Deși cartea vâlceană tipărită este mai veche de o jumătate de mileniu (Liturghierul lui Macarie – 1508 – este tipărit, foarte probabil, la Mănăstirea Bistrița din Vâlcea), instituția bibliotecii publice vâlcene, secțiile sale au funcționat, mai totdeauna de la înființare, în condiții improprii, ,,în gazdă”, schimbând, destul de des, mai multe locații, fiind ,,chiriaș trecător”[3].
De aceea, construirea unui edificiu propriu al bibliotecii publice din Vâlcea a fost un vis al tuturor directorilor, al cititorilor, cărturarilor și, evident, al bibliotecarilor – slujitori ai cărții (din păcate, mai puțin al autorităților!), vis care întruchipa dorința de sute de ani a iubitorilor de lectură, a ,,dragului de carte”, de a se ajunge la construirea unui local propriu pentru odihna (sau, mai bine spus, pentru punerea în operă – la treabă) a cărților existente în Vâlcea din timpuri străvechi.
Momentul a venit foarte târziu – abia la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea. În acest sens, primul act de importanță memorabilă a fost ,,Hotărârea Guvernului României nr. 403, din 31 mai 1996, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție Biblioteca Județeană «Antim Ivireanul» din municipiul Rm. Vâlcea”,cu finanțareprevăzută din ,,fondurile bugetului local și din alte fonduri constituite cu aceeași destinație”.
S-a stabilit și terenul de construcție (pe strada G-ral Praporgescu, între clădirea Universității ,,Spiru Haret” și Banca Română pentru Dezvoltare). S-a făcut și un proiect destul de generos, dar foarte costisitor, proiect care a devenit însă inutil în momentul în care terenul zidirii s-a dovedit a fi proprietate privată, revendicat și restituit, prin lege, proprietarilor. Consiliul Județean a făcut demersuri să achiziționeze terenul respectiv, însă proprietarii au pretins o sumă fabuloasă (157 $ / m.p.), motiv pentru care s-a renunțat la acesta.
După dispariția tragică a directorului bibliotecii, Marian Creangă, în decembrie 1997, domnul profesor Mihai Moldoveanu, inspector școlar general-adjunct la ISJ Vâlcea în acea vreme, mi-a sugerat să candidez pentru postul rămas vacant la Bibliotecă[4]. Fiind un nou domeniu de activitate (lucrasem mai bine de un sfert de veac în învățământ), am cerut timp de gândire. Ulterior, vizitându-l pe colegul meu de facultate – prof. Traian Dobrinescu – ca să-l consult (venisem în Râmnic, prin concurs, din județul Olt, abia la 1 septembrie 1997 și nu eram deloc familiarizat cu ambientul vâlcean), am găsit în biroul acestuia pe scriitorul Doru Moțoc, care, auzind că sunt indecis în a accepta să lucrez la Bibliotecă, mi-a spus că, de cîțiva ani, autoritățile locale doresc să construiască un local nou pentru bibliotecă și că este o idee bună să te numeri printre cititorii acesteia.
În momentul acela, mi-am amintit că, înainte cu mai bine de un deceniu (în anii '80 ai secolului trecut), fiind directorul Liceului Potcoava, Olt (cu profil de petrol-geologie), am avut un eșec în demersul meu de a construi un local nou, modern pentru școală (răspundeam, astfel, priorităților vremii, când mineritul și forajul, extracția și prelucrarea petrolului erau domenii prioritare în economie și în ceea ce privește pregătirea forței de muncă) [5]și am avut revelația de a accepta să mă prezint la Concurs, să preiau conducerea Bibliotecii și să-mi leg destinul de ea, făcând tot ce ține de director pentru a transforma în realitate visul atâtor generații de cititori, de bibliotecari și directori ai instituției (dintre care, menționez din nou pe Marian Creangă, predecesorul meu, care, din păcate, nu a apucat să-și vadă visul cu ochii).
În momentul în care am preluat funcția (17 martie 1998), se pare că, pentru autoritățile locale, hotărârea de a construi localul Bibliotecii intrase într-un blocaj [6].
Imediat de la învestirea în funcție, fiind un om de acțiune, în paralel cu rezolvarea unor măsuri organizatorice[7]și asigurarea unor drepturi legale stimulative pentru personalul bibliotecii[8], impresionat neplăcut de starea fizică, dar și morală a spațiilor în care funcționa biblioteca și mai ales de insuficiența acestora, am acționat imediat cu propuneri concrete și practice către Consiliul Județean, pentru asigurarea unui spațiu distinct, corespunzător cerințelor actuale minimale, pentru desfășurarea în condiții optime a activității și în vederea creării condițiilor pentru dezvoltarea și modernizarea instituției și a serviciilor sale.
Încă din prima zi a preluării funcției, fiind invitat la TV ,,Vâlcea 1”, am făcut un proces de intenție condițiilor improprii (sub mai multe aspecte), în care se afla și funcționa instituția. Aceasta a atras atenția autorităților și publicului. Imediat Consiliul Județean Vâlcea, în calitate de ordonator principal de credite (având sprijin total, necondiționat al președintelui său – ing. Anton Mițaru – și a vicepreședintelui – ing. Nicolae Jivan –, cărora le voi fi recunoscător întotdeauna, dar și al majorității consilierilor care s-au dovedit deschiși să accepte schimbările), a achiziționat de la IMPREST, spațiul în care funcționase BCR – circa 700 de mp – , în vederea amenajării pentru sediul Bibliotecii (contabilitate, administrație, sector informatizare, conducere) și pentru secțiile: ,,Sala de lectură”, ,,Fond documentar” (Carte veche), ,,Periodice și Legislație” – secție nou înființată –, serviciul ,,Achiziții, Prelucrare, Dezvoltare” și, evident, pentru depozitele de carte și periodice aferente acestora.
