Istorie Locala

Sorin Oane 

Reînfiinţarea judeţului. În 1968 Vâlcea redevine un judeţ distinct, cu personalitate juridică proprie. Tot acum, principalele organisme ale puterii de stat locale, sfaturile populare, au fost înlocuite cu consiliile populare. Conducerea de către partid a acestor organisme politice, era facilitată de faptul că prim-secretarii comitetelor judeţene de partid erau şi preşedinţi ai comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene.

La data de 17 februarie 1968, a avut loc adunarea de partid pentru constituirea Comitetului de Partid Vâlcea şi a Consiliului Popular Judeţean Provizoriu. Conducerea noii instituţii era următoarea: preşedinte - Petre Dănică, prim-vicepreşedinte - Ion Petrică, vicepreşedinţi - Ion Iagăru, Nicolae Albu şi Inoveanu Emil, secretar – Ştefan Babu; membri: Bălan Marin, Corneci Constantin, Despa Mircea, Dinu Cicerone, Osman Ion, Pomană Ilie, Popescu Ion, Răducu Nicolae, Roman Vasile, Stănculescu Aurel, Tomescu Gheorghe, Tomescu Valeriu.

Prima problemă a acestui consiliu, a fost chiar delimitarea teritorială a judeţului Vâlcea. O comisie judeţeană de partid şi de stat, a stabilit organizarea judeţului Vâlcea în 79 comune şi 8 localităţi urbane. Pe lângă mai vechile localităţi urbane - Râmnicu-Vâlcea, Băile Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Drăgăşani şi Ocnele Mari, devin acum oraşe alte două localităţi: Brezoi şi Horezu[1]. Începând cu 20 februarie 1968, apare ziarul „Orizont”, ca organ al Consiliului Popular judeţean Provizoriu.

La 2 martie 1969, au avut loc alegeri de deputaţi în Marea Adunare Naţională - organul suprem al puterii de stat – şi în consiliile populare judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale. Deputaţii din M.A.N desemnaţi de vâlceni, au fost: Afronie Dumitru (Budeşti), Bădescu Nicolae (Horezu), Cocoş Gheorghe (Călimăneşti), Dănică Petre (Bălceşti), Panait Gheorghe (Govora), Roşianu Mihail (Grădiştea), Tănase Viorica Elisabeta (Râmnicu-Vâlcea) şi Voicu Ştefan (Orleşti)[2].

Lista deputaţilor aleşi în Consiliul Popular Judeţean Vâlcea, va cuprinde 191 de persoane! Prima sesiune a Consiliului Popular Judeţean, are loc la Casa de Cultură din Râmnicu-Vâlcea. În componenţa Comitetului Executiv, au fost cooptaţi 23 de membri, conducerea fiind formată din Petre Dănică – preşedinte şi Ion Petrică - prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi fiind Nicolae Albu, Gheorghe Borac, Marin Bălan şi Nicolae Olănescu, iar secretar – acelaşi Ştefan Babu. S-au alcătuit zece comisii permanente, cu câte un preşedinte, pentru fiecare domeniu. Ca preşedinte al Tribunalului Judeţean Vâlcea, este ales Pantelimon Chirilă, iar ca procuror şef  - Titus Morega.

Principalele evenimente şi realizări. Realizările acestei conduceri s-au reflectat mai ales în două domenii: edilitar şi energetic. În Râmnic, a început construirea  cartierului Ostroveni, dar s-au dat în folosinţă cartiere de locuinţe şi la Drăgăşani şi Brezoi. Chiar dacă talentul unor tineri arhitecţi a reuşit să dea o formă acceptabilă noului centru al oraşului Râmnic, regretul după farmecul vechiului oraş rămâne neşters în inima şi sufletul vâlcenilor[3], mai ales dacă se are în vedere monotonia unor blocuri. Este drept, Râmnicul a fost declarat municipiu şi s-a început construcţia noului sediu al Comitetului Judeţean de Partid. În 1972, a fost inaugurat Spitalul Judeţean Vâlcea.

