Istorie Locala

Marți, 08 Mai 2012 11:13

Istoria mişcării legionare vâlcene 1933-1938 Recomandat

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

de Prof. dr. Sorin Oane

 

Începuturile mişcării în Vîlcea

 

Mişcarea legionară vîlceană a apărut în toamna anului 1933, cînd Legiunea a devenit într-adevăr un factor de luat în seamă al politicii româneşti [1]. Corelaţia cu succesele naţional-socialismului din Germania este evidentă., chiar dacă nu singura decisivă. Factorul intern care a dus la creşterea popularităţii Legiunii a fost criza economică din perioada 1929-1933, vîrful de criză fiind în 1933.

 Conducătorul legionarilor vîlceni a fost avocatul Victor Bărbulescu, al doilea om în ierarhia legionară vîlceană fiind Victor Belici. Însă cel mai celebru legionar vîlcean a fost ziaristul Victor Medrea. Acesta din urmă a ajuns şeful protocolului legionar pe ţară. Un legionar celebru şi intereasant a fost şi Radu Demetrescu-Gyr, „bardul mişcării legionare”, poet de mare talent. Acesta nu era propriu-zis vîlcean, dar se căsătorise cu o vîlceancă din Drăgăşani. A fost deci „adoptat” de vîlceni şi s-a comportat ca un politician vîlcean.

 

Mişcarea  nu a avut practic un program politic propriu-zis, Codreanu apreciind că „nu programe trebuie să creăm, ci oameni noi”. Legionarismul s-a declarat o mişcare naţionalistă, de resuscitare spirituală şi morală, care urmărea să încorporeze credinţa creştină ortodoxă pentru formarea „omului nou”. A avut însă şi o componentă antisemită. În platforma sa politică a înscris idei precum: combaterea dominaţiei evreieşti „făţişă în viaţa economică şi în presă, şi a celei oculte în viată politică a partidelor, a comunismului, prin care evreii urmăreau dezagregarea statului naţional român, a politicianismului imoral şi decadent, impunerea unui stat totalitar condus de o elită naţională”.

Problema evreiască la Vîlcea

A existat o probemă evreiască, în perioada interbelică,  la Vîlcea ? Întrebarea este legitimă căci judeţul era aproape 100 % românesc. Răspunsul este da!. Dar a fost mai curînd vorba de o problemă de presă decît un conflict etnic propriu-zis.

 

Nu ştim foarte exact numărul evreilor vîlceni din perioada interbelică, şi acest fapt deoarece practic „evreitatea” acestora era bine ascunsă, ea manifestîndu-se numai de sărbătorile evreieşti, Purim sau Paşti şi prin faptul că aceştia mergeau la sinagogă (la Rîmnicu Vîlcea a existat în perioada interbelică o sinagogă!). Istoriceşte vorbind, se pare că primii evrei s-au stabilit în judeţ la sfîşitul secolului al XIX-lea. Prin 1890 la Vîlcea erau doar 40-50 de evrei- în oraşul Rîmnic- , însă prin 1930 numărul lor ajunsese la circa 1.500 – majoritatea tot în oraşul Rîmnic, ceea ce însemna mai mult de o zecime din populaţia oraşului.[1] Cîteva zeci de evrei trebuie să mai fi fost şi la Drăgăşani.

 

Care erau spaimele vîlcenilor făţă de evrei ? Erau cîteva :

  1. spaima ideologică - Evreii erau învinovăţii de presă deoarece erau consideraţi germeni potenţiali ai contaminării României de comunism: ”Comunismul este o urzeală evreiască, născocirea evreiască a lui Karl Marx. Evreii vor să ajungă la conducerea lumii, dovadă că ei sunt azi tari şi mai mari în Rusia şi în Spania, apoi că bisericile creştine sînt dărîmatetemplele şi sinagogile stau neatinse, ba încă se înmulţesc În faţa comunismului stă naţionalismul”[2]
  2. spaima economică - La Vîlcea atacurile contra evreilor au apărut o dată cu criză economică din anii 1929-1933. Evreii au fost făcuţi vinovaţi de criză, făcîndu-se o analogie cu situaţia din Germania de după 1918, care a cunoscut o situaţie econonică şi socială foarte grea datorită hiperinflaţiei: ”Iată în sfîrşit, pricina duşmăniei dintre evrei şi germani, s-a dat pe faţă.Ea e veche de 10 ani şi anume de la inflaţia monetară făcută în ianuarie 1923 de către deşteptul ministru al Germaniei, numit Helferich.El credea că făcînd inflaţie (înmulţirea monedei hîrtie) fără a o mărturisi, ţara o să scape uşor de datoria de războiu de 130 miliarde franci aur...Minoritarii evrei s-au repezit ca lupii şi-au cumpărat aproape pe nimic imobile urbane şi rurale, acţiunile fabricilor şi bunurile de stat sigure, aşa că peste un an-doi, cînd a venit ministru dr. Schacht şi a introdus moneta nouă marca aur, era prea tîrziu: toată averea germană intrase în stăpînirea evreilor.Germanii ajunseseră robi în ţara lor. Hitler venind acum, vrea să socializeze mine, bănci, fabrici...Cartea lui „Mein Kampf”  spune acestea.” [3]
  3. spaima naţionalistă - Spaima era că evreii doreau formarea lui „Eretz Israel”, a statului evreiesc adică, în… România. Din articolul citat anterior găsim şi acest avertisment : „Deci, voi cei ce sînteţi partizani ai inflaţiei luaţi aminte ce ne pîndeşte : ţara noastră cu tot ce e în ea- deci şi cu oamenii ei – s-au preţuit la 750 miliarde lei aur iar ziarele antievreşti de la noi au dat demult alarma că evreii şi-au făcut planul să-şi reclădească ţara pe pămîntul roditor al Basarabiei, Moldovii şi Republicii moldoveneşti sovietică rusă pînă la fluviul Nipru” [4]

 

Acţiuni antisemite la Vîlcea

 

Toate acţiunile antisemite ale vîlcenilor din perioada interbelică s-au desfăşurat sub lozinca „românizării” tuturor instituţiilor din judeţ. Nu au fost însă violenţe, în afara celor verbale, proferate prin presă. Se cerea doar scoateresa evreilor din presă, justiţie, medicină, etc, mai precis de la conducerea instituţiilor respective. Peste tot trebuiau că conducă românii.

 

La 20 septembrie 1936 în sale „Renaşterea” a preoţilor vîlceni, are loc o şedinţă a Asociaţiei Presei Provinciale din Vîlcea, prezidată de Ştefan Vlădescu, preşedintele Federaţiei Generale a Presei din Provincie.Se cerea naţionalizarea ziarelor şi ziariştilor ca şi a conducătorilor de ziare. Acest fapt însemna, de fapt, înlăturarea evreilor din presă. Avocatul şi ziaristul Emil Răuţ a susţinut acum şi faptul că Vîlcea a dat ţării mari ziarişti, care erau evident români, precum : Alexandru Lahovary, Constantin Disescu, I.G.Duca, Grigore Procopiu, Alexandru Crăsnaru. [5]

 

În 1937 s-a constituit şi Asociaţia Avocaţilor Români Creştini de sub preşedenţia lui Istrate Micescu cu scopul românizării imediate a barourilor. Adversarii cunoscuţi ai acestei propuneri fuseseră împiedicaţi anterior în mod violent să intre în clădirea unde se desfăşurau lucrările. De la Vîlcea aderă 54 de avocaţi. Dintre semnatari amintim aici pe avocaţii : Traian Mihăilescu, Lazăr Popescu, Emil Răuţ, Adam Ionescu, Dan Procopiu, Petre Măinescu, Alexandru Săltea, Gheorghe Ene, Anton Dumitrescu, etc Este drept că avocaţi celebri precum Nicu Angelescu, Paul Angelescu, Dumitru Drăghicescu, Alexandru Dumitrescu-Colteşti, Tică Ştefănescu, Gogu Ştefănescu, Constantin Tetoianu, Andrei Livezeanu, etc, nu au semnat. Problema românizării barourilor fusese pusă prima oară la Congresul de la Tîrgu Mureş de către decanul Petre Pogonat de la Iaşi. Dar dacă la Iaşi exista un număr foarte mare de avocaţi evrei, la Vîlcea nu existau practic avocaţi „străini”, asociaţia de aici avînd doar intenţia de solidarizare cu colegii din barourile ajunse pe mîna străinilor, a evreilor în special. Ideea românizării barourilor era mai veche şi pentru contracararea ei se înfiinţase încă din 1935 Uniunea Avocaţilor Democraţi.[6]

