Istorie Locala

Joi, 23 Octombrie 2014 11:46

Folclorul din Cernișoara

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În decursul frământatei şi zbuciumatei sale istorii, poporul român şi-a făurit o literatură proprie, nescrisă, produs al simţirii şi gândirii sale. Această creaţie este cunoscută sub numele de literatură populară sau folclor.

Se spune despre literatura populară că este anonimă, deoarece nu s-a păstrat în memoria generaţiilor numele creatorilor ei. Literatura populară fiind creată şi transmisă de popor, este firesc ca în conţinutul ei să se oglindească ideile şi concepţiile despre lume şi viaţă, preocupările, bucuriile şi necazurile sale, vicisitudinile istoriei sale multimilenare.

Aşa a luat naştere folclorul, comoara de nepreţuit a fiecărui popor. Folclorul este testamentul spiritual al generaţiilor, care s-au succedat în decursul vremii, comoara sufletească lăsată de moşii şi strămoşii noştri, care trebuie păstrată cu sfinţenie, atât pentru cunoaşterea însuşirilor poporului român cât şi pentru păstrarea graiului curat românesc.

În satele văii Cernișoarei, se mai păstrează, mai ales la cetăţenii bătrâni, unele elemente legate de ştiinţa populară – etnobotanică: ”nu se altoieşte măr sau păr în gutui, căci se usucă şi altoiul şi pomul de unde am luat altoiul” sau „să plantezi pomii când e lună plină că atunci se prind” etc.

Oamenii au căutat din cele mai vechi timpuri să-şi cunoască viitorul, folosindu-se de aşa-zisul citit al stelelor.

S-a născut astfel o astronomie populară, prezentă şi pe meleagurile cernișorene: „Dacă se vede cerc în jurul lunii, va ploua curând”; „Dacă ceaţa acoperă dealurile din jurul satului, va ploua”; „Dacă soarele se uită înapoi când asfinţeşte se schimbă vremea” sau „Dacă asfinţitul este sângeriu va veni vreo nenorocire”

 

Lipsiți fiind de mijloace riguroase de stabilire a timpului probabil, oamenii au folosit anumite semne din natură: „Dacă bate vântul de la miazăzi va ploua curând”; „Dacă ceaţa acoperă dealurile din jurul satului va ploua”. Ieşirea furnicilor din muşuroaie vesteşte de asemenea apropierea ploii. Toate aceste elemente de meteorologie populară, subliniază locul central pe care ploaia îl ocupă în preocupările oamenilor, de ea depinzând în cea mai mare parte dacă anul va fi bogat sau sărac în produse agricole.

Creşterea animalelor, fiind una dintre principalele ocupaţii ale omului, va naşte cu timpul şi o zootehnie populară. Unele credinţe şi obiceiuri legate de această ocupaţie, a creşterii animalelor şi a păsărilor, se mai întâlnesc şi astăzi în satele comunei: „Când cocoşul cântă în prag vin musafiri” sau ”dacă animalele sunt foarte neliniştite, vine o ploaie cu piatră (grindină) sau un cutremur”.

Superstiţiile au pătruns până şi în viaţa de zi cu zi a omului, devenind cu timpul adevărate precepte, de exemplu: „Să mănânci dimineaţa, să nu te spurce pupăza sau cucul şi să-ţi meargă rău” etc.

Obiceiurile, datinile, cântecele rituale însoţesc viaţa omului de la naştere până la moarte. S-au păstrat pe teritoriul văii Cernișoarei obiceiuri despre nuntă, moment crucial din viaţa tuturor oamenilor: „Cum va fi vremea în ziua nunţii, aşa va fi viaţa tinerilor. De va fi soare şi frumos, viaţa le va fi frumoasă. De va ploua viaţa le va fi îmbelşugată. De va fi vânt şi frig, le va fi tulbure ca vremea”.

Jocurile populare de mare căutare în toate satele comunei Cernișoara sunt: Sârba, Brâul, Floricica, Ițele, Resteul, Hora de mână etc.