În 1970, odată cu întreaga ţară, Vâlcea a fost lovită de urgia apelor dezlănţuite. Evenimentul a avut şi urmări benefice pentru judeţ: a fost elaborat planul de protecţie împotriva inundaţiilor şi s-a realizat amenajarea hidroenergetică a râului Olt. Este drept, aceasta începuse ceva mai devreme, încă din anul 1969, prin construirea primei centrale hidroelectrice la Râmnicu-Vâlcea, dată în funcţiune în 1974. La Voineasa, s-a realizat însă cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare ale ţării. Aici, urma să se întindă un lac de acumulare al cărui volum de apă ajungea la 340 milioane de metri cubi. Căderea de apă, cu o înălţime de 809 metri, reprezintă cea mai mare cădere realizată vreodată în cadrul schemelor de amenajări hidroelectrice[4].

Amenajarea potenţialului hidroenergetic al râului Lotru s-a realizat în perioada 1965-1985, aceasta având o importanţă deosebită, deoarece, prin cei 150 de kilometri de galerii de aducţiune şi printr-un sistem complex de captări şi derivaţii, concentrează debitele din bazinele limitrofe, într-o singură acumulare: Vidra. Amenajarea hidroenergetică a râului Lotru cuprinde 3 hidrocentrale, 3 spaţii de pompaj energetic şi 3 microhidrocentrale. Lacul de acumulare Brădişor, ce are un volum brut de 39 milioane mc, constituie astăzi sursa de alimentare cu apă a oraşului Râmnicu-Vâlcea şi a altor localităţi din judeţul Vâlcea, accesibilitatea lor la conducta magistrală fiind în plina dezvoltare. Tot aici se află şi un complex salmonicol, administrat de Ocolul Silvic Brezoi.

Pe lângă realizările menţionate, se cuvine să mai amintim inaugurarea Muzeului Nicolae Bălcescu din localitatea cu acelaşi nume, şi organizarea Muzeului Etnografic Bujoreni (proiectat de inginerul Culei).

Muzeul Satului a primit toate aprobările de funcţionare încă din anul 1966. La 23 aprilie 1967, Comitetul Executiv Raional a transferat Muzeului Raional suprafaţa totală de 4 hectare de teren neproductiv (grind). În vara anului 1968, Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă a organizat la Râmnic un curs cu durata de 21 de zile, la care au participat etnografi din ţarã, pentru studierea diferitelor zone etnografice ale Vâlcii, în scopul identificării obiectivelor care urmau să fie transferate la Muzeul Satului din Bujoreni. Actul de naştere al Muzeului a fost semnat la data de 1 ianuarie 1969, de către prim-vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ion Petrică, şi de către secretarul Ştefan Babu. În perioada 1969-1971, au fost ani de multiple eforturi ştiintifice, organizatorice şi materiale pentru transferarea, reconstituirea şi amenajarea primelor obiective de arhitectură populară care au dat cel dintâi contur noului asezământ cultural. Începând cu data de 15 iulie 1971, unitatea de la Bujoreni a funcţionat legal, ca Secţie de Etnografie a Muzeului Judeţean Vâlcea.

Alegerile din 1975. La 9 martie 1975, au avut loc alegeri de deputaţi în Marea Adunare Naţională şi în consiliile populare judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale. Deputaţii judeţului Vâlcea, aleşi în M.A.N., au fost: Ursu Ion (Râmnicu-Vâlcea), Tudose Ion (Călimăneşti), Lazanu Lucia (Horezu), Muşat Vasile (Bălceşti), Aslan Ion (Drăgăşani) şi Todereanu Cornelia (Băbeni)[5]. 

Lista deputaţilor aleşi în Consiliul Popular al Judeţului Vâlcea va cuprinde 103 persoane. Consiliul Popular Judeţean s-a constituit la 26 martie 1975. Din Comitetul Executiv, făceau parte  Vasile Muşat – preşedinte (deputat MAN între 1975-1985 [6]),  Gheorghe Alboiu – prim-vicepreşedinte, iar ca vicepreşedinţi - Nicolae Ionescu, Constantin Dinculescu, Maria-Cornelia Ivănuş. Sesiunea a trimis o telegramă Comitetului Central al P.C.R., concret - tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în care deputaţii, şi prin ei toţi oamenii muncii din judeţ, se angajau să-şi consacre toate energiile creatoare, pentru înfăptuirea exemplară a sarcinilor ce reveneau judeţului în acea etapă[7]. Într-o perioadă de cult al personalităţii, realităţile erau, desigur, puternic cosmetizate, întreaga presă escamotând adevărul, prezentând succese mari în toate domeniile.