 

Cel mai mare scandal politic vîlcean din perioada interbelică a fost cel provocat de doctorul Dumitru Zeana. El are legătură şi cu evreii. Zeana era un aromân şi ca mai toţi aromâni din aceea perioadă avea simpatii legionare (iniţial gogiste). În 1934 acesta publică în ziarul  „Curentul” din 30 iulie 1934 un articol în care acuză pe conducătorii ţării ca fiind „francmasoni şi înstrăinaţi”care şi-au trădat neamul, lăsînd întîietate evreilor :”În Rîmnicu Vîlcea sînt medici evrei care au cîte 2-4 posturi de răspundere. Ei au mituit pe cutare şef de partid cînd a fost la putere (cu adresă la Duca n.n.), pe cînd medicii români Hozoc, Iordachescu, Florantin, Gheorghiu sînt mai marginalizaţi”. Răspunsul liberalilor, dat politicianului vîlcean gogist,  a venit ceva mai tîrziu...în 1936. Doctorul Zeana este acuzat acum de omorul prin imprudenţă al Mărioarei Popescu din Horezu, care era şi gravidă. Zeana este făcut acum de presă locală liberală „cel mai mare criminal, cea mai feroce sălbăticiune, de cea mai ordinară şi mai periculoasă speţă” Cazul a fost în cele din urmă clasat iar Zeana a trebuit să părăsească Rîmnicul.[7] A revenit în 1937, devenind unul dintre membrii marcanţi ai Partidului „Totul pentru |ară” din judeţ, fiind chiar candidat al acestui partid la alegerile pentru deputaţi din acel an.

 

Existau cîteva magazine evreieşti la Rîmnic, care reuşiseră însă se se impună pentru că adoptaseră principiul că e mai bine să vinzi mult cu un cîştig mic, decît să vinzi puţin cu cîştig mare. Cu toate astea fenomenul antisemit era resimţit destul de acut în societatea românească, deci şi la Vîlcea,  căci iată ce scria naţional-ţărănistul vîlcean Iosif Andreescu în 1937, într-un articol numit „Naţionalizarea oraşelor din România”:Compoziţia etnică a populaţiei din România (5 milioane străini şi 14 milioane români) ameninţă şi existenţa statului român şi existenţa fiinţei neamului românesc. Majoritatea străinilor trăieşte în  oraşe.Fiindcă nivelul cultural, moral şi economic al românilor nu-i superior celui atins de străini, aceştia nu se simt obligaţi să ne stimeze şi să ne respecte, de aceea sînt ostili statului românesc şi aşteaptă prilejul potrivit pentru a-i da lovituri de graţie.Pînă atunci se străduiesc să stoarcă vlagă ţăranului şi funcţionarului român, prin industrie, comerţ, camătă, etc, şi să acapareze instituţiile de înaltă cultură, universităţile. La unele Facultăţi ( medicină, farmecie, drept, inginerie) numărul studenţilor străini este, în ultimele decenii mai mare decît al studenţilor români.Buna stare economică a străinilor din oraşe, îi ajută să dea odraslele la şcoli înalte.Dacă situaţia aceasta va mai continua două decenii, pătura cultă din România (pătura conducătoare) va fi în majoritate străină.Atunci simţirea şi cultura românească vor fi înăbuşite şi înlocuite cu o cultură ce nu va mai izvorî din fiinţa neamului nostru.Pe mormîntul sufletului românesc se va aşterne o lespede cu inscripţia << Aici odihneşte un neam, care n-a fost vrednic să trăiască >> Ca român îmi permit să arăt şi eu fraţilor de sînge drumul ce trebuie urmat pentru a cuceri fortăreaţa cea mai puternică în care s-au întărit străinii : comerţul şi meseriile din oraşe[8]

 

Într-un astfel de climat, legionarismul a devenit repede destul de popular şi la Vîlcea. Antisemitismul vîlcenilor nu a avut totuşi o conotaţie economică ci mai curînd una culturală- religioasă. Pe de altă parte tineretul era impresionat  de ritualul mistic şi teatral al arsenalului propagandistic legionar : uniforma verde (ce simboliza venirea primăverii), salutul legionar cu ridicarea braţului, însoţit de cuvintele „Trăiască Legiunea şi Căpitanul”, ca şi marşurile prin ţară în pas bărbătesc. Codreanu intenţionă ca legiunea să fie mai mult decît un partid sau o mişcare, ea urma să fie un mod de viaţă. Întrucît populaţia era în căutarea unor răspunsuri la problemele social-economice şi politice ale acestei perioade, naţionalismul religios al Gărzii de Fier se dovedea a fi mult mai accesibil categoriilor de jos ale populaţiei, îndeosebi ţărănimii sărace. Mulţi dintre liderii legionari proveneau din provincie sau din populaţia de puţin timp urbanizată. La Vîlcea, în afara liderilor  amintiţi anterior, se cuvin menţionaţi şi: Alexandru Voicescu, primar la Olăneşti, Alexandru Răducănoiu, de la  Călimăneşti, avocatul Ion Bărbulescu  de la Govora.[9]

 

Anul 1934 înregistrează trei evenimente politice majore pentru judeţul Vîlcea dar şi pentru ţară: înmormîntarea lui I.G.Duca, politician vîlcean, ales de 5 ori deputat al acestui judeţ (1919,1922,1926,1928,1932), Congresul studenţilor legionari olteni, eveniment unde s-a făcut un pas însemnat spre ruptura dintre Mihail Stelescu şi Corneliu Zelea Codreanu şi un proces, în care Mihail Stelescu şi adepţii săi au primit pedepse cu închisoarea sau amendă pentru ultragierea sentimentelor cetăţenilor din Rîmnicu Vîlcea, prin intonarea unor cîntece ce îi slăveau pe asasinii lui Duca. Cele trei evenimente, mai puţin cunoscute de publicul iubitor de istorie, au serioase legături între ele şi prezintă importante consecinţe pentru istoria ţării. 

 

Înmormîntarea lui I.G.Duca

 

Campania electorală din 1933 a fost marcată de hotărîrea guvernului I.G. Duca, instalat în 14 noiembrie 1933,  de a dizolva Garda de fier (9 decembrie 1933), sub motiv că aceasta recurgea la acte de violenţă care puneau sub semnul întrebării ordinea socială şi de stat. Pe de altă parte guvernul însuşi a recurs la utilizarea pe scară largă a aparatului de stat, deci şi a violenţei, pentru asigurarea victoriei P.N.L. în alegeri, alegeri care s-au desfăşurat pe data de 20 decembrie, pentru Adunarea Deputaţilor şi în 22, 28, 29 decembrie, pentruSenat. Într-adevăr, P.N.L. a obţinut succesul dorit (50,9 % din totalul voturilor), în timp ce P.N.|. a înregistrat 13,9%, iar Partidul |ărănesc-Lupu 5,1%. Trebuie spus că la Vîlcea fusese depusă, iniţial,  şi o listă a Gărzii de Fier  cuprinzînd pe : 1. preot  Gheorghe Doară 2. Mihail Polihroniade 3. Constantin Iliescu 4. Victor Bărbulescu 5. preot Petre Stoinac. Scoaterea formaţiunii legionare în afară legii a dus la anularea acestei liste.

