Istorie Locala

a) Reforma social-economică (privatizarea) şi efectele ei. În primul deceniu de după revoluţie, un accent important s-a pus pe privatizarea întreprinderilor economice, “operaţie” pe care au suferit-o o serie de întreprinderi din Râmnic, (multe dintre acestea fiind de nivel judeţean), fie prin metoda licitaţiei publice - Barreco Zimbrul, Barreco Macul Roşu Prefacon Râmnicu-Vâlcea, iar ulterior, în 1999, Comtrans Râmnicu-Vâlcea, Setruvil Râmnicu-Vâlcea, Favil Râmnicu-Vâlcea, Imprest Râmnicu-Vâlcea etc., fie prin vânzarea unor pachete de acţiuni pe piaţa de capital : S. C. Valmetex S. A. Râmnicu-Vâlcea, apoi – mai târziu, în anii 1998-1999 - Agrotransport Râmnicu-Vâlcea, Şcoala de Şoferi Amatori Râmnicu-Vâlcea, Agromec Râmnicu-Vâlcea, Scavil Râmnicu-Vâlcea, Evenimentul Râmnicu-Vâlcea, Urban Râmnicu-Vâlcea, Conexvil Râmnicu-Vâlcea, Construcţii Căi Ferate Râmnicu-Vâlcea, Mopariv Râmnicu-Vâlcea şi Comcereal Râmnicu-Vâlcea etc.6.

Publicat în Valcea

În 1970, odată cu întreaga ţară, Râmnicul a avut de suferit din cauza inundaţiilor. Urmare benefică pentru judeţ, a fost elaborat planul de protecţie împotriva inundaţiilor, realizându-se sau continuându-se lucrările demarate privind amenajarea hidroenergetică a râului Olt. Încă din 1969, începuse construirea primei centrale hidroelectrice, la Râmnicu-Vâlcea (dată în funcţiune în 1974), care se încadra în sistemul de amenajare în cascadă a râului Olt. Una dintre cele 30 de hidrocentrale care se vor amenaja, va fi  cea de la Râureni1. Totul a fost coordonat de Întreprinderea Electrocentrale Râmnicu-Vâlcea2; pe de altă parte, în Râmnicu-Vâlcea îşi desfăşoară activitatea Sucursala Olt Superior (fostă Grupul de Şantiere « Olt Superior », înfiinţat în 1997) a S.C. Hidroconstrucţia SA, cu sediul în Bucureşti3.

Publicat în Valcea
Miercuri, 11 Februarie 2015 12:12

Râmnicu Vâlcea: trecerea la socialism

a) Naţionalizarea întreprinderilor şi planificarea economiei. Starea industriei râmnicene în 1948. Aşa cum rezultă din „Raportul asupra stării economice a judeţului”, întocmit la 30 decembrie 1947, de Camera de Comerţ şi Industrie - Vâlcea, majoritatea firmelor râmnicene înmatriculate erau mici întreprinderi şi ateliere a căror producţie avea un caracter meşteşugăresc,  ponderi însemnate având unităţile cu profil alimentar (mori, brutării, prese de ulei), cele ale industriei uşoare (darace, ateliere de prelucrarea pieilor) şi ale industriei materialelor de construcţie (cariere, fabrici de cărămidă), în ele lucrând 5-20 muncitori1.  Alături de sectorul C.F.R. Râmnicu-Vâlcea, cele mai importante întreprinderi din oraş, erau: o fabrică de încălţăminte („Oprea Simian şi fiii”), trei tăbăcării (Constantin Hanciu, Nicolae Lupaş şi ing. Lupaş), o fabrică de cherestea (Nicolae Hanciu), cinci mori (Olga Geltsch, Nicolae Socu, Ghiţă Ştefănescu, Constantin Hanciu, Gheorghe Dumitrescu) şi trei fabrici de tâmplărie (Gundisch, Bâscă şi Cooperativa „Lemnul”)2. În privinţa specializării muncitorilor, aceştia erau calificaţi doar în proporţie de circa 30% 3.

Publicat în Valcea

Principala problemă care stătea în faţa râmnicenilor şi a celorlaţi vâlceni, după prima conflagraţie mondială, era refacerea şi dezvoltarea economiei; alături de creşterea demografică, aceasta avusese mult de suferit în timpul războiului şi al ocupaţiei germane. În Râmnic şi în zona înconjurătoare, industria locală căpătase deja o anumită tradiţie, deşi locuitorii continuau să practice vechile lor îndeletniciri agricole, printre care cultivarea porumbului: în anii `50 ai secolului trecut, lanurile de porumb se puteau încă vedea, pe suprafeţe relativ mari, începând din vecinătatea fostului internat al Liceului „Al. Lahovari”, pe dreapta bulevardului care ducea spre Bujoreni; doar vestita băcănie a lui Hoarcă, Alimentara „Jiul” din apropiere şi alte câteva case (azi, dispărute) „ciupeau” din marginea de vest a tarlalei, lăsând-o apoi să continue spre nord; un peisaj asemănător se putea admira peste râul Olăneşti (tot pe dreapta, dar înspre sud), acolo unde, mai târziu, va lua naştere Cartierul „1 Mai”.

