Prin zapisul din 29 decembrie 1684, jupâneasa Stana împreună cu fiul ei Matei ot Drăgoieşti, ce avea „un sat de rumâni ce se cheamă Hurezi”, deţinut prin cumpărare de „boierul meu Dima Chiurciubaşa încă din zilele lui Radu Vodă Leon”, vinde dumnealui Constantin Brâncoveanu, vel spătar acest sat şi „toată moşia câtă se va alege, den câmpu, den pădure, den apă, den săliştea satului, dă peste tot hotarul cu livezile şi cu munţii şi cu toţi rumânii” la preţul de 333 unghi 66.
În vara anului 1692, aşa cum spune cronicarul Radu Greceanu, „s-au apucat Măria Sa de Mănăstirea Hurez, cu multă osârdie şi cheltuială, ispravnic trimiţând pe Pârvu Cantacuzino vel stolnic”. Pârvu Cantacuzino este desemnat să supravegheze construcţia mănăstirii „al cărui loc fusese ales în codrii nestrăbătuţi ai plaiurilor Hurezului”, dar acesta moare la scurt timp şi este înhumat la Hurezu.
Nou ispravnic este numit marele armaş Cernica Izvoreanu, ajutat de Ioan arhimandritul şi de alţi doi ispravnici mai mici şi Badea vornicul za Doamna.
La 11 iunie 1691, Constantin Brâncoveanu, prin poruncă domnească, dăruieşte Mănăstirii Hurezi, „satul Hurezi cu rumâni”.
Închisă cu un zid înalt, gros de 1,30 – 1,50 m, construit din cărămidă alternând cu piatra, având metereze, complexul cuprinde 4 incinte. Ansamblul Mănăstirii Hurezi este ordonat în funcţie de axa cardinală est – vest, având în centrul incintei pe plan dreptunghiular, biserica mare, care constituie obiectul prezentului studiu istorico- arheologic.
Biserica mare, cu hramul “Sf. Constantin şi Elena”, a fost zidită între anii 1690 – 1693 şi face parte din rândul monumentelor U.N.E.S.C.O. Complexul mai cuprinde: bolniţa, zidităşi zugrăvită de soţia domnitorului, Maria Brâncoveanu, între anii 1696 – 1699, biserica Paraclis, zidită de domnitor între anii 1696 – 1699, biserica “Sf. Ştefan”, ctitoria lui Ştefan, fiul domnitorului, Biserica “Sf. Apostoli”, ridicată de către arhimandritul Ioan, între anii 1698 – 1700.
Constantin Brâncoveanu vine să-şi viziteze ctitoria în anul 1695 la Sân Petru şi la 18/20 septembrie 1697„…cu toată casa Măriei sale, cu boierimea…. bucurându-se, căci mănăstirea gătită de tot au găsit”. Domnitorul închină această mănăstire, aşa cum glăsuieşte pisania din exteriorul bisericii, Sf. Constantin şi Elena „…această frumoasăşi sfântă mănăstire, lăcaşul lui Dumnezeu, din temelie cu multă osârdie şi cu mare cheltuială au zidit şi au ridicat marele Constantin şi Elenei, (în)semnaţilor împăraţi, tocmai ca apostolii, spre scrutare şi pază închinând -o ….”.
Constantin Brâncoveanu a vrut să asigure Mănăstirii Hurezi o situaţie deosebită, aşa cum nu avea altă mănăstire din ţară, adică să o facă stavropighie. Se adresează patriarhului Constantinopolului, Calinic, care răspunde afirmativ, iar prin gramata patriarhală din februarie 1702, mănăstirea devine slobodă de orice amestec bisericesc ierarhic şi de orice înrâurire din partea mirenească.
Încă de la începuturi, din 1690, mănăstirea a fost de călugări şi condusă de o serie de egumeni preocupaţi de bunul mers al aşezământului. Primul este Paisie Bistriţeanul, între 1690 – 1692, el fiind urmat de Ioan Arhimandritul în perioada 1692 – 1727, cu o întrerupere între 1724 - 1726, care s-a ocupat cu multă osârdie de ridicarea ansamblului de la Hurezi şi de construcţia schitului Sf. Apostoli.