În secolul al XIX-lea doi mari folcloriști, Grigore G. Tocilescu și Christea N. Țapu au conservat cu atenție și respect multe piese folclorice de pe valea Cernișoarei.

Sanda lui Zamfir și Irina lui Ioneață, importanți informatori folclorici, au cules piese însemnate din această zonă și au completat cu ele valoroasa colecție a lui Grigore G. Tocilescu și Christea N. Țapu. Repertoriul lor cuprinde piese rare, reprezentând descântece locale, care cu greu puteau fi culese ținând cont de condițiile în care acestea erau rostite.

Un rol important în culegerea cântecului popular de pe valea Cernișoarei, începând cu secolul al XX-lea, îl are institutorul Constantin Daniilescu, conducătorul revistei „Naționalul Vâlcii”. Acesta culege multe piese din aceste locuri legendare: „Fetele s-au vorbit” spusă de Măgureanu Stanciu din comuna Mădulari; „Dealul de la răsărit” spus de Diaconescu Anghel, soldat din Mădulari etc.

În volumul „Folclor literar vâlcean” din anul 1979 al profesorului universitar doctor Traian Cantemir, întâlnim piese folclorice culese de Elena Cherăscu din Armășești: „M-a făcut maica frumos”, „Rău m-a blestemat maica” etc.

Amintirea prezenței cetelor de haiduci în codrii Cotoșmanului avea să declanșeze forțele creatoare ale artiștilor populari de pe valea Cernișoarei. Întâmplările și faptele acestor „soli ai dreptății” au țesut multe cântece și legende de-a lungul timpului.

Folclorul literal și muzical ocupă un rol deosebit pentru această zonă. Se găsesc mulți interpreți ai cântecului popular care duc mai departe frumusețea acestei nepieritoare comori.

Deasemenea calendarul popular a țesut în jurul său nenumărate sărbători și tradiții străvechi, venind chiar din antichitate.

Țăranul român este păstrătorul tradițiilor populare și artei fiind totodată depozitar și creator al cântecului popular:

Într-un discurs ținut în anul 1923, marele Sadoveanu spunea:

„Necăjiții noștrii străbuni au suferit, au luptat și au murit, iar cântecele bătrânești și doinele s-au ridicat din inimile lor ca flori pe morminte”.

Frumusețea și bogăția artei populare cernișorene constă tocmai în originalitatea ei. Adevărate antologii folclorice, din secolul trecut, au atras atenția oamenilor de specialitate, astfel:

·        în colecția „Materialuri folclorice”, a lui Grigore G. Tocilescu și Christea N. Țapu, apărută în anul 1900, sunt publicate un număr de 19 descântece culese de pe meleagurile cernișorene;

·        în anii 1902 și 1903, apreciatul folclorist și ziarist vâlcean Constantin Daniilescu culege din satul Mădulari, cântecele: „Fetele s-au vorbit”, „Răvaș puică”, „Dialu de la răsărit”, „Mă rog dom-le căpitane” etc.

Cântecele populare de pe valea Cernișoarei au evidențiat multe momente înălțătoare din istoria poporului român, exemplu cântecul „Mă rog dom-le căpitane”:

 

 

“Mă rog, dom’le Căpitane

Să-mi dai drumul din concentrare

Că, de când m-am concentrat

Boi la jug n-am înjugat

Plug de coarne n-am mai luat

Pâine caldă n-am mâncat

 

În timpul marilor evenimente istorice, declanșarea “mobilizării generale” este consemnată și de creația populară cernișoreană:

 

“Foaie verde viorea

Venea Sfânta Maria

Într-o duminică seara

S-a sunat mobilizarea”

 

Jocurile populare de pe valea Cernișoarei: Sârba, Brâul, Învârtita etc au fost făcute cunoscute în țară și în lume, la multe festivaluri internaționale, de către interpretul și instructorul-prof. Aurel Cincă, personalitate marcantă a acestor locuri.

