Istorie Locala

În 1870, Carol Novac renunţǎ, arendând moşia Cǎlimăneşti, pǎmântul şi pǎdurile fiind mai sigure[8]. În acelaşi an preia consolidarea si reparaţiile la cazǎrmile de la Schitul Şerbǎneşti, clǎdirile Episcopiei Râmnicului si Schitul Troianu[9].

Încǎ din 1868, construieşte noi magazii la Salina Ocnele Mari, reface clǎdirile şi execută foraje la Troianu.

În urma unor mari inundaţii produse pe Valea Oltului, în 1871 reface drumul Râmnicu Vâlcea - Câineni, executând multe lucrǎri de puşcare cu trotil exploziv în roca muntelui.

Cunoscând faptul cǎ transportul sǎrii de la Ocne spre Dunǎre se fǎcea cu carele cu boi, cererea pentru export fiind mare, Novac are iniţiative şi construieşte la Brezoi, douǎ vase de 8000 kg fiecare şi le coboară de la Râureni la Turnu- Mǎgurele[10].

În acelaşi an 1868, preia lucrarea de transformare a Oltului în râu navigabil. Prefectura judeţului Vâlcea îi încredinţeazǎ tot lui sǎ construiascǎ vase de dragaj şi canalizare a râului. La sfârşitul anului, râmnicenii au vǎzut alunecând pe Olt, trei dube mari şi una micǎ, ce acosteazǎ la Goranu. Din dube se descarcǎ materialul necesar construirii vaselor pentru navigaţie[11].

Pentru transportul sǎrii cu caii, folositǎ de locuitorii satelor de sub munte, mari crescǎtori de animale atunci, se utilizau putini de brad, aduse din Transilvania. Începând cu 1877, acestea au fost fabricate la Brezoi, acceptându-se pentru început o comandǎ de 40.000 buc, livrate într-un singur an[12].

Documentele mai amintesc şi de bǎile minerale, din parcul Zǎvoi din Râmnic, ca fiind construite de acelaşi Carol Novac.

În anul zbuciumat de la 1877, ţara fiind în rǎzboi cu turcii, prefectura Vâlcea, prin numeroase comunicǎri, se adreseazǎ lui Carol Novac privind asigurarea materialelor necesare trecerii Dunǎrii, pentru podurile de la Galaţi si Turnu Mǎgurele, ca şi pentru alte utilitǎţi. Comenzile erau din ce în ce mai mari şi mai numeroase.

Însuşi ministrul I.C. Brǎtianu, comunicǎ a se trimite 650 de bucǎţi de grinzi de brad cioplite, cu lungimea de 20 picioare. Fiind stare de rǎzboi s-a rechiziţionat tot materialul lemnos al fabricii. Actul de rechiziţie era semnat de prefectul judeţului, primarul Brezoiului Gh. Cǎlugǎrescu şi ing. Clauss, cu pecetea localitǎţii.

Prin Consulatul German se comunicǎ faptul cǎ marfa, în valoare de 5.700 franci, era plǎtitǎ de stat, lucrǎtorii şi plutaşii fiind strǎini.

În martie 1877, o comisie specialǎ rusǎ a verificat zonele forestiere de pe Valea Lotrului şi împrejurimi în vederea aprovizionǎrii cu lemnele necesare construirii podurilor peste Dunǎre. Comisia încheie un contract cu Carol Novac, prin care acesta se obligǎ sǎ asigure materialul lemnos. În acest scop a fost detaşatǎ o companie de ruşi la Brezoi, pentru lucru la exploatare şi la construcţia navelor. La sfârşitul lunii mai, cu plutaşi localnici, pe Olt şi Dunǎre, au pornit ambarcaţiuni de plute pentru podul de la Zimnicea – Şistov, pentru armata rusǎ.

Atunci apare, ca noutate, faptul cǎ se trece la fabricǎ la lucrul pe timp de noapte, iar la pǎdure s-a lucrat şi iarna.

Tot în luna mai sunt cerute 385 mc de lemn fasonat si 25.000 scânduri, ca apoi comenzile sǎ se mǎreascǎ la 620 de grinzi de 10 m, 1000 de duşumele şi 850 de scânduri.

Novac solicita pentru prelucrarea şi transportul cu plutele, în afara armatei, sǎ se aducǎ mulţi lucrǎtori din ţarǎ şi strǎinǎtate, inclusiv plutaşi. Este edificator faptul cǎ în 1877 sunt mentionaţi circa 1240 lucrǎtori cu leafǎ, concentraţi pe Valea Lotrului, la exploatǎrile forestiere din zonǎ.

