Imprimă această pagină
Marți, 01 Septembrie 2020 12:02

Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu Recomandat

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Costea Marinoiu

Cartea – urnă sacră în care sunt tezaurizate valorile umanităţii – după cum sublinia scriitorul M. Sadoveanu, are o veche şi valoroasă istorie pe aceste meleaguri străvechi ale Vâlcii.

Aici s-au tipărit şi zămislit cărţi de secole. Ctitoriile voievodale Cozia, Bistriţa, Govora, Hurezu şi Râmnic au adăpostit vetre ardente ale spiritualităţii româneşti, unde s-au plămădit lucrări de înţelepciune, cu mare ecou în întreaga lume.

Tipografiile instalate la Bistriţa, Govora, Râmnic de boierii Craioveşti, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu au scos de sub teascurile lor un număr însemnat de cărţi – Râmnicul devenind, pe bună dreptate, „capitală a tipografilor” – după cum sublinia Nicole Iorga. În cei peste 100 de ani (1705 –1830), în oraşul lui Mircea de pe Olt se vor tipări peste 260 ediţii – cărţi de mare valoare pentru ortodoxia şi cultura românească.

Epoca domniei lui Constantin Brâncoveanu este una dintre cele mai înfloritoare perioade ale culturii noastre medievale. Evocând această etapă a iluminismului românesc, profesorul George Ivaşcu, în lucrarea sa fundamentală, „Istoria literaturii române”, menţiona : ”În cei 26 ani de domnie, Brâncoveanu face figura unui Ludovic al XIV-lea la Dunărea de Jos, dând culturii din Ţara Românească cea mai întinsă iradiere în lumea răsăriteană” [1].

O problemă majoră a muncii şi activităţii marelui voievod Constantin Brâncoveanu a fost cinstirea slovelor vechilor cazanii dătătoare de viaţă şi înţelepciune pentru poporul român. El a înţeles sensul şi rostul cărţii în societate încă din perioada „când a lucrat ca ispravnic al tipăririi traducerii Bibliei la Bucureşti, muncă pentru care a fost felicitat indirect de patriarhul Dositei, prin scrisoarea adresată lui Şerban Vodă Cantacuzino, „vrednic de mii de laude”.[2]

Constantin Brâncoveanu a reuşit să-şi împodobească viaţa cu „un cadru plastic” deosebit , cu slovele iscusit meşteşugite ale cărţilor.

Aceste trăiri ale voievodului capătă conotaţii aparte în cuvintele ce îi sunt adresate de unul din marii săi sfetnici de la curte – doctorul Ioan Comnen : ”Muze frumos cântătoare, cântaţi pe divinul bărbat, cântaţi pe cel plin de graţii şi înţelepciune, pe Constantin ....” [3]

S-au format la curtea Brâncoveanului – după cum sublinia Del Chiaro – „un grup variat de cărturari”, ”iubitori de învăţătură şi studioşi”, care solicitau o literatură „mai rafinată”, faţă de „cultura comună”. În cercul lor de elită se aflau şi fiii voievodului iluminist. Del Chiaro recomanda acestei grupări pe Iacob Pilarino ca un om „de bine cunoscut Republicii literare”.[4]

În vremea lui Constantin Brâncoveanu, „ca un iubitor de a sa patrie ce era” [5], arta tipografică a căpătat dimensiuni deosebite prin volumul cărţilor editate, prin valoarea lor artistică, documentară şi culturală. Funcţionau în acea vreme cinci tipografii: Bucureşti, Snagov, Târgovişte, Buzău, Râmnic. În perioada domniei sale s-au tipărit un număr de 118 cărţi, „repartizate pe centre astfel: Bucureşti – 27, Buzău – 30 , Snagov – 16, Râmnic – 10, Târgovişte – 2, Belgrad – 2 , Alep – 4, Tbilisi – 9”.

Zestrea editorială a lui Antim Ivireanul este imensă, însumând 64 cărţi. „El rămâne alături de Coresi, cel mai mare tipograf al culturii noastre medievale”[6].

El este „singurul vlădică de mai multe ori artist” , după cum sublinia istoricul Nicolae Dobrescu. A tipărit 30 cărţi în limba greacă, 24 în limba română, 1 carte slavonă, 8 cărţi bilingve (5 slavo-române, 2 greco-arabe, 1 greco-române), 1 carte trilingvă (greacă, slavă, română).

În această epocă înfloritoare a culturii române, s-a afirmat un număr însemnat de cărturari care au dat valori deosebite artei şi culturii române: Antim Ivireanul, Mitrofan al Huşilor, Damaschin al Buzăului, Teodosie, fraţii Radu şi Şerban Cantacuzino.

