Istorie Locala

 

Gheorghe Dumitrașcu Adelina Stroe

Dascălii vâlceni au fost, în majoritate, oameni entuziaşti, legaţi sufleteşte de locurile unde îşi desfăşurau activitatea, căutând să răspândească ştiinţa de carte.

Trăind în mijlocul populaţiei rurale, unde domnea analfabetismul şi sărăcia, învăţătorii şi-au dat seama de marile servicii pe care le pot aduce pentru luminarea satelor. Această activitate, împletită cu aceea de ridicare a stării morale şi materiale a familiilor ţărăneşti, iniţiată de ei, a fost preluată şi sprijinită de Spiru Haret după anul 1897, oficializată şi generalizată de acesta. Începând cu secolul al XX-lea, contribuţia dascălilor a ajuns la înfăptuiri cu adevărat impresionante în sprijinul învăţământului şi educaţiei.

Ca ministru al Instrucţiunii Publice, pentru aplicarea noii legislaţii şi organizări şcolare şi prin adoptarea unor decrete, regulamente şi circulare ministeriale, menite să faciliteze progresul didactic şi să ridice prestigiul dascălilor, Spiru Haret a creat învăţământului primar şi învăţătorilor săi condiţii mai bune în organizare şi dezvoltare.

EVOLUŢIA NUMERICĂ, STUDII ŞI TITLURI DIDACTICE

În anul preluării mandatului ministerial de către Spiru Haret, numărul corpului profesoral, la nivel de ţară, era extrem de redus faţă de numărul copiilor recenzaţi pentru a beneficia de lumina cărţii. Astfel, în anul şcolar 1896/1897, numărul de 1.323 de institutori nu reuşeau să cuprindă la învăţătura de carte din mediul urban decât 60.228 de elevi în loc de 105.840. Cât priveşte învăţământul rural, efectivul de 3.878 de învăţători, cu mari eforturi şi în condiţii „necorespunzătoare”, aduceau pe băncile şcolii numai 198.534 de elevi în loc de 316.240[1].

Dacă ne referim la judeţul Vâlcea, în anul şcolar 1897/1898, la cele 121 de şcoli rurale mixte şi 5 urbane, existente în judeţ, îşi desfăşurau activitatea 137 de învăţători şi învăţătoare şi 25 de institutori şi institutoare[2]. Pentru instruirea celor 24.219 copii erau necesare cel puţin 300 de cadre didactice. Revizorul şcolar D. Constantinescu explica ministrului că acest mare deficit de învăţători s-ar datora, mai întâi, numărului insuficient de şcoli normale unde erau pregătiţi viitorii dascăli, condiţiilor precare unde trebuiau să-şi desfăşoare activitatea şi stimulentului material minim şi neatractiv oferit pentru această „nobilă” muncă. El menţiona că şcolile normale „preparau” puţini învăţători iar cursurile erau terminate numai de câte unul sau doi absolvenţi de fiecare judeţ pe an, ceea ce avea ca efect „a ţine continuu populaţia rurală sub obrocul întunericului”[3].

TABEL NOMINAL

cu efectivul corpului didactic din judeţul Vâlcea în anul şcolar 1897-1898

Nr. crt.	LOCALITATEA unde funcţionează şcoala	NUMELE şi PRENUMELE cadrului didactic
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 1. 2. 3. 4. 5.	PLAIUL HOREZU Horezu Horezu Foleştii de Jos Foleştii de Sus Bărbăteşti Bodeşti Costeşti Costeşti Măldăreşti Oteşani Racoviţa Râmeşti Recea Slătioara Stroeşti Tomşani Vaideeni Vaideeni Vaideeni Romani PLAIUL COZIA Bogdăneşti Brezoiu Câineni Călimăneşti Bujoreni Călimăneşti Călineşti Cheia Malaia Olăneşti P. Măglaşi Muiereasca de Sus Robeşti Sărăcineşti P. Măglaşi Muiereasca de Jos Olăneşti (al II-lea post) PLASA OCOLU Buneşti Cacova Căzăneşti Dobriceni Govora P. Otăsău (al II-lea post) Pietrarii de Jos Pietrarii de Sus Şerbăneşti Stoeneşti Titireciu Vlădeşti Rm.-Vâlcea (Aranghel) Govora Ocnele Mari-Ocniţa Păuşeşti Otăsău Bârseşti-Buleta PLASA OLTUL DE SUS Băbeni Băbeni Dăeşti Fişcălia Frânceşti Genuneni Marcea Mihăieşti Orleşti Scundu Şirineasa Zăvideni Mânăstireni Ioneştii Mincului Mihăieşti (al II-lea post) PLASA OLTUL DE JOS Amărăşti Călina Creţeni Stăneşti Glăvile Guşoieni Nemoiu Prundeni Râmeşti Ştefăneşti Şuşanii de Sus Suteşti Voiceşti Zlătărei Drăgăşani-Momoteşti Suteşti (al II-lea post) Glăvile (al II-lea post) PLASA CERNA DE SUS Broşteni Cermegeşti Lăpuşata Mădulari Măldăreşti Popeşti Roeşti Urşi Pesceana de Cermegeşti Pojogi PLASA CERNA DE JOS Bătăşani Dozeşti Măciuca Mădulari Mărgineni Nisipi Pietroasa Roşiile Rusăneşti Stăneşti Vârleni Dejoiu PLASA OLTEŢU DE SUS Alunu Băeşti Berbeşti Mateeşti Turceşti Grădiştea Slăveşti Marcea Milostea Greci Colteşti Sineşti PLASA OLTEŢU DE JOS Bălceşti Beneşti Diculeşti Făureşti Frăţila Ghioroiu Laloşu Otetelişu Ştirbeşti Bălceşti (al II-lea post) Vasilaţi Poenari PLASA MIJLOCU Zătreni Zătreni Tetoiu Tina Ciorteşti Mecia	Elisa Ionescu Ilie Marinescu M. Pretorianu I. Bărbulescu C. Ionescu P. Teodosiu D. Tănăsescu Gh. Pretorianu C. Cuprian Pr. M. Dârvărescu Ion Ionescu Ion Dozescu Pr. I. Stănescu Pr. I. Nicolaescu M. Iliescu V. Dobrescu M. Predescu Pr. A. Ştefănescu Gr. Adamescu Sevasta Ştefănescu D. Sâmboteanu Valeria Bratovoescu Gh. Popescu N. Epureanu D. Bujoreanu S. Zăgănescu Gh. Angelescu Pr. I. Georgescu Gh. Găiculescu Alex. Georgescu Gh. Nicolăescu M. Găiculescu C. Saragea N. Popescu I. Rădulescu Florea Ion Ecaterina Mülder Eufrosina Georgescu Ion Antonescu C. Popescu N. Constantinescu Maria Sevapol Maria Simionescu C. Constantinescu Pr. Gh. Nicolăescu Al. Tănăsescu B. Demetrescu D. Andreescu Gh. Mihăiescu Victoria Rădulescu Gh. Mateescu Ion C. Bădescu Toma Stăpânoiu Ştefan Floroiu Ilie Şerbănescu Ion Şerbănescu Gr. Niculescu N. Safirescu Elena Popescu D. I. Gioroc Fotache Popescu Gh. Popescu D. Anescu Maria Boda C. Miulescu Amas Lăpuşeanu Alex Costescu Vasile Georgescu Maria F. Georgescu Ilie Oprea C. Popescu N: Ştefănescu Gh. Stănescu Pr. N. Stănciulescu C. Şerbănescu Ion Diaconescu N. Istrate I. Şuşanu M. Didicescu Ion Şuşanu N. Bosnea Ion Didicescu Victoria Mihăilescu Simion Dănciulescu R. M. Sacerdoţeanu Ilie Popescu Gh. Rădulescu Ion Mihăiescu Ion Nicolaescu Ion Popescu N. Popilian N. Lăstun Gh. Avramescu N. Urşanu Ion Pălăngeanu C. Preoţescu Ion Diaconescu M. Mateescu M. Zugravu Ion Constantinescu Pr. I. Mergereanu Ion Godeanu C. Petroşanu Radu Dumitrescu Alex Constantinescu D. Rădulescu Ştefan Drăghicescu Gr. Rădulescu vacant Ion Roibu M. Zugravu Cristea Ştefan Gh. Popescu N. Popescu M. Ştefănescu vacant Gr. Strehăianu N. I. Ciurez Alex Diaconescu Ilie Ionescu Pr. D. Mateescu Scărlătescu N. Constantin Ion Mateescu M. Popescu D. Vasilescu N. Rădulescu Pr. F. Ceauşescu M. Iliescu Pr. C. Herăscu Lucreţia M. Georgescu D. Demetrescu Ignaţiu Pretorian Ion Popescu Elena Popescu N. Diaconescu Ştefan Basilescu N. Popescu

Învăţătorii rurali din judeţul Vâlcea la 1 noiembrie 1897

(Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Vâlcea,

Fondul Revizoratului Şcolar, dos. 12/1897, f. 95-103)

TABEL NOMINAL

cu institutorii şi institutoarele din judeţul Vâlcea,

repartizaţi pe clase, în anul şcolar 1898/1899

Şcoala de Băieţi Râmnicu Vâlcea

          - Ştefan Ionescu Cheianu IV

          - I. Simionescu                                IV

          - I. T. Rădulescu                 III

          - Zoe Procopiu                                 II

          - Elisa Hangiu                                  I  

          - Pelaghia Popescu                        I

Şcoala de Fete Râmnicu Vâlcea

   - Anastasia Andronescu   IV

     - Maria Ioanid                               III

     - Clemenţa Zisu               II

     - Victoria Stăncescu                    I

Şcoala de Băieţi Drăgăşani

     - Ilie M. Nicolăescu           I

     - Ilie Marinescu                II

     - Pr. M. Nicolaescu                      III

     - Mihail I. Costeanu                      IV

Şcoala de Fete Drăgăşani

     - Profira Şt. Voicescu                   III-IV

     - Victoria Nicolaescu                    I- II

Şcoala mixtă Ocnele Mari

     - I. I. Gabrielescu                          III

   - Pr. C. Rădulescu                       IV

   - Ion Prodănescu                        II

   - Paulin Tălăngescu                     I  

Şcoala Govora

     - Gh. Mateiescu                          III-IV (V)

     - Savopol Maria                          I- II

Şcoala Călimăneşti

                           - N. Iepureanu                        III-IV (V)

       - Smaranda Zăgănescu             I- II

Şcoala Olăneşti

       - Alex. Georgescu                       III-IV

       - Ecaterina Mülder         I- II

(Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale,

Fondul Revizoratului Şcolar, dos. 5/1898, f. 430-431)

               Eforturile făcute de Spiru Haret în cei doi ani din primul său mandat ministerial, de a atrage spre şcoală tot mai mulţi învăţători şi institutori, este diminuat de noile modificări legislative efectuate de guvernarea conservatoare care, în loc să continue extinderea învăţământului şi să stimuleze activitatea didactică începută de Haret, o restrâng în mod îngrijorător. O nouă împărţire administrativă a comunelor şi scăderea bugetelor locale a condus, în perioada guvernării conservatoare – 12 aprilie 1899-14 februarie 1901, la reducerea substanţială a numărului de şcoli, sistarea celor care se aflau în construcţie şi restrângerea drastică a numărului de posturi în învăţământ. Ca urmare, în anul şcolar 1899/1900, în Vâlcea funcţionau 134 de şcoli, dintre care, 127 rurale şi 7 urbane, cu un efectiv de 142 învăţători şi învăţătoare, iar în cele urbane, 24 de institutori şi institutoare. Efectul unei politici şcolare neraţionale se oglindeşte şi în faptul că, în acelaşi an şcolar, într-un număr de 46 de comune „lipsesc cu desăvârşire şcoli”[4], tot atunci şi-au încetat temporar activitatea încă 26 de localuri şcolare.

