Istorie Locala

Marți, 08 Decembrie 2020 09:20

Noi mărturii ale rezistenței anticomuniste în Vâlcea (Voineasa/ Valea Lotrului) Recomandat

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri am văzut un vultur murind

Plutea spre abisuri de nedesluşit,

Şi aripa lui abia fâlfâind,

Nicicând nu credeam că zbura spre zenit.

Era în amurg şi cerul plângea

Cu stropi de argint pe leşu-i zdrobit,

Un vultur e mort şi în inima mea

Nu pot să iubesc deşi am iubit.

Nu plâng, iubito, tu n-ai nici o vină,

Eu sunt cel ce pleacă cu ochi trişti şi goi

În faţa mea parcă ar sta o străină,

Deşi n-am uitat ce a fost între noi.

Acum vreau să plec oriunde-aş putea,

Să uit, să mă-ngrop în noaptea adâncă,

Dar iartă-mi, iubito, că nu pot schimba

Destinul ce-mi pune în cale o stâncă.

Aceste versuri sunt ale cunoscutului cântec de munte „Vârf Carpatin – Vulturul” , este un cântec frumos dar trist ca multe alte cântece ale genului...Oare de ce?!...Am ales să încep serialul nostru cu aceste versuri pentru că se potrivesc cu povestea tinerilor din grupul „Vulturul Carpatin”. Tinerii aceia abia trecuţi de adolescenţă, aveau idealuri şi năzuinţi, poate aveau iubite, dar iubeau mai presus de orice, dreptatea şi libertatea...au luptat dar, în cele din urmă, au fost învinşi...Serialul pe care îl începem azi este un omagiu adus tuturor luptătorilor din Rezistenţa Anticomunistă în care un moment cu valoare de simbol, a fost şi lupta tinerilor din grupul „Vulturul Capatin".

La luptă pentru libertate! Pentru patria noastră sfântă, România! 

Puţini dintre cei interesaţi, de ce nu, pasionaţi ca noi de studiul istoriei perioadei comuniste în ţara noastră, ar putea crede că trei tineri abia ieşiţi de pe băncile şcolii au dat de lucru autorităţilor comuniste, timp de un an, din aprilie 1958 până în mai 1959, securitatea pornind împotriva lor acţiunea informativă „Vulturul Carpatin”. I-au dat acest nume deoarece mai multe din manifestele pe care grupul le împrăştia în satele din valea Lotrului, ba chiar scrisori de ameninţare trimise activiştilor partid şi comandantului securităţii erau semnate „Vulturul”.

La început doar doi, şi apoi, după câteva luni trei, tineri ale căror nume vi le vom dezvălui în curând, au pornit la luptă fiind, aşa cum se declară chiar la începutul „Documentului de constituire” a organizaţiei lor, „adânc pătrunşi de dragoste pentru patria noastră sfântă România, sfâşiată de cruzimea comunistă, pentru libertatea pe care nu o avem, observând tirania regimului dictator ce ţine în robie neagră poporul român îngenuncheat, mizeria în care se zbat milioane de fraţi, lanţul sclaviei care strânge tot mai mult sufletele românilor adormiţi”.


Sunt impresionante determinarea, patriotismul şi nu în cele din urmă curajul acestor tineri şi continuăm citatul anterior…”hotărâm prin jurământ solemn faţă de Dumnezeu şi conştiinţa noastră, să dăm fiinţă unei organizaţii secrete de luptă, care să trezească conştiinţa adevăraţilor români, amintirea tradiţiilor de luptă pentu libertate ale locuitorilor munţilor României şi să înfricoşeze pe mişeii şi trădătorii care ştrangulează libertăţile noastre ale tuturor.

