Istorie Locala

Vineri, 29 Ianuarie 2021 09:32

Organizarea cancelariei domneşti în vremea lui Mircea cel Bătrân

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Corneliu Tamaș 

Mare conducător de oşti şi abil diplomat, Mircea cel Bătrân s-a dovedit a fi şi un bun gospodar al ţării, cancelaria domnească întemeiată pe concepţia feudală asupra domniei avea menirea ca, pe linie administrativă, să asigure executarea funcţiilor domneşti: fiscalitatea, justiţia, apărarea autorităţilor statului şi fiinţei domnului.

Personalul cancelariei domneşti, condus de marele logolat, provenea din specialişti care ştiau să scrie şi să citească, în acelaşi timp, aveau cunoştinţe şi despre formula rea diplomatică a actelor.

Marele logofăt, fiind membru al Sfatului Domnesc, participa la şedinţe şi, apoi, dădea dispoziţii grămăticilor să întocmească actele, consemnând hotărârile luate. Dezvoltarea economică, politică şi socială a ţării duce la înmulţirea personalului cancelariei domneşti; logofătul a început să fie numit primul logofăt, spre a se deosebi de subalternii săi. în ceea ce priveşte modul de întocmire a actelor, logolătul dicta grămăticu lui documentul, acesta, însă, era legat de formularul de care nu se îndepărta. Aceste formulare se repetă aproape în mod stereotip, din cele mai vechi documente cunoscute (2).

Eliberarea documentelor însemna şi validarea lor, prin semnătură domnească şi prin aplicarea sigiliului voievodal, orice serviciu făcut de către domnie, prin cancelaria sa, trebuia să primească o contravaloare în bani, contravaloare ce reprezenta un venit personal al celui ce presta acel serviciu (3).

Articolul integral.

 

Ţara Românească fiind aşezată la frontiera dintre cul­tura latină şi cea slavă, cu influenţe de cultură greacă şi turcă, înţelegem necesitatea cancelariei domneşti de a e­mite acte în aceste limbi. Limba slavă nu era limba ma­ternă a clasei stăpânitoare, ci o limbă cultă, o limbă litera­ră, care se menţinea în cancelaria domnească prin presti­giul pe care i-l dăduse, la început, biserica (4). Paralel cu lim­ba slavă, au fost folosite la scris, deşi într-o măsură mai restrânsă, atât pentru necesităţi interne, cât şi externe, lim­ba latină (5) şi greaca (6). Aceste limbi aveau un caracter inter­naţional şi ele au îngăduit contacte spirituale cu lumea eu­ropeană a timpului.

Prezenţa otomanilor în Europa şi, mai ales, înaintarea spre Dunăre au ridicat problema apărării independenţei Ţării Româneşti şi, prin aceasta, Mircea cel Bătrân a avut o mare contribuţie la apărarea civilizaţiei europene împo­triva cotropirii de către oştile turceşti. Numeroasele bătălii cu armata otomană, diferitele contacte între reprezentanţii celor două ţări, ne duc la concluzia că în cancelaria dom­nească a existat, spre sfârşitul domniei, şi un grămătic de limbă turcă. Această afirmaţie se bazează pe faptul că Mircea trimite un sol la Musa, care se afla refugiat la curtea unui emir de pe coastele Asiei Mici (7). Solul trebuia să dovedească împuternicirea dată de voievodul Ţării Româ­neşti, iar documentul nu putea fi decât unul scris în limba turcă, întărit cu sigiliul mare al ţării. Musa nu s-a aventurat într-o astfel de încercare decât atunci când a fost deplin încredinţat că nu este o provocare a duşmanilor săi. Venirea în Ţara Românească a lui Musa a dus la tratative cu Mircea cel Bătrân în vederea stabilirii ajutorului pentru numirea acestuia ca sultan. Deoarece nici una dintre părţi nu cunoştea limba celeilalte, discuţiile s-au purtat prin tălmaci, care pare să fi fost solul lui Mircea.

Solia oficială trimisă, în 1413, de Mircea cel Bătrân la sultanul Mohamed (9), a trebuit să prezinte dovada acreditării ei, care nu era decât un document în limba ţării respective şi care s-a emanat din cancelaria Ţării Româneşti.