Prin această locație, inaugurată în mod festiv la 26 septembrie 1998 [9], Biblioteca Județeană intra într-o nouă fază de modernizare, dezvoltare și afirmare pe plan local, chiar dacă nu adunase toate secțiile acasă.
După această gură vitală de oxigen, am început ofensiva în vederea demarării investiției pentru construirea primului edificiu propriu al Bibliotecii (cel provizoriu, din strada G-ral Magheru – fostă Ana Ipătescu – abia dat în folosință, aparținea Consiliului Județean).
Valorificând a doua parte din art. 2 al Hotărîrii de Guvern nr. 403 din 31 mai 1996, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție ,,Biblioteca Județeană” și anume:,,Finanț area obiectivului de investiție se face ... și din alte fonduri legal constituite, cu această destinație (subl. n.)”, am înființat, la sugestia dlui George Rotaru, consilier județean, Fundația ,,Ctitorii Localului Propriu al Bibliotecii Județene «Antim Ivireanul» Vâlcea” (Președinte de Onoare: P.S. Gherasim, Președinte: ing. Anton Mițaru, Președinte executiv: prof. Dumitru Lazăr, vicepreședinte: ing. George Rotaru, împuternicit financiar și consilier: prof. dr. Gheorghe Deaconu care mi-a fost permanent, nu doar în perioada cât a condus Direcţia de Cultură a judeţului – 2000-2004 –, ci şi ulterior, un sfetnic apropiat), având drept obiectiv prioritar colectarea de fonduri bănești și de materiale pentru construirea noii clădiri a Bibliotecii. Fundația a fost legiferată, prin Hotărârea judecătorească, nr. 179 a Tribunalului Vâlcea, la 28 iunie 1999, și inaugurată public în 3 august 1999, cu toate că activitatea acesteia se desfăşurase cu multe luni înainte, cuvântul de ordine fiind ,,Dați cât inima vă lasă/ Ca să facem cărții casă” (slogan sugerat de poetul George Achim, inspirat, probabil, de sloganul "Un leu pentru Ateneu!", din veacul al XIX-lea, care a ajutat la construirea Ateneului Român).
Este important de precizat că această organizație nonguvernamentală pe lângă colectarea – prin donație – a unor sume de bani, a avut și un important impact psihologic, prin faptul că a creat o stare de spirit generală în rândul autorităților, favorabilă construirii bibliotecii (am atras în rândul membrilor fondatori aproape toate mărimile județului: ierarhul Episcopiei Râmnicului, prefectul județului, președintele Consiliului Județean, primarul Râmnicului, șefi de instituții, directori, oameni de cultură și politici etc.) și al vâlcenilor, emulație generatoare de entuziasm și certitudini că visul de aproape o jumătate de veac va deveni realitate. Semnăturile autorităților pe ,,Actul de constituire” a Fundației le-a stimulat decizia şi datoria de a-și asuma responsabilitatea investiției. Voința și hotărârea decidenților de a începe investiția a fost susținută și de media locală („Curierul de Vâlcea”, prin patronul său, Ioan Barbu, și jurnaliștii Marin Bulugea și Valentin Smedescu, ulterior, deveniți bibliotecari; „Viața Vâlcii” prin regretatul jurnalist și scriitor, Petre Tănăsoaica, TV „Vâlcea 1”, prin patronul său, Emilian Frâncu, și TV „Etalon”, prin Mihăiță Mihai și Jana Sdreală ș.a.) și centrală (revistele ,,Biblioteca” prin redactorul-șef Emil Vasilescu, susținător permanent al demmersurilor noastre, „Biblioteca Bucureștilor”, prin directorul instituției, Florin Rotaru – fost ministru al Culturii – ş. a., periodice care m-au făcut colaborator apropiat și pe care eu, la rândul meu, le-am făcut colaboratoare active și permanente).
Prin Scrisoarea inițiată de noi, nr. 1187, din 25 – 27 septembrie 1999 [10], adresată prim-ministrului din vremea aceea, Mugur Isărescu (vâlcean prin obârşie) și miniștrilor de resort ai Guvernului, solicitam să se repartizeze, în bugetul alocat județului Vâlcea, fonduri suplimentare pentru construirea noii biblioteci. Guvernul României, la 14 octombrie 1999, ne-a răspuns, solicitând autorităților județene inițierea unui Proiect de Hotărâre de Guvern, pe care Consiliul Județean l-a realizat îndată, dar care, din păcate, a rămas literă moartă, fără niciun efect.