Această situaţie nemaiîntâlnită a generat din partea multora dintre săteni o stare de spirit „protestatară” cu accente revendicative pe cosiderentul că „avem localuri – spuneau sătenii – avem lege care ne dă dreptul tuturor să avem câte un loc în şcoală pentru copiii noştri: daţi-ne învăţător!”[5]. O asemenea cerinţă era justificată – după opinia revizorului – deoarece pentru judeţul Vâlcea, în anul aplicării noii legi a învăţământului (1898) mai trebuiau de 5 ori mai mulţi învăţători pentru a face din „obligativitate ...un fapt real”[6]. Pentru a depăşi această situaţie incertă, revizorul recurge, mai întâi, la „prepararea” de el însuşi a unor suplinitori, apoi, selectează o parte din absolvenţii de gimnaziu şi de seminar, pe care îi instruieşte şi îi îndrumă să facă practică pedagogică la şcolile din judeţ cu buni învăţători[7]. Evident, cu o asemenea măsură „salvatoare”, se acoperea numai o parte din necesarul de dascăli din judeţ. De aceea, pentru preîntâmpinarea „dureroaselor plângeri” ale sătenilor prin care, el, revizorul, era învinuit că nu voieşte „a face loc în şcoli şi copiilor lor”, propune spre aprobarea ministerului un tablou cuprinzând 40 de comune unde se impunea urgent construirea de noi localuri de şcoală şi înfiinţarea de noi posturi de învăţători. Ridicarea unor asemenea construcţii dădea posibilitatea aplicării acelor dispoziţii din lege prin care îl obliga pe învăţător „a locui în comuna şi chiar în cătunul unde e şcoala” şi astfel, prin întreaga lui gospodărie, casă, curte, grădină, vitele şi păsările lui „totul să servească ca model sătenilor” pentru că prin astfel de încurajări situaţia materială a lor să prospere, deoarece „astăzi aceşti învăţători sunt foarte năpăstuiţi” şi neglijaţi din toate punctele de vedere – remarca revizorul într-un raport către minister, din iunie 1898.

Eforturile făcute de cei mai mulţi revizori şi învăţători pentru asigurarea unui învăţământ gratuit şi obligatoriu, au fost însoţite şi de preocuparea lor pentru pregătirea şi perfecţionarea didactică, de sporirea interesului acestora la ridicarea calităţii învăţământului, fapt reflectat în anii de studii de specialitate şi evaluarea activităţii lor la finele fiecărui an de învăţământ.

Dacă ne referim la anul şcolar 1897-1898 constatăm că învăţământul rural era extins în numeroase localităţi din judeţ şi cuprindea 137 de dascăli (123 învăţători şi 14 învăţătoare), repartizaţi astfel: 1 şcoală cu 3 învăţători; 14 şcoli cu 2 învăţători; 106 şcoli cu un învăţător

După titlul didactic erau 105 titulari (unii provizorii alţii definitiv) şi 32 de suplinitori, dintre care, după studii: 7 urmaseră cursul primar; 16 erau absolvenţi ai claselor gimnaziale, 4 absolvenţi de şcoală centrală şi 5 absolvenţi de externat secundar. După aptitudini şi rezultate, ponderea o deţineau dascălii cu pasiune care îşi făceau meseria din „conştiinţa datoriei către ţară pentru a forma generaţiuni devotate muncii şi iubirii de neam”[8], astfel: 22 de dascăli eminenţi; 40 de dascăli buni; 44 de dascăli bunicei; 17 dascăli mediocri; 5 dascăli slabi şi 9 dascăli foarte slabi.

Referitor la şcolile urbane, aici funcţionau 21 de institutori şi institutoare, iar pe parcursul anului şcolar s-au mai înfiinţat încă 4 posturi. Privitor la gradul didactic obţinut rezultă că: 11 dascăli erau declaraţi „definitivi” şi 10 „provizoriu” pe post, dintre care 10 bărbaţi şi 11 femei, şi toţi erau titulari. După studii: 3 dascăli aveau 4 clase seminariale; 5 cu şcoală normală; 4 cu şcoală centrală; 4 absolvenţi de bacalaureat şi 1 cu externatul secundar. După aptitudini şi „chemare didactică”, slujitorii şcolii erau clasaţi astfel: 5 dascăli eminenţi; 8 buni; 6 bunicei; 1 mediocru şi 1 slab de tot[9].

Haret a urmărit prin întreaga legislaţie ca dascălii să reprezinte adevărate modele deoarece pretenţiile cât şi exigenţele au crescut atât în timpul formării acestora prin instituţiile acreditate, dar şi prin exigenţele impuse de regulamente şi evaluări periodice prevăzute pentru ca aceştia să se menţină în tonusul cerut de mersul timpului.

Cunoscând foarte bine situaţia din învăţământul românesc, Spiru Haret, proiecta, iniţial, un învăţământ didactic modern, dar nu rupt de realităţile vieţii economico-sociale ale vremii. El constata că o bună parte din corpul didactic, din ultima decadă a secolului al XIX-lea, nu mai era la înălţimea misiunii sale, iar principala cauză o găsea în „greşita lui recrutare”. După legea din 1864, cine avea examenul general de liceu (bacalaureatul) era pus la un examen asupra materiei catedrei vacante şi dacă reuşea era numit pe catedra respectivă. „Mulţi dintre cei numiţi în acest din urmă mod– spunea Haret – nu meritau nici atunci această onoare şi nici nu au făcut nimic de atunci încoace ca s-o merite”[10].

Pe parcurs, potrivit unei noi legi din 1879, se punea ca primă condiţie de admitere la concurs, diploma de licenţă sau doctorat, în ramura din care făcea parte catedra vacantă. Nevoia de cadre didactice fiind foarte mare, cu un astfel de procedeu nu se puteau satisface nevoile învăţământului, deoarece numărul licenţiaţilor nu trecea de 7 pe an iar al catedrelor vacante nu cobora sub 58. Pentru a depăşi astfel de impedimente, s-au numit „suplinitori” ... chiar fără niciun fel de titlu didactic sau fără o eventuală perfecţionare. „Omul şcolii”, Spiru Haret, care cutreierase în anii anteriori ţara în lung şi în lat, i-a văzut la lucru, iar impresia a fost deplorabilă: „Nu numai capacitatea le lipseşte, ci încă şi tragerea de inimă, ca unii ce nu sunt siguri de azi pe mâine. De altă parte şcolarii şi publicul, obişnuiţi a vedea înaintea lor atâtea incapacităţi ce poartă numele de profesori, se deprind a nu mai da stima cuvenită nici celor ce o merită, ceea ce e o cauză puternică de discredit pentru corpul profesoral”[11].

Aşadar, moştenind o legislaţie cu multe lacune, cu privire la pregătirea şi calitatea dascălilor, Spiru Haret vine cu o serie de amendamente şi precizări în „folosul” învăţământului de toate gradele prin, promulgarea legii sale din 1898.

Ulterior, obţinerea gradului „definitiv” în învăţământ se realiza pe baza unor criterii riguros urmărite de revizorat şi minister, iar dascălul trebuia să dovedească atât la clasă, cât şi în activitatea extraşcolară, adevărate „performanţe”, pentru a fi considerat apt pentru această „înaltă misiune”. Pentru anul 1897, au obţinut gradaţia, prin examen, 20 de învăţători, în anul 1898 s-au bucurat de această „promovare” 9 învăţători, iar în primăvara anului 1899 „succesul” s-a răsfrânt asupra a 7 învăţători merituoşi.

PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

Din cauza numărului redus de şcoli normale care funcţionau în ţară şi a numărului insuficient de locuri, destinate pentru formarea noilor absolvenţi, – limitat la cel mult 2-3 învăţători repartizaţi pe judeţ în fiecare an –, situaţia era nesatisfăcătoare, iar necesarul de învăţători pentru nevoile judeţului, dacă s-ar fi păstrat acest ritm, s-ar fi întins pe 15 ani, cu condiţia – aşa după cum raporta revizorul D. Constantinescu ministerului la 15 august 1898 – numai dacă „vom construi săli complete în toată ţara şi vom forma şi personalul trebuitor”[12]. Din raportul revizorului vâlcean se degajă un optimism sincer în efortul său de a depăşi practic pragul incertitudinilor privitoare la destinele învăţământului vâlcean. El considera că pentru acoperirea numărului de învăţători în scopul cuprinderii „valului de copii” ce se îndreptau către şcoală era necesar să se admită la concursul de practică pedagogică toţi „actualii suplinitori” care au cursul secundar şi doi ani de suplinire fiind recrutaţi provizoriu pentru a face faţă cerinţelor recentei legi a învăţământului. Şansa pentru a avea un număr suficient de dascăli în şcolile vâlcene, revizorul o intuia ca fiind realizabilă prin sporirea numărului de şcoli normale şi a internatelor pentru viitorii dascăli, „ca să putem avea anual cel puţin 20 de absolvenţi pentru fiecare judeţ”. În opinia lu D. Constantinescu, un rol esenţial pentru formarea noii generaţii de dascăli îl aveau cunoştinţele pedagogice, deoarece „astăzi – spune revizorul – pedagogia este privită ca cea mai fecundă, mai liberală şi mai intensă... ea fiind în strânsă legătură cu întregul sistem de ştiinţe ce intersectează natura omenească” şi ar fi de mare folos dacă întregul corp didactic ar pătrunde în esenţa psihologică a copilului, pentru a-l forma, în timp, să devină un bun şi creativ adult[13].

În scopul unei mai bune operativităţi în numirea şi mişcarea personalului didactic pe post, în special, a „noilor cadre”, revizorul propune ca posturile rămase vacante, prin pensionare şi prin folosirea suplinitorilor, să fie imediat ocupate procedând la numire directă de revizorat pentru scurtarea timpului şi reducerea formalităţilor şi, numai în final, să se obţină aprobarea ministerului[14].

Fiind la început de mandat ministerial, Spiru Haret a pus în practică imediat experienţele şi constatările sale de când era secretar general la Ministerul Instrucţiunii (1882)[15], privitor la formarea şi perfecţionarea personalului didactic. El a avut ocazia să cunoască toate „ranele” din sistemul de învăţământ, iar cea mai dureroasă, care venea din legea instrucţiunii de la 1864, continua să recidiveze şi în plină fază de tranziţie – din timpul mandatului său – concentrată în învăţământul primar sătesc, unde necesarul de dascăli era extrem de ridicat şi neglijat de toate guvernele ce se perindaseră la putere. Aşa după cum un părinte îşi concentrează toată grija mai ales în jurul copilului celui mai plăpând, mai slăbuţ, neajutorat de natură sau destin, tot aşa „Omul şcolii” a căutat să acorde o deosebită înţelegere şi solicitudine şcolii săteanului, prin ridicarea standardului calităţii competenţelor ucenicilor săi, dascălii. De aceea, prin conferinţele generale[16] care, în primele trei decenii (1864-1898) deveniseră o adevărată şcoală preparatoare a învăţătorilor şi institutorilor, după 1897, conferinţele generale judeţene aveau un scop bine conturat, cu obiectivul principal, perfecţionarea dascălilor în arta de a preda, deci, îmbunătăţirea metodelor de comunicare cu elevii, pentru exprimarea cu limpezime a mesajului instructiv-educativ. Totodată, aceste întruniri în masă, prin schimburile de opinii didactice şi informările reciproce, privitor la starea învăţământului sau a unor „piedici comune” ca: ignoranţa şi neîncrederea sătenilor în folosul adus de şcoală, indiferenţa şi greutăţile produse de unele autorităţi locale privitor la trebuinţele învăţământului, „ferocitatea cămătarilor” atinşi în interesele lor vitale datorită luminării săteanului ş. a. – toate acestea au condus la sporirea încrederii în personalitatea dascălului concomitent cu apropierea colegială, sufletească, dând naştere la noi orizonturi semnificative în procesul coeziunii sociale, în rândul slujitorilor şcolii.

