Istorie Locala

În termeni strict legali, patrimoniul cultural mobil cuprinde doar bunurile culturale mobile clasate, incluse, după valoarea lor, în două categorii juridice: Fondul patrimoniului cultural naţional, care cuprinde bunurile culturale de valoare deosebită, şi Tezaurul patrimoniului cultural naţional, care cuprinde bunurile culturale de valoare excepţională. De aceea, ne vom referi la muzee, instituţiile care protejează aceste bunuri:

Publicat în Valcea

foto: Una dintre vestitele librării râmnicene de altădată

Unul din cele mai vechi oraşe ale ţării, Râmnicu-Vâlcea a moştenit un considerabil tezaur patrimonial, dacă ar fi să judecăm după numărul şi valoarea culturală, istorică şi artistică. Conform Listei Monumentelor Istorice din 2010 şi listelor precedente acesteia, zestrea municipiului cuprinde un total de 54 coduri (85 subcoduri componente): 19 biserici, 11 instituţii publice, 4 case particulare, 9 monumente de for public, 4 cruci comemorative, 5 ansambluri urbane, 9 situri arheologice şi peste 10.500 de volume de carte veche.

 

Patrimoniul cultural imobil

Această categorie de bunuri materiale constituie cea mai valoroasă componentă a patrimoniului cultural, atât în ceea ce priveşte valoarea materială directă, cât şi în raport cu posibilităţile de inserţie a unor componente extraculturale.

Publicat în Valcea

Situat între râul Olt şi arcul închipuit de dealul Capela, în apropiere de cetatea dacică Buridava şi de castrul roman de la Stolniceni, de marele zăcământ de sare de la Ocnele Mari şi de vestitul târg antic de la Râureni (unde se încărca pe plute sare pentru Balcani şi Orient), Râmnicul a putut fi, din vechime, un mic târg, dar şi un sediu administrativ, cu o minimă viaţă culturală locală specifică (v. şi tezaurul numismatic din timpul împăratului Commodus, 180-192 e .n.).

În epoca marilor migraţii cu care începe evul mediu românesc şi în care se produce ruralizarea totală a civilizaţiei daco-romane, localitatea nu a dispărut, ci şi-a menţinut (desigur, diminuat) rolul economic şi cultural tradiţional în zonă (v. diferite tezaure de monede bizantine, ca şi necropolele din secolele IX-XI, descoperite aici şi în jur). Slavii, aşezaţi între timp, transpun în limba lor numele vechi locale; de acum, probabil, şi numele Râmnicului (sl. râba = peşte;> râbnic> râmnic>râmnic) provenit de la apa Râmnicului, ca râu de mori (de unde, până de curând, şi numele de Râul morilor), la vărsarea căruia se formau multe heleşteie de peşti.

Publicat în Valcea

c) Asociaţii, societăţi şi alte organizaţii profesionale

nonguvernamentale (cluburi, cercuri etc.)

Asociaţia Generală a Inginerilor din România – filiala Vâlcea, s-a înfiinţat în anul 1990, avându-l ca preşedinte pe ing. dr. Toma Florin (din 2005 – pe ing. dr. C-tin Pârîianu) şi un număr de 47 membri activi. Îşi are sediul la Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea. Organizarea şi funcţionarea sa sunt stabilite prin statut. Ca şi asociaţia mamă (Asociatia Generala a Inginerilor din România - AGIR), ea este o organizaţie apolitică, cu personalitate juridică, cu activitate non profit şi cu autonomie deplină; ea reprezintă una dintre cele mai serioase şi mai prestigioase asociaţii profesionale, implicându-se  eficient în viaţa economico-socială a ţării. Este semnificativă tema-titlul uneia dintre manifestările planificate de filială în acest an – 2012: Hidroenergetica românească– perspectivele dezvoltării în condiţiile economiei de piaţă (www.agir.ro/filiala.php)Cele mai bune dintre lucrările şi comunicările prezentate de membrii AGIR cu diverse ocazii, au fost publicate in Buletinul AGIR, sau în revista “Univers ingineresc” a asociaţiei centrale.

Publicat în Valcea

4. PERIOADA CONTEMPORANĂ

a) Tehnici, obiective tehnico-ştiinţifice şi întreprinderi reprezentative

O serie de realizări ale râmnicenilor, în sfere importante (chimia, hidroenergetica ş. a.) se bucură de succes şi rezonanţă naţionale. Sub o formă sau alta, unele dintre acestea – prelucrarea lemnului şi chimia, de pildă – continuă preocupări anterioare ale locuitorilor

Prelucrarea lemnului. În anul 1953, la Râmnicu-Vâlcea se înfiinţează Fabrica de Placaje şi Produse Stratificate din Lemn19. Întreprinderea – devenită ulterior Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL) Râmnicu-Vâlcea – a folosit ca specialişti, foşti absolvenţi ai Facultăţii de Industria Lemnului din Braşov, care a conlucrat permanent şi fructuos cu Institutul de Cercetare şi Proiectare a Lemnului din Bucureşti. Ca urmare, la CPL Râmnicu-Vâlcea au fost aplicate, decenii de-a rândul, tehnologii moderne de fabricare a produselor stratificate şi aglomerate din lemn, precum şi ale fabricării mobilei şi ale altor produse finite din lemn20. Din păcate, la câţiva ani după privatizare, CPL Râmnicu-Vâlcea a intrat în faliment.  

