Istorie Locala

Promisesem alaltăieri* că vom publica în online comoara de cunoaștere vâlceană constituită până în prezent în cadrul programului de cercetări istorice „Pe urmele eroilor şi martirilor neamului”.

Este vorba despre proiectul editorial pus în operă sub egida Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”/ Filiala Județeană Vâlcea & Centrul de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălașa” – Râmnicu Vâlcea.

Cele cinci volume consistente de informații – cele mai multe publicate în premieră, mai ales în online – au fost tipărite între anii 2016-2020 (câte unul pe an) și îl au editor/ coordonator pe domnul Eugen Petrescu , președintele Filialei Vâlcea al „Cultului Eroilor”.

Cărțile, cunoscute ca «Ediția Centenar», au apărut la Editura Universiatria/ Craiova, sub titlul «Primul Război Mondial și Marea Unire a Românilor», fiecare volum având titlu secundar.

prof. Flavius Cătălin Sîiulescu

Oraşul Râmnicu Vâlcea a fost unul dintre puţinele oraşe care au găzduit în decursul timpului mai mulţi conducători politici, începând cu Mircea cel Bătrân. Şi în secolul al XIX-lea, oraşul de pe malul Oltului a fost gazdă a unor domnitori precum Barbu Ştirbey, Alexandru Ioan Cuza şi Carol I.

Vizita celui dintâi rege al românilor la Râmnicu Vâlcea a avut loc în luna mai a anului 1873, dar legăturile lui Carol I cu Vâlcea în acel an aveau să fie mai intense, fiind deschise prin învestitura episcopilor la 28 ianuarie 1873 (1). Ceremonia a avut loc în Sala tronului, în prezenţa celor doi mitropoliţi, a parlamentarilor, a unei delegaţii din partea armatei şi a miniştrilor. Episcopul Râmnicului învestit de Carol I a fost Anastasie Stoenescu (2), acesta primind din mâna domnitorului cârja de argint episcopală, odată cu urarea: „Îţi încredinţez această cârjă şi sper că vei veghea asupra turmei exarhiei tale ca un bun păstor!”. Apoi, prinţul Carol I, primind alocuţiunea de răspuns a episcopului Râmnicului, îi atrage atenţia asupra faptului că, în locurile sfinţite, în biserici şi mânăstiri, pe frumoasa vale a Oltului, la fiecare pas să-şi reamintească de evlavia strămoşilor şi de marea istorie a patriei (3). Păstorirea episcopului Anastasie Stoenescu va dura până în anul 1880, în judeţul Vâlcea fiind 409 de biserici şi mânăstiri, în care slujeau 262 de preoţi (4).

Miercuri, 05 Mai 2021 09:48

Tovărășia folcloriștilor olteni/ 1927

Scris de

În zilele de 3-5 ianuarie 1927 se adunau la Ştefaneştii de lângă Drăgăşani, cele mai mari personalităţi ale Olteniei în domeniul folclorului, alături de altele venite special pentru această întrunire. Au venit G.F. Ciauşanu, N.I. Dumitraşcu, Gh.N. Dumitrescu-Bistriţa, Ion N. Popescu, Constantin Ciobanu, I.I. Buligan, Gh. Gh. Fierăscu, C.S. Nicolaescu-Plopşor, amfitrionul fiind preotul şi folcloristul Teodor Bălăşel.

Toţi aceştia răspundeau unei invitaţii adresate de C.S. Nicolaescu-Plopşor: îmi îngădui a vă aminti din nou de adunarea noastră, a folcloriştilor olteni ce se va ţine neapărat in zilele 3-4 si 5 ianuarie 1927, acasă Ia ... Teodor Bălăşel în Ştefăneşti-Vâlcea. Dată fiind marea însemnătate a discuţiilor ce vor urma, precum şi faptul că hotărârile ce se vor lua înseamnă un pas hotărâtor, cred, pentru folclorul oltean, nădăjduiesc că ne vom reîntâlni cu toţii sănătoşi.

