Istorie Locala

Vineri, 08 Februarie 2013 14:57

Vâlcea - Refacerea pluralismului politic

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

În primele zile după lovitura de stat de la 23 august 1944, partidele politice şi-au reluat activitatea, atît la nivel central, dar şi în provincie. Pentru istoria noastră această prezentare este și un bun prilej pentru întîlnirea cu o parte dintre personajele cărţii. Iată situaţia de la Vîlcea 1:

Partidul Naţional Ţărănesc: între 1944-1946, organizaţia judeţeană a P.N.Ţ. a avut circa 10.000 de membri, fiind cu siguranţă cea mai puternică organizaţie de partid din judeţ. Comparativ, putem spune că liberalii erau circa 1.000, iar comuniştii, circa 30-40, cu tot cu simpatizanţi.

Pentru mai buna înţelegere a naţional-ţărănismului vîlcean să facem o scurtă trecere în revistă a istoricului organizaţiei şi să vedem care au fost principalele personalităţi politice ale acesteia pînă în august 1944. Prezentarea acestora este necesară şi pentru înţelegerea nivelului intelectual al oamenilor politici de dinaintea venirii comuniştilor la putere.

Organizaţia judeţeană ţărănistă vîlceană fusese înfiinţată în 1919 de maiorul Ştefan Tătărescu, fratele liberalului Gheorghe Tătărescu. Ştefan Tătărescu nu era vîlcean, dar era căsătorit cu o vîlceancă din familia Măciuceanu. Era proprietarul unei case arătoase pe strada principală (astăzi Calea lui Traian), avea posibilităţi materiale şi autoturism, lucru important în acea vreme, cînd mijloacele de transport erau rare şi foarte greu de procurat. Alături de el, din grupul de iniţiativă au făcut parte avocaţii Andrei Livezeanu şi Ion Cernăzeanu, dr.Gheorghe Roşescu din Drăgăşani şi învăţătorul Ion Diaconescu-Băteşani, cărora li s-a alăturat avocatul Dem Teodorescu şi institutorul Iosif Andreescu. Dezamăgit de rezultatul alegerilor din 1922, Tătărescu si-a dat demisia, a părăsit partidul, şi ulterior a părăsit şi judeţul2. Şefia a fost preluată de avocatul Andrei Livezeanu.

Andrei Livezeanu era avocat şi a fost cel care a condus organizaţia din momentul creării organizaţiei naţional-ţărăniste, în 1926, pînă în 1927. A fost în mai multe rînduri deputat şi senator din partea P.N.Ţ Vîlcea în Parlamentul României (între 1926-1927 deputat, iar între anii 1928-1931 şi 1932-1933, senator). În 1927 se retrage de la preşedinţia organizaţiei judeţene, neavînd posibilităţile materiale de a mai susţine cheltuielile legate de campaniile electorale (partidele politice nu erau subvenţionate în acea perioadă, cotizaţiile erau neînsemnate, majoritatea cheltuielilor electorale fiind suportate de preşedintele organizaţiei judeţene). A fost proclamat însă preşedinte de onoare. în locul său, preşedinte activ devine Dinu Simian, mult mai bogat şi mai influent în judeţ. Simian nu era un reprezentant autentic al ţărănimii, singura lui legătură cu ţăranii fiind faptul că era proprietarul unei fabrici de produs opinci. Andrei Livezeanu moare la 17 octombrie 1938.

Dinu Simian, avocat, fost deputat liberal între anii 1922-1926; a fost preşedintele organizaţiei P.N.Ţ Vîlcea între anii 1927-1938. Deputat naţional-ţărănist ales în 1928, 1930, 1931, 1932,1933, 1937. A fost exclus din partid în momentul în care, la sfîrşitul lui decembrie 1937, a acceptat să intre în guvernul Goga-Cuza (alături de Armand Călinescu, Virgil Potîrcă şi V. Rădulescu Mehedinţi). A fost subsecretar de stat la Interne în timpul acestui guvern (1937-1938).3 Mai ocupase şi funcţia de vicepreşedinte al Camerei deputaţilor în timpul guvernului Vaida-Voevod, în 1932.4 În 1940 a devenit rezidentul regal al ţinutului Olt, cu reşedinţa la Craiova, după ce iniţial fusese numit rezident al ţinutului Nistru, cu reşedinţa la Chişinău. Sediul organizaţiei P.N.Ţ Vîlcea a fost în tot timpul preşedinţiei lui casa sa (unde astăzi este restaurantul Union).5

Octav Livezeanu, ziarist, este cel care a preluat şefia organizaţiei vîlcene în 1938. Născut la 17 septembrie 1902, era fiul mai mare al lui Andrei Livezeanu. Fost secretar al dr. N.Lupu, între 1927-1934, a revenit în cadrul organizaţiei P.N.Ţ. Vîlcea în 1934, o dată cu fuziunea dintre P.N.Ţ. şi Partidul Ţărănesc, devenind vicepreşedintele organizaţiei, primind şi conducerea sectorului Bălceşti.6 Tot din 1934, după alegerea lui Mihalache la şefia P.N.Ţ., Octav Livezeanu devine secretar al Tineretului Naţional-Ţărănesc. în 1924 fusese preşedintele Cercului studenţesc vîlcean, participînd la Congresul general al Federaţiei cercurilor studenţeşti din Oltenia.7 În 1935 se declarase pentru realizarea unui Front popular antifascist, iar în 1937 s-a pronunţat împotriva pactului electoral cu legionarii. În 1940 se mută la Bucureşti, unde practica ziaristica, renunţînd astfel la şefia organizaţiei vîlcene. În toamna anului 1944 a intrat în Frontul Plugarilor, după ce se pare că a simpatizat o vreme cu gruparea politică a lui Mihail Ralea, Partidul Socialist-Ţărănesc (acesta a fuzionat de altfel cu Frontul Plugarilor în decembrie 1944). A fost tipul jurnalistului oportunist, care se devota rapid ideilor exprimate de conducătorii partidelor din care a făcut parte. Ca jurnalist a activat mai întîi la ziarul „Dreptatea” al P.N.Ţ., apoi la „Jurnalul”, pînă la suprimarea acestuia în 1940. În timpul războiului a fost membru al echipei de propagandă a guvernului Antonescu, echipă care l-a ajutat pe acesta să organizeze propaganda antisovieticâ din cadrul armatei. în primăvara anului 1945 a fost ales editor al organului de presă a Frontului plugarilor, numit chiar „Frontul plugarilor”.

Mihail Roşianu este un personaj extrem de contradictoriu. Născut în 1900 în comuna Greci, satul Mateeşti, domiciliat în aceeaşi comună, căsătorit, cu trei copii. Învăţător la Mateeşti, a creat aici o puternică organizaţie ţărănistă. A venit apoi la Rîmnicu Vîlcea. A fost ales deputat în 1932. În 1937 devine secretar general al organizaţiei P.N.Ţ Vîlcea. În 1940 preia chiar şefia organizaţiei. Era de asemenea inspector şcolar pe două judeţe: Vîlcea şi Gorj. A luat parte activă la evadarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din lagărul Tîrgu Jiu din noaptea de 12 spre 13 august 1944.8 După venirea comunismului la putere a avut o carieră politică de excepţie.