În anul 1872, Ministerul Cultelor şi episcopul Râmnicului, P.S. Anastasie, transformă Hurezii în mănăstire de maici, aşa cum este şi astăzi.
De-a lungul timpului, la biserica mare s-au făcut o serie de reparaţii. Primele sunt cele din timpul lui Dionisie Bălăcescu (1753–1783). După ce, în 1787, un seraschier turc, cu 1800 de soldaţi, a stat un an la mănăstire şi a închis aici 70 de robi timp de două luni şi jumătate, producând mari pagube, ieromonahul Pahomie (1791–1804) curăţăşi sfinţeşte biserica mare, repară acoperişul turlelor, deoarece plumbul fusese luat de turci, renovează casele domneşti şi chiliile.
Dosoftei (1828–1831) împreună cu ultimul descendent al Brâncovenilor, marele ban Grigore Brâncoveanu, fac importante lucrări de reparaţii la biserică, aceste lucrări fiind continuate de arhimandritul Hrisant Hurezeanu Penetis (1831–1851).
Ultimul egumen al Mănăstirii Hurezi a fost Ioanichie (1852–1872, a doua oară), care pune în 1870 să i se sape în pridvorul bisericii mari, în dreapta, piatra ce ar fi trebuit să-i acopere mormântul. Moare în 1875 şi este înmormântat la Bistriţa. După 1872, călugării de aici sunt mutaţi la Mănăstirea Bistriţa.
Prima stareţă la Mănăstirea Hurezi este Epraxia Andronescu (1873 – 1874), care aduce aici măicuţe de la mănăstirile Mamu, Surpatele, Dintr-un Lemn.
În anul 1891, stareţa Eufrosina Ghenea (1891–1895) cere Ministerului Cultelor sumele necesare pentru reparaţii la biserică. După patru ani, Ministerul Instrucţiei Publice acordă suma de 3000 lei „pentru unele reparaţii ale mănăstirii în regie proprie”.
La 5 februarie 1905, stareţa Epifania Teodorescu (1895–1914) cere Ministerului Cultelor să se facă reparaţii urgente la biserică, deoarece apa rezultată din ploi pătrunde prin ziduri, ameninţând cu căderea. Între anii 1905–1908 se realizează o restaurare generală sub supravegherea arhitecţilor N. Ghika – Budeşti, N. Gavrilescu şi J. Trăyănescu. Tot acum, arhitectul N. Ghika–Budeşti face primele cercetări arheologice la biserica mare şi la Schitul Sf. Ştefan. La 3 ianuarie 1923, Comisia Monumentelor Istorice aprobă lucrări de reparaţii la biserică. Stareţa Epifania Moisescu (1925–1940) repară din nou acoperişul bisericii şi pardoseşte altarul.
Între anii 1942–1944, stareţa Frumenţia Lupu reuşeşte să acopere din nou biserica cu şindrilăşi pardoseşte toată biserica.
O restaurare generală a ansamblului, sub directa supraveghere a Comisiei Monumentelor Istorice, are loc în două etape: 1957–1959 şi 1960– 1978, când întreg complexul este readus la aspectul iniţial. Tot acum se fac şi săpături arheologice de către Gh. Cantacuzino pentru stabilirea nivelului de călcare în exterior. În biserica mare se înlocuiesc unele pietre vechi din pardoseală cu altele noi.
În lunile octombrie - noiembrie 2002, au început lucrările de înlocuire a vechii pardoseli şi montarea unei pardoseli noi calde cu o grosime totală de 53 cm, din dale de piatră – gresie tip Başchioi de culoare gălbuie în biserica mare de la Hurezi, prilej cu care s-au întreprins câteva sondaje arheologice în naos şi pronaos.
Scopul principal al investigaţiei arheologice a fost identificarea situaţiei stratigrafice şi planimetrice în câteva puncte din interiorul bisericii mari de la Hurezi. La aceasta s-a adăugat necesitatea obţinerii unor informaţii arheologice minime, ştiut fiind că nu s-au derulat vreodată cercetări arheologice semnificative în interiorul bisericii, sau cel puţin nu se cunosc rezultatele acestora.