-...De multă vreme am vrut să vă întreb și iată că nu v-am întrebat până acum. În fond, ați terminat Facultatea de Drept. Toată Iumea vă spune istoricul Horia Nestorescu-Bălceşti. Care a fost drumul de la absolventul de drept, jurnalistul Horia Ncstorescu-Bălceşti, la acum , iată, istoricul francmasoneriei româneşti?

-Trebuie să spun că înainte de a mă înscrie la Facultatea de Drept îmi depusesem dosarul la Facultatea de Filosofie, deci, de fapt, cu am vrut să urmez filosofia şi nu dreptul sau istoria. Din nefericire, în acea epocă, înainte de examenul de admitere, era verificarea dosarului personal. Şi cum eu eram fiul unui avocat, nu aveam origine sănătoasă şi atunci nu am putut să intru la Facultatea de Filosofie. De altfel, nu puteam intra nici la Facultatea de Drept cu acelaşi dosar şi atunci a trebuit să-mi fabric origine sănătoasă. Nimic mai simplu de altfel, am intrat muncitor într-o fabrică, unde sigur că am ajuns şef de echipă. Produceam semiconductori, tranzitoare. Nu era o echipă de zidari. Şi, evident că, apoi, după ce am avut origine muncitorească, am intrat la Facultatea de Drept. Am mai fost întrebat de ce la Facultatea de Drept. Cred că a fost o tradiţie de familie, bunicul, tata au fost avocaţi şi am vrut să continuu această tradiţie. Din nefericire, nu am avut revelaţia justiţiei adevărate după terminarea facultăţii şi am intrat în gazetărie.

«...încă de la începutul secolului al XVIII-lea se sapă în Ocnele Mari din judeţul Vâlcea, prima gură de Ocnă, pe proprietatea Eforiei spitalelor civile din Bucureşti şi pe partea stângă a râului sărat ce udă comuna, de la apus la răsărit, de-a lungul ei şi se varsă în râul Olt. Localitatea unde s-a săpat această gură se numeşte Cărpiniş, zisă în popor la „Ocnele vechi", această mină după scurt timp se surpă din cauza izvoarelor ivite la o adâncime oarecare. Se sapă o altă gură tot pe partea stângă a râului sărat şi tot pe proprietatea eforiei, la o depărtare de circa un kilometru de prima gură surpată şi aceasta are soarta celei dintâi și a rămas aici o baltă mare de apă sărată, numita "În brazi". Atunci tot pe proprietatea Eforiei şi pe aceeaşi direcţie a râului sărat, cam la 400 metri spre apuse se sapă două guri de ocnă alipite, despărţite între ele cu un gard de nuiele. De aici s-a scos sare, cam 12-14 ani, când şi aceasta s-a surpat, rămânând un lac de apă sărată. Acestea sunt băile Eforiei din Ocnele Mari, rămase sub denumirea de "Balta Rosie". (157)

Şcoala de la Mănăstirea Bistriţa s-a impus în istoria ţării noastre ca una dintre cele mai vechi vetre de cultură românească, unde studiul limbii române a început prin deceniile patru-cinci ale secolului al XVI-lea, contribuind hotărâtor la înlocuirea treptată şi definitivă a celei slavone, folosită în cultul bisericesc şi cancelariile domneşti. Chiar actele oficiale, emise de conducerea Mănăstirii, erau redactate în limba română.

Fiecare dintre noi ştie destul de multă istorie pentru a înţelege că fără domnitorii şi boierii olteni, istoria neamului nostru ar fi fost cu totul alta. Domnii mai scurte sau mai îndelungate, realizări importante sau, dimpotrivă, treceri prin scaunul domnesc fară vreo însemnătate aparte, evenimente care marchează veacuri întregi, totul se leagă, într-un fel sau altul, de lupta boierilor şi a domnitorilor olteni pentru a menţine vie, trează şi neatinsă fiinţa naţională a neamului lor.

