Istorie Locala

Joi, 20 Septembrie 2012 18:26

Industrie extractivă in Crișana

Scris de

IV.8 Industria extractivă

 

Industria extractivă a Crişanei a cuprins toate activităţile industriale de extracţie a cărbunelui, ţiţeiului, minereurilor, pescuitului, exploatărilor forestiere, precum şi unele activităţi de prelucrare primară.

            Trustul Minier ,,Ardealul’’ Oradea coordona activitatea tuturor minelor de extracţie din Crişana: Bratca cu sectorul Corniţel şi Valea Neagră, exploatarea minieră Ip, exploatarea minieră ,,Sălajul’’ cu sectorul minier Chieşd[1], Sărmăşag, Bicaştău, Şuncuiuş cu sectorul Bălnaca, Recea, Surduc şi Dumbrava, exploatarea minieră Bobota, Derna, etc. Din aceste mine se extrăgea: lignit, cărbune brun, bitum şi nisipuri bituminoase, argilă refractară. De-a lungul vremii s-au depus eforturi pentru reducerea consumului specific de lemn, prin extinderea armării metalice şi cu bolţari pentru a asigura rezistenţa galeriilor, s-a utilizat motorina drept combustibil (de obicei se folosea lignitul pentru extracţia bitumului), s-a introdus iluminatul electric. Pentru automatizarea staţiilor de pompare a apei s-a pus în aplicare metoda de pornire automată a pompelor, s-a construit o staţie de sortare şi însilozare, s-a introdus o combină de abataj pentru tăierea cărbunelui, s-au înlocuit conductele de fier cu conducte din policlorură de vinil.

IV.7 Industria materialelor de construcţii

 

            Industria materialelor de construcţii este reprezentată de fabrici mici de cărămidă la Oradea, Ceica, Beiuş şi Valea lui Mihai, de Fabrica de ,,Azbociment’’ Oradea, Fabrica de var de la Chistag şi Fabrica de produse refractare de la Aştileu care a fost construită în primii ani de după naţionalizare.

            Cea mai reprezentativă, Fabrica ,,Azbociment’’ Oradea[1], în mod practic a luat fiinţă în anul 1912, sub forma unui atelier cu o linie de fabricaţie importată de la firma ,,Voith’’ din Austria, pentru fabricarea plăcilor de azbociment tip eternit[2] utilizate la acoperişuri pentru clădiri, având sediul iniţial în comuna Oşorhei. În anul 1920 era un fel de sucursală a unei fabrici similare din Budapesta denumită Atlas, cu un capital de 3800 mii lei, proprietatea lui Péter Melacco. Fabrica producea articole de ciment şi construcţii de beton armat pentru dale mozaicate, tuburi de canalizare şi alte articole de beton. În anul 1922 a fost trecută în proprietatea familiei Czitter, care înfiinţează câteva secţii noi, mărind capacitatea fabricii cu: secţia de grafit negru pentru sobe, secţia de cacao şi cafea şi diferite sortimente de ciocolată. În anul 1949, unitatea s-a comasat cu Fabrica ,,Duralex’’, o unitate la fel de veche, înfiinţată de către Isidor Rosenberg. Producţia materialelor de construcţii era redusă, rezumându-se la următoarele articole: plăci de mozaic de diverse culori, tuburi de beton cu diametrul între 150 – 300 mm, plăci din azbociment drept de 40 x 40 cm tip eternit, carton asfaltat, dale şi plăci din diferite deşeuri, iar ca producţii suplimentare, grafit negru pentru sobe, producţie de cacao şi surogate de cafea. După 11 iunie 1948, conducerea fabricii este încredinţată lui Weisz Eduard, pe care o conduce până în 1968. Din 1949 producţia fabricii creşte, ca urmare a comasării fabricilor ,,Melacco’’, ,,Duralex’’, şi ,,Eternit’’ Oradea. Din 1951, unitatea este mutată la Oradea, iar din anul 1952, se comasează cu şlefuitoria de geamuri ,,Christal’’, de pe strada Avântului, nr. 12, întreprinderea funcţionând ca un tot unitar sub denumirea Întreprinderea de azbociment şi articole de ciment.

