Istorie Locala

Luni, 25 Octombrie 2021 12:20

Ștefan și Dumitru Drăghicescu: liberalism versus neoliberalism

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

de Sorin Oane

Dumnezeu şi-a împărţit destul de ciudat darurile sale în familia Drăghicescu. De exemplu, lui Ştefan (fratele mai mare) i-a dat pragmatismul, iar lui Dumitru idealismul. Primul a fost un „self-made man”, om simplu, pornit de jos; a ajuns însă un om foarte bogat şi faimos, devenind apoi şi un mare filantrop (pentru cei din satul lui a făcut o şcoală, un spital şi o biserică). Aşa înţelegea el liberalismul. Celălalt, Dumitru, a clădit „idei”, fiind unul dintre cei mai mari ideologi ai liberalismului românesc, de fapt, creatorul unui alt fel de liberalism, neoliberalismul. Cei doi fraţi ilustrează, involuntar probabil, două opţiuni ale ideologiei liberale româneşti interbelice: liberalismul clasic (Ştefan) şi neoliberalismul (Dumitru). Dar să o luăm cu începutul.

Cum a evoluat doctrinar Partidul Naţional Liberal şi ce este neoliberalismul? (clic pentru continuare)

 

Doctrinar, partidul liberal a parcurs câteva etape foarte clar delimitate:

1.1875-1895, când P.N.L. a fost partidul unor idei revoluţionare, majoritatea acestora ţinând de naţionalism (unirea tuturor românilor, independenţă, regat etc.). Evident, în această perioadă, liberalismul a luat măsuri şi pentru crearea unei burghezii naţionale puternice (ex.: legea încurajării industriei naţionale din 1887, o serie întreagă de legi economice protecţioniste, înfiinţarea Băncii Naţionale şi a bursei etc.). Dar, în 1891 încetează din viaţă Ion C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu. Este un sfârşit de epocă liberală. La 8 noiembrie 1892, Partidul Naţional Liberal adoptă un nou program politic, în care se cerea pentru prima oară votul universal. Lucrurile au trenat, însă, şi în cele din urmă ideea a fost abandonată.

2.1895-1918. în 1895, regele Carol I introduce „rotativa guvernamentală”, cele două partide de guvernământ, conservator şi liberal, convenind să alterneze la putere. Perioada 1895-1918 este una de tranziţie spre etapa când P.N.L., nu va mai fi doar partidul unor idei revoluţionare, ci va deveni partidul unei clase sociale, burghezia. Presa vâlceană exprimă tranziţia asta foarte plastic: „I.C. Brătianu ar fi putut spune: Sărac am intrat în guvern, sărac ies, dar am permis altora să se îmbogăţească”; iar Ionel Brătianu putea şi el spune: Tata a fost sărac, dar eu nu voi face ca el şi fiindcă eu mă îmbogăţesc, la fel să facă toţi partizanii mei”. (21) În programul P.N.L. din 1906 nu se mai vorbea de vot universal. Liberalii nu înţelegeau atunci că modernizarea ţării se făcuse pe spinarea ţărănimii. Răscoala din 1907 a silit însă pe liberali să-şi revizuiască programul şi să dea prioritate gravei chestiuni agrare. Ambele reforme, votul universal şi reforma agrară, mult radicalizate, vor fi trecute în Constituţie, în iunie 1917.

Între 1895-1918 există profunde variaţii politice electorale de la conservatori la liberali, în funcţie de partidul care se afla la putere şi care obligatoriu câştiga alegerile. Această variaţie a „sentimentelor politice ale colegiilor noastre electorale are o semnificaţie adâncă: ea ne arată că lupta noastră politică de atunci nu era încă lupta de clasă. „Acum, cele două grupuri de politicieni de meserie îşi disputau doar rolul de a face politică (s.n). Conservatorii nu aveau popularitate, pentru că nu aveau „rădăcini” în țară, iar burgheziei nu-i mai trebuiau „ ideologi-nebuni ”, ea având nevoie acum doar de oameni practici. Aşa se şi explică veşnica perindare a politicienilor prin toate partidele. La aceşti politicieni era vorba doar de o schimbare de firmă. Politica adevărată, de clase, se va arăta în ţara românească numai când ţărănimea şi proletariatul vor avea votul universal” (22)