Prin Scrisoarea nr. 1968, din 21 decembrie 1999, adresată de directorul Bibliotecii Județene Ministerului Culturii – Comisiei de Arhitectură și Urbanism București (scrisoare pe care am dus-o personal la Minister – cu trei zile înaintea Crăciunului 1999 – și am distribuit-o fiecărui membru al acestei comisii), se solicita, cu argumente plauzibile (susținute de documentația adecvată, întocmită de Consiliul Județean – Direcția Tehnică, prin dl ing. Nicușor Păușescu, care m-a însoţit la Minister), avizul favorabil pentru deschiderea finanțării lucrărilor la sediul Bibliotecii pe noul amplasament (situat în spatele Muzeului Județean de Istorie, la intersecția străzilor Carol I și Constantin Brâncoveanu), având în vedere că terenul pentru care se realizase primul proiect – încă din 1997 –, după cum am spus, intrase în posesia proprietarilor de drept, iar negocierile Consiliului Județean de a-l achiziționa de la aceștia au eșuat [11]. Documentația a fost analizată, în regim de urgență, și imediat, a doua zi, în 22 decembrie, prin Adresa nr. 3842, Direcția Monumentelor Istorice – Secția de Arhitectură și Urbanism – ne-a eliberat Avizul nr. 862 Z, favorabil amplasării Bibliotecii Județene pe Strada Carol I, nr. 26. Documentația, analizată și în ședința Secretariatului Tehnic al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, a eliberat Avizul nr. 23M / 19 ianuarie 2000 (cu unele modificări la proiect: înălţimea edificiului a fost micşorată de la patru etaje la trei, pentru a se încadra armonios în peisajul urbanistic din zonă).
Din acest moment, demararea construcției ținea doar de voința Consiliului Județean. Ca efect al frecventelor intervenții ale directorului Bibliotecii (încă de la învestirea în funcție) în cadrul ședințelor Consiliului Județean Vâlcea[12], cu voința expresă și îndemnul președintelui său, ing. Anton Mițaru, a vicepreședintelui, ing. Nicolae Jivan, și cu susținerea a numeroși consilieri județeni (dintre aceștia, menționăm pe frații George și Constantin Rotaru, ing. Mihai Sporiș, av. Petre Ungureanu, ing. Maria Ivănuș, medicul veterinar Vasile Grevuțu și mulți alții), Consiliul Județean – ordonatorul principal de credite al Bibliotecii Județene –, în ultima sa ședință din legislatura 1996 – 2000, emitea Hotărârea nr. 40, din 25 mai, prin care s-au repartizat trei miliarde de lei vechi pentru investiția la obiectivul „Biblioteca Județeană « Antim Ivireanul» Vâlcea” (o sumă mică, dar cât de mare pentru destinul viitor al primei ctitorii culturale a mileniului III a județului Vâlcea!). Hotărârea Consiliului Județean a fost comunicată Bibliotecii prin Adresa nr. 4044, din 5 iunie 2000. De acum, investiția se va derula în mod alert [13], întrucât noua conducere a Consiliului, în frunte cu noul președinte, ec. Iulian Comănescu, om de acţiune, de fapte (şi nu de vorbe!) s-a angajat decisiv și ferm pentru a executa și a termina construcția în patru ani. Săpăturile la fundație (și pentru descărcarea terenului de sarcini arheologice) au început în 10 iulie 2000, iar la 13 septembrie 2000, mare eveniment[14]: s-a turnat prima șarjă de beton la temelia viitorului edificiu!
În continuare, totul s-a desfășurat normal, până în 2003, când derularea investiției intrase într-un impas din lipsa fondurilor bugetare, moment în care Consiliul Județean, la inițiativa și susținerea autoritară a președintelui său – Iulian Comănescu –a apelat la credite bancare, grăbindu-se, astfel, ritmul lucrărilor ca să se ajungă la finalizarea lucrărilor și la inaugurarea edificiului în iunie 2004, înainte de încheierea mandatului consilierilor ,,ctitori” din legislația 2000 – 2004, sub președinția dlui Iulian Comănescu.
Un merit deosebit în realizarea arhitecturii edificiului l-a avut constructorul, S. C. Conexvil S.A., prin directorul său, dl ing. Petre Bădârcea, care a ţinut să realizeze nu doar o clădire utilitară, ci şi un monument arhitectural şi, printre altele, a propus arhitectului, Maria şi Alexandru Mulțescu (S. C. Proiect Argeș) executarea cupolei din structură metalică, poziționând vitraliul, realizat de artistul plastic vâlcean, Gheorghe Dican[15],chiar în cupolă (având multiplă funcționalitate), acesta fiind, prin suprafață, poziție și complexitate (simbolistică) o premieră națională și chiar internațională, propus pentru „Cartea Recordurilor”.
Biblioteca, având toate secțiile acasă, și-a deschis porțile pentru cititori între 25 – 27 septembrie 2004, cu prilejul „Zilelor Bibliotecii” și ale sărbătorilor, devenite tradiționale, consacrate Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitor spiritual al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, luna septembrie având, de-a lungul directoratului meu, un rol fast în evoluția și destinul Bibliotecii ocrotită de Sfântul patron, care "ne-a dat puterea să ridicăm Bibliotecă-monument, durabilă Casă a Cărţii"[16].
