Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ/ Hozevitul/ Colecţia „Personalităţi naţionale şi internaţionale în trecere prin Vâlcea”
Scris de VLBiblioteca
de Felix SIMA
(23 iulie 1913 - 5 august 1960)
1913 – La 23 iulie, la câteva zile după Sfântul Ilie, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea din judeţul Dorohoi, pe malul drept al Prutului (azi comuna Păltiniş, jud. Botoşani), în familia credincioşilor plugari Maxim şi Ecaterina Iacob se năştea un prunc ales care va primi, la botez, numele Ilie.
Bucuria familiei a fost de scurtă durată, deoarece Ecaterina s-a îmbolnăvit grav, iar la şase luni de la naştere Dumnezeu a chemat-o la Sine. În această împrejurare, bunica dinspre mamă a copilului, Maria Iacob, văduvă de mai mulţi ani, a luat asupra ei grija creşterii nepotului orfan, îngrijindu-l ca o adevărată mamă, timp de peste zece ani, după care trece şi ea la Domnul.
Călimăneşti-Căciulata, vechiul tunel de pe Valea Oltului - vedere veche
Scris de VLBiblioteca
Fabrica de cherestea din vechiul Brezoi - vedere veche
Scris de VLBiblioteca
Asupra probabilei origini oltene a voievodului Bogdan I
Scris de VLBiblioteca
dr. Denis Căprăroiu
Discuţiile referitoare la posibila provenienţă sud-carpatică a voievodului Bogdan I datează încă de la finele secolului al XIX-lea, când istoriografia maghiară a înţeles să interpreteze într-o manieră profund părtinitoare informaţiile pe care le oferă un important document, emis la 6 octombrie 1335 de cancelaria regelui Carol Robert de Anjou[1].
Fără a ne angaja, aici, într-o prezentare exhaustivă a poziţiilor adoptate pe marginea acestui subiect de către istoricii unguri, vom consemna, totuşi, câteva dintre opiniile celor mai tendenţioşi analişti ai evenimentelor sugerate de documentul în cauză. Primul dintre ei, Petrovay György, a afirmat identitatea celor doi Bogdan[2], voievodul maramureşan şi ″imigrantul″ pomenit în actul amintit anterior, atribuind personajelor contopite astfel o filiaţie fantezistă, nesusţinută de vreun argument corespunzător, ci doar de ″intuiţia″ autorului. În fapt, acesta considera că fraţii Bogdan şi Iuga, atestaţi ulterior de diplomele maramureşene, erau fiii voievodului Basarab al Valahiei, trimişi de acesta drept ostatici în Ungaria, cu scopul de a evita, astfel, un nou război pe care l-ar fi putut întreprinde, împotriva sa, regele Carol Robert[3].
Constantin Pîrvulescu - cel mai important comunist vâlcean
Scris de VLBiblioteca
de Prof. dr. Sorin Oane
Foto: „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 2/945; In imagine, de la stânga spre dreapta: 1. Vasile Luca, 2. Constantin Pîrvulescu, 3. Lucreţiu Pătrăşcanu, 4. Ana Pauker, 5. Teohari Georgescu, 6. Dr. Florică Bagdazar, 7. Gheorghe Vasilichi.
Constantin Pîrvulescu, este cu siguranţă cel mai important comunist dat ţării de judeţul Vîlcea. S-a născut la Olăneşti la 10 noiembrie 1895, ca fiu al lui Ilie (34 ani) şi al Alexandrinei (26 ani), amîndoi de profesie muncitori. Martori la declararea copilului la Starea civilă au fost : Grigore Ioan Muşeu şi Dumitru Boaşcă. Primar era A. Mănescu. [1] Între anii 1911-1914 învaţă meseria de ajustor mecanic la Atelierele centrale comunale din Bucureşti, apoi la atelierele Weigel şi Arsenalul Armatei (1915-1916), ambele din Bucureşti. [2] Între anii 1917-1918, lucrează tot ca ajustor mecanic la Atelierele CFR Iaşi şi Tigina şi la Detaşamentul CFR Tighina. În anii 1918-1919 sub influenţa ideilor bolşevice, Constantin Pîrvulescu se înrolează ca voluntar în batalioanele româneşti şi apoi în Regimentul internaţional „Armatei Roşie Sovietică” Poltava, în cadrul căruia a luptat pînă în 1921. A fost şi mecanic de moară, între anii 1918-1919, în comuna Zolotnari, Ucraina.
Atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru
Scris de VLBiblioteca
de prof. dr. Sorin Oane
În perioada celui de al doilea război mondial era bine cunoscut faptul că paza lui Antonescu era aproape simbolică, doar câţiva ofiţeri şi jandarmi care îl însoţeau în toate deplasările sale. Niciodată nu s-a pus problema întăririi acestei paze, niciodată în mintea şefului gărzii acesteia nu a existat ideea de a face faţă vreunui pericol de atac. Şi totuşi o tentativă de atentat la viaţa mareşalului a existat.
La începutul lunii august 1944 mareşalul Antonescu urma să vină la Olăneşti-Vâlcea pentru tratament. În noaptea de 27-28 iulie 1944 o echipă formată din patru legionari a fost paraşutată de sovietici lângă Olăneşti, cu scopul asasinării conducătorului român. Acest fapt denotă două lucruri: primul este acela că sovieticii, în condiţiile în care se pregăteau de ofensiva pe aliniamentul Iaşi-Chişinău, se temeau de Antonescu, care, după căderea lui Mussolini ajunsese al doilea om al Axei şi, în al doilea rând, acest lucru este o mărturie indirectă a faptului că sovieticii considerau că principala forţă ce se putea opune eficient mareşalului, din interior, în acel moment, erau legionarii.
de prof. dr. Sorin Oane
Începuturile mişcării în Vîlcea
Mişcarea legionară vîlceană a apărut în toamna anului 1933, cînd Legiunea a devenit într-adevăr un factor de luat în seamă al politicii româneşti [1]. Corelaţia cu succesele naţional-socialismului din Germania este evidentă., chiar dacă nu singura decisivă. Factorul intern care a dus la creşterea popularităţii Legiunii a fost criza economică din perioada 1929-1933, vîrful de criză fiind în 1933.
Conducătorul legionarilor vîlceni a fost avocatul Victor Bărbulescu, al doilea om în ierarhia legionară vîlceană fiind Victor Belici. Însă cel mai celebru legionar vîlcean a fost ziaristul Victor Medrea. Acesta din urmă a ajuns şeful protocolului legionar pe ţară. Un legionar celebru şi intereasant a fost şi Radu Demetrescu-Gyr, „bardul mişcării legionare”, poet de mare talent. Acesta nu era propriu-zis vîlcean, dar se căsătorise cu o vîlceancă din Drăgăşani. A fost deci „adoptat” de vîlceni şi s-a comportat ca un politician vîlcean.
Citeşte mai mult ...
Valcea