Prezentăm acum unul dintre destinele tragice din istoria noastră: Radu de la Afumaţi, cel care a domnit între 1522-1529.

Marți, 20 Aprilie 2021 08:40

«Mihai Viteazul - Fiul Vâlcii»

Scris de

În martie 1601, pe când Mihai se afla la Curtea imperială de la Praga, pictorul Aegidius Sadeler i-a schiţat portretul „lucrat după natură”, după cum mărturisea autorul, care îl înfăţişă pe Mihai voievodul Ţării Româneşti, strălucitor în norocire şi în nenorocire şi virtuos în amândouă, în vârstă de 43 de ani. Aşadar Mihai s-ar fi născut în anul 1558. Trebuie consemnat faptul că la noi, pe atunci Anul Nou începea împreună cu cel bisericesc la 1 septembrie. Deci, momentul naşterii cu aproximaţie trebuie căutat după această dată până la moartea tatălui său, întâmplată a doua zi de Crăciun a anului 1557, la Râmnicu Vâlcea, unde domnitorul se preocupa de zidirea unei biserici - Cuvioasa Paraschiva - fie după această zi nenorocită. 

Studiind documentele date de către cancelaria domnitorului Pătraşcu cel Bun, tatăl lui Mihai, vedem că din iunie 1557, acesta şi sfatul domnesc se găseau la Râmnic (30 iunie 1557), Drăgoeşti (4 iulie 1557), Piteşti (iulie 17), Brâncoveni (25 iulie), Bucureşti (10 septembrie), Târgovişte (15 septembrie), Bucureşti (octombrie-noiembrie). 

Luni, 19 Aprilie 2021 09:05

Gramatica lui Ienache Văcărescu/1787

Scris de

«Am subliniat în mai multe rânduri rolul de excepţie, în plan cultural, deţinut de Râmnicu-Vâlcea în decursul timpului. Înfiinţarea „morilor de hârtie” de către Matei Basarab a avut un răsunet favorabil în timp, pentru că numeroase personalităţi creatoare au fost atrase de acest centru al spiritualităţii româneşti oltene. Una dintre lucrările importante care au văzut lumina tiparului vâlcean a fost şi faimoasa Gramatică a luminatului boier Ienăchiţă Văcărescu, al cărei titlu nu se poate reţine fară un oarecare efort: „Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduielelor gramaticii rumâneşti, adunate şi alcătuite acum întâi dă dumnealui Ianache Văcărescul cel dă acum dikeefilax a bisericii cei mari a Răsăritului şi mare vistier a Principatului Valahiei, şi hărăzite dă însuşi la prea cinstitul, sfiinţitul, dă Dumnezeu iubitoriul episcop a sfintei episcopii a Râmnicului Kyr Filaret. Tipărite cu porunca şi blagoslovenia sfinţiei sale, acum în domnia prea înălţatului şi prea luminatului prinţip a toatăi Ungrovlahiei, Nicolae Mavrogheni voevod, în arhieria prea sfinţitului şi alesului dă Dumnezeu mitropolit şi arhiescop a ţării Kyr Grigorie. La leat 1787. În tipografia sfintei episcopii a Râmnicului de Gheorghe sin Popa Constantin tip. Râmniceanul.”

...iar dascălii întâi își împlineau menirea, iar apoi se luptau să își primească „lefșoara”

«...„Toate năravurile, bune sau rele, le dobândeşte omul cât este în braţele maicii sale, mai nainte de a intra în lume”, credea boierul Grigore Otetelișanu, căruia i se spunea cândva, cu ironie, că și-ar fi trădat rangul și egalii, pentru a deveni avocatul țăranilor din Oltenia. Boierul, care a locuit până în ultima sa clipă în conacul de la Benești, era un erudit care adunase cu sârg cele mai prețioase volume într-o impresionantă bibliotecă, un bărbat care a rămas în istorie ca un iluminat autodidact, care, oriunde ar fi mers, purta cu el trei-patru cărți, pe care le răsfoia în oricare clipă de liniște.

Ești aici: Home Valcea