Publicat în Valcea

a) Evoluţia economică. Potrivit catagrafiei din 1831, în Râmnic existau un număr 26 profesiuni, cu 187 de meseriaşi şi negustori; o pondere mare având-o calfele şi meseriaşii care practicau cojocăria, cizmăria, tăbăcăria, croitoria şi brutăria; în această perioadă, apăruse şi în Râmnic instituţia breslei: sunt înregistraţi aici 15 negustori de categoria a II-a, 77 de categoria a III-a, 2 meseriaşi de categoria a IV-a şi 73 de categoria a V-a1. Dintr-o altă situaţie statistică, alcătuită în 1835, cu referiri numai la negustori şi meşteri, aflăm că în Râmnic existau 165 patentari; cele mai răspândite fiind profesiile de precupeţi (18), rachieri (22), povarnagii (22), cizmari (17), braşoveni (9), cojocari (14) ş. a.2. În 1846, cojocarii, cizmarii, lemnarii, zidarii şi boiangii din Râmnic cer magistratului (primarul de mai târziu) să le aprobe organizarea în bresle. Se configura astfel „mica industrie” de mai târziu, în formele sale incipiente. 

Publicat în Valcea

În secolul al XV-lea,  ca şi în secolul anterior, cultivarea grânelor, pomicultura, creşterea vitelor mari şi mici, albinăritul şi pescuitul reprezentau sectoarele esenţiale ale producţiei.

a) Economia agrară. Informaţiile oferite de documente, ne confirmă faptul că principala ocupaţie a locuitorilor din Râmnicu-Vâlcea în secolele XVI-XVIII, a constituit-o agricultura. Majoritatea locuitorilor posedau loturi de pământ (moşii, ocine), mai aproape sau mai departe de vatra oraşului13, pe care se cultivau cereale, în special grâu şi orz.  Episcopia Râmnicului deţinea importante proprietăţi, nu numai în oraş, ci şi în jurul acestuia, precum şi în alte localităţi din judeţ. În secolul al XVII-lea, prin cumpărări, danii şi moşteniri, proprietăţile din Râmnic se extind, cuprinzând loturi pentru cultivat spre Cetăţuia şi Bujoreni - în nord, spre Malul Alb şi Lespezi - în estul oraşului14. Inventarul agricol continuă să rămână tradiţional, confecţionat pe plan local sau procurat din târgurile judeţului, de la negustorii transilvăneni: sape, săpăligi, coase, seceri, pluguri cu brăzdar de fier15.

Publicat în Valcea

În zona Râmnicului, loc central al arealului vâlcean şi având o poziţie geografică ideală, s-a desfăşurat din timpuri străvechi, o viaţă economică intensă, aici dezvoltându-se o civilizaţie veche de peste 2000 de ani1.

a) Existenţa şi continuitatea comunităţilor umane.Mărturiile pământului, bine păstrate, dovedesc existenţa unui număr relativ mare de complexe meşteşugăreşti, în cadrul aşezărilor de la Stolniceni şi Râureni, ele fiind oarecum diferenţiate2. Cele mai multe dintre aceste locuinţe - adâncite în pământ (bordeie) şi locuinţe de suprafaţă - sunt situate în zonele de deal şi câmpie, de-a lungul văilor cu terenuri fertile, dovedind o viaţă neîntreruptă în aceeaşi vatră a satului. Reţine atenţia, mai ales, nucleul de sate din zona Râmnicu-Vâlcea3.

Publicat în Valcea
Luni, 09 Februarie 2015 12:57

Râmnicu Vâlcea: aspecte toponimice

Foto: Un Plan al oraşului, de la 1857 (fragment)

Datorită vechimii Râmnicului şi a unităţilor administrative care îl compun, majoritatea toponimelor majore de pe raza oraşului prezintă interes atât din punct de vedere istoric, cât şi lingvistic. Le vom analiza succint pe fiecare, în ordine alfabetică, pentru a facilita găsirea lor de către cititorul interesat de domeniu.

Aranghel. Denumirea acestui sat care a intrat în componenţa municipiului, provine din pronunţia populară, care s-a impus, a Schitului Arhanghelul.