 

Dar în timp ce presa comenta pe larg rezultatele alegerilor, s-a aflat că I.G,Duca, preşedintele Consiliului de Miniştri, a fost asasinat de legionari în gara Sinaia, cu cinci gloanţe trase în ceafă, în seara zilei de 29 decembrie 1933, în jurul orei 21 şi 15 minute. Imediat după asasinarea lui Duca, la circa 3 ore de la eveniment, prefectul vîlcean liberal Eugen Băcescu ordonăarestarea liderului legionarilor vîlceni Victor Bărbulescu. Pe 29 decembrie 1933, la orele 24, avocatul Bărbulescu este arestat la domiciliul său din Drăgăşani de un pluton de jandarmi de la Regimentul I Drăgăşani. Evident autorităţile se temeau de existenţa unui complot sau a unei rebeliuni „anarhiste” care ar fi debutat cu asasinarea premierului român, urmînd să se petreacă şi alte acţiuni violente. Deţinut mai întîi la Drăgăşani, apoi la Rîmnicu Vîlcea, Bărbulescu este apoi trimis la Bucureşti Corpului II Armată, ca în final, să ajungă la închisoarea militară Jilava. A fost eliberat la 27 februarie 1934. Simţindu-se umilit,  avocatul legionar dă în judecată în 1934 pe toţi marii demnitari vîlceni : Nicolae Fundăţeanu, prim procuror al Tribunalui Vîlcea, Grigore Ionescu, şeful Poliţiei din RîmnicuVîlcea, Nicolae Dumitrescu, şeful Poliţiei din Drăgăşani, Gheorghe Vioreanu, directorul Penitenciarului din Rîmnicu Vîlcea - mutat ulterior la Caransebeş- şi Eugen Băcescu, prefectul judeţului. Motivele invocate au fost: violare de domiciliu, arestare şi deţinere ilegală. Bărbulescu cerea despăgibiri de 1 milion de lei cu titlu de daune morale şi materiale. Completul de judecată vîlcean, condus de preşedintele Ilie Niculie, prin sentinţa penală nr. 1503/18 iunie 1935 îşi declină competenţa şi înaintează dosarul Curţii de Apel Craiova.[10]

 

Duca fusese receptat în viaţă politică românească drept un politician vîlcean. Conform testamentului său, urma să fie înmormîntat la Urşani-Vîlcea ( lîngă Horezu). Înhumat iniţial la Bucureşti, Duca va fi reînhumat la 22 mai 1934 lîngă bisericuţa din Urşani, locul pe care singur şi-l alesese ca loc de odihnă veşnică. În dimineaţa amintită trenul îndoliat a sosit în gara Băbeni. Cortegiul a trecut apoi prin satele Frînceşti. Genuneni, Foleşti, Tomşani. Măldăreşti, Horezu pînă în biserica Urşanilor. Sicriul de bronz a fost apoi aşezat pe un pat de brad acoperit cu tricolor. În jurul acestuia s-au aşezat : colonelul Rîmniceanu, din partea M.S.Regelui, maiorul Merişanu din partea M.S.Regina, Dinu Brătianu, preşedintele PNL, Gheorghe Tătărescu, primul ministru al ţării şi contele Hautelocque, ministrul Franţei la Bucureşti, din partea corpului diplomatic străin din România.

 

La mormînt au depus flori doamnele Titulescu, Procopiu, Lya Brătianu şi Şeicaru (soţia lui Pamfil Şeicaru). La ceremonie au participat şi : Vasile Sassu, ministrul domeniilor, Victor Antonescu, ministrul justiţiei, Richard Franasovici, ministrul comunicaţiilor, Victor Slăvescu, ministrul finanţelor, Ion Costinescu, ministrul muncii şi ing. Nicolae Theodorescu, ministrul industriei şi comerţului. Dintre subsecretarii de stat au participat :  Ion Manolescu-Strunga şi Savel Rădulescu de la externe, Aurel Popescu-Necşeşti de la culte,  Mihail Negură de la domenii, Valeriu Roman de la justiţie, George Assan de la industrie şi comerţ,  Gheorghe Cipăianu, fost ministru de domenii şi Mircea Juvara. Au fost prezenţi, pe lîngă prefectul de Vîlcea Eugen Băcescu şi prefecţii judeţelor vecine, Gorj, Olt şi Romanaţi. A participat şi episcopul Huşilor, Nifon. Toţi au prezentat condoleanţe familiei îndoliate, Nadiei şi lui George Duca.[11]

 

Legionarii aveau destui adepţi printre vîlceni. Asasinarea lui I.G.Duca nu a fost însă în  măsură să sporească popularitatea Gărzii de Fier la Vîlcea, căci acesta era cunoscut şi apreciat în judeţ, nu doar ca politician ci şi ca om, el avînd numeroşi prieteni şi adepţi, pe mulţi dintre ei promovîndu-i în funcţii de conducere.

 

Congresul studenţilor legionari olteni de la Rîmnicu Vîlcea, 1934

 

În acest context, la mijlocul lunii august 1934 la Rîmnicu Vîlcea, are loc Congresul studenţilor legionari olteni. Cu acest prilej au loc mai multe incidente neplăcute. Mihail Stelescu, fruntaş gardist, dar şi vicepreşedinte al Cercului Studenţesc Bucureşti, a declanşat o serie de atacuri la adresa lui Codreanu, calificîndu-l pe acesta  ca autor moral al asasinării lui Duca[12], denunţînd astfel terorismul politic promovat de Căpitan. Oare să fie o întîmplare alegerea oraşului Rîmnicu Vîlcea, oraşul lui I.G. Duca, ca loc de desfăşurare al Congresului studenţesc convocat de Mihail Stelescu ? Cu siguranţă nu. Stelescu vroia să demonstreze tinerilor legionari impopularitatea asasinatului socotit „armă politică” legionară. De remarcat că în 1934, Consiliul suprem al Gărzii hotărîse şi asasinarea lui Nicolae Titulescu, pe motiv că acesta l-ar fi convins pe rege să consimtă la dizolvarea Gărzii, în 1933, misunea acestă fiind încredinţată de Căpitan lui …Mihail Stelescu. Acesta însă a refuzat să o execute.

 

În cadrul lucrărilor Congresului, Stelescu îl acuza pe Codreanu că a „trădat” Legiunea, încrederea şi idealurile legionarilor. Cel răzvrătit contra lui Codreanu a încercat să destrame imaginea romantică creată în jurul Căpitanului şi să cîştige adepţi pentru o noua orientare politică a Mişcării.Tot acum a fost redactată o scrisoare către acesta, ce va fi publicată în ziarul „Cruciada Românismului” din aprilie 1935,  în care Stelescu îşi formula mai precis reproşurile la adresa lui Codreanu :„Îţi scriu în numele unui tineret care te-a crezut mai mare decît eşti şi de care ţi-ai bătut joc. Îţi scriu ca unui om care a crezut zece ani în vorbele-ţi mincinoase, dar care n-am înţeles să mă înham la carul dumitale de sînge, pentru a promova un criminal[13]

 

Puţin timp după acest Congres, mai precis în 25 septembrie 1934, Stelescu şi discipolii lui se vor separa de mişcarea legionară, creîndu-şi ulterior o grupare proprie numită „Vulturul Alb”, ce va deveni la 22 noiembrie 1934 gruparea „Cruciada Românismului.” [14]O dată cu Stelescu au părăsit mişcarea şi generalul Nicolae Rădescu, Sergiu Lecca, Constantin Caragea, Constantin Dumitrescu-Zăpadă, Alexandru Telex, Gheorghe Beza, M.C. Gheorghiu,Simion Oprescu, Constantin Barcaroiu, Virgil Rădulescu, etc.„Momentul Rîmnicu Vîlcea” a fost însă cel al separării ideologice definitive a lui Stelescu de Codreanu. Cine era însă Stelescu şi care erau motivele disidenţei sale ?