Obiceiurile de iarnă, prezentate în perioada 24 decembrie -7 ianuarie, sunt legate de sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou şi sunt caracterizate printr-o mare bogăţie folclorică. Dintre acestea cele mai cunoscute sunt colindele, pluguşorul, sorcova, steaua şi capra:

 

Colindele întâlnite în zona văii Cernișoarei, s-au transmis din tată în fiu şi ele au teme istorice sau sunt imnuri de slavă aduse voiniciei tinereşti. Cele mai întâlnite colinde sunt „Cetinile”, „Lerului mărului”, „Florile dalbe de măr”, „Lerului domnului”, etc.

 

Pluguşorul. Urarea pluguşorului era însoţită odinioară de plug cu boi, buhai, clopote, tălăngi şi chiar instrumente muzicale, în zilele noastre renunţându-se la plugul cu boi. Se adresează gospodarilor în ultima zi a anului. Pluguşorul este un vechi obicei agrar, urare declamată sau cântată, cu întâmplări hazlii şi vorbe de duh, pline de umor.

Este, de fapt, un poem al cărui conţinut trece în revistă muncile agricole, de la arat şi semănat, până la secerat și recoltat. Datina umblatului cu pluguşorul este datina urărilor de belşug, de sănătate şi voie bună.

Unul din cele mai răspândite pluguşoare, de pe valea Cernișoarei, începe astfel:

 

„Aho! Aho! copii şi fraţi,

Staţi puţin şi nu mânaţi,

Lângă boi vă alăturaţi,

Şi cuvântul mi-ascultaţi,

S-a sculat mai an, bădica Traian,

Şi-a încălecat pe-un cal învăţat,

Cu nume de Graur,

Cu şaua de aur,

Cu frâu de mătase,

Cât viţa de groasă.

Mânaţi măi! Hăi! Hăi!” …

 

Sorcova, este un alt obicei specific Munteniei și Olteniei, practicat mai ales de către copii. Aceştia purtând în mână o rămurică de măr sau păr împodobită cu hârtii colorate diferit, trec pe la casele oamenilor, chiar în ziua Anului Nou, urându-le la mulţi ani, fericire, sănătate, „tăria fierului, frumuseţea trandafirului” , etc.

 

„Sorcova, vesela,

Să-nfloreşti,

Să-mbătrâneşti,

Ca un măr,

Ca un păr,

Ca un fir de trandafir,

Tare ca fierul,

Iute ca oţelul etc.”

 

Capra este un obicei străvechi. E costumată şi jucată de un flăcău, care imită mersul animalului în două picioare. Flăcăul, ascuns într-un cojoc, ritmează jocul manevrând cu mâna botul de lemn al caprei. Jocul debutează într-un ritm vioi şi se încheie cu scena înmormântării caprei. În satele din comuna Cernișoara, cu capra, vin mai ales flăcăii din satul Armășești.

 

Descântecele sunt foarte probabil forme primitive ale poeziei unui popor. În zilele noastre când analfabetismul este o amintire tristă de domeniul trecutului, datorită creşterii gradului de cultură a oamenilor, care a determinat transformarea mentalităţilor şi înlăturarea într-o măsură considerabilă a misticismului, descântecele sunt pe cale de dispariţie. Din cauza ignoranţei în care trăiau, oamenii au fost dominaţi în trecut de teamă şi preocupaţi de descoperirea unor mijloace care să-i apere sau să le redea sănătatea.

Cel care descântă este de obicei o femeie bătrână şi curată. Aceasta în momentul descântecului respectă anumite reguli. Astfel nu se descântă când e lună nouă, duminica, iar unele descântece se fac numai în zilele de post, miercuri şi vineri etc.

