Istorie Locala

Această lucrare, realizată sub conducerea colonelului Specht, menționează pe harta întocmită de el o biserică și șase case denumite „Monastir”, în locul numit „Koasta Bengy”. Desigur, termenul de „Monastir” nu trebuie să-l luăm în înțelesul de mănăstire, așezământ monahal. Iar cele șase case nu trebuie să le identificăm cu șase chilii, locuințele călugărilor, ci mai degrabă cu șase stâni. Este ceea ce vor confirma cercetările făcute mai târziu și anume: „la sfârșitul secolului al XIX-lea, se înregistra însă existența unei vechi biserici pe muntele Coasta Bengăi”. În anul 1912, erau aici mai multe stâni la un loc, pentru care se făcuse o biserică de lemn. Despre această biserică s-a cules o frumoasă pitorească. Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea se cununau acolo păstorii și băcițele, „care se luau din nedee”.[3]

Situația găsită în anul 1912 confirmă faptul că, timp de peste un secol și ceva, a existat aici o biserică.

Biserica s-a distrus în timp, pentru că a fost construită din lemn. Intemperiile vremii, ploile, zăpada, umiditatea i-au scurtat existența. Păstorii i-au păstrat amintirea locului până astăzi, încât mulți locuitori din Voineasa, Ciunget și Malaia cunosc locul unde a fost cândva Biserica.

Ion Conea afirma și el, în 1493, cele menționate de Harta austriacă din 1791, în legătură cu existența acestei biserici în plină inima munților, spnând: „În ea - îți vor spune și astăzi bătrânii din satele de pe Lotru, de sub munții Olteniei, cei din satele mărginene ale Sibiului - se cununau, până mai acum câteva zeci de ani, păstorii și băcițele care se luau din nedeie... pentru că până deunezi nedeile umpleau munții mai de seamă din această regiune, începând cu Sânzâienile (24 iunie), data serbării urcatului turmelor la munte și sfârșind cu Sfânta Maria Mică, data extremă a coborâtului din munți. Câte nu mi-a povestit, despre această fostă biserică din Coasta Benghii, bătrânul Ion Grigorescu din Bengești, care a dus cu el în mormânt atâtea amintiri, atâtea îmagini din viața de munte, păstorească, mai ales”.[4]

În strânsă legătură cu cele afirmate mai sus de către Ion Conea, în satul Ciunget mai este vie și astăzi în memoria celor mai vârstnici, o întâmplare petrecută într-o vară, la Târgul de pe vârful Nedeiului (munte în apropierea satului - n.a.), când s-a-nfiripat o dragoste puternică și curată între un cioban mândru și viteaz și o fată de boier, despre a cărei frumusețe se dusese vestea până departe” Cu toată împotrivirea boierului, care nu voia ca fata lui să se căsătorească cu un simplu cioban, aceasta s-a lăsat răpită de alesul inimii ei. „Cei doi tineri dornici de fericire au fugit cu gândul de a se căsători. Dar boierul cel rău a trimis pe urmele fugarilor o ceată de flăcăi și bărbați înarmați, care i-au atacat în timp ce se îndreptau spre Biserica din Coasta Benghi”[5]

O altă mărturie care atestă existența acestei biserici este și harta colonelului Carol Begenau, care, pe lângă rețeaua de drumuri pastorale care străbat Loviștea, consemnează existența de biserici în satele de pe Lotru: Brezoi, Malaia și Voineasa. Pe lângă aceste mențiuni, lucrarea sa atestă existența Bisericii din Coasta Benghii, care, desigur, era folosită doar pe timpul verii pentru cununii și botezuri. Și astăzi se mai vede prestolul (locul unde a fost Sfânta Masă în Sfântul Altar) acestei biserici, identificându-se, în acest fel, destul de ușor, locul unde ea a fost.

Gheorghe Bambu din Ciunget îmi mărturisea că, la Coasta Benghii, ar fi existat un divol („benga”) și că acesta este, de fapt, numele dat de țigani diavolului. În acest loc „necurat” s-a ridicat, cu multă vreme în urmă, o biserică năruită de vreme, fapt ce este în concordanță cu atestările documetare.