Joi, 20 Septembrie 2012 18:22

Industrie locală in Crișana

Scris de

IV.6 Industria locală

 

            Întreprinderea de Industrie locală ,,Metalica’’[1] din Oradea a fost înfiinţată în anul 1949 ca o cooperativă pentru deservirea populaţiei. Mai mulţi meşteşugari din Oradea se unesc, având ca principale produse confecţionate: bidoane de untură, cazane de rufe, făraşe şi tăvi dreptunghiulare. Cu timpul, cooperativa s-a integrat în circuitul economic, astfel că în anul 1959 fosta cooperativă devine întreprindere industrială de stat. Producţia devine de serie mare, se duce o intensă activitate pentru dotarea cu utilaj, lărgirea serviciilor, construirea de noi clădiri. Începe să exporte în Ghana, Tunisia, Liban, Elveţia, Ungaria, Israel[2]. Producea bunuri metalice de larg consum, dintre care: reşouri cu trei ochiuri cu gaze, maşini de gătit cu două ochiuri, lămpi de gătit cu petrol, cafetiere, perii de măturat, hotă absorbantă, uscător de rufe, mese pliante, capse patente, butoni rapizi, trusă de traforaj, maşini de găurit, coarbe, polizoare, reşouri electrice, scule de lăcătuşerie etc.

            Întreprinderea mecanică şi piese de schimb[3] Oradea, Piaţa Cetăţii, nr. 18, s-a înfiinţat în anul 1950, prin Decizia nr. 80 a Comitetul provizoriu al oraşului Oradea, unitate care cuprindea 79 salariaţi, în 5 ateliere. Aceasta avea un profil divers: spălătorii, boiangerii, reparaţii auto, lăcătuşerie, tâmplărie şi întreţinere apeducte. În 1951 s-au comasat atelierele ,,Dimitrov’’ din strada Cuza-Vodă, nr. 82, turnătoria ,,Ardealul’’ din strada Lahovari, nr. 28 şi secţia de sobe de teracotă de pe strada Beiuşului, nr. 52, schimbându-se denumirea unităţii în Întreprinderea Comunală Metalo Chimice. În anul 1955 se deschide, pe strada Republicii, un magazin de prezentare şi desfacere a produselor realizate în întreprindere. În anul 1956, prin reorganizare, se cedează secţiile de produse chimice şi carbonat de potasiu noului Combinat raional de industrie locală ,,Dimitrov’’ Oradea.

IV.5 Industria construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor

 

            În cadrul industriei construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor erau incluse: Uzina de maşini unelte ,,Înfrăţirea’’ Oradea, Uzina de utilaj minier din oraşul Dr. Petru Groza (Ştei), Întreprinderea de echipament metalic pentru binale Oradea, Întreprinderea pentru Industria de Stat ,,Metalica’’ Oradea, Uzina de reparaţii Oradea, Uzina ,,Metalul’’ Salonta şi alte unităţi mai mici din Marghita, Aleşd şi Beiuş.

