Istorie Locala

Prezenta lucrare ne-a fost sugerată de un interesant studiu publicat anterior în revista de fațăși care prezenta date statistice privind morile din județul Vâlcea, la începutul veacului al XX-lea.[1] Fără a învinui pe autori, care, în fond, au utilizat date statistice oficiale, semnalăm totuși că din înșiruirea râurilor care au avut mori lipsește cel mai mare râu, după Olt, din |ara Loviștei și anume Boia, care străbate satul Greblești pe la est (peste Gorniș) și sud (desparte satul de înălțimile Teișși Făgețel), vărsându-se în Olt în dreptul muntelui Gorgane, la 2,5 km sud de Câinenii Mici (de Argeș) și la mai puțin de 1 km sud-vest de Greblești.

            Menționăm că informațiile pe care le vom prezenta au fost preluate din unele consemnări ale bătrânilor satului menționat, în special ale lui Niculaie Pătrașcu, zis Chircuț (decedat în anul 1969, la 84 de ani, erou al Primului Război Mondial), și ale fiilor lui, Laie (decedat în anul 1987, la 86 de ani) și Mărian (79 de ani, în prezent), bunicul, unchiul și respectiv tatăl autorului acestor rânduri, precum și din cunoștințele personale, fiind contemporan cu unele dintre evenimentele evocate aici.

Vineri, 30 Iulie 2021 13:05

Studii vâlcene nr. III (X) 2006/ flipbook

Scris de
Promisesem, vinerea trecută și luni, când v-am pus la dispoziție două articole* deosebit de importante pentru memoria și cunoașterea (nu doar) locală, publicate în print de Revista Studii vâlcene/ Serie nouă/ nr. III (X) 2006, că vă vom oferi în online întregul număr al publicației menționate.
Conținutul integral (594 p.) al nr. III (X) 2006 al revistei Studii vâlcene este de astăzi la adresa
Mulțumiri, ca de obicei, pentru cine ne facilitează publicarea în flip a resursei – Andrei Vatca și compania Flipsnack Oradea.
 
___________
 
*
«Mânăstirea Hurezi – mormintele cercetate până în prezent» al doamnei Mariana Iosifaru (penultima captură) - https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4843010705715857
și
«Generalul Rădescu/ vâlceanul din Călimănești/ și lecțiile de demnitate ale ultimului prim-ministru necomunist» (ultima captură) - https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/4852128841470710

Există oameni pe care scurgerea timpului şi marile încercări ale vieţii îi fac să rămână aşa cum au fost - nişte simboluri demne de urmat. Generalul Nicolae Rădescu aparţine acestei categorii pentru că faptele sale au demonstrat nu numai o remarcabilă maturitate militară şi civică, dar şi o uimitoare responsabilitate politică privind destinul României. Tuturor impulsurilor, insultelor şi constrângerilor care vizau sfârşitul democraţiei în ţara noastră el le-a răspuns cu fermitate şi demnitate, neabdicând nici o clipă de la afişarea idealurilor şi valorilor a căror apărare îl adusese nu o dată în pragul dispariţiei sale fizice.

Generalul Nicolae Rădescu[1] a rămas în istorie ca fiind ultimul preşedinte anticomunist al Consiliului de Miniştri, guvernarea sa precedând momentul 6 martie 1945. Cele trei luni decisive în care generalul Rădescu şi-a asumat dificila misiune de a conduce un cabinet de coaliţie, la care participau miniştri reprezentând Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal şi Frontul Naţional Democrat, au pus în lumină voinţa fermă a generalului de a salva democraţia şi tăria lui de caracter de a înfrunta deschis comunismul aflat în plină ascensiune, sub protecţia Armatei Roşii.[2]

Mănăstirea Hurezi se află în nordul judeţului Vâlcea, pe drumul ce leagă Râmnicu Vâlcea de Tg. Jiu, pe un platou înalt de 35 m, deasupra nivelului râului Romanului, străjuit de dealurile Ulmul şi Neagota, într-o depresiune cu climă blândă, unde cresc castani comestibili. Aici, marele voievod Constantin Brâncoveanu „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie şi am începuit a zidi mănăstire”, devenită ulterior unul dintre cele mai reprezentative complexe ale arhitecturii şi stilului brâncovenesc (planșa 1).

Satul Romani, unde se află mănăstirea, este atestat printr-un act domnesc dat de Vlad Călugărul, care, la 5 septembrie 1487, întăreşte moşiile lui din Huhurezi şi Râmeşti, lui Roman şi Vlad, cumnatul lui.

prof. dr. Florin Epure

Artiștii Sfântului Martir Constantin Basarab Brâncoveanu, domnul Țării Românești, au închegat la ctitoria sa - Mănăstirea Hurezi, unicul obiectiv de patrimoniu universal UNESCO de la sud de Carpați -, o adevărată școală de meșteri zugravi care au creat un stil original și apoi au răspândit mai departe arta brâncovenească.