3. 1918- 1947. În noiembrie 1918 este acordat votul universal. Liberalii au trecut imediat la reorganizarea partidului. În 24 aprilie 1920, este adoptat un nou statut şi un nou program. Părăsind doctrina individualistă, ochii tuturor liberalilor se îndreptau atunci spre formele asociaţioniste, corporatism sau socialism. (23) În programul din 1920 se spunea clar: „Conflictul dintre capital și muncă urmează să primească o dezlegare cât mai dreaptă”. Se înmulţeau sindicatele, iar grevele se ţineau lanţ. De fapt, de acum încolo, toate clasele sociale sunt reprezentate partinic. Iar P.N.L. nu mai reprezintă decât o singură clasă politică, burghezia. Liberalismul a suferit încercări teribile acum, încercări care i-au dictat imperios înnoirea şi regenerarea. Formă sa regenerată va fi, la începutul secolului al XX-lea, neoliberalismul. Acesta a însemnat două mari lucruri: a) schimbarea raporturilor statului cu individul (apare votul universal în locul celui cenzitar); b) schimbările economice (amestecul statului în economie + definirea proprietăţii ca funcţie socială - ea nu mai este, deci, sacră, ci doar garantată!). P.N.L. a mers atunci, din punct de vedere economic, pe politica porţilor închise” (era ideea limitării participării capitalului străin la exploatarea bogăţiilor româneşti). Opţiunea liberală era bine definită: neatîrnarea noastră economică. „O asemenea concepţie nu exclude colaborarea capitalurilor străine, dimpotrivă. Dar ea reclamă colaborarea frăţească, nu una de subjugare, care putea conveni doar unui regim colonial, iar nu unui stat liber plin de viaţă şi de viitor.” (24)

În timp ce în lupta abstractă a ideilor, doctrinarii se luptau pentru susţinerea câte unui principiu, societatea suferea, după 1929, efectele unei crize prelungite. Iar haosul şi anarhia au pus la grea încerare întregul edificiu al ordinii economice capitaliste. (25) Apoi P.N.L. a fost dizolvat, la 30 martie 1938, prin decretul regal al lui Carol al II-lea. Începuse dictatura regală. Reactivat politic a 23 august 1944, partidul şi-asistat, practic, activitatea politică la sfârşitul anului 1947, odată cu instaurarea reală a regimului comunist.

Conflictul ideologic dintre cei doi fraţi Drăghicescu

Astăzi, Ştefan Zeletin este cunoscut ca principalul doctrinar liberal. „Burghezia română”, cartea sa, este una fundamentală pentru capitalismul românesc. O carte fară de care nu se putea guverna liberal în România. Dar, un mare ideolog liberal a fost şi Dumitru Drăghicescu. Conflictul ideologic cu fratele său mai mare, Ştefan, a fost unul extrem de dureros. Să ne explicăm.

Ştefan Drăghicescu (1864-1949) era fratele mai mare al mult mai celebrului Dumitru Drăghicescu. Diferenţa dintre cei doi fraţi era de 11 ani. De meserie, Ştefan era învăţător. Şi-a petrecut prima tinereţe în a învăţa odraslele consătenilor săi şi prin a cultiva cele câteva pogoane de pământ moştenite de la tatăl său, Draghici Măciuceanu. Iniţial, din punct de vedere politic, a fost adept al lui Constantin Dobrescu-Argeş, învăţătorul şi omul politic argeşean, iniţiator al Partidei Ţărăneşti, care a fost şi deputat, vreme de 11 ani (1888-1899). Unul amtre adepţii lui Dobrescu din Vâlcea, Lazăr Comănescu, ajunge şi el deputat (în 1888) din partea aceluiaşi partid ţărănesc. Exemplul acestui Comănescu a fost decisiv în hotărârea lui Ştefan Drăghicescu de a face politică. Avea 24 de ani. Partida Ţărănească întemeiată de Dobrescu în 1882 a fost prima încercare de constituire a unui partid ţărănesc din România. A fost însă mai curând o asociaţie politică a învăţătorilor rurali din ţară, experimentul eşuând însă în 1899 (26). Pentru a face politică, Drăghicescu avea nevoie de bani, de aceea s-a apucat de cămătărie şi a dobândit repede o mare avere, dobânzile cerute de acesta fiind de-a dreptul oneroase (27). Ştefan Drăghicescu a fost deputat de două ori, între 1901-1905 şi 1907-1911, promovat de flecare dată de către Alexandru Crăsnaru, şeful liberalilor vâlceni. A făcut, deci, politică liberală. Şi de fiecare dată, în parlamentul ţării, s-a situat de partea ţăranilor şi a muncitorilor. În 1918, în conflictul dintre tinerii şi bătrânii liberali vâlceni, s-a situat de partea „bătrânilor”. Bătrânii au pierdut, iar Drăghicescu a fost exclus din partid. Ştefan Drăghicescu era adept al „Vechiului Regim”, Dumitru - al celui nou.