***
*
*
La ceas aniversar – la 70 de ani de la fondarea Bibliotecii ca instituție culturală și la 20 de ani de la turnarea primei şarje de beton la temelia primului său edificiu propriu –, cinstim memoria directorilor (cu o mențiune specială pentru ctitorul Eugen Ciorăscu) și a bibliotecarilor care ne-au părăsit, odihnindu-se în „Paradisul lui Borges”[17], și adresez felicitări și mulțumiri directorilor (sau compasiune celor care nu mai sunt printre noi) care m-au precedat (fiecare având partea lor de contribuție la succesele pe care le-a înregistrat Biblioteca în mandatul meu) și care mi-au urmat, precum și bibliotecarilor (menţionând, în mod special, pe dl Marin Bulugea, şef Serviciu "Relaţii cu publicul", care, printre multe alte activităţi, în ultima parte a derulării investiţiei, m-a secondat la întâlnirile săptămânale de analiză a stadiului lucrărilor şi de stabilire de noi măsuri pentru bunul mers al şantierului, iniţiate şi prezidate de preşedintele Consiliului Judeţean, dl ec. Comănescu Iulian, cu participarea aparatului tehnico-economic din subordine, a constructorului: S.C. Conexvil S.A. (director, ing. Petre Bădârcea, alături de colaboratorii săi) şi S.C. IMSAT S.A. (director, ing. Dan Dragomir) și, mai ales, personalului financiar-contabil și administrativ-gospodăresc al Bibliotecii (cu o mențiune specială pentru directorul-adjunct economic, ec. Ecaterina Constantin, care a gestionat fondurile instituției pentru toate activitățile financiar-contabile, de gestiune și, de multe ori, chiar tehnice, fiind angajată la un efort suplimentar pentru construcția noului sediu; de menționat că derularea creditelor bugetare și bancare s-a efectuat prin Bibliotecă, reușind închiderea, din punct de vedere contabil, a investiției și predarea edificiului în proprietatea Consiliului Județean Vâlcea, Bibliotecii stabilindu-i-se dreptul de a-l administra. Misiunea directorului adjunct economic, Ecaterina Constantin, a fost și foarte grea și foarte importantă, activitățile, în această perioadă, fiind numeroase, reușind cu un efectiv de personal sub normativ – doar un contabil, un referent și un administrator – cu mult efort, să le finalizeze în condiții foarte bune), care au susținut flacăra vie a casei de suflet care se cheamă Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, precum și tuturor celor care au contribuit la edificarea actualului local (autorităților județene, arhitecților, constructorului, artistului plastic etc.), care reprezintă „cea mai frumoasă bibliotecă județeană din țară” (l-am citat pe academicianul Răzvan Theodorescu din aprecierea sa în urma vizitării Bibliotecii la 23 iunie 2004). Aprecieri elogioase au făcut, la 50 de ani și un lustru, o serie de personalități care au participat la sărbătoare, în casă nouă, sau au vizitat biblioteca noastră: doamna Victoria Stoian, Consilier în Ministerul Culturii și Cultelor spunea: „mai mult decât un reper urbanistic, biblioteca (din Vâlcea, n.n.) este un reper spiritual al urbei” [18] .
Prof. univ. dr. Mircea Regneală, Președintele Federației Asociației Bibliotecilor din România, Directorul Bibliotecii Centrale Universitare din București, afirma că „Biblioteca Județeană «Antim Ivireanul» dispune astăzi de un local nou, cum puține orașe-reședință se pot lăuda”. ,,Totul aici a fost construit cu migală și dăruire, spre binele locuitorilor din Vâlcea” [19] .
Emil Vasilescu, redactor-șef al revistei „Biblioteca” din București, aprecia că „Prin Biblioteca Județeană «Antim Ivireanul»”, „într-o haină nouă, pe măsura aspirațiilor cetățenilor urbei”, ,,strălucitele tradiții cărturărești ale Vâlcii se regăsesc într-o nouă substanță modernă”[20].
„Casa Cărții Vâlcene, clădire impozantă, modernă și funcțională” (Constantin Poenaru), „adevărat palat al cărții”, este „un dar pentru miile de cititori”, un „templu” îndeosebi pentru „tineri” doritori „a așeza «pietre pentru templul» lor", este, așadar, „o casă pentru generațiile următoare” (prof. dr. Gheorghe Deaconu [21]).
Ion-Dan Erceanu – director general al Bibliotecii Naționale a României numea Biblioteca Județeană a Vâlcei „una dintre cele mai importante biblioteci din spațiul bibliologic românesc”, ea fiind „«plămânul cultural» al comunității”.
Directorul Bibliotecii Județene „Astra” Sibiu, Ion Onuc Nemeş „privind elegantul Templu al Cărții” din Râmnic, „Suprapunere miraculoasă de Idee și Cuvânt ziditor”, se gândea „cât de potrivit ar fi să se adauge pe frontispiciul bibliotecii un înscris inspirat din opera Mitropolitului Antim – «Fiore di Virtù – Floarea darurilor» (subl. aut.) ” [22].
Un alt director, al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, redactor-șef al revistei „Familia Română” din Oradea – conf. univ. dr. Constantin Mălinaș spunea admirativ că „Biblioteca nouă de la Râmnic” – de unde „ni se trage” „potirul cel de viață dătător (subl. aut.)”– „oferă un model de lucru, fiind una dintre cele mai bune proiectate și construite biblioteci publice județene din România” [23].
