Potențialul turistic al stațiunilor balneoclimaterice din Vâlcea
Scris de VLBibliotecaExistenţa numeroaselor izvoare minerale în zona subcarpatică a dus la apariţia şi dezvoltarea unei reţele de staţiuni balneoclimaterice şi la concentrarea unor valoroase obiective turistice antropice.
Spre deosebire de resursele turistice naturale, cele antropice reprezintă o însumare de elemente având funcţia principală recreativă, create chiar de către oameni. Marea majoritate a acestor obiective nu au fost create special pentru funcţia turistică ci, dimpotrivă, ele au îndeplinit alte atribuţii (economice, culturale, sociale). Calitatea de obiective turistice şi-au câştigat-o în timp, ajungând uneori să o depăşească chiar pe cele naturale.
Volumul I (Prezentare generală) din Enciclopedia judeţului Vâlcea* şi-a propus să prezinte arealul vâlcean sub diferite aspecte, atât din punct de vedere al evoluţiei în timp (diacronic), cât şi sincronic. Faţă de monografiile şi istoriile care i-au fost dedicate judeţului de-a lungul deceniilor, lucrarea de faţă se distinge prin faptul că abordează toate sectoarele vieţii economico-sociale şi culturale a judeţului: cadrul natural (geografic), istoria, demografia şi împărţirile administrative de-a lungul timpului, economia, învăţământul, cultura, viaţa spirituală (religioasă), ocrotirea sănătăţii, turismul, sportul; un amplu spaţiu se alocă personalităţilor vâlcene din trecut şi de azi, care – ele, în primul rând – au contribuit şi contribuie la dezvoltarea şi bunăstarea acestui areal geografic.
Includ două elemente caracteristice ale cadrului natural – flora şi fauna – care se întrepătrund şi se intercondiţionează inseparabil. Legătura strânsă dintre vegetaţie şi lumea animală se regăseşte şi se reflectă şi în planul recreativ, datorită posibilităţilor de diversificare a formelor de practicare a turismului.
Pentru a nu lăsa loc unor interepretări, reamintim, pentru publicul larg, cele două sensuri de bază ale acestui cuvânt: “1. Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând în parcurgerea unei distanţe, pe jos au cu diferite mijloace de transport, pentru vizitarea (şi cunoaşterea, n.n., D. D.) regiunilor pitoreşti, a localităţilor, a obiectivelor cultural, economie, istorice etc.; (. . .) 3. Latură a sectorului terţiar al economiei, unde activitatea prestată are ca scop organizarea şi desfăşurarea călătoriilor de agrement, de recreere sau a deplasărilor de persoane la diferite congrese şi reuniuni, incluzând toate activităţile necesare satisfacerii nevoilor de consum şi de servicii ale turiştilor”. (DEXI, pag. 2086).
Foto: Una dintre cele mai celebre echipe de handbal din lume – OLTCHIM Râmnicu-Vâlcea, imediat după câştigarea Campionatului Naţional al României la Handbal Feminin (2009)
Alboiu, Maria (n. 1963 în or. Brezoi din jud. Vâlcea) – tenismană. Iniţial, a jucat în cadrul cluburilor şcolare din Râmnicu-Vâlcea şi Slatina. A fost medaliată de mai multe ori la CN. În perioada 1980-1988, a făcut parte din loturile naţionale de tenis de masă, ocupând locuri de podium la diferite concursuri internaţionale. Astfel, la CE pentru juniori din 1981, a obţinut medalia de bronz în proba pe echipe, iar la CM de la Novi Sad – locul VI pe echipe; la CE din 1982 (Budapesta), şi-a adjudecat din nou medalia de bronz pe echipe, acelaşi trofeu revenindu-i la Praga (1986) şi Paris (1988), la dublu feminin (cu Otilia Bădescu).
Foto: I.G. Duca
Alexandrescu, Anton A. – economist şi om politic originar din Laloşu. A propus, printre altele, ridicarea unui monument pentru ţăranii ucişi în 1907, propunere care a fost pusă în practică abia în 1957. După absolvirea Academiei Comerciale din Bucureşti, a obţinut un post modest la Banca Naţională. În 1945 a creat PNŢ „Anton Alexandrescu”, care a aderat la Frontul Naţional Democrat. În guvernul Groza din 6 martie 1945, îi va reveni portofoliul Departamentului Cooperaţiei.