            Uzina ,,Înfrăţirea’’ Oradea[1] avea cea mai mare pondere în cadrul industriei. În anul 1902, prin asociere, lăcătuşul Tatrai Alexandru şi Klein Jaroslav, turnător, au înfiinţat, pe strada Transilvaniei, o mică întreprindere compusă dintr-un atelier de lăcătuşerie şi turnătorie. În anul 1904, turnătoria de pe strada Transilvaniei s-a mutat pe actualul teren al Uzinei ,,Înfrăţirea’’. În 1907 se mai uneşte cu un atelier de lăcătuşerie şi tinichigerie. Profilul noii fabrici se lărgeşte prin realizarea de pluguri pentru agricultură, prese pentru stors struguri, articole de lăcătuşerie şi tinichigerie pentru uz casnic. În anul 1908, inginerul Schuler Adolf şi Zsuba Martin, reîntorşi din America, au transformat aceste ateliere mici într-o întreprindere, ceea ce a permis să înceapă producţia pentru stat. Figura sub denumirea de Prima turnătorie şi fabrică de maşini unelte din Oradea, unde lucrau circa 120 de muncitori. În anul 1911 s-a construit o hală de prelucrări mecanice şi montaj, cu o suprafaţă de 1800 m². În timpul acţiunilor greviste care au cuprins întreaga monarhie austro-ungară, pe fondul greutăţilor materiale derivate din desfăşurarea războiului mondial, în Oradea anului 1918 se înfiinţează un sindicat al muncitorilor. Pe fondul relansării economiei României Întregite, vechea întreprindere se reorganizează şi ia numele de Fabrica ,,Phoebus’’. Acţionarii acestei fabrici au încheiat contracte cu statul pentru reparaţii de locomotive şi încep fabricaţia, cu un capital de 300000 lei. În anul 1926, fabrica are un capital de 100 milioane lei. Pe parcursul anilor, în cadrul fabricii au loc greve ale muncitorilor, care cereau măriri de salarii şi condiţii mai bune de lucru. În anul 1936, Fabrica ,,Phoebus’’ a fost preluată de Societatea Franco Română, iar în anul 1940 a fost evacuată şi mutată la Brăila, cu o parte dintre muncitori, punând bazele Uzinei ,,Progresul’’. La evacuare acţionarii au demontat complet acoperişul metalic de la secţia prelucrări mecanice, precum şi turnătoria de fontă. În anii următori, cât a fost cedat Ardealul, în aceste clădiri s-au instalat o serie de ateliere mici. În anul 1947 s-au asociat: Turnătoria de oţel a lui ,,Ivan’’, Lăcătuşeria ,,Fraţii Grünwald’’ - fabrică de ambalaje metalice[2], Fabrica de sobe ,,Szanto Dezideriu şi Fiul’’ - fabrică de rulouri şi sobe, Atelierul de broaşte şi uşi ,,Fulger’’, Fabrica de cărucioare de copii ,,Standard’’ şi Fabrica de avioane fără motor, aparţinând lui Molnar. Asocierea acestor întreprinderi s-a făcut la iniţiativa Comitetului Judeţean al P.C.R. Bihor şi a comisiilor sindicale, înfiinţându-se o societate pe acţiuni sub vechea denumire de ,,Phoebus’’. Obiectul de activitate al acestei societăţi era fabricarea de produse din fier şi din lemn (rulouri de metal şi lemn), maşini unelte pentru export. La 11 iunie 1948, în urma naţionalizării, s-au mai comasat o serie de întreprinderi din Oradea, luând fiinţă Întreprinderea ,,Înfrăţirea’’[3] Oradea.

Joi, 20 Septembrie 2012 18:14

Industria ușoară in Crișana

Scris de

IV.4 Industria uşoară

 

Ramură cu vechi tradiţii în Crişana, a fost pusă în evidenţă prin unităţile şi produsele realizate la vechile întreprinderi: ,,Solidaritatea’’, ,,Crişul’’, ,,Arta’’ - încălţăminte, ,,1 Mai’’ – blănuri, ,,Mioriţa’’ – tricotaje, Pădurea Neagră – sticlă, Fabrica de confecţii din Marghita, Topitoria de in şi cânepă din Palota sau Fabrica de textile ,,Crişana’’.

Fabrica de piele şi încălţăminte ,,Crişul’’ Oradea [1], Str. Independenţei, nr. 5, a fost o întreprindere economică subordonată Centralei Industriei Pielăriei, Cauciucului şi Încălţămintei din Bucureşti. În anul 1945, exista un mic atelier de încălţăminte al cooperatorilor sindicalişti din industria pielăriei, cu utilaje de la fosta Fabrică ,,We – Ego’’, cu un efectiv de 40 muncitori, care producea câteva mii de perechi de încălţăminte pe an. Cooperativa denumită ,,Topanca’’ a mai avut şi un atelier de reparat încălţăminte pentru populaţie. La 31 decembrie 1947, Cooperativa ,,Topanca’’ a preluat Fabrica de încălţăminte ,,Favorit’’ cu utilaje şi cei 77 muncitori. În anul 1948 Cooperativa s-a dezvoltat, ajungând la un efectiv de 182 de cooperatori, cu o producţie de 170 de perechi de încălţăminte pe zi. În anul 1948, Cooperativa ,,Topanca’’ a fost naţionalizată, întreprinderea primind numele: Fabrica de încălţăminte ,,Dobrogeanu Gherea’’ Oradea, care s-a comasat, în anul 1949, cu Fabrica de încălţăminte ,,Trainica’’. Prin unificare, fabrica va avea un efectiv de 343 de salariaţi, dintre care 306 muncitori direct productivi, cu o producţie zilnică de 300 de perechi de încălţăminte. În anul 1952, ca urmare a asimilării Fabricii de piele şi talpă ,,Teodor Neculiţă’’, Întreprinderea ,,Dobrogeanu Gherea’’ a devenit o fabrică de mare capacitate. Dacă la început aproape toate operaţiile se executau manual, cu timpul s-a încercat dotarea cu utilaje corespunzătoare şi mecanizarea principalelor faze de lucru. În anul 1953, Întreprinderea ,,Dobrogeanu Gherea’’ a preluat utilajul Fabricii ,,Avram Iancu’’ din Vaşcău, unitate care a fost lichidată. S-a început confecţionarea primelor loturi de încălţăminte destinate exportului în U.R.S.S., S.U.A., Anglia, Olanda, Franţa, Danemarca, Iordania, Liban, Finlanda, Norvegia, Austria etc. În anul 1967 s-a construit o nouă clădire, cu o capacitate de producţie mai mare, realizându-se într-o singură zi întreaga producţie de încălţăminte din anul 1945. Prin sistematizarea şi dezvoltarea tăbăcăriei minerale, în anul 1981 s-a pus în funcţiune noul atelier, cu o capacitate de producţie de 20 de tone de înmuieri/zi. Se executau diverse sortimente de încălţăminte din piele, dar şi din înlocuitori. În prezent, fabrica nu mai funcţionează.

