Istorie Locala

Miercuri, 04 Iunie 2014 08:28

Anul Jubiliar al Episcopiei Râmnicului – 500 de ani de Episcopie la Râmnic (Râmnicu-Vâlcea, 18-27 septembrie; Craiova, 10 decembrie 2003)

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

AN1Instituția, implicată activ în sărbătorirea a 500 de ani de Episcopie în Râmnic, a parcurs toate etapele proiectării și punerii în pagină a evenimentelor, coordonate de Episcopia Râmnicului şi DJCCPCN Vâlcea, dar cele mai semnificative prezențe ale CJCVTCP Vâlcea s-au marcat memorabil în două momente distincte. Cel dintâi s-a produs în Sala „Sf. Martir Antim Ivireanul”: vernisajul expoziției cu numărul patru a programului „Monahism și artă” – o ediție mai amplă și mai densă valoric, incluzând de această dată, și lucrări aparținând monahiilor din Mănăstirea Clocociov. Expoziția a fost însoţită de concertul de cântări religioase „Iubi-Te-voi, Doamne” (foto sus, dreapta), susținut de grupulȘG Crețeni, grupul Bisericii parohiale Tomșani, solista Elena Cuculici (Crețeni), grupurile psaltice ale mănăstirilor Brâncoveni, Cozia, Dintr-un Lemn și Govora, Corul Seminarului Teologic Liceal „Sf. Nicolae” Râmnicu-Vâlcea (dirijor: prof. Gelu Stratulat). an2Întreg programul, coordonat de prof. Elena Stoica, s-a încadrat în „Festivalul artei sacre”, desfășurat în cadrul Jubileului. Al doilea moment s-a desfășurat la Craiova (10 decembrie), sub genericul „Grădina Maicii Domnului”, organizat sub patronajul Mitropoliei Olteniei, în colaborare cu Muzeul Olteniei, care a oferit spațiul Casei Băniei.

an3 Expoziția „Monahism și artă” a etalat, selectiv, din producția acumulată în cadrul acestui program inițiat, încă din anul 2000, în parteneriat cu Episcopia Râmnicului, de către CJCVTCP Vâlcea, autorul proiectului fiind prof. Elena Stoica. Spațiul generos a oferit cel mai bun prilej de a expune, ca într-un paraclis, icoane, odoare, țesături, accesorii, veșminte arhierești și preoțești. Vernisajul a fost onorat de Î.P.S. Teofan, mitropolitul Olteniei, P.S. Gherasim, episcopul Râmnicului, P.S. Calinic, episcopul Argeșului (foto jos, dreapta) și multe alte personalități ale culturii din Dolj și Vâlcea. Expoziția a fost urmată, în Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova, de concertul coral „Apărătoare Doamnă” al Seminarului Teologic și Liceal „Sf. Nicolae” Râmnicu-Vâlcea, dirijat de prof. Gelu Stratulat.

Informații adiționale

  • Autor: Gheorghe Deaconu, Elena Stoica
  • Localitate: Valcea
  • Creator: Gheorghe Deaconu, Elena Stoica
  • Subiect: Anul Jubiliar al Episcopiei Râmnicului – 500 de ani de Episcopie la Râmnic (Râmnicu-Vâlcea, 18-27 septembrie; Craiova, 10 decembrie 2003)
  • Editor: Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul,, Vâlcea
  • Contributor: Emilia Smedescu
  • Tip: text
  • Sursa: Gheorghe Deaconu, Elena Stoica - Cultura tradițională din Vâlcea 1968 – 2013 O istorie concentrată și ilustrată. Rm. Vâlcea: Editura Patrimoniu, 2013.
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 2526 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea Anul Jubiliar al Episcopiei Râmnicului – 500 de ani de Episcopie la Râmnic (Râmnicu-Vâlcea, 18-27 septembrie; Craiova, 10 decembrie 2003)