Istorie Locala

PREFAȚĂ

Marian Pătrașcu-Chircuț nu este un prozator și un publicist tânăr, nici necunoscut, personalitatea și activitatea sa fiind apreciate în cele mai variate medii. Autor și coautor al mai multor studii de specialitate, al unor lucrări cu caracter monografic vâlcean, Marian Pătrașcu s-a făcut cunoscut mai ales prin volumele de proză Condamnat la viață (2009), Viața ca o provocare (2010), Oameni și câini(2011), dar și prin publicistica adunată în America e de vină, trăiască America! (2010).

Ceea ce-l caracterizează, în primul rând, pe prozator, este rara sa capacitate de a trăi în mai multe registre afective, memoria prodigioasă, simțul observării vieții comune și ușurința de a reda, cu inteligență și detașare, imediatul. Nu-i lipsesc nici fantezia, nici o anume pasiune de moralist (în subsidiar), un sentimentalism bine strunit, un spirit polemic colorat, provocator.

Vineri, 22 Iunie 2018 08:55

Horezu în timpul Revoluţiei de la 1821

 

Secolul al XVIII-lea a reprezentat o perioadă cu efecte importante, uneori contradictorii pentru societatea noastră. În Ţara Românească, dar şi în Moldova, se instaurase regimul fanariot, un regim în care apăsarea dominaţiei otomane cunoaşte cele mai înalte cote. Totodată, în secolul al XVIII-lea pătrund şi în societatea românească, excesiv de conservatoare, elemente de modernitate, sub influenţa tot mai vizibilă a Occidentului. Principiile „Secolului Luminilor” privind societatea modernă, îşi găsesc tot mai mulţi şi influenţi susţinători în Principate. Dominaţia străină accentuată a sporit nemulţumirea populaţiei româneşti care vine treptat în contact cu ideile novatoare, revoluţionare, susţinătoare ale principiilor de libertate. La începutul epocii moderne, Oltenia se remarcă prin intensitatea spiritului revoluţionar, prin curajul unor manifestări îndreptate împotriva regimului de dominaţie străină.

1487 (6996) septembrie 5, Râmnic. Hrisov prin care domnitorul Vlad Călugărul voievod întăreşte lui Roman, cumnatului acestuia - Vladul şi urmaşilor lor, părţi de moşie în HUHUREZI şi la Râmeşti.

Cu mila lui Dumnezeu, Io Vladul voevod şi domn, dat-am domnia mea această poruncă a domniei mele, slugilor domniei mele, lui Roman şi cumnatului său, Vladului şi cu feciorii lor, câţi Dumnezeu le va da, ca să le fie lor la Huhurezi, partea lui Roman, şi în Râmeşti, partea Vladului. După aceea, a venit Roman înaintea domniei mele, de a înfrăţit pe cumnatu-său Vladul peste partea lui, oricâtă are Roman în Huhurez; aşişderea şi Vladul iară a înfrăţit pe Roman peste partea lui, oricâtă are la Râmeşti, ca să fie fraţi nedespărţiţi peste aceste moşii. Şi domniei mele au dat calul.

S U M M A R Y

Brezoi, one of the most picturesque urban settlements of Valcea County, is located within the geographical area between the Lotru, Cozia and Capatana mountains, also known as the Lovistea Depression. Since the settlement is quite isolated, its name is first mentioned in a document in 1549, but obviously it is much older.

Miercuri, 13 Iunie 2018 13:23

Brezoi - Sportul

Fotbalul. ,,Sportul rege” rămâne, pentru brezoieni, cea mai îndrăgită activitate sportivă de-a lungul timpului. Fotbalul a fost practicat, fie organizat - în cadrul competiţiilor sportive, la care au participat şi echipe de fotbal din Brezoi, fie spontan - în urma activităţilor desfăşurate, în general, de copii. Oraşul Brezoi deţine o echipă de fotbal fondată în anul 1930. Aceasta dispune de un teren care a fost construit şi pus la punct pentru campionatul judeţean înaintea înfiinţării echipei actuale. Echipa a fost înscrisă într-un campionat de fotbal în anul 1964-1965, în divizia D. A pornit de jos şi, încetul cu încetul, a reuşit să devină o echipă puternică în campionat.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

1893, Navigaţiunea de pe Olt şi pentru România, în “Buletinul Societăţii Române de Geografie”, XIII, 1893, fasc. 3-4.

1905, Recensământul general al populaţiei României pe anul 1899, Bucureşti.

1914, Oltul – Societatea anonimă pe acţiuni pentru exploatare de păduri. Actele constitutive, Bucureşti.

1924, Carpatina – S.A.R. pentru Industria forestieră. Actul constitutiv şi statutul, Bucureşti.

1941, Viaţa bisericească în Oltenia. Anuarul Mitropoliei Olteniei, Craiova, Tipografia Sf. Mitropolii a Olteniei, Râmnicului şi Severinului.

1943, Recensământul general din aprilie 1941. Indicatorul localităţilor din România, Bucureşti.