Noile repere haretiene, în această direcţie, sunt adoptate în măsuri şi transpuse în practică, generalizate de către revizoratele şcolare, începând cu desfăşurarea conferinţelor generale judeţene din august 1898. Ţinută-la Râmnicu-Vâlcea timp de şapte zile, respectiv, perioada 16-23 august 1898[17], conferinţa a constituit un prilej de pregătire intelectuală şi de însufleţire morală pentru îndeplinirea cu succes a misiunii de luminare a poporului asumată de dascălii şcolii. Cât priveşte conţinutul dezbaterilor şi a participării la acest eveniment a însuşi ministrului Instrucţiunii Publice, Spiru Haret, evenimentul a căpătat o notă de solemnitate, iar discuţiile au purtat amprenta „Omului şcolii”, întâmpinat permanent de auditori cu mare entuziasm.

Participarea la conferinţă fiind obligatorie, au fost prezenţi 160 de dascăli, iar aceştia – după opinia revizorului D. Constantinescu – şi-au dat toate „silinţele” pentru a „câştiga ideile” desprinse din intervenţiile la dezbateri. Din iniţiativa revizorului, au participat, în premieră, dar obligatoriu, şi învăţătorii suplinitori.

Dezbaterile conferinţei generale au acoperit întregul sistem de activităţi, atât din domeniul teoretic (ştiinţific), cât şi cele practice (didactice). Astfel, la partea ştiinţifică, sub coordonarea institutorilor Ştefan Keianu şi Nicolae Petrescu s-au reliefat problemele noi, de conţinut, abordate în studiile, operele şi manualele semnate de mari personalităţi ştiinţifice şi culturale ca B. P. Hasdeu, Gr. Tocilescu, A. D. Xenopol, V. A. Urechia, Ionescu Gion, Heliade ş. a., punându-se accent pe mesajul educativ şi patriotic desprins din lucrările acestora. În domeniul didacticii, sub îndrumările revizorului D. Constantinescu, au fost puse în discuţie probleme de pedagogie şi practică didactică însoţite de demonstraţii speciale în folosirea desenului. În cadrul conferinţei, s-a dezbătut, pe un palier larg de „idei şi iniţiative”, venite din partea învăţătorilor, probleme legate de propria experienţă a acestora în aplicarea legii învăţământului (1898), a noilor regulamente şcolare, a programelor pe discipline şi numeroase aspecte din activitatea extraşcolară a corpului didactic[18].

Activităţile pe comisii s-au desfăşurat în patru zile şi au fost „extrem de laborioase”, datorită abordărilor deschise, cu păreri „contradictorii”, care au vizat lecţiile practice efectuate de învăţători, s-au făcut „analize critice” şi s-au desprins concluzii menite să ajute la îmbunătăţirea activităţilor în „folosul” învăţământului românesc. Semnificative au fost îndrumările metodice cu privire la problemele majore din istoria noastră, unde au fost recomandate întocmirea de rezumate istorice cu participarea elevilor după terminarea tuturor lecţiilor din programă. Totodată, s-a subliniat ca fiecare dascăl, în activitatea sa şcolară şi extraşcolară, să demonstreze că „naţionalismul” trebuie să fie o prioritate educativă din care „să fie inspirat orice bun român”[19].

În afară de importanţa lor didactică, de împrospătare şi perfecţionare a cunoştinţelor, conferinţele generale, constituiau mijlocul cel mai eficace pentru stabilirea unor evaluări autentice a pregătirii fiecărui dascăl care, în final, obţinea un calificativ în ierarhia valorică pentru stabilitatea dascălului în învăţământ.

Dintre cei 160 de dascăli prezenţi la conferinţă, un număr de 13 au promovat în categoria celor declaraţi „eminent sau excelent”, 87 – „dascăl bun, harnic cu aptitudini şi pricepere”, 32 – „bunicel (mediocru)”, 22 – „slab”, iar dintre aceştia, 6 au fost socotiţi „foarte slabi”[20].

Între cei care s-au afirmat cu răspunsuri dintre cele mai „reuşite” şi consideraţi ca o „pildă” pentru colegii lor amintim pe: înv. Victoria I. Nicolaescu (Râmnicu Vâlcea), Ion Bădulescu (Foleştii de Sus), Ion Roibu (Băeşti), Şt. Basilescu (Tina), I. Didicescu (Voiceşti), I. Popescu (Zătreni), I. Dozescu (Horezu), Pr. N. Dărvărescu (Oteşani), Constantin G. Rădulescu (Grădiştea), I. Godeanu (Nisipi), Gh. Mateiescu (Govora), Radu Dumitrescu (Roşiile). (Vezi Catalogul de prezenţă la Conferinţa generală din 16-23 august 1898).

