...o listă NEexhaustivă cu aproape 1.000 de personalități vâlcene din toate timpurile, așa cum sunt ele prezentate în Capitolul IV al Enciclopediei județului Vâlcea, vol. I, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010.
...din raţiuni de spaţiu, marilor personalităţi de origine vâlceană, indiferent de domeniul în care au creat, nu a fost posibil să li se acorde un spaţiu proporţional cu importanţa lor. S-a ţinut cont că ele figurează în toate dicţionarele şi enciclopediile de referinţă, la nivel central, o parte din lucrările respective menţionându-se întotdeauna între paranteze, pentru cititorii care ar vrea să-şi completeze informaţia. Numai astfel s-a putut crea spaţiul necesar pentru includerea, în acest capitol, a aproape 1000 de personalităţi, evitându-se, în felul acesta, dezechilibrarea spaţiului total acordat, în comparaţie cu alte capitole....
Adresa de accesat a regalului de informații, în format flip, indiferent de sistem de operare sau de browser:
https://www.flipsnack.com/…/personalit-i-v-lcene-encicloped…
Datorăm posiblitatea de a promova, și în această manieră, informațiile pe care le gestionăm, unui cititor fidel al paginii FB Biblioteci Valcene, Andrei Vatca, vâlcean originar din Brezoi - https://www.facebook.com/andreim.vatca - și firmei Flipsnack Oradea, specializată în excelente soluții de digital publishing - https://www.flipsnack.com/ și https://www.facebook.com/FlipsnackOfficial
Le mulțumim reverențios că sunt – Pro bono publico – alături de noi și de cititorii noștri! https://static.xx.fbcdn.net/images/emoji.php/v9/tf3/1.5/16/2764.png");">❤️https://static.xx.fbcdn.net/images/emoji.php/v9/td9/1.5/16/1f64f.png");">