Ion Marina, se născuse la 20 februarie 1900 la Suieşti, comuna Cermegeşti, judeţul Vîlcea. Pînă în 1945 a deţinut funcţiile de preot de ţară la Băbeni (1924-1932) şi apoi de paroh al bisericii Sf. Gheorghe din Rîmnicu Vîlcea (1933-1945). în perioada 1932-1933 fusese profesor şi director la Seminarul Teologic din RîmnicuVîlcea. În 1939 a fost numit şi directorul Tipografiei episcopale din Rîmnic. Viitorul patriarh al României, Justinian, preotul Ion Marina, a fost şi un activ membru naţional-ţărănist, el ţinînd locul lui Mihail Roşianu la şefia organizaţiei P.N.Ţ (1942-1944), după mobilizarea acestuia în 1942. A fost chiar şeful organizaţiei naţional-ţărăniste vîlcene, din septembrie 1944 pînă în martie 19459 Participă, în 1944, la crearea la Rîmnicu Vîlcea a Blocului Naţional Democrat al cărui preşedinte devine.10Domiciliat în Rîmnicu Vîlcea, pe strada Emil Avrămescu nr 1, era văduv, cu doi copii – Ovidiu şi Silvia.

Preotul Ion Marina era cu siguranţă un om inteligent, anticipînd cu mult înainte desfăşurarea ulterioară a lucrurilor. Ajutorul dat în cazul evadării lui Gheorghiu-Dej a dovedit acest fapt, el dobîndind astfel un capital de simpatie comunistă care îl va aduce câţiva ani mai tîrziu pe scaunul de patriarh al României.

Actul de la 23 august 1944 a schimbat însă cu totul situaţia politică a ţării. România a intrat în sfera de influenţă a U.R.S.S. şi foarte repede a început opera de sovietizare, mai ales că ţara a intrat curînd sub ocupaţia Armatei Roşii, iar faptul a fost înlesnit de cooperarea comuniştilor români. Aceştia erau fie trădători, fie oportunişti, fie soldaţi executanţi ai „cauzei”. La Vîlcea s-au găsit mai curînd oportunişti şi ei s-au aflat nu doar printre comunişti, ci şi printre... naţional-ţărănişti, cei mai cunoscuţi fiind Mihail Roşianu şi preotul Ion Marina, ambii personalităţi naţional-ţărăniste marcante în judeţ, fiind practic conducătorii organizaţiei vîlcene. La 23 august 1944, Roşianu şi-a dezvăluit jocul dublu pe care l-a făcut în perioada 1937-1944, mărturisind partidului naţional-ţărănist că este preşedintele Regionalei Oltenia a P.C.R., fiind comunist de manieră conspirativă din 1937. Mai mult chiar, se pare că a intenţionat şi racolarea lui Radu Livezeanu, fost preşedinte interimar al organizaţiei naţional-ţărăniste (în ianuarie 1941) pentru postul de... secretar de partid al organizaţiei comuniste judeţene, poate şi pe considerentul că fratele acestuia, Octav Livezeanu, era unul dintre apropiaţii partidului comunist. Roşianu, dar şi alţi duplicitari şi oportunişti, precum preotul Dumitru Cumpănaşu (cumantul lui Mihail Roşianu), loan Bărbulescu-Racoviţa şi Alexandru Godeanu-Nisipi au fost excluşi din P.N.Ţ.. Marina însă a început imediat demersurile pentru racolarea a cît mai multor membri pentru comunişti sau pentru gruparea P.N.Ţ. a lui Anton Alexandrescu, cel desemnat de comunişti cu „spargerea” P.N.Ţ.

După demisia lui Marina, funcţia de preşedinte al organizaţiei vîlcene a P.N.Ţ. a revenit, timp de o lună (15 martie-20 aprilie 1945), lui Iosif Andreescu.

Iosif Andreescu s-a născut la 27 octombrie 1885 în comuna Văleni, judeţul Muscel. Urmează gimnaziul şi şcoala normală în Cîmpulung Muscel, pînă în 1908. Devine învăţător la şcoala din comuna Malul cu Flori, judeţul Muscel. în 1911 a scris broşura „De ce nu Progresăm”, în care cerea exproprierea pămînturilor moşiereşti în folosul sătenilor, vot universal, şcoală ţărănească şi cooperaţie. Pentru această broşură socotită subversivă, este Pedepsit, fiind mutat la şcoala din Grădiştea-Vîlcea. Din 1916 trece la „şcoala de aplicaţie” un fel de atelier) a Şcolii normale şi a Seminarului din Rîmnicu Vîlcea. După război devine institutor la Rîmnicu Vîlcea. În 1926 a scris broşura „Luptele de azi dintre capitalişti și muncitori”, în care a susţinut cu căldură ideea cooperaţiei. Era şi autor de cărţi didactice pentru cursul primar, industrial, şcoli de meserii (alături de profesorii universitari Iosif Gabrea şi Ion Simionescu). În 1931 a publicat chiar broşura „Şcoala complementară”. A întemeiat cea dintîi şcoală industrială de ucenici din Oltenia, în 1919, în care a lucrat gratuit timp de doi ani, la această şcoală fiincţionînd 19 ani11. Era şi întemeietor al şcolii pentru pregătirea constructorilor de case ţărăneşti, unică în România. Era de asemeni autorul concepţiei şcolii ţărăneşti. Creator, în 1928, alături de Teodor Geantă şi Petre Rozeanu, al celei dintîi bănci „învăţătoreşti” din România (pe care a şi condus-o ca director pînă în 1933) şi raportor în congresele învăţătorilor la chestiunile băncii învăţătorilor, şcoli complementare etc. A fost şi un activ sprijinitor al sporirii fondurilor pentru căminul învăţătorilor vîlceni.12 Din 1939 - director al Căminului Cultural Judeţean. A candidat în mai multe rînduri pe listele P.N.Ţ. ale judeţului Vîlcea pentru Senat, fiind ales în 1926. În 1932 a fost ales deputat pe lista naţional-ţărănistă. În 1930 a devenit prefect administrativ (conform reformei administrative din 1929, acesta prelua cea mai mare parte a atribuţiilor prefectului, care rămînea doar reprezentantul guvernului).13 Din 1927 pînă în 1938 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei P.N.Ţ. Vîlcea. Va deveni prefect al judeţului în perioada 1945-1946, după ce în prealabil trecuse la P.N.Ţ. - Anton Alexandrescu.14 Era şi proprietarul a circa 50 pogoane de pămînt.

Ultimul preşedinte al P.N.Ţ.- Vîlcea a fost însă Dumitrescu-Colteşti.

