Istorie Locala

Luni, 12 Iulie 2021 09:51

Hetaire mai mult sau mai puțin drăgălașe/ Hetaire, concubine, soții Recomandat

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

«Un pasaj din Memorabilele lui Xenofon – o antologie de anecdote referitoare la Socrate  – evocă o neverosimilă discuție dintre acesta și o tânără hetairă, pe nume Theodote. Admirând frumusețea tinerei femei, Socrate se întreabă dacă privitorii ar trebui să-i fie recunoscători acesteia pentru că le îngăduie să o admire, sau cumva ea ar trebui să le fie recunoscătoare pentru că o privesc. Theodote exclamă că ea e cea care le e îndatorată.

 

Atunci, Socrate* a observat că Theodote e îmbrăcată de-a dreptul luxos, și că și mama ei, care îi stă alături, poartă veșminte elegante și bijuterii; deasemeni, are servitoare plăcute la vedere și îngrijite, iar casa ei e plină de mobile elegante. „Spune-mi, Theodote, ai cumva o proprietate rurală?”, „Nu”, a răspuns ea. „Sau o casă care îți aduce venituri?”, „Nici atât”. „Ceva ateliere, meșteșugari?”, „Nu, nici unul”. „Atunci de unde le-ai dobândit pe toate?”, „Trăiesc datorită generozității oricărui prieten pe care îl agăț”. „Asta zic și eu proprietate, pe cuvânt, Theodote, cu mult mai bună decât mulțimea de oi, capre sau boi. Dar spune-mi, aștepți ca prietenii să vină la tine ca muștele, sau ai vreun șiretlic al tău?”, „Ce-aș putea oare să născocesc pentru asta?”, „Ți-ar fi mult mai lesne decât păianjenului. Acesta, știi bine, vânează și el ca să trăiască, și știi cum: țese o plasă subțire și se hrănește cu orice se prinde în ea”. „Și adică mă sfătuiești să țes și eu un soi de capcană?”, „Nici gând. Nu presupun că vânezi prieteni – cel mai nobil vânat de pe lumea asta – cu metode atât de rudimentare. Dar nu ai observat că, până și pentru a vâna un biet iepure, se folosesc tot felul de vicleșuguri?”

Vânat, vânători, ogari și codoși

Nu voi continua să citez descrierea pe care Xenofon***, cu mare pricepere, o face celor trei specii de câini de vânătoare care ar lua urma iepurilor – noaptea, în zori și în plină zi, ca și a plaselor care să captureze vânatul. Căci acesta e doar un apolog menit să o învețe pe frumoasa curtezană cum poate folosi un agent care să ia urma unor bărbați bogați cu ochiul sensibil la frumusețe și să-i mâne în plasa Theodotei. 

„Plasa? Dar ce plasă am eu?”, întreabă ea. „Una măcar destul de eficace: trupul tău. Și înăuntrul lui ai și un suflet, care te învață ce privire e mai atrăgătoare, ce vorbe încântă, și care îți spune că treaba ta este să primești cu drag un pețitor înfierbântat, dar să-i trântești ușa în nas unuia bleg”. 

Socrate – profesor de erotică

Socrate predă frumoasei Theodote un adevărat curs de seducţie erotică, pe care îi las cititorului plăcerea de a-l descoperi singur în textul lui Xenofon. La sfârşitul acestuia, Theodote este într-atât de cucerită de vorbele lui Socrate, încât îi propune cu graţie să devină el agentul și mijlocitorul ei pentru a o ajuta să-şi seducă amanţii. Socrate însă îi răspunde că nu ştie dacă va avea timp pentru acest suav codoşlâc, fiindcă iubitele lui fecioare care nu-l părăsesc nici zi, nici noapte, studiază împreună cu el leacuri magice, pharmaka, şi descântece, epoidai. Adaugă că tocmai faptul că e priceput în asemenea descântece şi farmece de iubire îi atrage pe Apollodor, Antisthenes, Cebes şi Simmias în preajma lui.