Fără armă de foc sau armă albă

Documentul de constituire, formulat după toate regulile scrierii statutelor, îngrijit şi cu o construcţie a frazei frumoasă şi concisă, cum mai rar vedem astăzi, preciza că raza de acţiune şi luptă a organizaţiei a fost în primul rând comuna Voineasa şi aşezările de pe Valea Lotrului (Brezoi, Malaia, Sălişte şi Ciunget) „în limita posibilităţilor noastre de luptă”, iar cât priveşte formele de luptă pe care le vom aminti, parcă vedem candoarea şi cuminţenia unor tineri care prin conştiinţe şi curaj se situau deasupra semenilor lor şi afirm aceasta pentru că au ţinut să menţioneze în document, urmând a le fi lege în lupta lor, că nu vor întrebuinţa nici un fel de armă de foc sau armă albă.
Au luptat cu mijloace paşnice, cu arma cuvântului, timp de un an şi aveau să fie judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Au fost primii condamnaţi politici acolo, în satele din Valea Lotrului, lupta lor, ancheta la care au fost supuşi şi apoi procesul, trezind noi şi noi conştiinţe. Din această perspectivă, acţiunea puterii comuniste prin organele de securitate şi justiţie, cu soluţia represiunii exemplare, a fost – după anul în care au fost neputincioase în faţa unor tineri abia trecuţi de adolescenţă – cel puţin o probă de inabilitate dacă nu chiar o mare eroare politică. Însă, cum ştim, luptătorii organizaţiei din Valea Lotrului nu au fost nici primii şi nici ultimii faţă de care s-au dispus măsuri de pedepsire exemplare pentru că în lupta de clasă nu exista îndurare. În hotărârea pronunţată în recursul formulat de cei trei luptători se menţiona că, „încadrarea juridică pentru toţi inculpaţii nu se putea mărgini la o pură agitaţie publică, întrucât în speţă s-a văzut că a existat o organizaţie subversivă, având un conducător şi acţionând sub anumite forme de luptă, pentru ca în urmă să se poată ajunge la scopul final de cucerire a puterii politice, prin înlăturaea puterii populare”.

Curcubeul şi trăinicia legâmântului

Va fi deci curcubeul Meu în nori şi-l voi vedea, şi-Mi voi aduce aminte de legământul veşnic dintre Mine şi pământ, şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pe pământ!“ (Facerea 9, 16)…S-au gândit oare cei doi tineri care au întemeiat organizaţia, la versetul biblic atunci când i-au dat numele Curcubeul?!… Eu cred că da, un legământ încheiat este întărit şi consfinţit prin apariţia pe bolta cerească a curcubeului.
Au dat acest nume organizaţiei punând lupta lor sub semnul trăiniciei legământului şi al speranţei că vor izbândi. Au avut un legământ şi au stabilit semne de recunoaştere cuvintele libertate, patria libertăţii, albastru, drapelul. Sunt cuvinte cu valoare de simbol care ne conduc la aceeaşi apreciere, că tinerii luptători, eroi în adevăratul sens al cuvântului erau animaţi de sentimental dragostei de patrie şi faţă de semeni.
Emblema organizaţiei era “Dezrobirea României”, pictura lui Constantin Daniel Rosenthal mai cunoscută ca “România rupându-şi lanţurile pe Câmpia Libetăţii” iar chemarea sau deviza “La luptă pentru libertate”.

Învierea celor vii

La marginea pantei abrupte/ La un han s-a oprit un străin/ Era trist şi avea hainele rupte/ Şi pe masă o cană cu vin. / Mi-amintesc de o vară fierbinte/ De-o pădure cu muguri pe ram/ Mi-amintesc de prieteni şi de iubită/ Şi de-o casă cu mama la geam./ Am ajuns la un han pe o stancă/ Să-mi înec tot amarul nu pot/ Şi mă-ntreb dacă râpa e adancă/ Să m-arunc azi cu jale cu tot.