Alexandrescu, Cristian (n. 20 apr. 1953, Râmnicu-Vâlcea) – actor, poet. A lucrat câţiva ani ca profesor suplinitor de limba engleză; marea lui pasiune a rămas însă teatrul, pe care îl slujeşte de 34 ani, în cadrul Teatrului Popular din Râmnicu-Vâlcea şi apoi la Teatrul de Stat « Anton Pann », după înfiinţarea acestuia în 1990. Roluri interpretate (selectiv): Bălcescu din Dialog nocturn pentru o piesă nescrisă de D. Moţoc, Scapin din Vicleniile lui Scapin de Molière, Efimiţa din Conu Leonida faţă cu reacţiunea de Caragiale, AA din Emigranţii de Mrazek, Iona din piesa omonimă a lui Marin Sorescu, Don Perlimplin (Garcia Lorca) etc.
Achim, Gheorghe (George) (n. 30 mai 1950, satul Văleni din com. Păuşeşti-Otăsău, jud. Vâlcea) – poet, prozator, memorialist, publicist, întemeietor de reviste, rebusist. Studii de Biblioteconomie (1981-1983), de actorie, regie şi estradă la Şcoala Populară de Artă din Râmnicu-Vâlcea (1973-1983). Membru fondator al fostului cenaclu literar „Anotimpuri”, devenit ulterior “Arcade” (1973-1980). Copatron al revistei de satiră şi umor „Telehaz” (1990-1991), redactor-şef al revistei „Ghiozdan-Magazin” (1991-1993), secretar al revistei satirico-umoristice „Ţânţarul” (1996), cuplată ulterior cu „Ochean” şi apoi cu „Semn” (din 1996); redactor-şef adjunct al unor reviste de rebus şi pentru copii.
Personalităţi vâlcene - cultură (laică, religioasă, populară)
Scris de VLBibliotecaAndroni, Vartolomeu (Valeriu) (n. 27 martie 1952, com. Latinu, jud. Brăila) – teolog, publicist. Studii de specializare în Germania (1990-1994); doctor în teologie, al Institutului Teologic din Sibiu, cu teza Învăţătura despre întreita slujire a Mântuitorului Iisus Hristos în teologia apuseană contemporană (1992). Călugăr, apoi ierodiacon şi preot (1986), arhimandrit la M-rea Cozia (din anul 2000). Funcţii administrative: exarh al mânăstirilor din eparhia Râmnicului (din 1989), preşedintele Consistoriului monahal (din 1989), stareţ al Coziei (2000); director al Seminarului Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea (2003-2007).
Citeşte mai mult ...
a. În primii ani de după al doilea război
În ciuda dificultăţilor economice prin care trecea ţara după război, învăţământul românesc de toate gradele a continuat să se dezvolte şi, în unele privinţe, chiar să obţină rezultate notabile. Şi-au continuat activitatea majoritatea şcolilor care funcţionaseră mai înainte, atât urbane, cât şi rurale. S-au făcut eforturi apreciabile pentru a face ca obligativitatea învăţământului primar să devină o realitate, în lupta pentru lichidarea analfabetismului care cunoştea cote destul de ridicate (peste 4 milioane de analfabeţi - în 1945).
Abagiu, Ion St. („Ştiubeiu”) (n. 6 sept. 1881, satul Palanga din com. Amărăşti, jud. Vâlcea - m. ?) – cercetător, publicist, traducător. Membru fondator al revistei „Vorbe bune” (Balş); colaborator la aceasta şi la alte periodice din judeţ. Lucrări publicate: Şcoala poporană a Olteniei (1909), Domnia legilor (1911). Traduceri: Johannes Hep, Înfrăţirea. Conducerea de sine a şcolarilor (1920); G. Bruno (M-me Alfred de Fauillée), Ocolul Franţei făcut de doi copii (1932). (OSCA II, pag. 15).
Abagiu, Gh. Paulian (n. 12 iunie 1924, com. Amărăşti – Nemoiu, jud. Vâlcea) – medic; cercetător, publicist. Doctor în ştiinţe medicale, al Institutului Medico-farmaceutic din Bucureşti (1976); carieră medicală şi universitară. A publicat numeroase lucrări – în ţară şi peste hotare (Franţa, Germania, Maroc, Peru etc.), având contribuţii remarcabile îndeosebi în patologie. Cărţi publicate: monografia Contribuţii la studiul unor probleme de patologie internă (1996). Pentru activitatea sa practică şi teoretică, a obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Ordinul „Meritul Sanitar”, cl. a III-a (1981).
