Istorie Locala

Vineri, 14 Decembrie 2012 10:51

STAREA DE SPIRIT A POPULAŢIEI DIN SUDUL JUDEŢULUI BIHOR (1943)

Scris de  Col. r. dr. Constantin MOŞINCAT
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Al doilea război mondial a afectat întreaga populaţie din spatele frontului, viaţa cotidiană precum şi mentalul colectiv. Războiul însemnând nu doar desfăşurarea operaţiunilor militare ci şi suportarea greutăţilor, dificultăţilor existenţei mărunte, aspecte considerate minore în raport cu marile evenimente ale istoriei. În condiţiile războiului lipsurile populaţiei au devenit tot mai mari iar starea de spirit din ce în ce mai manifestă contra prelungirii acestuia[1]. Această situaţie, în Bihorul împărţit în două, este bine ilustrată de notele informative, rapoartele jandarmilor sau autorităţilor locale pentru anul 1943. Acestea pun în evidentă nemulţumirile populaţiei, atitudinea faţă de război, dificultăţile şi lipsurile materiale cu care se confrunta populaţia.

Nici în perioada 1940 - 1944, România nu a scăpat de ameninţări la adresa integrităţii sale teritoriale, chiar după rapturile la care a fost supusă în 1940. Ambiţiile teritoriale ungureşti se suprapuneau peste programul propagandistic în care "interesele Ungariei se termină la Carpaţi"[2], după cum declara premierul în iulie 1941. O declaraţie cât se poate de periculoasă, care atenta oficial la integritatea teritorială a statului român. Arbitrajul de la Viena, nu e o satisfacţie deplină, nu a mulţumit pretenţiile teritoriale ale guvernului horthyst la adresa României. Acesta a făcut tot posibilul pentru dobândirea întregului Ardeal. Este meritul guvernului de la Bucureşti că a reuşit să împiedice micşorarea frontierelor româneşti, şi aşa ciuntite.

O metodă adoptată în acest sens de guvernul ungar a fost însăşi politica sa duplicitară. Conform unei informaţii de la legaţia maghiară din Bucureşti, guvernul ungar avea o înţelegere secretă cu "guvernul ungurilor liberi" din S.U.A., pro-anglo-american, pentru a putea efectua o manevră politică în cazul în care aliaţii ar ieşi învingători din război[3].

Campaniile antiromâneşti nu trebuiau să fie tolerate. nici de România, dar nici de ţările partenere din cadrul Pactului Tripartit. La asemenea manifestări a reacţionat şi reprezentantul nostru la Berlin, Raoul Bossy. El raporta la 20 mai 1941 că a avut o întrevedere cu ministrul Schmidt, directorul Departamentului de Presă din cadrul ministerului de externe german. Cu acest prilej, Bossy a remis lui Schmidt câte un exemplar din ultimele două numere ale revistei The hungarian quarterly, publicaţie revizionistă, editată în limba engleză. Diplomatul român protesta împotriva ponegririi revoltătoare şi sistematice a statului şi poporului român[4], precum şi împotriva încercării horthyştilor de a câştiga simpatia englezilor prin calomnierea românilor. Sesizat de a cest aspect Schmidt a recunoscut că pe fondurile feudalilor maghiari se continuă publicarea unor reviste revizioniste în limba engleză, foarte costisitoare, fapt care indigna şi guvernul de la Berlin. Pentru a aplana conflictul guvernul german îşi exprima dorinţa sistării apariţiei unor asemenea publicaţii[5].