Am găsit potrivit să încep al treilea fragment al povestirii ai cărei eroi sunt tinerii din organizaţia “Curcubeul” tot cu versuri şi tot din ciclul “Vârf Carpatin”. Sunt şi acestea versurile unui cântec, un cântec trist despre povara singurătăţii şi suferinţa pe care minunata creaţie a lui Dumnezeu care este omul, le poate îndura. Privesc în urmă şi imi amintesc că i-am cunoscut pe cei trei luptători dar nu am avut cunoştinţă câtuşi de puţin despre lupta şi zbuciumul lor. Pentru că au fost şi după ieşirea din închisoare în anul 1964, urmăriţi permanent de Securitate, trăind sentimentul deznădejdii şi al vieţii irosite pentru singurul motiv că nu au fost de acord cu un sistem social-politic totalitar şi au luptat împotriva acestuia. Au fost mai mereu izolaţi, cunoştinţele, prietenii, uneori chiar rudele i-au evitat (…să le acordăm circumstanţe?!..), de teamă, pentru a nu avea la rândul lor probleme cu organele de represiune. Vom mai amâna un pic dezvăluirea numelor acestor eroi, aproape anonimi, ai luptei anticomuniste, oameni care nu şi-au abandonat crezul şi speranţa că idealul pentru care şi-au dat ani din viaţă se va implini. Aş vrea să pot constata că oamenii aceştia au trăit din plin momentul căderii regimului comunist şi s-au bucurat pentru ceea ce nu se mai întâmpla. Cît de mult se potriveşte cu trista lor poveste, convingerea lui Nicolae Steinhadt că “Uimitoarea minune a lui Hristos, nu e atât învierea celor morţi, cât învierea celor vii. Exemplul lui Zaheu, trecut de la întuneric, robie, deznădejde şi păcătoşenie, la libertate, lumină şi bucurie”.

Conspirativitatea

Grupul stabilise în cele mai mici amănunte regulile luptei sale. Între acestea cea mai important era păstrarea secretului şi conspirativitatea. De la început au avut în vedere atragerea în grup şi a altor tineri cu privire la care vor constata “că năzuiesc cu hotărâre să lupte” iar propunerile de a intra în grup se făceau în mod secret urmând ca noii luptători “să fie primiţi în organizaţie după o drastică verificare prealabilă”.
Fiecare luptător avea nume conspirativ iar sarcinile erau împărţite astfel încât dacă unul dintre membrii organizaţiei ar fi căzut în mâinile Securităţii să ştie cât mai puţine lucruri despre ceilalţi şi despre activitatea organizaţiei. Documentele de constituire, jurământul, planul de luptă şi celelalte acte ale organizaţiei erau păstrate de un singur luptător care le-a depus într-un loc numai de el ştiut. În cazul în care lupta înceta, documentele urmau “să fie scoase la iveală numai după eliberaea României

Formele de luptă

În istoriografia românească contemporană, lupta anticomunistă pare să fie încă un subiect tabu, atât lupta armată cât şi simpla împotrivire, dezacordul cu politica partidului comunist sau lupta cu mijloace paşnice cum este cazul organizaţiei “Curcubeul”. În limita posibilităţilor lor de luptă, fără a folosi arme de foc sau arme albe, tinerii din grupul “Curcubeul” şi-au stabilit umătoarele forme de luptă:
– Educarea cetăţenilor în mod secret de a nu se angaja cu orice preţ în formele socialiste de viaţă;
– Răspândirea de afişe prin care se va trezi conştiinţa naţională a locuitorilor din raza de luptă;
– Lupta împotriva participării locuitorilor la sărbătorile aşa-zise patriotice ale comuniştilor;
– Înfricoşarea prin diferite forme secrete a conducătorilor comunişti şi a acelora care au îmbrăţişat sau îmbrăţişează ideile lor;
– Afişarea de articole la locuri vizibile cu ocazia marilor sărbători ale neamului nostru (24 Ianuarie, 10 Mai, Înălţarea -Ziua Eroilor)
– În preajma alegerilor, locuitorii vor fi educaţi pentru a nu da votul înrobitorilor.
 

Ultimul episod

La începutul lunii mai a anului 1959 după mai bine de un an de la constituirea sa, organizaţia “Curcubeul” a căzut. În numai câteva zile, cei trei tineri legaţi cu jurământ să lupte pentru libertate împotriva regimului comunist totalitar au fost arestaţi.