Joi, 20 Septembrie 2012 18:11

Industria chimica in Crisana

Scris de

IV.3 Industria chimică

 

            Industria chimică orădeană era cunoscută în trecut doar prin vopsele, lacuri şi unele produse farmaceutice obţinute în unităţi de capacităţi modeste. La Oradea, încă în anul 1945 existau câteva unităţi ale industriei chimice: ,,Aurora’’, ,,Clotild’’, Fabrica de vopsele ,,Vesta’’, ,,Zankl’’, ,,Esta-Sun’’, ateliere, mici laboratoare, în care, în chip meşteşugăresc, se realizau unele substanţe, fie de bază pentru medicamente, fie lacuri şi vopsele. După naţionalizare acestea au fost comasate în două unităţi mari[1]. În următorii ani, prin lucrările de dezvoltare şi reutilare, şi-au mărit de câteva ori capacitatea, devenind două importante fabrici ale judeţului: ’’Transilvania’’ şi ’’Sinteza’’, care au dat o gamă largă de produse deosebit de solicitate atât în ţară, cât şi peste hotare. Fabrica ,,Transilvania’’ producea lacuri, vopsele şi pigmenţi. Fabrica ,,Sinteza’’ producea mari cantităţi de acid salicilic tehnic şi farmaceutic, benzoat de sodiu şi alte substanţe de sinteză. Prin H.C.M. din 19 august 1969 aceasta s-a comasat prin absorbţie cu Fabrica ,,Transilvania’’[2].

Joi, 20 Septembrie 2012 17:56

Industria energiei electrice- in Crisana

Scris de

IV.2 Industria energiei electrice

 

            Uzina Electrică a luat fiinţă în anul 1903, cu o instalaţie de 1900 C.P. În anul 1919 centrala era prevăzută cu 7 cazane cu o suprafaţă totală de încălzire de 1850 m², 2 turbo-generatoare de câte 22 C.P., 2 maşini cu aburi Compound de câte 900 C.P., 3 grupuri motori-generatori pentru producţia curentului continuu, în putere totală de 640 C.P.[1]. Reţeaua se compunea din: 50 km, reţea primară, dintre care aproape 20 km formată din cabluri subterane şi 90 km reţea secundară de distribuţie, dintre care 25 km cabluri subterane. În anul 1923, centrala a fost dotată cu maşini şi instalaţii care să asigure atât exploatarea uzinei, cât şi să satisfacă necesitatea din ce în ce mai mare de energie electrică cerută de oraş. S-au montat: 1 cazan tubular sistem ,,Steinmüller’’ cu grătar mobil şi cu o suprafaţă de încălzire de 300 m², presiunea de regim fiind de 13 atmosfere; 1 cazan sistem ,,Gefia’’, fabricaţie Astra, cu un grătar mobil, suprafaţa de încălzire de 420 m² şi presiunea de regim 14 atmosfere, 1 grup turbo-generator de 3000 C.P., alternatorul fiind de 3000 volţi 42/sec. şi 4000 KVA, 1 generator nou de curent alternativ montat în anul 1932 în locul altuia ars; 1 grup motor-generator pentru livrarea curentului continuu necesar C.F. Orăşenesc; 2 pompe centrifuge cu motoare de căte 25 şi 50 C.P. precum şi alte montaje de o valoare mai mică, dar tot atât de necesare. Din anul 1936, Uzina Electrică a fost comasată Întreprinderii Comunale Oradea, beneficiind totuşi de suficientă autonomie.