 

Mihail Stelescu (1906-1936) era, în 1934, practic, al doilea om în Legiune, adjunctul şi succesorul oficial al Căpitanului. În 1932 devenise deputat din partea Gărzii de Fier, practic cel mai tînăr parlamentar român de pînă atunci, iar în 1933 conducătorul mişcării legionare de tineret. Atunci cînd se evocă disidenţa stelistă sînt invocate, de obicei, două motive : a) lupta pentru şefie dintre Stelescu şi Codreanu,  b) divergenţele ideologice, Stelescu fiind profascist iar Codreanu filogerman

 

Este drept, Codreanu începuse se se simtă incomodat de colegul său, un tînăr cu un talent oratoric remarcabil, ce se făcuse repede remarcat în parlamentul ţării. Totuşi, aşa numită dispută pentru şefie este un motiv fals. Corneliu Zelea Codreanu reprezenta însăşi raţiunea de a fi a Legiunii Arhanghelul Mihail. Aşa stînd lucrurile, din acest punct de vedere, atacurile lui Stelescu sînt aproape fără mobil şi justifică, în mare măsură bănuiala că el era susţinut din umbră de Carol al II-lea. [15] Dacă în spatele lui Stelescu stătea regele, acesta ar fi acţionat nu pentru că l-ar fi urît pe Codreanu, ci pentru că îşi dorea să anexeze mişcarea legionară iar Căpitanul reprezenta un obstacol de netrecut.

 

Se susţine de asemenea că între cei doi ar fi fost şi diferenţe doctrinare,  Codreanu  axîndu-se pe linia hitlerismului, în timp ce Stelescu era partizanul fascismului italian. Adevărul este că mişcarea lui Stelescu nu a avut timp pentru a-şi contura o ideologie clară. Mai curînd poate fi invocată neînţelegerea dintre cei doi în privinţa folosirii atentatului politic ca armă politică, Stelescu nevrînd în nici un fel să fie asociat  crimelor legionare, mai ales că se opusese deschis împotriva actului asasinării fostului prim-ministru I.G.Duca. De altfel, Stelescu a fost şi el judecat în cadrul procesul asasinilor lui Duca (19 martie – 6 aprilie 1933). Dar Consiliul de război a pronunţat sentinţa de condamnare doar a celor trei asasini şi achitarea tuturor celorlalţi.

 

Procesul lui Mihail Stelescu şi al adepţilor săi

 

Un alt incident neplăcut petrecut la Congresul studenţesc din 1934 a fost cel legat de „marşul” lui Mihail Stelescu, împreună cu un grup de circa 50 de tineri legionari, pe străzile Rîmnicului, în ziua de 20 august 1934. Prefectul liberal Eugen Băcescu anunţase că se intenţionează ridicarea unui monument în memoria lui Duca. Legionarii, consideraîd acest anunţ ca o provocare, au strigat lozinci şi au cîntat cîntece legionare precum: „Imnul tinereţii legionare”-mai cunoscut ca „Sfînta tinereţe legionară”  pe versurile lui Radu Gyr, care printre altele spunea: „Sfîntă tinereţe legionară,/ Suim biserici, stăm viteji în închisori./ În prigoană orişicît de-amară/ Cîntăm şi ne gîndim la Nicadori,/ Purtăm în crivăt şi în soare/ Lumini pentru biruitori,/ Pentru cei viteji zidim altare/ Şi-avem doar gloanţe pentru trădători!/. Ori preamărirea „nicadorilor” (asasinii fostului premier I.G.Duca, Niculae Constantinescu, Ion Iancu Caranica, Doru Belimace!) în „oraşul lui Duca” a provocat indignarea populaţiei care a alertat Poliţia (a fost desigur şi o gafă de neînţeles a legionarilor, care tocmai condamnaseră de la tribuna Congresului asasinatul comis în 29 decembrie 1933!). La apariţia acesteia, manifestanţii s-au trîntit la pămînt, agăţîndu-se unul de altul. Poliţia a trebuit să-i ridice unul cîte unul pentru a-i duce la sediu, motivul arestării fiind acela „al intonării unor cîntece interzise”. Arestul a fost decis de Nicolae Fundăţeanu, prim procuror.[16] Au fost judecaţi în stare de arest şi condamnaţi la pedepse de pînă la doi ani de închisoare. [17]  Mai precis pedepsele au fost cele specificate de art.4 aliniatul C din legea pentru apărarea ordinei de stat şi art 183, al. 40 conb. cu art.60, al.ultim c.p. după cum se arată în continuare :

 

1) 2 ani închisoare - Ion Caratănase (interesant este şi faptul că acesta va fi unul dintre decemviri, adică dintre asasinii lui… Stelescu)

 

2) 1 an şi jumătate - Mihail Stelescu

 

3) 1 an închisoare : Tiana Ecaterina Silmion, Traian Grecu, Gheorghe Bîlborea, Nicolae Stăpînoiu, Ion Măncioiu, Ion Constantinescu, Victor-Emanuel Dragomirescu, Ion Mazilescu, Nicolae Stănciulescu, Stamate P. Sotoi, Laurian Taluariu, Eugen Hunel,Traian Băştinescu, Constantin Chiriac, Nicolae Comănescu,

 

4) 6 luni închisoare şi 5.000 lei amendă -Geogescu I. Ştefan

 

5) 6 luni închisoare şi 1.000 lei amendă :Traian Boeru ( va fi unul dintr asasinii lui Nicolae Iorga!) Nicolae Popovici, Ştefan Drăgănescu,Gheorghe Istrate, Constantin Petropol, Victor Belici (legionar vîlcean, al doilea în ierarhia legionară din judeţ), Dumitru Bunea, Ion Rodeanu, Petre P.Stănescu, Zoica Stănescu, Tănase I.Rădulescu, A.lexandru Fiedler, Eugen Săndulescu, Ion Marinescu, Ştefan Nicolăescu, Tiberiu Vlaicu, Gheorghe Popescu, Cristea Segărcianu, Spiru Buygolis, Anastasia Popescu şi Nicolae Sandu.

 

Au fost achitaţi : Iancu Nicolae, Stan Stoica, Nicolae Drăgănescu, Mihail Popescu, Petre Slataiu, Dumitru Pîrvulescu, Ion Drăgan, Constantin Daneş, Iordache Pleşoianu  şi Eugen Teodorescu.[18]

 

Tribunalul a fost prezidat de Ioan Popescu (poreclit „Sticlă”), omul liberalilor.[19]

 

Foarte interesant este faptul că organizaţia Tineretului Liberal din Vîlcea a luat, încă de la început, partea tinerilor legionari, considerînd că acuzaţiile aduse acestora sînt ridicole. Iată conţinutul comunicatului semnat de avocatul Emil Răuţ, preşedintele Tineretului Liberal dinVîlcea, dar care avea şi girul altor tineri liberali vîlceni de frunte, precum  preotul Nicolae Popescu, avocaţii Virgil Marinescu, fraţii Georgescu, Dorel Drăghiceascu şi alţii :

 

„TINERETUL LIBERAL din Vîlcea declară în modul cel mai categoric că nu este întru nimic solidar cu evenimentele petrecute în ultimele zile în capitala judeţului .

 

Nimeni mai mult decît acest tineret nu a fost mai hotărît potrivnic doctrinei şi acţiunii „Gărzii de Fier”sau a celor ce împărtăşesc şi azi programul şi ideologia unei grupări dizolvante şi dizolvate.

 

Nimeni dintre membrii acestui tineret nu poate uita că moartea prematură şi nedreaptă a marelui bărbat de stat Ion Gh.Duca se datoreşte acţiunei criminale a unor incoştienţi şi că asasinatul de la Sinaia apasă covîrşitor de greu pe umerii acelora ce rămîn, mai presus de orice sentinţă judecătorească, nenumăraţi autori morali ori complici la crimă.