Publicat în Valcea

2. EVUL MEDIU

a) Ştiinţe, tehnici şi meşteşuguri în aşezămintele religioase

Spuneam cu altă ocazie, că prima parte a evului mediu vâlcean străluceşte în primul rând prin arhitectura sa religioasă, în strânsă legătură cu alcătuirea manuscriselor şi cu istoria tiparului2; aprecierea este valabilă şi pentru Râmnicu-Vâlcea. Întrucât acestui aspect – ştiinţă şi artă totodată – i se acordă spaţii semnificative şi la alte capitole din prezenta monografie vom trece în revistă, pe scurt, doar aspectele cele mai semnificative aparţinând acestui domeniu.

Ştiinţa istoriei.  În 1620, din îndemnul lui Teofil – episcopul Râmnicului, cronicarul Mihail Moxa(lie) a alcătuit cunoscutul său Hronograf, intitulat De-nceputul lumieei dentâiu, rămas în manuscris, contribuţie importantă la ştiinţa istoriei universale şi româneşti, prima istorie universală scrisă în limba română, publicat pentru prima oară de B. P. Hasdeu, în 18783.

Publicat în Valcea

Învăţământul preuniversitar. Reţeaua şcolilor care au funcţionat în această perioadă este, în general, aceeaşi ca înainte de decembrie 1989, cu unele schimbări de denumiri şi, uneori, de profil. Astfel, liceul sanitar devine – din 1994 – Grupul Sanitar „Antim Ivireanul”, în timp ce Liceul de Artă este „raportat” din 199288. Au apărut şi unităţi şcolare noi; spre exemplu, Şcoala Postliceală Sanitară Horezu, cu o durată de trei ani, a fost înfiinţată în anul 1994, ca filială a Şcolii Sanitare Postliceale „Carol Davila” din Bucureşti89. Numărul elevilor din învăţământul mediu cunoaşte, în schimb, o scădere îngrijorătoare90. Cauzele sunt multiple: populaţia judeţului este şi ea în scădere, de la 438.600 în 1993, ea ajungând la 432.375 în 1998; în mod corespunzător, numărul copiilor (populaţie stabilă) de vârstă liceală (15-19 ani), a scăzut – cu referire la anii menţionaţi – de la 38.433 copii, la 31.443. Scăderi asemănătoare se înregistrează şi la populaţia din învăţământul preşcolar (de la 16036 de copii în anul şcolar 1992/1993, la 11.868 – în 1997/1998), iar în învăţământul gimnazial, de la 24.496 elevi, s-a ajuns la 21.434 în 199891;pe de altă parte, spectrul absenteismului şcolar, cu corolarul său – analfabetismul, este din ce în ce mai puternic.

Publicat în Valcea

În domeniul educaţiei, această importantă perioadă a fost marcată profund de Legea învăţământului, adoptată la 3 august 1948, care statua „traducerea în viaţă a principiilor fundamentale ale învăţământului democratic: etatizarea, laicizarea, caracterul unitar şi general al şcolii, orientarea realist-ştiinţifică pe baza concepţiei materialist-dialectice despre natură, societate şi om”58.

La 15 septembrie 1952, în Râmnicu-Vâlcea existau 4 şcoli elementare: Şcoala Elementară de Băieţi nr. 1, Şcoala Elementară de Fete nr. 1, Şcoala Mixtă nr. 1 şi Şcoala Mixtă nr. 2. Tot aici, funcţionau 2 licee („şcoli de 11 ani”) – Liceul de Băieţi, cu 133 elevi înscrişi, Liceul de Fete – cu 103 eleve înscrise şi o Şcoală Pedagogică – cu 113 eleve înscrise; pe lângă aceste şcoli medii, existau şi internate59.

Publicat în Valcea

În ciuda dificultăţilor economice prin care trecea ţara după război, învăţământul românesc de toate gradele a continuat să se dezvolte; în unele privinţe, chiar a obţinut rezultate notabile. Majoritatea şcolilor care funcţionaseră mai înainte, atât urbane, cât şi rurale, şi-au continuat activitatea, străduindu-se ca obligativitatea învăţământului primar să devină o realitate, în lupta pentru lichidarea analfabetismului care cunoştea cote destul de ridicate (peste 4 milioane de analfabeţi - în 1945). În acest sens, în anul 1945 s-a renunţat la vechiul ciclu inferior al şcolii secundare, înfiinţându-se gimnaziul unic, cu durata de 3 ani56; s-a luat hotărârea ca taxele să fie stabilite în funcţie de situaţia materială a părinţilor, a crescut numărul de burse, au sporit locurile în cămine şi cantine etc. Învăţământul comercial a cunoscut, de asemenea, o dezvoltare progresivă.

Publicat în Valcea

Legea instrucţiunii publice din 25 noiembrie 1864 a reprezentat un mare progres pentru dezvoltarea învăţământului din ţara noastră, în special prin statuarea celor două principii esenţiale: obligativitatea şi gratuitatea acestuia. Se vor statua şi înfiinţa comitetele şcolare, formate din preoţi şi laici cu prestigiu şi autoritate, toţi fiind ştiutori de carte 19.
Încă din 1848 (11 august), profesorul Şcolii Naţionale din Râmnic, Costache Codreanu propusese Prefecturii să se construiască în Râmnic un liceu, pe un teren al M-rii Bistriţa20. Visul acestui eminent profesor va prinde contur abia după patru decenii: la 7 septembrie1891, începe să funcţioneze la Râmnic un gimnaziu (este vorba de actualul Colegiu ,,Alexandru Lahovari”), cu o singură clasă cu 41 de elevi şi 2 profesori - A. Teodoru pentru partea literară şi A. Eliad - pentru cea ştiinţifică. Până în anul 1901, cursurile s-au ţinut în diverse case particulare, apoi la Episcopie, în localul seminarului, care fusese temporar desfiinţat. Abia în anul 1911, gimnaziul va căpăta un local propriu.

 

Publicat în Valcea
Ești aici: Home Afişez elemetele după tag: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol II Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012