Pentru toate podurile s-au cerut numai lemn prelucrat în scânduri şi grinzi, schimbând profilul de fabricaţie de pânǎ atunci, când se livra în majoritate numai lemn rotund cu plutele. Acum apare o mare crizǎ de lucrǎtori. S-au produs şi dificultaţi financiare mari, plǎţile au fost amânate şi au fost fǎcute intervenţii la consulatele Austro - Ungar, Italian şi la ministerele din Ţara Româneascǎ. Astfel apare cererea lui Carol Novac de a se prelungi termenul de platǎ pentru unii muncitori strǎini ce au lucrat la întreprinderea sa din Brezoi.

S-au adus 500 de meşteri (bǎrdaşi) din Olteţ şi Otǎsǎu pentru cioplirea grinzilor şi câteva sute de plutaşi din Argeş, Olt, Teleorman pentru a coborî plutele pe Olt. Din cauza secetei însǎ, nivelul Oltului a scǎzut, aşa încât, în a doua parte a anului nu s-a mai putut face transport cu plutele. S-a impus transportul cu carele cu boi. [13] Trei sute de care au fost mobilizate pentru a înlocui plutele şi a încǎrca lemne de la Brezoi pentru Piatra Olt sau pânǎ la Dunǎre.

Dar acest transport mergea foarte greoi, cu multe peripeţii, ceea ce a dus la îmbolnǎvirea animalelor folosite pentru transport. În cele din urmǎ, angajamentul lui Carol Novac privind asigurarea materialului pentru construcţia podurilor a fost îndeplinit, dar nu fǎrǎ greutǎţi.

Un alt contract, tot în 1877, a fost de a furniza lemnul necesar construirii unei mari mori la Turnu Mǎgurele. Cu o viziune amplǎ, imediat dupǎ rǎzboi (1878), construieşte un joagǎr la Slatina. Maşina cu aburi a fost adusǎ din strǎinǎtate, prin vama Vârciorova, intrarea acesteia în ţarǎ fiind scutitǎ de taxe[14].

În anul 1881, Carol Novac moare, activitatea fiind continuatǎ de soţia sa, doamna Margareta Novac. Ulterior, ea arendeazǎ fierǎstraiele lui Giovani Stagni et Co, firmǎ austriacǎ, ce aducea un venit de 26.000 lei pe an - dupǎ menţiunea ,, Dicţionarului geografic al judeţului Vâlcea “ (1893), autor C. Alessandrescu.

Margareta Novac se dedicǎ operei de binefacere contribuind substanţial la construcţia bisericii ,,din sat”, construitǎ în 1888, alǎturi de moşnenii brezoieni. Alte documente confirmǎ faptul cǎ şi biserica din Sǎlişte – Malaia, este ctitoria aceleiaşi doamne Margareta.

În anul 1882, în urma unui control de revizie al prefecturii, se constatǎ cǎ ,,localul de dascǎli” (şcoala) şi primǎria sunt ruinate, recomandând sǎ se apeleze la familia rǎposatului Novac, dispusǎ sǎ dea ajutorul necesar. Din comisie au fǎcut parte însuşi prefectul judeţului D. Simulescu, subprefectul Mǎrculescu şi primarul localitǎţii, Gheorghe Pruneş[15]. Controlul s-a materializat în construcţia unui nou local (1904), azi renovat, în care funcţioneazǎ Judecǎtoria.

În cadrul unei mari festivitǎţi, organizatǎ tot în 1882, festivitate ce s-a ţinut în parcul Zǎvoi, în anul 1882, se acordǎ ,,Premiul I cu diplomǎ de onoare – Industriei de lemnǎrie Carol Novac din Brezoi“[16].

Din pǎcate documentele acestei familii, şi nu puţine la numǎr, nu dau date personale despre acest reformator al Vǎii Lotrului, fondator al industriei forestiere în zonǎ.

Minunatele opere inginereşti lǎsate de Carol Novac sunt exemple de urmat. Mormântul sǎu, impresionant, este lângǎ biserica veche din Brezoi; o cruce imensǎ de fier, cu un şarpe încolǎcit pe ea, strǎjuieşte împreunǎ cu un brad la capul acestui mare întreprinzǎtor, care meritǎ toatǎ onoarea și respectul nostru și al urmașilor noștri.