Lor trebuie să le adăugăm numele iscusiţilor meşteri tipografi, Antim Ivireanul, Mihai Istvanovici, Gheorghe Radovici, Dionisie Floru, care au făcut să strălucească „cartea românească şi arta tipografilor români”.[7]

Aceste mărturii ale epocii brâncoveneşti, palatele şi mănăstirile ridicate, operele de artă (carte, pictură, sculptură), şcolile care funcţionau, toate îl linişteau parcă pe marele voievod, îl determinau să colinde pe la vetrele strămoşeşti, recăpătând parcă forţa necesară pentru a câştiga lupta cu vicisitudinile vremurilor, cu timpul, cu dimensiunile valorilor contemporane europene prin redimensionarea culturii noastre la cote tot mai înalte: ”... în clipe de răgaz, se îndreaptă pe drumul de frumuseţe şi linişte ce-l poartă de la Mogoşoaia la Târgovişte, la Piteşti la vii, la Drintr-un Lemn, Bistriţa, Hurezi, Brâncoveni, Potlogi, Târgoviste, Mogoşoaia, Bucureşti”.[8]

În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, s-au dezvoltat bibliotecile – adevărate tezaure de înţelepciune, care au reuşit să tezaurizeze cele mai importante apariţii editoriale ale timpului.

Printre cele mai importante asemenea instituţii, semnalate de cronica timpului amintim: Biblioteca Academiei Domneşti, Biblioteca familiei Cantacuzino, „cea mai mare din epocă”, „nedepăşită de cea mai târzie a Mavrocordaţilor”, „acea a lui Matei Creţulescu”, „a doctorului Iacob Pylarino”, a lui „Ion Molibdos Comnen”.[9]

Şi în Vâlcea existau asemenea biblioteci de mare valoare documentară, cu o vechime seculară (sec. XIV-XV): Bistriţa şi Cozia. La Beneşti funcţiona biblioteca fraţilor Iordache şi Grigore Otetelişanu (sec. XVIII).

Un loc aparte în ierarhia acestor aşezăminte de cultură îl ocupă Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu de la Mănăstirea Hurezu. ”Mânăstirea de la Hurez – sublinia cercetătorul Barbu Teodorescu – (Schiţă pentru o istorie a culturii în Oltenia, în ”Mitropolia Olteniei”, nr.7-8, 1970, p.870), a avut una dintre cele mai mari biblioteci româneşti din trecut, cuprinzând însăşi colecţia de cărţi, celebră, a domnitorului Constantin Brâncoveanu.”

El dorea să facă din ctitoria din Dealul Ulmului o „adevărată reşedinţă spirituală a domniei”, să ofere credincioşilor şi vizitatorilor „cronica murală a celor două familii boiereşti, care constituiau temelia casei voievodale: Brâncovenii şi Cantacuzinii”. Şi-a aşezat mormântul aici, ca să-şi doarmă somnul veşnic „sub o lespede de marmoră albă”.[10]

Biblioteca este înfiinţată, în ctitoria voievodului, încă de la târnosirea mănăstirii – 1693. Atunci domnitorul a înzestrat biserica cu odoare, obiecte de cult şi de artă, şi „cu o serie de cărţi”. De atunci „se păstrează un splendid exemplar din Biblia de la Bucureşti(1688).”[11] Această carte poartă următoarea însemnare: „Această sfântă Biblie este a sfintei mănăstiri Hurezi”.[12]

„Casa cărţilor” de la Hurezu avea o cameră specială pentru acest aşezământ cultural. Pe „frontispiciul chiliei boltite în care se păstrau cărţile bibliotecii domneşti a fost pictată o frumoasă inscripţie grecească, în negru şi roşu”, cu următoarea formulare: „Bibliotecă de hrană dorită sufletului, această casă a cărţilor îmbie preaînţeleaptă îmbelşugare, în anul 1708”.[13]

Încă de la constituirea sa, biblioteca s-a bucurat de o puternică susţinere domnească. Multe dintre cărţile existente în depozitul unităţii erau donate direct de domnitor. Conform obiceiului pământului, „domnitorul beneficia de dreptul unui exemplar din fiecare carte imprimată în Ţara Românească....”[14]

Acest lucru este confirmat şi de tipograful Mitrofan, care, la 12 august 1714, informa pe patriarhul Ierusalimului Hrisant Notaras: „Numai să ştii că numai o carte s-a dat după obiceiul Domnului...”[15]

Având asemenea prerogative, Constatin Brâncoveanu a dispus ca, încă de la început, titlurile apărute la cele cinci tipografii ale timpului să fie dăruite Bibliotecii din Hurezu, „această adevărată bibliotecă naţională cu drepturi similare depozitului legal de azi”.[16]

În Mănăstirea Hurezu exista o puternică emulaţie spirituală. Arhimandritul Ioan din Câmpulung vine aici în 1692 , ”din porunca lui Constantin Brâncoveanu”. El copiază în 1700 cunoscuta carte populară Varlaam şi Ioasaf. S-a scris din „porunca şi cu cheltuiala ... părintelui chir Ioan arhimandritul.” Lui îi mai aparţine manuscrisul „Pomelnicul Mănăstirii Hurezi” şi construcţia Schitului „Sfinţii Apostoli” din apropierea mănăstirii.