Miercuri, 13 Iunie 2018 13:12

Brezoi - Personalităţi locale

Alboiu, Maria (n. la 5 sept. 1963 în or. Brezoi din jud. Vâlcea) – sportivă de performanţă, disciplina Tenis de masă. Iniţial, a jucat în cadrul cluburilor şcolare din Râmnicu-Vâlcea şi Slatina. A fost medaliată de mai multe ori la CN. În perioada 1980-1988, a făcut parte din loturile naţionale de tenis de masă, ocupând locuri de podium la diferite concursuri internaţionale. Astfel, la CE pentru juniori din 1981, a obţinut medalia de bronz în proba pe echipe, iar la CM de la Novi Sad – locul VI pe echipe; la CE din 1982 (Budapesta), şi-a adjudecat din nou medalia de bronz pe echipe, acelaşi trofeu revenindu-i la Praga (1986) şi Paris (1988), la dublu feminin (cu Otilia Bădescu). A mai obţinut două titluri balcanice în probele de simplu şi de dublu feminin (1985). În 1986 a ocupat locul VI în topul european şi XX în cel mondial. În anul 1988 a făcut parte din echipa Europei, jucând împotriva Asiei şi câştigând Locul I. După 1990, s-a stabilit în Germania, unde – din 1999 - , îi antrenează pe juniorii germani. Este Maestru al Sportului. (Enciclopedia sportului, I, pag. 1263 ; Enciclopedia Vâlcea, I, 904).

Miercuri, 13 Iunie 2018 13:07

Brezoi - Turismul

Este greu de imaginat existenţa unei văi, care - pe toată lungimea ei - să întrunească o atât de mare varietate litologică, structurală, morfologică, floristică şi faunistică, a căror îmbinare armonioasă să creeze o atât de mare densitate de frumos! În sectorul oraşului Brezoi şi al zonei montane înconjurătoare, culoarul depresionar al Lotrului alcătuieşte un teritoriu cu mari posibilităţi de dezvoltare a turismului. La pitorescul natural al zonei, s-a adăugat atractivitatea lacului de acumulare de la Vidra şi a căii de acces până la Obârşia Lotrului. În mod frecvent, excursiile de odihnă şi agrement, cu vizitarea diferitelor obiective turistice, pescuitul şi vânătoarea - reprezintă principalele forme de turism practicate pe cursul inferior al Lotrului.

Miercuri, 13 Iunie 2018 09:50

Brezoi - Asistența medicală

Ca în întreaga ţară, în perioadele mai vechi, locuitorii din Brezoi şi din zona înconjurătoare îşi îngrijeau sănătatea în mod empiric, plantele medicinale având un rol important în acest sens. Despre primele măsuri privind asigurarea ştiinţifică şi organizată instituţional, a îngrijirii sănătăţii, putem vorbi abia pe la jumătatea secolului al XIX-lea, în condiţiile în care penuria de cadre medicale, în primul rând – de medici, era extremă, această lipsă adăugându-se la calitatea proastă a drumurilor şi la posibilităţile de transport. La începutul lunii august 1857, de pildă, exista un singur medic al districtului, care – în scopul “vacsinării copiilor la satele Brezoiul, Proieni, Călineşti, Robeşti şi Câineni” - , trebuia să meargă timp de patru poşte, de la Călimăneşti la Câineni şi înapoi, misiune pentru care i s-au pus la dispoziţie şase cai ai unor particulari, urmând ca subadministraţia plaiului Cozia să achite proprietarului preţul acelei închirieri (DJVAN, Fondul PJV, dos. 81/1857, f. 87). La fel cu oraşele şi târgurile, satele din judeţ, inclusiv Brezoiul, Călineştiul ş.a., trebuiau să contribuie cu anumite sume de bani, pentru spitalele din ţară şi din judeţ. La începutul secolului al XX-lea, pentru plaiul Cozia, încă nu era prevăzut un medic de plasă, ci doar 3-4 moaşe pentru „cercurile” (circumscripţiile) din plasă (Situaţia Vâlcea 1908, 23). În general, situaţia aceasta se va prelungi şi în perioada interbelică.

Miercuri, 13 Iunie 2018 09:47

Brezoi - Cultura

Apărat din toate părţile de meterezele impunătoare şi aproape inaccesibile ale munţilor Făgăraşului, Lotrului şi Căpăţânii, Brezoiul este una dintre cele mai vechi vetre de viaţă şi spiritualitate românească.

Relativa izolare faţă de arterele principale de circulaţie, precum şi caracterul de ,,zonă strategică naturală” a contribuit la conservarea nealterată a specificului cultural. Brezoiul păstrează şi azi acel aer de mister specific locurilor mai izolate, locuită de oameni aprigi şi duri ca şi stâncile care-i înconjoară, dar într-o comuniune perfectă cu o natură, pe cât de generoasă, pe atât de aspră.

Page 1 of 2
Ești aici: Home Cluj Articole filtrate după dată: Iunie 2018