În septembrie, Corpul alpin german era adunat în satul Jina, localitatea cea mai înaltă din zona Ardealului - 916 m altitudine. De aici s-a pus în mişcare de-a curmezişul Munţilor Cibinului, masiv larg şi foarte accidentat (2240 m înălţime). Pe poteci înguste, printre stânci străjuite la poale de păduri dese pe platouri bătute de vânturi reci, Corpul alpin s-a deplasat într-o ordine perfectă timp de patru zile şi patru nopţi. Trupele germane transportau cu ele artilerie, muniţii, material sanitar, alimente, etc...
Au trecut cu uşurinţă Munţii Guga /(1390 m), Strâmba (1831 m), Cindrel (2240 m) şi Ştefleşti (2236 m). După ce a trecut şi vârful Negovanu, Corpul alpin s-a împărţit în două. O parte a ocupat poziţia de luptă de la Vârful Prejba (1748m) până la Vârful Mare 12073 m) supraveghind valea Oltului pe unde se retrăgeau soldaţii români. A doua coloană alpină a trecut frontiera română-ungară şi s-a deplasat pe munţii Robu (1905 m), Vadu şi Mureşan. Pentru a-i prinde pe soldaţii români aflaţi în retragere prin defileul Oltului, unităţile germane au fost împărţite astfel: companiile 2 şi 3 din Regimentul de Gardă Bavarez au ocupat înălţimile de la Câineni. De o parte şi de alta a defileului se aflau unităţi militare germane gata de luptă, în timp ce compania 102 pionieri distrugea şoseaua şi calea ferată. Pentru armata noastră, pericolul era nespus de mare. În acest timp, locotenent-colonelul Toma Popescu, întorcându-se de la Comandamentul armatei I, cu automobilul, a fost oprit prin foc în defileul Oltului. Fiind sub-şeful de stat-major al Corpului I de armată, ofiţerul şi-a dat seama de-gravitatea situaţiei, mai ales că fusese atacat în defileu, la Râul-Vadului-Lunci. Locotenent-colonelul Popescu a adunat în satul Câineni pe singurii treisprezece ţărani care mai rămăseseră acolo, i-a înarmat cu puşti nemţeşti găsite la primărie, le-a umplut sacul cu cartuşe şi încadrându-i între un sergent de jandarmi şi unul de pontonieri, aflaţi întâmplător pe acolo, i-a instalat în tranşeele de pe dealul Malului, la vest de podul Oltului. Timp de câteva ceasuri bune, de la 8 dimineaţa până la 2 după-amiaza, cei cincisprezece, aşezaţi rar în tranşee, au tras cu mare necaz şi risipă de gloanţe în nemţii care se iveau ba în defileu, ba pe dealurile din faţă. Înşelaţi de acest foc surprinzător alpinii s-au retras. În acest timp, bravul ofiţer Popescu a reuşit să aducă de la Brezoi, cu trenul, două companii şi jumătate, care au luat poziţiile de luptă în tranşeele ţăranilor, la ora două şi jumătate. De asemenea a luat măsuri de apărare cu alte unităţi militare pe defileului Oltului. A fost numit comandant al punctului Câineni, iar cei treisprezece ţărani au fost numiţi ajutoarele lui şi apărători ai podului din Câineni. Acţiunea celor treisprezece, cum este consemnată în jurnalele militare de război, a salvat retragerea Corpului român şi a provocat o vie uimire atât în rândurile militarilor români, cât şi al celor străini. În istoria războiului modem, acţiunea lor este prima de acest gen când se unesc militari şi civili în faţa duşmanului.
Nu cunoaştem dacă a fost ridicat un monument în onoarea lor. Chiar şi acum, cei în drept pot să o facă, mai bine mai târziu decât niciodată.
Bibliografie: Sergiu Purece, Petre Bardaşu, Gheorghe Simeonu, Ani de restrişte, Rm. Vâlcea, 1997. Colonel dr. (r) Victor Atanasiu - Bătălia din zona Sibiu-Câineni, 1982.
ANEXĂ
În seara acestei zile, 13 septembrie, Corpul Alpin ajunsese până în VI. Oltului, astfel: Reg. G. bv. înaintează repede spre Est. Şoseaua din VI. Oltului este închisă de cp. 2/R. G. Bv. şi III/R. G. Bv. sub comanda Prinţului Heinrich de Bavaria, ocupă înălţimile de V. de Câineni şi atacă Câineni, distruge linia ferată şi ocupă gara.