Tot el este „cel învestit de Constatin Brâncoveanu cu îngrijirea ctitoriei sale, încă din anul 1693”[17], cu organizarea bibliotecii domneşti. Arhimandritul avea să zugrăvească încăperea boltită a bibliotecii cu „o frumoasă inscripţie grecească”.[18]

Un alt cărturar, Rafail, egumenul Hurezului desfăşoară de asemenea o prestigioasă activitate editorială.

Hrisovul de numire ca egumen al Hurezului este semnat de domnitorul Alexandru Ipsilanti: ”a fost creat de toată mănăstirea şi arătat domniei mele – după cum menţionează documentul amintit – de vrednic iconom bun şi cucernic, cu viaţa fără prihană”.[19]

La Hurezu şi la Râmnic, Rafail redactează un număr însemnat de cărţi. A stat „vreo 20 de ani pe lângă scaunul episcopal din Râmnic”[20], editând 14 cărţi.

El este realizatorul cărţii populare Halima (1783), cu mare ecou în epocă. Este „tălmăcită şi scrisă cu a sa cheltuială”.[21]

Cartea Minunile Maicii Domnului este copiată, „în 1754 de Rafail Copilul fiul lui popa Dumitru din Stăneşti, Prahova, în Mănăstirea Hurezi”.[22]

Tot lui îi datorăm şi redactarea altor cărţi: Mineiul pe noiembrie (Râmnic, 1778), Cazanii (Râmnic, 1781).

Dositei, ieromonahul „ot Hurezi”, copiază în 1756 Varlaam şi Ioasaf.

Lavrentie Dimitrievici editează de asemenea importante cărţi pentru cultura română: Catavasier (Râmnic, 1747), care reţine atenţia prin materialul folcloric de la finalul lucrării, „Oraţia de nuntă”, însoţită de următoarea însemnare: „precum le-am găsitu aşa le-amu şi tipăritu despre cumu s-au obicinuitu”. Bucoavna (Râmnic, 1749) este realizată tot de cărturarul din Hurezu. Este primul abecedar tipărit în limba română.

Floarea darurilor, o interesantă carte, este tradusă de Filote, după un original grecesc. Ieromonahul a fost şcolarizat la Muntele Athos.

De mai multă vreme, Hurezul devine astfel un puternic centru cultural şi religios, care se afirmă de-a lungul timpului cu rezultate editoriale remarcabile.

În această emulaţie spirituală, încă de la începutul activităţii mănăstireşti, domnitorul Constantin Brâncoveanu pune temeliile marii biblioteci de la Hurezu. Momentul existenţei acestei instituţii este consemnat de învăţatul Ioan Comnen, în 1702, în prefaţa unui manuscris dedicat domnitorului: „Dar ai întemeiat şi o bibliotecă vrednică de văzut, cu multă cheltuială, în mănăstirea cea mai frumoasă a Hurezului, zidită de tine, şi ai umplut-o cu cărţi felurite şi foarte de folos.”[23]

Despre existenţa valoroasei biblioteci din acest sfânt locaş brâncovenesc, sunt multe mărturii documentare. O relatare străină, înainte de 1727, semnala existenţa „unei frumoase biblioteci”.[24]

Scriitorul Alexandru Odobescu, în peregrinările sale pe la mănăstirile din Argeş şi Vâlcea, din vara anului 1860, descoperea la Hurezu un adevărat tezaur de înţelepciune, „se aflau aceste calendare la Hurezu”.[25] El propunea să se strângă „toate manuscrisele şi cărţile vechi”.

Cesar Bolliac aminteşte, de asemenea, că centrul cultural de la Hurezu este „plin de cărţi vechi, aduse aici din casa lui Constantin Brâncoveanu”.[26]

Revizorul şcolar al judeţului Vâlcea, I. Eliade (1865), şi directorul Şcolii de Băieţi din Târgu Horezu (1877) ne furnizează date interesante cu privire la existenţa fondului documentar de carte al bibliotecii domneşti de la ctitoria lui Brâncoveanu.

