Revoluţia de la 1821, din Ţara Românească, a marcat începutul unor mişcări de eliberare naţională, dar mai ales socială, care se amplifică în deceniile următoare. Una din ideile „pandurului” Tudor Vladimirescu era de a face din mânăstiri adevărate bastioane, menite să-i ofere lui şi tovarăşilor săi refugiu în momentele dificile. În acest scop Tudor face o vizită în luna ianuarie a anului 1821 la mânăstirea Govora (Petre-Govora, 2001, 130).
Unirea Principatelor de la 1859, Moldova şi Ţara Românească, creează o stare de efervescenţă în rândul populaţiei, astfel, că numeroase delegaţii reprezentând satele şi oraşele din cele două provincii s-au deplasat la Bucureşti spre a-şi manifesta bucuria faţă de actul unirii şi speranţa într-o viaţă mai bună. Din satul Govora au participat 8 delegaţi (clăcaşi) în fruntea cărora îi găsim pe Ion Sin Zachia şi Radu Filip „exprimându-şi entuziasmul alături de cei veniţi din întreaga ţară”.Delegaţia este destul de importantă având în vedere faptul că „satul Govora număra 264 locuitori în vârstă de peste 20 ani pe listele celor care alegeau deputaţii în Divanul Ad-Hoc, fiind astfel cel mai populat sat din plasa Ocolul şi unul dintre cele mai mari din întreg judeţul” (Petre-Govora, 2001, 131).
În războiul de independenţă de la 1877, pe câmpurile de luptă de la Plevna au rămas şi eroii Govorii: Ioana Dumitru, regimentul nr. 2 – Vâlcea, soldat Gheorghe Constantin, regiment 2 – Linie, soldat din Govora (fără nume), înscrişi pe monumentul Independenţei din Râmnicu-Vâlcea. A venit acasă soldatul Gh. Mateescu decorat de Domnitorul Carol cu „Crucea Trecerea Dunării” şi cu medalia „Apărătorii Independenţei” în anul 1878, apoi cu a treia decoraţie „Medalia Jubiliară”, dată de Regele Carol în anul 1906, în calitate de veteran (Petre-Govora, 2001, 134).
1907 la Govora. La Govora, revolta a fost paşnică. Într-o scrisoare adresată ministerului Cultelor şi instrucţiunii Publice de către directorul şcolii Govora, Gheorghe Mateescu, trimis de prefectul judeţului prin sate pentru potolirea spiritelor, împreună cu contabilul băncilor populare, Gîrdeiu – relatează reuşita misiunii sale. Din scrisoare se reţine că situaţia de la Govora, unde deşi a fost linişte, s-au operat 3-4 arestări. Liniştea s-a datorat faptului că prin intermediul activităţii Băncii Populare sătenii au luat în arendă moşia „Vatra Schitului Govora”. Scrisoarea este datată din 23 martie 1907. La Govora Băi, fără a se confirma, circulau zvonuri că ţăranii răsculaţi împotriva arendaşului Alexandru Iliescu vor să atace şi vila acestuia din staţiune. Intră în panică şi şeful gării Govora care cere energic trimiterea armatei. Compania militară de la Mihăieşti a primit misiunea să patruleze la Govora (Petre-Govora, 2001, 132).
4. EPOCA CONTEMPORANĂ
Luptele purtate dincolo de Dunăre în timpul Războaielor Balcanice din 1913 şi cele de la Olt, Jiu, Mărăşti, Oituz şi Mărăşeşti din Primul Război Mondial (1916-1918) şi-au luat prinos de sânge şi din localităţile Govora şi Băile Govora, prin numărul mare de eroi (84) căzuţi la datorie pentru întregirea neamului românesc(Petre-Govora, 2001, 135-136).
Şi tu camarade soldat Marica Petre, ai luat parte la eroica bătălie dintre Nipru şi Marea Azov. Prin vitejia ta şi eroismul tău, duşmanul a fost înfrânt, urmărit şi distrus. Să povesteşti cu mândrie eroicele fapte de arme săvârşite de tine şi de camarazii tăi vânători de munte. Cu aceste cuvinte începe ordinul de zi pe unitate, nr. 177 din 14 oct. 1941, acordat soldatului Marica Petre din satul Govora, semnat de generalul de divizie Gheorghe Avramescu. Soldatul nu s-a mai întors acasă unde îl aştepta soţia şi un copil. A rămas acolo erou ca atâţia alţii din satul lui (31) şi din ţara lui(Sacerdoţeanu, 1968, 13). Alţii (30), în schimb, s-au întors răniţi, invalizi, dar plini de glorie şi cu piepturile pline de decoraţii, contribuind alături de generaţii şi generaţii de eroi la jertfa de sânge dată de poporul român de-a lungul secolelor pentru păstrarea fiinţei de neam şi ţară.