Miercuri, 19 Septembrie 2012 11:00

Industria metalurgiei neferoaselor - din Crișana

Scris de

ISTORICUL PRINCIPALELOR UNITĂŢI INDUSTRIALE ŞI STRUCTURA PRINCIPALELOR  RAMURI INDUSTRIALE DIN CRIŞANA

 Informaţiile culese privind istoricul celor mai importante unităţi industriale, oglindesc activitatea de zeci de ani a populaţiei din regiunea Crişana.

 

IV.1 Industria metalurgiei neferoaselor

 

            Industria metalurgiei neferoaselor a fost reprezentată de Uzina de alumină[1] de la Oradea, singura unitate profilată pe producţia de alumină.

uzina de alumina din Oradea 1973

Înainte de construirea acestei uzine s-a realizat o documentaţie pentru ridicarea unui combinat de alumină în diverse zone din ţară. Pentru stabilirea amplasamentului au fost studiate 17 locaţii, fiind supuse analizei următoarele: Aleşd-Vadu Crişului, Teiuş-Aiud, Luduş-Târgu Mureş. Ulterior s-a renunţat la acest ultim amplasament şi s-a studiat locaţia Haţeg-Subcetate. Proiectarea şi dotarea cu utilaje trebuia asigurată de U.R.S.S., ca urmare a unui acord încheiat în 1951 între Republica Populară Română şi Uniunea Sovietică. Din punctul de vedere al investiţiilor, varianta Aleşd părea a fi mai convenabilă, fiind o zonă mai puţin industrializată. După restudieri, s-a renunţat la toate variantele expuse mai sus şi s-a ales definitiv amplasamentul Sebeş-Alba. Prin H.C.M 1135/1953 lucrările de proiectare, organizare de şantier şi construcţie s-au eşalonat pe o perioadă de câţiva ani, din 1953-1958, astfel că la sfârşitul anului 1958 să intre în funcţiune întregul combinat, la capacitatea de producţie proiectată. La data când s-a hotărât construirea combinatului de aluminiu, această unitate era una din cele mai mari construcţii proiectată pentru cincinalul respectiv, ridicând probleme economice şi de organizare. Nu s-a ales raţional ordinea de funcţionare, prevăzându-se deschiderea secţiei de electroliză înaintea secţiei de alumină. La acea vreme nu se cunoşteau o serie de particularităţi de prelucrare a bauxitei româneşti, din această cauză mulţi parametri tehnologici de bază erau stabiliţi eronat. Datele cuprinse în documentaţie fiind depăşite ca importanţă, s-a renunţat la construirea combinatului de la Sebeş-Alba şi s-a decis ridicarea uzinei la Oradea şi a celei de la Slatina[2]. Uzina din Oradea a început să fie construită în toamna anului 1962, în baza H.C.M. nr. 126/1961, pe un teritoriu iniţial de 20 ha. La ridicarea clădirilor ce au compus Uzina de Oxid de Aluminiu s-a avut în vedere locul în cadrul zonei industriale, vecinătatea oraşului

Miercuri, 19 Septembrie 2012 09:24

1850- Abecedar și lucrare de metodică

Scris de

Manuale din colecțiile Bibliotecii Județene ” Gheorghe Șincai”

Manual de metodica predării tipărit la Oradea în 1852.IMG 0021IMG 0023IMG 0024

Miercuri, 19 Septembrie 2012 09:11

Ceica- intelectualii satului în anul 1927

Scris de

MDS00032

În imaginea de mai sus , recunoaștem intelectualii satului Ceica , Bihor, prezenți la o nuntă în anul 1927.

În plan secund  cu ochelari în centrul imaginii este primul farmacist al satului Ceica.

Cu papion tot in plan secund vedem medicul satului cu soția.

Așezată în prim plan cu rochie deschisa la culoare și bentiță pe cap , soția inginerului Georgia, Betti, domnișoară de onoare la această nuntă.

Ești aici: Home Bihor