I/R. G. bv. ce a înaintat pe VI. Vadului, primeşte ordin să facă faţă spre Nord unităţilor române ce se retrag dinspre Sibiu. Tot batalionul a fost împărţit în posturi mici. II/R. G. bv. spre Mt. Robu şi Murgaşu.
R. 2 V. ajunge la Turnu Roşu şi la Kaiserbrunen. B.2 V. Rez. bv. stă împărţit pe linia frontieră între Stefleşti şi Vf. Mare, gata a interveni spre Nord în spatele stângei Div. 23-a respective a Brg. 3 Inf. sau spre Sud (către Robul sau Murgaşul), dacă va fi nevoie; deci ori de unde s'ar retrage, sau ar înainta trupe de ajutor române.
Comp. 102 pionieri a distrus şoseaua şi calea ferată în mai multe puncte.
Şoseaua şi calea ferată din VI. Oltului erau în mod efectiv tăiate, dar Corpul Alpin nu putuse executa ordinul de a trece peste Olt, închizând valea şi despre vestul munţilor Făgăraşului. Ar fi putut executa acest ordin numai dacă în loc de 6 btl. ar fi avut cel puţin 10 btl.
În această zi detaşamentul (1 btl./R. 49 I. şi 1 btr. munte) maior Lăzărescu s’a ciocnit cu unităţi alpine în munţii dela Sud de Sad.
G-lul Popovici la primirea ştirilor asupra evenimentelor din VI. Oltului, ia următoarele bune măsuri:
1. La ora 10, trimite R. 48 I. (2 btl.) cu col. Dumitriu Sava, ca împreună cu detaşamentul lt-col Gherghiceanu, să formeze un detaşament mai puternic (3 btl., 1 btr., 1 cp. mitr.) cu ordin să cureţe defileul şi să execute un atac asupra M-lui Robu;
2. Recheamă batalionul trimis la Brezoiu, în scop de a lua parte la apărarea defileului;
3. Recheamă detaşamentul maior Lăzărescu dela Fundul Râului, în scop de a întări stânga Div. 23-a în VI. Sadului.
Independent de măsurile luate de g-lul Popovici, dar tot în această zi, lt-col. Popescu Toma sub-şeful de stat-major al C. I Arm., întorcându-se cu automobilul dela Comandamentul Arm. I-a, aflat la Craiova, a fost oprit în defileul Oltului (Râul Vadului-Lunci) de patrule germane cu multe mitraliere, ce luaseră o poziţie pe D. Vladului şi la Lunci (tunel). Cum lt-col. Popescu trebuia să ajungă la Tălmaci, cum patrulele germane înaintau prin defileu, către podul de peste Olt, la satul Câineni de Argeş, Lt-col. Popescu strânge 13 țărani locuitori din satul Câineni de Vâlcea (singurii ce mai rămăsese în sat) îi armează cu arme luate în zilele precedente dela prizonierii germani, le dă cartuşe multe, aşezându-i la ora 10 dim. în tranşeele de pe D. Malului la Est de podul de peste Olt şi la Sud de satul Câineni de Vâlcea. Când patrulele germane au înaintat prin defileu, pe D. Vladului şi D. Chiţianetului, au fost oprite cu focuri vii trase de cei 13 ţărani. Lt-col. Popescu dându-şi seama de pericol face act de iniţiativă. Ştiind că la Brezoi se găsea un batalion din R. 5 V. şi 2 btr. obuziere de 105 m/m/R. 1 Ob. cu direcţia spre Voineasa, le dă ordin: ca să lase pe VI. Lotrului la Săliştea 3 plot. cu 3 obuziere, pe VI. Călineştilor 2 plot. cu 1 obuzier, pe VI. Robeştilor 1 plot. cu ordin ca să ocupe tranşeele depe direcţiile arătate, trimiţând patrule cât mai departe. Iar restul de 2 1/2 companii le-a adus cu trenul dela Brezoi la Câineni, vârându-le la ora 14,30 în tranşeele ocupate de cei 13 ţărani. După ½ oră vânătorii au prins o patrulă germană care declară că avea ordin să recunoască forţa ce apără defileul, că din urmă vine artileria şi unităţi de gardă. La ora 16, a sosit şi btr. de obuziere, care deschide foc asupra D. Vladului şi pe Def. Oltului, unde apăruse inimicul.