Alexandru Dumitrescu-Colteşti s-a născut la 13 ianuarie 1901 în comuna Colteşti- Vîlcea, fiul lui Ioan şi Maria Dumitrescu. Urmează cursurile liceelor Lahovari din Rîmnicu Vîlcea (primii doi ani) şi Carol I din Craiova. Absolvă Facultatea de Drept la Bucureşti în anul 1922. Devine magistrat la Judecătoria din Sineşti, în 1923, după satisfacerea serviciului militar, dar după doi ani demisionează şi se consacră avocaturii. în 1926 se stabileşte la Rîmnicu Vîlcea. în martie 1930 devine primar al oraşului Rîmnicu Vîlcea, din partea P.N.Ţ Vîlcea.15 În perioada 1932-1940 a făcut parte din Partidul Ţărănesc Radical condus de Grigore lunian, fiind chiar şeful acestei organizaţii din judeţ.16 Organizaţia vîlceană a Partidului Ţărănesc Radical s-a contopit însă cu organizaţia P.N.Ţ. din judeţ abia la 4 septembrie 1944. Era de fapt o formalitate juridică, fuziunea fiind realizată, de facto, chiar după moartea preşedintelui Grigore lunian, în 1940.17 A fost şi un remarcabil om de cultură. A scris poezii, teatru şi a scos şi cîteva reviste: „Ideea naţională” (1925), „Cercul” (1931) şi „Vremea nouă” (1932-1937). Pentru gazetele şi revistele din Capitală a publicat numeroase articole pe diferite teme: politice, economice sau juridice18. În 25 martie 1945 a devenit preşedinte al organizaţiei P.N.Ţ Vîlcea pe care a condus-o pînă la desfiinţarea partidului, în 1947. Povestea acestei numiri este însă foarte interesantă, pentru că acum s-a spart unitatea organizaţiei vîlcene a P.N.Ţ. Să nu uităm că pe 6 martie 1945, la conducerea ţării venise guvernul procomunist Petru Groza, avînd şi colaborarea partidelor istorice prin doi transfugi: liberalul Gheorhge Tătărescu şi naţional-ţărănistul Anton Alexandrescu.

La 15 martie 1945 are loc şedinţa Comitetului judeţean al P.N.Ţ.-Vîlcea, la care au participat 42 de membri. Ea a fost convocată de Ion Marina. Fiind numit vicar mitropolitan la Iaşi, Marina cedează preşedinţia organizaţiei judeţene lui Iosif Andreescu, pînă atunci doar vicepreşedinte. Cu acest prilej, Andreescu, susţinut de Marina, a pus în discuţie şi orientarea politică a partidului. Andreescu a declarat că programul P.N.Ţ. nu mai corespundea nevoilor poporului şi a acuzat conducerea centrală, şi în special pe Iuliu Maniu şi Ion Mihalache că au trădat ţărănimea şi au cerut comitetului să hotărască aderarea la F.N.D prin votarea unei moţiuni în acest sens. Andreescu a încheiat spunînd: "este evident că în Românul nu se va mai putea înscăuna la cîrmă partide burgheze, duşmane ale structurii sociale din U.R.S.S. România va fi condusă în viitor numai de partide muncitoreşti. Naţional-ţărăniştilor nu le mai rămîne altă cale de urmat decît colaborarea cu partidele muncitoreşti. Democraţia burgheză capitalistă este falsă şi fără putere de ajutorare a ţărănimii şi muncitorimii, mulţumîndu-se numai la vorbe frumoase, nu şi la fapte mari. Cine dintre noi exploatează pe ţăran nu are voie să stea ci să plece, deoarece noi vom cere ca aceştia să dea tot cîştigul necinstit ţării. Ţara să evolueze cinstit şi precis. Prin negativism, d-l Maniu aduce apă la moara liberală, lucru ce nu mai poate fi admis astăzi19. A fost combătut puternic de Al. Dumitrescu-Colteşti şi Radu Livezeanu, aceştia demonstrînd cu argumente puternice că programul expus de Ion Mihalache la întrunirile de la ARO (Bucureşti) corespunde necesităţilor şi structurilor statului român, şi demascînd pe Andreescu care ar fi urmărit demnitatea de prefect, oferită lui de comunişti dacă ar fi adus organizaţia ţărănistă vîlceană în F.N.D. în cuvinte dure, Colteşti a criticat acţiunea partidelor din F.N.D, care faceau atmosferă ostilă lui Maniu, afirmînd că actul de la 23 august nu ar fi fost posibil fară acţiunea liderului naţional-ţărănist.

Pusă la vot, o a treia moţiune numită „Marinescu-Paşoi”, după numele secretarului general al organizaţiei, care cerea doar „colaborarea” cu F.N.D., a fost admisă cu 21 de voturi, 18 fiind contra, 3 voturi fiind abţineri. De fapt, taberele erau practic la egalitate, cei care se abţinuseră arătîndu-şi simpatia pentru moţiunea „Colteşti-Livezeanu”. În după-amiaza aceleiaşi zile, venind la Rîmnicu Vîlcea, Anton Alexandrescu, pe atunci ministrul cooperaţiei, fiind nemulţumit de hotărîrea Comitetului Executiv al P.N.Ţ. Vîlcea, a convocat în casa preotului Marina, pe membrii comitetului, adepţi ai moţiunii Andreescu, care au votat aderarea organizaţiei vîlcene la F.N.D. Practic, acum s-a decis „spargerea” organizaţiei vîlcene a P.N.Ţ., între adepţii liniei Maniu-Mihalache şi cei ai lui Anton Alexandrescu.

Radu Livezeanu şi Alexandru Dumitrescu-Colteşti au anunţat printr-o telegramă conducerea centrală a partidului despre incidentul produs la 15 martie (cînd, practic, printr-o „trădare a generoşilor” în variantă vîlceană, organizaţia a rămas fară conducere) şi faptul că ei rămîn soldaţi credincioşi ai acestuia, iar apoi au mers la Bucureşti unde s-au întîlnit cu Nicolae Penescu, secretarul general al P.N.Ţ. şi cu Virgil Solomon, secretarul general junct. Aceştia au transmis decizia lui Maniu (care era suferind) de excludere din partid a defectorilor. Au fost excluşi 11 inşi din partid, 4 s-au autosuspendat, iar profesorul Dumitru Guşetoiu a declarat în scris că se retrage din viaţa politică. Au fost reorganizate şi 14 sectoare şi organizaţii comunale. S-a convenit ca preşedintele organizaţiei vîlcene să devină Colteşti, numirea acestuia fiind din 25 martie 1945. întorşi la Rîmnic, cei doi au pornit acţiunea de reorganizare a partidului în judeţ. Au vizitat toate comunele şi au convocat o şedinţă extraordinară a comitetului executiv al organizaţiei în data de 20 aprilie 1945 la Rîmnicu Vîlcea, în sediul partidului din bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 51.20 Au fost prezenţi 33 de membri. A tost convocat Congresul organizaţiei judeţene pentru data de 8 iunie 1945, acesta urmînd a fi primul congres al organizaţiei, după cel din 1937.

În 8 iunie 1945 s-a desfăşurat Congresul organizaţiei judeţene a P.N.Ţ.-Vîlcea, sub preşedinţia lui Alexandru Dumitrescu-Colteşti, congres care era format din preşedinţii tuturor organizaţiilor orăşeneşti şi comunale. Au participat 106 dintre ei, din totalul de 122. Zece organizaţii, precum cele de la: Bălceşti, Băbeni-Olteţu, Beneşti, Ştirbeşti, Fratila, Ghioroiu, Laloş, Oteteliş, Pietroase şi Făureşti, aderaseră la F.N.D, făcînd jocul liniei Anton Alexandrescu. Din comunele Crăpături, Lăcusteni, Mincileşti, Săsciori, Văleni şi Zătreni s-au restituit invitaţiile pe motiv că „din cauza evenimentelor nu mai activează”. De la Centru a asistat avocatul Ion Marinache. Adunarea s-a ţinut în locuinţa avocatului Radu Livezeanu. In plină desfăşurare a lucrărilor a apărut maiorul Nicolae Filip, şeful Siguranţei locale (împreună cu trei comisari şi 20 de gardieni), care l-a informat pe Livezeanu că 400 de muncitorii de la Fabrica Simian sînt hotărîţi să vină pentru a interzice adunarea. Lucrările au fost suspendate, dar după ce adunarea îşi atinsese scopul, şi anume alegerea organelor de conducere. Dumitrescu-Colteşti a devenit oficial preşedinte. Deci, ultima formulă de conducere a P.N.Ţ. - Maniu din judeţul Vîlcea i-a cuprins pe: preşedinte - Alexandru Dumitrescu-Colteşti (avocat din Rîmnicu Vîlcea), preşedinte de onoare - Gheorghe Roşescu (doctor din Drăgăşani), vicepreşedinţi - Radu Tintorescu (avocat din Horezu) şi Mihai Gheorghe (preot originar din judeţul Muscel, vechi ţărănist, mutat de puţină vreme în Rîmnicu Vîlcea), secretar al Comitetului judeţean - Radu Livezeanu (avocat din Rîmnicu Vîlcea), secretar adjunct - Gavril Dumitrescu (avocat în Rîmnicu Vîlcea, frate cu Alexandru Dumitrescu - Colteşti), secretar al organizaţiei de tineret - Eugen Vasiliu, casier fiind Petre Rozeanu.21.