Istoricul Nicolae Iorga semnala existenţa, la „Casa bisericii” din Hurezu, a unei părţi din „cărţile greceşti şi latineşti, pe cari Brâncoveanu şi apoi urmaşii lui le-au dăruit fundaţiei de la Hurezi”.[27]

Un studiu complet, bine documentat, asupra bibliotecii de la Hurezu, „aparţine profesorului Ion Ionaşcu”. În lucrarea sa fundamentală Contribuţii la istoricul mânăstirii Hurezu după documentele inedite din arhivele Eforiei Spitalelor Civile (Craiova, 1935), folosind mărturiile celor două cartografii ale averilor mănăstirii, prezintă date interesante cu privire la bilioteca domnească de Hurezi.

O sinteză asupra istoriei bibliotecii aparţine profesorului Dan Simionescu: Biblioteca domnească de la Hurezu (1970).

Cercetătorul C. Dima Drăgan aduce, de asemenea, mărturii noi cu privire la dezbaterea acestui subiect. Investigaţiile sale sunt sintetizate în mai multe studii de specialitate: Biblioteci umaniste româneşti (1974), Bilioteca domnească de la Mănăstirea Hurezi” (1976).

În ultimele decenii, sunt semnalate şi alte contribuţii însemnate pe această temă: Alexandru Duţu, Răzvan Theodorescu. Episcopul Râmnicului, Gherasim Cristea, editează de asemenea cartea: Istoricul Mânăstirii Hurezu (Editura Conphis, 2003), în care oferă cititorilor informaţii despre viaţa şi destinul Bibliotecii din Hurezu.

Fondul de carte al bibliotecii domneşti a fost foarte bogat, cu o deschidere deosebită către umanismul cultural internaţional. Acest lucru este confirmat şi de cuvintele fraţilor Greceni din 1691: ”Iată, Cititorule, de tine voitor că-ţi întind masă”.[28]

Constantin Brâncoveanu s-a preocupat tot timpul să îmbogăţească biblioteca prin achiziţionarea producţiilor editoriale din marile centre culturale al lumii. El a trimis specialişti pentru a cerceta colecţiile existente pe piaţa cărţii.

Biblia se constituie într-un document bibliografic special, drag inimii domnitorului pentru că „a lucrat ca ispravnic al tipăririi traducerii Bibliei de la Bucureşti”, muncă pentru care a fost felicitat indirect de patriarhul Dositei prin scrisoarea adresată lui Şerban Vodă Cantacuzino: „... vrednic de mii de laude”.[29]

În felul acesta a reuşit să formeze „o bogată şi variată bibliotecă: existenţa unor lexicoane, în această colecţie, şi a unor Biblii streine”.[30]

La târnosirea Mânăstirii Hurezu – în 1693, „domnitorul a înzestrat ctitoria sa şi cu o serie de cărţi „existente în fondul său personal – adevărate „Ex librisuri”. ”Biblioteca de la Hurezu – sublinia cercetătorul C. Dima Drăgan – a încorporat şi întregul fond al colecţiei particulare a domnitorului Constantin Brâncoveanu”.[31]

Majoritatea acestor cărţi fuseseră cumpărate de voievod „de la Veneţia şi Paris, precum şi de la unii mari ierarhi ai timpului şi, mai cu seamă, de la vestitul diortositor de cărţi, Rafail de la Râmnic” (Barbu Theodorescu, op. cit., p. 870).

De atunci datează „un splendid exemplar din Biblia de la Bucureşti (1688)”, cu următoarea însemnare: ”Această sfântă Biblie este a sfintei mânăstiri Hurezi”.[32]

Un alt volum care a făcut parte din fondul bibliotecii domneşti este Evanghelia greco-română (Bucureşti, 1693). Volumul este semnalat de istoricul Gr. Tocilescu (1885).

Se afla în colecţia spirituală a bibliotecii Evanghelia sârbească, „îmbrăcată cu catifea verde şi ferecată în argint” (menţionată în catagrafia din 1740), dăruită domnitorului Brâncoveanu de Petru cel Mare, ţarul Rusiei.[33]

Biblioteca brâncovenească avea, de asemenea, în inventarul său, Marele lexicon al limbii greceşti (Veneţia, 1523), cumpărat de domnitor, la 12 mai 1687: ”l-am cumpărat eu, Constantin Brâncoveanu”.[34] Din biblioteca personală a lui Vodă „au făcut parte şi istoriografiile bizantine incluse în celebrul Corpus Byzantinae Historiae”, editate în secolul al XVII- lea.