De asemenea, în anul 1415, când Mircea s-a învoit să plătească tribut turcilor (10), a fost nevoie de tratative.

Trebuie amintite şi încercările de tratative lăcute de către Mustafa (11) cu şeicul Bedr el Din (12). Avem dovezi că şi în cancelaria otomană, Misangi-başa se ocupa de documente privind situaţia Ţării Româneşti(13), ca şi de descrierile campaniilor lui Baiazid I Fulgerul şi lupta de la Rovine, cu Mircea cel Bătrân (14).

Cancelaria lui Mircea cel Bătrân apare ca o  organizaţie laică; atât în personalul superior, cât şi în cel de execuţie, nu găsim nici un preot sau călugăr (15).

Marii logofeţi, logofeţii şi scriitorii documentelor formau un corp de slujbaşi cunoscători ai obiceiurilor pământului şi ai formularului juridic, cu o funcţie cvasipermanentă, absolut necesară bunei funcţionări a Sfatului Domnesc (16). Marii logofeţi se recrutau, de obicei, de cele mai multe ori, dintre boierii cu o bogată şi îndelungată experienţă în treburile publice, care cunoşteau limbi străine, slava şi latina, şi formularul documentelor de cancelarie, unite cu cunoştinţe speciale juridice.

Datorită caracterului său tehnic, această funcţie avea o mare stabilitate, un dregător putând sluji la mai mulţi domni (17). In rândul logofeţilor ajungeau şi unii grămătici, cu toate că nu făceau parte din marii feudali ai ţării(18). În ceea ce priveşte naţionalitatea logofeţilor din cancelaria lui Mircea, se pare că Filos are nume grecesc, Aldea - nume românesc, iar Baldovin nu poate fi decât sârb sau bulgar (19).

Logofătul se îngrijea de bunul mers al cancelariei supraveghind lucrările încredinţate fiecărui subaltern, purta răspunderea pentru întocmirea şi scrierea actelor, în conformitate cu voinţa domnului şi cu hotârârea sfatului său de boieri, dând instrucţiunile şi poruncile pentru transformarea acestei hotărâri în act20. In afara de gramatici, în câteva cazuri, marii demnitari au redactat acte de o deosebită importanţă. Baldovin a scris, la 6 august 1413, privilegiul comercial acordat braşovenilor, iar Mihail, actul din 28 martie 1415, prin care domnul acorda Coziei vama de la Genune(21). El primea şi expedia întreaga corespondenţă a domnului, din ţară şi străinătate, păstra sigiliul mare domnesc, cu care valida actele solemne. Din exercitarea atribuţiunilor sale, marele logofăt obţinea importante venituri, mai ales la redactarea hrisoavelor domneşti. Se pare că o cotă parte a sumei încasate de logofăt la redactarea hrisoavelor, depindea de felul şi mărimea lor, de valoarea bunurilor cuprinse în act, ca şi în alte cancelarii medievale. Ca o compensaţie indirectă pentru munca depusă, primeau tot felul de privilegii (22). Cel mai cunoscut dintre marii logofeţi ai lui Mircea cel Bătrân a fost Filos, care se pare că ar fi adus acest titlu în Ţara Românească (23). Călugărit la Cozia sub numele de Filotei, el a compus un imn în slavonă, celebru în biserica ortodoxă (24). Fostul şef al cancelariei lui Mircea cel Bătrân a devenit unul dintre primii poeţi români din orânduirea feudală (25).

Baldovin a ocupat această funcţie în perioada 1400 iulie 20 - 1415 iunie 10. Un alt logofăt al lui Mircea cel Bătrân a fost Aldea. După ieşirea din dregătorie, marii logofăţi vor purta în continuare acest titlu, precedat, mai târziu, de particula biv (fost). Efectiv, actele sunt scrise, în general, de dieci, pisari şi grămătici. Termenul cel mai obişnuit pentru aceşti scriitori, în documentele interne, este „grămătic” (26). In actele muntene se foloseşte, de obicei, numele singur sau urmat de calitatea de grămătic (27).