CATALOG

de prezenţă şi evaluare a membrilor corpului didactic rural şi urban

din judeţul Vâlcea la conferinţele generale din 16-23 august 1898

Nr. crt.	NUMELE şi PRENUMELE	COMUNA	PLASA	PĂRERILE PERSONALE ALE REVIZORULUI
1.	INSTITUTORI Şt. Ionescu Cheianu	Rm.-Vâlcea	Ocolul-Otăsău	A prezidat comisiunile pentru chestiunile istorice, luând parte la discuţia generală a conferinţei. Dovedeşte competenţă şi asiduitate.
2.	Ion Simionescu	-//-	-//-	A făcut critica lecţiei privind cucerirea Daciei. Observaţiile sale au fost bine venite.
3.	Ion I. Rădulescu	-//-	-//-	A cerut cuvântul la toate chestiunile, dar a pierdut timpul cu nesăbuiri. Pe lângă lipsa de cunoştinţe didactice, a probat şi lipsa de fond.
4.	Eliza Hangiu	-//-	-//-	A urmat conferinţele la Câmpulung.
5.	Zoe Procopiu	-//-	-//-	Idem
6.	Palaghia Popescu	-//-	-//-	A luat parte la conferinţă (discuţii).
7.	Anastasia Andronescu	-//-	-//-	Niciodată nu ia parte la   conferinţe (discuţii).
8.	Maria Ioanid	-//-	-//-	A discutat cu multă pricepere.
9.	Clemenţa Zisu	-//-	-//-	Idem
10.	Elisa Constantinescu	-//-	-//-	Idem
11.	Victoria Stănescu	-//-	-//-	A participat la conferinţa din   Craiova
12.	Ion I. Gabrielescu	Ocnele Mari	-//-	Niciodată n-a participat la conferinţe (discuţii).
13.	Pr. C. Rădulescu	-//-	-//-	A fost trimis la Şcoala Normală Câmpulung, dar nici acolo nu s-a dus.
14.	Ioan Prosănescu	-//-	-//-	A făcut critica lecţiei „despre fanarioţi”. A vorbit cu pricepere.
15.	Paulina Tălăngescu	-//-	-//-	A făcut critica lecţiei „Cucerirea Daciei”. A dovedit ceva complet.
16.	Ilie M. Nicolăescu	Drăgăşani	Oltul-Olteţul de Jos	A făcut planul lecţiei „Rezumatul istoriei până la formarea Principatelor Române”. A dovedit pricepere şi hărnicie
17.	Ilie Marinescu	-//-	-//-	N-are obiceiul să participe la conferinţe (discuţii).
18.	Pr. M. Nicolaescu	-//-	-//-	A vorbit în toate chestiunile tratate. Este competent şi cu multă ambiţie.
19.	Mihail I. Costescu	-//-	-//-	N-are obiceiul să participe la conferinţe (discuţii).
20.	Profira Şt. Voicescu	-//-	-//-	A făcut critica asupra lecţiilor „Legenda Condeiele lui Vodă” şi „Întemeierea Principatelor Române”.
21.	Victoria I. Nicolaescu	-//-	-//-	Are o bună dispoziţie didactică. A vorbit despre întocmirea planurilor de lecţie la limba română.
22.	Gh. Constantinescu	-//-	-//-	Nu cred că sunt obligaţi aceşti doi institutori de la Şcoala Viticolă Drăgăşani a lua parte la conferinţe.
23.	Vasile Brezeanu	-//-	-//-
1.	ÎNVĂŢĂTORI Ilie Şerbănescu	Băbeni	Ocolul-Otăsău	E speranţă a se face cu timpul un bunicel dascăl.
2.	Smaranda Şerbănescu	-//-	-//-	Idem
3.	Alex. Diaconescu	Bârseşti	-//-	A dovedit multă hărnicie şi aptitudini.
4.	Gh. Constantinescu	Bogdăneşti	-//-	Promite a deveni un bunicel dascăl.
5.	D. Bujoreanu	Bujoreni	-//-	E cu pricepere.
6.	Gh. Popescu	Căzăneşti	-//-	Idem
7.	Ion Pălăngeanu	Cermegeşti- Pesceana	-//-	E bunicel.
8.	Ion Mihăiescu	Cermegeşti- Chirceşti	-//-	Are competenţă. Se vede că citeşte.
9.	Gh. Miulescu	Dăeşti	-//-	Idem
10.	N. Safirescu	Fişcălia	-//-	Dacă ar citi mai mult, ar fi un eminent dascăl.
11.	S. Dănciulescu	Frânceşti	-//-	A absentat. Trebuie amendat.
12.	Pr. N. Stănciulescu	Glăvile	-//-	E un bunicel dascăl. Auzul îi cam aduce rău.
13.	M. Zugravu	Glăvile	-//-	E un dascăl cu carte şi aptitudini.
14.	D. I. Gioroc	Genuneni	-//-	Se vede că e dascăl inteligent şi sârguitor.
15.	Gh. Mateescu	Govora	-//-	Idem
16.	Maria Savopol	Govora	-//-	E dascăliţă inteligentă şi promite aptitudini.
17.	V. Georgescu	Ioneşti- Mincului	-//-	Dacă ar fi mai devotat carierei dăscăleşti, ar putea fi bun.
18.	Ion Nicolaescu	Lăpuşata	-//-	Idem
19.	N. Popilian	Măldăreşti	-//-	Promite
20.	Alex. Costescu	Mânăstireni	-//-	Idem
21.	Fotache Popescu	Marcea	-//-	Idem
22.	Gh. Popescu	Mihăieşti	-//-	Citeşte şi are destulă competenţă
23.	Maria F. Georgescu	Mihăieşti	-//-	E dăscăliţă bunicică.
24.	Ion C. Bădescu	Ocniţa	-//-	Dascăl inteligent şi harnic.
25.	N. Lăstun	Popeşti	-//-	Se vede că citeşte.
26.	Gh. Avrămescu	Roeşti	-//-	Ar fi dascăl bun, dacă ar avea creierul mai liniştit.
27.	Victoria Rădulescu	Rm. Vâlcea	-//-	Îşi dă silinţa a pricepe.
28.	Maria Boda	Scundu	-//-	Are auzul foarte greoi şi, de aceea, nu-şi dă seama ce vorbeşte.
29.	C. Miulescu	Şirineasa	-//-	E bun dascăl.
30.	D. Rădulescu	Stăneşti	-//-	Idem
31.	D. Andreescu	Titireciu	-//-	Idem
32.	N. Urşianu	Urşi	-//-	E leneşă şi fără pricepere. A căzut de 8 ori la concurs. E bine să scape şcoala de aşa dascăl.
33.	Şt. Drăghicescu	Vârleni	-//-	Dascăl bun şi inteligent.
34.	Gh. Mihăiescu	Vlădeşti	-//-	Idem
35.	Ştefan Ilieşu	Alunu	Horezu	Promite
36.	Cristea Ştefan	Berbeşti	-//-	Cam slab.
37.	M. Pretorian	Foleştii de Jos	-//-	Bun dascăl.
38.	Ion Bădulescu	Foleştii de Sus	-//-	Este un eminent dascăl.
39.	N. I. Ciurez	Greci	-//-	Bunicel
40.	Ion Dozescu	Horezu	-//-	Este un prea bun dascăl
41.	Eliza Capeleanu	Horezu	-//-	Nu s-a comunicat nimic de la Revizoratul din Craiova
42.	Ion Popescu	Mădulari	-//-	Dascăl slab
43.	C. Cuprianu	Măldăreşti	-//-	Dovedeşte pricepere
44.	Gh. Popescu	Mateeşti	-//-	Cam slab
45.	Pr. N. Dărvărescu	Oteşani	-//-	Inteligent şi cu tragere de inimă pentru şcoală
46.	C. Preoţescu	Pojogi	-//-	Dascăl harnic
47.	Pr. Ion Popescu	Racoviţa	-//-	Slab, dar e aproape de pensie
48.	Emil Cuţarida	Râmeşti	-//-	În timpul conferinţei, a stat de petreceri cu lăutari prin Horezu. Trebuie depărtat.
49.	Pr. I. Stănescu	Recea	-//-	Ţinând cont că e aproape de pensie, se mai poate tolera între dascălii mediocri.
50.	C. Pietraru	Romani	-//-	De mijloc
51.	Pr. I. Nicolaescu	Slătioara	-//-	Bunicel
52.	Alexandrina Piscureanu	Slătioara	-//-	Trebuie depărtată, că nu-şi vede de şcoală.
53.	Mihail Iliescu	Stroieşti	-//-	E dascăl priceput
54.	V. Dobrescu	Tomşani	-//-	A se pedepsi şi a se avea în vedere la concursul de definitivat de anul acesta. E slab.
55.	N. Popescu	Turceşti	-//-	Citeşte
56.	Gr. Adamescu	Vaideeni	-//-	E dascăl cu pricepere
57.	Pr. A. Ştefănescu	Vaideeni	-//-	Promite
58.	C. Ionescu	Bărbăteşti	Cozia	E inteligent şi competent
59.	P. Teodosiu	Bodeşti	-//-	Promite dacă se va ocupa mai serios
60.	Emilia Bratovoescu	Brezoi	-//-	Această învăţătoare are numai cursul primar şi nici că dă vreo atenţie misiunii sale. Trebuie eliminată din corpul didactic.
61.	D. Dumitrescu	Buneşti	-//-	E bun dascăl
62.	I. Antonescu	Cacova	-//-	Idem
63.	N. Iepureanu	Călimăneşti	-//-	Competent şi deştept
64.	Smaranda Zugrăvescu	Călimăneşti	-//-	Este o slabă dăscăliţă şi nu are decât clase primare
65.	Gh. Angelescu	Călineşti	-//-	Este un dascăl apt şi inteligent
66.	Gh. Popescu	Câineni	-//-	Promite
67.	Pr. I. Georgescu	Cheia	-//-	E dascăl deştept şi cu aptitudini
68.	Gh. Pretorian	Costeşti	-//-	Idem
69.	D. Tănăsescu	Costeşti	-//-	E aproape de pensie şi trebuie tolerat mai ales că nu e de tot slab
70.	N. Constantinescu	Dobriceni	-//-	Promite
71.	G. Găiculescu	Malaia	-//-	Dl. Prefect mi-a afirmat că l-a reţinut D-lui în munţi cu ocazia vizitei ce a făcut judeţului Principele moştenitor.
72.	Ion Florea	Muiereasca De Jos	-//-	A absentat. Trebuie amendat.
73.	N. Găiculescu	Muiereasca De Sus	-//-	E bunicel
74.	Alex. Georgescu	Olăneşti	-//-	Dascăl bun şi inteligent
75.	Ecaterina Mülder	Olăneşti	-//-	Are numai cursul primar şi e de o slăbiciune vădită. Să sperăm că anul acesta va scăpa şcoala de dânsa.
76.	I. Rădulescu	Păuşeşti-Măglaşi	-//-	Nu şi-a justificat absenţele
77.	Gh. Nicolaescu	Păuşeşti-Măglaşi	-//-	De o slăbiciune patentată
78.	Toma Ştefănoiu	Păuşeşti-Otăsău	-//-	Slab
79.	Maria Simionescu	Păuşeşti-Otăsău	-//-	În adevăr, e grav bolnavă
80.	C. Constantinescu	Pietrarii de Jos	-//-	E un dascăl excelent
81.	Pr. G. Nicolaescu	Pietrarii de Sus	-//-	Bunicel şi stăruitor
82.	Const. Saragea	Robeşti	-//-	E un dascăl slab. La prima ocazie, va fi înlocuit. Acum trebuie amendat.
83.	N. Popescu	Sărăcineşti	-//-	Slăbuţ, dar cu bunăvoinţă. Mai are doi ani până la pensie.
84.	Atanasie Tănăsescu	Şerbăneşti	-//-	Dascăl bun
85.	B. Dumitrescu	Stoeneşti	-//-	Bunicel
86.	Ion Roibu	Băeşti	-//-	Dascăl eminent
87.	G. Rădulescu	Broşteni	-//-	Bunicel
88.	N. Popescu	Ciorăşti-Mecea	Olteţul de Sus	Să se amendeze cu leafa pe 15 zile. A absentat.
89.	Şt. Florescu	Colţeşti	-//-	Idem
90.	Gr. Rădulescu	Dejoiu	-//-	Dascăl bun şi inteligent
91.	Pr. V. Constantinescu	Dozeşti	-//-	Titularul e în concediu, în străinătate. Suplinitorul e numit de la 1 sept., pe nume D. Demetrescu
92.	D. Pavelescu	Giuleşti	-//-	E un dascăl care promite.
93.	Const. Gh. Rădulescu	Grădiştea	-//-	E foarte bun dascăl.
94.	I. Godeanu	Nisipi	-//-	Idem
95.	Radu Dumitrescu	Roşiile	-//-	Idem
96.	Ilie Ionescu	Sineşti	-//-	Slăbuţ şi doritor de petreceri
97.	M. Ştefănescu	Slăveşti	-//-	Dascăl bun şi stăruitor
98.	Şt. Basilescu	Tina	-//-	Dascăl eminent
99.	Ilie Oprea	Amărăşti	Olteţul de Jos	E dascăl bun şi stăruitor
100.	I. Constantinescu	Amărăşti	-//-	Idem
101.	Pr. D. Mateescu	Bălceşti	-//-	Idem
102.	M. Mateescu	Bălceşti	-//-	Idem
103.	I. Diaconescu	Bătăşani	-//-	Idem
104.	C. Popescu	Călina	-//-	Ar fi un bun dascăl dacă ar fi mai puţin egoist.
105.	N. Ştefănescu	Creţeni	-//-	De mirare că n-a ieşit bine cu lecţia, căci la catedră lucrează bine.
106.	I. Mateescu	Diculeşti	-//-	E dascăl bun şi fără pretenţii
107.	Elena Ott-Popescu	Drăgăşani-Momoteşti	-//-	De deputat Filipescu întrebată de adevăr, mi-a afirmat ca aşa e: Ana Popescu e grav bolnavă.
108.	Mihail Popescu	Făureşti	Oltul-Olteţul de Jos	Inteligenţa şi dragostea de muncă îl ajută mult.
109.	Gh. Sultănoiu	Frăţila	-//-	Bunicel
110.	N. Diaconescu	Găneşti	-//-	Competenţă şi stăruitor
111.	N. Rădulescu	Ghioroiu	-//-	Idem
112.	C. Şerbănescu	Guşoieni	-//-	Dascăl bun
113.	N. Besnea	Izvorul	-//-	Inteligent şi cu ambiţie de dascăl
114.	Pr. Florea Ceauşescu	Laloşu	-//-	Bunicel
115.	Ilie Popescu	Măciuca	-//-	E slab şi trebuia să vină la conferinţă
116.	Marin Petrescu	Mădulari	-//-	Bunicel
117.	Ion Diaconescu	Nemoiu	-//-	E dascăl bun
118.	M. Iliescu	Oteteliş	-//-	Pedeapsa ce i s-a dat anul trecut pentru lene l-a pus la muncă şi acum dovedeşte că poate mult
119.	D. Anescu	Nemoiu	-//-	Leneş şi lipsit de pricepere
120.	C. Petroşanu	Petroasa	-//-	E dascăl cu pricepere, deşi nu-l prea ajută auzul. Să fie încurajat şi va reuşi, că e bun dascăl
121.	Ig. Pretorian	Poenari	-//-	E dascăl care citeşte
122.	N. Grecescu	Prundeni	-//-	Trebuie înlocuit, căci scrie   gramatică mai rău decât cei pe care-i învaţă
123.	I. Şuşanu	Şuşanii de Jos	-//-	E dascăl care se ocupă de copii
124.	D. Şuşanu	Şuşanii de Sus	-//-	Idem
125.	M. Didicescu	Ştefăneşti	-//-	Idem
126.	G. Stănescu	Stăneşti	-//-	Idem
127.	C. Herescu	Ştirbeşti	-//-	E dascăl bun şi stăruitor
128.	Al. Costinu	Suteşti	-//-	Recomandat de la 1 sept. A participat la conferinţă.
129.	G. S. Nicolae	Suteşti	-//-	Promite a fi bunicel dascăl
130.	Vacantă	Rusăneşti	-//-	-
131.	C. N. Scărlătescu	Tetoiu	-//-	E slab şi trebuie înlocuit. A absentat.
132.	C. Săndulescu	Vasilaţi	-//-	E dascăl care promite, dar se va mai ocupa
133.	I. Didicescu	Voiceşti	-//-	Este un excelent dascăl
134.	Amos Lupşianu	Zăvideni	-//-	Dacă ar fi mai deştept, ar fi şi mai bun
135.	I. Popescu	Zătreni	-//-	Este un eminent dascăl
136.	Elena Popescu	Zătreni	-//-	E prea bună dascăliţă
137.	Victoria Mihăilescu	Zlătărei	-//-	Promite, dacă se va ocupa mai mult.

Revizor şcolar, Dumitru Constantinescu

                        (Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale,

                        fond Revizoratul Şcolar, dos. 5/1898, f. 444-451)

Tot cu prilejul conferinţei generale a corpului didactic vâlcean, a avut loc şedinţa inaugurală de constituire a Societăţii Culturale a judeţului Vâlcea, programată din timp, în ultima zi a prezentării „concluziilor” (23 august 1898), ţinută în sala de festivităţi a Şcolii Primare nr. 1, din Râmnicu Vâlcea, la care a participat şi Spiru Haret[21].

La gara din Râmnicu-Vâlcea, ministrul Instrucţiunii Publice a sosit împreună cu soţia, a fost întâmpinat de întregul corp didactic prezent la conferinţa generală anuală, de elevii şcolilor din oraş şi de părinţii lor, de autorităţile locale şi de un numeros public.

În cuvântul de bun venit, adresat lui Spiru Haret de dirigintele şcolii Costeşti, Gr. Pretorian, se arăta: „Suntem mândri, domnule ministru, că astăzi avem pe lângă noi pe şeful învăţământului din România, care, prin munca neobişnuită, a reuşit să alcătuiască tot ce e bun şi folositor pentru propăşirea naţiunii. Domnia Voastră sunteţi acela care, pe lângă multe opere mari ce-aţi săvârşit pentru ţară, aţi înzestrat patria cu importanta lege a învăţământului secundar şi superior, punând-o într-o perfectă armonie cu legea învăţământului primar şi sunteţi cel dintâi care aţi avut ideea fericită de a înfiinţa cantinele şcolare şi bibliotecile, un nou şi mare progres al şcolii”[22]. La evenimentul de constituire a Societăţii Culturale, alături de cei 135 de directori de şcoli, profesori şi învăţători, erau prezenţi senatori şi deputaţi de Vâlcea, prefectul judeţului şi primarul Râmnicului, avocaţi, medici, proprietari, înalţi prelaţi ai bisericii şi alţi invitaţi.

Preşedintele activ al Societăţii Culturale Vâlcene a fost ales distinsul şi eruditul profesor D. Constantinescu, revizor şcolar de Vâlcea în două mandate liberale (1897-1899 şi 1901-1904), iar preşedinte de onoare, P. S. Atanasie, episcopul Râmnicului-Noul Severin. Între membrii de onoare ai Societăţii, întâlnim nume celebre ale ştiinţei, culturii şi vieţii politice româneşti, între care Spiru Haret, ce va juca o vreme rolul de „mecena” al Societăţii Culturale Vâlcene. Cei 135 de slujitori ai şcolii, prezenţi la eveniment, vor deveni, conform statutului, membri fondatori şi activi ai Societăţii în decursul existenţei acesteia[23].