Scriitorul Paul Eugen Banciu (membru al Uniunii Scriitorilor) – directorul Bibliotecii Județene Timiș –, în același an, 2005, spunea că, și în zilele noastre, „Există în spiritul vâlcenilor ceva din voința de întemeiere a înaintașilor, din voința de statornicie a generațiilor cu suflet nobil, ce s-au urmat în timp... Un semn de temeinicie este și noua clădire a bibliotecii din Râmnic, ridicată pe potriva renumelui cărturăresc al locului, pe dimensiunea spiritului sacru al acestui spațiu mirific românesc, aflat la interferența dintre mit și realitate...” [24].
La 29 octombrie 2004, cu prilejul Sesiunii solemne de comunicări științifice, „Centenar Aurelian Sacerdoțeanu”, desfășurată în noua clădire a Bibliotecii Județene Vâlcea, prof.univ.dr. Corneliu Mihail Lungu, directorul general al Arhivelor Naționale din România, s-a rugat pentru noi: „În semn de recunoștință, ne îndreptăm Ruga către cel Atotputernic pentru sănătatea, liniștea și dăinuirea în timp a Bibliotecii și a slujitorilor ei, care își îndeplinesc misiunea sub patronajul spiritual al preaiubitorului de carte: ANTIM IVIREANUL" [25]
Construcţia edificiului Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" Vâlcea va fi, multă vreme, un model de ambiţie şi dorinţă de colaborare între beneficiar şi ordonatorul de credite, un etalon şi o emblemă pentru constructor, o mare izbândă pentru cei ce i-au dat viaţă şi un record între instituţiile de cultură de profil, poate chiar naţional, în ultimii 20 de ani, în ceea ce priveşte monumentalitatea ei.
*
* *
Slavă tuturor, celor de ieri și de azi, și la mulți ani, cu spor și succese în continuare!
Urez directorului actual al Bibliotecii – conf. univ. dr. Remus Grigorescu – să aibă împlinirile și satisfacțiile pe care le-am trăit eu în cei aproape opt ani și jumătate, osteniți în instituția pe care am sărbătorit-o la 50 și 55 de ani, căreia am avut marea șansă să-i dedic o ,,casă” unicat.
Citius, altius, fortius!
prof. dr. DUMITRU LAZĂR,
director al Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea,
(în perioada 17 martie 1998 – 30 iunie 2006)
[1] V. A. Urechia (1834 - 1901) a fost istoric, scriitor, om politic, membru fondator al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Spaniole, profesor la Universitățile din Iași și București.
[2]Cu statut de directori interimari, au funcționat: ec. Constantin Neamțu (01 ianuarie 1998 – 16 martie 1998) și jurist Valentin Smedescu (1 iulie 2006 – 30 sept. 2006). Din 2002, s-a înființat postul de director adjunct-economic, primul titular fiind ec. Ecaterina Constantin (august 2002 – iunie 2008).
[3] Am citat sintagma autocaracterizatoare a lui George Topîrceanu din "Balada chiriaşului grăbit".
[4] Propunerea a fost întărită şi de prietenul meu ̶ Dumnezeu să-l odihnească! ̶ Ion (Inel) Vărzaru (originar din judeţul Olt), fost profesor de matematică la Liceul Corabia, transferat în Râmnicu-Vâlcea (pentru şcoala de handbal vâlceană, la care s-a format fiica sa, Cristina Vărzaru, devenită handbalistă de excepţie, campioană de mai multe ori cu echipa "Oltchim" Râmnicu-Vâlcea, cu echipa naţională, al cărei căpitan a fost, dar şi a Danemarcei, în calitate de antrenoare; în prezent, este secretar general al Federaţiei Române de Handbal), devenit inspector şcolar la I.S.J. Vâlcea.
[5]Pentru acest obiectiv nobil, am întreprins toate diligențele posibile (și chiar imposibile!) ca să mi se aprobe finanțarea investiției de către Ministerul Petrolului. Menționez că în zonă funcționa Schela de Producție Petrolieră Ciurești (sub patronajul căruia funcționa Liceul pe care îl reprezentam), cu sediul la Potcoava (cu activitate în patru județe: Olt, Argeș, Vâlcea și Teleorman), întreprindere deficitară în forță de muncă. În consecință, am reușit să obțin proiectul pentru noua clădire, precum și pentru internat și cantină. Proiectele trebuiau să fie aprobate de inspectorul școlar general al ISJ Olt – prof. dr. Elena Bărbulescu (fostă directoare a Liceului Sanitar și, apoi Agroindustrial de la Scornicești, Olt), care, temându-se, probabil, de concurență (de faptul că elevii din zonă vor opta în viitor, pentru Liceul Potcoava, în defavoarea celui de la Scornicești), m-a descurajat, amânând sine die aprobarea proiectelor și, prin aceasta, investiția nu a putut fi realizată, ceea ce, pentru mine, a fost o înfrângere dureroasă în tentativa mea de a ctitori o școală.
[6]Terenul zidirii se dovedise o himeră, proiectul, foarte costisitor, realizat pentru terenul respectiv, devenise inutil, bani pentru achiziția spațiului de zidire nu avea Consiliul Județean (mai ales după megacheltuiala pentru proiect).
