«...adevăratul fiu al lui Dracula a fost Mihnea I (zis și „cel Rău”), descendent din căsătoria lui Vlad Țepeș cu o verișoară a regelui Matiaș Corvinul, probabil Iustina Szilágyi. Cu toate că istoricii noștri nu au căzut de acord cu privire la originile sale, unii considerându-l fiu nelegitim, mărturiile din epocă atestă faptul că  era acceptat ca urmaș incontestabil al lui Vlad III Dracul, născut în perioada exilului acestuia în Ungaria, prin 1462. 

Probabil de la sângerosul său părinte a moștenit Mihnea o parte din ADN-ul său criminal. Nu știm cum arăta Mihnea cel Rău, pentru că nu există reprezentări ale sale, însă există placa lui funerară din biserica evanghelică Sfânta Maria din Sibiu, unde a fost reînhumat, care confirmă prezența genei psihopate a Drăculeștilor. Pe epitaful lespezii funerare (citat de Alexandru Lapedatu, în „Mihnea cel Rău și Ungurii: 1508-1510”. Institutul de Arte Grafice, 1922) scrie că era „lotrilor domolitor” și „furilor biciu de moarte”, confirmând faptul că practica și el guvernarea prin teroare: „Fața mea când vedeau, tremurau de groază supuși-mi”. - citește tot - 

Introducere

Cred că cel mai potrivit pentru prefața acestei lucrări este să menținez cum a reușit ea să vadă lumina tiparului, după peste 35 de ani de la realizare.

De multă vreme știam că domnul profesor de istorie Nicolae Făulete are câteva materiale scrise despre comuna Costești, rodul muncii de documentare de zeci de ani. Am vorbit cu dânsul de mai multe ori despre acestea și înrebându-l de ce nu le publică, îmi tot spunea că nu sunt gata, că mai are ceva de lucru, că-i lipsesc câteva date ce trebuiesc scoase de prin arhive, că dorește să mai adauge unele informații ce nu puteau fi publicate în vremea când lucrările au fost scrise, că-i lipsesc fotografii ce s-au pierdut din lucrarea originală.

Am tras concluzia că în acest fel, datorită rigurozității documentaristice de care autorul dă dovadă, lucrarea nu avea să fi e terminată niciodată. Așa că, după mai multe discuții și cu ajutorul altor oameni din comună apropiați domnului profesor, am reușit să-l convingem să ne lase să-l ajutăm cu publicarea a ceea ce există deja scris.

Astfel mi-au fost încredințate două volume: Monografia istorico-etnografică a comunei Costești - județul Vâlcea - Lucrare de diplomă, susținută în anul 1977 la Facultatea de Istorie a Universității București, sub îndrumarea Prof. Dr. Gheorghe Focșa și Istoria învățământului în comuna Costești - județul Vâlcea, până în anul 1918 – Lucrare de grad, susținută în anul1994, la aceeași facultate, sub îndrumarea Prof. Dr. Dinu Giurescu.

Citindu-le am realizat ce valoare documentaristică și informativă au acestea și împreună cu voluntarii din Asociația Kogayon, am luat hotărârea de a o publica, din respect pentru domul profesor și pentru munca acestuia și în folosul comunității locale. Însă ca să ajungem aici a trebuit să muncim aproape un an de zile, pentru a transcrie sutele de pagini (volumele erau în original, scrise la mașina de scris), pentru a adduce mici corecturi și actualizări textului, pentru a fotografi a și prelucra fotografi ile originale, pentru a edita și tipări lucrarea. La această treabă migăloasă s-au înhămat alături de mine câțiva voluntari ai asociației, printre care amintesc pe: Ionela Samoilă, Mirela Dardac, Monica Huidu, Daniela Stoican, Diana Somogyi, Dan Tăuțan, Ioana Stan, George Ivan și Andreea Mătăcuță.

Cu toții suntem de acord că merită efortul. Pentru noi parcurgerea lucrării a însemnat afl area de lucruri noi despre Costești (pentru unii satul în care ne-am născut, pentru alții locurile pe care le-au îndrăgit), despre istoria locurilor, despre oamenii și obiceiurile lor.

Am citit paginile ca pe o poveste, cu întâmplări și istorisiri din trecut, cu dovezi arheologice, cu fapte ale oamenilor locurilor, cu ctitoriri și lupte, cu împliniri și dezamăgiri, cu bune și rele.

Am citit paginile ca pe o poveste, cu întâmplări și istorisiri din trecut, cu dovezi arheologice, cu fapte ale oamenilor locurilor, cu ctitoriri și lupte, cu împliniri și dezamăgiri, cu bune și rele.

Toate acestea sunt parte din istoria locurilor și deci din istoria noastră a celor care s-au născut acolo, lucruri ce trebuie știute de noi toți.