Ce se întâmplase de fapt? I. G. Duca, şeful liberalilor vâlceni (1911-1935 voia să se debaraseze de oamenii vechi. Este destul de limpede orientări „bolşevică” a liberalilor ducişti vâlceni din această etapă. Duca a vrut să «descotorosească de marii moşieri, de cei care erau atunci priviţi ca „exploatatori”. Voia să impună liberalilor vâlceni acceptarea ideii votului universal şi a reformei agrare. Duca dorea ca liberalii vâlceni să-şi cedeze cr bunăvoie pământurile. Chiar el a dat un exemplu în acest sens. Din circa 600 hectare de pământ pe care le avea, el şi-a cedat proprietăţile statului, rămânâ doar cu un singur hectar.

Adevărul este că „generaţia” de politicieni promovată de Duca, cea de „chinderi” cum îi denumise un alt liberal vâlcean de marcă, Ştefan Filipescu, avea două categorii de politicieni: idealişti şi afacerişti. Ştefan Drăghicescu era dintre.... afacerişti. Era mare proprietar în comuna Zăvoieni-Vâlcea. Nu pricepea „adierea bolşevică” din partid şi s-a opus cerinţelor lui Duca. A fost însă un mare filantrop. La Zăvoieni, el ridicase, cu banii proprii, o şcoală, în 1925, o mare biserică - cu hramul „Sf. Ştefan” - în 1927 (pictată în interior de către Emil Pantzel, artist din Râmnicu-Vâlcea). Cu cele două lăcaşuri ar fi cheltuit circa 9 milioane de lei. La sfinţirea bisericii, pe data de 26 octombrie 1927, au participat episcopul Râmnicului Vartolomeu Stănescu, deputatul liberal Nicolae Balotescu şi prefectul liberal Ion Nicolescu. Ştefan Drăghicescu era considerat de presa vâlceană „marele şi unicul filantrop până azi din Vâlcea” (28). La dubla solemnitate de la 26 octombrie 1927, Drăghicescu spune ci urmează să completeze „trilogia faptelor bune” cu un spital. Pe care l-a şi făcut în 1935; de fapt, un dispensar. Dar, politiceşte, după 1918, Ştefan Drăghicescu era terminat. La alegerile din 1919, el a candidat ca liberal „independent”, atât la deputaţi cât şi la senatori, dar, deşi a obţinut un număr important de voturi, nu a obtinut niciun mandat. (29)

Dumitru Drăghicescu, fratele mai mic al lui Ştefan, era unul dintre liberalii „idealişti”. Ba chiar un mare ...visător, după cum vom vedea mai departe. Termină dreptul (1901), apoi face un doctorat în sociologie la Paris.

Apropiaţi ca vârstă, I.G.Duca (n.1879) şi Dumitru Drăghicescu (n.1875) îşi făcuseră studiile la Sorbona, primul în domeniul dreptului, cel de-al doilea în sociologie (Dumitru Drăghicescu şi-a dat doctoratul cu unul dintre părinţii disciplinei, Emile Durkheim. A fost primul licenţiat, la Paris, pe sociologie, cu lucrarea „Rolul individului în determinismul social”. Între 1905-1910, este conferenţiar pe sociologie la Universitatea din Bucureşti. Cartea lui Dumitru Drăghicescu „Din psihologia poporului român”, apărută în 1907, a suscitat un val ce proteste, cu Nicolae Iorga în frunte, spunându-se că autorul defăimează poporul român. Era prima monografie a sufletului românesc. Defectele românilor se datorau, potrivit autorului, în totalitate, influenţelor străine (slavi, unguri, greci, turci) și vicisitudinilor istoriei. Românii sunt pasivi şi individualişti, spunea autorul; faţă de legi mimează respectul doar spre a le ocoli cu abilitate. Sunt duplicitari şi nu duc la capăt lucrurile începute. Nu respectă ierarhiile şi fiecare vrea să-şi fie unicul stăpân. Sunt indisciplinaţi în uncă şi se tem mai puţin de sărăcie decât de efort. Dar dacă, prin caracterul lor, românii sunt inferiori altor neamuri, prin inteligenţă, în schimb, ei sunt superiori.