 

Dar acelaş tineret conştient şi înţelegător nu este şi nu poate fi solidar şi părtaş la o acţiune tot atît de nesăbuită, pe cît de provocatoare, de inutilă, de dezastruoasă.

 

Nu este de admis şi de tolerat ca în centrul oraşului R.Vîlcea să se comită acte de sălbăticie contra unor copii ce nu făptuiseră încă nici o infracţiune.

 

Nu este îngăduit pentru autorităţi cu răspundere de a întreprinde măsuri şi acţiuni ce se întorc de-a dreptul contra scopului urmărit.

 

Nu este admisibil a se considera drept infracţiuni penale, fapte ce aiurea şi în capitala ţării nu se sancţionează, nefiind nici măcar luate în serios de către autorităţiile respective.

 

Nu se pot ţine arestaţi, în penitenciar, tineri studenţi, cu 4 lei pe zi raţie de hrană, pentru a suscita astfel interes, compătimire şi solidarizare din partea opiniei publice.

 

Nu se pot admite instrucţie, interogatorii şi procese care să constituie în acelaş timp cea mai elocventă şi mai sugestivă propagandă, pentru a se putea ajunge indirect la scopul urmărit de către un congres  neautorizat.

 

|inem să se ştie că dacă un imens obstacol de ordin moral ne împiedică de a lua în mod formal şi legal, la bară, apărarea unor infractori improvizaţi, nimeni şi nimic nu ne va putea opri de a striga hotărît şi răspicat că ceea ce s-a făcut la Vîlcea este o mare, o imensă, o tristă şi ridiculă în acelaşi timp, gafă de neiertat.

 

Oameni care afişează în fiecare clipă tact, abilitate, diplomaţie şi celelalte asemenea pretinse calităţi, se dovedesc totuşi lipsiţi de cea mai elementară prudenţă şi prevedere, se joacă naivi şi inocenţi de-a siguranţa, de-a instrucţia, de-a procesul ca şi cum s-ar găsi la o partidă de şah sau de pocker distractiv.

 

Cei care se dovedesc atît de insuficienţi şi de inapţi pentru atribuţiuni prea grele pentru priceperea şi competenţa lor tot atît de nule, sunt datori să tragă toate consecinţele, să se demită telegrafic şi să-şi mărturisească public şi făţiş incapacitatea cea mai crasă.

 

O singură nădejde mai putem avea pentru a ieşi din farsa la care asistăm şi care ne compromite iremediabil şi anume : înţelepciune, prudenţă, seriozitatea şi atenţiunea scrupuloasă a tribunalului de Vîlcea.

 

Prezidat de eminentul magistrat Ioan.D. Popescu, acest Tribunal e chemat ca mai presus de aplicaţiunea şi interpretarea unor texte de lege, să acopere în tăcere şi uitare o mare greşeală ce s-a făcut.

 

Tribunalul nu va putea desigur să treacă cu vederea infracţiunile dacă sînt şi dacă s-au comis dar nici nu va putea opri la ceea ce este numai aparenţă goală, superficialitate neserioasă, confuzie regretabilă, glumă de prost gust, neştiinţă patentă, capriciu pueril ori dorinţa de reclamă şi de senzaţional.

 

Tineretul Liberal din Vîlcea suferă o nouă pălmuire în cele mai delicate şi profunde simţăminte şi aspiraţii, îndură o nouă decepţie amară din partea celor cu răspundere întreagă şi exclusivă.

 

Tineretul Liberal Vîlcea nu ştie nimic din ce s-a pus  la cale, nu e cu nimic vinovat de ce s-a petrecut, nu deţine prin nici unul din membrii săi nici un fel de atribuţie sau de răspundere politică ori oficială şi protestează energic şi cu toată indignarea în contra stindardului de prostie patentă şi de incapacitate sinistră sub care se conduce, se administreză şi se compromite judeţul lui Duca, profanîndu-se, în acelaşi timp, în modul cel mai stupid cu putinţă, memoria şi umbra marelui şi regretatului om de stat.

 

Aceasta trebue să se ştie căci, mai presus de orice s-ar putea întîmpla, este vorba de conştiinţa, demnitatea şi onoarea acelora ce sînt şi rămîn membrii devotaţi ai Tineretului Liberal.

 

                              În numele tuturor,

 

                                                                           EMIL RĂUŢ

 

                                                                              AVOCAT

 

                                                    Preşedintele Tineretului Liberal din Vîlcea.” [20]

 

Comunicatul publicat în numele Tineretului Liberal din Vîlcea, în legătură cu procesul studenţilor veniţi la Rîmnic pentru a face propagandă gardistă, a prilejuit şi două luări de atitudine diferite din partea liberalilor vîlceni. Una dintre ele a fost cea a lui Mitică Creţeanu, avocat de 54 de ani din Rîmnicu Vîlcea. Iată cum îl încondeiază „Îndrumarea Vîlcei”, revista liberalilor vîlceni, pe acest martor incoerent şi caragialesc: „Domnul  acesta are totuşi curajul şi neobrăzarea să apară ca martor al acuzării, în procesul studenţilor, pentru ca să declare, între alte nimicuri şi naivităţi, ce se pot savura din copia publicată în altă parte a ziarului nostru, următoarele două fraze de neîntrecută putere de caracterizare : Nu fac nici o politică, nu sînt înscris în partidul liberal dar fac parte din partid şi Eu nu am spus că aşi achita pe inculpaţi dar îmi sunt simpatici şi dragi”.  A doua luare de poziţie a fost a lui Tică Ştefănescu, primarul liberal al Rîmnicului (1934-1938), el apărînd pe tinerii legionari pe motiv că aceştia erau judecaţi de un tribunal inchizitorial instituit ad-hoc, chemat să judece un delict de opinie, fără periculozitate publică. Era însă mai mult decît atît, era o luptă pentru apărarea dreptului tineretului de a avea un cuvînt de spus în politică, într-un moment în care şi la liberali începuseră lupte între „tineri” şi „bătrîni”.[21]

 

Lupa dintre Stelescu şi Codreanu a continuat şi după 1934. Urmare a declaraţiilor făcute de Stelescu ascupra circumstanţelor morţii lui Duca, la 1 aprilie 1936, de la tribuna Parlamentului, se cere guvernului să procedeze la o nouă anchetă. Însă la  16 iulie 1936  Stelescu, care se afla la Spitalul brîncovenesc din Bucureşti, unde urma să fie operat de apendicită ( după efectuarea pedepsei de un an şi lumătate de închisoare), a fost asasinat de 10 legionarii (ei vor forma a două legendă eroică legionară, cea a „decemvirilor”, după cea a „nicadorilor”, asasinii lui Duca), nu doar pentru „trădarea” Mişcării ci şi datorită faptului că existau indicii că procesul privind uciderea lui Duca urma să fie reluat printr-o depoziţie a acestuia.[22]  Criminalii, în frunte cu legionarul Caratănase, l-au ciuruit cu 38 de focuri de revolver şi l-au ciopîrţit cu toporiştile, apoi s-au dus la cel mai apropiat comisariat de poliţie şi s-au predat. Consiliul de război îi va condamna pe opt dintre ei la muncă silnică pe viaţă şi pe doi la 10 ani închisoare.