Practica descântecului este variată: uneori se rezumă la simpla rostire a formulei, alteori concomitent cu acestea se folosesc diferite obiecte „lucruri sfinte”: cruce, plante, alimente ca untdelemn, miere etc; şi în toate cazurile apa, fără de care descântecul este de neconceput. Apa trebuie să fie luată din anumite locuri, să fie „apă sfinţită şi neîncepută”. Se întrebuinţează cărbunele stins în apă, care are chipurile menirea de a vindeca orice boală.

Descântecele se sfârşesc cu o formulă, care urează celui bolnav să rămână curat, iar boala să piară, să se ducă „unde cocoşul nu cântă, unde popa nu toacă”, iar bolnavul „să rămână curat, luminat, ca argintul strecurat”.

Cea mai recunoscută descântătoare din comuna Cernișoara a fost Maria Diaconescu zisă Măria lui Colin” din satul Armășești, care s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. De altfel aceasta a reușit ca, de-a lungul timpului, să strângă un număr de aproximativ 30 de descântece ce scot în evidență autenticitatea folclorului local - anexa nr. 26.

Am insistat asupra descântecelor pentru a sublinia, dacă mai era nevoie, caracterul lor perimat şi anacronic, profund neştiinţific.

Trebuie să dai dovadă de naivitate şi de o ignoranţă crasă ca să mai crezi în zilele noastre în asemenea practici desuete şi dăunătoare.

 

Doina. S-a păstrat pe teritoriul comunei un bogat repertoriu derivat din folclorul literar. Pentru frumuseţea unora dintre cântecele ce s-au păstrat pe aceste meleaguri, redăm mai jos câteva versuri dintr-o Doină, culeasă din satul Obârșia:

 

„Şi-am zis verde bob năut,

Eu când zic mă duc, mă duc,

Mândrele se strâng buluc,

Ca oile la uluc.”.

 

Dintre cântecele populare mai răspândite şi mai îndrăgite de locuitori, menţionăm: „Cântecul Radului” şi „Foaie verde sălcioară”.

 

Dansurile. Dintre dansurile populare cu caracter local, unele se caracterizează printr-o mare originalitate, fineţe şi sensibilitate. Executarea lor presupune multă supleţe, vioiciune şi îndemânare. Dintre aceste dansuri populare, pe care locuitorii le joacă la hore şi nunţi, menţionăm: „Sârba”, „Restelul”, „Hora Mare”, „Învârtita”, etc.

Echipele de dansuri care s-au prezentat cu aceste dansuri, în trecut, la diferite concursuri locale, raionale, regionale şi judeţene, s-au bucurat de aprecieri elogioase pentru frumuseţea jocurilor şi execuţia acestora, primind numeroase premii şi menţiuni. Aproape toate dansurile populare sunt însoţite de strigături pline de haz.

 

Legende cernișorene despre haiduci

Există în judeţul Vâlcea o pădure de legendă, o pădure cu stejari seculari, descrisă de altfel şi de Gala Galaction în Pădurea Cotoşmanu”.

„Pădurea asta desparte două comune, Popeşti şi Roieşti, şi se întinde de-a lungul drumului naţional Horezu – Craiova dar şi spre vest înspre Cernişoara”, povesteşte Ilorian Păunoiu, om de-al locului, scriitor îndrăgostit de poveştile acestei păduri „atât de dese, încât nu ai cum să nu te rătăceşti prin ea dacă nu eşti din partea locului”.

Drumul Cotoşmanului, cel care face legătura din Popeşti şi Roieşti, are un pitoresc aparte, prezintă serpentine printre pădurile de fag şi stejar, un drum care are multe poveşti de spus.

Pădurea Cotoşmanului are trei mari poveşti – povestea aurului, povestea cetăţii dacice şi povestea jidovului sau a uriaşului.

„Pădurea Cotoşmanului este cea mai întinsă pădure din centrul judeţului Vâlcea. Este ultima pădure subcarpatică. Pe aici se venea dinspre Craiova spre zona de nord a judeţului unde se aflau mănăstirile din regiunea Horezu şi Băbeni. Tot pe drumul Craiovei, boieri precum Greceanu, Piscureanu, Chiricel, Lahovary precum şi alţi oameni înstăriţi făceau tranzit între cetatea Băniei şi Râmnicu Vâlcea” spune Ilorian Păunoiu din Popeşti.