P.N.Ţ. - Anton Alexandrescu. Partidul lui Anton Alexandrescu a fost fondat la 23 februarie 1945 la Bucureşti. A fost o grupare disidentă ţărănistă, care a apărut ca urmare a unor manevre ale P.C.R. care vizau discreditarea P.N.Ţ. condus de Iuliu Maniu. Iniţiativa constituirii noului partid a aparţinut unor intelectuali şi liber profesionişti din Capitală şi judeţul Ilfov.

Anton Alexandrescu, născut la Laloşu-Vîlcea, în mai 1905, a fost unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei tineretului naţional-ţărănist din Vîlcea. A făcut parte şi din conducerea centrală a tineretului P.N.Ţ (alături de inginer Tudor Ionescu, preşedinte şi Nestor Badea, Victor Jinga, N. N. Vasiliu etc., membri), deoarece el era conducătorul Tineretului Universitar Naţional-Ţărănesc. A studiat la Academia de înalte Studii Comerciale şi Industriale Bucureşti şi, la absolvire, a obţinut un post modest la Banca Naţională. Se consideră că a părăsit P.N.Ţ. din raţiuni oportuniste şi, deşi avea cu siguranţă vederi stîngiste, se pare că tot din oportunism a consimţit să facă jocul comuniştilor în distrugerea P.N.Ţ. Anton Alexandrescu a intrat în guvernul Groza ca ministru al Cooperaţiei (6 martie 1945- 30 noiembrie 1946). Avea atunci 42 de ani. „Defecţiunea” lui nu a afectat prea mult Partidul Naţional Ţărănesc, nefiind urmat decît de cîţiva membri din provincie, care au primit funcţii de prefect. în noiembrie 1946 va fi primul pe lista Blocului Partidelor Democratice la Vîlcea, fiind ales deputat. A fost însă înlocuit la minister de Romulus Zăroni.22 Comuniştii s-au folosit de el şi cînd s-au instalat bine la putere s-au dispensat de serviciile lui. A fost considerat o personalitate politică minoră, complet aservită regimului comunist. În 1950, va deveni rector al Academiei de Studii Economice. Cînd Alexandrescu a devenit preşedintele partidului, şeful organizaţiei sale la Vîlcea a devenit... Iosif Andreescu.

Organizaţia s-a constituit, practic, la 15 martie 1945, în casa preotului Marina, în urma expunerii lui Anton Alexandrescu, pe atunci ministrul cooperaţiei. S-a hotărît următorul comitet de conducere a organizaţiei vîlcene: Iosif Andreescu - preşedinte, Anton Alexandrescu - vicepreşedinte, Nicolae Marinescu-Paşoi - secretar general, Mihai Olteanu –casier, Dumitru Guşetoiu - conducătorul presei. S-au ales şi şefii a 21 de sectoare.23 În mod cu totul cinic, adepţii lui Alexandrescu vorbeau despre „reorganizarea” organizaţiei P.N.Ţ Vîlcea şi nu despre o organizaţie nouă. Abia la 4 iulie 1945 s-a constituit oficial organizaţia P.N.Ţ. Anton Alexandrescu din judeţul Vîlcea. La Congresul de constituire a organizaţiei vîlcene au luat parte: Anton Alexandrescu, ministrul cooperaţiei şi preşedintele partidului, prof. univ. Theodor Simionescu, directorul ziarului „Dreptatea nouă” - oficiosul partidului Aurel Potop, ministru subsecretar de stat la adminsitraţia naţională, Mircea Nicolaescu, ministru subsecretar de stat la lucrări publice, avocatul loan Simion, secretar general la ministerul cooperaţiei şi Gheorghe Mazilescu, secretarul partidului lui Alexandrescu.24 Cu acest prilej, Iosif Andreescu a spus: ,,Cei ce critică atitudinea noastră, socotind-o un act de indisciplină, vor ajunge să înţeleagă că prima datorie a lor este a se supune disciplinii care asigură triumful idealurilor pentru care luptă. Nădăjduiesc, iubiţi prieteni, că vă veţi încadra orientării politice pe care a hotărît-o comitetul judeţean al organizaţiei noastre’’25. Andreescu este răsplătit însă. La sfirşitul lunii martie 1945 devine prefect. În această calitate s-a opus vehement ţinerii Congresului organizaţiei vîlcene a P.N.Ţ din 8 iunie 1945, pe motiv că „nu putem da aprobarea cerută pînă ce nu îndepliniţi condiţiile impuse de art. 15 şi următoarele din Convenţia de armistiţiu privitoare la cenzurarea ideilor ce urmează a fi expuse prin grai viu de către vorbitori”.26

P.N.Ţ.-Anton Alexandrescu îşi va înceta activitatea în ianuarie 1948, prin încadrarea fruntaşilor săi în rîndurile Frontului Plugarilor, Anton Alexandrescu devenind vice­preşedinte al partidului Frontul Plugarilor.

Partidul Naţional Liberal. În 1944, organizaţia liberală locală nu mai avea puterea şi influenţa de odinioară. În perioada interbelică, Vîlcea fusese considerată „fieful” lui I.G.Duca. Între 1919-1932, Duca fusese ales de cinci ori la rînd deputat de Vîlcea. După asasinarea acestuia în 1933, şefia organizaţiei este preluată de Nicolae Budurescu, fost şef de cabinet al lui Duca.

Nicolae Budurescu (n. 28 iunie 1888, Rm.Vîlcea - m. 6 aprilie 1964, Sighetul Marmaţiei) este unul dintre reprezentanţii de frunte ai Partidului Naţional Liberal. A fost subsecretar de stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri în guvernul Duca, din 14 noiembrie 1933 pînă la 29 decembrie 1933; aceeaşi demnitate a avut-o în guvernele Angelescu (30 dec. 1933-3 ian. 1934) şi Tătărescu (3 ianuarie 1934-29 august 1936). Deputat de Vîlcea în trei rînduri (ales în 1919, 1931 şi 1933). Fiind mai mult la Bucureşti, şefia o deţinea, în realitate, Ion Nicolescu. Budurescu va fi arestat în noaptea de 5 spre 6 mai 1950 la Bucureşti şi transportat cu duba Securităţii la închisoarea de la Sighetul Marmaţiei, unde a şi murit.

