Începând cu 11 iulie 1572 turcii și tătarii au invadat Moldova. La apropierea lor de Mănăstirea Râșca, călugării au coborât clopotele din turn și le-au aruncat în iazul din fața mănăstirii, ca nu cumva să le ia păgânii pentru a face gloanțe din ele. Apoi au fugit prin păduri pentru a se adăposti. Mănăstirea a fost prădată de tătari, ea rămânând în ruină timp de aproape 40 ani.
După mai bine de o jumătate de secol de la construirea sa, între anii 1611-1617, marele vornic alȚării de Jos, Costea Băcioc, soția sa, Candachia și fiica lor,Tudosca, a pus la dispoziție averea sa pentru refacerea complexului mănăstiresc, adăugând vechii biserici un pridvor masiv care a dublat aproape dimensiunile clădirii. Interiorul noii construcții a fost împărțit prin două arcuri transversale, însoțite de un brâu răsucit, în travee, deasupra celei mai largi, înălțându-se, prin mijlocirea unui rând de arcuri oblice, cea de-a doua turlă a bisericii. Cu prilejul acestor lucrări de extindere, a fost refăcută probabil și turla veche a naosului, schimbându-se radical înfățișarea biserici lui Petru Rareș. El a dispus repararea pe cheltuiala sa și a celorlalte corpuri ale mănăstirii: chiliile și clopotnița, precum și zidul înconjurător.
Mănăstirea avea să sufere jefuiri și in anii 1686, 1691, 1697, pentru ca în 1716 să fie pustită de-a binelea de tătari pentru mai bine de 12 ani. Ultima mare urgie asupra mănăstirii a venit în anul 1821 când mănăstirea a fost prădată de 40 de turci, rămânând numai zidurile, călugării fiind legați si bătuți. Refacerea mănăstirii de pe urma acestei distrugerii o săvârșește în anii 1823-1827, arhimandritul Isaiia Râșcanul. Biserica în felul în care a fost reparată de Isaiia a dăinuit până în decembrie 1921, când un mare incendiu a distus arhondaricul, acoperișul bisericii, o parte din chilii și din gospodărie. Reparațiile de pe urmă acestui incendiu aveau să înceapă în anul 1923 și s-au terminat în anul 1931.
În pridvorul bisericii se află piatra de mormânt a episcopului Macarie, cel care a înscris în file de letopiseț povestea anilor de domnie ai ocrotitorului său, Petru Rareș Voievod. În partea opusă, spre dreapta, se află mormântul Doamnei Anastasia Kneghina, mama lui Alexandru Lăpușneanu.
Așezată într-un peisaj de o frumusețe aparte , ctitoria lui Petru Rareș de la Râșca întregește, parcă, darul și efortul de desăvârșire al celor ce năzuiesc să moștenească cetatea cerească.
Surse de informare:
Cartea Falticenilor, de la A la Z.
Monografia Mănăstirii Râșca
Material realizat de : Pascariu Ștefana, 16 ani, Colegiul Naţional ,,Nicu Gane” Fălticeni, cl.a XI-a
Monastery Râşca
Râşca Monastery is an Orthodox monastery located in Râșca village about 15 kilometers away from Fălticeni town. Originally, the monastery was named Bogdăneşti being built by Bogdan Vodă in 1360. In 1510, the moanstery was burned down and in 1512 it was rebuilt by Bogdan III but in another place, perhaps the place from today, on Râșca waters, under Pleşu mountains; but this monastery will be again devastated by Turks in1538 so that in 1540 Macarie, the bishop of Roman town started to rebuild St. Nicholas Church. Rasca monastery became the succursal monastery of Probota monastery. The church was adorned as one of the foundations of Petru Rares, with fresco paintings made by the Greek Stamatello Kontras of Zante. Also, the surrounding walls were built with pinnacles and towers, in order to serve as fortress. The Monastery was consecrated on the 9th of May, 1542 when the relics of St. Nicholas were brought here.
On July 11th, 1572 the Turks and Tartars invaded Moldavia. As they were approaching Râşca monastery, the monks brought down the bells from the tower and threw them into the lake in front of the monastery, to prevent the pagans from taking them in order to make bullets. Then they ran in the woods for shelter. The monastery was plundered by Tartars, and was left in ruins for nearly 40 years.
After more than half a century from its building, from 1611 to 1617, the great governor of the Lower Land, Costa Băcioc, his wife Candachia and their daughter Tudosca, gave their fortune in order to rebuild the monastic complex, adding a massive porch to the old church which almost doubled the size of the building. The interior of the building was divided by two transverse arches, connected by a linen girdle in bay, over the widest, the second tower of the church was rising by a row of oblique arches. On the occasion of this extension works, the old spire of the nave was probably rebuilt and the appearance of the Church of Petru Rareș changed radically. He ordered the repair of the other buildings of the monastery: the cells and the bell tower, including the surrounding wall at its own expense.
The monastery was to suffer robberies in 1686, 1691, 1697, and in 1716 it was desolated by the Tartars for more than 12 years. The last great misfortune on the monastery came in 1821 when the monastery was plundered by 40 Turks, and it only the walls remained, the monks were tied and beat. The restoration of the monastery from this destruction took place in 1823-1827, by Archimandrite Isaiia Rășcanul. The Church thus repaired by Isaiia lasted until December 1921, when a great fire destroyed the pilgrim's house, the roof of the church, some of the cells and the household. The repairs following this fire started in 1923 and ended in 1931.
Inside the porch of the church there is the tombstone of Bishop Macarie, who wrote in chronicle files the history of the ruling years of his patron, Prince Petru Rares. On the opposite side, to the right, there is the tomb of Lady Anastasia Kneghina, mother of Alexandru Lăpușneanu.
Situated in a landscape of particular beauty, the foundation of Petru Rareș from Râşca makes whole the gift and the effort of perfection of those who aspire to inherit the heavenly fortress.
References: Cartea Falticenilor, de la A la Z.
Monografia Mănăstirii Râșca
Powered by Pascariu Ștefana, 16, Colegiul Naţional ,,Nicu Gane” Fălticeni, cl.a XI-a