Pentru a contracara efectele unor interdicţii impuse de cei care susţinuseră politica revizionistă ungară, prin manevre de propagandă, Ungaria a reuşit să îşi creeze nuclee puternice în statele neutre, acolo unde ideile puteau fi promovate mai liber şi unde aveau un impact mai puternic asupra opiniei publice. Aşa a fost şi cazul S.U.A., atâta timp cât acestea s-au aflat în neutralitate. De altfel, însărcinatul cu afaceri ad-interim al României la Washington, Brutus Coste a elaborat raportul intitulat Propaganda ungurească în Statele Unite[6], pe care l-a expediat la Bucureşti pe 21 februarie 1941. În document se sesiza faptul că în spatele întregii acţiuni antiromâneşti din Transilvania se afla guvernul ungar, înfăţişat ca victimă. Paralel cu acţiunile oficiale ale guvernului şi persoane particulare, sub coordonarea lui Otto von Habsburg agitau steagul unguresc în toate mediile. Brutus Coste sublinia în notele sale informative că în străinătate se "militează în fond pentru o formulă de Ungaria Mare"[7] în care arhiducele Otto von Habsburg era prezentat drept "rege al Ungariei"[8]. Desigur că mediile germane erau mai tare iritate de faptul că arhiducele propunea reînvierea unităţii Imperiului Austro-Ungar sub forma unui stat federal compus din unităţi autonome pe bază naţională, bazat pe ideile lui Kossuth şi pe dreptul constituţional american.

Câteva oficii diplomatice monitorizau revizionismul antiromânesc în ţara lui de baştină şi au avut un rol important în prevenirea multor acte de violenţă, dar mai ales în ajutorarea multor români năpăstuiţi. Ne referim în primul rând la Secţia Ungară din cadrul Ministerului Afacerilor Străine. Era coordonată de Grigore Bilciurescu, prim secretar de legaţie[9]. De asemenea, legaţia română din Budapesta, unde au activat în perioada 1941-1944 miniştrii Radu Crutzescu, respectiv Eugen Filotti. Ministrul era secondat în activitatea sa de consilierii de legaţie Ioachim Dăianu şi Dan Geblescu[10]. Legaţia avea în subordine două consulate diplomatice: consulatul general de la Cluj, din strada Eminescu, nr. 8, coordonat de către Paul Negulescu, secondat de Ernest Comănescu şi consulatul onorific de la Oradea Mare, str. Nagy Sandor, 13, condus de Mihail Marina, secondat de Isidor Oanea.

Ordinul informativ al Legiunii de Jandarmi Bihor, pe anul 1943, întocmit în 27 ianuarie 1944[11], prezintă situaţia populaţiei şi starea de spirit a acesteia, ne introduce în atmosfera din spatele frontului. Cele mai frecvente nemulţumiri menţionate în aceste documente aveau cauze obiective generate de costurile războiului. Dintre acestea insuficienţa articolelor alimentare, scumpirea crescândă a tuturor articolelor de îmbrăcăminte, preţurile mici la vite, cereale, furaje şi alte articole, impozitele mari şi modul cum s-a făcut încasarea lor, în unele părţi, scutirile de mobilizare şi concentrare a celor cu situaţie materială bună (ceea ce a determinat nemulţumiri, reclamaţii şi denunţuri), rechiziţiile, blocările de cereale, furaje, lână, diversele servicii cerute populaţiei, de multe ori în mod abuziv, precum şi abuzurile unor funcţionari şi a unor particulari, au dus la inflamarea stării de spirit. La toate acestea s-a adăugat situaţia reală din viaţa internaţională şi situaţia frontului care secera mii de vieţi ale tinerilor ostaşi. Orice veste întrista comunitatea, punea la grea încercare familii nevoiaşe.

Una dintre cele mai grave problemele cu care se confrunta populaţia era generată de criză de alimente. Criza era generală, cauzată, în principal, de creşterea preţurilor la produsele de bază şi de insuficienţa raţiilor alimentare, ceea ce a indus mari nemulţumiri.

Populaţia de la sate, în frunte cu intelectualii satelor rămaşi acasă, erau nemulţumiţi de lipsa unor produse, de faptul că nu li s-a dat raţia de ulei, că nu se găsea nici o posibilitate de a se aproviziona cu grâu, porumb, orz. Nemulţumiri a determinat şi cota mică de zahăr[12] şi repartizarea acestuia în mod neregulat. Notari rurali raportau că familii întregi nu au, de mai multe zile, porumb pentru mămăligă[13]. Locuitorii comunei Ceica, la începutul anului 1943, erau nemulţumiţi de lipsa porumbului şi a banilor pentru a-l cumpăra. Existau familii care zile întregi nu mâncau decât zarzavaturi şi fructe, fără pâine sau mălai iar tot mai mulţi se plângeau că nu mai pot lucra din cauza foamei.[14] În comuna Ceica populaţia era foarte agitată din cauza sărăciei şi foametei iar majoritatea copiilor s-au îmbolnăvit şi au slăbit din cauza proastei nutriţii.[15]