Ion M. Nicolescu, născut în 1887 la Tumu Măgurele şi stabilit în 1913 la Rîmnic prefect al judeţului între anii 1918-1919, 1922-1926,1927-1928, fost senator între anii 1928-1929, 1931-1932, 1933-1937, ales şi în 1937. 27 Preşedintele Băncii Rîmnicului în perioada interbelică. A fost ultimul lider judeţean al P.N.L., între 1945-1947. Numele lui apare uneori şi cu terminaţia „Mahane”.

Imediat după 23 august 1944, organizaţia P.N.L. Vîlcea avea următoarea conducere: 1. Nicolae Budurescu, preşedinte 2. Eugen Băcescu, vicepreşedinte 3. Constantin Ştefanescu- Tică, vicepreşedinte 4. Nicolae Balotescu, vicepreşedinte 5. Ştefan Tătărescu, vicepreşedinte 6. Nicolae Mărăcinescu, vicepreşedinte 7. Victor Florescu, vicepreşedinte 8. Theodor Drăghicescu, secretar 9. Aurel Hanciu, secretar şi 10. Mihai Mateescu, secretar.28

P.N.L. - Gheorghe Tătărescu. Gruparea liberală de sub conducearea lui Gheorghe Tătărescu s-a aliat cu F.N.D şi la 6 martie 1945 a intrat în guvernul condus de Petru Groza. În acest fel, liberalii lui Tătărescu s-au despărţit de cei de sub conducerea lui Brătianu. Tătărescu va fi ales în cele din urmă preşedinte al unui nou P.N.L.

La Vîlcea, principalii conducători ai P.N.L.-Tătărescu au fost:

Eugen Băcescu, era fostul prefect liberal din perioada 1933-1938. A fost şi deputat între 1927-1928, fiind ales şi la 2 iunie 1939, în timpul regimului monarhic autoritar. El a deţinut preşedinţia organizaţiei judeţene între 1945-1946.

Constantin Gh. Ştefanescu Tică, născut la 30 noiembrie 1889 la Horezu, fiul lui Gheorghe şi al Anastasiei. Era şeful organizaţiei din Rîmnic, avocat de succes, cu siguranţă cel mai destoinic primar al Rîmnicului de pînă la „comunişti” (1934 -1938 şi mai 1941- mai 1946). A fost şi preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Rîmnicului. La această bancă deţinea circa 40.000 acţiuni a 500 lei fiecare. Avea şi circa 30 ha de pămînt. Soţia sa, Eugenia, avea două apartamente la Bucureşti şi 140 de hectare pămînt în judeţul Vîlcea. Era, deci, un om bogat.29

Theodor Drăghicescu, era un alt membru marcant al partidului, fiind şi un fost viceprimar al Rîmnicului din perioada interbelică.

După alegerile din 19 noiembrie 1946, şeful liberalilor tătărăsceni devine deputatul Nicolae Mărăcinescu. Secretar general a devenit Marin Dina30. După ce Mărăcinescu a devenit deputat, la alegerile din 1946, şeful liberalilor vîlceni, aripa Tătărescu, devine Marin Dina.31

Partidul Social Democrat: Social-democraţii de sub conducerea lui Constantin Titel Petrescu, încă din perioada războiului, s-au implicat în acţiunile vizînd scoaterea României din război şi înlăturarea lui Antonescu. în primul guvern Sănătescu, Titel Petrescu a fost numit secretar de stat.

Organizatia vîlceană a P.S.D. era însă slabă. Procesul aderării la P.S.D. s-a intensificat, mai ales în rîndul profesorilor şi învăţătorilor, după ce unul dintre secretarii săi generali, Ştefan Voitec a devenit ministru al Educaţiei Naţionale (4 noiembrie 1944). Principalii săi reprezentanți la Vâlcea au fost Anton Diaconescu, Dumitru Măldărescu şi Constantin Săndulescu. Un alt reprezentant de marcă al social-democraţilor vîlceni a fost I. M. Alexandrescu, inspectorul general şcolar dintre anii 1945-1946, obligat să demisioneze în preajma alegerilor din noiembrie 1946, tocmai datorită propagandei făţişe şi pătimaşe pe care o făcea partidul său32. În locul său este adus Constantin Boboc, întru totul aservit comuniştilor.

Anton Diaconescu, născut în 1893 la Călimăneşti, cizmar de meserie, a fost „patriarhul socialismului vîlcean”. Participase la greva tipografilor de la Bucureşti din 13 decembrie 1918 înfiinţase prima organizaţie socialistă din judeţul Vîlcea (1919). În 1931 a înfiinţat organizația Partidului Socialist Independent (devenit în 1933 Partid Socialist-Unitar) pe care a condus-o pînă în 1938.33 A făcut parte din conducerea organizaţiei politice Blocul Muncitoresc şi a unor asociaţii de factură cultural-sportivă, precum „Societatea sportivă a muncitorilor” 34 etc. În 1944 trece la P.S.D., devenind şeful organizaţiei vîlcene 35 La o conferinţă ţinută la Drăgăşani, în iunie 1945, mărturisea că are 32 de ani vechime în mişcarea socialistă. 36 Fusese proprietarul unui atelier de cizmărie din Rîmnic. În 1942 dă faliment şi se angajează la Fabrica de tăbăcărie „Oprea Simian şi Fiii”. Locuia pe strada Hacman nr.20 din Rîmnicu Vîlcea.

Dumitru C. Măldărescu, a fost secretarul organizaţiei vîlcene a P.S.D. între 1944-1947. A fost şi director al publicaţiei „Pandurul”. A luptat în primul război mondial şi a ajuns la gradul de plutonier. A rămas în conştiinţa vîlceană mai ales ca un militant pentru drepturile veteranilor de război, pentru care a pledat în presă sau prin memorii adresate personalităţilor politice ale vremii. Poliţia comunistă îl suspecta că în timpul războiului „a însoţit banda lui Dinu Simian, ca salariat al nemţilor, în Transnistria, pentru a face aprovizionarea armatei”37

Constantin Săndulescu era avocat, fost primar al Rîmnicului în timpul Frontului Renaşterii Naţionale şi unul dintre devotaţii lui Dinu Simian. După 23 august 1944 a evoluat spre social-democraţi.

În 1945, organizaţia vîlceană a P.S.D. a primit în Comitetul de conducere o serie de oşti legionari (deveniseră atunci „tovarăşi de drum” ai celor de stînga): Ion Roman - fost secretar al sediului legionar din Rîmnicu Vîlcea, Gheorghe Crăciun - şef de cuib, care în a făcut mai multe parastase pentru Codreanu şi Nicolae Tecuceanu - casierul cooperativei „Vîlceana”, care, în 1941, a preluat cooperativele evreieşti din judeţ. 38

 