 

. Nichifor Crainic spunea că de acum în acolo legionarii vorbeau de o nouă crimă denumită… „stelism”. „Stelismul însemna trădarea săvîrşită de un legionar prin dezeratarea din rînduri…Stelismul trebuia pedepsit cu moartea[23] În ochii legionarilor, şederea lui Stelescu în închisoare, în urma procesului de la Rîmnicu Vîlcea,  fusese doar un „alibi”, pentru a ascunde participarea sa la un plan de asasinare a lui Codreanu.[24] Căpitanul însuşi a lansat zvonul că Stelescu ar fi făcut o tentativă de a-l otrăvi, apoi de a-l împuşca. Dacă Stelescu fusese manipulat, dacă fusese instrument carlist şi dăduse greş în otrăvirea lui Codreanu, moartea lui trebuia folosită însă în acelaşi scop. Dar ucigaşii s-au predat, recunoscîndu-şi în totalitate vina, negînd orice incitare, astfel că toate eforturile de a-i acuza pe Zelea Codreanu şi pe alţi lideri legionari de complicitate, rămîn fără efect. Ulterior, Codreanu, cu sprijinul autorităţilor, va decora pe „decemviri” în chiar incinta închisorii Văcăreşti.

 

Taberele de muncă legionare din judeţul Vîlcea.

 

Deşi Codreanu nu credea în democraţie, el a refuzat în anii 1934-1937, din scopuri politicianiste, să  asocieze Legiunea cu dictatura regală care se prefigura. Încercînd să aducă ceva nou faţă de programele politice şi electorale ale celorlalte partide şi grupări politice, Codreanu s-a străduit să găsească alte forme şi metode propagandistice, Cea mai eficientă formă de proprangandă pe care a promovat-o Codreanu în acei ani a fost subsumată campaniei axate pe muncă, acţiune, exemplu. Pe tot cuprinsul ţării, între anii 1935-1937, au fost presărate „Tabere de muncă voluntară” ale partidului „Totul pentru |ară”, care reparau podurile din sate, drumuri şi biserici, construiau stăvilare, săpau fîntîni şi lucrau pentru solidaritatea colectivă şi naţională.Nici un alt partid nu a putut egala dinamismul, mistica, sloganurile şi propaganda Gărzii de Fier din această perioadă. Ideea taberelor de muncă nu era originală. În Italia, asanarea lacurilor pontinice, pusă în scenă cu efect publicitar de către Mussolini, stîrnise mare atenţie. În Germania exista munca obştească. Tabăra de muncă, în varianta românească, trebuia să fie o adevărată şcoală de formare a tineretului legionar. Cei care participau la asemenea tabere primeau o diplomă în care era menţionat locul şi timpul cît a muncit fiecare, cum s-a comportat şi ce aptitudini are ca muncitor şi comandant. Începînd din 1935 nici un legionar nu putea accede la funcţiile de conducere din partid  dacă nu poseda o astfel de diplomă.[25]

 

Vîlcea a fost din această privinţă un loc privilegiat. Din cele 14 tabere de muncă legionare, la nivel naţional, 3 s-au înfiinţat în judeţul Vîlcea. Cele trei tabere de muncă legionare vîlcene au fost la :

 

  1. 1.Drăgăşani - pentru terminarea catedralei Sf. Ilie din localitate
  2. 2.Arnota - construirea unui drum, prin stîncă, de la mănăstirea Bistriţa pînă la la Mănăstirea Arnota, circa 5 km.
  3. 3.Mamu -  construirea a şase diguri de protecţie a mănăstirii cu acelaşi nume, diguri de apărare contra revărsării Oltului.

 

Din 13 iunie pînă la 14 august 1935 legionarii au fabricat 100.000 de cărămizi destinate zidirii catedralei din Drăgăşani, catedrala cu hramul Sfîntul Ilie. Conducerea taberei o avea preotul G.Necşulescu şi avocatul Victor Bărbulescu, preşedintele organizaţiei legionare vîlcene. Fundaţia bisericii fusese pusă încă din 1930.  Pe 25 iulie 1935 tabăra a fost vizitată de generalul Zizi Cantacuzino-Grănicerul, conducătorul oficial la partidului”Totul pentru |ară”, generalul lucrînd efectiv alături de salahorii taberei. În tabăra au muncit pînă la 100 de tineri legionari. De altfel, la alegerile din 1937 cele mai nulte voturi obţinute de legionarii vîlceni au fost cele ale oamenilor din regiunea Drăgăşani.Unii dintre cei mai activi legionari din această zonă au fost  avocatul Ion Vasile din Drăgăşani şi Constantin Dumitraşcu din Ştefăneşti, care reuşise să atragă în organizaţia legionară majoritatea locuitorilor de aici.[26] Tabăra de muncă de la Drăgăşani avusese şi binecuvîntarea epicopului Rîmnicului Vartolomeu Stănescu, cel care a şi susţinut continuarea şi finalizarea lucrării, după anul 1935 (Vartolomeu a păstorit la Rîmnic pînă la 1 noiembrie 1938).

 

De la 8 iulie pînă la 15 septembrie 1935, legionarii construiesc un drum prin stîncă la Mănăstirea Arnota, locul de odihnă al voievodului Matei Basarab. În această tabără  au lucrat 242 de legionari.[27] S-a căutat construirea unui drum care să lege mănăstirea Bistriţa de cea de la Arnota, întrucît accesul la mănăstirea Arnota devenise imposibil în urma unui incendiu, chiliile şi mănăstirea fiind şi ele grav afectate. Comandanţii taberei au fost doctorul în teologie G. Andronescu şi un anume Crînganu. Munca a fost deosebit de grea. Legionarii au primit încurajări şi binecuvîntari din partea episcopului Rîmnicului, Vartolomeu Stănescu, dar şi a lui Radu Gyr, care avea să le preamărească opera prin intermediul versurilor sale, dedicîndu-le 12 strofe devenite cunoscute drept „Cîntecul Arnotei”.[28]

 

Tot în 1935, între 16 septembrie şi 4 octombrie, legionarii au construit şase diguri care să împiedice revărsarea apelor Oltului asupra avutului Mănăstirii Mamu din judeţul Vîlcea.[29] Tabăra de la Mamu, unde se găseau osemintele lui Preda Buzescu, a luat fiinţă ca urmare a apelului lansat de stareţa mănăstirii Bistriţa, Olga Gologan. Şi aici, conducătorul santierului a fost preotul G.Necşulescu. Au participat legionari din judeţele Vîlcea şi Dolj.

 

Dar autorităţile  au încercat, chiar de la început, să boicoteze acţiunile sociale legionare, fiind speriate de marele succes dobîndit de legionari prin lucrările gratuite efectuate pe şantierul de la Arnota. La 4 octombrie 1935 Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub oblăduirea Patriarhului Miron Cristea, interzicea legionarilor munca pentru repararea sau construirea de biserici, responsabil de această decizie fiind, în special, Ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu, dar şi secretarul de stat Victor Iamandi. Lapedatu a condiţionat executarea pe viitor a unor astfel de construcţii, chiar gratuite, de consimţămîntul administraţiilor episcopale, care la rîndul lor, trebuiau să primească avizul ministerului. Legionarii l-au acuzat atunci pe patriarhul Miron Cristea, făcîndu-l răspunzător de acţiunile antilegionare ale Sinodului şi ale Ministerului Cultelor. Un an mai tîrziu, în 1936, printr-o declaraţie publică, Sfîntul Sinod anula decizia din octombrie 1935, socotind binevenită orice iniţiativă legionară folositoare exclusiv bisericii şi străină de orice alt scop, chiriarhii trebuind să coordoneze aceste acţiuni pur bisericeşti.[30] Dar guvernul  liberal Tătărescu a emis, în mai 1937, un decret-lege prin care se interzicea munca legionarilor în tabere, sub motivul ca sînt subersive. Autorii acestui decret-lege ? Aceiaşi Lapedatu şi Iamandi.[31]

 

Adevărul este că aceste acţiuni erau populare printre vîlceni, fiind admirate chiar de adversarii ideologici ai Legiunii. Iată ce se scria de exemplu în articolul „Cărămizile de la Drăgăşani” al unui ziar liberal:”Sub comanda hotărîtă şi perseverentă a tinerilor : preot G.Necşulescu şi avocat Victor Bărbulescu, o armată întreagă de tineri, de copii şi de flăcăi, muncesc de luni de zile, în pielea goală şi în arşiţa soarelui de vară, pentru ca să fabrice cărămidă şi să înalţe astfel catedrala orasului Drăgăşani rămasă de atîta vreme în stare de proiect uitat şi părăsit de către drept credincioşii creştini şi români de acolo...Tineretul care credea odinioară că rezolvă totul prin violenţă şi distrugere, prin persecuţie şi prigoană, prin exclusivism şi toleranţă, s-a putut convinge că mult mai utilă, mai atrăgătoare şi mai eficace este lupta şi munca pozitivă şi extrem de utilă intereselor generale.”.[32] Şi asta la circa un an de la asasinarea lui Duca!. Conform ideologiei legionare însă, toate aceste încercări făceau parte din ceea ce profeţia lui Codreanu numea „Muntele suferinţei”. Antrenarea hotărîtă a Mişcării legionare în arena vieţii politice, o dată cu alegerile parlamentare din 1937, au marcat trecerea la a doua etapă de suferinţe şi încercări legionare numite de Codreanu, în”Cărticica şefului de cuib”, „Pădurea cu fiare sălbatice”.