Între 1977-1978, la conducerea Comitetului de Partid şi ca preşedinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Vâlcea, a urmat Grigore Comartin, fost  prorector al Academiei „Ştefan Gheorghiu”. În timpul mandatului său, în România s-a produs cel mai mare cutremur din secolul al XX-lea, dar - din fericire - judeţul Vâlcea nu a suferit pagube majore.

Teodor Coman (n. la 21 septembrie 1928 în com. Izvoru de Jos, jud. Argeş), absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice (ASE), fost ministru de Interne (1978-1984); a condus destinele judeţului între 1975-1978. Realizările lui ca prim-secretar au aparţinut, în primul rând, domeniului edilitar. Din cele aproximativ 36.000 apartamente construite în perioada 1968-1989, mai mult de jumătate se datorează acestei perioade. Apar blocurile din zona Zăvoi, Calea lui Traian, Ana Ipătescu, cartierele 4, 5 şi 6 din Ostroveni. Tot atunci s-au realizat: sediul Direcţiei Judeţene Vâlcea a Arhivelor Naţionale (DJVAN), Arenele „Traian” şi podul cel nou de peste Olt, toate - la Râmnicu-Vâlcea.

Febra construcţiei nu a cuprins doar municipiul Râmnicu-Vâlcea. La Berbeşti, s-au construit peste 1.000 de apartamente, iar la Brezoi - un cartier întreg. La Olăneşti şi Govora, s-au ridicat câteva hoteluri impunătoare. Şi în Drăgăşani, s-a ridicat o serie de edificii. Din această perioadă, în memoria vâlcenilor s-a păstrat şi amintirea unei importante performanţe sportive: echipa locală de fotbal, Chimia, a fost în Divizia A, după ce, în 1973, realizase o altă performanţă de prestigiu: câştigarea Cupei României la fotbal. Teodor Coman a rămas în istoria judeţului şi pentru o realizare din domeniul socio-economic, ce se cuvine menţionată: în condiţiile în care în ţară începuse distribuirea alimentelor pe bază de cartele, la Vâlcea se găseau de toate. Vestea despre buna aprovizionare a magazinelor din Vâlcea, ajunsese şi în judeţele vecine, ba chiar şi în restul ţării, de unde veneau oameni să se aprovizioneze de la Râmnicu-Vâlcea. Era, desigur, o exagerare, însă un lucru este sigur: vâlcenilor le mergea mai bine decât concetăţenilor lor din alte judeţe.

Începând cu anul 1980, realizările vâlcenilor s-au înmulţit: la 30 aprilie, a pornit apa de la sursa Cheia către Râmnicu-Vâlcea, la 2 mai a avut loc inaugurarea „Casei Ştiinţei”, la 15 decembrie 1981 s-a făcut recepţia la Intreprinderea de Echipament Hidraulic (IEH, denumită ulterior HERVIL), la 23 aprilie 1982 a intrat în producţie Fabrica de Aţă (FAVIL), la 1 august 1983 s-a inaugurat Fabrica de Neţesute (astăzi – MINET), iar la 1 iulie 1984, a fost inaugurat Spitalul Materno-infantil din Râmnicu-Vâlcea[8].

Alegerile din 1980. La 9 martie 1980, au avut loc alegeri de deputaţi în Marea Adunare Naţională şi în consiliile populare judeţene, orăşeneşti şi comunale. Pentru M.A.N., au fost  aleşi: Dumitru Justin Gheorghe (Râmnicu-Vâlcea Nord), Turel Cornelia (Râmnicu-Vâlcea Sud), Olteanu Constantin (Brezoi), Andrei Ştefan (Horezu), Nicula Rodica (Lădeşti), Coman Teodor (Zătreni), Aslan Ioan (Drăgăşani). Comitetul Executiv al Consiliului Popular judeţean era alcătuit din Teodor Coman – preşedinte, Gheorghe Stoica – prim-vicepreşedinte, Ion Istrate şi Pătru Venerica - vicepreşedinţi, Rada Alexandrescu, Maria Cornelia Ivănuş, Vlăduţ Brânzan şi Pantelimon Zorilescu.

