Istorie Locala

« ... intersecţia dintre meridianul de 24 grade longitudine estică şi paralela de 45 grade latitudine nordică. Punctul se află pe teritoriul localităţii Copăceni, aproape de centrul judeţului. În lume, meridianul de 24 grade trece prin apropierea oraşelor Helsinki, Tallin, Vilnius, Kaunas şi Atena, iar paralela de 45 grade se dispune aproape de Torino, Bordeaux, Sinferopol (Crimeea), Minneapolis-St. Paul şi Portland (S.U.A.). Această poziţie este una extrem de favorabilă din punct de vedere al protecţiei climatice, al formelor de relief şi al biodiversităţii, care, de-a lungul timpului, au favorizat instalarea şi dezvoltarea populaţiilor umane încă din paleolitic. Mai târziu aveau să se aşeze, de regulă la ieşirea apelor din munţi, primele aşezări monahale care au devenit de-a lungul timpului veritabile monumente de artă şi cultură. Totodată s-au dezvoltat renumite staţiuni balneare şi turistice care au dus faima judeţului în toată lumea. Se poate spune că judeţul Vâlcea dispune de cele mai multe staţiuni cu ape minerale din România, precum şi de cele mai multe schituri şi mănăstiri de pe teritoriul ţării. Tot cadrul natural şi resursele hidroenergetice au făcut ca în judeţul Vâlcea să se construiască cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare ale României (Lotru-Ciunget), precum şi cele mai multe hidrocentrale pe Râul Olt, aici obţinându-se cea mai ieftină energie electrică. În egală măsură, spre deosebire de alte zone ale ţării, judeţul Vâlcea este un judeţ cu pericole naturale reduse (fără riscuri mari de inundaţii, cutremure sau alte calamităţi)...»
 
&&&
Vă oferim astăzi, în flipsnack, resursa electronică «Vâlcea: cadrul natural, relieful, ecosistemele, resursele, teritoriile/ speciile protejate ș.a.», constituită din Capitolul I al Enciclopediei județului Vâlcea/ vol. I/ 2010, scris integral de regretatul profesor biolog, speolog, cercetător și ecolog Gheorghe Ploaie, plecat prematur dintre noi sâmbătă după-amiază.
 
&&&
 
Ca de fiecare dată, mulțumim lui Andrei Vatca și companiei Flipsnack Oradea, pentru gratuitatea publicării/ găzduirii resurselor BJAI Vâlcea în acest modern format electronic.
 

 ...cândva între 1924-1930 – perioada când scriitorul a fost avocat și profesor în urbea natală.

Cam pretențios pentru dimensiunile lui, orașul Drăgășani! Parcă ai zice orașul Ploiești sau orașul Craiova, sau orașul Iași, ca și când ar avea o faimă revoluționară, un mare trecut istoric, sau oarecare importanță administrativă, prin descentralizare.

Nimic din toate astea. Nici măcar un Copou sau un specific drăgășănean, ca să-i dea puțină prestanță locală. El nu are, adică nu produce decât un vin ales, a cărui faimă a mers până departe și e atât de mare, încât are destul loc să se înveselească cu ea și alte persoane care n-au trecut nici măcar prin gara acestui oraș sau chiar nici n-au văzut vița de vie.

 ...cândva între 1924-1930 – perioada când scriitorul a fost avocat și profesor în urbea natală.

Cam pretențios pentru dimensiunile lui, orașul Drăgășani! Parcă ai zice orașul Ploiești sau orașul Craiova, sau orașul Iași, ca și când ar avea o faimă revoluționară, un mare trecut istoric, sau oarecare importanță administrativă, prin descentralizare.

Nimic din toate astea. Nici măcar un Copou sau un specific drăgășănean, ca să-i dea puțină prestanță locală. El nu are, adică nu produce decât un vin ales, a cărui faimă a mers până departe și e atât de mare, încât are destul loc să se înveselească cu ea și alte persoane care n-au trecut nici măcar prin gara acestui oraș sau chiar nici n-au văzut vița de vie.

«...în 105 p. Chr, chinezul Thai-Lung prezenta un raport împăratului despre procesul de fabricare al hârtiei prin care propunea ca noul material să fie produs din scoarţa copacilor, din resturi de cânepă, din cârpe şi din plase vechi de pescari. El este părintele „artei albe” pe care meşterii papetari îl cinsteau arzând bani de hârtie. Hârtia a ajuns atât de cunoscută şi ieftină în China, încât, potrivit unui călător arab din secolul X, toată lumea învaţă să scrie şi să deseneze pe hârtie.

Războiul întâi mondial a avut multe momente dramatice, atât pe frontul de vest cât şi în răsărit. Cele la care a luat parte armata română sunt numeroase şi ar trebui consemnate spre aducerea aminte a generaţiilor actuale. Unul dintre ele este cel care a avut loc în toamna anului 1916, o încleştare pe viaţă şi pe moartea a Corpului I Olt în ceea ce strategii au numit „Bătălia de la Câineni”.

Aici, la Câineni - în acea toamnă de primejdii şi dureri, un grup de treisprezece ţărani din partea locului, timp de câteva ore s-a bătut vitejeşte pentru apărarea podului de peste Olt, de la Câineni. Acţiunea lor a determinat salvarea Corpului de la Olt al Armatei române şi întârzierea ocupării teritoriului românesc de către inamic. Dar cum s-au petrecut faptele?