Vechea pardoseală era din piatră din zona Alunu şi plăci de marmură gălbui–vineţie. Plăcile de piatră, având în compoziţie nisip compact şi mică, aveau forme şi mărimi diferite şi grosimi ce variau între 4 şi 10 cm, erau prinse cu mortar, iar grosimea acestora pe şapă diferă în funcţie de grosimea variabilă a plăcilor. Mai bine păstrate erau plăcile de piatră de pe margine, ridicate cu 5 cm faţă de pardoseala propriu –zisă, pe ele fiind fixate stranele. Cu plăci de marmură vineţie groase de 3,5 cm, era pardosit altarul care a fost înălţat în zona catapeteasmei cu 2 cm. În naos şi pronaos au fost înlocuite de-a lungul timpului, cu marmură, doar plăcile de piatră uzate. Stratul adeziv de prindere de sub plăcile de marmură era un amestec de praf de cărămidă, var, nisip şi cărămidă pisată gros de 3 cm. Sub şapă, un strat de nisip gros de 10 cm.
Naosul, treflat cu absida altarului şi semicalotele absidelor laterale, are un spaţiu central dreptunghiular din care se detaşează pătratul pe care se sprijină turla.
În naos a fost realizat un singur sondaj (S. I) în care au fost dezvelite trei baze de stâlpi (notaţi: St.1, St. 2, St. 3).
Stratigrafia în secţiunea I este următoarea: pardoseala, din plăci de piatrăşi marmură prinse cu mortar a fost aşezată pe un “pat” de nisip, sub care urmează o nivelare care constă din cărămizi sparte, mortar, nisip, pietriş în amestec cu pământ de culoare cărămiziu – gălbuie gros de 0,35–0,40 m. Sub umplutură se află un strat gros de pământ castaniu închis cu o grosime ce variază între 0,30–0,35 m. Stratul de pietriş care urmează, în amestec cu puţin pământ galben – lutos continuă până la talpa fundaţiei (planșa 2). Fundaţia naosului este un masiv de cărămidă până la adâncimea de – 2,30 m. Toate adâncimile au fost luate de la nivelul de călcare anterior, care corespunde stratului de tencuială. De la – 1,75 m a apărut pânza de apă freatică, în felul acesta explicându-se umezeala permanentă de pe latura de sud a bisericii. S-au luat măsuri de drenare a apei până la baza fundaţiei pe exterior.
Pe suprafaţa naosului, la – 0,45 m, în stratul de umpluturăşi pământul castaniu închis s-au conturat urmele a trei stâlpi (planșa 3) consolidaţi pe margini cu bucăţi de cărămidă spartă (unele cu urme de mortar) pietricele şi pământ galben bătătorit (foto 1), rostul acestora fiind susţinerea schelelor.
Pronaosul este despărţit de naos printr-un perete plin, gros de 1,20 m, cu o uşă având deschiderea de 2 m în axul bisericii. Acest compartiment are formă dreptunghiularăşi bolta este susţinută de două coloane octogonale, decorate în relief plat, cu motive orientale. Aici au fost realizate şapte sondaje care au avut drept scop urmărirea adâncimii tălpii fundaţiilor, a fundaţiilor contraforţilor celor două coloane pe axele E-V şi N–S şi a mormintelor.
Tehnica folosită la fundaţie, la fel ca şi în naos, a fost ridicarea ei în gropi de fundare, fiind folosită cărămidă aşezată uniform, legată cu mult mortar. Mortarul folosit cuprinde nisip de granulaţii diferite şi var foarte bine stins. Limita superioară a fundaţiei, tot din cărămidă roşie (1,00 m), la fel ca şi elevaţia, este bine finisată. Fundaţia este marcată printr-un mic decroş lat de 0,25 m (zidul de nord) şi 0,15 m (zidul de sud). Acelaşi decroş este şi la zidul despărţitor dintre naos şi pronaos (0,25 m), reprezentând soclul fundaţiei pe care descarcă zidul propriu-zis (foto 5). Talpa fundaţiei pe latura de vest la intrare, cât şi baza fundaţiei contrafortului coloanei de nord pe axa E–V este la - 2,45 m (planșa 4).
