Istorie Locala

...iar dascălii întâi își împlineau menirea, iar apoi se luptau să își primească „lefșoara”

«...„Toate năravurile, bune sau rele, le dobândeşte omul cât este în braţele maicii sale, mai nainte de a intra în lume”, credea boierul Grigore Otetelișanu, căruia i se spunea cândva, cu ironie, că și-ar fi trădat rangul și egalii, pentru a deveni avocatul țăranilor din Oltenia. Boierul, care a locuit până în ultima sa clipă în conacul de la Benești, era un erudit care adunase cu sârg cele mai prețioase volume într-o impresionantă bibliotecă, un bărbat care a rămas în istorie ca un iluminat autodidact, care, oriunde ar fi mers, purta cu el trei-patru cărți, pe care le răsfoia în oricare clipă de liniște.

Referitor la originea catolicilor din Râmnic, Pavel Chihaia îi vede colonizaţi în urma celor din Câmpulung şi a celor de la Argeş, contemporani cu cei din Târgovişte, adică la începutul veacului al XV-lea, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. (102)

Faptul că saşii râmniceni apar atestaţi documentar la sfârşitul veacului al XlV-lea, prin Bars (Bartolomeus) şi Mădrăcica (maghiarul madâr = pasăre), con­semnaţi în hrisovul cu privilegii pe care acelaşi domn îl dă Coziei la 4 septembrie 1389 (103), ne determină să credem că procesul de colonizare al saşilor începe cu mult înaintea domniei acestui voievod. La 1780, catolicul Bonaventura Andreiani din Câmpulung socoteşte saşii râmniceni ca aduşi de soţia Margareta a legendarului Negru Vodă (104). în realitate, procesul cunoaşte mai multe etape, începând în a doua jumătate a veacului al XlII-lea şi încheindu-se la mijlocul celui de-al XlV-lea.

Intensa rețea de comunicaţie care a străbătut oraşul în evul mediu a făcut ca la limitele sale exterioare, în locurile de traversare ale apelor - Oltul sau Râmnicul (Olăneștiul – notă V.S.) să existe nenumărate poduri, unele dintre ele să ni se păstreze documentar peste veacuri. Cele mai importante sunt, fără doar şi poate, cele de peste apa Oltului.

Primul document păstrat, care ne aduce informaţii despre podul de peste Olt, este hrisovul pe care Vlad Vintilă îl dă la 1 aprilie 1535, când întăreşte episcopiei „jumătate din podul de la Olt, lângă Râmnic, pentru că l-a ţinut şi până acum la alţi domni care au fost înaintea domniei mele“ (304), cealaltă jumătate rămânând în stăpânirea domniei. Că acest pod era în funcţiune şi sub alţi domni anteriori o ştim din 14 iulie 1517, când apare ca martor „Stanciu de la pod“ (305).

Că fântânile fac parte din civilizaţia unui oraş nu poate fi tăgăduit. Un oraş fară fântâni se aseamănă cu o pădure fără flori. Obiceiul de a construi fântâni este tot atât de vechi ca şi localnicii.

Cea dintâi zidire de acest fel pe care memoria documentelor ne-o păstrează este ridicată de Dobromir, mare ban al Olteniei între anii 1568-1583 (?) (notă subsol nr. 275), în mar­ginea heleşteului din câmpul de jos al oraşului, pe care apoi o dăruieşte episcopiei cu întreaga sa ocină. Că fântâna era în hotarul oraşului aflăm dintr-un hrisov de la Radu Şerban, prin care se întăreşte lui Ghin şi lui Stanciu, la 18 iulie 1605, mai multe ocini, printre care şi „ocina în oraş la Fântâna Banului“ (276). Darul pe care marele ban oltean l-a făcut râmnicenilor a fost păstrat cu grijă în întreg evul mediu. Neagoe Hulubescu cumpără la 18 iunie 1637 un loc la Fântâna Banului (277), iar peste aproape un veac şi jumătate (10 decembrie 1783) episcopia avea un loc lângă dru­mul Corbeanului, care cobora de la această fântână (278).

Contemporană cu fântâna Banului Dobromir este şi Fântâna episcopului, care se afla pe drumul cel bătrân al oraşului, în câmpul de sus(279). Nu ni s-a păstrat nici o altă informaţie cu ajutorul căreia să putem identifica ctitorul acestei construcţii.

 

Dacă studiezi fondurile arhivistice din Vîlcea pentru perioada 1944-1947, anul 1947 apare ca un an grotesc. Este un an plin de delaţiuni; ai senzaţia că întreg judeţul s-a pus pe reclamat. De fapt, în toată murdăria asta există o regulă: toţi cei săraci s-au grăbit să intre în P.C.R şi apoi au trecut la delaţiunea tuturor duşmanilor personali. Iată doar un exemplu de petiţie, revelator pentru afirmaţia de mai înainte: „Subsemnatul locuitor paşnic Nicolae C. Mazilu din comuna Suteşti, judeţul Vîlcea fiind de partea dvs. înscris în partidul comunist şi fiind om sărac ...reclam pe soţii Dumitrescu-Rada care au supt viaţa din noi pe timpul Legionarilor, Ţărăniştilor şi Antonescienilor ...violînd din nou libertatea noastră a săracilor, care n-avem ce mînca iar ei au mari cantităţi de cereale ascunse.” (4)

Ești aici: Home Arhitectura peisagista Articole filtrate după dată: Martie 2021