Unele aspecte sunt, încă, nelămurite, în special acela al modului cum se făcea recrutarea grămăticilor şi ierarhizarea lor, salarizarea - numai de la beneficiari sau şi de la domnie -, modul de lucru, împărţirea sarcinilor înăuntrul cancelariei, folosirea formularului, metoda de lucru, furnizarea şi distribuirea rechizitelor (pergament, hârtie, cerneală, ceară roşie, pene de scris) şi cariera lor profesională şi politică. Este normal ca între grămătici să fi existat o ierarhie bazată pe viaţă, pe vechime, pe competenţă şi, în special, pe rangul boieresc pe care îl purtau (28).

Scriitorii domneşti erau preţuiţi şi foarte bine remuneraţi de către domni, uneori cu moşii, dar totdeauna cu boierii, astfel că cei mai mulţi au lăsat averi mari provenite din danii (29). Dintre scriitorii de acte, cunoaştem pe: Badea, Mihail, Tabisa, iar curând după moartea voievodului, apar Gherghina şi Nicula (30). Se pare că domnitorul a folosit, până în perioada 1390, când apare Badea, un grămătic rămas anonim, pe care l-a preluat de la fratele său (31), Dan voievod. In perioada 1401-1418, apare grămătic Mihail, care dă primele însemnări analistice în datarea hrisoavelor.

Mircea cel Bătrân, fiind sigur că boierii vor alege la domnie pe Mihail, a recurs la expedientul juridic al asocierii.

Această asociere este atestată documentar prin actul nedatat, emis în timul asocierii, Mircea fiind intitulat mare voievod, iar Mihail, numai voievod (32). Reşedinţa domnului titular, a tatălui, se afla la Curtea de Argeş, pe când a asociatului său Mihail, la Târgovişte (33). În timpul asocierii Mircea-Mihail, au existat în Ţara Românească două cancelarii, una principală, la Curtea de Argeş, unde au rămas şi sigiliile ţării, şi a doua la Târgovişte, care nu putea rezolva probleme majore interne şi externe. În momentul în care Mihail devine mare voievod, cancelariile domneşti se unifică, grămăticul Mihail, al lui Mircea cel Bătrân, vine la Târgovişte (34).

Cancelaria domnească nu a fost singurul loc în care s-au scris documente. Trebuie amintite, în primul rând, cancelariile administraţiilor oraşelor. Mitropoliile şi episcopiile dispuneau de diverşi logofeţi pentru întocmirea corespondenţei şi a documentelor, ca şi ramificaţiile lor, protopopiate, parohii, mănăstiri. Marii boieri aveau şi ei un început de cancelarie, necesară la adiministrarea averilor şi îndeplinirea funcţiilor oficiale (35).

Din cancelaria lui Mircea cel Bătrân se cunosc un număr de 28 de documente interne, între care 15 originale, 12 copii şi o traducere, unul dintre acestea fiind îndoielnic, existând dubii asupra lui. Arhivele Naţionale păstrează cele mai multe acte originale ale lui Mircea cel Bătrân (36), iar la Academie se aflau patru originale şi două copii (37). Un document original se află la Muntele Athos. Documentele emise de cancelaria domnului au stat în atenţia cercetătorilor şi editorilor români şi străini (38).

Din punct de vedere tehnic, dispoziţia dată de Mircea cel Bătrân satelor Mănăstirii Tismana, căreia i s-a atribuit anul 1407, reprezintă prima scrisoare emisă de cancelaria Ţării Româneşti (39). Ordinul dat de Mihail, fiul voievodului, vame­şilor de la Rucăr şi Bran, reprezintă cea mai veche scrisoare privind persoane din afara statului (40).

Cel mai vechi act privat din cancelaria ţării este docu­mentul din 21 noiembrie 1389, al boierului Aldea (41).

