Istorie Locala

Luni, 24 Iunie 2019 09:38

Dr. ing. Mihai Sporiş

 

             S-a născut în 24 Iunie, dar a fost înregistrat 29 Iunie 1951, în Robeşti, comuna Câineni, Judeţul Loviştea (azi Judeţul Vâlcea), în familia lui Nicolae şi al Ioanei Sporiş (născută Petcu ), fiind al optulea copil şi ultimul. Şcoala generală, clasele I-VI le urmează în satul natal, VII-VIII şi liceul, în oraşul Hunedoara (în întreţinerea unei surori). Studiile superioare le face, ca bursier, la Institutul Politehnic Bucureşti, în perioada 1970-1975. Îşi practică meseria de inginer hidroenergetic în Amenajările Hidroenergetice ale Lotrului şi Oltului, ocupând funcţii de conducere diverse, între 1975 şi 2001, până la aceea de director general, din care este înlocuit pe criterii politice. Paralel profesiei de bază este şi profesor asociat la Liceul din Voineasa (1979-1985), lector universitar la Universitatea Constantin Brâncoveanu, Filiala Rm. Valcea, după 2002. Se perfecţionează permanent prin studii postuniversitare şi doctorale, în ţară şi în străinătate. Din 2001 este doctor în ştiinţe (energetică) al Universităţii Politehnice Bucureşti şi al Universităţii Tempus Dacoromania, aceasta acordându-i şi dreptul de conducător de doctorat în dacoromânistică.

Publicat în Valcea

„Cafeneaua Culturală «Monitorul» - expresie a societăţii civile râmnicene” şi „O cafenea cum alta-n UE”, Casa Cărţii vâlcene, nr. 6, iulie-decembrie 2005, paginile 59 si 72 (coperta 4).

Link vizualizare/descărcare document *.PDF - Cafeneaua_culturala_Monitorul_-_expresie_a_societatii_civile_ramnicene.pdf

Descărcarea se poate face şi de la legătura din josul acestei pagini.

 

Publicat în Valcea
Miercuri, 23 Aprilie 2014 10:35

Prof. dr. George Mirea - un gest sublim

În urmă cu 50 de ani, trei cuvinte magice pronunţate elocvent deveneau obişnuitele caselor noastre în fiecare seară de miercuri: „Odă limbii române”. Vocea din eter era a şefului Secţiei Literare din cadrul Redacţiei Culturale a postului Radio Bucureşti şi promova mereu şi mereu tot ceea ce avem mai preţios ca naţie: identitatea culturală. Cu şi fără invitaţi în studio, “Vocea” imposibil de uitat ne povestea despre scriitori, cărţi, evenimente culturale etc.,  lansând constant tineri autori de proză şi poezie necunoscuţi publicului larg.

 

Într-o viaţă de om care împlineşte* 85 de ani, prof. dr. George Mirea – căci Domnia Sa este „Vocea” -  a adunat ahotnic cărţi cât n-au reuşit multe biblioteci. Sute din acele mii de cărţi au purtat şi poartă autografele autorilor, cele mai multe dăruite – şi ele – cu aleasă preţuire Domnului George Mirea.

 

În decembrie trecut, nobleţea caracterului „Vocii” care ne aducea în case emisiunea „Odă limbii române” s-a materializat într-un gest sublim pe care l-a făcut Domnul George Mirea: oferta de a dona Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea şi publicului nostru aproape 500 de cărţi, majoritatea cu autografe de la mari personalităţi ale culturii române şi de la majoritatea scriitorilor şi poeţilor vâlceni.

 

La decenii distanţă de când – copil fiind – ascultam la radio “Odă limbii române”, am trăit marea bucurie că domnul George Mirea m-a inclus în universul domniei sale necontaminat nici de proletcultism, nici de ceea ce a urmat. În ultimii ani, în drum spre Olăneşti, „Vocea”  n-a trecut niciodată prin Râmnicu Vâlcea fără să urce scările la etajul al III-lea al Bibliotecii Judetene Vâlcea, pentru a ne revedea. Sunt fericit şi că domnul Mirea m-a invitat în casa-i din Bucureşti, să preiau personal “comorile” care de-acum sunt ale noastre…

 

Donaţia ne onorează şi ne obligă.  Vă mulţumim, domnule George Mirea, că ne-aţi ales!

 

Valentin Smedescu

 ____________
*in 23 aprilie 2014, în Ziua internationala a cartii si a drepturilor de autor; Ziua bibliotecarului din România

 

Cartile cu autograf donate Bibliotecii Judetene “Antim Ivireanul” Valcea.


File dosar personal George Mirea.


Articole publicate de prof. dr. George Mirea, încărcate până în prezent pe www.istorielocala.ro.


Invitatie-afis inaugurare Fond George Mirea.

 

 

Publicat în Valcea
Ești aici: Home Afişez elemetele după tag: Valentin Smedescu