Dar munca noastră nu înseamnă nimic față de munca autorului, care a adunat în lucrare informații din sute de documente, a vorbit cu zeci de oameni ai locurilor, a adunat tot ce s-a scris și spus despre comuna natală, a cercetat arhivele locale și naționale.

Nu am putut să nu mă întreb oare cum ar fi arătat Costeștiul acum dacă această carte ar fi văzut lumina tiparului acum 35 de ani? Sunt convins că dacă aceasta s-ar fi întâmplat, lucrurile ar fi stat măcar un pic mai bine, cel puțin prin prisma faptului că am fi știut să ne promovăm mai bine valorile de lângă noi, atât pe cele materiale, cât și pe cele imateriale.

Costeștean fiind, bucuria mea este cu atât mai mare că aceată carte ce nu ar trebui să lipsească din nicio familie a Costeștiului a văzut în sfârșit lumina tiparului, cu cât am avut și eu o contribuție la publicarea ei, cu ajutorul Asociației Kogayon, reușind astfel să contribuim la publicarea unor materiale valoroase, la realizarea unui pas înainte în dezvoltarea zonei și nu în ultimul rând la cinstirea unui dascăl de seamă al școlii costeștene.

Florin Stoican

&&&

Cartea conținând Monografia istorică-etnografică a comunei Costești - județul Vâlcea»/ lucrare de diplomă, 1977 & Istoria învățământului în comuna Costești - județul Vâlcea, până în anul 1918»/ lucrare de grad didactic, 1994 - autor prof. Nicolae Șt. Făulete poate fi lecturată online integral în flip  sau în PDF, precum și la sursa originală de unde am preluat-o.

Nicu Angelescu

Un moment important în viaţa mea de elev, cu repercusiuni prevestitoare privind destinul, l-a constituit evenimentul petrecut în a doua săptămână a vacanţei Sfintelor Sărbători ale Paştelui anului 1946, de Izvorul Tămăduirii, când, prin faţa casei noastre, a trecut, 26 plimbându-sc pe jos, profesorul meu de limba română, Nicu Angelescu, împreună cu soţia sa. Eu scoteam apă din puţul gospodăriei ca să umplu un hârdău din care se adăpau vitele. Observ pe domnul profesor mergând agale, cu ciomagul atârnând de braţul stâng şi cu mâna dreaptă gesticula, arătând ceva, în depărtare, soţiei, în timpul acesta mă străfulgeră o idee. Ce-ar fi, la întoarcere să-l invit să-mi vadă biblioteca? Dar ce vreau să-i arăt eu nu este bibliotecă, să tot fie cca. 50 de cărţi aranjate pe rafturi improvizate într-un şifonier cumpărat de la un artizan refugiat. Şi totuşi, îmi zic, nu e frumos să treacă neinvitat, mai ales că este şi sărbătoare. Le propun părinţilor care erau prin curte. La început au oscilat, pentru că nu erau pregătiţi pentru o aşa vizită deosebită. Îi fac semn discret mamei şi mă aprobă. „Hai, Grigore, eu mă duc să mai aranjez prin cameră şi tu scoate într-o cană nişte vin, taie nişte cozonac, cafelele le pregătesc eu, iar tu, Vasile, aşteaptă-i la poartă".

Nicu Angelescu

Un moment important în viaţa mea de elev, cu repercusiuni prevestitoare privind destinul, l-a constituit evenimentul petrecut în a doua săptămână a vacanţei Sfintelor Sărbători ale Paştelui anului 1946, de Izvorul Tămăduirii, când, prin faţa casei noastre, a trecut, 26 plimbându-sc pe jos, profesorul meu de limba română, Nicu Angelescu, împreună cu soţia sa. Eu scoteam apă din puţul gospodăriei ca să umplu un hârdău din care se adăpau vitele. Observ pe domnul profesor mergând agale, cu ciomagul atârnând de braţul stâng şi cu mâna dreaptă gesticula, arătând ceva, în depărtare, soţiei, în timpul acesta mă străfulgeră o idee. Ce-ar fi, la întoarcere să-l invit să-mi vadă biblioteca? Dar ce vreau să-i arăt eu nu este bibliotecă, să tot fie cca. 50 de cărţi aranjate pe rafturi improvizate într-un şifonier cumpărat de la un artizan refugiat. Şi totuşi, îmi zic, nu e frumos să treacă neinvitat, mai ales că este şi sărbătoare. Le propun părinţilor care erau prin curte. La început au oscilat, pentru că nu erau pregătiţi pentru o aşa vizită deosebită. Îi fac semn discret mamei şi mă aprobă. „Hai, Grigore, eu mă duc să mai aranjez prin cameră şi tu scoate într-o cană nişte vin, taie nişte cozonac, cafelele le pregătesc eu, iar tu, Vasile, aşteaptă-i la poartă". - citește tot -