În documentele lui Mircea, termenii care desemnau no­ţiunea de act au fost: hrisov, list, orisme, zapisanie. Termenul hrisov apare în actul dat de Mircea în 1409 mai 11 şi a fost adoptat prin filiera sud - slavă, din cea bizantină. El reprezin­tă privilegiile comerciale mai însemnate, tratatele de pace, de alianţă, de închinare şi au pecetea atârnată (42). Termenul list provine din limba polonă şi-l întâlnim numai în actele ex­terne din anul 1403, ca şi în scrisoarea domnului din 10 au­gust, adresată regelui Poloniei (43). Termenul orisme înseamnă poruncă, mandat, şi a fost preluat de cancelaria bizantină, prin cea bulgară (44). El apare în actul lui Mircea din 1406, indiction 15. Sunt acte care au pecetea atârnată, ca şi cele cu pecete aplicată şi se referă la ordinele date slugilor domneşti, boieri, vameşi, schileri (45). Termenul zapiselor, în scris, apare documentar,în actul lui Mircea cel Bătrân, din octombrie, şi al lui Mihai, din iunie 1418 (46).

În cancelaria lui Mircea cel Bătrân s-au folosit atât perga­mentul, cât şi hârtia. Pergamentul se prepară din piele de oa­ie, capră, viţel şi ied, iar cel fabricat în ţară era de o calitate inferioară. Documentul din 1414 august 2 şi scrisoarea lui Mircea, adresată satelor Mănăstirii Tismana, din 1407, sunt scrise pe pergament velin (47). Formatul pergamentului era confecţionat totdeauna, de mărimea textelor. Atunci când se tăia greşit, se adăuga pe marginea documentului, ca în adao­sul din documentul lui Mircea, din 1387 iunie 27 sau martorii din documentele din octombrie 1389-1400 şi din 1409 mai 11. (48) Interesant este faptul că, din toate actele originale păstrate de la Mircea cel Bătrân, numai trei (49) sunt scrise a­vând înălţimea mai mică decât lăţimea, ceea ce pare că este o practică în cancelaria românească.

Primul act din Ţara Românească, despre care se ştie a fi scris pe hârtie, e scrisoarea lui Mircea cel Bătrân din 1406 (50). Se observă că hârtia din această scrisoare este groasă, inegală ca suprafaţă şi cu puf (51). În cancelaria domnească de la Târgo­vişte s-au folosit fâşii înguste şi lungi de hârtie, de 20-25 cm, cum sunt scrisorile adresate braşovenilor de Mihail, fiul lui Mircea (52). La scris se foloseau pana de gâscă şi o cerneală fabricată din substanţă feroasă, conţinând, pe lângă fier, apă, clei, sare şi gogoşi de ristic (53). În cancelarie se mai foloseau: cuţitul, pensula, linia, haragul, nisipul şi vopselele. Docu­mentele emise de cancelaria domnească au o scriere frumoa­să şi citeaţă, grămăticii din Ţara Românească fiind superiori, în arta lor, celor din Serbia şi Rusia (54). Ele au ductul scrierii cursive, precum cel din 1389-1400, cursiv documentar, ca acela din 1407, minuscul documentar mixt, în privilegiile ex­terne. Grămăticii din cancelaria domnească au făcut o serie de greşeli în transcrierea actelor. De exemplu, în documentul din 1413 august 8, unde apar unele corecturi (55).

Limba documentelor domneşti este cea medie - bulgară, cu unele amestecuri, destul de frecvente, de articulare româ­nă a numelor proprii (56).

În ce priveşte ortografia, întâlnim numai punctul, virgula nefiind folosită. Documentele, în cancelaria domnească, se alcătuiau pe baza unor vechi formulare (57).

Toate actele din cancelaria domnească a lui Mircea cel Bătrân, ca şi cele de mai târziu, din Ţara Românească, se ca­racterizează prin faptul că au subscrierea neautografă. Mono­grama documentelor emise de cancelaria domnească a lui Mircea cel Bătrân sunt făcute în culoare neagră, în afară de actul din 1415 şi scrisoarea externă din 10 august, care au mo­nograma cu roşu. Ca şi în diplomatica apuseană, monograma ţine locul iscăliturii domneşti şi are ca parte principală litera de la începutul numelui; în jurul acesteia se grupează, după un sistem ce rămâne constant, la toţi demnitarii cu acelaşi nu­me, celelalte litere, toate sau o parte din ele (58). Martorii apar în hrisovul lui Mircea din 1389 septembrie 4; în el, se disting trei clerici şi 10 boieri, unul fiind vornic (59). Sigiliul domnesc reprezenta simbolul autorităţii suverane şi mijlocul de a păs­tra secretul corespondenţei şi garanţia autenticităţii actului (60), dându-le, în acelaşi timp, un caracter de oficialitate (61).