Iniţiativa lt-col. Popescu a fost plină de rezultate imediate, iniţiativa acestui brav ofiţer se va resimţi şi mai mult în zilele următoare. Lt-col. Popescu e numit Comandant al punctului Câineni.
(din lucrarea generalului G.A. Gabija - Armata Română în Războiul Mondial (1916- 1918), vol. II, p. 97-98)
Eroii din Câineni
În luna septembrie 1916 un grup de tineri din com. Câineni-Vâlcea au luptat cu o puternică armată a timpului, Corpul alpin german. În dimineaţa zilei de 13 septembrie 1916 această comună a fost supusă , unui intens bombardament de artilerie de trupele germane. Toată lumea era uimită şi nu înţelegea ce s-a întâmplat, deoarece se ştia că armata română, după ce trecuse Carpaţii, la 15 august 1916, lupta la nord de Sibiu, în Ardeal. Ce se întâmplase? Generalul Falkenhayn, comandantul trupelor germane din Ardeal, trimisese Corpul alpin german, prin munţi, să ocupe podul şi satul Câineni, căzând în spatele trupelor noastre. Urmărea astfel să spargă frontul armatei române (la nord de Sibiu) împingând unităţile noastre în defileul Oltului, spre a le distruge şi a le captura armamentul. Potrivit ordinelor primite, forţe alpine germane, sub comanda prinţului Eric de Bavaria, au ajuns pe înălţimile de la vest de Câineni, de unde au deschis foc puternic asupra satului. Casele ardeau, iar oamenii fugeau numai cu ce aveau pe ei. În această panică, un grup de 13 tineri din comună, care nu făcuseră încă armata, au plecat la moarte aproape sigură, să lupte cu duşmanii, în punctul numit „Malul Podului”. Având suficientă muniţie şi trăgând cu sete, ei au dat impresia germanilor că acolo erau trupe regulate puternice, reuşind să apere satul lor până la sosirea Regimentului 5 Vânători, adus de lt. col. Toma Popescu, care a iniţiat această acţiune. Tinerii ce au luat parte la această luptă inegală sunt: Daneş N. Constantin Dăbuleanu), Darie N. Nicolae, Daneş F. Stedan, Canini Ion, Daneş C. Nicolae (Lae Surdu), Canini Gheorghe (fost învăţător), Rizoti Carol, Daneş I. Gheorghe, Horumbă C. Mihai, Cârstoiu P. Ioan, Fluturel C. Constantin, Vilău Gh. Ioan şi Şuşoi Ioan. După sosirea vânătorilor români, aceşti bravi tineri puteau să se ducă la părinţii şi familiile lor, împrăştiate la mari distanţe de sat. Ei au continuat însă lupta şi cunoscând locurile, au devenit călăuze, înaintând în faţa vânătorilor.
Pentru a înţelege cum s-au desfăşurat lucrurile, am vorbit în luna mai 1980 cu ultimii trei supravieţuitori ai acestor evenimente. Astfel, Mihai Ion mi-a relatat: „Aveam 12 ani în septembrie 1916, când m-a trimis tata cu boii la păşunat în valea Urea. Am auzit căţelul lătrând, iar când m-am uitat am văzut pe deal nişte soldaţi cu coifuri mari pe cap. Am fugit la un bătrân, Ion Ariton, care clădea nişte fân, şi i-am spus ce am văzut. El mi-a zis «fugi mă că nu sunt nemţi, armata noastră luptă dincolo de Sibiu». În timp ce noi vorbeam, patrula germană a coborât la vale, a spart magazinul forestier şi a tras focuri de armă. Unchiaşul văzând nemţii s-a «încrezut» că duşmanii au spart frontul. Dacă a început lupta şi nu mai puteam coborî în sat, bătrânul ne-a dus la o peşteră, unde am stat trei zile şi trei nopţi.