Partidul Comunist Român: Despre comunişti vom face o discuţie aparte. Totuşi, cîteva lucruri spuse chiar de la început. Organizaţia judeţeană comunistă luase fiinţă în 1932, în condiţiile romantismului etic al anilor ’30, cu o retorică antiburgheză generată de efectele crizei economice mondiale. Un alt motiv al aderării la comunism, antifascismul, nu a avut la Vîlcea efecte prea mari. Cert este că la 23 august 1944, comuniştii şi simpatizanţii lor la Vîlcea erau în număr de 40: Petre Chirtop (secretarul comitetului judeţean), Iosif Himler, Ilie Stănculescu, Gheorghe Belu, Nicolae Dobrescu, Ion Sanda, Ana Stănculescu, Ana Himler, Silvia Chirtop, Roza Gobel, Ana Cristea, Pândele Frăsineanu, Constantin Daneş, Gheorghe Iancu, Ioan Iepure, Molnar, Ion Marina, Titi Marina, Ion Lateş, Paraschiva Lateş, Ion Magheru, Vasile Mînzu, Grigore Mihalcea, Virgil Codreanu, Constantin Oprescu, Mihai Prijbeanu, Dumitru Văcaru, Nicolae Tuie, Mateiu, Cerbu, Ciment, Ion Petrescu, Achim Enache, Măgureanu, Badea Marinescu, Petre Drăgan, Abramovici, Niculai Anghel, Anton Ulbricht, Mihai Biro.39

Secretarii Comitetului judeţean P.C.R. au fost:

Ilie Stănculescu a fost primul secretar al Comitetului judeţean Vîlcea, ales în 1932. în 1934, mai facea parte din Biroul judeţean al P.C.R., dar se ocupa cu munca organizatorică.40 Se născuse la 24 iunie 1895, în comuna Stoeneşti-Vîlcea, prenumele părinţilor săi fiind Nae şi respectiv Ioana. Avea patru clase primare şi era de meserie tîmplar. În 1921, a venit la Rîmnicu Vîlcea şi s-a angajat ca tîmplar la Atelierul Ditrig şi apoi la Atelierul Gundisch din Goranu, unde a lucrat pînă în 1934. Între 1934-1945, a avut atelier propriu de tîmplărie la Rîmnicu Vîlcea. După 1945 va lucra la întreprinderea regională de construcţii din Rîmnicu Vîlcea ca şef de atelier.

A fost exclus din partid în 1938 pentru activitate oportunistă, fiind demascat ca provocator şi informator al Siguranţei.41

Iosif Himler, tîmplar de meserie, la fabrica lui Rudi Reisnauer din Rîmnic, membru de partid din 1932. Se născuse la 24 martie 1892 la Tîrgu Mureş, dar devenise vîlcean prin căsătorie, în 1911, cînd a luat de nevastă pe Anica Popa din Cîineni-Vîlcea. Era de origine germană şi de religie catolică. S-a stabilit la Rîmnicu Vîlcea pe strada Remus Belu nr. 9. Autodidact în privinţa comunismului. Cea mai importantă acţiune „revoluţionară” a sa a fost în legătură cu depunerea listei Ligii Muncii la alegerile parlamentare din decembrie 1933. Adevărul este că el înfiinţase organizaţia locală a Ligii Muncii în judeţul Vîlcea. A fost şi preşedintele Blocului pentru Apărarea Libertăţilor Democratice (B.A.L.D.) - filiala Vîlcea. În 1934 a devenit secretarul Biroului judeţean al P.C.R. (avea numele conspirativ „Ioşca”) pe care l-a condus pînă în 1940.

Petre Chirtop, tîmplar, născut la 6 iunie 1900, în comuna Fofeldea, judeţul Sibiu. Membru de partid din 1933, fost responsabil cu munca sindicală din cadrul Biroului ales în 1934. Din 1940 este secretar al comitetului judeţean de partid pînă în 1944. A reprezentat P.C.R., în 1944, în cadrul Blocului Naţional Democrat, filiala constituită la Rîmnicu Vîlcea.42 Chirtop avea un trecut „revoluţionar”: fusese închis pentru popagandă comunistă, în 1942, timp de 6 luni, la Caransebeş (unde s-a întîlnit cu Dej, Maurer, Teohari Georgescu Ionelul Precup) şi la Văcăreşti (unde i-a cunoscut pe Vasile Vîlcu şi pe Joja Alexandru).

În septembrie 1944 s-a constituit un nou Comitet Judeţean, comitet ce era cuprins în cadrul regionalei P.C.R. Oltenia. Cu acest prilej, Roşianu, secretarul regionalei, i-a înlăturat din conducerea Comitetului Judeţean pe Ilie Stănculescu, pe motiv oficial de moralitate – divorţase -, şi pe Iosif Himler, care devenise alcoolic. Conducătorul comuniştilor vîlceni a fost numit de Roşianu în persoana lui Badea Marinescu. A fost o mică „lovitură de palat”, Petre Chirtop, secretarul de pînă atunci al Comitetului Judeţean, nefiind de faţă. Roşianu plătea astfel lui Chirtop o poliţă destul de recentă, acesta rivalizînd cu Roşianu la postul de secretar al regionalei. În Comitet au mai fost cooptaţi Vasile Oproiu şi loniţă Bărbulescu. Tot din acest moment „comunismul” devine o profesie. Datorită lui Roşianu, liderii comunişti vîlceni au început să fie salarizaţi, ei renunţînd la meseriile lor şi fiind plătiţi ca activişti. La adăpostul Armatei Roşii şi cu sprijinul unei propagande abile, rîndurile partidului încep să crească neîncetat, alimentate de speranţele de mai bine ale unora şi de oportunismul altora.

Interesant este şi faptul că la consolidarea partidului comunist au contribuit şi ... capitaliştii. De exemplu, Mitică Simian, preşedintele Sfatului Negustoresc din judeţul Vîlcea şi fost primar al Rîmnicului între 1922-1926, pe motiv că un fiu al său bătuse un muncitor, a oferit partidului 1 milion de lei, bani pe care Petre Chirtop i-a refuzat iniţial, dar, după ce Simian a urcat suma la 3 milioane, i-a primit. Cu aceşti bani s-a cumpărat casa avocatului Herescu de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, care a devenit cămin pentru fiii învăţătorilor săraci de la ţară, dar care veneau să înveţe la oraş. însă, în 1950, a fost naţionalizată şi această clădire.43 Mitică Simian ,,a devenit, astfel, primul dintre specialiştii industriali şi comerciali care au început o colaborare sinceră cu guvernul (este vorba de guvernul Petru Groza, n.n.) ”44

Frontul Plugarilor. Pentru partidul lui Groza, anul 1944 a fost unul nefast, deoarece, aderînd, la 26 septembrie, la platforma F.N.D., el a intrat definitiv sub tutela P.C.R., instrumentul politic aservit Moscovei. Groza era atunci personalitatea cea mai marcantă care s-a alăturat comuniştilor. A facut-o din convingere sau din oportunism ?. Probabil a înţeles mai devreme decît alţii, direcţia spre care se îndrepta România, dar, în mod cert, în atitudinea lui Groza, a fost şi o doză de oportunism, el fiind convins că va reuşi să-şi domine „colaboratorii” care aveau o pregătire intelectuală modestă şi erau lipsiţi de experienţa politică de guvernare.45

Groza a obţinut de la comunişti promisiunea ca organizaţia sa, Frontul Plugarilor, să fie susţinută de toate partidele din F.N.D., ca organizaţie a întregii ţărănimi din România. Acest punct de vedere a fost însuşit de partidul comunist şi impus aliaţilor din F.N.D. în 1944, Frontul Plugarilor activa doar în cîteva judeţe. Pentru întărirea partidului lui Groza la la 30 noiembrie 1944, Partidul Socialist Ţărănesc, condus de Mihail Ralea, s-a contopit cu j lugarilor, ambele avînd programe asemănătoare.