Primul a fost conducătorul organizaţiei Gheorghe Vişan, învăţător în Voineasa, al cărui nume conspirativ era “Uraganul”, arestat în ziua de 7 mai, iar a doua zi a fost arestat Toma Stanciu, care avea numele conspirativ “Avram Iancu”, muncitor forestier, ridicat de securişti chiar din parchetul în care lucra.

În luna iunie a fost arestat şi cel de-al treilea membru al grupului Petre Puşchează, şi el învăţător în sat. După ancheta care a durat trei luni, membrii grupului “Curcubeul” au fost condamnaţi de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare la ani grei de muncă silnică şi degradare civică pentru “crima de uneltire contra ordinii sociale”. Gheorghe Vişan, 25 de ani, Toma Stanciu, 23 de ani şi Petre Puşchiază, 20 de ani…Aveau să fie pentru ei ani grei în închisorile şi coloniile de muncă ale regimului comunist.

Gheorghe Vişan şi Petre Puşchiază au trecut la cele veşnice. Toma Stanciu ajuns la venerabila vârstă de 82 de ani (în 2014 – notă V.S.) este tot în Voineasa, unde, cu permisiunea sa, l-am vizitat. L-am rugat să ne spună câte ceva despre acest episod din viaţa sa, perioadă care avea să îi marcheze cursul vieţii. Cu vorba aşezată privind departe, într-un trecut atât de nedrept pentru el şi ai săi, mi-a spus că nutreşte aceeaşi speranţă, că tinerii din ziua de azi şi toţi cei care erau prea mici ca să înţeleagă ce se întâmpla în anii aceia, vor afla adevărul. Şi, pentru asta, profesioniştii istoriei trebuie să studieze şi să scrie pe înţelesul tuturor, iar în şcoli şi facultăţi tinerilor să li se predea istoria perioadei comuniste.

Vă redau în cele ce urmează interviul realizat cu domnul Toma Stanciu:

Al.M. Până la grupul dumneavoastră au mai fost forme de rezistenţă anticomunistă pe Valea Lotrului?
Toma Stanciu: Nu a mai fost nici o organizaţie înaintea noastră, dar ştiu că după arestarea noastră în munţii noştri şi în Valea Oltului ar fi fost…
Al.M.: Hotărârea dumneavoastă de a lupta în conspirativitate a fost urmarea unor pobleme cu Securitatea sau unor nedreptăţi?
Toma Stanciu: Nu nu am avut probleme cu Securitatea dar ştiam despre ce se întâmplase în alte locuri din ţară şi vedeam că noile autorităţi comuniste căutau, cu orice preţ, să reducă la tăcere pe fruntaşii satului, pe cei mai înstăriţi…eram într-un fel sau altul vizaţi deşi eram oameni corecţi cu servicii la stat, activi în comună la treburile obşteşti. Pur şi simplu nu suportam regimul şi nu eram singurii…
Al.M. Ce impact au avut acţiunile gupului în comuna Voineasa şi pe Valea Lotrului?
Toma Stanciu: Au avut impact cum să nu aibă, închipuiţi-vă că într-o noapte umpleam satul cu manifeste, practic nu era curte să nu lăsăm un manifest…Oamenii le citeau şi comentau…iar a doua zi toată Securitatea de la Piteşti era în Voineasa, luau interogatorii la tot satul.
Al.M.: De ce nu au mai venit şi alţii în grupul “Curcubeul”?
Toma Stanciu: Nu am mai contactat pe alţii pentru că nu am avut încredere…comuniştii din sat erau mulţi şi puternici. Eu nu am fost de acord nici cu intrarea în grup a lui Petre Puşchiază. Ştiţi că aveam prin actul de constituire condiţii foarte drastice la primirea de noi membri.
Al.M.: De ce nu ati fost de acord?
Toma Stanciu: Puşchiază era de origine italiană şi mă gândeam că nu îl puteam obliga la un aşa angajament şi sacrificiu pentru o cauză a românilor.