Experienţa şi concluziile desprinse din conferinţele generale desfăşurate sub ministeriatul liberal, vor fi preluate, „selectiv”, de noua echipă a Instrucţiunii Publice a guvernului conservator. Noua împărţire administrativă a judeţelor şi reducerea bugetelor comunale, iniţiată de noua guvernare, va influenţa negativ mersul învăţământului prin reduceri masive de personal didactic şi de localuri şcolare. De astă dată, prezenţa la conferinţa generală din 13 aprilie 1900 a fost scăzută, participând numai 97 de institutori şi învăţători titulari dintr-un efectiv de 123, la care se adaugă şi un număr de 40 de suplinitori, convinşi că această activitate ajută la „fortificarea lor intelectuală şi didactică”[24]. După aprecierile noului revizor şcolar, Ilie Marinescu – consemnate în raportul său din 11 mai 1900 – rezultă că la dezbatere au luat toţi cuvântul, că s-a discutat, cu competenţă, tematica ştiinţifică, s-au efectuat lecţiile practice model şi „putem zice cu satisfacţiune – subliniază revizorul – că am ajuns a înţelege scopul conferinţelor şi să ne putem făli cu un corp didactic luminat din toate punctele de vedere”. Referitor la conţinutul discuţiilor, se menţionează că ele au fost „pline de miez ştiinţific şi paşnice”, că există în corpul didactic vâlcean „o frumoasă frăţietate şi armonie”. Ca urmare a acestei activităţi, câştigul a fost, deopotrivă, atât pentru „dascălul cel bun”, cât şi pentru „cel mai puţin bun”, iar conferinţele generale ale anului 1900 au constituit „un progres mai mult pe cale didactică”[25].

Dincolo de unele aprecieri protocolare, datorită împrejurărilor impuse de „rotativa guvernamentală”, conferinţele generale au constituit un stimulent şi un reper ştiinţific şi didactic pentru impulsionarea învăţământului românesc pe drumul modernizării la sfârşit de secol. Sfătuindu-se între ei, cu acest prilej, şi ajutaţi de îndrumările revizorilor, dascălii au putut lămuri multe probleme ştiinţifice şi didactice, iar greutăţile întâmpinate au putut fi aduse direct la cunoştinţa revizorilor şi ministerului, care, potrivit piedicilor şi neajunsurilor cu care se confrunta şcoala, se căutau şi remediile de aplicat în consecinţă.

Tot pentru pregătirea şi perfecţionarea didactică a slujitorilor şcolii, un rol important l-au avut cercurile culturale[26]. Începând cu anul 1898 şi cel următor, acestea iau fiinţă în mai multe judeţe, între care şi Vâlcea. Revizorul D. Constantinescu, fiind convins de ideea necesităţii acestor activităţi pentru „prosperitatea neamului nostru”, dă curs iniţiativei învăţătorului D. Andreescu, de la şcoala Titireciu (comuna Buneşti), care, în acelaşi an, pusese bazele unui asemenea cerc în comuna sa[27].

Acordându-se o atenţie mai mare activităţii acestor cercuri, s-a considerat că ele aveau un mare rol privind perfecţionarea corpului didactic şi ridicarea nivelului cultural al sătenilor. În consecinţă, Haret a reglementat, pentru prima oară, funcţionarea lor, generalizându-le şi socotindu-le obligatorii pentru toate şcolile din ţară[28].

Potrivit acestei reglementări, prin constituirea cercurilor culturale, se urmăreau două scopuri: a) lărgirea sferei de cunoaştere cu noutăţile ştiinţifice şi didactice şi b) extinderea orizontului de cunoştinţe practice şi cultivarea sentimentelor frumoase populaţiei rurale. Cercurile culturale vâlcene îşi desfăşurau activitatea în şedinţe intime, urmărindu-se perfecţionarea didactică pentru învăţători şi institutori, iar în şedinţele publice se preconiza realizarea scopului „instructiv şi cultural-educativ pentru săteni”[29].

În cursul anului 1900, în Vâlcea, s-au constituit 14 cercuri culturale, cuprinzând 165 de învăţători şi institutori aparţinând centrelor Râmnicu-Vâlcea, Băbeni, Drăgăşani, Făureşti, Zătreni, Mateeşti, Horezu, Olăneşti, Titireciu, Ocnele Mari, Măldăreşti (Cerna), Brezoi, Amărăşti[30].

Pentru început, cercurile culturale vâlcene erau grupate în câte 10-15 comune, la un centru din zonă, iar reuniunile se făceau în zilele de sărbători sau cu prilejul „hramurilor bisericeşti” sau „soboruri”. Ulterior, conferinţele din cercurile culturale se stabileau de revizorul şcolar şi învăţători şi se ţineau o dată pe lună, „cu bună cuviinţă şi demnitate..., pentru a se ridica prestigiul îmvăţătorului şi moralei săteanului”[31].

Şedinţele intime erau frecventate numai de corpul didactic – învăţători şi institutori – ce compuneau cercul, iar în cadrul lor, se discutau, cu prioritate, problemele noi din didactica modernă. Cu timpul, pe lângă problemele de interes şcolar, aceste reuniuni (şedinţe) au îmbogăţit programul lor cu noutăţi ce ţineau de metodologia desfăşurării diferitelor manifestări cultural-educative[32].

Pentru a exista unele repere de fond în desfăşurarea discuţiilor, învăţătorii se pregăteau în baza unor tematici şi bibliografii din timp anunţate, iar frecventarea lor era obligatorie. O atenţie deosebită se acorda aplicării metodelor indicate de programa analitică, a sistemului admis pentru corectarea lucrărilor scrise şi obligativitatea folosirii cărţilor autorizate numai de forurile ministeriale ale instrucţiunii publice. Programul şedinţelor cuprindea şi lecţii practice, urmate de analize minuţioase, unde nu lipseau criticile cu privire la forma şi conţinutul activităţii. Pe baza studiulu individual, se prezentau sinteze asupra cărţilor sau articolelor citite de învăţători, se ţineau expuneri cu subiecte ştiinţifice şi literare care aveau legătură cu obiectele ce se predau la şcoala primară[33].

Dacă în primii ani de funcţionare, cercurile culturale au reuşit să-şi găsească „făgaşul”, sub supravegherea şi îndemnurile lui Spiru Haret, în anii următori, ele vor deveni adevărate centre metodice şi mijloace de „evaluare” pertinente în stabilirea ierarhiei valorice pentru obţinerea gradelor didactice a tuturor celor care slujeau învăţământul.

Un rol important pentru cunoaşterea la zi a problemelor didactice, fie din domeniul pedagogiei generale, din metodologia predării şi, mai ales, probleme de conţinut din cadrul fiecărei discipline de predare, l-au avut revistele didactice editate de Ministerul Instrucţiunii şi Casa Şcoalelor. Potrivit ordinului 43/8 ianuarie 1898, emis de Revizoratul Şcolar Vâlcea, fiecare dascăl trebuia să intre în posesia unor reviste „informative şi instructive” prin abonamente anuale. Cu prilejul inspecţiilor la clasă de către revizori, un punct distinct al discuţiilor, consemnat şi în procesele-verbale de inspecţie, se referea la conţinutul revistelor abonatului, constituind un mijloc de evaluare a informaţiilor obţinute din respectivele reviste şi modul cum au fost îndreptate în practică, la clasă, cu elevii[34].

Din cei 166 de dascăli (134 învăţători şi 24 institutori), care funcţionau în anul şcolar 1899/1900 în judeţ, cei mai mulţi erau abonaţi la reviste didactice, cultural-ştiinţifice, de informare şi popularizare, astfel:

$1-          la 5 reviste erau abonaţi 19 dascăli;

$1-          la 4 reviste       -//-       52   -//-

$1-          la 3 reviste       -//-       67   -//-

$1-          la 2 reviste       -//-       9   -//-

$1-          la o revistă       -//-       2   -//-

$1-          nu aveau abonament      17

             Total           166 dascăli

Dintre cei 17 dascăli lipsiţi de abonament, numai 2 erau „titulari”, iar 15 erau „suplinitori” flotanţi. Menţionăm că abonamentele la revistele didactice erau obligatorii, iar pentru „înaintarea în grad”, se ţinea cont la punctajul fixat de aceste mijloace de perfecţionare.

CONDUITA DASCĂLILOR: SANCŢIUNI ŞI PEDEPSE

Pentru siguranţa desfăşurării unei activităţi şcolare stabile, care să-l personalizeze pe dascăl şi să-l ocrotească de ingerinţele administrative abuzive, Spiru Haret aduce importante precizări şi reglementări cu privire la transferarea cadrelor didactice[35].

Până la 1864, personalul didactic de toate gradele aveau statut de „funcţionari” şi, ca atare, se numeau şi se revocau prin decret domnesc. După legea din 1864, membrii corpului didactic, în afară de profesorii titulari de la facultăţi, puteau fi transferaţi de la o şcoală la alta printr-un simplu ordin al ministrului. Aceasta a permis ca institutorilor şi, mai ales, învăţătorilor din mediul rural să li se facă mari nedreptăţi, să fie umiliţi. În fiecare an, ei puteau să fie transferaţi, suspendaţi sau chiar destituiţi, fără să găsească în lege cea mai mică protecţie! „... nu de puţine ori învăţătorul devenea o simplă jucărie în mâinile administraţiunii politice”[36]. De aceea, Legea din 1896, al cărei raportor a fost Haret, a impus condiţii mai prielnice de stabilitate pentru toţi învăţătorii şi institutorii, indiferent de grad. Ea definea „transferarea” ca o pedeapsă în cazul unor abateri grave şi nu se putea aplica decât cu avizul expres al consiliului permanent sau prin hotărârea comisiei de judecată, în cazul când greşeala se repeta într-un termen mai scurt de doi ani. Legea din 1898 aduce noi îmbunătăţiri acestei situaţii, asigurând, prin prevederile sale, o judecată dreaptă şi imparţială slujitorilor şcolii. Astfel, ministrul avea competenţa de a pronunţa: avertismentul, amenda, cenzura şi întârzierea gradaţiei cu un an pentru învăţători, institutori şi personalul didactic al şcolilor elementare şi inferioare de meserii şi agricultură. În ceea ce priveşte suspendarea sau transferarea, ministrul trebuia să aibă avizul consiliului permanent. A doua transferare, excluderea temporară din învăţământ sau excluderea definitivă, puteau să fie hotărâte numai de o comisie de judecată, numită pe şase ani şi compusă dintr-un profesor universitar şi doi jurişti. Intenţia de a asigura echitate în judecarea personalului didactic era explicată de Haret, referindu-se la legea din 1898, în felul următor: „Dacă a căutat să asigure stabilitatea corpului didactic, mergând chiar până la extremitatea de a-l sustrage aproape cu totul de la acţiunea ministrului, cum făcea legea din 1864, era tocmai pentru că ministrul, ca om politic, va fi expus influenţelor de partid şi s-a voit ca aceste influenţe să nu tulbure seninătatea şi liniştea şcolii”[37]. Îmbunătăţirile aduse în această privinţă au asigurat, ulterior, o bază legală, în limitele regimului trecut, pentru a se putea pune situaţia dascălilor la adăpost de interesele politicianiste ale partidelor şi guvernărilor care se vor perinda la putere în anii următori.

„Omul şcolii” privea viitorul învăţământului prin prisma problemei stabilităţii corpului didactic, în sensul că dascălul, ştiind că nu mai poate să fie oricând mutat sau lăsat în afara învăţământului, se putea ocupa numai de şcoală.

Aşadar, după noile legiuiri haretiene, învăţătorul dobândise siguranţa stabilităţii sale, chiar în locul unde a fost numit, căci transferarea propriu-zisă, în sensul nou al legislaţiei, continuă să rămână o sancţiune disciplinară. Încălcarea regulamentelor şcolare sau abaterea de la prevederile legii, cu privire la „disciplina” corpului didactic în procesul instructiv-educativ, era sancţionată cu severitate dar, cu raţionament şi discernământ.