O interesantă apariţie din fondul brâncovenesc este Dicţionarul cel mare elinesc al lui Vario Favonus, episcopul Mucario, tipărit de Zaharia Caliargi Creteanul în 1522: „Pe scoarţa cărţii, viitorul domn a scris: «Această carte, care a fost a lui Ion Grămăticul Moldovei, la 1667, la Amsterdam», iar mai jos stă scris că de la el a cumpărat-o, în 1683, subiscălitul Constantin Brâncoveanul vel logofăt”.[35]

După cum subliniam mai sus, o parte din cărţile greceşti şi latineşti, existente în cadrul familiei domneşti, au fost dăruite „Fundaţiei de la Hurezi”.[36]

Ex librisurile autografe de la Hurezi, în limba latină şi greacă, ne demonstrează rafinamentul spiritual şi preocupările de bibliofil care s-au păstrat şi la cel „de-al doilea fiu al voievodului, Ştefan Brâncoveanu”.[37]

Bogata colecţie din „Corpus Byzantinae Historiae” aminteşte despre descedenţa imperială a domnitorului: mama sa, „fiica cea mare a postelnicului Constantin Cantacuzino, a fost animată în parte de descendenţa sa imperială, pe filieră maternă.”[38]

Aşa se explică şi faptul că, în biblioteca domnească, exista şi monumentala ediţie în trei volume (Paris 1634) cu opera istorică a împăratului bizantin Ioan VI Cantacuzino (n. 1383)”.[39]

Alături de acest tezaur de înţelepciune, dăruit de domnitor Bibliotecii din Hurezu, mai trebuie să adăugăm şi multe alte ediţii bibliografice. Găsim aici pe „Herodot, Euripide, Aristofan, Hesiod, Lucian, cărţile lui Arhimede, Pandectele lui Justinian, cronicile bizantine, precum lexicoane, gramatici greceşti şi latineşti” (Barbu Theodorescu, op. cit. p. 870 ).

În bibliotecă s-au găsit de asemenea numeroase manuscrise (46, după cum se menţionează în catagrafia întocmită în 1791), documente de limbă românească (37 manuscrise româneşti) de mare valoare pentru cultura mediavală a acestui ţinut străvechi. Reţin atenţia „mai multe caiete cu file scrise sub forma calendarelor”, traduse din „limba italiană pe cea rumânească”.[40]

La jumătatea secolului al XVIII-lea, ieromonarhul Rafail al Hurezului redactează două lucrări monumentale: Istoria Rusiei şi Viaţa lui Petru ce Mare. Folosind „acelaşi izvor”, în 1767, Dumitru Râmniceanu scrie Viaţa lui Petru cel Mare, „cu cheltuiala lui Dionisie, eclesiarhul Hurezului.”

Manuscrisul cărţii Halima (realizată, în 1783, de egumenul Rafail) s-a păstrat mai mult timp în biblioteca mănăstirii. Cartea s-a tipărit în mai multe ediţii: Gherasim Gorjan (1835), Ioan Barac (1836). Mai târziu, tematica Halimei a fost prelucrată de cunoscuţii scriitori: Emil Gârleanu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu.

De-a lungul timpului, zestrea editorială a bibliotecii s-a îmbogăţit cu noi şi noi titluri, multe fiind din zestrea tipografică universală.

Catalogul bibliotecii cuprinde „volume editate între 1645-1645 (Ioan Cantacuzino Chonistes) şi 1686-1687 (Zonaris), cu opera unor Agathias, Anopolites, Ana Comnene, Ioan Cinamos, Chalcondyl şi Skylitzes.”[41]

Colecţia lui Constantin Brâncoveanu cuprindea şi ediţiile autorilor bizantini tipărite la Dunacage „în timpul regalităţii lui Ludovic al XIV-lea”.[42]

Întâlnim, de asemenea, opere patristice ale scriitorilor antici: Anastasie (sec IX), Theodorius (sec.IV-V), Procopie Rytronul de Gaya (sex. II-III) etc.

Gh. Cardaş descoperea unele ediţii „în limba greacă din Mărgăritarele lui Ion Chrystom şi a doua Mărgăritare (din 1701 şi 1707), provenite din biblioteca lui Ghenadie Enăceanu, ambele cu însemnări domneşti autografe”.[43]

În depozitul bibliotecii se găsesc de asemenea cărţi tipărite la Köln (1677), Paris (1677) etc. Menţionăm câteva dintre acestea: „Novelele Împăratului Justinian (Paris, 1588), tragediile lui Euripide (Basel, 1551), Herodot (Veneţia, 1501), Lexicoane greco-latine (1532, 1682).[44]

Tezaurul hurezean va fi îmbogăţit tot timpul cu producţiile editoriale româneşti. Multe din cărţile noastre au apărut în condiţii grafice deosebite, au abordat tematici interesante ancorate în actualitatea brâncovenească.

Cercetătorii Bibliotecii din Hurezu au semnalat, în studiile lor, problematica multor cărţi româneşti. Se aflau la Hurezu „la mijlocul veacului al XIX-lea, 9 exemplare din Liturghia greco-arabă, tipărită de Antim Ivireanul, la Snagov, în anul 1701, 5 exemplare din Ceaslovul greco-arab, tipărit tot de Antim, la Bucureşti, 1702, Psaltirea arabă, apărută la Alep, în 1706...”[45].