Cele mai vechi sigilii din Ţara Românească au legenda în limba latină, cu litere unciale, emblema fiind lucrată artistic (62), provenind din cancelaria domnească. Toate sigiliile mari ale lui Mircea au legenda latină, se pare că ar fi avut şi un sigiliu cu legenda slavă (63). Sigiliile cu legende slave nu conţin niciodată numele ţării, ci numai numele şi titlul domnului, pe când cele cu legende latine conţin constant şi numele ţării (64).

Mircea a întărit puterea centrală şi a organizat dregătoriile, a favorizat dezvoltarea economică şi creşterea veniturilor statului, a realizat un sistem de alianţe trainice, care să-i per­mită să apere independenţa ţării. Dezvoltarea economică, politică şi socială a dus la o adâncime a organizării politico-administrative a ţării, între altele şi la organizarea cancelariei domneşti, la emiterea de acte, deci, la fixarea formularului diplomatic al actului domnesc (65).

_________

1Tamaş, Corneliu, Cancelaria în timpul lui Mircea cel Bătrân, în

Historica ” III/ 1973, Craiova, p.p. 111-120 

2Bogdan, Ion, Scrieri alese, Bucureşti,1968, p. 223 

3Vârtosu, Emil, Scrieri alese, Bucureşti, 1968, p. 223;

4Bogdan, Ion, op. cit., p. 232

5 Manolescu, Radu, Scrierea latină în Moldova şi Ţara Românească, în Evul Mediu, în „Revista Arhivelor”, nr. 2/ 1966 p. 67 

6Bârsănescu, Şerban, Pagini nescrise din istoria culturii româneşti (sec. X - XIV), Bucureşti, 1971, p. 26 

7Cândea, Virgil; Giurescu C. Dinu; Maliţa Mircea, Pagini din ţrecutul diplomaţiei româneşti, Bucureşti, 1966, p. 71 

8Chalcocondylas Laonicos, Expuneri istorice, Ed. V. Grecu, Bucureşti, 1958, p. 114

9Ducas, Istoria turco-bizantină (1341-1462), ed. critică V Grecu, Bucureşti, 1958, p. 132

10Onciul, Dimitrie, Mircea cel Bătrân, în „Scrieri alese”, vol. II, Bucureşti, 1968, p. 253

11Bogdan, Ion, Un hrisov al lui Mircea cel Bătrân, în „Analele Academiei Române, Mem. Ist. s. II, 26 (1903-1904), p.p. 114-115

12Istoria lumii în date, Bucureşti, 1969, p. 135, sub red. Andrei Oţetea

13Este vorba de o scrisoare de cucerire (Fetchname), în limba persană, din anul hegirei 818 (1414-1417), prin care sultanul Mehmed I Celebi povesteşte unui timurid din Samarcand, lui Sahrolch, expediţia şi victoria la Dunăre, împotriva Ţării Româneşti a lui Mircea cel Bătrân; vezi şi Mihail Gublogu, Despre materialele arhivistice otomane din Turcia şi importanţa lor pentru Ţările Române, în Revista Arhivelor, nr. 2/ 1966, p. 182

14Inalcic H., An Ottoman document on Baiazid I expedition intre Hungary and Wallachia, în „Actes du X Congres International d'Etudes Bizantines”, Istanbul, 1957, p. 220-221

15Panaitescu, P.P., Mircea cel Bătrân, Casa Şcoalelor, 1944, p. 179

16Grigora], N., Instituţii feudale din Moldava, Bucureşti, 1944, p. 179

17Vârtosu, Emil, op. cit., p. 51

18Stoicescu, Nicolae, Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldava, sec. XV-XVlI, Bucureşti, 1968, p. 176

19Panaitescu, P.P., op. cit., p. 180

20Vârtosu, Emil, op. cit., p. 51

21Documenta Romaniae Historica, B. Ţara Românească, vol. I, Bucureşti, 1966, p. 78 (prescurtat D.R.H.)

