Au de luptat cu grozavele vânturi, cu furia valurilor şi cu straşnicile geruri şi mulţi, în loc să vâneze, sunt ei înghiţiţi de peşti. Când se întorc acasă este mare bucurie şi sărbătoare. Atunci petrec mai multe zile, se vizitează unii pe alţii şi se întreabă de sănătate, par’că ar fi cu toţii fraţi. Şi petrecerile lor nu sunt sgomotoase ca ale noastre: e o bucurie şi o veselie domoală, se mănâncă untărie şi mâncăruri grase, se bea bere, se cântă din gură şi din instrumente, căci nu e nici unul care să nu ştie să cânte din instrumente. Orga e nelipsită din orice casă. Când s’a făcut vremea de plecare, salută gazda şi pleacă toţi, ca la comandă. Toate petrecerile se fac în familie. Chefuri cu scandaluri nu se pomenesc. Sunt oameni foarte politicoşi şi-şi cumpănesc vorba ca să nu supere pe nimeni. La ei, bogat, sărac, toţi se respectă. Preoţii, profesorii, învăţătorii, oamenii mai învăţaţi — aici toţi oamenii, bărbaţi şi femei, ştiu carte — mai marii lor şi bătrânii sunt nu numai stimaţi (cinstiţi), dar şi veneraţi, înconjuraţi de iubire. Toţi fiii locuesc în aceeaş casă cu bătrânii, chiar dacă sunt însuraţi, căci Ia ei casele au multe odăi. În fiecare dimineaţă, bătrânii sunt vizitaţi de fiii lor, cari-i întreabă de sănătate şi de ce au nevoie. Bătrânii nu muncesc. Mai mult supraveghează şi învaţă pe copii, căci la ei de copii se are mare grijă să iese oameni de ispravă, nu cum o fi! Bătrânii sunt întreţinuţi de fiii lor pânăla moarte. Sunt oameni aspri la chip, dar buni ca pâinea caldă. Se pare că ei nici nu ştiu ce-i răutatea, pizma, invidia, duşmănia, măcar că’s deşi tare mai ales pe malurile mării. El nu ştiu ce e minciuna! De furat nu se pomeneşte, iar dacă cineva pierde ceva, cel care-l găseşte i-l duce acasă, dacă ştie al cui este, iar dacă nu, la Kopfdig (primărie) şi păgubaşul n'are nici o grijă căci îl găseşte acolo. Oamenii umblă tacticos, domol, când lucreaza, nu se iuţesc, dar toate le fac cu regulă. Să avem noi Românii numai pe sfert rostul lor şi regula lor in gospodărie şi in viată, cum suntem de iuți şi de pricepuţi, s’ar duce vestea ’n lume de țara noastră!
O familie cu 2 ha de loc nisipos are o gospodărie mai bogată decât a unui fruntaş dela noi cu 10 hectare, pentru că are: 4 cai voinici de muncă, 8 vaci — dar vaci, nu ca pela rol, — 10 porci, vreo 300 găini de soiu mare, frumos şi bun, 100 de gâşte şi 80 de raţe. Si cât folos aduc!
Obiceiurile lor despre partea sufletească sunt mai minunate.
Dumineca toți merg Ia biserică dimineaţa, iar după amiază se duc la casa culturii poporului, Volk kultur, care e ca un palat mare măcar că e intr'un sat, cu o sală mare de teatru, cu scaune în care să stea lumea, cu scenă, cu mai multe săli împrejur, unele cu cărţi — biblioteca — altele cu feldefel de lucruri vechi şl noi, expoziţie şi muzeu...
Biserica e mare, dar nu e împodobită ca la noi. N’are altar despărţit. Preotul slujeşte în văzul tuturor. Oamenii stau jos în bănci, citesc fiecare în gând în cartea de rugăciuni pe care fiecare şi-o aduce de-acasă. Câteodată stau în genunchi în bănci, de 3—4 ori şi cântă toți. Orga lor cântă frumos, mai încet ori mai tare, de înfiorează. Ce plăcută e la ei în biserică: tăcerea, liniştea şi ascultarea! Nimeni nu ridică ochii din carte nici măcar să se uite la vecin. Toți vin la timp şi nimeni nu iese mai de vreme. Pastorul (preotul) lor predică mult şi frumos. Chiar predica este partea cea mai însemnată a slujbei şi tot poporul o ascultă în mare linişte.
La Volk-kultur merge toată lumea. Învăţătorul, doctorul ori alt om învăţat tine o cuvântare, apoi se cântă coruri pe 3—4 voci, cântă muzici, se dă un film educativ cu cinematograful, toate având ca țel învăţătura şi petrecerea înălţătoare de suflet. Nu e obligat nimeni să se ducă acolo, dar nu se poate cineva să lipsească, măcar că plăteşte o taxă Ia intrare. Toată lumea acolo se duce să înveţe, să se cultive şi să se distreze în acelaş timp. La ei datoria cea mai mare e să înveţe. Nu scrie in nicio lege această datorie, dar e în firea lor, nu pot trăi fără învăţătură....
Dar ce curăţenie în gospodăria lor! Grajdul luceşte pe jos, cu pereţii văruiţi şi cu flori pe ferestre, ca în casă. Părul vacilor şi cailor luceşte de curat, căci animalele sunt spălate cu peria in fiecare zi cu apă şi săpun. Şi orăteniile sunt ţinute curat. Ele sunt despărţite fiecare fel, cu plasă de sârmă.
Satul, care poate avea şi pânăla 10.000 locuitori şi sunt altele şi mai mari, are străzi asfaltate (aşternute cu asfalt — un amestec de smoala cu nisip, pietriş şl ciment —), cu trotuare curate şi cu 2—4 rânduri de pomi roditori pe margini. Casele, cele mai multe, sunt cu două rânduri, cu odăi multe şi mici, căci la ei vâjie vântul năprasnic şi le place căldura. Şi 'n grajduri şi la păsări au sobe. Satul ți se pare un orăşel frumos. Sunt 4 şcoli şi 4 pentru copii mici. În şcoală e curat şi cald, de se lasă copiii numai în flaneluțe toate fa fel. Fericiţi sunt copiii aceştia! Ce mare deosebire de şcolile noastre urîte, murdare, friguroase, iarna cu fum şi cu aer greu, iar vara cu praf!
Bine-o mai duc şi bine mai trăesc oamenii aceia, cu rânduială şi regulă in toate! (Din revista „Colinda“, an. III, pag. 54-58).
D. Modiga
(rubrica «Școala și învățătura»/ articolul «Traiul Danezilor» - „Naționalul Vâlcii”, septembrie-octombrie 1934, p. 265-267)
__________