Întâlnim aici şi alte interesante apariţii editoriale:

$1-          Orânduielile slujbei sfinţilor Constantin şi Flens, Snagov, 1696;

$1-          Discurs panegiric despre Împăratul Constantin, 1701 (prin grija lui Antim Ivireanul);

$1-          Cuvântul panegiric la marele Constantin , 1701, „rostit de Ştefan Brâncoveanu , coconul domnesc”;

În colecţia bibliotecii întâlnim, de asemenea, şi cărţi apărute la Râmnic – centru tipografic înfiinţat de luminatul domnitor Constantin Brâncoveanu, cu sprijinul ilustrului cărturar Antim Ivireanul: Antologhion (Râmnic, 1766), Cazanii (Râmnic, 1781), Evanghelie (Râmnic, 1746), Cazanie (Râmnic, 1766), Evanghelie (Râmnic, 1746), Cazanie (Râmnic, 1748), Penticostar (Râmnic, 1767), Apostol (Râmnic, 1794), Mineiele (octombrie, 1778, ianuarie, 1779, februarie, 1779, martie, 1779, mai, 1780 – toate apărute la Râmnic).

Acestui tezaur de înţelepciune – cartea, trebuie să-i adăugăm şi bogatul corpus de documente existent aici. Într-o situaţie întocmită de cercetătorul Ion Donat, se menţionează că la Hurezu se aflau 2144 documente. O adevărată arhivă, care ne demonstrează din plin că în Hurezu, focul sacru al slovelor, al cărţilor în general, a ars continuu de mai multe secole. Ne aflăm într-un puternic aşezământ monahal de limbă şi cultură românească.

Deşi biblioteca a avut o existenţă statornică, s-a bucurat de respectul şi stima cercetătorilor, trebuie să amintim că au existat adesea încercări de diminuare a fondului de carte.

Domnitorul Nicolae Mavrocordat „a încercat să ridice, pentru biblioteca sa de la Mănăstirea Văcăreşti, o serie de tipărituri şi manuscrise de la Hurezu”[46].

În timpul ocupaţiei austriece a Olteniei, o parte din manuscrise şi cărţile de la Hurezu au trecut „în colecţia prinţului Eugeniu de Savoia”, intrând „în fondurile Bibliotecii Naţionale din Viena”.[47]

În 1840, serdarul Gheorghe Ioanid, profesor la Colegiul Sfântul Sava, propune „să ridice şi de la Mănăstirea Hurezu cărţile netrebuincioase cultului, în număr de peste două sute titluri”[48]. Intervenţia serdarului nu a avut ecou în epocă, oficialităţile nu au revenit asupra aplicării „legii de transfer”.

Pentru a înţelege mai bine drumul parcurs de bibliotecă prin istorie, vom prezenta câteva date statistice asupra evoluţiei fondului de carte. „Colecţia – menţionează Barbu Theodorescu – avea catalogul său precum şi 2 cărţi de biblioteconomie – primele cunoscute la noi în ţară”. (op.cit., p. 870)

Dacă la început, în timpul lui Constantin Brâncoveanu, avem mărturii documentare cu privire la existenţa cărţilor dăruite de domnitor bibliotecii (prezentate de noi mai sus), în continuare vom insista asupra prezenţei acestui tezaur de înţelepciune şi asupra rolului său în viaţa spirituală românească.

O consemnare documentară consemnează, la 1702, existenţa unei biblioteci la Hurezu: ”O bibliotecă vrednică de văzut”. Această însemnare este făcută de Ioan Comnen într-o prefaţă la Tălmăcirea celor patru Evanghelii, manuscris grecesc închinat de autor domnitorului Constantin Brâncoveanu.[49]

Catagrafia averilor mănăstireşti din 1737 menţiona că la Mănăstirea Hurezu se găsesc 141 titluri – carte diversă.

O altă lucrare statistică importantă despre Biblioteca de la Hurezu este cea de la 1740. Ea inventariază un număr de 152 lucrări bisericeşti. Menţionăm câteva dintre acestea: Evanghelii româneşti – 4, Trioade româneşti – 4, Liturghii româneşti – 5, Biblia românească – 1 etc.

În catalogul descoperit în 1791, în arhivele Eforiei Spitalelor Civile, se menţionează că, în biblioteca domnească, se aflau 392 volume, din care: 115 româneşti, 110 greceşti, 97 greco-latine, 39 slavoneşti, 13 greco-arabe, 6 greco-latine-arabe, 4 latine, 4 greco latine, 4 greco-române, câte un exemplar german, arab, georgian şi un lexicon în şapte limbi.

