1 Decembrie – Visul unei nopți de iarnă (pamflet)
Scris de VLBibliotecaDe la munte la mare/ Olănești în ziarul Dimineața 12 aug. 1934
Scris de VLBibliotecaDe ce ,,Alexandru Lahovari" și nu ,,Nicolae Bălcescu"?
Scris de VLBibliotecaGrigore Decapolitul - documentar religios-istoric Televiziunea Etalon/ Emisiunea «Vâlcea Creștină», în anii anii '90
Scris de VLBibliotecaDocumentar religios-istoric «Grigore Decapolitul» filmat la Mănăstirea Bistrița/ Vâlcea pentru Televiziunea Etalon/ Emisiunea «Vâlcea Creștină», în anii anii '90.
Realizatorul, Mihai Mihăiță, descrie aici ce a trăit și a simțit în momentele documentării/ prezenței în M-rea Bistrița și în peștera din imediata apropiere, în timpul oficierii slujbei religioase, când a asistat și la ,,o exorcizare pornită din senin, fără ruga preotului” (de asemenea înregistrată video).
Filmul poate fi vizionat în fereastra flash din josul prezentei pagini sau direct în YouTube (28.605 vizionări până în prezent).
______
*https://fb.watch/gULA4MoaN-/
Mănăstirea Frăsinei/ Vâlcea - video-documentare religioase; din Emisiunea TV Etalon «Valcea Crestina», anii '90
Scris de VLBibliotecaCele două fime sunt în ferestrele flash din josul prezentei pagini.
- realizator: Mihaiță Mihai*; imagine Paul Predescu; montaj Cosmin Bunea -
În conexiune, citește resursa text ,,Istoria Schitului/ Mănăstirii Frăsinei”
&&&
Pe aceeași temă/ același realizator - video Toamnă D`Octombrie la Hurezi
și
The Spell of Cozia/ Fascinanta Cozie/ documentar video
_____
*https://fb.watch/gULA4MoaN-/
Refugiații polonezi în România - anii 1939-1945/ selecții privind (în special) Vâlcea/ Oltenia
Scris de VLBibliotecaCăpitan Stanislaw Czerepinski: Imediat după Vâlcea munţii se apropie din două părţi de calea ferată, iar pe mijloc curge zgomotos râul Olt, după această îngustare însă se deschide o vale largă, foarte însorită, cu o lungime de aproximativ 8 kilometri. De ambele părţi dealuri abrupte, acoperite de păduri de fag. Această vale se termină tot cu un gât îngust imediat după staţia Jiblea, care este gara pentru orăşelul Călimăneşti, aflat la o distanţă de aproximativ 3 kilometri de staţia de cale ferată.
Sosirea noastră era aşteptată de toate mijloacele de transport de care dispuneau ambele orăşele, situate pe malurile opuse ale râului. Era aşadar plin de căruţe la care erau înhămaţi boi suri cu coame lungi sau căluţi mici şi slăbănogi, precum şi cărucioare trase de oameni. Odată cu sosirea trenului cu refugiaţi au răsunat în stil răsăritean strigăte prelungi, chemări, târguiri. Venise de asemenea la gară o mulţime de ţărani care îşi ofereau serviciile la căratul bagajelor.
Primele începuturi ale Mănăstirii Frăsinei – denumire care provine de la pădurile de frasini care au existat cândva aici – datează din anul 1710 când doi călugări, Ilarion şi Ştefan, s-au retras în aceste locuri singuratice. Venirea lor este atestată şi de documentele vremii.