Eros și filosofie

Numele acestor împătimiți de descântecele lui Socrate dovedeşte fără putinţă de îndoială caracterul metaforic şi jucăuş al întregului episod: e vorba de filosofi de mare notorietate la sfârşitul secolului al V-lea a.Chr. Antisthenes este un apropiat al lui Socrate şi fondatorul şcolii cinice, iar Simmias şi Cebes, principalii interlocutori ai lui Socrate din dialogul platonic Phaidon, se numără printre cei mai cunoscuţi pitagoreici din cercul teban de apropiaţi ai lui Philolaos. Iar „fecioarele” care nu-l părăsesc pe Socrate sunt de bună seamă muzele filosofiei . Tocmai această alunecare, de la hetairă la filosof, dă sens și culoare întregului pasaj, și ne poate indica foarte sugestiv care era viziunea unui atenian din epoca clasică asupra frumoaselor curtezane. 

Pentru învățăturile sale, Socrate nu este plătit cu bani peșin, ca un sofist oarecare. El trăiește, sau măcar are iluzia că trăiește, într-un regim tradițional de schimb de daruri, la care contribuția lui este aceea de a deschide mintea și sufletul discipolilor săi, arătându-le calea spre înțelepciune. Asemeni lui, o hetairă oferă favoruri în schimbul favorurilor primite de la un protector, ceea ce nu ar avea nici o legătură cu plata în bani pe care o solicită o prostituată de rând.

Confuzii peiorative

De bună seamă, confuzia, și mai ales confuzia deliberată, e oricând posibilă: poeții comici, în frunte cu Eupolis și Aristofan, îl batjocoreau pe Socrate ca fiind sofist și pe hetaire ca pornai, prostituate de rând. De altfel, cea mai faimoasă hetairă din toate timpurile, frumoasa milesiană care va deveni soția lui Pericle, a fost rând pe rând prototipul curtezanei inteligente și rafinate, simbolul unei excepționale ascensiuni sociale – câtă vreme Aspasia a izbutit imposibilul, adică să devină soția legitimă a nobilului urmaș al Buzygilor și al Alcmeonizilor – dar și modelul perfect al femeii emancipate, lipsite de prejudecăți și înfruntând fără ezitare tabuurile societății în care trăia. 

Politică și moravuri

În Comedia Veche, Aspasia ajunge însă pradă invectivelor pe care teatrul atic le culege, le amplifică și le difuzează, înainte de toate din pricina legăturii ei cu cel mai important om politic al Atenei – Pericle*, fiul lui Xanthippos (495-429 a.Chr.), cel pe care atenienii îl aleg strateg de 15 ori consecutiv, în mod cu totul excepțional, între 446/5 și 430. 

Fideli unei solide și foarte populare tradiții de misoginism, autorii de comedii o distribuie, direct sau indirect, pe Aspasia în rolul prostituatei și codoașei. Cercetătorii moderni sunt îndeobște sceptici față de aceste calomnii, chiar dacă probele concrete ale faptului că e vorba de niște simple născociri nu se găsesc prea ușor. Abia în generația următoare, când nici Aspasia, nici Pericle nu mai erau în viață, câțiva literați și filosofi încearcă să o reabiliteze ca pe o personalitate intelectuală de prim rang. 

Hera-Aspasia cu ochii de câine

Cratinos, cel mai timpuriu autor de comedii cu substrat politic – principala caracteristică a Vechii Comedii atice – a atacat-o probabil pe Aspasia în mai multe dintre piesele sale, dar în una anume știm fără dubiu că o insulta. Este vorba de comedia Cheirones, care o menționează explicit. 

Datarea acestei piese e discutabilă:Cratinos ar fi putut concura cu Cheirones fie către 440 a.Chr., când Pericle era în culmea carierei sale politice, fie spre 430, în preajma sau chiar în anul izbucnirii Războiului Peloponesiac. În ambele cazuri, și Pericle, și soția sa ar fi fost încă în viață, ceea ce nu-l împiedică pe poet să folosească un limbaj violent și crud la adresa acestui cuplu care simboliza pentru Cratinos decăderea moravurilor, în contrast cu vremurile bune de odinioară.

Fragmentele 258 și 259 K-A din Cheirones sună astfel: Războiul fratricid (stasis) și străvechiul Timp s-au însoțit, zămislind un tiran prea puternic, pe care chiar zeii îl numesc cel ce adună capete. Nerușinata poftă de curvăsăreală (katapugosune) i-a hărăzit-o drept țiitoare pe Hera-Aspasia, cea cu ochii de câine.»