 

Serviciul religios pentru Moţa şi Marin.

 

În noiembrie 1936 opt legionari au plecat în Spania pentru a lupta în armatele lui Franco împotriva guvernului Frontului Popular. Doi dintre ei, Ion Moţa şi Vasile Marin, au murit, în ziua de 13 ianuarie 1937, pe cîmpul de luptă de la Majadahonda. Cu prilejul aducerii corpurilor lor în ţară, trenul mortuar a făcut ocolul ţării, urmînd traseul Cernăuţi - Paşcani- Roman- Bacău-Tîrgu Mureş - Cluj - Alba Iulia - Orăştie –Sibiu - RîmnicuVîlcea - Slatina - Piteşti -Bucureşti. În toate staţiile de cale ferată, deci şi la Rîmnicu Vîlcea, au fost organizate procesiuni religioase.

 

Ceremoniile de înmormîntare ale lui Ion Moţa şi Vasile Marin au arătat cît de ancorată era Legiunea în opinia publică românească. Chiar episcopul Rîmnicului,Vartolomeu Stănescu, a participat, la 13 februarie 1937, la soborul de preoţi care a săvîrşit la Bucureşti, slujba înmormîntării martirilor legionari, morţi în Spania în luptă, alături de franchişti, cu largi ecouri în ţară şi lume. Acest serviciu religios organizat la biserica legionarilor, Sf. Ilie Gorgani, cu participarea a peste 200 de preoţi, în care alături de episcopul Vartolomeu a mai participat, dintre marii ierarhi, şi mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, este considerat cea mai clară dovadă de colaboarare între clerul ortodox şi legionari.[33] Biserica s-a opus deci solicitării guvernului de a se delimita în mod clar de legionari. Rîndurile Gărzii s-au întărit mai rapid decît înainte.

 

Alegerile din 1937

 

 La alegerile din 1937 legionarii au fost supravegheaţi foarte atent de către adversarii politici ai acestora.Gardiştii au desfăşurat o intensă activitate electorală şi propagandistică in judeţul Vîlcea. Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului, a ţinut o şedinţă legionară la Drăgăşani, în ziua de 7 decembrie 1937. iar Radu Gyr a ţinut o conferinţă „neelectorală” în sala „Renaşterea”din Rîmnicu Vîlcea despre ... „Baladă şi eroism” (Siguranţa raportează prefectului acest fapt). Dar după aia, Gyr pleacă într-un turneu elctoral în nordul judeţului fiind urmărit pas cu pas de oamenii Siguranţei. Propagandă legionară fac şi preotul Ilie I. Stan din Băbeni-Olteţ, dar şi propagandişti străini de judeţ, cum este acest învăţător Ion I. Marinescu din com. Behanu, jud. Bihor, prins de autorităţi făcînd propagandă legionară tocmai la Malaia. Atunci cînd argumentele nu ajung, legionarii recurg şi la ameninţări, cum a fost cazul cu primarul din Amărăşti, ameninţat cu moartea de legionari[34]

 

Legionarii au pregătit cu multă inteligenţă aceste alegeri, simţind că au o popularitate în creştere. La 12 noiembrie 1937, la Casa Verde din Bucureşti s-a ţinut o importantă şedinţă legionară care a hotărît strategia de campanie a legionarilor la alegerile din 1937. Şedinţa  a fost deschisă de şeful partidului ing. Gheorghe Clime în jurul orei 11. Apoi Codreanu a luat o serie de hotărîri de strategie electorală precum :  ”1. şefii de judeţe vor candida ultimii pe liste, pentru că vroiesc să distrug mentalitatea că un judeţ este proprietatea politică a unui şef judeţean, în care acesta îşi investeşte capital, pentru a şi-l recupera mai tîrziu din diurne, intervenţii şi afaceri 2. Parlamentul nu esta o răsplată ci un cîmp de luptă, în care eu am obligaţia să trimit pe cei mai apţi 3. Pentru a fi biruitori, trebue să începem prin a ne birui pe noi” Acesta este şi motivul pentru care la Vîlcea, şeful organizaţiei legionare, Victor Bărbulescu a fost trecut ultimul pe lista electorală a partidului „Totul pentru |ară”.[35]

 

 Lista legionară avea numărul 8 şi cuprindea pe :1. Radu Demetrescu-Gyr (profesor Bucureşti) 2.Gheorghe Doară (preot Stroeşti) 3. Dumitru Zeana (medic Arad)  4. Aurelian I.Iliescu (avocat Bălceşti) 5. Victor Bărbulescu (avocat Rm.Vîlcea). Legionarii au oţinut 5.567 de voturi, Radu Gyr fiind ales deputat.

 

Noul Parlament nu s-a întrunit însă fiind dizolvat înainte de convocare. Carol al II-lea a vrut să evite astfel ca guvernul desemnat, format de Partidul Naţional-Creştin condus de Octavian Goga,să primească vot de blam. Au fost anunţate noi alegeri pentru zilele de 2-17 martie 1938.Astfel campania electorală s-a reluat cu şi mai mare înverşunare. Într-o puternică ofensivă se afla Mişcarea legionară, care prin Corneliu Zelea Codreanu anunţa că va crea o „Românie legionară” şi că „în 48 ore după biruinţa Mişcării Legionare, România va avea o alianţă cu Roma şi Berlinul”. Pe fondul ascensiunii legionarilor, regele Carol al II-lea, a recurs la o lovitură de stat, punînd capăt regimului democratic din România (10 februarie 1938). Alegerile din martie 1938 nu au mai avut loc, deoarece în ţară a fost introdusă starea de asediu şi cenzura, la 27 februarie a fost promulgată o nouă Constituţie, iar la 30 martie au fost dizolvate partidele politice.

 

Vîlceni implicaţi în procesul lui Codreanu din 1938

 

 În procesul lui Corneliu Zelea Codreanu din mai 1938[36] a fost implicat, indirect, şi un vîlcean din Rîmnicu Vîlcea, avocatul Marinescu [37]. Iată în ce fel. După anularea alegerilor din 1937, regele Carol al II-lea îşi instaurează regimul autoritar. Corneliu Zelea Codreanu, în semn de protest, dizolvă Partidul „Totul pentru |ară” şi îndeamnă la rezistenţă non-violentă, nevoind, mărturisea el, să prefacă România într-o Spanie însîngerată. Răspunzînd unui atac de presă al lui Nicolae Iorga, este învinuit de „ultraj” şi arestat. Condamnat întîi la 6 luni, i se înscenează apoi o parodie de proces (23-26 mai 1938) şi este condamnat la 10 ani de închisoare, de data asta pentru crimele de trădare naţională, deţinere şi reproducere în public a unor acte interesînd Siguranţa statului român, uneltire contra ordinii sociale şi răzvrătire.