Astfel, un document păstrat în arhiva mănăstirii menţionează: „Pe vremea fostului episcopului Noului Severin, Chiriu Chiru Damaschin, ce au fost numit şi dascălu, care a fost trăgându-se de la Buzău, la leatul de la mântuirea lumii 1710, în vremea unei prea iuţi răzmeriţi, pustiindu-se multe oraşe, mănăstiri şi sate, au venit fugind de nevoi doi monahi cu viaţă şi petrecere plăcută lui Dumnezeu. Numele unuia Ilarion, iar al altuia Ştefan. Aceştia ascunzându-se între acele dealuri, precum s-au zisu, de oştile resvretirii…”
Documentul nu precizează de unde veneau călugării, dar în nici un caz din Muntenia unde în acest an istoria nu semnalează nici o răscoală. Nici Moldova nu poate fi deoarece lupta de la Stănileşti începe în 1711, deci cu un an mai târziu de stabilirea lor la Frăsinei. Mai degrabă Transilvania poate fi locul de plecare deoarece în 1709 izbucnesc unele răscoale aici şi ar corespunde foarte bine cu momentul istoric indicat de document. Cu privire la această dată nu putem avea nici o îndoială deoarece ea ne este transmisă şi de alte documente, deşi unii susţin anul 1720. Chiar şi tradiţia confirmă data de 1710 pe care o consemnează şi ”Buletinul Monumentelor Istorice” pe 1933. - citește tot -
The Spell of Cozia/ Fascinanta Cozie/ documentar video
Scris de VLBibliotecaÎn josul paginii, în fereastra flash - film documentar-artistic despre Sfânta Mânăstire Cozia - The Spell of Cozia (Fascinanta Cozie) - „realizat de M.M. Lovişte, oferit cu binecuvântarea aşezământului monahal Cozia. Subtitrat in engleză. Pentru a se afişa subtitlurile, faceţi click pe Icon-ul Subtitluri situat sub video. Acest Icon este fie CC, fie un dreptunghi cu două linii orizontale înăuntru. Pentru a face ca subtitlurile sa dispară, faceţi click pe Icon-ul Subtitluri şi opriţi afişarea subtitlurilor. Pentru a personaliza font-ul, culoarea, mărimea şi locaţia subtitlurilor, asiguraţi-vă că subtitlurile sunt afişate, faceţi click pe Icon-ul Subtitluri, apoi pe Opţiuni şi personalizaţi modul de afişare al subtitlurilor aşa cum doriţi”. (citat din recomandările autorului)
Istoricul (text enciclopedic) Mănăstirii Cozia poate fi accesat aici.
Nicolae Angelescu despre Ion Antonescu la Liceul Lahovari/ Râmnicu Vâlcea/ iulie 1944
Scris de VLBiblioteca«...în iulie 1944, liceul a fost vizitat pe neaşteptate de mareşalul Antonescu. Lucram la biroul secretarului cu uşa deschisă, deoarece era foarte cald. La un moment dat, se opreşte o maşină în faţa liceului, aud zgomot de paşi urcând pe scara de la intrare şi în pervazul uşii apare un ofiţer superior, care mă întreabă grăbit unde e spitalul militar. M-am ridicat de la birou şi i-am indicat direcţia. În aceeaşi clipă, în spatele său se iveşte un om bătrân, îmbrăcat în haine civile albe, de statură scundă, adus de spate şi cu obrajii buhăiţi. Era mareşalul Antonescu. Deşi nu-l văzusem decât în fotografii, l-am recunoscut imediat. Aspectul său de om cu totul uzat m-a impresionat într-un mod foarte neplăcut. Mi-l închipuisem pe mareşalul Antonescu ca pe un bărbat în puterea vârstei şi plin de energie, aşa cum îl înfăţişau tablourile aşezate în toate părţile. Cu atât mai mare era deziluzia mea acum, când conducătorul destinelor României îmi apărea în faţă ca imaginea vie a bătrâneţei decrepite. Intrarea noastră fără rost în cel de-al doilea război mondial şi marile greşeli politice ce le-a făcut, pentru mine nici nu mai aveau nevoie de altă explicaţie. I-am condus până la capătul coridorului, unde le-a ieşit în întâmpinare unul din medicii spitalului, m-am înclinat şi m-am retras. - citește tot -
Lunga listă a domnitorilor români care au fost asasinați/ Radu de la Afumați - în Biserica ,,Cetățuie” din Râmnicu Vâlcea
Scris de VLBibliotecaAu murit nu vitejește în luptă, ci înjungiați mișelește de frați, cumnați, nepoți sau oameni de încredere.
În doar 25 de ani, între 1510 şi 1535, au fost ucişi zece domnitori: Mihnea Vodă cel Rău, Vlăduţ, Teodosie, Dragomir Călugărul, Radu Bădica, Radu de la Afumaţi, Vladislav al III-lea şi fiul său Moise Vodă, Vlad Înecatul şi Vlad Vintilă de la Slatina. Iată doar 7 nume grele de domnitori ale istoriei noastre, din cele două principate, care au sfârșit rău și nu pentru că au murit pe câmpul de luptă și au fost aduși „pe scut” familiilor lor, ci pentru că au fost înjunghiați, sfârtecați sau executați cu deosebită cruzime de dușmani după ce au fost trădați.
Citeşte mai mult ...
«Moștenirea psihopată a descendenților lui Dracula»
Scris de VLBiblioteca«...adevăratul fiu al lui Dracula a fost Mihnea I (zis și „cel Rău”), descendent din căsătoria lui Vlad Țepeș cu o verișoară a regelui Matiaș Corvinul, probabil Iustina Szilágyi. Cu toate că istoricii noștri nu au căzut de acord cu privire la originile sale, unii considerându-l fiu nelegitim, mărturiile din epocă atestă faptul că era acceptat ca urmaș incontestabil al lui Vlad III Dracul, născut în perioada exilului acestuia în Ungaria, prin 1462.
