Imprimă această pagină
Luni, 20 August 2012 10:46

Şcoala medievală orădeană

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe teritoriul cetăţii Oradea în secolul XV s-a format o şcoală capitulară1. La Oradea, s-au constituit în aceiași perioadă, colecţii episcopale de carte cu        semnificaţie naţională şi este bine cunoscut faptul căMDS00002

cetate oradea 4t45biblioteca personală a episcopului Ioan Vitez (1445-1465) a constituit bazele renumitei Bibliotheca Corviniana.

Şcoala era subordonată canonicului lector al Capitlului iar cheltuielile erau suportate de Biserica Romano Catolică. Între anii 1439-1440, canonicul lector Vepi Peter reorganizează şcoala capitulară de la Oradea şi crează o fundaţie celor care învăţau aici. 

Între anii 1502-1510, la 12 ani, la şcoala capitulară din Oradea, cea mai vestită şcoală din Transilvania din acel timp,  a venit pentru studii tânărul Nicolae Olahus (1493-1568), vestitul umanist român, os domnesc din stirpea voievozilor Ţării Româneşti.  Aici a învăţat limba latină, elocinţa, poezia, muzica, astronomia şi religia. La vârsta de 17 ani a intrat paj la curtea regelui Ludovic al II-lea al Ungariei (1506-1526).  

 Şcoala dispunea de un local propriu, în nord vestul cetăţii lângă casele canonicilor. De treburile şcolii se ocupau canonicul lector, vicecanonicul şi canonicul cantor, ca profesor de muzică. Învăţământul nu era organizat pe clase ci pe manuale.

Primul grad şi primul  manual  era Tabula , din care elevul învăţa să citească; al doilea manual era Donatus, o carte de gramatică latină în versuri din care se învăţa pronunţia cuvintelor. Se mai foloseau două cărţi Cato şi Aesop care conţineau maxime şi expresii celebre.

Cel de-al treilea grad avea ca manual Doctrinale, care pe lângă reguli gramaticale în versuri conţinea şi cunoştinţe de istorie, geografie şi morală.

Cât timp se preda la un grad, celelalte repetau în cor într-unul din colţurile curţii cu voce tare  materia deja predată.

Orarul şcolii era următorul: dimineaţa  gramatică, la prânz retorică şi logică , după amiază recitare pentru a se însuşi corect pronunţia limbii latine. Înainte de marile sărbători se exersa cântul, muzica. Prin 1530 se învăţa şi limba greacă.

 

În secolele XV- XVI, programa se diversifică se introduce materia numită - dictamen- menită   perfecţionării scrisului: ortografiei şi caligrafiei.

O altă disciplină era computus - matematica legată de astronomie şi calcularea calendarului. Se mai preda – arbor - tehnica alcătuirii arborelui genealogic al familiilor, materie necesară pentru întocmirea actelor feudale( moşteniri, testamente).wasserzeichen-projekte

 

 În ceea ce-l priveşte pe Nicolae Olahus, amintirea şcolii capitulare din Oradea, imagini ale diferitelor aşezăminte laice ori eclesiastice transpar de câteva ori în opera sa: „Mai jos, spre răsărit, se află oraşul Oradea, scaunul episcopului, cu o biserică catedrală, cu mormântul Sfântului Ladislau regele, renumit prin minuni, şi al împăratului Sigismund cel Vestit, unde, din aşezământul acestui împărat, se cântă psalmii lui David, ziua şi noaptea, cântăreţii schimbându-se pe rând. Cetatea din acest oraş este strălucită atât prin uriaşa statuie ecvestră, de bronz, a Sfântului Ladislau, cât şi prin măreţia clădirilor pe care le-a ridicat episcopul Sigismund Turza, cel care m-a crescut odinioară pe mine. Dinspre miază-noapte, oraşul cu acest nume e tăiat în două de râul Criş, care ia naştere dintr-un izvor mic din Transilvania, deasupra târgului Hunyod şi cetăţii Sebeş şi care e numit cel Repede sau Iute din cauză că aşa cred, curge repede, cu albia plină, după ce creşte datorită altor multor râuri care se varsă în el." (Nicolaus Olahus, Hungaria, I, cap. XVI).

Consemnarea lui Nicolae Olahus prezintă un izvor narativ de mare importanţă pentru reconstituirea înfăţişării şi atmosferei culturale medievale a oraşului Oradea.

 

Mergînd mai departe în istorie( 1692-1902 ) dieceza de Oradea a avut 18 episcopi şi 9 dintre aceştia au slujit în cursul secolului al XIX-lea. In oraşul de reşedinţă şi în întregul judeţ au apărut numeroase instituţii de învăţământ, instituţii sociale şi instituţii de sănătate publică, înfiinţate direct de Biserică sau sprijinite de aceasta.

 

http://www.crisana.ro/stiri/invatamant-17/nicolae-olahus-si-oradea-109577.html:Nicolae Olahus şi Oradea, Autor: prof. univ. dr. Paul MAGHERU

Bihorul Medieval.Oameni.Aşezări.Instituţii.  Autor Liviu Borcea, Oradea; Editura Arca ,2005, p:76-68 (BJ Bihor SL III 46538 )

 

 

Capitulară -referitor la capitul1, la canonici. cancelar ~ = canonic director de studii în școlile catedralelor din evul mediu;   DEX

1Scoală capitulară- şcoală finanţată de biserica romano catolică.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Duminică, 25 Octombrie 2020
  • Localitate: Bihor
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Gheorghe Șincai ”
  • Contributor: Delia Pantea
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 6732 ori Ultima modificare Vineri, 24 August 2012 13:52
BHBiblioteca

Articole recente - BHBiblioteca

Articole înrudite