În 1945, situaţia din România era oarecum similară celei din Rusia anului 1917. Comuniştii ajunseseră la putere, împinşi de Armata Roşie, dar nu exista un proletariat care să sprijine un astfel de partid. De aceea, el trebuia creat. Deci, P.C.R. nu reprezenta decît o infimă minoritate a populaţiei. Celelalte clase, în special ţărănimea, cu peste 70 % din populaţie, erau reprezentate politic de P.N.Ţ. şi P.N.L. Partidul comunist avea nevoie de ţărănime, care nu era pentru el decît un fel de rezerva biologică a naţiunii, dar fără să fie înzestrată cu viziunea mesianică marxistă. De aceea, pentru comunişti, inamicul public nr. 1, în 1945, este P.N.Ţ.

În scoaterea ţărănimii de sub influenţa P.N.Ţ. un rol important a revenit Consfătuirii pe ţară a delegaţilor din cele 20 de organizaţii judeţene care părăsiseră P.N.Ţ. Consfătuirea, ţinută în 23 februarie 1945, a ratificat întemeierea P.N.Ţ. condus de Anton Alexandrescu.46 în acelaşi timp, dr.Nicolae Lupu, vicepreşedinte al P.N.Ţ. şi şeful organizaţiei naţional- ţărăniste din Capitală şi-a reluat libertatea de acţiune, întemeind la 25 ianuarie 1946 Partidul Ţărănesc-Democrat. în scurt timp, P.Ţ.D. a reuşit să-şi constituie organizaţii în 51 din cele 58 judeţe (inclusiv la Vîlcea), fapt ce atestă că spărtura produsă în P.N.Ţ. a fost serioasă.

La primul Congres al Frontului Plugarilor din 24-27 iunie 1945 s-a arătat în Statut că partidul este „organizaţia politică a plugarilor români care luptă pentru popor şi prin popor”.47 Lucrările Congresului au fost „dominate de ideea necesităţii consolidării alianţei muncitoreşti-ţărăneşti, sporirii rolului maselor muncitoare în întreaga viaţă economică, socială şi politică a României democrate”.48 În documentul program adoptat de congres - „Ce vrea Frontul Plugarilor ?”- se consemna la loc de frunte că „alianţa ţăranilor cu muncitorii este piatra de temelie a luptei politice pe care înţelege să o ducă Frontul Plugarilor”.49 Ideile erau, după cum se vede limpede, ale comuniştilor.

Atunci cînd vorbim despre relaţia comunişti-frontişti, mai trebuie spus un lucru. Comuniştii aveau „liber” de la partid pentru a activa în cadrul Frontului, dar frontiştii care doreau să devină comunişti trebuiau să părăsească Frontul. Lucrul acesta a devenit clar la şedinţa pe care liderii comunişti au avut-o cu şefii regionalelor de partid din ţară pe data de 14 decembrie 1944. Acolo, şeful regionalei Oltenia, Mihail Roşianu se opune participării comuniştilor în Frontul Plugarilor ’'Membrii de partid cunoscuţi în sat nu pot intra în Frntul Plugarilor şi pentru că îl compromit. Se spune: uite cine este Frontul Plugarilor, toţi comuniştii...50 Ana Pauker îl întrebă pe Roşianu: "Dar cu un membru al Frontului Plugarilor care devine membru de partid, îl scoţi din Frontul Plugarilor ?" Răspunsul lui Roşianu a fost: "Desigur" . Soluţia adoptată a fost aceea că în Frontul Plugarilor să intre comunişti, dar nu dintre cei mai cunoscuţi. Reciproca nu era valabilă.

În Vîlcea, organizaţii ale Frontului Plugarilor s-au constituit la sfîrşitul anului 1944 - peste 15 organizaţii cu 4.853 membri. Partidul a proliferat spectaculos în 1945. Iată cîteva repere: ianuarie = 7.853 membri, mai = 10.087, iunie = 11.641, iulie = 12.240, august = 13.000, noiembrie = 15.366, decembrie = 21.428. În iulie 1946 Frontul avea 27.000 membri, iar în decembrie 37.000.51 În 1946, organizaţii locale întregi au dezertat din P.N.Ţ. şi au trecut la Frontul Plugarilor. Este cazul, în special, cu organizaţia manistă din Brezoi, unde şeful acestei organizaţii, Constantin Popescu, s-a înscris în Frontul Plugarilor cu toate organizaţiile din sector.

Preşedinţii organizaţiei frontiste vîlcene au fost:

Ion Pătrăşcoiu, născut la 13 iulie 1903 în comuna Horezu, era preot la Nisipi-Măciuca din 1925 si comunist din 1937. Era licenţiat în Teologie, Litere şi Filozofie. În 1945, devine paroh la biserica Sf.Gheorghe din Rîmnicu Vîlcea în locul lui Ion Marina, devenit vicar al mitropolitului Moldovei. A făcut parte din B.N.D. şi a fost chiar arestat la 16 august 1944, pentru vehemența lui procomunistă, fiind însă repede eliberat. Din ordin comunist trece la Frontul Plugarilor, devenind chiar conducătorul acestei organizaţii. Între 1946-1949 este şi prefectul judeţului Vîlcea.

Constantin Hîndoreanu a fost preşedintele frontiştilor vîlceni din ianuarie 1947 - ianuarie 1948 şi apoi din noiembrie 1948 pînă în februarie 1953. Era ţăran mijlocaş şi îl înlocuise pe Pătrăşcoiu de la şefia organizaţiei pe motiv că era chiabur, acesta avînd peste 14 hectare de pămînt.

Gheorghe Stanică, plugar de meserie. Va fi preşedintele organizaţiei judeţene a Frontului Plugarilor, doar cîteva luni în 1948, mai mult pentru a i se confecţiona o carieră politică necesară în vedera alegerilor parlamentare din 1948. După ce a fost ales deputat, s-a mutat la Bucureşti.

Pe plan local, reprezentanţii Frontului se confruntau cu prefectul ţărănist şi cu primarul oraşului Rîmnicu Vîlcea. Frontiştii susţineau că prefectul distribuia preferenţial porumbul adus pentru combaterea foametei, fiind neglijaţi cei înscrişi în Frontul Plugarilor. Organizaţia judeţeană a Frontului înfierează cu asprime gestul tînărului Marius (Masi) Copetti, fiu de fabricant din Rîmnicu Vîlcea, deoarece bătuse trei muncitori care ceruseră patronilor înlăturarea exploatării.52 Însă principala misiune a Frontului era să activeze ţărănimea pentru realizarea reformei agrare şi instalarea primarilor „democraţi” în comune şi la oraşe.

Reglementări politice în 1945. În februarie 1945, viaţa politică a judeţului este, într-un fel, reglementată mai strict. Prefectul Constantin Canari emite următoarea „publicatiune” (Nr.27/1 l.c):

În conformitate cu adresa Nr. 168.662 din 26 ianuarie 1945, a Corpului V Armată, aducem la cunoştiinţa populaţiei că publicaţiunea noastră Nr. 27/945, se modifică după cum urmează:

I Sînt libere întrunirile profesionale ale sindicatelor cum şi organizarea de sindicate la întreprinderile din cuprinsul judeţului, cu restricţiunea ca prin aceste întruniri să nu se aducă vreun prejudiciu programului de lucru sau menţinerii ordinii. Pentru asemenea niri nu mai sînt necesare aprobările Garnizoanei locale.