Probabil de la sângerosul său părinte a moștenit Mihnea o parte din ADN-ul său criminal. Nu știm cum arăta Mihnea cel Rău, pentru că nu există reprezentări ale sale, însă există placa lui funerară din biserica evanghelică Sfânta Maria din Sibiu, unde a fost reînhumat, care confirmă prezența genei psihopate a Drăculeștilor. Pe epitaful lespezii funerare (citat de Alexandru Lapedatu, în „Mihnea cel Rău și Ungurii: 1508-1510”. Institutul de Arte Grafice, 1922) scrie că era „lotrilor domolitor” și „furilor biciu de moarte”, confirmând faptul că practica și el guvernarea prin teroare: „Fața mea când vedeau, tremurau de groază supuși-mi”. - citește tot -
Costești/ Vâlcea: Monografia istorică-etnografică & Istoria învățământului/ prof. Nicolae Șt. Făulete
Scris de VLBibliotecaIntroducere
Cred că cel mai potrivit pentru prefața acestei lucrări este să menținez cum a reușit ea să vadă lumina tiparului, după peste 35 de ani de la realizare.
De multă vreme știam că domnul profesor de istorie Nicolae Făulete are câteva materiale scrise despre comuna Costești, rodul muncii de documentare de zeci de ani. Am vorbit cu dânsul de mai multe ori despre acestea și înrebându-l de ce nu le publică, îmi tot spunea că nu sunt gata, că mai are ceva de lucru, că-i lipsesc câteva date ce trebuiesc scoase de prin arhive, că dorește să mai adauge unele informații ce nu puteau fi publicate în vremea când lucrările au fost scrise, că-i lipsesc fotografii ce s-au pierdut din lucrarea originală.
Am tras concluzia că în acest fel, datorită rigurozității documentaristice de care autorul dă dovadă, lucrarea nu avea să fi e terminată niciodată. Așa că, după mai multe discuții și cu ajutorul altor oameni din comună apropiați domnului profesor, am reușit să-l convingem să ne lase să-l ajutăm cu publicarea a ceea ce există deja scris.
Astfel mi-au fost încredințate două volume: Monografia istorico-etnografică a comunei Costești - județul Vâlcea - Lucrare de diplomă, susținută în anul 1977 la Facultatea de Istorie a Universității București, sub îndrumarea Prof. Dr. Gheorghe Focșa și Istoria învățământului în comuna Costești - județul Vâlcea, până în anul 1918 – Lucrare de grad, susținută în anul1994, la aceeași facultate, sub îndrumarea Prof. Dr. Dinu Giurescu.
Citindu-le am realizat ce valoare documentaristică și informativă au acestea și împreună cu voluntarii din Asociația Kogayon, am luat hotărârea de a o publica, din respect pentru domul profesor și pentru munca acestuia și în folosul comunității locale. Însă ca să ajungem aici a trebuit să muncim aproape un an de zile, pentru a transcrie sutele de pagini (volumele erau în original, scrise la mașina de scris), pentru a adduce mici corecturi și actualizări textului, pentru a fotografi a și prelucra fotografi ile originale, pentru a edita și tipări lucrarea. La această treabă migăloasă s-au înhămat alături de mine câțiva voluntari ai asociației, printre care amintesc pe: Ionela Samoilă, Mirela Dardac, Monica Huidu, Daniela Stoican, Diana Somogyi, Dan Tăuțan, Ioana Stan, George Ivan și Andreea Mătăcuță.
Cu toții suntem de acord că merită efortul. Pentru noi parcurgerea lucrării a însemnat afl area de lucruri noi despre Costești (pentru unii satul în care ne-am născut, pentru alții locurile pe care le-au îndrăgit), despre istoria locurilor, despre oamenii și obiceiurile lor.
Am citit paginile ca pe o poveste, cu întâmplări și istorisiri din trecut, cu dovezi arheologice, cu fapte ale oamenilor locurilor, cu ctitoriri și lupte, cu împliniri și dezamăgiri, cu bune și rele.
Am citit paginile ca pe o poveste, cu întâmplări și istorisiri din trecut, cu dovezi arheologice, cu fapte ale oamenilor locurilor, cu ctitoriri și lupte, cu împliniri și dezamăgiri, cu bune și rele.
Toate acestea sunt parte din istoria locurilor și deci din istoria noastră a celor care s-au născut acolo, lucruri ce trebuie știute de noi toți.
Dar munca noastră nu înseamnă nimic față de munca autorului, care a adunat în lucrare informații din sute de documente, a vorbit cu zeci de oameni ai locurilor, a adunat tot ce s-a scris și spus despre comuna natală, a cercetat arhivele locale și naționale.