Patru sondaje au fost realizate pentru a urmări fundaţia contraforţilor coloanelor de nord şi de sud pe axele V–E şi S–N (planșele 5a, 5b). Fundaţiile contraforţilor coloanelor de N şi S sunt din cărămidă masivă prinsă cu mortar. Legătura acestora cu zidurile de vest, nord şi sud se face în trepte. Spre est, fundaţiile contraforţilor erau prevăzute cu tiranţi din lemn prinşi în zidul ce desparte pronaosul de naos (foto 12 şi planșa 8). Un tirant leagă pe axa nord–sud cele două coloane. Adâncimea fundaţiilor contra-forţilor este aceeaşi cu adâncimea tălpilor fundaţiilor propriu-zise.
Secţiunea VI s-a realizat în faţa mormântului lui Ioan arhimandritul, notat cu M. 2 (planșa 3). Piatra de mormânt, cu dimensiunile de 201,5 x 92,5 x 0,14 m, cu inscripţie pe 26 de rânduri cu litere săpate în piatră înalte de 5 cm, în slavonă, înscrise într-un chenar cu dimensiunile de 168 x 59 cm, este distrusă în proporţie de 1/4. Iniţial, piatra de mormânt a fost la nivelul pardoselei. În decursul timpului, ea a fost ridicată pe un postament înalt de 0,90 m pentru a fi protejată. În urma lucrărilor de anul acesta, piatra de mormânt a fost readusă la nivelul pardoselei, urmând a fi protejată.
Inscripţia de pe piatra de mormânt a lui Ioan arhimandritul:
(Valuri) multe ridica fu(rtuna pe) mare,
Mai vârtos gân(dul) (omului) întru lucru ce are,
Nu atâta grijăşi frica începutului,
Cât mai multă grijăși primejdie a sfârșitului.
(Pentru) ca tot lu(crul) bun şi de (multă) nevoinţă
Îi arat(ă) aceia ce se ostenescu pentru (credință) (?)
Precum şi acestu p(ă)rinte, ce să văzu le-am făcut (isprăvit?)
Pentr(u) că aceia şi noao tuturor cu milă (ni-a îngăduit)
Ca să nu fie uitatu,
Că ne va va fi păcatu,
Ca prin multe osteneale ce am luatu
Iară acum zace cu (ţar)ână împresuratu
Și a fost năstavnic acest părinte (aici) ani 30
Şi fu și trecu
Că cându şi nu fu.
Şi i s-au săvârșitu viaţa lui, mutându-se către Dumnezeu, la leatul 7234(1726), Iun. 15 dne (zile).
Ioan (ispravnicul clădirii) a fost egumen 30 de ani şi a murit la anul 7234 (= 1726).
Nu s-a umblat la mormânt(planșa 6 şi foto 3 – 4).
Secţiunea VII a fost trasată perpendicular pe zidul ce desparte pronaosul de naos, pentru a urmări baza mormântului în criptă unde este înmormântată Ancuţa, născută Brâncoveanu, soţia contelui Nicolae Rossetti, care a murit la Braşov la 12 aprilie 1730, apoi a fost adusăşi îngropată la ctitoria părintelui său (planșa 7şi foto 5). Notat cu M. 1, acest mormânt se află la 0,30 m vest de zidul ce desparte pronaosul de naos şi 1,25 m de zidul de sud al bisericii, având latura de nord lipită de fundaţia contrafortului coloanei de sud. Cripta, având dimensiunile de 1,10 x 2,10 x – 1,25 m, este din cărămidă brâncovenească, dispusă pe 13 rânduri. Cărămizile prinse cu pământ galben-lutos în amestec cu puţin var au dimensiunile de 28 x 16 x 4 cm sau 27 x 14 x 4 cm. La bază, pământul este brun-negru. De la nivelul pardoselei se ridică un postament din piatră fasonată înalt de 0,82 m, pe care se află o placă de marmură albă, având lungimea de 2 m, lăţimea de 0,90 m şi grosimea de 0,18 m. Pe margini, o bordură sculptată care reprezintă ghirlande de frunze şi flori lată de 0,20 m. Pe latura de vest a postamentului este sculptată o mână care ţine o cruce. Postamentul, uşor înclinat faţă de mormântul de dedesubt, depăşeşte fundaţia contrafortului coloanei de sud, spre vest, cu 0,25 m. Nu s-a umblat nici la acest mormânt (planșa 7).