22Foarte interesantă, pomenirea, pe temeiul unui act grecesc, din anul 1412 martie 20, publicat de Lambros, al unui sat al logofătului Baldovin, în Dobrogea, cf. Giurescu C.C., în legătură cu Mircea cel Bătrân, în Revista istorică română, MCMXLV, vol. XV, fac. IV, p.

26, 414

23 Stoicescu, N., op. cit., p. 172. După lista dregătorilor, în sfatul domnesc apare perioada 1407 ianuarie 8 - 1418 iunie 22

24Toader, S., Filotei monahul de la Cozia, imnograf român, în Mitropolia Olteniei, VI/ 1954, p. 20-36

25Pop N., Augustin, Din istoria culturii argeşene, Piteşti, 1965, p.104

26Bogdan, I., op. cit., p. 232

27Vârtosu, E., op. cit., p. 53

28Ibidem

29Ibidem

30Panaitescu P.P., op. cit., p. 180

31Vezi articolul lui Băla]a Dumitru, Complexul Călimâneşti, în Mitropolia Olteniei, nr. 1/ 1968, p. 46

32Vârtosu, E., Titulatura domnilor şi asocierea la domnie în Ţara Românească până în sec. alXV-lea, Bucureşti, 1960, p. 142

33Ibidem, p. 149

34D.R.H, p. 88

35Vârtosu, E., op. cit., p. 59

36Vezi Arhivele Naţionale, Bucureşti, S.I., nr. 3 (Tismana I/3), nr. 4 (Tismana, 372)

37Academia Română, XIX/ 144, XX/ 155, XX/ 174, C/ 123, și ms. 2456, f. 38-5

38Djamo-Diaconiţa Lucia, Limba do­cumentelor slavo-române emise în Ţara Româneasca în sec. XIV-XVI, Bucureşti, 1971, p. 13-16

39Bogdan, P. Damian, Diplomatica slavo-română, în Documente privind istoria României, Introducere, vol. II, Bucureşti, 1956, p. 18

40 Idem, p. 19,

41 d.R.H., p. 46

42Bogdan, Ion, op. cit., p. 222

43Bogdan D.P., op. cit., p. 121

44Bogdan, Ion, op. cit., p. 233

45Bogdan D.P., op. cit., p. 124

46lbidem, p. 25

47Bogdan D.P. Din paleografia slavo- română, în Documente privind istoria României, Introducere vol. I, 1956, p. 121

48Bogdan Ion, op. cit., p. 220

49Vezi D.R.H., doc. 1391, septembrie 1, 1392 august 31; 1400-1403 şi 1407

50Bogdan D.P., op. cit., p. 123

51Idem, p. 126

52Idem, p. 127

53Idem, p. 133

54Bogdan, Ion, op. cit., p. 225

55Bogdan D.P., op. cit., p. 145

56Bogdan D.P., Diplomatica slavo- română din secolele XIV-XV, Bucureşti, 1939, p. 59

57Tamaş, Corneliu, art. cit., p. 117

58Bogdan, Ion, op. cit., p. 239

59Iorga, Nicolae, Les arts mineurs en Romanie, vol. I, Bucureşti, 1934, cap.

III, La miniature romaine

60Vârtosu, E., Din sigilografia Mol­dovei şi Ţarii Româneşti, în ,Documente privind Istoria României", Introducere, vol. II, Bucureşti, 1956, p. 333

61Moisil, Constantin, Sigiliile lui Mircea cel Bătrân, în Revista Arhivelor, vol. II, 1945, Bucureşti, p. 259

62Vârtosu, E., op. cit., p. 382

63Moisil, C., op. cit., p. 269

64Ibidem, p. 261

65Tamaş, Corneliu, op. cit., p. 119

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Luni, 06 Decembrie 2021
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Revista Casa Cărții vâlcene nr. 6/ iulie-decembrie 2005
  • Limba: română
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 663 ori Ultima modificare Vineri, 29 Ianuarie 2021 11:27
Ești aici: Home Valcea Valcea Organizarea cancelariei domneşti în vremea lui Mircea cel Bătrân