Proiectul „Monahism și artă”, ajuns la cea de a V-a ediție, a ajuns şi în Capitală. Parteneriatul cu Muzeul Național al Satului
„Dimitrie Gusti” a oferit CJCPCT Vâlcea șansa de a expune privirii bucureştenilor, turiștilor români și străini, arta practicată „încă de la întemeierea primelor comunități monahale... de părinții pustnici și de cei din chinoviile întemeiate de marii părinți Pahomie, Vasile cel Mare, Teodosie, primii întemeietori ai obștilor monahale”, cum subliniază dr. Iuliana Băncescu în articolul„Monahism și artă” („Buletin informativ al CNCPCT,nr. 12 /151, dec. 2004, pp. 12-14). Evenimentul, realizat în parteneriat cu DJCCPCN Vâlcea (director: Gh. Deaconu), cu binecuvântarea P.S. Gherasim și cu susținerea P.C. arhimandrit dr. Vartolomeu Androni, starețul Sfintei Mănăstiri Cozia, Exarhul Eparhiei Râmnicului și directorul Seminarului Teologic Liceal „Sf. Nicolae”, prezent la eveniment, a cuprins: vernisajul Expoziției „Monahism și artă”, concert al Coralei „Canticum” a Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Nicolae”, dirijat de prof. Gelu Stratulat (foto jos, dreapta). Catalogul expoziţiei a avut binecuvântarea PS Gherasim, printr-un cuvânt de întâmpinare: „Avem bucuria de a vă prezenta pe scurt o parte din bogatul tezaur mănăstiresc din Eparhia Râmnicului...”
Expoziția a cuprins obiecte dintre cele mai mărunte (cruciulițe, metanii), până la icoane, iconostase, cruci sculptate, țesături, veșminte arhierești, preoțești, epitafuri și rase monahale, selecția fiind reprezentativă pentru arta monahilor și monahiilor din mănăstirile și schiturile Eparhiei Râmnicului, în cuprinsul de atunci: Bistrița, Brâncoveni, Clocociov, Cozia, Dintr-un Lemn, Govora, Hurezi, Iezer, Jgheaburi, Ostrov, Surpatele, Turnu. Deschisă în Sala de expoziții a Muzeului Național al Satului, expoziția s-a bucurat de prezența etnografei Georgeta Stoica, directorul muzeului.(foto jos, stânga), care a rostit un cuvânt de respect pentru truda creatorilor valorilor etalate. Au asitat la eveniment: prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, Oana Petrică, directorul CNCPCT, drd. Corina Mihăiescu, Elena Gavriluțiu, dr. Iuliana Băncescu, poetul Nicolae Dragoș și actrița Mariana Cercel.
