Istorie Locala

Luni, 27 August 2012 13:09

Oradea repere istorice

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oradea şi-a creat o individualitate distinctă abia cu începere de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, atunci când, vrând-nevrând, fruntaşii urbei au trebuit să accepte realitatea existenței mai multor etnii.MDS00002

Oradea nu s-a născut oraş, nu a fost întemeiat ci a devenit ca atare pe parcursul secolelor, transformându-se dintr-un anumit număr de aşezări mici ce gravitau în jurul cetăţii, într-o aglomerare de tip urban care s-a constituit ca oraş abia la 1860. A fost întotdeauna reşedinţa Bihorului iar prima atestare documentară a Oradiei datează din 1113 când este menţionat un episcop, Sixtus Varadiensis, cu sediul aici. în 1204, aflăm dintr-o scrisoare papală că pe acest teritoriu existau şi mănăstiri de rit grecesc subordonate unei episcopii proprii. Tradiţia maghiară a atribuit regelui Ungariei, Ladislau I (1077- 1095), întemeierea oraşului. Descoperirile arheologice au scos la iveală urmele unor aşezări cu ceramică românească şi româno-slavă, anterioare întemeierii mănăstirii. După sanctificarea regelui (1192), papalitatea a acordat drept de pelerinaj credincioşilor catolici la mormântul lui Ladislau ceea ce a făcut ca în jurul mănăstirii fortificate să se dezvolte de-a lungul timpului, mai multe aşezări distincte, care vor deveni cu timpul cartiere ale oraşului. Viaţa plină de culoare, specifică începuturilor acestor aşezări reiese din Registrul de la Oradea redactat între 1208-1235 şi care cuprinde 389 scurte procese verbale ale proceselor care au avut loc în faţa scaunului de judecată din cetate folosindu-se “procedura fierului roşu” pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului.

Înainte de 1241 au început să se aşeze în jurul cetăţii colonişti valoni şi italieni care au dat nume 9 specifice unor viitoare cartiere: Veneţia (Velenţa de azi), Otosig (villa Latinorum, cartierul latinilor), Padua, Bologna etc.

În 1241, marea invazie tătaro-mongolă a distrus întreaga zonă, inclusiv mănăstirea, care devenise şi sediul unei Episcopii catolice. Distrugerile sunt descrise de canonicul orădean Ruggero di Puglia, originar din Italia (Rogerius) , în lucrarea intitulată Carmen miserabile (Cântec de jale). După cucerirea cetăţii, în aceste târguri n-a rămas nici o clădire întreagă. În gravura lui Mathias Kaiserfeld reprezentând Cetatea Oradea şi împrejurimile după asediu, se poate vedea că în Oradea toate clădirile sunt distruse, iar târgurile Velenţa şi Vadkert, au fost rase de pe suprafaţa pământului. Doar în Olosig, cartierul cel mai îndepărtat de cetate, situat în partea nordică a Crişului Repede, au rămas clădiri nedistruse. Din inventarierea făcută după alungarea turcilor reiese că în Olosig au rămas 114 case, din care doar 81 erau locuite provizoriu, mai ales de militari. Ca să ne putem imagina cât de mare a fost distrugerea, trebuie să amintim că în timpul dominaţiei otomane Evlia Celebi a numărat numai în târgul Olosig cca. 300 case frumoase din piatră, având câte două etaje. Despre case cu parter cronicarul turc nici n-a pomenit.

Revenind la gravura lui Kaiserfeld, în interiorul, cetăţii se observă turnul geamiei, despre care Evlia Celebi scria: „Mai înainte fusese o biserică. Are un turn frumos, o construcţie masivă şi armonioasă. Face parte dintr-o construcţie frumoasă de piatră, lucrată cu multă măiestrie. Ea are în total 4 părţi, dintre care numai una e folosită, celelalte trei stau închise. Deasupra părţii deschise se află geamia sultanului Mehmed al IV-lea.”

O înflorire deosebită cunoaşte oraşul şi mănăstirea, devenită cu timpul cetate, în veacul al XV-lea când, datorită legăturilor Episcopiei catolice cu Italia, au pătruns aici influenţele Umanismului şi Renaşterii din această zonă a Europei. Este perioada când umaniştii italieni au numit Oradea “Civitas Felix”, într-adevăr un oraş fericit prin strălucirea construcţiilor sale

Ceva mai târziu,George Peuerbach (1423- 1461), vestit fizician al Universităţii din Viena, şi-a înălţat la Oradea observatorul său astro­nomic punând aici meridianul zero şi calculând de aici eclipsele solare şi lunare în vestitele sale Tabu/a varadiensis (Tabelele orădene). Pe lângă vestiţii oameni de litere au venit aici constructori care începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, au ridicat în jurul vechii mănăstiri o puternică cetate bastionară, vizibilă şi azi.

 

 

Surse:

Liviu Borcea.Memoria caselor, Oradea, Editura Arca, 2003. P.9

Peter I Zoltan.3 secole de arhitectură oradeană.Oradea,Editura  Muzeului Țării Crișurilor, 2003.P.5

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Miercuri, 12 August 2020
  • Localitate: Bihor
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Oradea
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: text
  • Identificator: ---
  • Sursa: Colecțiile BJ Bihor
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 5163 ori Ultima modificare Miercuri, 29 August 2012 20:58
Ești aici: Home Bihor Bihor Oradea repere istorice