Se găsesc, de asemenea, numeroase manuscrise: 48, dintre care 37 erau româneşti.

Între 1791-1804, s-au întocmit alte cataloage, care au reuşit să ofere informaţii utile cititorilor (numele autorilor, titlul cărţilor, limba în care au fost scrise).

Directorul Bibliotecii Centrale a Statului din Bucureşti înfiinţează, în 1854, un „depozit naţional de tipărituri şi manuscrise”. El propunea să se aducă la „Capitală cărţile de la Mănăstirea Hurezu”.[50]

La un an de zile de la propunerea făcută, 7 aprilie 1855, direcţia Bibliotecii Centrale (Ion C. Gârleanu), se adresează Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor: ”Am aflat că la Horezu se află o mică biblioteca greco-latină, de vreo 150 volume, din operele cele interesante şi cari foarte anevoios se mai pot găsi...”[51]

În catalogul întocmit de I. Eliade, revizorul judeţului Vâlcea, la 2 mai 1865, se menţionează că au mai fost găsite 425 tipărituri şi manuscrise. Comisia constituită cu acest prilej întocmeşte, la 1 iunie 1865, un catalog cu 138 cărţi, pentru a fi expediate la Bucureşti – la Biblioteca Centrală. Documentul este semnat de: A. Treb. Laurian, N. Florescu, D. P. Vioreanu, Al. Oprescu, secretar: Ion C. Gârleanu.

Prezentăm în continuare câteva titluri din Lista întocmită la 1 iunie 1865: Lexiconul oamenilor celebri de Neofit Duca, Viena 1807; Odiseea lui Homer, 1541; Unsprezece comedii ale preahazliului Aristofan, Venetiis, 1542 (2 vol.); Elemente de aritmetică şi algebrătraduse din nemţeşte de un iubitor de neam, Jena, 1800; Iliada lui Homer, Viena, 1817 (3 vol.); Istoria politică şi geografică a Ţării Româneşti din aşezarea ei cea mai veche până în anul 1774, Viena, 1806 (2 exemplare); Mitologia arabă tradusă din italiană, Veneţia, 1815; Atlas general în limba italiană cu 164 charte, Roma, 1680; Psaltire arăpească, Alep, 1706; Evanghelie ivirească, Tiflis, 1709.

La 2 aprilie 1877, directorul Şcolii de Băieţi din Târgul Horezu, I. Poppea, întocmeşte un catalog cu cărţile existente în Biblioteca Mănăstirii lui Constantin Brâncoveanu: „175 titluri latine şi greceşti, în 254 exemplare, menţionate în Catalog, cu toate datele bibliografice de identitate...”[52]

În 1885, Grigore Tocilescu a ridicat de la Hurezu, „38 manuscrise, din care 24 române, 6 slavone şi 6 greceşti, iar cărţi tipărite 393 volume”.[53] Acestea sunt oferite Muzeului Naţional pentru Antichităţi.

Peste câţiva ani, în 1903, revizorul şcolar de Vâlcea informase Ministerul că la Mănăstirea Hurezu „se află o bibliotecă compusă din 600 volume de diferite cărţi vechi în limba elină şi romană”.[54]

Peste un secol, în 2001, am avut şansa să fim şi noi realizatorii unui inventar statisticc al Bibliotecii din Hurezu.[55] Sunt inventariate mai multe biblioteci din judeţul Vâlcea.

În cele 11 colecţii de carte veche cercetate, s-au găsit 2867 de lucrări, cu 10547 de volume. La Hurezu, existau 1213 cărţi, care aparţin tezaurului de înţelepciune al evului mediu românesc.

Pentru edificare, prezentăm câteva titluri din inventarul întocmit: Antologhion (Râmnic, 1745), Antologhion (Râmnic, 1737), Antologhion (Râmnic, 1767), Apostol (Râmnic, 1747), Apostol (Bucureşti, 1774), Apostol (Râmnic, 1794), Catavasier (Bucureşti, 1781), Catavasier (Râmnic, 1784), Cazanie (Râmnic, 1784), Ceaslov (Blaj, 1778), Ceaslov (Blaj, 1778), Ceaslov (Iaşi, 1797), Chiricodromion (Iaşi, Bălgrad, 1699), Evanghelie (Snagov, 1697), Evanghelie (Bucureşti, 1710), Îndreptarea legii (Târgovişte, 1652), Liturghier (Râmnic, 1768), Mineiele (Râmnic, 1778, 1779, 1780), Mineiele (Buda, 1804, 1806), Molitvelnic (Buzău, 1701), Molitvelnic (Neamţ, 1748), Octoih (Râmnic, 1742), Octoih (Bucureşti, 1774), Penticostar (Buzău, 1704) etc.