II Mai sînt admise întrunirile politice ale următoarelor partide: a) Naţional Ţărănesc b) Liberal c) Comunist d) Frontul Plugarilor, condus de D-l Groza e) Social Democrat f) Gruparea D-lui Profesor Ralea g) Uniunea Patriotică, condusă de D-l Magheru precum şi ale Grupării politice Vlădescu-Răcoasa. Domnii şefi ai partidelor sau grupărilor politice de mai sus, sînt obligaţi să anunţe din timp atît Garnizoana cit şi Prefectura data şi locul unde se va ţine întrunirea. Nu se pot fine în aceeiaşi localitate două întruniri a două partide sau grupări politice diferite. Dată în cabinetul nostru, astăzi 6 februarie 1945. " 53

În afară de grupările politice analizate însă mai înainte, celelalte partide pomenite în „publicaţiunea” lui Canari nu au activat la Vîlcea.

 

 

Note bibliografice.

1.Pentru mai multe detalii a se vedea Sorin Oane, Schiţa partidelor şi doctrinelor politice din judeţul Vîlcea în perioada interbelică, în Studii vîlcene nr.8/2003 (Serie nouă), Rm.Vîlcea, p. 152- 188. Majoritatea informaţiilor despre personalităţile politice vîlcene din acest capitol sînt luate din studiul amintit.

2.Radu Livezeanu, op. cit., p. 12

3.Ibid, p.45

4.Îndrumarea Vîlcei, 1 septembrie 1932, p.l

5.Corneliu Tamaş, Istoria Rîmnicului, Ed. Antim Ivireanul, Rm. Vîlcea, 1994, p.203

6.Radu Livezeanu, op cit., p.32        (

7.Rodica Tanţău, Din activitatea studenţilor vîlceni pentru progres şi dreptate socială, în Studii vîlcene Vl/1983, p.74

8.Serghie Iandola, op. cit, în Curierul de Vîlcea nr. 972 din 20-21 noiembrie 1993, p.3

9.Radu Livezeanu, op. cit., p. 74-75

10.Serghie Iandola, op. cit, în Curierul de Vîlcea nr. 967 din 13-14 noiembrie 1993, p.3

11.Direcţia Judeţeană Vîlcea a Arhivelor Naţionale (în continuare D.J.V.A.N.) Fond personal IM- Alexandrescu, dos. 19/1945-1965 voi. I, np.

12.Tribuna Vîlcei, martie 1937, p.3

13.Radu Livezeanu, op cit., p.23

14.Ibid., p.75

15.D. J.V.A.N. Fond personal I. M. Alexandrescu, dos. 19/1945-1965, voi. 1, np.

16.Corncliu Tamaş, op cit., p. 204

17.Cercul - Foaia P.N. Ţ. din Rîmnicu Vîlcea, 4 septembrie 1944, p. 5

18.D.J.V.A.N., Fond personal I.M. Alexandrescu, dos.19/ 1945-1965 voi. I, np.

19. Cercul-Foaia P.N.Ţ din Rîmnicu Vîlcea, 1 august 1945, p. 2

20.D.J.A.N., fond Tribunalul judeţean Vîlcea, Secţia /, dos 88 / 1945, f. 22

21.A.C.N.S.A.S., fond I 1007/voi. l,f. 217

22.Radu Livezeanu, op.cit., p.74-75 (în Gh. Buzatu, România şi războiul mondial din 1939-1945, Centrul de istorie şi civilizaţie europeană. Iaşi, 1995., p.343 Anton Alexandrescu apare ca fiind născut la Botoşani, în Moldova! Este însă o greşeală).

23.D.J.V.A.N., fond Tribunalul judeţean Vîlcea, Secţia /, dos. 88 / 1945, f. 40-41

24. Dreptatea nouă, 11 iulie 1945, p.l

25. Cercul, 1 august 1945, p. 1, art. „Iubiţi prieteni

26. D.J.V.A.N., fond Tribunalul judeţean Vîlcea, Secţia /, dos 88 /1945, f. 21

27.Radu Livezeanu, op.cit, p.22 şi 110

28A.C.N.S.A.S, fond I 4592, f. 65

29IbidJ. 118-120

30.D. J.V.A.N.,fond Prefectura judeţului Vîlcea, dos.44/1947, f. 1

31.A.C.N.S.A.S.,fond 1 1007/ vol.4, f. 85.

32.D. J V.A.N.,fond Prefectura judeţului Vîlcea. dos. 30/1946, f. 123.

33.Ibid, p.215

34.Ibid, p.216

35.D.J.A.V.A.N., fond Prefectura judeţului Vîlcea, dos,10/1945.f.322

36.Pandurul din 7 iunie 1945, p.2

37.A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. - Cancelarie., dos. 341/ 1945, f.2

38.Idem

39.Petre Chirtop, Memorii, caietul II, p.81, 82.-memoriile, scrise în 1977, se află în posesia autorului acestei cărţi - (N.B. în timp ce la Rîmnic, şi în general la Vîlcea, erau circa 40 de comunişti, la Bucureşti numărul lor era de 80! Asta pentru anecdotica momentului dar şi pentru dimensiunea comparativă a istoriei, vezi în acest sens Florin Constantiniu, Militarii au acţionat din reflex, împingîndu-l pe Antonescu în seiful de timbre, în Adevărul nr.3.469/11-12 august 2001, p.6

40.Gheorghe Dumitraşcu, Aspecte privind mişcarea muncitorească din judeţul Vîlcea în anii crizei economice (1929-1933), în Buridava 4/1982, p.173 şi Comeliu Tamaş, op.cit., p.218; vezi şi Petre Bardaşu, Gheorghe Simeanu, Brezoi. 100 de ani de industrie forestieră, Rm. Vîlcea, 1973, p. 107

41.A.C.N.S.A.S., fond I 4593, f. 318. Voi relua cazul ulterior acestei scurte prezentări.

42.Serghie Iandola, op.cit., în Curierul de Vîlcea nr. 968 din 13-14 nov. 1993, p.3, vezi şi D.J.V.A.N., fond Manuscrise, dos 3, f.6

43. Petre Chirtop, op.cit, caietul II, p.70-73

44. Pandurul, nr.124 din 20 martie 1945, p.4

45. Vezi în acest sens Ioan Scurtu, de la şefia guvernului la şefia statului (1945-1958) în Dosarele istoriei, nr.2/1998,p.17

46. I. Scurtu, Din viaţa politică a României, 1926-1947. Un studiu critic privind P.N.Ţ., Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 519

47.Gh.Ioniţă, Gh. Ţuţui, Frontul Plugarilor. 1933-1953, Ed. Politică, Bucureşti, 1970, p. 151

48Mihai Fătu, Alianţe politice ale Partidului Comunist Român 1944-1947, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1979, p.205-206

49.Scînteia, din 26 iunie 1945, p. I

50.A.N.I.C., fond C.C.al P.C.R.- Cancelarie, dos 28/1944, f.42

51. Iulian Postelnicu, Activitatea organizaţiei Frontul Plugarilor în fruntea ţărănimii vîlcene pentru transformari innoitoare, în Studii vîlcene VII/1985, p.110 et passim

52. Ibid., p.113

53. D.J.V.A.N fond Presă, np.

 

Sursa: Sorin Oane, Istoria județului Vîlcea, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, p. 19-32.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Miercuri, 20 Februarie 2019
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 1494 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea Vâlcea - Refacerea pluralismului politic