Aşa au apărut haiducii. Timp de sute de ani, localnicii povestesc de faptul că pădurea Cotoşmanului a fost un autentic ţinut Sherwood al Vâlcii, aici au înflorit lotrii, hoţi de drumul mare. Ba mai mult, a existat se pare şi un Robin Hood al locului. Haiducul Dragu este cel care a fost spaima multor „bogătani”, cum se spune prin zonă.

Haiducul Dragu a condus şi o revoltă a ţăranilor împotriva unor taxe pe care boierii le impuseseră.

Aşa a ajuns Pădurea Cotoşmanului să fie pădurea comorilor îngropate. Toţi haiducii care activau aici sfârşeau fie la ocnă, fie ucişi în luptă şi, odată cu ei, îngropau secretul aurului. Localnicii din Roieşti au vorbit în nenumărate rânduri despre un fenomen straniu, acel aşa zis „jocul al aurului” – din când în când pe dealul Cărămizilor se deschide pământul şi flăcări vii în noapte brăzdează cerul. Aceasta este lumina reflectată de banii ascunşi în măruntaiele pământului”, potrivit declaraţiilor lui Gheorghe Drăghici, primarul din Roeşti, comună aflată pe versantul sudic al dealului Cotoşmanu. Se mai relatează că, la cutremurul din anul 1977, zeci de astfel de flăcări se vedeau în pădurea Cotoşmanului.

Ba mai mult, s-a pornit şi o febră a aurului în zonă, deja mulţi aventurieri sapă prin pădure în căutarea comorilor haiducilor de odinioară.

Cea de a doua poveste descrie faptul că multe case vechi din satul Dăeşti şi din Valea Caselor au la fundaţie un anumit tip de cărămidă. Acest aspect a atras atenţia unor specialişti în arheologie şi nu mare le-a fost surpriza când au descoperit că aceste cărămizi au o vechime de aproape 2000 de ani. Actualii locatari ai acestor case au ridicat din umeri, întrebaţi de provenienţa lor. Nu ştiau de unde au luat străbunicii lor aceste cărămizi. „De acolo din pădure de pe Dealul Cărămizilor”. Şi aşa a apărut legenda enigmaticei cetăţi dacice aflate pe cea mai înaltă culme a pădurii Cotoşmanu – Cărămizi - dar care nu a putut fi localizată. Unii spun, din vorbă în vorbă, că au auzit de ruinele cetăţii şi cu siguranţă a existat o astfel de fortificaţie dar…încă rămâne legendă.

„Un istoric din Târgovişte a trecut-o pe o hartă dar este foarte greu de localizat cu precizie locul. Pădurea de fag şi stejar a acoperit-o în 2000 de ani”, spune Păunoiu

Dar una din cele mai povestite legende ale pădurii Cotoşmanului este cea a jidovului sau a uriaşului. Mai sunt mame în cătunul Valea Caselor care le spun copiilor neascultători că dacă nu sunt cuminţi îl aduc pe jidov din pădure. Ce este jidovul? Este uriaşul care trăieşte în Cotoşmanu. Mulţilocalnici spun că săpând după comorile haiducilor au dat de oase imense, falange, oase ale uriaşilor. 

Specialiştii spun însă că osemintele găsite sunt fosile ale unor făpturi marine, în urmă cu sute de mii de ani, locul fiind fund de mare. 

În orice caz, pe lângă aceste trei legende, mai sunt zeci de altele pentru că de la „Fântânile Reci”- locul unde îşi adăpau haiducii caii, „Balta lui Dragu”, „Dealul Cărămizilor”, păstorii pe care îi întâlneşti în pădurea Cotoşmanului sunt dornici să ţi le povestească.