 Alegerile din 1985. La alegerile din 17 martie 1985, pentru  Marea Adunare Naţională, au fost aleşi: Pârşcoveanu Ligia Doina (Râmnicu-Vâlcea Nord), Ungureanu Pantelimon (Râmnicu-Vâlcea Sud), Buşui Nicolae (Călimăneşti), Dobrescu Miu (Băbeni), Diaconescu Cristian Tiberiu (Horezu), Pătru Venerica (Zătreni) şi Neagoe Nichita (Drăgăşani)[9].

La 2 aprilie 1985, a avut loc sesiunea de constituire a Consiliului Popular Vâlcea, care a ales Comitetul Executiv, format din: preşedinte (şi prim-secretar al Comitetului Judeţean al PCR, 1984-1989) - Venerica Pătru, prim-vicepreşedinte - Gheorghe Stoica, vicepreşedinţi - Aurel Coleaşă, Lucreţia Matei, Niculina Cosma, Pantelimon Zorilescu şi Vlăduţ Brânzan. Printre membri: Gheorghe Vlangăr, Ion Urea, Ion Cercel, Ecaterina Guţă etc.[10]. Perioada a fost una de mari lipsuri. Recoltele din câmp se confruntau cu cifrele raportate, iar diferenţele provocau îngrijorare. Nebunia cifrelor fictive duceau la producţii de 10.000-15.000  până la 20.000 kg porumb boabe la hectar. Sub 10.000kg, nici nu se mai discuta! Nebunia aceasta a fost preluată şi de televiziune, care transmitea zilnic producţiile realizate pe judeţe şi localităţi.

Venericăi Petru i-a urmat, pentru o scurtă perioadă (5 iunie-22 dec. 1989), Elena-Verona Burtea, fost membru al CC al PCR, care n-a avut timp să  se afirme în vreun fel, întrucât şi de Vâlcea s-a apropiat tăvălugul revoluţiei. Se face vinovată, însă, de plecarea vâlcenilor cu bâte la Timişoara, în 18 decembrie 1989. Chiar dacă operaţiunea nu s-a finalizat, acţiunea a dăunat imaginii judeţului.

Printre cele mai importante obiective economice construite la nivel de judeţ în acest răstimp,  au fost: Întreprinderea de Prelucrare a Maselor Plastice Drăgăşani, o fabrică de preparate din carne la Râmnicu -Vâlcea şi o fabrică de brânzeturi la Horezu, hidrocentralele de la Malaia - pe Lotru, de la Dăeşti, Râureni, Băbeni, Ioneşti şi Zăvideni - pe Olt, extinderea uzinei electrice Govora, Înteprinderea de Nutreţuri Combinate (FNC) Băbeni, complexele zootehnice de la Drăgăşani, Goruneşti şi Lăpuşata etc. Este drept, cele mai multe din fondurile alocate judeţului, au merg la Râmnicu -Vâlcea (54 %), ceea ce va contribui la realizarea în muncipiu a peste 71 % din producţia industrială a judeţului, la nivelul anului 1980. Chimia a fost de departe, în acea perioadă, ramura cu dezvoltarea cea mai spectaculoasă.

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010 (pag. 250-253). Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneş, Gh. Dumitraşcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătraşcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăeşti, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului şi apărut sub egida şi cu sprijinul  financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea.”

de prof. dr. Sorin Oane 

 Foto: patriarhul Justinian Marina; sursa foto

Comunişti vâlceni de marcă. Vâlcea a dat ţării, în momentul acesta de  început al comunizării României, trei comunişti de marcă, dintre care unul - din prima linie a puterii şi doi - din linia a doua a acesteia. Îi vom analiza la început şi separat de activitatea comuniştilor vâlceni, pentru că activitatea lor s-a desfăşurat la nivelul cel mai înalt şi mai mult la Bucureşti, iar deciziile lor de oameni politici comunişti au afectat pe toţi românii şi nu doar pe vâlceni. Practic, ei nu au avut o activitate reală în cadrul comunismului vâlcean, dar erau prin naştere vâlceni şi deci îşi au locul în expunerea noastră.