Proiectul cultural Târgul Meșterilor Populari din România a împlinit 15 ani de când s-a impus ca un context de exprimare a creativității populare, într-un context național, cu valoare de simbol – „Ziua Imnului Național al României” – și într-un cadru natural cu încărcătură patriotică, Parcul Zăvoi al Râmnicului, unde s-a intonat, pentru prima dată, cântecul „Deșteată-te , române!”, devenit Imnul Naţional al României. Proiectul s-a consacrat, devenind centrul de întâlnire anuală a celor mai reprezentativi creatori populari din România, ilustrând toate genurile artei: cusături, țesături; broderie; pielărie, cojocărie; sculptură în lemn; ceramică; sculptură os; icoane pe lemn și sticlă; ouă încondeiate; prelucrare sticlă; pictură naivă; prelucrare materii vegetale; prelucrare metale feroase; prelucrare pietre prețioase minerale; prelucrare ceară; artă decorativă; mobilier pictat; împletituri răchită etc. Ediţia 2012 a fost consistentă, cu mulți participanți, peste 70, din județele: Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Gorj, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timișoara, Vâlcea și Municipiul București. Remarcabil este faptul că, în acest program, se exprimă și etnicii maghiari și rromi, care se bucură de preţuirea vâlcenilor pentru harul lor artistic. CJCPCT Vâlcea a avut, de-a lungul celor 15 ediţii, un partener permanent şi eficient: Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea. De asemenea, a beneficiat de sprijinul conducerii CJ Vâlcea.
Marți, 10 Martie 2015 13:04
Târgul meșterilor populari din România (ediția a XV-a)
Scris de VLBibliotecaInformații adiționale
-
Autor:
-
---
- Data aparitiei: Sâmbătă, 01 Aprilie 2023
- Localitate: Valcea
- Creator: Gheorghe Deaconu, Elena Stoica
-
Subiect:
-
---
- Descriere: ---
- Editor: Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
- Contributor: Emilia Smedescu
- Tip: text
- Format: ---
- Identificator: ---
- Sursa: Gheorghe Deaconu, Elena Stoica - Cultura tradițională din Vâlcea 1968 – 2013 O istorie concentrată și ilustrată. Rm. Vâlcea: Editura Patrimoniu, 2013.
- Limba: ---
- Suport: Hartie
- Tip articol: Articole si studii
Publicat în
Valcea

VLBiblioteca
as
Articole recente - VLBiblioteca
- Vâlcea/ 1886: reumatismul la genunchi al gen. dr. Zorileanu și reumatismul cronic gutos al primului-ministru Brătianu duc la înființarea Stațiunii Băile Govora...
- Monografia comunei Vaideeni/ Vartolomei Todeci & co. (Prefață autor-coordonator și Cuprinsul volumului „Vaideeni - Istoria pământului natal”/ A.T. Băncescu)
- Arhitectura tradițională din Vâlcea (secolele XVIII-XX)/ fragment referitor la cule
- Andrei Şaguna şi episcopul Calinic de la Râmnic*
- Bio-bibliografie Petrache Poenaru, autor Petre Petria/ 1988