Bătrânii de pe valea Cernișoarei spun că haiducii sau boierii fugari au ascuns, cu sute de ani în urmă, saci întregi de aur, adevărate comori inestimabile. Conform legendelor, fiecare comoară e păzită de spirite sau de un blestem înfricoşător, astfel că aventurierii împrejmuiesc zona unde urmează să facă săpăturile cu icoane şi talismane norocoase. „Comorile sunt păzite şi sunt blestemate. În nopţile cu lună plină, aurul blestemat începe să joace şi lumini se văd deasupra locului unde se spune că e îngropat", spune un bătrân pe nume Tălmaciu Aurel din Armășești. „Dacă cel care îl găseşte are inima curată, scapă de nenorociri, iar dacă nu, peste el se vor abate toate relele. Am văzut oameni care s-au îmbolnăvit subit şi au murit în chinuri", spune el

Locuitorii din zonă spun că în vârful unui deal, din satul Modoia, acoperit de o pădure deasă, a existat o fântână în care au fost ascunse comori, în urmă cu sute de ani. „Există o legendă care spune că în Pădurea Modoia, la o răscruce de drumuri, haiducii ar fi ascuns într-o fântână saci cu aur, prada de la boieri, aşa că au răscolit pământul după comori. Ştiu că bătrânii noştri au mai găsit bănuţi din aur prin pădure sau prin alte locuri, aşa că eu zic că există comori îngropate. Greu e să le găseşti, pentru că hărţi unde acestea au fost îngropate nu mai există", spune un alt satean, din Mădulari, pe numele lui Vasile Anghel din Mădulari.

Amintirea prezenței cetelor de haiduci în codrii Cotoșmanului avea să declanșeze forțele creatoare ale artiștilor populari de pe valea Cernișoarei. Întâmplările și faptele acestor „soli ai dreptății” au țesut multe cântece și legende de-a lungul timpului.

Cel mai cunoscut haiduc al acestor codrii era Nicu Munteanu, din Râmești, care fura de la cei bogați și dădea celor săraci. De multe ori acest haiduc poposea, împreună cu ceata sa, la Fântâna Mutului – către Dianu și Obârșia.

Se spune că în pădurea Rușița din Mădulari, la rădăcinile unui stejar, Nicu Munteanu și-ar fi ascuns comoara sa.

 

„Cine te-a trecut Cotoșmanu

M-a trecut Nicu Munteanu

                             (informator folcloric, prof. Maria I. Ionescu)

 

Tot la Fântâna Mutului, în drumul său spre Pojogi, au poposit și Iancu Jianu cu Terente. De remarcat faptul că Iancu Jianu poposea adesea cu ceata sa de haiduci la târgul de la Râureni.

Un alt loc de popas al haiducilor îl reprezintă Gropile Cernișoarei.

Haiducul Pleșcan Gheorghe Pleșcan a haiducit la “Bolta Hoțului” pe dealul Cotoșman, “hoțul a ținut calea tuturor călătorilor pe drumul peste dealul Cotoșmanului, dintre Dăieștii și Roieștii vâlceni între anii 1877-1892, când a fost prins de poteră, judecat și osândit la 20 de ani de muncă silnică la Ocnele Mari” - „În pădurea Cotoșmanei”, Gala Galaction.

O legendă locală amintește de Fântâna Mutului așezată în drumul către Dianu și Obârșie. De fapt era un izvor ce țâșnea dintre niște lespezi mari de piatră unde poposeau și se ascundeau haiducii. Aici au poposit haiducii Iancu Jianu și Nicu Munteanu.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Miercuri, 06 Iulie 2022
  • Localitate: Valcea
  • Creator: Gheorghe Constantinescu
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Emilia Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Gheorghe Constantinescu - Monografia comunei Cernișoara: locuri, vremuri, oameni. București: Editura Amanda Edit, 2014, p. 109-119.
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 5778 ori Ultima modificare Marți, 19 Aprilie 2022 14:01
Ești aici: Home Valcea Valcea Folclorul din Cernișoara