Dacă majoritatea dascălilor dovedeau, prin faptele lor, că sunt adevăraţi apostoli ai satelor, că în activitatea lor se dăruiesc, pur şi simplu, pentru luminarea populaţiei rurale, chiar cu preţul unor sacrificii materiale ce se resimţeau în viaţa familială, au existat, la antipodul acestora, şi „nechemaţi” pentru această nobilă profesie, care, nu o dată, „stârneau nemulţumirea sătenilor” din cauza abaterilor repetate de la statutul de „dascăl al poporului”[38]. Întâlnim unele sesizări care, în urma anchetelor efectuate, se dovedesc a fi reale. Prin petiţii, sătenii reclamau oficialităţilor judeţene şi ministerului despre comportamentul nedemn al unor dascăli, cât şi despre modul defectuos al prestaţiei lor profesionale. Institutorul Eliu Marinescu, de la Şcoala primară Drăgăşani, era chemat în judecată, la 27 iunie 1897, de Ministerul Instrucţiunii Publice, pe motiv de „neglijenţă, abatere de la regulile şcolare” şi „nepricepere în ale şcolii şi ... amestec în afaceri politice”[39]. După îndelungi şi responsabile cercetări, ministerul lua decizia de sancţionare cu „cenzura”, prin reţinerea din salariu pe 20 de zile şi cu un avertisment „definitiv”[40].

Deşi era „un mare dascăl” – după opinia revizorului şcolar – Eliu Marinescu „avea un comportament imprevizibil şi răutăcios” atât cu elevii, cât şi cu sătenii, „gata de ceartă şi judecată” cu cei din urmă, de aceea erau aşa de „aprinşi contra” lui, încât voiau să-şi retragă copiii de la şcoală. La 29 ianuarie 1899, Eliu Marinescu primeşte un ultim avertisment, urmând a fi transferat într-o altă comună din judeţ, dacă nu se va îndrepta[41].

Pedeapsa cu „cenzura” o primeşte şi învăţătorul I. Diaconescu de la Şcoala Nemoiu cu oprirea salariului pe 15 zile şi fără a mai avea drept la vreun concediu în cursul anului şcolar, deoarece avea o „purtare aproape barbară cu copiii şi peste măsură de semeaţă cu părinţii lor”.

Pedepsit a fost şi învăţătorul Alexandru Diaconu, de la şcoala din Colteşti, pentru că „nu are grijă de şcoală, bate copiii când e necăjit”, iar când face lecţiile, obişnuieşte să nu stea în clasă, la catedră, ci „afară pe scaun, aşa că nu aude ce spun copiii când îi ascultă la lecţii”, deoarece aceştia „fac zgomot şi se bat, fiind nesupravegheaţi”[42].

O acuzaţie mai „delicată” i se atribuie învăţătorului D. Tănăsescu, de şcoala din Costeşti, pentru „fapte imorale şi perturbatoare” între locuitori. El este învinuit că „şi-a izgonit” prima soţie legitimă din casă, împreună cu copiii, aducând, în locul acesteia, o fată pe care a „sedus-o de virgină şi are cu dânsa trei copii”. Este pedepsit prin „transferare” temporară la Voineasa[43].

Fiind atraşi în luptele electorale locale din noiembrie 1898, învăţătorii Ilie Oprea şi Matei Zugravu, din comuna Olteanca, şi învăţătorul Ion Constantinescu, din comuna Amărăşti, s-au „azvârlit” într-una din cele două tabere „vrăşmaşe”. În pofida „sfaturilor părinteşti” date de revizor, ca, în astfel de dispute, să stea de-o parte şi să privească cu rezerve neînţelegerile politice, ei şi-au atras oprobriul public şi neîncrederea consătenilor. Pentru „nesăbuinţa” lor, au primit un „avertisment” însoţit de o „admonestare verbală şi scrisă”, rămânând ca, pe viitor, cu toţii să-şi recâştige dragostea tuturor sătenilor pe care i-au supărat[44].

Învăţătorul Ştefan Manu Măciuceanu, de la Şcoala din Zăvoieni, „bate elevii în stare de ebrietate”, iar copiii, de teamă, „fug de la şcoală”[45]. La şcoala din Glăvile, învăţătorul M. Ştefănescu nu-şi face datoria, conform prevederilor legii, obişnuind să întârzie mai întotdeauna de la ore, lăsând copiii de „izbelişte”[46]. Sătenii sunt nemulţumiţi şi de învăţătorii de şcolile din Mateeşti, Suteşti, Vaideeni şi Foleştii de Jos, din cauza unor abateri repetate de la conduita şcolii[47].

Pentru abateri „extreme”, învăţătorul N. Constantinescu din comuna Dobriceni a fost exclus din învăţământ – potrivit art. 60 din lege – pentru că nu s-a prezentat la examenul de definitivat programat în anii 1896, 1897 şi 1898, din cauză că „nu a fost în stare a putea corespunde condiţiilor examenului”. Din acelaşi motiv, a fost exclusă din învăţământ şi Eufrosina Georgescu[48] de la şcoala Buneşti, precum şi învăţătorul G. Nicolaescu[49] de la şcoala Păuşeşti-Măglaşi. Pentru că a manifestat în repetate rânduri o atitudine arogantă faţă de „autorităţi şi şefii săi”, adică de insubordonanţă, şi a dovedit lipsă de cunoştinţele necesare unui dascăl, învăţătorul Cârstea Stipu, din Măldăreşti de Horezu, a fost destituit[50]. Pentru că nu a justificat, prin documente, mai multe zile când a absentat de la cursuri, învăţătorului N. Ştefănescu din Creţeni i s-a aplicat pedeapsa „amendei” cu reţineri din salariu pe 10 zile şi a fost suspendat de la gratificaţie[51]. În urma verdictului de judecată a Ministerului Instrucţiunii, învăţătorul C. Popescu, de la şcoala din Călina, a fost demis din învăţământ, deoarece a fost găsit vinovat prin „publicarea de broşuri revoluţionare”. Totodată el a fost condamnat şi de Tribunalul Vâlcea pentru „alte fapte”. În antecedentele sale, consemnate printr-un raport al revizorului D. Constantinescu (27 februarie 1899), sunt inserate pedepsele primite cu ani în urmă: „amendat” cu reţineri din salariu din cauza absenţelor de la cursuri cu elevii; condamnat la „transferare” în judeţul Ilfov cu 5-6 ani în urmă, tot pentru „publicaţii injurioase la adresa oamenilor mari ai ţării”[52].

Un caz aparte, cu multe sancţiuni, îl reprezintă dirigintele şcolii din comuna Roeşti, învăţătorul Gh. Avramescu, care, la 17 iulie 1899, solicita anularea pedepselor primite în anii anteriori pe motiv că erau deja prescrise, în fapt, la termenul regulamentar şi, ca urmare a unei „vădite îndreptări în progresul şcolar”, învăţătorul primise, în decembrie 1891, pedeapsa de „transferare” (mutare disciplinară) de la şcoala din comuna Costenii de Jos (judeţul Râmnicu Sărat) la şcoala din comuna Crăpăturile (Vâlcea), apoi, „cenzură” pronunţată în 1882 şi „avertismentul” din anul 1885. Învăţătorul din Roeşti, considera că pedepsele menţionate erau exagerate şi neîntemeiate. Ele se datorau numai „intrigilor politice”, deoarece revizorul de atunci înfăţişa ministerului lucruri „inventate”, pe care le descria „în culorile cele mai pestriţe”, iar pedepsele sale nu aveau nicio justificare în vreo „chestie de şcoală” şi „purtare în societate” ci „dânsul mă bănuia că aş fi scris articole contra-i la gazetă”[53].

Cât priveşte activitatea preoţilor la catedră, aceştia, deşi aveau aceleaşi obligaţii statutare ca învăţătorii, erau preocupaţi mai mult de serviciile bisericeşti, neglijând, în mare măsură, treburile şcolii. Reacţia sătenilor era evidentă şi promptă prin numeroasele sesizări adresate autorităţilor locale şi centrale reclamând unele comportamente ce veneau în contradicţie cu menirea lor de dascăli. Nemulţumiţi de comportamentul „arogant” al unora dintre slujitorii bisericii, care lăsau şcoala de „izbelişte” şi pe „sărmanii copilaşi ce îşi petreceau ziua nesupravegheaţi şi gata oricând să facă numai năzdrăvănii”, sătenii din Slătioara, în plângerea lor din 14 februarie 1900[54], arătau că preotul Iacob Niculaescu petrece tot timpul la „faceri de masluri prin comună, parastase, pomeni, înmormântări...”, iar şcoala este lăsată în „plata Domnului”, copiii rămânând singuri... „se trântesc şi fac jocuri zgomotoase”. Sătenii erau indignaţi că preotul, după ce îşi face treburile bisericeşti, „vine din sat, agale, cu traista plină în şold, la douăsprezece trecute şi la unu” şi imediat le dă copiilor drumul acasă, încât ei nu pot fi învăţaţi niciodată. Ei consideră că este nedrept ca preotul, fără să muncească prea mult, „mănâncă două lefi degeaba – ca preot şi ca învăţător – de la stat”. Vor să aibă un învăţător care să „stăruiască şi să-şi atragă copiii la şcoală”. Ei dezabrobă comportamentul preotului şi cer să fie înlocuit ca să-şi „vadă de biserică după cum îi este menirea”[55].

Un alt caz, similar, îl reprezintă şi preotul-învăţător Ion Cioculescu de la şcoala de băieţi Drăgăşani[56]. Acesta este acuzat că „a pornit în cele mai mari desfrânări” şi umblă, în toate zilele, prin localitate, pe unde află de câte-un „soroc”. „El dă buzna peste om”, iar după ce face cele sfinţite la masa săteanului, se pune pe „chefuit şi petreceri”, după cum îi place sfinţiei sale, uitând că trebuie să se prezinte la şcoală, spre a-şi face datoria. În reclamaţia adresată Revizoratului Şcolar, primarul oraşului Drăgăşani – P. Nistorescu – subliniază că „în cele şase zile de lucru ale săptămânii, numitul preot, până nu se va duce în fiecare zi la boteze, la soroace sau la cârciumi şi după ce îşi face seama de băutură şi petrecere... pleacă pe uliţi făcând două poteci în loc de una... Când ajunge la şcoală, cam pe la ora două se culcă în bănci şi doarme până vine ora patru şi se scoală atunci şi ordonă plecarea şcolarilor acasă căci au făcut treaba...”. Din cercetările efectuate, ulterior, rezultă că preotul Ion Cioculescu practică acest ritual frecvent, iar într-una din zile (19 febr. 1900), s-a dus la un botez, în casa locuitorului Gh. Toma, pretinzându-i să-i dea mâncare şi băutură şi să-i cânte lăutarii. Asemenea comportament a revoltat părinţii care, în semn de protest, „au decis să-şi retragă copiii de la şcoală”. Sancţiunea dată de „prea Sfântul Episcop”... a fost minoră, a decis să i se oprească salariul pe o lună de zile, deşi locuitorii, primarul şi Revizoratul Şcolar au propus să fie scos din învăţământ[57].

Pedeapsa fiind prea blândă, faţă de comportamentul reprobabil al preotului, reflectă o practică frecventă, când faptele condamnabile de lege erau acoperite de o toleranţă nejustificată. Exemplul este edificator în „reticenţa” ce o manifestau unele autorităţi bisericeşti faţă de măsurile stipulate în regulamentele şcolare şi în legislaţia învăţământului de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Intrigile şi scenariile compromiţătoare şi nedemne, puse la cale de unii primari împotriva unor învăţători inimoşi, atrăgeau în „greşeli de neiertat” şi pe unii învăţători cinstiţi, care cădeau victime „morale” unor „comploturi” concepute şi urzite de alţii. Este interesantă, în acest sens, mărturisirea învăţătorului C. Popescu din Căzăneşti[58], prin care relevă, cu regret, că s-a asociat, în uneltiri dubioase, cu primarul comunei Bălceşti, împotriva noului învăţător, D. Demetrescu, „colegul şi consăteanul meu”, spre a-l împiedica să obţină transferul în localitatea natală.