Sursa: Zoe Petre/ «Hetaire mai mult sau mai puțin drăgălașe» - în online la https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/hetaire-mai-mult-sau-mai-putin-dragalase 

 

_________________

Hetaire, concubine, soții

Citam, la sfârșitul articolului precedent, câteva rânduri – fragmentele 258 și 259 K-A – din comedia Cheirones, reprezentată de Cratinos fie în jurul anului 440 a.Chr., când Pericle era în culmea gloriei, fie spre 430, în preajma izbucnirii războiului cu Sparta, pentru care comediografii de toate vârstele îl învinuiau pe Pericle, adesea împreună cu Aspasia. O altă comedie a lui Cratinos, Nemesis – în care se presupune deseori că Pericle însuși apărea pe scenă – se bazează pe un scenariu derivat din mitul Ledei însoțită cu Zeus în înfățișarea unei lebede: eroina era reprezentată pe scenă clocind un ou din care se va ivi Elena, autoarea morală a războiului troian (fr. 115 K-A, 118 K-A). Elena ar putea-o reprezenta pe Aspasia, sau, în interpretarea altor savanți moderni, Nemesis ar fi Aspasia și oul l-ar reprezenta pe fiul acesteia cu Pericle, dacă nu cumva oul va fi fost chiar Războiul Peloponesiac. 

Aspasia și Troia

Cratinos a perseverat de-a lungul întregii sale cariere în a-l reprezenta pe Pericle ca pe un personaj desfrânat, a cărui viață personală imorală are consecințe negative asupra întregii cetăți pe care el o conduce. În comedia Dionysalexandros, Pericle e asemănat cu Paris, ceea ce înseamnă că Aspasia putea fi „distribuită” în rolul Elenei, cea care, prin inconduita ei sexuală, a provocat un mare și sângeros război. 

Neaira cea desfrânată

Tot Cratinos e cel care a numit-o pallake pe Aspasia. Termenul, în genere echivalat cu „concubină”, merită o discuție aparte. Un faimos pasaj din discursul Contra Neairei, eronat atribuit de antici lui Demostene, evocă trei categorii distincte de femei: Avem hetairai, curtezane, pentru plăcere, și concubine – pallakai – pentru îngrijirea cotidiană a trupului, în vreme ce soțiile legiuite, gunaikes, sunt pentru a ne dărui urmași legitimi și pentru a avea păzitoare de încredere ale avutului casei . Într-un alt pasaj, discursul o numește pe Neaira de-a dreptul pornê, „prostituată”, dar nu insistă asupra acestei identități insultătoare, în schimb lasă deschisă posibila ei apartenență la una din cele trei ipostaze: gune, pallake, hetaira?

Curtezana și basilinna

Impresia pe care urmărește să o creeze discursul este cea a unei femei de moravuri ușoare, care izbutește să treacă drept soție legitimă, astfel încât fiica ei ajunge chiar să se mărite cu însuși arhontele basileu, un înalt magistrat al cetății, ceea ce înseamnă că ea, fiica unei „femei de acest tip”, cum îi spune discursul cu abilitate, va săvârși cele mai sacre rituri în numele întregii Atene. Departe de a fi lipsit de coerență, cum se mai crede uneori, discursul alunecă cu o mare abilitate retorică de la un termen la altul prin vocabularul rolurilor feminine lipsite de statut legitim, astfel încât să nu lase loc unor distincții prea clare între acestea. 

O pubertate aservită

Apollodoros, autorul prezumat al discursului, începe prin a descrie statutul Neairei la pubertate ca pe unul servil de pornê, chiar dacă nu îi dă explicit acest nume: înainte de a deveni adultă, această Neaira, scrie el, îi aparținea Nicaretei, și lucra cu propriul corp, pe care îl ceda contra cost oricui vroia să aibă o relație cu ea. Deși abia puberă, ea bea și mânca împreună cu o seamă de bărbați, de parcă ar fi fost o hetairă; înțelegem că hetairele erau femei în toată puterea cuvântului, în vreme ce copilele nevârstnice meritau calificativul de pornai. De bună seamă, multe prostituate erau femei în toată firea, dar fetele tinere, sclave sau dependente de o codoașă, nu puteau încă pretinde la condiția de hetairă.

Un vocabular alunecos

În realitate, orice studiu al fenomenelor legate de prostituție trebuie să accepte că vocabularul uzual admite alunecări și suprapuneri de sens: între concubinaj, adulter și sex pe bani, locuitorii accentuează adesea similitudinile mai degrabă decât deosebirile. Femeile de moravuri promiscue sunt de multe ori amintite de-a valma, adultere și concubine, hetaire și prostituate: la Roma, femeile adultere erau pedepsite, la fel cu prostituatele, prin obligația de a purta toga virilă în locul costumului feminin. 