[7]Între acestea, menționăm reorganizarea, prin redimensionare, a Organigramei și înființarea, în concordanță cu aceasta , a unor noi compartimente (,,Informatizare”, ,,Informare bibliografică și documentară” etc.) și secții (,,Carte în limbi străine”, ,,Periodice și Legislație”, ,,Centrul de Informare Comunitară”– înfiinţat în clădirea nouă, imediat după inaugurare şi dare în folosinţă, amenajându-se un spaţiu special, la parter, accesibil publicului larg –, devenit, ulterior, ,,Centru de Informare Europeană" şi, apoi, Centrul "Europe Direct”, pe care directorul actual al Bibliotecii – dl conf. univ. dr. Remus Grigorescu – îl menţionează ca fiind "un ... record", "primul centru Europe Direct funcţionând într-o bibliotecă publică din România ... începând cu anul 2008" (vezi site-ul "Q Magazine", din 11 iulie 2020), ,,Biblioteca de Etnologie « Mihai Pop» (aceasta fiind înființată, în localul nou, din inițiativa și cu aportul dlui prof. dr. Gheorghe Deaconu, reputat etnolog și folclorist, care a și dotat-o, în mare măsură, cu unități de bibliotecă – numeroase cărți și periodice de specialitate, provenite din ,,moștenirea” pe care a lăsat-o vâlcenilor, graţie domnilor profesori Gh. Deaconu și Ioan St. Lazăr, marele prof.univ.dr. Mihai Pop de la Universitatea din București, care, chiar şi postum, a generat şcoală de etnologie și folclor), organizarea activității pe servicii și birouri, creșterea numerică a personalului bibliotecii (bibliotecari, nformaticieni și personal administrativ etc.) de la 36, la 65 de angajați.
[8]Acordarea de sporuri de toxicitate și de risc bibliotecarilor, informaticienilor, personalului administrativ-gospodăresc, legătorului de carte etc. (adăugate la salariul de bază).
[9]Cu prilejul sărbătoririi Sfîntului Ierarh Martir Antim Ivireanul și a ,,Zilelor Bibliotecii”. În această dată, s-a inaugurat și un spațiu nou pentru secția ,,Împrumut carte pentru copii”, iar în anul următor (martie 1999), s-a înființat și deschis secția de ,,Carte în limbi străine”. Tot în acest an, fondul de carte al secției ,,Împrumut pentru adulți” a fost transferat și pus la dispoziția cititorilor (la 26 septembrie 1999) într-un spațiu generos oferit de Seminarul Teologic ,,Sf. Nicolae” (cu binecuvântarea P. S. Gherasim, Episcopul Râmnicului, vrednic de pomenire) în clădirea nouă, abia dată în folosință. Tot în acești primi ani, s-a amenajat, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean (președinte, ing. Anton Mițaru) un alt spațiu mai adecvat pentru Filiala ,,Ostroveni” în Casa Științei și Tineretului (unde funcționase și anterior, în condiții improprii). În aceeași perioadă, cu sprijinul Primăriei Râmnicului, a dlui primar Mircia Gutău, s-au făcut reparații capitale (înlocuire acoperiș, tencuieli interioare și exterioare, igienizări etc.) la Filiala ,,Goranu”, care funcționa în condiții jalnice. Drept mulţumire, ţin să amintesc că domnul Mircia Gutău (fără a avea vreo funcţie publică în vremea aceea, pe care să o valorifice în campanii electorale!) ne-a păsuit, fără să perceapă chirie sau despăgubiri, să ne desfăşurăm activitatea în vechiul spaţiu de pe strada G-ral Magheru, până la mutarea în spaţiul achiziţionat de la IMPREST şi amenajat pentru Bibliotecă.
[10]Scrisoarea (semnată de prefectul județului – Nicolae Curcăneanu –, președintele Consiliului Județean –Anton Mițaru –, episcopul Râmnicului – P. S. Gherasim –, Primarul Râmnicului – Sorin Zamfirescu – și directorul Bibliotecii – Dumitru Lazăr) a fost elaborată la ,,Zilele Bibliotecii” și cu prilejul „Primei Prăznuiri a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul” ca ocrotitor spiritual al Râmnicului, eveniment de largă respirație județeană, care a prilejuit așezarea Pietrei de Temelie a edificiului propriu al Bibliotecii, ritual care s-a desfășurat în contextul procesiunii religioase și cultural-spirituale al momentului, la care au participat sute de vâlceni, simpli cetățeni ai Râmnicului, personalități ecleziastice, oameni de cultură și de știință notorii din țară și locali (academicieni, profesori universitari, scriitori etc.).
[11]Acest spațiu, care putea să găzduiască una dintre cele mai importante instituții culturale a județului, este, și în prezent, gol, ca o rană deschisă, dar şi ca "blestem", în mijlocul orașului, acoperit de bălării.
[12] Era nevoie, mai mult ca oricând, de a menţine vie în dorinţa şi hotărârea autorităţilor administrative, ideea întrupării Bibliotecii atunci şi nu mai târziu ("timpul nu mai avea răbdare!"). Nu trebuia pierdută oportunitatea actualităţii, de aceea, s-au intensificat demersurile pentru a se construi Biblioteca în orice condiţii şi cu orice preţ.
[13]Cu unele poticneli, cum a fost episodul ,,Magazinul Rex”, al cărui proprietar a refuzat, timp de mai bine de o jumătate de an, să părăsească terenul de zidire, importunând, astfel, turnarea fundației, în cele din urmă fiind obligat, prin executare silită de Hotărâre Judecătorească, să elibereze suprafața ocupată.