Prezenta lucrare ne-a fost sugerată de un interesant studiu publicat anterior în revista de fațăși care prezenta date statistice privind morile din județul Vâlcea, la începutul veacului al XX-lea.[1] Fără a învinui pe autori, care, în fond, au utilizat date statistice oficiale, semnalăm totuși că din înșiruirea râurilor care au avut mori lipsește cel mai mare râu, după Olt, din |ara Loviștei și anume Boia, care străbate satul Greblești pe la est (peste Gorniș) și sud (desparte satul de înălțimile Teișși Făgețel), vărsându-se în Olt în dreptul muntelui Gorgane, la 2,5 km sud de Câinenii Mici (de Argeș) și la mai puțin de 1 km sud-vest de Greblești.

            Menționăm că informațiile pe care le vom prezenta au fost preluate din unele consemnări ale bătrânilor satului menționat, în special ale lui Niculaie Pătrașcu, zis Chircuț (decedat în anul 1969, la 84 de ani, erou al Primului Război Mondial), și ale fiilor lui, Laie (decedat în anul 1987, la 86 de ani) și Mărian (79 de ani, în prezent), bunicul, unchiul și respectiv tatăl autorului acestor rânduri, precum și din cunoștințele personale, fiind contemporan cu unele dintre evenimentele evocate aici.

Vineri, 30 Iulie 2021 13:05

Studii vâlcene nr. III (X) 2006/ flipbook

Scris de
Promisesem, vinerea trecută și luni, când v-am pus la dispoziție două articole* deosebit de importante pentru memoria și cunoașterea (nu doar) locală, publicate în print de Revista Studii vâlcene/ Serie nouă/ nr. III (X) 2006, că vă vom oferi în online întregul număr al publicației menționate.
Conținutul integral (594 p.) al nr. III (X) 2006 al revistei Studii vâlcene este de astăzi la adresa
Mulțumiri, ca de obicei, pentru cine ne facilitează publicarea în flip a resursei – Andrei Vatca și compania Flipsnack Oradea.
 
___________
 
*
«Mânăstirea Hurezi – mormintele cercetate până în prezent» al doamnei Mariana Iosifaru (penultima captură) - https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4843010705715857
și
«Generalul Rădescu/ vâlceanul din Călimănești/ și lecțiile de demnitate ale ultimului prim-ministru necomunist» (ultima captură) - https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4852128841470710

Există oameni pe care scurgerea timpului şi marile încercări ale vieţii îi fac să rămână aşa cum au fost - nişte simboluri demne de urmat. Generalul Nicolae Rădescu aparţine acestei categorii pentru că faptele sale au demonstrat nu numai o remarcabilă maturitate militară şi civică, dar şi o uimitoare responsabilitate politică privind destinul României. Tuturor impulsurilor, insultelor şi constrângerilor care vizau sfârşitul democraţiei în ţara noastră el le-a răspuns cu fermitate şi demnitate, neabdicând nici o clipă de la afişarea idealurilor şi valorilor a căror apărare îl adusese nu o dată în pragul dispariţiei sale fizice.

Generalul Nicolae Rădescu[1] a rămas în istorie ca fiind ultimul preşedinte anticomunist al Consiliului de Miniştri, guvernarea sa precedând momentul 6 martie 1945. Cele trei luni decisive în care generalul Rădescu şi-a asumat dificila misiune de a conduce un cabinet de coaliţie, la care participau miniştri reprezentând Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal şi Frontul Naţional Democrat, au pus în lumină voinţa fermă a generalului de a salva democraţia şi tăria lui de caracter de a înfrunta deschis comunismul aflat în plină ascensiune, sub protecţia Armatei Roşii.[2]

Mănăstirea Hurezi se află în nordul judeţului Vâlcea, pe drumul ce leagă Râmnicu Vâlcea de Tg. Jiu, pe un platou înalt de 35 m, deasupra nivelului râului Romanului, străjuit de dealurile Ulmul şi Neagota, într-o depresiune cu climă blândă, unde cresc castani comestibili. Aici, marele voievod Constantin Brâncoveanu „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie şi am începuit a zidi mănăstire”, devenită ulterior unul dintre cele mai reprezentative complexe ale arhitecturii şi stilului brâncovenesc (planșa 1).

Satul Romani, unde se află mănăstirea, este atestat printr-un act domnesc dat de Vlad Călugărul, care, la 5 septembrie 1487, întăreşte moşiile lui din Huhurezi şi Râmeşti, lui Roman şi Vlad, cumnatul lui.

prof. dr. Florin Epure

Artiștii Sfântului Martir Constantin Basarab Brâncoveanu, domnul Țării Românești, au închegat la ctitoria sa - Mănăstirea Hurezi, unicul obiectiv de patrimoniu universal UNESCO de la sud de Carpați -, o adevărată școală de meșteri zugravi care au creat un stil original și apoi au răspândit mai departe arta brâncovenească.

Stilul picturii brâncoveneşti s-a cristalizat la Hurezi, prin activitatea echipei de zugravi formată din Constantinos și ucenicii săi Ioan, Andrei, Stan, Neagoe, Ioachim, care au decorat biserica mare, cu hramul Sfinților Împărați. Apelul la tradiţie şi ataşamentul pentru tiparul impus de erminia bizantină a fost făcut cu conştiinţa dimensiunii istoriste a valorii, pe care aceasta o avea ca fond de permanenţă în ordinea spiritualităţii orientale. Pictura bisericii de la Hurezi a fost terminată la un an în urma târnosirii, în 1694, este cel mai important şi original ansamblu realizat de zugravul Constantinos, cel care a transpus în mod impresionant în fresca lui o galerie istorică de portrete reprezentând Brâncovenii, Basarabii şi Cantacuzinii, toată “dunga cea mare, bătrână și blagorodnă a rodului și neamului său, atâta depre tată, cât și depre mumă”.

Ești aici: Home Valcea