DANEŞ GH. NICOLAE „în septembrie 1916 aveam 19 ani. în dimineaţa de 13 septembrie 1916 eram pe dealul Picui şi mi-au spus nişte oameni: «Am văzut nişte soldaţi unguri», nu ştiau că sunt nemţi. Am fugit la primărie şi le-am spus. N-au vrut să mă creadă, spunând că am «vedenii». După ce au tras nemţii cu tunurile în sat, noi am luat puşti şi cartuşe capturate de armata română de la unguri şi depozitate la primărie, câte o pâine în sacul de merinde şi am plecat în Malul Podului. Din poziţia noastră vedeam pe germani cum coborau spre sat. Noi cei 13 băieţi am început să tragem cu puştile spre ei. Am tras în ei de la ora 10 până la 15 când a venit Regimentul 5 Vânători. A doua zi m-am dus cu vânătorii să văd unde sunt germanii ca să-i atacăm. Nemţii s-au ascuns după copaci, m-au lăsat să intru în poziţiile lor şi m-au luat prizonier. M-au dus la o stână din Dealul lui Vlad unde am stat cu doi ciobani, cu santinelă nemţească la uşă. Le-am spus celor doi să fugim, însă ei nu au vrut. Noaptea eu m-am căţărat până la acoperiş şi am ieşit încet din stână prin golul din acoperiş. Am ajuns iar la armata noastră şi ducându-mă în recunoaştere cu ei. M-am pomenit cu trei soldaţi în urma mea. Au vrut să mă ia iar prizonier, însă au venit Ion Canini şi Dinu Tăbăcuţu, care au tras în nemţi. Germanii au stat şi au fost luaţi prizonieri, numai doi „fiindcă un neamţ a fugit prin porumbul lui Dinu Popescu“.
CONSTANTIN (DINU) TĂBĂCUŢU. „Casa noastră era la 8 km nord de Câineni, lângă graniţa de atunci dintre Ardeal şi Vechiul Regat. În seara zilei de 13 septembrie 1916, tatăl meu a venit foarte emoţionat şi ne-a spus că nemţii au cucerit Câinenii şi că noi trebuie să ne ascundem în munţi. Eu nu am plecat cu ei, ci m-am dus spre Câineni să văd ce s-a întâmplat. Pe drum se auzeau focuri de mitraliere şi tunuri. Atunci n-am mai putut merge pe şosea şi m-am suit pe potecile de pe deal. De acolo am văzut cum un obuz a explodat în Olt. Pe deal m-am întâlnit cu mai mulţi băieţi de seama mea care aveau puşti şi cartuşe şi se luptau cu nemţii. Vărul meu Ion Canini mi-a spus să mă duc la primărie să iau şi eu o puşcă că aveau ei destule cartuşe pe care le purtau la sân şi în sacii de merinde. La Câineni, primarul povestea că atunci când a anunţat la judeţ că nemţii sunt la Câineni cei de la prefectură i-au răspuns că vin să-l aresteze pentru răspândirea de ştiri alarmante, arătând că armata română luptă la nord de Sibiu. Împreună cu ceilalţi băieţi am ajuns pe piscul Gorgan, unde germanii căzuseră în spatele Regimentului 5 Vânători pe care voiau să-l distrugă. Noi ne-am strecurat pe potecile pe care le ştiam şi am început să tragem în nemţi din spatele lor. Germanii prinşi între două focuri au început să fugă. Noi stăteam ascunşi după copaci şi trăgeam cu sete. Pe unii îi lăsam să treacă pe lângă noi după care trăgeam în ei, luând şi prizonieri.“
Celor 13 tineri care au început lupta la 13 septembrie 1916 li s-au alăturat alţi 7 băieţi din sat: Mihăilescu Gheorghe, Horumbă Ştefan, Tăbăcuţu I. Constantin, Daneş Gh. Constantin, Efitimie Ioan, Năstase Gh. Ioan şi Vieru Constantin. Pentru eroismul lor, aceşti tineri au primit decoraţia militară „Bărbăţie şi credinţă cu spade clasa a II-a“.
În decretul nr. 2756/1919 prin care regele Ferdinand i-a decorat, se arată printre altele, că: „Cerând arme şi muniţii s-au oferit să conducă patrulele noastre pe piscul Gordan, de unde, căzând în spatele duşmanului, îl silesc să părăsească tranşeele şi reuşesc să degajeze (să scoată din încercuire) pe vânători. Nu este aceasta, un act de eroism, demn de cele mai glorioase pagini ale istoriei? Am fost pe front, dar niciodată nu am auzit ca un grup de civili să despresoare o armată încercuită de duşmani.