În urma anchetelor efectuate, învăţătorul C. Popescu a recunoscut că a fost părtaş la „complot” şi a fost suspendat pe timp de un an de zile de la promovarea în gradaţii şi salarizare. Tristul episod, petrecut în anul 1893, a avut drept consecinţă transferarea lui de la şcoala Bălceşti la şcoala din Căzăneşti pentru „reintegrare”. După şapte ani de la „săvârşirea” pedepsei, el solicita, în 1900, să i se anuleze sancţiunea şi să beneficieze în viitor de drepturile legale specifice activităţii din învăţământ.

Preocupări şi exigenţe sporite pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului, precum şi măsuri imediate de îndreptare a „răului” ce se constata în activitatea şcolară a unor dascăli, rezultă şi din numeroase inspecţii şcolare. Concludente sunt măsurile revizorului Ilie Marinescu, luate la sfârşitul anului şcolar 1899/1900, raportate ministrului, care au dus la destituirea unui număr de 9 dascăli ce au dovedit „slăbiciuni şi nepricepere” în pregătirea didactică. Fiind inspectaţi de mai multe ori, „s-a văzut limpede că nu sunt demni de această meserie”[59].

N. 4032                                                           Copie-ciornă

   1900 sept. 27

Ministerului

În interesul instrucţiunii, propun următoarele numiri din nou de învăţători suplinitori în locul celor care au servit până în prezent, şi care în cursul anului şcolar trecut, la inspecţiile făcute de subsemnatul, au dat dovezi de slăbiciune şi nepricepere, rugându-Vă să binevoiţi a le aproba.

1) Domnul N. Nicolaescu, absolvent a 7 clase – Seminariul Central Bucureşti –, să se numească învăţător suplinitor la şcoala din Comuna Dobriceni în locul D-lui G. Danielescu lăsat liber.

2) Domnul Michael Alexandrescu, absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Colţeşti în locul Preotului I. Petroniu, lăsat liber.

3) D-lui Dumitru C. Diaconescu, absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Giulesci în locul suplinitorului P. Pavelescu, lăsat liber.

4) D-lui C. Stroescu, absolvent a 4 clase gimnaziu şi fost învăţător la şcoala din Comuna Laloş, în locul suplinitorului Preot Florea Ceauşescu, lăsat liber.

5) D-lui Dumitru Zamfirescu absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Tetoiu, în locul suplinitorului Florian Georgescu, lăsat liber.

6) D-lui Alex Crăpătoreanu, absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Vasilaţi, în locul suplinitorului M. Predescu, lăsat liber.

7) D-lui Petre Codreanu, absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Slătioara, postul al II-lea, în locul suplinitorului N. I. Ciurez.

8) D-na Eugenia Popovici, absolventă a Şcoalei Normale din Craiova, la şcoala din Comuna Berbeşti, în locul suplinitorului Const. Petraru, lăsat liber.

9) D-l Cucu N. Dumitru, absolvent a 4 clase gimnaziale, la şcoala din Comuna Stoeneşti, în locul suplinitorului V. Dănescu, lăsat liber.

                                               (Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale,

                                             fond Revizoratul Şcolar, dos. 3/1900, f. 460.)

Cunoscând prea bine rolul corpului didactic în luminarea maselor de săteni şi a oamenilor nevoiaşi ai oraşelor, dar şi îndemnarea acestora printr-o continuă educaţie moral-civică, spre o îmbunătăţire sensibilă a mijloacelor de existenţă, Spiru Haret, după ce a obţinut prin lege stabilitatea corpului didactic în învăţământ şi a găsit mijloace mai sigure şi mai potrivite „de a se reprima abaterile” din sistemul şcolar, a găsit şi acele mijloace stimulative şi eficiente pentru a se „recompensa zelul şi bunăvoinţa...” dascălilor în opera lor apostolică[60]. Ca urmare, la 3 octombrie 1898, prezintă regelui un raport prin care solicită să decreteze înfiinţarea unei medalii speciale „ca răsplată a muncii pentru învăţământul primar”, act legislativ pus în aplicare la 20 octombrie 1898. Potrivit art. 5, se evidenţiază „rostul” acestei medalii care „Se va acorda numai pământenilor care vor fi adus servicii însemnate învăţământului primar şi educaţiunii populare, fie ca învăţători şi institutori, fie prin scrieri, donaţiuni importante etc.”[61]. Din conţinutul articolului menţionat, se precizează rolul dascălului în „educaţiunea populară” nu numai în cuprinsul şcolii, ci şi ca factor cultural, în afară de şcoală.

Până în anul 1900, dintre învăţătorii care s-au bucurat, primind „RĂSPLATA MUNCII”, se numără: Ion Didicescu (Voiceşti), Gh. Mateescu (Govora), Ion Popescu (Zătreni), Mihai Nicolaescu (Şcoala de Băieţi din Drăgăşani), Constantin Ionescu (Bărbăteşti).

SALARIILE CORPULUI DIDACTIC

Dacă autorii reformelor din învăţământ au fost Spiru Haret şi colaboratorii săi apropiaţi, inspiraţi din realităţile concrete ale societăţii şi şcolii româneşti a acelor timpuri, adevăraţii înfăptuitori ai acestor demersuri legislative au fost, în primul rând, dascălii. O serie de încercări de îmbunătăţire a situaţiei materiale a acestora a constituit parte integrantă a vastei opere haretiene de reformare a şcolii.

Pentru răsplata muncii de la catedră, legea învăţământului din 1864 prevedea, pentru corpul didactic, dublarea salariului după o activitate de 12 ani. Această prevedere nu a fost înfăptuită, cu toate stăruinţele repetate ale oamenilor de la catedră, iar, mai târziu, cercurile guvernamentale puneau întârzierea satisfacerii revendicărilor pe seama consecinţelor războiului de independenţă. Drepturile salariale ale corpului didactic se fixau prin buget şi variau de la un an la altul. Pentru a tempera insistenţa cu care se solicita un salariu decent, în anul 1883, a fost votată de parlament legea gradaţiilor prin care se stabilea sporirea salariilor cu 15%, după 5 ani de activitate, cu 30%, după 10 ani, cu 45%, după 15 ani, şi cu 60%, după 20 de ani[62].

TABLOU

cu învăţătorii din jud. Vâlcea, care, la 1 aprilie 1899,

primesc un nou termen de gradaţie

Peste tot şaptesprezece învăţători cu drept de gradaţie, începând de la 1 aprilie 1899.

                                                      Revizor, D. Constantinescu

                        (S.J.V.A.N., fond Revizoratul Şcolar, dos. 7/1899, f. 132)

Prin legea din 1898, alcătuită în timpul ministeriatului lui Haret, se fixa, pentru profesorii secundari, limita minimă şi cea maximă de salarizare, în raport cu numărul de ore: un minim de salariu lunar de 360 lei, pentru 12 ore de curs pe săptămână, şi un maxim de 720 lei pe lună, corespunzător unui plus de ore[63]. Nici aceste dispoziţiuni legale nu au fost puse în aplicare, ele fiind, ulterior, anulate din cauza efectelor puternicei crize economice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului la XX-lea.

Învăţătorul Ion Popescu de la şcoala Zătreni înfăţişa Ministerului Instrucţiunii, într-o petiţie din 6 noiembrie 1897, starea de plâns în care se aflau învăţătorii cu lefuri reduse în comparaţie cu funcţionarii din alte domenii de activitate cu „lefuri mari”, pe care le primeau „regulat”, pe când... „noi, cu o leafă modestă, măsurată pe timp de o lună, o primim cu întârziere ... întotdeauna”. Din aceste motive, se arătau consecinţele „păgubitoare” atât pentru învăţători, cât şi pentru şcoală. Pentru învăţători, fluctuaţia salariilor îi ameninţa cu „nesiguranţa zilei de mâine”, de aceea, erau „siliţi” să facă împrumuturi şi să deschidă credite cu dobânzi şi beneficii în favoarea „samsarilor”. Cu tot zelul pe care ei îl depun pentru a „sălta talpa ţării” şi pentru a pregăti „viitorimea” – opina învăţătorul din Zătreni – „n-au mulţumirea morală” care ar trebui să „înalţe sufletul unui muncitor de pe ogorul cărţii”. Cu acel salariu atât de modest, ei nu reuşeau să-şi cumpere manualele de pedagogie şi alte cărţi şi publicaţii necesare pentru un bun „apostol”. Vinovaţii pentru această stare în care se afla şcoala şi dascălii ei – sublinia acelaşi învăţător – „ar trebui să fie răspunzători de încălcarea legii”[64].

Mai târziu, potrivit prevederilor Legii învăţământului primar, elaborată de echipa ministerială condusă de Spiru Haret din anul 1898, prin art. 98, se acorda învăţătorilor dreptul, ca, pe lângă salariul propriu-zis, să beneficieze şi de o recompensă anuală de 180 lei, numai cu condiţia dacă la şcoala respectivă funcţionează un singur învăţător cu un efectiv de 60 de elevi, plus 7 elevi în ultima clasă de absolvire, iar dacă funcţionează doi învăţători, trebuiau să întrunească 120 elevi în total şi 16 elevi în ultima clasă. Învăţătorul preot Ion Stăneci, de la şcoala Recea-Horezu, reuşise ca, în anul şcolar 1898/1899, să aibă o frecvenţă „regulată” pe tot parcursul anului, cu un efectiv de 64 de elevi, iar pentru această „performanţă” a fost recompensat cu 180 lei la salarizare. În scrisoarea de „mulţumire” adresată Revizoratului Şcolar, el îşi manifesta îndoiala faţă de prevederile legii, deoarece toţi membrii corpului didactic primar cunosc şi trăiesc drama „greutăţilor pe care le îndură un singur învăţător la cinci clase sau trei diviziuni populate de 60-70 elevi”. Efortul intelectual şi psihic al învăţătorului este imens şi obositor în dauna sănătăţii sale, iar pentru elevi, concentrarea atenţiei acestora la activitatea ce o dirijează învăţătorul, de multe ori, se „risipeşte” într-o „toropeală” vădită pe feţele şi în răspunsurile lor[65].

Dacă această prevedere stimulativă a fost pusă în practică în timpul mandatului lui Haret, în timpul guvernării conservatoare, de regulă, era omisă din practica salarială. Acelaşi învăţător din Zătreni, deşi îndeplinea astfel de condiţii prevăzute de lege, la 20 august 1899 solicita această recompensă, amintind că timp de 14 ani de când funcţiona singur ca învăţător la şcoală, a dat societăţii între 10 şi 20 de absolvenţi în fiecare an, şi, în consecinţă, considera că merită recompensa. Din motive „neidentificate”, merituosul învăţător s-a văzut respins de la dreptul său printr-o rezoluţie clară, dată de revizorul Ilie Marinescu: „la dosar”(sic)[66].

Evident, noua guvernare, urmărind să „rotunjească” bugetul pe seama slujitorilor şcolii, încerca prin diferite amendamente şi condiţionări să diminueze cât mai mult efectele legislaţiei haretiene din anul 1898, privind sporul de 10% destinat învăţătorilor care practicau lucrul manual în şcoală. Prin circulara ministerială nr. 197, din 15 martie 1900, privind modul de distribuire a sporului de 10% pentru lucrul manual, era condiţionat de faptul ca învăţătorul „aspirant” la acest spor să se fi „distins” prin activităţi şi lucrări de apicultură şi sericicultură alături de lucrul manual. Totodată, ei aveau obligaţia să organizeze expoziţiuni în vacanţa de Sf. Paşte, dar şi în cea de la sfârşitul anului şcolar. Cei care „concurau” pentru sporul salarial trebuiau să aducă o listă la Revizoratul Şcolar cu obiectele prezentate la expoziţie, iar obiectele lucrate numai cu elevii sub conducerea lor, erau analizate apoi şi notate şi, numai după ce îndeplineau baremul stabilit erau propuşi pentru sporul salarial[67].