[14] Apropo de evenimente deosebite, dl Ion Soare, în articolul "Lumina cărţii la Râmnic" (care dă şi titlul volumului semnat de dumnealui şi Aneta Bardaşu, apărut la Editura Conphys din Râmnicu-Vâlcea, în 2001, şi care, credem noi, trebuia să se constituie într-un articol de fond, or, acesta are mai degrabă caracter publicitar, nu doar prin dimensiune – acoperă mai puţin de o pagină A5 –, ci, mai ales, prin conţinut), consideră momentul cultural, deosebit de important al anului 2000, "un eveniment de excepţie, dintre acelea care lasă urme adânci în viaţa localităţii, în viitorul spiritual al membrilor unei comunităţi" (vezi Ion Soare şi Aneta Bardaşu, în vol. Lumina cărţii la Râmnic, pag. 43). La prima vedere, gândul te duce la un eveniment epocal, însă, din conţinut, afli că este vorba despre întâlnirea "de gradul «zero»" (spune autorul), "aici" cu vâlcenii, a "trei dintre stelele de mărimea întâi ale culturii româneşti: Virgil Ierunca, Nicolae Manolescu şi Gabriel Liiceanu", moment care, în fapt, s-a consumat în doi, primul dintre cei trei nefiind prezent. "Întâlnirea" a fost prilejuită de – spune autorul – un "adevărat «festin cultural»": "inaugurarea unei librării ... a celei mai prestigioase edituri – HUMANITAS", "care să poarte numele lui VIRGIL IERUNCA".
Nu am fi luat în seamă cuvintele mari referitoare la personalităţile evocate (şi, departe de a minimaliza importanţa "inaugurării" unei librării – de fapt, aceasta fiinţa dinainte, atunci doar s-a botezat!) dacă articolul, pentru a-şi justifica titlul, inclusiv al cărţii, ar fi consemnat, printre altele, şi evenimente din viaţa Bibliotecii "în facere" (după cum au fost frecvent mediatizate în presa scrisă şi audio a timpului), care, "prin excelenţă", pune în "lumină" "cartea la Râmnic" şi în judeţ: spre exemplu, aşezarea Pietrei de Temelie a edificiului, la 26 septembrie 1999, şi, mai ales, prima zi în care demarează construcţia Casei Cărţii – 13 septembrie 2000 –, când s-a turnat prima betonieră la fundaţie. "Omisiunea" ne surprinde cu atât mai mult cu cât omul "de carte", Ion Soare, este utilizator frecvent al bibliotecii şi, aderând ca membru fondator al "Fundaţiei Ctitorii Localului Propriu al Bibliotecii ..." dorea întruparea noului "Palat al Cărţii".
[15] Vitraliul, unic în ţară şi, după toate datele, şi în lume, a stârnit interesul public, al vizitatorilor şi al presei. Acesta a stat în atenţia mass-mediei, în mod deosebit, în ultimii ani, când autorul, dl Gheorghe Dican, a făcut demersuri pentru includerea lucrării în Cartea Recordurilor, un demers firesc şi de apreciat. S-a scos În presă, s-a scos în evidenţă unicitatea acesteia, prin dimensiune (142 m p), prin tematică şi simbolistică, prin construcţie şi poziţionare în cupolă, prin multifuncţionalitate etc.
Departe de a minimaliza rolul dlui Gheorghe Dican, trebuie să precizez că s-a strecurat, în media on-line, o eroare grosolană, a cărei sursă (cine a generat-o?) nu o cunoaştem (ar fi interesant de aflat! până astăzi, după câte ştim, nimeni nu a dezminţit-o, nici măcar autorul vitraliului! dacă lucrurile stau altfel, mi-ar plăcea să fiu contrazis), eroare la care ne vom referi, în continuare, apelând (selectiv!) la informaţiile din presă .
Încă din 17 ianuarie 2018, pe site-ul "stiritvr.ro", sub titlul "Vitraliul cupolei Bibliotecii Judeţene din Râmnicu-Vâlcea are şanse să intre în Cartea Reordurilor", se fac aprecieri privind opera, arătându-se meritele autorului, dl Gheorghe Dican, care a executat lucrarea cu o echipă de şase persoane, pe care a coordonat-o. Printre altele, se spune că "el a suportat şi costul materialelor, 30.000 de dolari" (Andrei Marinaş, corespondent TVR, reporter, Gabi Cârjaliu), ceea ce este total neadevărat, întrucât toate chetuielile investiţiei le-a asigurat Consiliul Judeţean Vâlcea – ordonatorul principal de credite –, prin aparatul financiar-contabil al Bibliotecii, plăţi efectuate către antreprenorul general S.C. Conexvil S.A., care, la rândul său, repartiza subcontractanţilor sumele cuvenite.
Ştirea a apărut, în aceeaşi zi (17 ianuarie 2018), şi pe site-ul "www.ziaruldeiasi.ro", sub acelaşi titlu şi cu exact aceeaşi precizare.
În "Realitatea de Vâlcea", din 12 ianuarie 2019, sub titlul "Vitraliul Bibliotecii Judeţene Vâlcea în Cartea Recordurilor" (articol semnat de Lucien Turtoi), se strecoară aceeaşi informaţie falsă.