Populaţia din Vaşcău şi-a manifestat nemulţumirea pentru lipsa de porumb şi pentru modul cum se distribuia cota de zahăr funcţionarilor publici şi populaţiei. Nemulţumiţi erau şi pentru că nu se mai interesa nimeni de ei. Familiile celor concentraţi nu şi-au primit drepturile pe luna martie 1943, din lipsă de fonduri, fapt care producea nemulţumiri[16].

Populaţia rurală era îngrijorată datorită lipsei de nutreţ pentru vite, ceea ce a făcut ca, în unele sate, animalele, fiind foarte slăbite, să nu poată fi utilizate la arat[17].

Lipsa articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte strictă necesitate a afectat în masă populaţia din sudul Bihorului, în anii războiului, cu precădere în 1943. Locuitorii de la sate erau în situaţia de a umbla fără încălţăminte pe timp de iarnă,[18] populaţia nevoiaşă neputând să îşi echipeze copiii pentru a-i trimite la şcoală, din lipsă de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Ţăranii se plângeau autorităţilor pentru că nu au îmbrăcăminte, încălţăminte, preţurile la aceste produse fiind foarte ridicate. Şi în oraşe existau nemulţumiri legate de preţurile mari la încălţăminte şi îmbrăcăminte, salariile fiind disproporţionate în raport cu preţurile, după cum rezultă din darea de seamă pe luna aprilie 1943 a Poliţiei Beiuşului, către prefectul judeţului Bihor [19].

Funcţionarii rurali protestau în contra salarizării care îi punea în inferioritate cu 20% faţă de funcţionarii de la oraş deşi cheltuielile lor erau mai mari decât a celor de la oraş[20]. În general funcţionarii făceau faţă cu greu preţurilor în continuă creştere. La acest lucru au contribuit şi comercianţii care speculau preţurile diferitelor articole[21]. Lipsa de încălţăminte şi îmbrăcăminte, preţurile mari pe care nu le puteau raporta la salariile lor a sporit  nemulţumirea funcţionarilor rurali.

Sitaţia muncitorilor apărea la fel de critică determinând nemulţumiri care erau legate de mai multe aspecte. Un aspect era cel al salarizării şi condiţiilor de muncă. Nerespectarea de către patroni a clauzelor prevăzute în contractele colective de muncă, neachitarea salariilor pentru orele suplimentare de lucru, neacordarea de învoiri şi concedii în cazuri bine justificate a nemulţumit muncitorimea. În unele cazuri nu se asigura lucrul permanent ceea ce a determinat reducerea veniturilor şi o stare de nesiguranţă. Muncitorii mai reclamau lipsa de asistenţă medicală, fapt care le punea viaţa în pericol, în caz de accidente grave. Instalaţiile din uzine şi mine nu funcţionau fapt ce provoca suferinţe muncitorilor şi le punea viaţa în pericol. Pe lângă aceste probleme muncitorii se confruntau cu probleme ale crizei generalizate, la care se adăuga lipsa de locuinţe. Cei săraci fiind nevoiţi să trăiască într-o adevărată mizerie în bordee, beciuri, ori magazii improvizate ca dormitoare[22]. Nici patronatul nu avea un trai prea liniştit.  Industriaşii şi meseriaşii nu primeau deloc materii prime cu care să poată lucra, întreprinderile comunale ne putând exista din acest motiv.[23]

Câteva exemple vin să ilustreze această stare de lucruri. În ianuarie 1943 pretorul Plăşii Vaşcău informa prefectul judeţului că muncitorii sunt nemulţumiţi de raţia scăzută de pâine, comparativ cu nevoile lor şi cu munca fizică excepţională[24]. La întreprinderea de Bauxită din Dobreşti muncitorii erau nemulţumiţi pentru că nu li se permite să plece din „întreprindere şi de faptul că întreprinderea nu se îngrijeşte de aprovizionarea lor”[25]. Muncitorii şi funcţionarii de la aceeaşi întreprindere (în număr de 250) erau nemulţumiţi şi pentru că nu li se plătise salariile, că acestea erau prea mici şi nu le ajungeau pentru necesităţile curente. Angajaţii nu puteau face prea multe pentru că erau ameninţaţi cu concedierea[26]. Lipsa medicului de circumscripţie care să ofere asistenţă medicală, în caz de necesitate sau pentru orice caz de boală sau accident, îi punea pe oameni pe drumuri pentru consultaţii medicale la cel mai apropiat medic[27].