Nu am putut să nu mă întreb oare cum ar fi arătat Costeștiul acum dacă această carte ar fi văzut lumina tiparului acum 35 de ani? Sunt convins că dacă aceasta s-ar fi întâmplat, lucrurile ar fi stat măcar un pic mai bine, cel puțin prin prisma faptului că am fi știut să ne promovăm mai bine valorile de lângă noi, atât pe cele materiale, cât și pe cele imateriale.
Costeștean fiind, bucuria mea este cu atât mai mare că aceată carte ce nu ar trebui să lipsească din nicio familie a Costeștiului a văzut în sfârșit lumina tiparului, cu cât am avut și eu o contribuție la publicarea ei, cu ajutorul Asociației Kogayon, reușind astfel să contribuim la publicarea unor materiale valoroase, la realizarea unui pas înainte în dezvoltarea zonei și nu în ultimul rând la cinstirea unui dascăl de seamă al școlii costeștene.
Florin Stoican
&&&
Cartea conținând Monografia istorică-etnografică a comunei Costești - județul Vâlcea»/ lucrare de diplomă, 1977 & Istoria învățământului în comuna Costești - județul Vâlcea, până în anul 1918»/ lucrare de grad didactic, 1994 - autor prof. Nicolae Șt. Făulete poate fi lecturată online integral în flip sau în PDF, precum și la sursa originală de unde am preluat-o.
Nicu Angelescu
Un moment important în viaţa mea de elev, cu repercusiuni prevestitoare privind destinul, l-a constituit evenimentul petrecut în a doua săptămână a vacanţei Sfintelor Sărbători ale Paştelui anului 1946, de Izvorul Tămăduirii, când, prin faţa casei noastre, a trecut, 26 plimbându-sc pe jos, profesorul meu de limba română, Nicu Angelescu, împreună cu soţia sa. Eu scoteam apă din puţul gospodăriei ca să umplu un hârdău din care se adăpau vitele. Observ pe domnul profesor mergând agale, cu ciomagul atârnând de braţul stâng şi cu mâna dreaptă gesticula, arătând ceva, în depărtare, soţiei, în timpul acesta mă străfulgeră o idee. Ce-ar fi, la întoarcere să-l invit să-mi vadă biblioteca? Dar ce vreau să-i arăt eu nu este bibliotecă, să tot fie cca. 50 de cărţi aranjate pe rafturi improvizate într-un şifonier cumpărat de la un artizan refugiat. Şi totuşi, îmi zic, nu e frumos să treacă neinvitat, mai ales că este şi sărbătoare. Le propun părinţilor care erau prin curte. La început au oscilat, pentru că nu erau pregătiţi pentru o aşa vizită deosebită. Îi fac semn discret mamei şi mă aprobă. „Hai, Grigore, eu mă duc să mai aranjez prin cameră şi tu scoate într-o cană nişte vin, taie nişte cozonac, cafelele le pregătesc eu, iar tu, Vasile, aşteaptă-i la poartă".
Nicu Angelescu
Un moment important în viaţa mea de elev, cu repercusiuni prevestitoare privind destinul, l-a constituit evenimentul petrecut în a doua săptămână a vacanţei Sfintelor Sărbători ale Paştelui anului 1946, de Izvorul Tămăduirii, când, prin faţa casei noastre, a trecut, 26 plimbându-sc pe jos, profesorul meu de limba română, Nicu Angelescu, împreună cu soţia sa. Eu scoteam apă din puţul gospodăriei ca să umplu un hârdău din care se adăpau vitele. Observ pe domnul profesor mergând agale, cu ciomagul atârnând de braţul stâng şi cu mâna dreaptă gesticula, arătând ceva, în depărtare, soţiei, în timpul acesta mă străfulgeră o idee. Ce-ar fi, la întoarcere să-l invit să-mi vadă biblioteca? Dar ce vreau să-i arăt eu nu este bibliotecă, să tot fie cca. 50 de cărţi aranjate pe rafturi improvizate într-un şifonier cumpărat de la un artizan refugiat. Şi totuşi, îmi zic, nu e frumos să treacă neinvitat, mai ales că este şi sărbătoare. Le propun părinţilor care erau prin curte. La început au oscilat, pentru că nu erau pregătiţi pentru o aşa vizită deosebită. Îi fac semn discret mamei şi mă aprobă. „Hai, Grigore, eu mă duc să mai aranjez prin cameră şi tu scoate într-o cană nişte vin, taie nişte cozonac, cafelele le pregătesc eu, iar tu, Vasile, aşteaptă-i la poartă". - citește tot -