Pe "adevărul.ro" (8 aprilie 2020), sub titlul "Cea mai mare cupolă de vitralii din lume se află în România", cu subtitlul "Cum arată creaţia proaspăt inclusă în Cartea Recordurilor", falsul se repetă, cu final puţin nuanţat: "... aproximativ 30.000 de dolari americani". Aici mai apare încă o inexactitate, şi anume că vitraliul "a fost executat în 2005", or, noul edificiu al Bibliotecii, în totalitatea lui, a fost inaugurat în 21 iunie 2004 şi dat în folosinţă utilizatorilor în 27 septembrie 2004, la sărbătoarea "Zilelor Bibliotecii" şi a prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ca ocrotitor spiritual al Râmnicului.
În "ziarulnatiunea.ro" din 14 aprilie 2020, sub titlul "Record mondial – Cea mai mare cupolă de vitralii din lume se află în Vâlcea/România", redacţia reproduce fragmente din interviul dlui Gheorghe Dican, în care artistul spune: "Era puţin probabil ca în anul 2005 (sic!), când s-a realizat (vitraliul, n.n.), să mai fie un nebun care să facă o lucrare pe domeniul public într-o astfel de tehnică veche, combinată cu ceva nou". Şi în această publicaţie se repetă eroarea: "tot el a suportat şi costul materialelor – aproximativ 30.000 de dolari americani" şi dl Dican, nici acum, nu a simţit, dacă nu nevoia, datoria de a dezminţi (cel puţin, din acest context, nu reiese!).
Şi pe "www.destiut.ro" din 8 iunie 2020, sub titlul "Cea mai mare cupolă cu vitralii: Biblioteca Judeţeană Râmnicu-Vâlcea (corect, "Vâlcea", n.n.) întră în Cartea Recordurilor" şi reapare înformaţia: "De asemenea, artistul a suportat şi costul materialelor, 30.000 USD", datându-se realizarea lucrării tot în 2005 (eroare justificată prin faptul că însuşi autorul a greşit situarea în timp).
Precizarea referitoare la finanţarea "materialelor", regăsibilă în toate sursele citate mai sus, supralicitează contribuţia autorului, al cărui merit, ca artist, nu-l poate contesta nimeni.
Ceea ce ni se pare "parti-pris" şi nedrept este că, în toate aceste articole cu valoare publicitară (evident, de substanţă!) binevenită, nu se evidenţiază (nici măcar în interviul dlui Gheorghe Dican) suficient sau deloc rolul celorlalţi – mulţi – actanţi care au contribuit la "naşterea" vitraliului (constructorul – S.C. Conexvil S.A., condus de dl director ing. Petre Bădârcea, proiectantul – S.C. Proiect Argeş S.A., prin arhitecţii Maria şi Alexandru Mulţescu , finanţatorul – Consiliul Judeţean Vâlcea, cu "motorul" său, ec. Iulian Comănescu, preşedinte, prin aparatul de specialitate tehnico-economic – etc. Dacă domnii ing. Petre Bădârcea şi ec. Iulian Comănescu (numit, undeva, "Ion Miţaru") sunt amintiţi tangenţial, cel care răspundea de investiţie, făcând eforturi şi sacrificii deosebite (şi, drept răsplată, timp de doi ani a fost terorizat cu nenumărate şi diverse controale tendenţioase, unicul scop al acestora fiind doar de a se găsi / inventa nereguli, pentru a se justifica demiterea sa, din interese politice) – directorul Bibliotecii – iese total din algoritm, nu numai că nu este amintit, dar nici nu este sugerat că ar fi existat (în consecinţă, cititorii articolelor puteau crede că Biblioteca a fost "casă fără stăpân", şi, de aceea, artistul "a fost nevoit să plătească" dumnealui lucrarea), cu toate că situaţiile de lucrări şi plăţile erau verificate, semnate şi efectuate de ordonatorul terţiar de credite, recte de directorul instituţiei, prof. Dumitru Lazăr, şi de directorul-adjunct economic, ec. Ecaterina Constantin (evident, cu avizul autorizat al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea şi al diriginţilor de şantier).
[16] Am citat din "Documentul de înfăptuire", încheiat la 9 iunie 2004, semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea – ec. Iulian Comănescu –, episcopul Râmnicului – P.S. Gherasim Cristea –, directorul Bibliotecii Judeţene – prof. Dumitru Lazăr –, directorul S.C: Conexvil S.A. – ing. Petre Bădârcea – şi proiectantul general S.C. Proiect Argeş S.A. – ing. Eugeniu Dumitrache (vezi revista "Jubileu", Nr. 2 / 2005, coperta 4), document încorporat (alături de "Documentul de ctitorire" din data de 26 septembrie 1999, când s-a sfinţit locul zidirii şi s-a pus Piatra de Temelie a viitorului aşezământ cultural) în zidul Bibliotecii.
[17] Scriitorul argentinian Jorge Luis Borges afirma: "Mi-am imaginat întotdeauna Paradisul un fel de Bibliotecă".
[18]Vezi rev. „Jubileu” Nr. 2/2005 (1950 – Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea – 2005), p. 8.
[19] Vezi Idem, p. 9.
[20]Vezi Idem, p. 10.
[21]Vezi Idem, p. 15, respectiv, 13.
[22]Vezi Idem, p. 15.
[23]Idem, loc.cit.
[24]Idem, p. 14.
[25]Idem, p. 21; citat de istoricul prof. Dumitru Andronie, Directorul Direcției Județene Vâlcea a Arhivelor Naționale.