Publicat în Valcea

Foto: Daneş şi colab., 2006, 102-103; Wikipedia, Recensământul 2002

După instaurarea sa, regimul comunist a înlocuit vechea împărţire administrativ-teritorială a ţării, întrucât „contribuia la menţinerea şi adâncirea înapoierii politico-economice şi social-culturale a poporului român”, cu alta nouă care „să ajute la construirea socialismului în patria noastră şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale poporului muncitor”. Astfel, împărţirea tradiţională în judeţe, plăşi, oraşe şi comune, a fost înlocuită cu cea „după modelul sovietic” în regiuni, raioane, oraşe (de subordonare: republicană, regională şi raională) şi comune. Prin Legea nr. 5 / 1950, publicată în B.O. nr. 77 / 8 sept. 1950, pe cuprinsul ţării apar 28 regiuni, 177 raioane, plus 8 raioane în capitala ţării. Printre acestea se află şi Regiunea Vâlcea formată din 6 raioane, un oraş de subordonare regională, 5 oraşe de subordonare raională şi 129 comune.

Râmnicu-Vâlcea – oraş de subordonare regională, reşedinţă a regiunii Vâlcea şi a raionului Râmnicu-Vâlcea, avea în componenţă satele Aranghel, Buda, Dealul Malului, Feţeni, Goranu, Inăteşti, Lespezi, Ostroveni, Poenari, Priba, Săliştea şi Sticlăria.

Ocnele Mari – oraş de subordonare raională din raionul Râmnicu-Vâlcea, regiunea Vâlcea – era format din satele Copăcelu, Coşota, Făcăi, Gura Suhaşului, Lunca, Ocniţa, Slătioarele, Ţeica şi Valea Răii.

Comuna Căzăneşti era alcătuită din satele Bârseşti, Buleta, Căzăneşti (reşedinţa comunei), Râureni şi Stolniceni (Împărţirea 1950, Anexa).

În anul 1952, prin Decretul 331/ 27 sept. 1952, privind modificarea Legii nr. 5/1950, raionarea administrativ – economică a teritoriului R.P. Române se modifică. Numărul regiunilor s-a redus la 18, iar cel al raioanelor a ajuns la 192. Regiunea Vâlcea a fost desfiinţată, iar localităţile sale au fost distribuite în raioane nou formate din foste teritorii ale regiunilor Piteşti şi Craiova. Oraşul Râmnicu-Vâlcea, în aceeaşi alcătuire, rămânea oraş de subordonare regională şi reşedinţă a raionului Râmnicu-Vâlcea, regiunea Piteşti. Localităţile Ocnele Mari (oraş de subordonare raională) şi Căzăneşti (comună) în acelaşi format, rămân în raionul Râmnicu-Vâlcea, regiunea Piteşti (Indicatorul 1954).

La recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 21 febr. 1956, în noua alcătuire administrativă, cu teritoriul ţării împărţit în 16 regiuni, Râmnicu-Vâlcea – oraş de subordonare regională, reşedinţă a raionului cu acelaşi nume (inclusiv populaţia localităţilor componente - Aranghel, Argintari, Cetăţuia, Dealu-Malului, Inăteşti, Ostroveni, Poenari, Pribă şi Troian) înregistra 18.984 loc. (9.122 b. şi 9.862 f.). Goranu – comună reînfiinţată (compusă din satele Feţeni, Goranu-reşedinţă, Lespezi, Săliştea şi Sticlăria) avea 2.326 loc. (1.047 b., 1.249 f.), iar Râureni – comună nou formată (alcătuită din satele Căzăneşti, Copăcelu, Rîureni-reşedinţă, Stolniceni şi Valea-Răii) avea 4.282 loc. (2.379 b., 1903 f.). Toate localităţile se aflau în raionul Râmnicu-Vâlcea, regiunea Piteşti (Recensământul 1956, 100-113).

Prin Legea pentru îmbunătăţirea împărţirii administrative a teritoriului R.P.Române din 22-24 decembrie 1960, s-a recurs la o nouă împărţire administrativă. Teritoriul ţării a fost divizat în 16 regiuni, o parte dintre acestea primind noi denumiri (ex.: Piteşti = Argeş, Craiova = Oltenia, Timişoara = Banat, Oraşul Stalin = Braşov etc.), 2 oraşe republicane, 39 oraşe de subordonare regională, 146 raioane săteşti, 8 raioane orăşeneşti (în capitală) şi 139 oraşe de subordonare raională. Oraşul Râmnicu-Vâlcea şi comunele Goranu şi Râureni îşi păstrează aceeaşi configuraţie şi sunt situate în raionul Râmnicu-Vâlcea, regiunea Argeş („M.O.” nr. 1-4, 1961, 209-218).