Potrivit dispoziţiilor menţionate, în iulie 1897, numai cinci dascăli au beneficiat de sporul de 10%[68], iar pentru perioada 1 iulie 1898 – 1 aprilie 1899 , ministrul a aprobat să li se bonifice sporul cu 10% asupra salariului unui număr de 7 învăţători, respectiv: Ion Didicescu (Voiceşti), I. Roibu (Săsciora), Ion Popescu (Zătreni), I. Mateescu (Diculeşti), C. Preoţescu (Pojogi), I. Deaconescu (Bătăşani) şi M. Diaconescu (Găneşti)[69]. La expoziţia anuală din aprilie 1899, din cei 46 de învăţători care practicau lucrul manual în şcolile din judeţ, numai 16 s-au prezentat cu lucrările elevilor care au fost expuse în parcul din Zăvoi al oraşului Râmnicu-Vâlcea. Majoritatea a beneficiat de recompensa de 10% la salariu[70](vezi procesul verbal).

Proces verbal

Subscrişii membri ai Comisiunei pentru clasarea învăţătorilor

rurali din Vâlcea, după meritele ce au faţă de lucrările manuale ale elevilor lor, prezentate cu ocazia expoziţiunii anuale din aprilie 1899, găsim că e bine a se acorda recompensa prevăzută de art. 30 din Legea învăţământului primar următorilor dascăli, aşezaţi în ordinea meritului, ce credem noi că au:

$1-          Ion Didicescu de la Şcoala Voiceşti

$1-          Gh. Rădulescu      -//-          Broşteni

$1-          I. Mateescu          -//-          Diculeşti

$1-          C. Preoţescu       -//-         Pojogi

$1-          I. Popescu            -//-         Zătreni

$1-          M. Iliescu            -//-          Stroeşti

$1-          M. Deaconescu   -//-         Găneşti

$1-          M. Popescu         -//-         Făureşti

$1-          I. Diaconescu     -//-        Bătăşani

$1-          I. Bărbulescu     -//-         Foleştii de Sus

$1-          N. Rădulescu     -//-         Ghioroiu

$1-          I. Nicolăescu     -//-           Lăpuşata

$1-          I. Roibu             -//-           Săscioara

Analizând statul de plată pe luna aprilie 1899 (vezi anexa), privind retribuţia lunară, la care se daugă şi „gradaţiunea” în funcţie de anii de activitate didactică pentru fiecare dascăl, constatăm că diferenţa de salariu este destul de ridicată între „debutanţii” plasaţi între 0-5 ani vechime, care primeau 63 lei pe lună, şi cei care se aflau la ultima gradaţiune, de peste 20 de ani, cu o retribuţie de 90 lei. Adăugând şi gradaţia salarială, la dascălii cu o vechime de peste 20 de ani - în sumă de 54 lei, se ajunge la un salariu de 144 lei din care se reţin 10% pentru Casa Pensiilor, adică 12,60 lei. În final „venerabilul” dascăl primeşte un salariu de 129 lei şi 60 de bani iar debutantului, aplicându-i-se aceleaşi reţineri de 10%, retribuţia nu-i depăşeşte 56 lei şi 70 de bani. Aşadar, fluctuaţia tinerelor cadre didactice din învăţământ este justificată şi se menţine în perioada de pionierat în activitatea acestora, motivată mai ales de condiţiile necorespunzătoare în care lucrau şi de o „leafă nestimulativă”, mulţi dintre ei abandonând profesia de învăţător. Stabilitatea în învăţământ şi continuitatea la catedră se observă odată cu obţinerea gradului „definitiv”, ce era urmată de o creştere salarială la 90 lei, la care se adaugă un spor în funcţie de anii de vechime respectivi.

SITUAŢIA

salarială şi a gradaţiunei corpului didactic din învăţământul primar rural pe anul şcolar 1898-1899, Judeţul Vâlcea

Perso-nal didactic	Vechime în învăţământ	Retribuţiu-nea (lei)	Spor vechime	Total	Reţineri 10% pt. Casa Pensiilor	Suma plătită
58	Până la 5 ani	63 lei	-	63	6,30	56,70
19	5 ani	90 lei	13,50	103,50	10,35	93,15
29	Peste 10 ani	90 lei	22,50	112,50	11,25	101,25
21	Peste 15 ani	90 lei	40,50	130,50	13,05	117,45
15	Peste 20 ani	90 lei	54,00	144,00	14,40	129,60
142

STAT

constatând achitarea retribuţiunei şi gradaţiunei învăţătorilor rurali

din judeţul Vâlcea, pe luna APRILIE 1899

Nr. crt.	NUMELE ŞI PRENU-MELE	Locali-tatea unde funcţio-nează şcoala	Vechimea pt. gradaţiune	Retribuţiune pentru 30 zile lucrate	Gradaţiune		TOTAL		Totalul reţinerilor 10% pentru Casa Pensiilor		SUMA PLĂTITĂ
					Lei	B.	Lei	B.	Lei	B.	Lei	B.
1.	Plasa Horezu Ion Dozescu	Horezu	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
2.	Elisa Capeleanu	„	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
3.	M. Pretorian	Foleşti-de-Jos	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
4.	I. Bărbulescu	Foleşti-de-Sus	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
5.	Const. Ionescu	Bărbăteşti	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
6.	P. Teodosiu	Bodeşti	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
7.	D. Tănăsescu	Costeşti	20	90	54	-	144	-	14	40	129	60
8.	Gh. Pretorian	Costeşti	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
9.	C. Cuprianu	Măldă-reşti	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
10.	Pr. N. Dârvărescu	Oteşani	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
11.	Pr. I. Ionescu	Racoviţa	20	90	36	-	126	-	12	60	113	40
12.	Toma Marinescu	Râmeşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
13.	Pr. I. Stănescu	Recea	20	90	36	-	126	-	12	60	113	40
14.	Pr. I. Nicolăescu	Slătioara	20	90	40	50	130	50	13	05	117	45
15.	M. Iliescu	Stroeşti	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
16.	Gh. Popescu	Tomşani	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
17.	Pr. A. Ştefănescu	Vaideeni	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
18.	Gh. Adamescu	Vaideeni	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
19.	Const. Petraru	Romani	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
20.	Al. Piscureanu	Slătioara-Olari	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
		TOTAL		1692	382	50	2074	50	207	45	1867	05
1.	Plasa Cozia D. Constanti-     nescu	Bogdă-neşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
2.	Val.Bratovo- iescu	Brezoiu	10	90	22	50	112	50	11	25	101	25
3.	D. Bujoreanu	Bujoreni	20	90	54	-	144	-	14	40	129	60
4.	Pr. G. Popescu	Câineni	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
5.	N. Iepureanu	Călimă-neşti	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
6.	Smaranda Bratovoiescu	Călimă- neşti	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
7.	Fl. Georgescu	Călineşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
8.	Pr. I. Georgescu	Cheia	20	90	54	-	144	-	14	40	129	60
9.	M. Diaconescu	Malaia	-	63	-	-	63	-	20	47	42	50
10.	N. Găiculescu	Muerea-sca-Sus	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
11.	Gh. Teodosiu	Olăneşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
12.	I. Rădulescu	Păuşeşti-Măgl.	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
13.	C. Saragea	Robeşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
14.	N. Popescu	Sărăci-neşti	20	90	36	-	126	-	12	60	113	40
15.	Gh. Popescu	Păuşeşti-Măglaşi	-	63	-	-	63	-	20	47	42	53
16.	Ecaterina Mülder	Olăneşti	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
17.	Gh. Safirecu	Muerea-sca- de Jos	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
		TOTAL		1314	288		1602		188	54	1413	46
1.	Plasa Ocolu D. Demetrescu	Buneşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
2.	Ion Antonescu	Cacova	20	90	54	-	144	-	14	40	129	60
3.	C. Popescu	Căzăneşti	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
4.	Pr. Toma Constanti-nescu	Dobriceni	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
5.	Atanasie Tănăsescu	Govora	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
6.	Maria Simionescu	Păuşeşti- Otăsău	20	90	54	-	144	-	14	40	129	60
7.	C. Constanti-nescu	Pietrari-de-Jos	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
8.	Pr. Gh. Niculăescu	Pietrari-de-Sus	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
9.	N. Popescu	Şerbăn- neşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
10.	Barbu Demetrescu	Stoeneşti	20	90	54	-	144	-	14	40	129	60
11.	D. Andreescu	Titireciu	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
12.	Gr. Mihăescu	Vlădeşti	20	90	54	-	144	-	14	40	129	60
13.	Gh. Popescu	R.-Vâlcea	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
14.	Gh. Mateescu	Govora	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
15.	Ion Bădescu	Ocnele Mari	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
16.	Toma Stăpânoiu	Păuseşti-Otăsău	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
17.	Al. Diaconescu	Bârseşti- Buleta	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
18.	Victor Rădulescu	R. -Vâlcea	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
19.	Maria Zaharia	R. -Vâlcea	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
20.	Maria Savopol	Ocnele Mari-Ocniţa	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
14.	Gh. Angelescu	Vlădeşti	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
		TOTAL		1755	472	50	2227	50	222	75	2004	75
1.	Plasa Oltu-de-Sus Ilie Şerbănescu	Băbeni	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
2.	Smaranda Şerbănescu	Băbeni	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
3.	Gr. Miulescu	Dăeşti	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
4.	N. Safirescu	Fişcălia	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
5.	N. Popescu	Frânceşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
6.	D. I. Gioroc	Genuneni	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
7.	Fotache Popescu	Marcea	20	90	45	-	135	-	13	50	121	50
8.	Alex. Moldovan	Mihăeşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
9.	D. Anescu	Orleşti	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
10.	Maria Boda	Scundu	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
11.	C. Miulescu	Şirineasa	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
12.	Const. Gh. Ionescu	Zevideni	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
13.	Alex Costescu	Monastireni-Coşani	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
14.	Vasile Georgescu	Ionesci-Mincului-Obedeni	10	90	22	50	112	50	11	25	101	25
15.	Maria F. Georgescu	Mihăeşti- Măgura	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
		TOTAL		1269	292	50	1561	50	156	15	1405	35
1.	Plasa Oltu-de-Jos Ilie Oprea	Amărăşti	10	90	27	-	117	-	11	70	105	35
2.	C. Popescu	Călina	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
3.	N. Ştefănesci	Creţeni	15	90	37	05	127	05	12	70	114	35
4.	Gh. Stănescu	Stăneşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
5.	Pr. N. Stănciulescu	Glăvile	20	90	45	-	135	-	13	50	121	50
6.	C. Şerbănescu	Guşoeni	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
7.	I. Diaconescu	Nemoiu	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
8.	Gh. Demetrescu	Prundeni	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
9.	I. Şuşanu	Şuşanii de Jos	15	90	36	-	126	-	12	60	113	40
10.	Mih. Didicescu	Ştefăneşti	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
11.	D. Şuşanu	Şuşanii de Sus	15	90	36	-	126	-	12	60	113	40
12.	Const. D. Costenul	Suteşti	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
13.	I. Didicescu	Voiceşti	15	90	36	-	126	-	12	60	113	40
14.	M. Teodorescu	Zlătărei	-	63	-	-	63	-	6	30	56	70
15.	Victoria Mihăilescu	Suteşti	-	90	-	-	90	-	9	-	81	-
16.	Mateiu Zugravu	Glăvile-Olteanca	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
17.	I. Constanti-nescu	Amărăşti	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
18.	N. Besnea	Isvorul	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
		TOTAL		1512	365	55	1877	55	187	75	1689	80
1.	Plasa Cerna-de-Sus Gh. Rădulescu	Broşteni	5	90	13	50	103	50	10	05	93	15
2.	I. Mihăescu	Cerme-geşti	15	90	40	50	130	50	13	05	117	45
3.	I. Niculăescu	Lăpuşata	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
4.	N. Popilian	Măldă-reşti	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
5.	N. Lăstun	Popeşti	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
6.	Gh. Avrămescu	Roesci	5	90	13	50	103	50	10	35	93	15
7.	N. Urşianu	Urşi	10	90	27	-	117	-	11	70	105	30
8.	I. Palangeanu	Pesceana	-	-	-	-	40	-	-	-	40	-
9.	C. Preoţescu	Pojogi	10	90	22