Muncitorii de la unitatea minieră Europetrol din Băiţa erau nemulţumiţi de salariile primite[28]. Pe lângă aspectele economice semnalate războiul a instalat frica şi îngrijorarea populaţiei datorită lipsurilor acute şi nemulţumirilor crescânde. Populaţia se temea de exportul vitelor mari în Germania şi Italia auzindu-se voci care susţineau că dacă se continuă „acest lucru, în curând, nu vor mai fi vite în ţară. Exportul vitelor cu piei cu tot determina nemulţumiri, opinia fiind că ar fi mai bine exportul doar al cărnii, pieile de animale să rămână în ţară fiind necesare pentru încălţăminte. Lipsind materia primă locuitorii români erau nevoiţi să îşi facă încălţăminte din coajă de tei, postav sau pălării vechi[29].

 O problemă deosebită o ridica aprovizionarea cu combustibili. Notele informative menţionează lipsa de pe piaţă a petrolul. “Petrolul lipseşte de o lună de pe piaţă, ceea ce provoacă mari nemulţumiri în rândul populaţiei[30].  În februarie 1943 în multe comune nu mai ajunsese petrol din noiembrie 1942[31].

Populaţia rurală era nemulţumită şi revoltată din cauza obligaţiei de plată a dărilor în natură şi a muncii în folos obştesc impusă de autorităţile administrative[32]. Populaţia din comunele Talpe, Teleac, Mizieş, Sălişte de Beiuş era nemulţumită din cauza deselor transporturi pentru munca în folos obştesc. Locuitorii comunei Mizieş au refuzat „să are teren din păşunea comunală, din  cauză că animalele sunt prea slăbite, din lipsă de hrană[33], şi nu s-au lăsat impresionaţi nici atunci când jandarmii şi-au făcut apariţia. Proprietarii de oi erau nemulţumiţi pentru că trebuia să predea toată lâna şi nu mai aveau din ce să îşi confecţioneze îmbrăcămintea[34]. Starea de spirit tensionată a îmbrăcat forme de protest  variate şi cu grade diferite de violenţă, de la greve la sabotaje. La societatea Europetrol din Băiţa, care lucra pentru industria de armament, un muncitor a refuzat să lucreze şi a părăsit locul de muncă. El a lăsat pe birou ordinul de mobilizare. Comportamentul său a constituit un act de sabotaj care era pasibil de a fi trimis în faţa curţii marţială (conform art. 31 lit. a din decretul lege asupra regimului muncii în timpul războiului, Monitorul Oficial, 2 oct. 1941).

Condiţiile de pe front, schimbările survenite în 1943, au influenţat populaţia din Bihor şi au avut o rezonanţă în starea de spirit, fapt consemnat de autorităţile locale. Unii simţeau o bucurie în ce priveşte evoluţia frontului, pe alţii, veştile aduse de soldaţii întorşi de pe front, unii din regiunea Stalingrad, îi întrista[35]. Retragerea trupelor române de pe frontul din U.R.S.S. era  comentată şi criticată de către o parte a populaţie[36], după cum rezultă din nota informativă trimisă prefectului judeţului Bihor, în aprilie 1943, în care se arătă că “mareşalul Antonescu nu mai este stăpân pe situaţie iar poporul îl urăşte[37].

În rândul celor plecaţi pe front se simţea agitaţia. Ei nu manifestau elan şi încredere, ci disperare”[38]. Locuitorii Beiuşului erau agitaţi, disperaţi, fără elan, fără nici o încredere deoarece îşi vedeau soarta ca pe a celor de la Stalingrad[39].