La 15 martie 1966, recensământul populaţiei şi locuinţelor din R.S. România consemnează: Râmnicu-Vâlcea – oraş de subordonare regională şi reşedinţă de raion, cu o populaţie de 23.867 loc. (11.817 b., 12.050 f.); Râureni – comună inclusă în mediul urban, era formată din satele Braviţa, Căzăneşti, Copăcelu, Râureni şi Stolniceni, având o populaţie de 4.175 loc. (2.064 b., 2.111 f.), iar  Goranu – comună în mediul rural, avea în componenţa sa satele Goranu, Feţeni, Lespezi, Sălişte şi Sticlăria, însumând o populaţie de 3.136 loc. (Recensământul 1967, 57-67).

Legea nr. 2 din 16 februarie 1968, cu modificările ulterioare privind organizarea administrativă a teritoriului R. S. România, stipulează la art. 1 CTCEP Legis că teritoriul R.S. România este organizat în unităţi administrativ-teritoriale: judeţul, oraşul şi comuna. Prin această lege. se revine la unităţile administratve tradiţionale. Astfel, în urma propunerilor făcute de Comisia judeţeană şi discutate de către Consiliul Popular Judeţean Provizoriu într-o plenară comună cu Comitetul Judeţean al P.C.R., s-au aprobat unităţile administrative aferente judeţului Vâlcea: un municipiu – Râmnicu-Vâlcea şi 7 oraşe cu 41 localităţi componente ale municipiilor şi ale oraşelor, o comună suburbană – Goranu şi 78 comune alcătuite din 568 de sate, din care 14 aparţin oraşelor.

Râmnicu-Vâlcea – municipiu, reşedinţă a judeţului Vâlcea, are ca localităţi componente: Oraşul RÂMNICU-VÂLCEA, Aranghel, Căzăneşti, Copăcelu, Dealu Malului, Poenari, Priba, Râureni, Stolniceni, Troianu. Goranucomună suburbană, este formată din satele: Goranu – reşedinţă, Feţeni, Lespezi, Săliştea. Satele Argintari, Cetăţuia, Inăteşti, Ostroveni au fost desfiinţate şi s-au contopit cu oraşul Râmnicu-Vâlcea, Braviţa s-a contopit cu localitatea Copăcelu, iar Sticlăria s-a contopit cu satul Goranu („B. O.”, 1981).

Componenţa localităţilor va rămâne cea prezentată mai sus până la 20 mai 1996, când comuna Goranu va fi desfiinţată şi înglobată în municipiul Râmnicu-Vâlcea. Satele Goranu şi Lespezi formează un cartier al oraşului Râmnicu-Vâlcea, iar Feţeni şi Săliştea devin localităţi componente municipiului Râmnicu-Vâlcea („M. O.”, 1996).

Redresarea natalităţii în condiţiile unor măsuri ferme de politică demografică, aplicate în toamna anului 1966, a determinat un salt substanţial al sporului natural al populaţiei, coroborat cu un spor migratoriu foarte ridicat („exodul rural”), datorat dezvoltării industriale rapide. În consecinţă, populaţia municipiului Râmnicu-Vâlcea cunoaşte o creştere spectaculoasă până în anul 1992, după care urmează o scădere lentă până în anul 2002, apoi o stagnare până în anul 2011. Vin să confirme această dinamică recensămintele din 5 ian. 1977, 7 ian. 1992 şi 18 martie 2002 şi datele estimative pentru anul 2011.

La 1 iulie 2011, municipiul Râmnicu-Vâlcea avea o populaţie estimată la 107.656 locuitori, făcând parte din categoria oraşelor din România cu peste 100.000 de locuitori (Wikipedia, 2011)

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II - Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012

Publicat în Valcea

Foto: Cele două diademe de aur, descoperite la Goranu, Râmnicu-Vâlcea (sec. XIII-XIV)

După părăsirea Daciei de către romani, în mileniul năvălirilor barbare, viaţa în Oltenia a continuat; în condiţii grele, desigur, teritoriul acesta niciodată n-a rămas nelocuit. Din perioada romană, avem menţionat tribul buridavensilor (cu centrul la Buridava, pe Olt, la doar câţiva kilometri de Râmnicu-Vâlcea), ce ocupa nord-estul Olteniei (în zona de deal şi de munte) şi staţiile (cu castre) de-a lungul „limesului Alutan” (…Rusidava, Pons Aluti, “Buridava”, Castra Traiana, Arutela, Praetorium, Pons Vetus) (Iordan, 2003, 9-10). În Oltenia de nord-est şi Muntenia de nord-vest, se aflau Ţara Loviştei şi Cnezatul lui Farcaş - precursoare, se pare, ale viitorului judeţ Vâlcea. Acest al doilea cnezat, va fi avut şi o reşedinţă – „capitală” – , care ar fi putut să fie chiar pe locul actualei reşedinţe a judeţului!

Publicat în Valcea
Ești aici: Home Afişez elemetele după tag: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol II Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012