Istorie Locala

Un eveniment de mare importanţă pentru locuitorii oraşului Drăgăşani, l-a reprezentat împroprietărirea ţăranilor, înfăptuită în baza legii agrare a lui Cuza din 1863, promulgată la 14 august 1864, care urma să intre în vigoare la 23 aprilie/ 5 mai 1865, a cărei aplicare în teren, prin atribuirea pământului foştilor clăcaşi, a început (abia) la 1 septembrie 1875. Prin aplicarea Legii rurale, s­-a realizat şi secularizarea averilor mânăstireşti, din care, numai Episcopia Râmnicului poseda aproape 3000 de pogoane. În iulie 1873, inginerul Carol Főrster a întocmit planul delimitării suprafeţelor cuvenite foştilor clăcaşi de pe moşia satului Drăgăşani; s-au întrunit membrii comisiei de constatare a chiriaşilor din plasa Oltului, formată pentru comuna Drăgăşani, care “au constatat numărul şi categoria clăcaşilor la fiecare proprietate în parte”, încheind un proces-verbal în care se arată numele clăcaşilor, categoria lor, pământul acordat şi suma despăgubirii cuvenite proprietarului” (DJVAN, PJV, dos. „Împroprietărirea 1864. Plasa Oltul, comuna Drăgăşani”).Din acest proces-verbal, rezultă că s-au împărţit 1899 pogoane şi 19 prăjini de la un număr de 18 proprietari, din care: Episcopia Râmnicului - 1076 pogoane, 9 prăjini şi 15 stânjeni pătraţi la 27 de clăcaşi cu 4 boi; 158 de clăcaşi cu  2 boi şi 138 de clăcaşi  cu braţele, stabilindu-se despăgubirea către proprietar la 25.689,19 lei anual. Restul proprietarilor supuşi la expropiere, după ce li s-a oprit treimea legală, se aflau pe  teritoriul Gârdeştilor, care, la data întocmirii acestor lucrări, intrau în componenţa comunei Drăgăşani (Ibidem).

Marți, 28 Februarie 2017 10:41

Revoluţia de la 1848 la Drăgăşani

Revoluţia de la 1848 şi ideile ei au avut un puternic ecou, şi în rândul populaţiei drăgăşănene. Aşezarea Drăgăşani, un târg dezvoltat la vremea respectivă, reşedinţă a Plăşii Oltul, şi-a trimis reprezentanţii săi la Râmnicu-Vâlcea în seara zilei de 18 iunie, când s-a făcut depunerea jurământului pe „Constituţia revoluţiei”. Costache Cerchez, desemnat administrator al judeţului, scria a doua zi: „fiecare (participant) se socotea fericit a face ceva frumos pentru singurul izvor de fericire al inimii omeneşti” (Tamaş, 1971, 593). Pe 2 august 1848, administratorul judeţului Vâlcea trece la măsuri administrative şi comunică Ministerului din Lăuntru înlocuirea subadministratorului de la Drăgăşani, plasa Oltul,  „pentru neîncrederea ce au avut cu Ion Greceanu, care „a şi intrat în lucrare”(BAR, Ms. 3879, f. 213). În zilele ce au urmat, comisarul de propagandă i-a strâns pe toţi locuitorii, le-a citit „punct cu punct” cele 12 „ponturi” ale Constituţiei, nu o dată, ci în mai multe zile de-a rândul”, i-a convins să se înarmeze cu suliţe, lănci, coase, topoare, arme de foc, „constituind garda naţională şi i-a îndemnat a apăra drepturile ce le-au dobândit, împotriva oricărei năvăliri de streini”. În prezenţa lui, drăgăşănenii au depus jurământul, dând asigurări că vor fi credincioşi „voinţei cauzei române, apărând-o din toate puterile împotriva oricărui atac şi asupriri şi că îşi vor jertfi chiar viaţa pentru constituţie” (DJDAN, fond Magheru, pach. XIV bis, doc. nr. 4).

Mişcarea condusă de Tudor Vladimirescu, determinată de nemulţumirea profundă a ţărănimii exploatate, manifestată în tot cursul secolului al XVIII-lea, izbucnită în 1821, îndreptată în acelaşi timp împotriva orânduirii feudale şi a stăpânirii otomane, nu numai că a ajuns şi pe meleaguri drăgăşănene, dar aici a avut loc şi unul dintre momentele principale ale ei: deznodământul!