În acest context, ce înseamnă de fapt pallake? Marea deosebire între o concubină – pallake – și o hetairă pare a consta în faptul că hetaira locuia în propria ei casă, în vreme ce o pallake locuia în casa protectorului ei. Asta însemna că o hetairă era liberă să-și aleagă partenerul – sau partenerii – în vreme ce concubina era „rezervată” bărbatului cu care coabita, având un statut de dependență mai accentuat decât al hetairei. Într-un discurs atribuit lui Andocides, Alcibiades e acuzat că aduce hetaire acasă și astfel își alungă soția legitimă din domiciliul conjugal [Andocides] 4 (14).

Politică și moravuri

Or, confuzia între hetairă, pallake și soție este unul dintre instrumentele predilecte de denigrare ale lui Pericle și a Aspasiei.. Aceasta ar fi renunțat la independența ei de hetairă, locuind în casa lui Pericle asemeni unei concubine și nu ca soție legitimă. Asta implică, de fapt, Cratinos, numind-o pe Aspasia pallake:căsătoria lui Pericle cu o hetairă din Milet este, implicit, de rang inferior unei adevărate căsătorii, și e calificată mai degrabă drept concubinaj, astfel că fiul celor doi, Pericle cel tânăr, căruia părintele său îi obținuse ca pe o favoare personală calitatea de cetățean, rămâne de fapt un bastard. 

Eupolis – un poet comic de mare talent, contemporan cu Aristofan, care, în comedia Demoi, o numeşte pe Aspasia de-a dreptul pornê, prostituată de rând – o atacă și în piesa Marikas, tocmai ca mamă a unui bastard (Eupolis fr. 110 K-A, Demoi, 192 K-A Marikas).

Hermippos o acuză pe Aspasia de impietate, asebeia, şi de coruperea femeilor de condiţie liberă pe care le-ar procura insaţiabilului Pericle;Plutarh, care relatează faptele, înţelege că era vorba de o acuzaţie în justiţie, dar e posibil să fi fost vorba în realitate doar de invective în teatru. Acuzația că Aspasia i-ar fi procurat lui Pericle partenere sexuale fragede este, probabil, un topos antic, de vreme ce și soția lui Augustus, Livia, va fi acuzată de practici similare.

Război și pace

În fine, dar nu în ultimul rând, Aristofan este autorul unor invective obscene la adresa Aspasiei în prima sa comedie păstrată până azi, Acharneenii (Ar., Acharn., v. 516-539, cf. şi Ar. Vesp., v.1015-1035;Pax, v.739-759), reprezentată la sărbătoarea Leneenelor din 425 a.Chr. Protagonistul comediei, pe nume Dikaiopolis („Cetatea dreaptă”), încearcă din răsputeri să-și convingă concetățenii să înceteze războiul cu Sparta. Parodiind primele fraze ale Istoriilor lui Herodot, cum bine observă David Sansone, Dikaiopolis/Aristofan descrie cauzele – derizorii – ale războiului astfel: nu spun cetatea, ci doar unii de-ai noștri, niște pițifelnici, făcături lipsite de orice onoare, niște biete corcituri, au început să pârască hăinuțele megariene... Atunci, câțiva tineri bețivani s-au furișat la Megara și au răpit-o pe curva Simaitha. La asta, megarienii și-au ieșit din minți și au răpit și ei două curve de-ale Aspasiei. De la asta a început Marele Război în întreaga Eladă: de la niște boarfe (laikastriai=fellatrices, Ar. Ach. 516-539). 

Sursa: Hetaire, concubine, soții, revista Historia - în online la

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/hetaire-concubine-sotii

 

 

 

Informații adiționale

  • Autor:
  • Data aparitiei: Marți, 28 Septembrie 2021
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea
  • Contributor: Valentin Smedescu
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Zoe Petre/ Hetaire mai mult sau mai puțin drăgălașe + Hetaire, concubine, soții, în revista Historia
  • Limba: română
  • Suport: altceva
  • Tip articol: Recomandarile bibliotecarului
Citit 359 ori Ultima modificare Luni, 12 Iulie 2021 10:27
Ești aici: Home Valcea Valcea Hetaire mai mult sau mai puțin drăgălașe/ Hetaire, concubine, soții