Secţiunea VIII a fost trasată perpendicular pe zidul despărţitor dintre pronaos şi naos. A fost realizată, pentru a urmări cripta de pe partea dreaptă a pronaosului. Pentru a face această criptă s-a procedat la tăierea fundaţiei contrafortului coloanei de S (latura de N a acestuia) 0,40 m pe o lungime de 3,05 m (foto 5, 6).
Mormântul 3 (M. 3) se află la 0,40 m nord de fundaţia contrafortului coloanei de nord, pe axa E–V a pronaosului. Cripta, având dimensiunile de 2,25 m x1,10 m x-1,20 m, este din cărămidă (24,5 x 13 x 4,5 cm). Mormântul are oseminte umane puţine, în poziţie secundară (foto 7, 8). Au fost recuperate câteva cuie ruginite, bucăţele de scândură putrezităşi câteva fire argintate de ţesătură. Nu se poate preciza când a fost profanat mormântul. Pentru latura de vest a criptei s-a folosit fundaţia contrafortului coloanei de nord. Mormântul a aparţinut Mariei Bengescu, aşa cum reiese din inscripţia de pe piatra de mormânt ridicată pe un postament la + 0,90 m. Piatra de mormânt are dimensiunile de 1,95 x 0,68 x 0,17 m, cu un chenar floral sculptat. Inscripţia în chenar cu dimensiunile de 63 x 34,5 cm este dispusă pe opt rânduri cu litere înalte de 6,4 cm şi late de 1,2 cm (planșa 7).
Supt această piatră se
odihnesc oasele roabei lui
Dumn(e)zeu Maria, fiica dumnealui
Kula (Diicul?) Bengescu care au
ținutu Ioan Băleanu.
M. 4–5 este un mormânt dublu. Cripta, asemănătoare cu cea a mormântului 3, este construită din aceeaşi cărămidă (foto 9). Se află pe latura de sud a fundaţiei contrafortul coloanei de nord (axa E–V) şi la 0,25 m est de fundaţia contrafortului coloanei (axa N–S). Dimensiuni: 2,35 x 1,10 x – 1,10 m (de la nivelul de călcare). Pâna la – 0,75 m oseminte umane puţine, în poziţie secundară.
În colţul de sud-est al criptei au fost găsite mai multe oase umane, inclusiv calota craniană a unuia din decedaţi (reînhumare). Sub ele, uşor răvăşite, oase aparţinând celuilalt decedat (mormânt principal, probabil al lui Ion Măldărescu). Capul şi picioarele relativ bine dispuse. Celelalte părţi ale corpului erau împrăştiate în jurul capului (foto 9, 10). Lipseşte inventarul funerar. S-au găsit, ca şi în mormântul 3, doar bucăţele de scândură putrezită, 3 cuie ruginite şi câteva fire din vestimentaţie. Nici aici nu putem preciza când a fost profanat mormântul. Piatra de mormânt a fost ridicată pe un postament înalt de 0,90, ca şi M.2 şi M.3 (toate în aceeaşi perioadă). La ridicarea celor 2 pietre de mormânt (M.3 şi M.4–5) pe postamentul paralel cu soclul coloanei de nord, nu s-a ţinut seama de dispunerea criptelor (planșa 7). Cele două pietre de mormânt au fost scoase din biserică. Osemintele au fost reînhumate după ritualul ortodox şi puse tot în biserică, în colţul de nord-est al fundaţiei contrafortului coloanei de nord. Prin grija maicii Magdalena, au fost scrijelite pe cărămizi numele celor dispăruţi, respectiv: Maria Bengescu, Ion Măldărescu şi Stanca.
Inscripţia de pe piatra de mormânt a lui Ion Măldărescu şi soţia sa Stanca (M. 4 – 5) sună astfel:
Supt aceast(ă) piatră se
odihnesc oasele răposatului
robu lui D(u)mn(e)zeu Ioan Măldărescu
aprozi și a soției lui Stanca
aceștia au datu via – dumnia lor
Prezenţa celor două pietre de mormânt în pronaosul bisericii mari de la Hurezi se explică prin marile donaţii făcute de cele două familii boiereşti originare din Măldăreşti şi Beneşti – Vâlcea. Se ştie că Ion Măldărescu, vătaf de aprozi, a donat via de la Traianu „între Râmnic şi Ocnă”, iar o parte din membrii familiei Măldărescu s-au călugărit aici. E vorba de Gh. Constantin Măldărescu (Climent) şi mai târziu fraţii acestuia, Barbu, Ion şi Radu (la sf. sec. XVIII – începutul sec. XIX).