 

 În cadrul acestui al doilea proces a fost acuzat (între altele),, pe baza unei scrisorii false, de pregătirea unei revoluţii sociale. Însă descoperirea falsului a fost făcută de un avocat din Rîmnicu Vîlcea pe nume Marinescu. Citind scrisoarea, care, pretindeau judecătorii, ar fi fost scrisă de Codreanu, Marinescu a văzut că acesta este străbătută de două idei, cea de „Economie automată” şi de ideea unei „Alianţe economice”. La Rîmnicu Vîlcea, avocatul lui Codreanu găseşte cartea, dată lui chiar de autor, în care acesta pleda pentru cele două idei. Dedicaţia de pe carte avea acelaşi scris cu cel din scrisoarea de care era acuzat Codreanu. Autorul scrisorii era un anume Rădulescu Thanir, redactor la „Neamul Românesc”, ziarul profesorului Iorga. În ciuda acestei evidenţe, Codreanu este condamnat la 10 ani de muncă silnică, 6 luni de degradare civică şi 2000 lei cheltuieli de judecată. Ulterior va fi asasinat de autorităţi, împreună cu alţi 13 camarazi, în marginea pădurii Tîncăbeşti, pe 30 noiembrie 1938. [38]

 

O dată cu instaurarea dictaturii regale partidele politice sînt desfiinţate, deci şi Garda de fier / Partidul „Totul pentru ţară”. Politiceşte, legionarii reapar pe scena politică a ţării o dată cu insturarea guvernului Gigurtu (4 iulie 1940) şi mai ales o dată cu proclamarea statului naţional-legionar (14 septembrie 1940).

 

 

 

 

 



[1] Naţionalul Vîlcei, nr.1/ ian.1931, p.3

[2] Ibid., mai-iunie 1936,  p.75

[3]Ibid., nr.69 / sept.1933, p.8,  articolul se numeşte „Un avertisment contra celor ce susţin inflaţia ca mijloc de plată a datoriilor statului”

[4] Idem

[5] Ibid., numărul pentru lunile iul., aug., sept. 1936, p.157

[6] Îndrumarea Vîlcei,  nr. 87/19 mai 1937,  p.1 şi 2

[7] Ibid.,  nr.32-33/21 august 1934,  p.1 şi nr.74-75/ 5 aprilie1936, p.1

[8] Tribuna Vîlcii, martie 1937, p.1

[9] Radu Livezeanu,  Scurtă privire asupra vieţii organizaţiei Partidului Naţional Ţărănesc din judeţul Vîlcea între anii 1919-1998,  Ed.Conphys,  Rm.Vîlcea 1999, p.63-64

[10] Direcţia Judeţeană Vîlcea a Arhivelor Naţionale (în continuare D.J.V.A.N.).,  fond Tribunalul Vîlcea,  secţia I,  dos 46/1934,  f.29 şi 29 verso

[11] Îndrumarea Vîlcei,  nr.27/24 mai 1934,  p.1

[12] Corneliu Tamaş,  Istoria Rîmnicului,  Ed. Antim Ivireanu,  Rm. Vîlcea,  1994,  p, 205

[13] Apud Mihai Bălan ,  Istoria trădării la români,  vol II,  Ed. Eurostampa,  Timişoara,  2002,  p.372

[14] Mircea Muşat,  Ion Ardeleanu,  România după Marea Unire,  vol.II,  partea II,  Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică,  Buc.1988, p.325

[15] Grigore Traian Pop,  Un asasinat ritual : Mihail Stelescu,  în Dosarele istoriei,  nr. 6/1999,  p.46

[16] Nicu Angelescu,  Memoriile unui om obscur,  Muzeul judeţean de istorie din Rîmnicu Vîlcea,  caietul IX,  f.70 verso

[17] Radu Livezeanu,  Scurtă perivire asupra Organizaţiei Partidului Naţional Ţărănesc din judeţul Vîlcea între anii 1919-1998,  p. 64-65,  Pentru versurile enunţate vezi Cîntece legionare,  Fundaţia culturală Buna-Vestire,  Buc.1999,  p.18

[18] Observatorul,  din 1 septembrie 1934,  p.3

[19] Nicu Angelescu,  op.cit,  caietul IX.f.70,  verso

[20] D.J.V.A.N.,  fond Presă,  np.

[21] Îndrumarea Vîlcei,  nr.35-36 / 15 septembrie 1934,  p.1 (art. „Tinereţea biruitoare” de Emil Răuţ)

[22] Arnim Heinen,  Legiunea “Arhanghelul Mihail”. Mişcare socială şi organizaţie politică,  Ed. Humanitas,  Buc. 1999,  p.457

[23]  Mihai Bălan ,  op. cit.,  p.372

[24] Ibid.,  p. 259

[25] Liliana Beu,  Taberele de muncă legionară din judeţul Vîlcea,  în Studii vîlcene,  nr. 1/2003,  Rm Vîlcea,  p.191

[26] Radu Livezeanu, op.cit., p.66

[27] Ştefan Palaghiţă,  Garda de Fier spre reînvierea României./ Istoria Mişcării legionare scrisă de un legionar,  Ed.Roza vînturilor, Buc.1993, p.23,  vezi şi Radu Livezeanu,  op.cit., p.65

[28] Liliana Beu,  op.cit,  p. 192

[29] Ştefan Palaghiţă,  op.cit., p.24

[30] Gabriel Catalan,  Legionarii şi slujitorii Domnului,  în Dosarele istoriei,  nr.9/2000,  p.30

[31] Nicolae Roşca,  Cronica unor violenţe politice, Gazeta de vest, ianuarie 1996, p.19 şi 21

[32] Îndrumarea Vîlcei, nr.58/31 august 1935, p.1

[33] Hristu Nicolae, Daniel Octavian, Mircea Alexandru, Intelectualii şi mişcarea legionară. Mari conştiinţe româneşti,  Ed. Fundaţia culturală Buna Vestire,  Buc.2000,  p.260; vezi şi Gabriel Catalan,  op.cit.,  p.30

[34] D.J.V.A.N.,  fond Prefectura judeţului Vîlcea,  dos. 37/1937, f. 5 şi dos 38/1937,  f. 162. 165 şi 167

[35] Idem.,  dos.37/1937,  f. 26

[36] A se vedea în special Gheorghe Buzatu,  Kurt W. Treptow,  Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu (Mai 1938),  Iaşi,  1994

[37] Corneliu Zelea Codreanu,  Însemnări de la Jilava,  Ed. Majadahonda,  Buc. 1995.,  p. 31

[38] Ştefan Palaghiţă,  op.cit. p.107-108

I��si(P� �� style='mso-spacerun:yes'> Buc.2000,  p.260; vezi şi Gabriel Catalan,  op.cit.,  p.30

[35] D.J.V.A.N.,  fond Prefectura judeţului Vîlcea,  dos. 37/1937, f. 5 şi dos 38/1937,  f. 162. 165 şi 167

 

[36] Idem.,  dos.37/1937,  f. 26

 

[37] A se vedea în special Gheorghe Buzatu,  Kurt W. Treptow,  Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu (Mai 1938),  Iaşi,  1994

 

[38] Corneliu Zelea Codreanu,  Însemnări de la Jilava,  Ed. Majadahonda,  Buc. 1995.,  p. 31

 

[39] Ştefan Palaghiţă,  op.cit. p.107-108 

 

 In foto: catedrala din Dragaşani, sursa - http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=1694622 

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Marți, 27 Iunie 2017
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Bibiblioteca Judeteana "Antim Ivireanul" Valcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: studiu prof. dr. Sorin Oane
  • Limba: română
  • Suport: altceva
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 16098 ori Ultima modificare Joi, 25 Mai 2017 10:18
Ești aici: Home Valcea Valcea Istoria mişcării legionare vâlcene 1933-1938