Marți, 28 Februarie 2017 10:04

„Drăgăşanii Episcupii”

Încă din secolul al XII-lea, în Ţara Românească, alături de proprietăţile domnitorilor, din care aceştia puteau face danii slujitorilor de încredere sau bisericilor, apar noi forme de proprietate feudală şi laică, provenite, în cea mai mare parte, din contopirea pământurilor ţărăneşti. De-a lungul secolelor XVI şi XVII, se continuă trecerea pământurilor în stăpânirea câtorva feudali şi a bisericilor care, pe de o parte cumpără  mari suprafeţe de teren de la cei aflaţi în necazuri sau se folosesc de alte modalităţi ca donaţiile sau închinările,  pentru a-şi mări averile. „La sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul secolului  al XIII-lea – apreciază istoricii - , moşiile bisericeşti cuprindeau zeci de sate” (Pascu, 1966, 59). În urma acestor cumpărări şi donaţii, Episcopia Râmnicului a devenit  o  mare proprietară de pământ  şi, mai ales, de suprafeţe cultivate cu viţă de vie. Satul Drăgăşani a ajuns proprietatea Episcopiei Râmnicului ca urmare a donaţiilor de terenuri de către diverşi proprietari, pentru a fi trecuţi  la „sfântul şi dumnezeiescul pomelnic, ca să fie veşnică pomenire”, sau să fie înmormântaţi la Episcopie. Episcopul Atanasie Mironescu scria în 1906, în Istoricul Episcopiei Râmnicului, că aceasta avea moşii şi vii în Drăgăşani, prin acte de danie şi hrisoave domneşti din anii 7090 (1582) şi 7107 (1599) (Mironescu, 1906, 238). Un astfel de document a fost cel scris între anii 1592 şi 1599, reprezentând un testament  al călugăriţei Eufrosina  din Drăgăşani, prin care aceasta lăsa Episcopiei Râmnicului partea ei de moştenire din satul Cioroiu (jud. Dolj) şi din Drăgăşani; toate cele menţionate, „le dăruieşte ca să-i fie pomană ei şi părinţilor ei”  (Bălaşa, f. an, 34)

Secole de-a rândul, documentele vremii nu amintesc nimic despre viaţa şi activitatea locuitorilor acestei aşezări. Date despre Drăgăşani şi localităţile sale componente, aflăm din documente oficiale abia în secolul al XVI-lea. Prima atestare documentară a localităţii Drăgăşani, cu această denumire, apare într-un act oficial din 1535 (7043), iunie 7, prin care Vlad voievod, domn al Ţării Româneşti, întăreşte lui jupân Fârtat pârcălabul, câteva moşii şi sate. Actul original, scris în limba slavonă, a  fost tradus în româneşte la începutul secolului al XIX-lea şi are următorul conţinut:

Începuturile locuirii acestor meleaguri se pierd în negura timpurilor. Dovezile materiale - e adevărat, nu prea numeroase - ne dau posibilitatea să facem aprecieri în legătură cu primii locuitori ai acestei zone. Descoperirea - în a doua jumătate a secolului trecut, între localităţile Olanu şi Drăgoeşti - a unor unelte de cremene, lucrate într-o tehnică primitivă, asemănătoare cu cele găsite lângă Lacul Victoria din Africa, a condus la concluzia că „începuturile patriei noastre intră în zona celor mai vechi locuiri, pe la două milioane de ani  î. e. n.” (Berciu, 1974, 11-12).

Descoperiri mai recente au venit să documenteze prezenţa comunităţilor umane pe Valea Oltului vâlceană, încă din paleoliticul inferior şi mijlociu  şi, „prin aceasta s-a ridicat întunericul de pe o perioadă de câteva sute de mii de ani şi s-a ajuns şi în judeţul Vâlcea la cunoaşterea urmelor omului paleolitic până acum 400 de mii de ani I. Hr.” ( Ibidem).