Al.M.: Şi totuşi, bunicul său a fost primarul localităţii în anii ‘20…
Toma Stanciu: Aşa este, dar a fost parerea mea, la început…
Al.M. Cum aţi fost descoperiţi?…A fost o abatere de la regulile conspirativităţii sau o trădare?!…
Toma Stanciu: Nu a fost vorba de trădare, mai degrabă de o greşeală a lui Petre Puşchiază. Deşi nu era prea activ, pentru că nu doream să îl implicăm, deşi participa la întâlnirile conspirative, fără să ne spună, a trimis o scrisoare la Securitate la fel de dură cum le făceam şi noi, cu scrisul schimbat, în care le râdea în nas securiştilor spunându-le să nu mai caute în toată Valea Lotrului că autorii sunt din Voineasa. Cum v-am spus înainte, nu am ştiut nici eu, nici Vişan că el a trimis o scrisoare securiştilor…de aceea a şi fost arestat dupa o lună şi ceva după noi, noi l-am apărat la întrebările securiştilor care l-au văzut în compania noastră în sat…era învăţător ca şi Vişan…

Al.M.: Aţi fost anchetaţi mai multe luni…
Toma Stanciu: Da, trei luni, am îndurat multă suferinţă…voiau să ne forţeze să scriem ce ne dictau ei…dacă am fi fost slabi, băgam tot satul în puşcărie…Voineşarii erau în general oameni înstăriţi şi toţi cei care nu se dăduseră cu comuniştii, cei mai mulţi, trebuiau eliminaţi…
Al. M.: Ce ştiţi oamenii din sat v-au împărtăşit cauza?..
Toma Stanciu: Da, sigur că da,…Până la Revoluţie au fost destui oameni în Voineasa care aveau aceleaşi convingeri ca noi…şi apoi v-am spus că după arestarea noastră regimul comunist a avut de înfruntat opoziţia multor locuitori din Voineasa şi de pe Valea Lotrului.

Al.M.: Când v-au arestat?
Toma Stanciu: Ne-au arestat la începutul lunii mai 1959, primul pe care l-au ridicat a fost Gheorghe Vişan, pe mine m-au luat a doua zi chiar de acolo unde lucram la IF (întreprinderea forestieră, n.n.) la pădure, la Sohodolu, m-au dus la Brezoi cu drezina, era de la Brezoi până la Sohodolu linie de mocăniţă. Apoi la sfîrşitul lunii iunie l-au arestat şi pe Petre Puşchează.
Al.M. Ştiu că aţi fost condamnaţi la ani grei de muncă silnică şi la degradare civică după liberare. Unde aţi fost duşi pentu executarea pedepsei?
Toma Stanciu: La Piteşti dar a fost numai una din numeroasele locuri în care am fost deţinuţi până la liberare în 1964. Eu am fost în şapte penitenciare, după Piteşti au mai fost Jilava, Balta Ialomiţei, Giurgeni, Strâmba, Peiprava (în Deltă), Galaţi şi din nou Jilava.
Al.M.: De ce aceste mutări dintr-un loc în altul?
Toma Stanciu: Ne duceau dintr-o parte în alta şi asta depindea de starea sănătăţii, când erai bolnav te ducea la regim de celulă…cand erai bun de muncă te duceau la muncă, în colonii de muncă unde nu era deloc mai bine, munca era istovitoare, mâncarea puţină şi rea, bolile dădeau iama în noi, gardienii şi comandanţii erau nişte ticăloşi, era iadul pe pământ. Ce se aude acum despe comandanţii de penitenciare din anii aceia nu sunt poveşti…aşa au făcut…numai că cei mai mulţi au trăit în puf ani de zile până acum, în anii de după Revoluţie…sunt vreo doi-trei…dar câţi stau ascunşi sau nebagaţi în seamă…