Din documentele de arhivă ce le-am studiat rezultă că populaţia din sudul Bihorului era într-o stare de confuzie, nemulţumire, disperare şi îngrijorare. Factorul comun al tuturor acestor nemulţumiri era dat de lipsurile de tot felul cauzate de război.



[1] Pentru detalii vezi: Constantin Moşincat, Mircea Paşca, Situaţia şi starea de spirit a populaţiei din sudul bihorului în note informative ale Legiunii de jandarmi Bihor (1943), în Pietre de hotar, vol. 4, Editura Tipo MC, Oradea 2004, p.65-68.

[2] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (prescurtat, A.N.I.C.), fond Direcţia Generală a Poliţiei, vol. 146/1940, vol. I, f. 273

[3]Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (prescurtat, A.M.A.E.), fond 71/Ungaria, vol. 102, f. 66

[4] Ibidem

[5] Ibidem, f. 46-53

[6] Ibidem, f. 47

[7] Ibidem, f. 57

[8] Anuar Diplomatic şi Consular al Regatului României, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1942, p. 42

[9] Ibidem, f. 73-74

[10] Ibidem, f. 74

[11] A.N. – D.J. Bh., fond Legiunea de Jandarmi Bihor, inv. 92, dos. 15/ 1942-1946, p.5

[12]  Ibidem, dos. 59 / 1943, p25, ianuarie  1943– dare de seamă informativă

[13] Ibidem, dos. 59/ 1943, p. 81

[14] Ibidem, dos. 59 / 1943, p238

[15] Ibidem, fond  Legiunea de Jandarmi Bihor, Inv. 32, Dos. 8/ 1942-1943, p. 438, dare de seamă informativă 24 febr. 1943

[16] Ibidem dos. 59 / 1943, p 201

[17]  Ibidem, dos. 59 / 1943

[18] Ibidem, dos. 59 / 1943, p25- p. 28

[19] Ibidem, dos. 59 / 1943, p171

[20] Ibidem Fond Prefectura judeţul Bihor, dos. 59 / 1943, p.60-63

[21] Ibidem, Dos. 59/1943, f. 181. Notă informativă a Prefecturii judeţul Bihor către Ministerul de Interne

[22]Ibidem, fond Legiunea de Jandarmi, inv. 92, dos. 15/1942-1946, p. 9-10 :

[23] Ibidem, fond Prefectura judeţul Bihor,dos. 59 / 1943, p25.

[24]Ibidem, dos. 59/1943, p. 39

[25] Ibidem, dos. 59/1943, f. 181

[26]  Ibidem, dos. 57/ 1943, p.69,

[27] Ibidem dos. 114/ 19434, p.2,

[28] Ibidem, dos. 59/1943, fila 108.

[29]Ibidem, fond Legiunea de jandarmi Bihor, inv. 32, dos. 8/ 1942-1943, p.388

[30]Ibidem, dos. 59 / 1943, p25, p.28

[31] Ibidem, dos. 59 / 1943, p. 60-63,

[31] Ibidem, dos. 59 / 1943, p.60-63.

 

[33] Ibidem dos. 59/ 1943, p. 81

[34] Ibidem, dos. 59/1943, f. 181.

[35] Ibidem, dos. 59 / 1943, p60-63.

[36] Ibidem, dos. 59/1943, p. 418.

[37] Ibidem,, dos. 59/1943, p. 50.

[38]   Ibidem, Fond 14, dos. 7 / 1941-1945, p. 67.

[39] Ibidem, dos. 59 / 1943, p.517

 

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Luni, 26 Octombrie 2020
  • Localitate: Bihor
  • Creator: Col r. dr. Constantin MOŞINCAT
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Oradea
  • Contributor: Col r. dr. Constantin MOŞINCAT
  • Tip: text
  • Format: text
  • Identificator: ---
  • Sursa: documente de arhivă
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 4339 ori Ultima modificare Vineri, 14 Decembrie 2012 10:54
Ești aici: Home Bihor Bihor STAREA DE SPIRIT A POPULAŢIEI DIN SUDUL JUDEŢULUI BIHOR (1943)