Albescu, Ion (n. la 14 febr. 1923 – Bucureşti) - medic specialist în chirurgie şi urologie, profesor universitar; cursuri postuniversitare în specialităţile chirurgie şi urologie. Doctor în ştiinţe medicale, cu teza Tuberculoza uro-genitală (1952) şi deţinător al titlului Privat Docent; publicist; fost sportiv de performanţă (dublu campion naţional la talere). Înainte de 1989, a lucrat la diferite spitale din oraşele Germaniei: Munchen, Karlsruhe, Mallersdorf, apoi – între 1983-1989 – la cabinetul de specialitate urologică din Straubing. Este membru de onoare al mai multor societăţi medicale din ţară şi străinătate. A deschis, după Revoluţia din 1989, pe un teren moştenit de la bunicii săi, prima policlinică particulară din judeţul Vâlcea - Policlinica Straubing Râmnicu-Vâlcea (oraş în care s-a stabilit), aparţinând Societăţii de binefacere cu acelaşi nume (cu sediul în oraşul Straubing – Bavaria), al cărei preşedinte este. Deţinător al ordinului „Crucea de Merit la Bandă, a Republicii Federale Germania”, acordată de preşedintele acestei ţări, şi al titlului de „Cetăţean de Onoare al Râmnicului”. (OSCA II, pag, 17; ME II, pag. 6-7; ME III, pag. 180-181).
Prin personalităţile pe care le-a zămislit, judeţul Vâlcea şi-a adus o contribuţie importantă la crearea şi afirmarea spiritualităţii româneşti – populare, religioase şi laice deopotrivă. Un însemnat număr dintre acestea au fost incluse în enciclopedii, dicţionare şi monografii de nivel şi interes naţional, care vor fi menţionate la momentele şi locurile oportune. Nu s-a publicat încă şi nici nu este posibilă întocmirea unei situaţii exhaustive a tuturor acestor persoane cu aptitudini şi activităţi creative - teoretice sau practice (şi nici noi nu ne propunem acest lucru), nici măcar cu titlu de inventar, întrucât apariţia şi afirmarea creatorilor (vâlceni şi nu numai) în cele mai variate sfere ale culturii umane, este un proces care se desfăşoară permanent, sub ochii noştri.
Noile condiţii interne şi externe, apărute după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au dovedit că vechea legislaţie era depăşită, învăţământul trebuind să se adapteze cerinţelor organizării unei şcoli unitare pe întregul teritoriu al României Mari. Ca urmare, apar o serie de legi şi alte acte normative în toate domeniile, mulţimea lor fiind şi o dovadă a instabilităţii politice din aceasă perioadă. Pentru învăţământ, prima dintre acestea poate fi considerat Decretul lege promulgat de regele Ferdinand I la 5 septembrie 1919, privitor la înfiinţarea de gimnazii, de şcoli de fete şi de transformarea unor gimnazii în licee. După unele încercări şi proiecte de reformă şi de legi, datorate lui Simion Mehedinţi şi P. P. Negulescu (într-unul din proiectele acestuia din urmă, în 1922, se relua şi problema înfiinţării grădiniţelor de copii), prima lege în domeniu, mai importantă, adoptată după marile evenimente, a fost cea din 1924, referitoare la învăţămânul primar şi primar normal, elaborată de dr. C. Angelescu – ministrul de atunci al instrucţiunii publice, care prevedea prelungirea şcolii primare cu încă trei clase, „supraprimare” (cl. V-VII); aceeaşi lege prevedea prelungirea duratei pregătirii învăţătorilor, de la 6 ani la 7 ani. Ea a constituit un mare pas înainte pe drumul dezvoltării învăţământului românesc. O serie de acte normative ulterioare vor avea în vedere alte sectoare şi domenii importante ale învăţământului: Legea privind organizarea învăţănântului teoretic (1928, dr. C. Angelescu), Legea privind autonomia universitară (1931, în timpul ministeriatului lui N. Iorga), Legea pentru organizarea învăţământului universitar (1932), proiectul de lege al lui Dimitrie Gusti (1933; manifesta un interes sporit pentru orientarea şcolară şi profesională a elevilor), Legea asupra învăţământului primar şi primar-normal (1939, Petre Andrei).
Valcea