Modelul cultural brâncovenesc a deschis orizonturi noi manifestărilor culturale, artelor, învăţământului. Când vorbim de Brâncoveanu, ne gândim la Biserica Hurezilor, bijuteria unică a spiritualităţii româneşti, la dezvoltarea culturii, artei tipografice, învăţământului. Această înfloritoare etapă a umanismului românesc înseamnă civilizaţie, progres, cultură, triumful limbii române în cancelaria domnească în viaţa social-culturală, în şcoală şi biserică.



  1. Istoria literaturii române, vol. I, Bucureşti , 1969, p. 222
  2. Răzvan Theodorescu, „Dunga cea mai mare a rodului şi neamului său”. Note istoriste în arta brâncovenească, în „Constantin Brâncoveanu”,   Editura   Academiei, 1989, p. 230.
  3. Alexandru Duţu, Modelul cultural brâncovenesc , în ”Constantin Brâncoveanu” Editura Academiei , 1989, p. 158
  4. Ibidem, p.158
  5. Ibidem , p.157
  6. Gabriel Strempol, Antim Ivireanul , în Opere, Editura Minerva, Bucureşti, 972, p. x.
  7. Răzvan Teodorescu, op. cit., p.231
  8. Alexandru Duţu , op. cit., p. 156
  9. Răzvan Teodorescu , op. cit., p.229
  10. Corneliu Dima Drăgan , Biblioteca domnească de la Mănăstirea Hurezu, în „Mitropolia Olteniei”, nr 1-2, 1976, p. 106
  11. Ibidem, p.106
  12. Ibidem, p.102
  13. Ibidem, p.107
  14. Ibidem, p .107
  15. Ibidem, p.107
  16. Dincă Ciobotea, Aurelia Florescu, Răspândirea tipăritirilor brâncoveneşti, în „Constantin Brâncoveanu”, Editura Universitaria, Craiova, 2004, p. 397
  17. C. Dima Drăgan, Biblioteci umaniste româneşti, Editura Litera, 1974, p. 147
  18. Ibidem , p. 7
  19. N. Cartojan, Cărţile populare în literatura română, I, Editura Enciclopedică Română, 1974, p. 382
  20. Ibidem, p. 382
  21. Ibidem, p. 281
  22. Ibidem, p. 157
  23. C. Dima Drăgan, Biblioteci umaniste româneşti, Editura Litera, 1974, p. 7
  24. Ibidem, p. 11
  25. Ibidem, p. 10
  26. Ibidem, p. 11
  27. Ibidem, p. 11
  28. Alexandru Duţu, Modelul cultural brâncovenesc, în „Constantin Brâncoveanu”, Editura Academiei , 1989, p. 161
  29. Ibidem, p. 106
  30. Alexandru Duţu, op. cit., p. 161
  31. Corneliu Dima Drăgan, Biblioteca doomnească de la Mănăstirea Hurezi în „Mitropolia Olteniei”, nr. 1-2, 1976, p. 108
  32. Ibidem, p. 106
  33. Ibidem, p. 107
  34. Ibidem, p. 108
  35. Gherasim Cristea, Istoricul Mânăstirii Hurezu, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2003, p. 131
  36. C. Dima Drăgan, Biblioteci umaniste româneşti, 1974, p. 54
  37. Ibidem, p. 55
  38. Ibidem, p.100
  39. Ibidem, p.104
  40. Răzvan Theodorescu, op. cit, p. 230
  41. Ibidem, p. 188
  42. Gherasim Cârstea, op. cit. p. 13
  43. C. Dima Drăgan, Biblioteci umaniste, p. 12
  44. C. Bălcescu, Biblioteca de la Hurezi a domnitorului Constantin Brâncoveanu, ”Orizont”, Supliment social-cultural, Râmnicu-Vâlcea, aprilie, 1970
  45. C. Dima Drăgan, Biblioteca domnească de la Mănăstirea Hurezu, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 1-2, 1976, p. 108
  46. Ibidem, p. 108
  47. Ibidem, p. 109
  48. Ibidem, p. 110
  49. Ibidem, p. 106
  50. Ibidem, p. 111
  51. Ibidem, p. 112
  52. Ibidem, p. 112
  53. Ibidem, p. 113
  54. Ibidem, p. 112
  55. v. Dumitru Lazăr, Costea Marinoiu, Petre Mateescu, Catalogul preliminar al colecţiilor de carte veche din judeţul Vâlcea, Editura Almarom, Râmnicu Vâlcea, 2006, pp. 62-88

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Sâmbătă, 02 Iulie 2022
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Revista «Studii vâlcene», Serie nouă, nr. IV (XI), 2008
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 1289 ori
VLBiblioteca

Articole recente - VLBiblioteca

Articole înrudite