În 1910, Dumitru Drăghicescu dorea să obţină postul de profesor universitar în sociologie, dar este respins de universităţile din Bucureşti şi Iaşi, pe motiv de simpatii ideologice socialiste. S-a consacrat apoi politicii, şi a revenit un important doctrinar al neoliberalismului. Cum a făcut asta? A analizat foarte atent situaţia politică a societăţii româneşti, de după 1918, şi a constatat că până la Marea Unire, principalele partide româneşti au avut doctrine naționale. În „Evoluția ideilor liberale” (1921) el spune foarte clar: „Partidul liberal fiind compus din toate clasele ...mai ușor poate guverna în numele tuturor claselor”. După 1918, însă, partidele deveniseră partide „de clasă”. De ce? Avusese loc revoluţia bolşevică, iar în România apăruse o viguroasă — iscare muncitorească, cât şi un puternic partid ţărănesc. Ideea lui Drăghicescu era că noua situație cerea ca PNL să se înnoiască radical, ca programe, metode și moravuri. „Altfel, partidul risca o importantă criză de creștere. Liberalul înțelegea foarte bine ideea că libertatea contravenea grav cerințelor echității, efectul fiind pericolul unor grave explozii sociale. Ideea era că libertatea trebuia corectată prin dreptatea socială”. Iar P.N.L. trebuia să răspundă acestor cerinţe, prin realizarea unor reforme importante şi să nu lase iniţiativa ideologică celorlalte partide. Drăghicescu a avut atunci ideea definirii proprietăţii ca funcţie socială, concept esenţial al noii doctrine neoliberale, încercând să împace liberalismul cu comunismul: „proprietatea din inviolabilă și sacră, devine şi tinde a fi acomodantă, mlădioasă şi cât se poate de tolerantă.... Aceasta nu implică numaidecât colectivism, cu atât mai mult comunism; proprietatea socială rămâne, în fond, tot individuală şi capătă doar caracterul expropriabilităţii, în toate cazurile când necesităţi de echitate şi de pace socială internă o vor cere cu persistenţă” (30). Altfel spus, Drăghicescu a fost un liberal cu vederi destul de ...comuniste. Căci, proprietatea, deşi era garanta și definită ca funcţie socială, nu mai era, de fapt, garantată deloc! Dar, numai în aceste condiţii a putut să fie realizată reforma agrară din 1921. Astăzi lucrurile în privinţa proprietăţii, stau exact aşa cum le-a gândit Drăghicescu.

Dumitru Drăghicescu a inventat şi ideea intervenţionismului statal in economie (ideologii comunişti i-ar spune „dirijism” sau „planificare”) - este ideea că statul trebuie să intervină pe piaţă, că ea nu mai poate fi liberă: „politica intervenţionistă este tocmai ceea ce caracterizează în timpul de față: liberalismul nou - neoliberalismul - burgheziei europene în opunere cu vechiul liberalism clasic. ...Noul liberalism intervine energic, spre a împăca conflicte, a armoniza interese, a alina suferinţe –scurt, spre a organiza. Organizarea este flamura sub care militează liberalismul nou al zilelor noastre." Cele două idneoliberale majore, definirea proprietăţii ca funcţie socială şi ideea intervenţionismului economic, trebuiau să salveze, după Dumitru Drăghicescu, Partidul Naţional Liberal. Ele au dus la apariţia neoliberalismului român, actul de naştere al acestuia fiind considerat Constituția din 1923.

