Începând cu acest an, din iniţiativa conducerii instituţiei, CJCPCT Vâlcea publică un calendar etnocultural, cuprinzând principalele programe şi evenimente prevăzute să se desfăşoare, precum şi personalităţile comemorate în cursul anului, aceste informaţii fiind însoţite de o generoasă ilustraţie fotografică. Calendarul 2005 a fost realizat de: prof. Elena Stoica, director al CJCPCT Vâlcea (redactor), prof. dr. Gheorghe Deaconu, director al DJCCPCN Vâlcea (consultant), Bogdan Boari (foto), Amalia Boari (concepție și grafic design). Personalităţile evocate în acest an – oameni ai culturii populare sau ai culturii savante – au făcut parte din „lumea” instituţiei, fie ca înaintaşi, veterani, mentori, fie în calitate de colaboratori apropiaţi. Consemnăm numele lor în ordinea cronologică a calendarului: Constantin Popian, Dragoş Vrânceanu, Filofteia Lăcătuşu, Victor Vicşoreanu, Gheorghe Marinescu, Dumitru Tiţa, Constantin Iliescu, Teodor Geantă, Ion I. Alexandrescu, Gheorghe Bobei, Teodor Bălăşel, Gheorghe Dumitrescu.
Miercuri, 25 Iunie 2014 12:56
O premieră publicistică: calendarul etnocultural vâlcean
Scris de VLBibliotecaInformații adiționale
-
Autor:
-
---
- Data aparitiei: Marți, 30 Mai 2023
- Localitate: Valcea
- Creator: Gheorghe Deaconu, Elena Stoica
-
Subiect:
-
---
- Descriere: ---
- Editor: Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
- Contributor: Emilia Smedescu
- Tip: text
- Format: ---
- Identificator: ---
- Sursa: Gheorghe Deaconu, Elena Stoica - Cultura tradițională din Vâlcea 1968 – 2013 O istorie concentrată și ilustrată. Rm. Vâlcea: Editura Patrimoniu, 2013.
- Limba: ---
- Suport: Hartie
- Tip articol: Articole si studii
Publicat în
Valcea

VLBiblioteca
as
Articole recente - VLBiblioteca
- Dumitru M. Zamfira/ Povestiri din spatele oglinzii/ vol. integral în PDF
- Regimentul 2 Dorobanți Vâlcea/ studiu de Vasile Novac/
- “Eneoliticul Final - Bronzul Timpuriu în zona deluroasă şi montană a Olteniei” / teză doctorat Ion Tuțulescu
- Monografia comunei Cernișoara în Enciclopedia Județului Vâlcea vol. III/ Așezările rurale
- Râmnicu-Vâlcii - imagini peste timp*