Al.M.: Şi a venit amnistia din 1964.. Ce părere aveţi, a avut cumva Gheorghiu-Dej remuşcări că ţinea în puşcării atâţia oameni nevinovaţi?!…
Toma Stanciu: Eii, glumiţi…a fost un anumit context politic care a condus la această decizie a eliberării din închisori şi lagăre a deţinuţilor politici. Aţi auzit de planul Valev?
Al.M.: Da sigur că am auzit. Ideea aceea a economistului sovietic potrivit căreia noi ar fi trebuit să râmânem o ţară cu o economie exclusiv agrară, cu cedarea Dobrogei, să realizeze URSS uniunea cu Bulgaria, a fost o idée năstruşnică dar periculoasă. Şi reacţia românilor a fost promtă atunci.
Toma Stanciu.: Da asta e… a fost mare scandal chiar in Comitetul Central al P.M.R. (Partidul Muncitoresc Român) unii spuneau de ce ne luăm după rusi…altii nu, să ne luăm că suntem popoare şi partide frăţeşti…dar a mai fost şi Ion Gheorghe Maurer, care era premierul Guvernului. El a facut studii juridice la Sorbona şi în perioada aceea a făcut ca Prim-ministru prima vizită de stat a unei delegaţii a României în Occident…eu zic că a luat legătura cu foştii lui colegi, poate unii cu funcţii importante în ţările occidentale. Oricum în împrejurările acelea, România dorea să se distanţeze de URSS şi căuta să aibă relaţii şi cu americanii şi cu vestul Europei…Ori, aceia se întrebau şi îi întrebau pe comuniştii de la Bucureşti…- Ce să facem cu voi?!…Ati distrus toţi oamenii ca lumea din România, se refereau în primul rând la intelectualitate şi bineînţeles la deţinuţii politici…Şi când a venit de acolo Maurer le-a spus – Nu putem lega nimic, nici o relaţie, până nu facem ceva cu deţinutii politici…Asta a fost scăparea noastră…
Al.M.: Vă rog să îmi spuneţi câteva cuvinte despre camarazii dv. Gheorghe Vişan şi Petre Puşchiază.
Toma Stanciu: Bine ziceţi, adevăraţi camarazi, le păstrez o vie amintire. Dumnezeu să îi odihnească!

Al.M. Vişan a mai lucrat ca învăţător?
Toma Stanciu: Nu, cum putea să fie învăţător la copii duşmanul de clasă. Când am fost eliberaţi, tocmai începeau lucrările la hidrocentrală, Gheorghe a lucrat la T.C.H. până la pensie, Petre s-a mutat în Bucureşti, nici el nu a continuat ca învăţător, s-a căsătorit acolo, ştiu mai puţine despre el.
Eu am lucrat la I.F.E.T şi mai apoi ani mulţi până la pensie la Hidrocentrala “Lotru” la Ciunget.
Ne-am văzut toţi de treabă, suferisem destul, ştiţi situaţia mea…şi cu toate acestea au continuat să ne urmărească până la Revoluţia din 1989…
Al.M.: Domnule Toma Stanciu lupta dumneavoastră este cunoscută în comunitate, sunteţi respectat şi pentru aceasta pe lângă respectul pentru vârsta venerabilă, pentru că aveţi o fiică harnică realizată în plan familial şi de ce nu şi material?!
Stanciu Toma: Amintirea s-a şters cu totul, aproape nimeni nu mai ştie despre asta iar cei câţiva care ar trebui să îşi amintească şi de lupta şi suferinţa noastră nu o vor face niciodată...

Al. M.: Vă mulţumesc Domnule Toma Stanciu şi vă asigur că vom încerca să ajutăm la intrarea lucrurilor pe făgaşul normal…
Stanciu Toma: Să mai veniţi pe la mine…

(Al. Munteanu)

 

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Marți, 07 Decembrie 2021
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: donație autor
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 614 ori Ultima modificare Marți, 08 Decembrie 2020 11:35
Ești aici: Home Valcea Valcea Noi mărturii ale rezistenței anticomuniste în Vâlcea (Voineasa/ Valea Lotrului)