Stilul picturii brâncoveneşti s-a cristalizat la Hurezi, prin activitatea echipei de zugravi formată din Constantinos și ucenicii săi Ioan, Andrei, Stan, Neagoe, Ioachim, care au decorat biserica mare, cu hramul Sfinților Împărați. Apelul la tradiţie şi ataşamentul pentru tiparul impus de erminia bizantină a fost făcut cu conştiinţa dimensiunii istoriste a valorii, pe care aceasta o avea ca fond de permanenţă în ordinea spiritualităţii orientale. Pictura bisericii de la Hurezi a fost terminată la un an în urma târnosirii, în 1694, este cel mai important şi original ansamblu realizat de zugravul Constantinos, cel care a transpus în mod impresionant în fresca lui o galerie istorică de portrete reprezentând Brâncovenii, Basarabii şi Cantacuzinii, toată “dunga cea mare, bătrână și blagorodnă a rodului și neamului său, atâta depre tată, cât și depre mumă”.

«Un pasaj din Memorabilele lui Xenofon – o antologie de anecdote referitoare la Socrate  – evocă o neverosimilă discuție dintre acesta și o tânără hetairă, pe nume Theodote. Admirând frumusețea tinerei femei, Socrate se întreabă dacă privitorii ar trebui să-i fie recunoscători acesteia pentru că le îngăduie să o admire, sau cumva ea ar trebui să le fie recunoscătoare pentru că o privesc. Theodote exclamă că ea e cea care le e îndatorată.

«După ce au venit domnu Vlad-vodă de la Poartă în țară, când gândiia să se așeze, să se odihnească, iată și Moisi vodă pogora den Țara Ungurească cu oști, pă apa Oltului. Aceasta auzind Vlad-vodă îndată au poruncit în toate laturile țărîi de au strânsu oștile ce le avea și i-au ieșit înainte la sat la Viișoară. Acolo, vârtos dând război, au biruit Vlad-vodă pre Moise-vodă și au și perit Moisi-vodă și banul Barbul de la Craiova. Decii, întorcându-să cu izbândă la scaunul său, au domnit cu pace ani 2 pol și, mergând la Popești, den jos de București, în primblare, acolo s-au înecat în Dâmboviță. […] Sfârșindu-se Vladvodă în ce chip ați auzit, iar boiarii, sfătuindu-se pentru domnu, pă cine ar pune, au găsit cu socoteala lor, să puie pă Vintilă, județul de la Slatină; și s-au dus cu toții de l-au luat și l-au pus domnu. Dar au greșit, că nu trecu vreme multă, ci au venit la cruzie, de au tăiat pă mulți boieri. […] »

Două sunt marile evenimente ale anului 1848 pe pământul vâlcean: intonarea pentru prima dată, în Parcul Zăvoi, a cântecului revoluționar „Deșteaptă-te românie”, și tabăra militară de la Râureni.
Dacă despre primul eveniment „Jurnalul de Vâlcea” a scris de mai multe ori, clarificând unele aspecte interesante, în cele ce urmează ne vom ocupa de Tabăra de la Râureni.

- legenda, cursul, lacurile de acumulare/ potenţialul hidroenergetic (17% din totalul râurilor interioare) - 

«În vremurile de demult, cand se nascoceau povestile fermecatoare, pe varful unui munte din Carpatii Rasariteni se vedea o cetate cu doua turnuri. Craiul si craiasa aveau doi fii gemeni, care semanau ca doua picaturi de apa.

Feciorii erau asemanatori la infatisare, dar aveau firi cu totul diferite. Una-doua se luau la cearta si se bateau pana la sange, de rai ce erau. Asa-i lasase Dumnezeu!

Cand crescusera mari, craiul iesi din cetate cu oastea si se duse la razboi, de unde n-a mai venit. Craiasa a trimis calareti spre toate zarile, in cauterea sotului ei, dar solii nu l-au gasit pe stapan nicaieri. Murise craiul departe, intr-o batalie sangeroasa. Dar craiasa nu stia taina asta....

Târguşorul Drăgăşani la o depărtare de circa 70 de verste de Râmnic în jos de Olt, este situat pe marginea unei ridicături în faţa căreia la est şi la sud se întinde o vale destul de largă, înconjurată de o pădure deasă” (1).

Pădurea se afla pe dealul de la Şerbăneşti şi Ştrejeşti şi chiar în prezent se mai găsesc rămăşiţe ale acestor codri legendari. Ţineau de „codrii Mamului”, nume legat de pârâul care o străbate. Pâlcuri de pădure erau şi pe valea râului Pesceana. La răsărit, pe malul Oltului, se găsea „zăvoiul” format din plopi, arin, sălcii, iar peste Olt, la Poganu, pe deal se afla o pădure deasă ale cărei resturi mai sunt şi azi. Populaţia din zonă era de partea lui Tudor, pe care îl ajutase mult, dar şi de partea turcilor şi, ce este mai însemnat, ei erau oarecum împotriva grecilor, fiindcă şi aici aceştia comiseseră o mulţime de abuzuri. Tot aşa şi călugării de prin mănăstirile din zonă. Timp de peste un secol, Episcopia Râmnicului preluase o mare parte din micile proprietăţi ale ţăranilor, „viiarilor”, deposedându-i de mijloacele de existenţă. Este firesc că, în aceste condiţii, Cioranu relatează că: „Locuitorii satelor de prin prejurul mănăstirilor unde erau întăriţi turcii şi care de mai mulţi secoli erau apăsaţi de greci şi chiar atunci îi jefuiseră grecii şi arnăuţii până la piele, drept răzbunare ţăranii ajutau turcii cu productele şi cunoştinţa locurilor unde se afla oştirea grecească.” (2)

Ești aici: Home Valcea