Ultima piatră de mormânt, notată P. M., se află în colţul de N – V al pronaosului, având dimensiunile de 159,5 x 71,5 x 23,4 cm. Chenarul cuprinde o inscripţie pe 17 rânduri, cu litere înalte de 6 cm şi late de cca. 1 cm (planșa 3şi foto 11).
„Supt această piatră să odihnescu (oasele) robului lui Dumnezeu Nicolae … scul care(le) au luatu cinul călugăresc între această sfântă mănăstire şi nerămânându-i urmași în lume au fost (datu) au avutu (la Sf. Mănăstire) moşii, vii şi... (ro)bii, tot aice precum pă largu mărturiseşte cartea lui ….. de domnie ca în veci să se pomenească … dna 25 iun. leat 7222” (1714).
Inscripţia este parţial ştearsăşi lipseşte mormântul. Şi această piatra de mormânt a fost scoasă din biserică.
Prin sondajul arheologic sumar de la biserica mare a Mănăstirii Hurezi s-a putut stabili stratigrafia şi adâncimea tălpilor fundaţiilor şi a contraforţilor coloanelor şi au fost aduse noi date privind mormintele din pronaos. Din punct de vedere arheologic complexul merită un interes deosebit. Se impune iniţierea unui program amănunţit de cercetare, paralel cu lucrările de restaurare.
Bibliografie:
Bulat, T.G. – Un stareț vestit al Mănăstirii Hurez. Hrisant Penetis, Mitropolia Olteniei, 7 – 9, 1962, p. 43;
Creţeanu Radu – Mari ctitori de locuri sfinte. Dionisie Bălăcescu, Mitropolia Olteniei, 11 – 12, 1973;
Cristea, Gherasim – Istoricul Mănăstirii Hurezi, Rm. Vâlcea, 2003;
Davidescu Mişu – Monumente istorice din Oltenia, Bucureşti, 1964;
Drăguţ, Vasile – Arta brâncovenească, Bucureşti, 1971;
Ghika-Budeşti, N. – Mănăstirea Hurezi. Biserica cea mare, BCMI, II, 1909;
Greceanu, Radu logofătul - Istoria domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu voievod (1688 – 1714), Bucureşti, 1970;
Ionaşcu, Ion – Contribuţii la istoricul mănăstirii Hurezi, Craiova, 1935;
Iorga, N. – Inscripţii din Bisericile României, vol. I, Bucureşti, 1905;
Lapedatu, Alexandru – Mănăstirea Hurezu BCMI, I, 2, 1908;
* * * Raport general cu privire la lucrările Comisiunei monumentelor istorice în 1908, BCMI, iulie – septembrie, 1908.
Lista ilustrațiilor
Planşa 1 – Ansamblul Mănăstirii Hurezi - plan de situaţie
Planşa 2- Naos: S.I - profilul taluzului de est
Planşa 3 – secţiune longitudinală pridvor–pronaos–naos; S.I – S.VIII; M.1– M.5; P.M.
Planşa 4 – pronaos – S.II, profilul taluzului de sud
Planşa 5a – pronaos – fundaţie contrafort coloană nord, axa nord-sud şi est-vest
Planşa 5b – pronaos – S.IV, S.V - fundaţie contrafort coloană sud, axa nord-sud şi est-vest
Planşa 6 – pronaos – M.2
Planşa 7 – M.1 – M.5, plan şi secţiune
Planşa 8 – coloane, contraforţi şi tiranţi
Foto 1 – naos – S.I
Foto 2 – pronaos – S.II
Foto 3-4 – pronaos – M.2
Foto 5 – pronaos – S.VIII
Foto 6 – pronaos – S.VIII – criptă
Foto 7-8 – pronaos – M.3
Foto 9-10 – S.II şi M.4 – M.5
Foto 11 – pronaos – P.M. și S.II
Foto 12 – fundaţie contrafort cu tiranţi