Valea Oltului Inferior cuprinde teritorii din judeţele Vâlcea, Olt şi Teleorman, la care municipiul Drăgăşani participă cu 11% din suprafaţa sa la acest coridor ecologic. Acest sit găzduieşte efective însemnate ale unor specii de păsări, dintre care 14 specii migratoare şi 81 specii periclitate. Situl este important în perioada de migraţiune, când găzduieşte mai mult de 20000 exemplare de păsări de baltă pentru speciile: aytia nyroca, ciconia ciconia, ixobriciaus minutus, burhinus oedicnemus, coracia  garrvius, mergus albellus, cygnus cygnus, phalocrocorax pygmeus, philomachus pugnax, iar pentru iernat, următoarele specii: pelecanus crispus, cygnus cygnus, phalacrocorax pigmeus, anser albifrons şi toate speciile de raţe.

Marți, 21 Februarie 2017 13:37

Drăgăşani - clima, vegetaţia, fauna

CLIMA

Zona geografică în care este situat oraşul Drăgăşani, aparţine tipului de climat temperat continental moderat, cu slabe influenţe mediteraneene. Aceste caracteristici sunt exprimate în valorile termice ale anului, izoterma de +10˚C trecând prin această regiune, pe linia Topoloveni-Drăgăşani-Strehaia, cu pătrundere adâncă de-a lungul Oltului, până în zona dealurilor subcarpatice, la nord de Râmnicu-Vâlcea.    

Situat în partea central-sudică a României, în sud-estul judeţului Vâlcea, pe malul drept al cursului inferior al bătrânului Alutus, în pragul judeţului, cum vii dinspre Slatina, din sud, municipiul Drăgăşani este al doilea oraş ca mărime, ca număr de locuitori şi ca dezvoltare economico-socială şi edilitar-gospodărească, al unităţii administrative din care face parte. Localitate cu o existenţă milenară, ridicată şi dezvoltată în apropierea castrului roman Rusidava, aşezarea se desfăşoară pe terasele din Lunca Oltului, la nord-vest de confluenţa râului Olt cu pârâul Pesceana  şi la nord de linia de contact dintre Podişul Getic şi Câmpia Română.

Din punct de vedere matematic, oraşul  se află situat între paralelele de 44˚ 37′ şi  44˚ 41′ latitudine nordică; deci, foarte aproape de jumătatea distanţei dintre Polul Nord şi Ecuator şi între meridianele de 24˚ 14′ şi  24˚ 18′ longitudine estică, iar în cadrul reţelei de drumuri din România,  este situat la întretăierea  DN 64 cu DN 67 B, la 53 km sud de Râmnicu-Vâlcea  reşedinţa judeţului Vâlcea; la 75 km sud-vest de Piteşti  reşedinţa judeţului Argeş, la 38 km nord de Slatina  reşedinţa judeţului Olt, la 130 km sud-est de Târgu-Jiu  reşedinţa judeţului Gorj, la 73 km nord-est de Craiova  reşedinţa judeţului Dolj şi la 220 km vest de capitala ţării, Bucureşti.

Joi, 16 Februarie 2017 09:52

Drăgăşani - studiu istoriografic

în foto: Bustul lui Gib I. Mihăescu, din centrul municipiului

Un oraş atât de original, cu un trecut pe măsură de bogat în evenimente, nu putea să nu atragă atenţia cercetătorilor, precum şi a călătorilor care l-au vizitat şi care, în impresiile lor de călătorie, au avut cuvinte de apreciere pentru urbea viticolă a Drăgăşanilor (Hasdeu, Iorga, Vlahuţă ş.a.). Aplicând principiul cronologic al expunerii bibliografiei, se cuvine să deschidem enumerarea contribuţiilor monografice privitoare la Drăgăşani, cu evidenţierea interesantei schiţe Oraşul Drăgăşani - o conferinţă publică pe care Gib. I. Mihăescu a prezentat-o în cadrul Ligii culturale locale, în perioada 1924-1930, când a practicat avocatura în târgul natal. Incitantă la lectură, conferinţa reprezintă o sinteză realizată cu mijloacele artei literare şi pigmentată cu un umor de calitate, a istoriei şi profilului oraşului natal; nu lipseşte din ea nimic din lucrurile şi faptele esenţiale care au făcut (şi fac) faima acestui fost târg de viticultori şi meseriaşi: vechimea istorică probată de documente, „darul” care i-a adus faima – vinul, rolul jucat în revoluţia lui Tudor şi, nu în ultimul rând, „culesurile vestite, cu lăutari şi tămbălău, cu must şi pastramă” (Istocescu, 2010, 592-597).

Page 1 of 2
Ești aici: Home Institutii Articole filtrate după dată: Februarie 2017