 

Dumitru Drăghicescu a fost şi un „utopist cu rază lungă de acţiune”, un fel de... „Cioran optimist”. „Noua cetate a lui Dumnezeu”, cartea apărută în 2015, prin grija senatorului (pe atunci), Dan Niţu, este mărturia clară a acestui fapt (31). Autorul vine aici cu un proiect de reconstrucţie socială a lumii. De fapt, la catastrofa provocată de Primul Război Mondial, Dumitru Drăghicescu are două soluţii: Societatea Naţiunilor (lumea încerca să prevină un nou război prii această societate internaţională) şi neo-creştinismul (este ideologia acestei organizaţii suprastatale, pe care o vede ca fundament al moralei noii lumi). Pe termen scurt, profeţiile lui Dumitru Drăghicescu au eşuat: globalizarea nu se face în jurul O.N.U., lumea nu a trecut la comunism, iar creştinismul nu s-a putut adapta lumii noi şi este pe cale să cedeze întâietatea islamului. Dar pe termen lung, Drăghicescu nu s-a înşelat: globalizarea se va realiza, egalitatea socială se va realiza şi ea (nu va fi însă adusă de ideologie, ci de genetică!). Dar, ca şi la marii utopişti (Thomas Morus, Tommaso Campanella, Francis Baco) lucrurile se vor petrece, probabil, după circa 300 de ani. O sută de ani au trecut deja!

 

Epilog trist

Adevărul este însă că în perioada interbelică liberalismul a fost pervertit de politicianism, corupţie şi arivism. Liberalii au promovat acum o „democraţie de tip balcanic”, adică o pojghiţă de principii democratice în spatele cărora domnea imperiul bunului plac. (32) P.N.L. servea atunci doar interesele burgheziei. Partidul eşuase politic, iar Dumitru Drăghicescu a înţeles asta. Sociologul se sinucide la 14 septembrie 1945, din cauza comunismului pe cale să acapareze România. Dumitru Drăghicescu înţelesese foarte bine ceea ce urma să se întâmple cu ţara. Ştefan mai trăieşte doi ani după el. Disputa lor răsese una ideologică, dar şi una umană, extrem de dureroasă pentru amândoi. Nu s-au înţeles unul pe altul, la niciun nivel. Dar, liberalismul de astăzi are însă datoria să-si cunoască foarte bine avatarurile doctrinare si să îsi cinstească înaintaşii de valoare. Şi aici este vorba, desigur, de ambii fraţi Drăghicescu.

 

___________

Note:

(21) „Opinia Vâlcei”, nr. 112 /20 septembrie 1910, pag. 1 (editorial)

(22) Lot, Politicieni, nu politici, „Adevărul”, nr. 2383, marţi 28 noiembrie 1895, pag. 1

(23) Vladimir Alexandrescu, Între economia liberală şi economia dirijată, Bucureşti, 1935, pag. 2

(24) Partidul Național Liberal, Proiect de statut pentru reorganizarea Partidului Naţional Liberal, Imprimeriile Independenţa, București, 1920, pag. 20-21

(25) Ibidem, pag. 3

(26) Sorin Oane, Liberalismul vâlcean. Istorii vechi şi noi, Râmnicu-Vâlcea, 2013, pag. 58

(27) Vâlcea conservatoare, nr. 2 / 1 iulie 1907, pag. 2

(28) „Unul din puținii filantropi pentru școală și biserică, „Îndrumarea Vâlcei”, nr. 19/ 13 septembrie 1928, pag. 1. A se vedea şi nr. 22 /1 noiembrie 1928, pag. 1

(29) Adrian Simion, Alegerile parlamentare din 1919 în judeţul Vâlcea, vezi http://istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_10/16_simion.pdf

(30) Marin Nedelea, Istoria României. Compendiu de curente şi personalităţi politice, vol. I, Editura Niculescu, Bucureşti, 1994, pag. 232-233

(31) Dumitru Drăghicescu, Noua cetate a lui Dumnezeu, vol. I, Calea sau cum justifică filosofia istoriei Societatea Naţiunilor şi ideologia sa: neo-creştinismul, Editura Paideia, Bucureşti, 2015.

(32) Site P.N.L. Tulcea (http://www.pnltulcea.ro/istoric-pnl.html)

Informații adiționale

Citit 220 ori Ultima modificare Luni, 25 Octombrie 2021 12:35
Ești aici: Home Valcea Valcea Ștefan și Dumitru Drăghicescu: liberalism versus neoliberalism