Confesiunea lui Costel Iordăchită: „Originară din Fanarul Constantinopolului, stabilită în Ţara Românească spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, familia al cărei trecut încercăm a-l reconstitui s-a integrat pe deplin societăţii românesti, şi-a împletit întru totul destinele cu cele ale ţării, a avut partea sa de contribuție-modestă, este adevărat – la făurirea istoriei moderne. Ea a dat tării funcționari devotați, politicieni iscusiți, diplomați activi, oameni de cultură si juristi de seamă, insă drepturile sale la recunoștinta posteritătii sunt îndreptătite”.
Şi
„Ascensiunea membrilor săi de la modesta dregatorie de ispravnic la deţinătorii portofoliilor ministeriale, de la reprezentanţii boierimii de clasa a II-a în Obşteasca Adunare la fruntasii şi doctrinarii conservatori, de la modeștii președinți de tribunale la distinșii șefi de misiuni diplomatice, de la ofițerii Miliției Pământene la gradul de general al armatei române ne poartă pașii prin 13 decenii de mare densitate istorică. Demersul acesta, fascinant, dar anevoios, acordă șansa aprofundării cunoașterii structurilor și mentalităților unei epoci de mari prefaceri, conturează imaginea unor oameni ancorați în realitățile unei societăți tumultoase.
„…în istorie, numele Lahovari a rămas în sfera referintelor generale, contextuale, imaginea purtătorilor lui s-a situat, de cele mai multe ori, în condul de umbră al altor personalități. Numai câtorva dintre ei le-au fost consacrate articole de presă sau scurte lucrări memorialistice.”[1] (citate din Costel Iordăchiţă).
„Prezența lui Al. Lahovari în fruntea Ministerului Afacerilor Străine este privită cu speranțe și încredere de colonia albaneză din România, reprezentată de societatea „Drita”. Amenințați cu deznaționalizarea de către elementele slave, locuitorii româno-albanezi din Peninsula Balcanică privesc Regatul Român ca pe singura speranță pentru înfăptuirea aspirațiilor lor naționale. Ideea este din nou subliniată de președintele menționatei societăți, Narcio, în scrisoarea adresată șefului diplomației române, pe care îl consideră un bărbat demn și plin de patriotism.”[2]
„Spirit superior și deschis, se înscrie în rândul adevăraților oameni de stat, care dovedesc conștiința responsabilităților superioare, se situează cu mult deasupra politicienilor ariviști – iluștri reprezentanți ai politicianismului – chiar și deasupra multor oameni politici cu vocație, care enunță idei politice, care, pe lângă ambiții, denotă concepții și responsabilități.
Promovarea unei politici externe prudente, echilibrate, i-a adus succese lăudabile și multe aprecieri favorabile. Am reținut, nu tocmai în spiritul obiectivității, pe aceea a regelui Carol I: Doi miniștri de externe a avut țara: Kogălniceanu și Lahovari. Politica de nuanță conservatoare și diplomația îl vor captiva și pe fratele său.” [3]
„Recunoașterea drepturilor noastre asupra Basarabiei de către guvernul italian, obținută în 1927, este ultimul mare succes al carierei sale diplomatice.
Vestea încetării activității îi este adusă la cunoștință de ministrul de externe, N. Titulescu, la 20 decembrie 1927, printr-o emoțională scrisoare, în care elogiază marile sale servicii consacrate „apărării neobosite și luminate a intereselor României”, calitățile rare pe care le posedă și care îl vor așeza „în viața diplomatică a României ca una din cele mai strălucite figuri a ei”. Prin decretul Regenței din 31 decembrie 1927 este „pus în poziție de retragere din oficiu pentru limită de vârstă, spre a-și regula drepturile la pensie”. Locul său de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Curtea Regală Italiană este luat de Dimitrie I. Ghica, ministru plenipotențiar clasa a I-a, Secretar General al Ministerului afacerilor străine.”
Pentru metoda profesorului Costel Iordăchiță, cităm, interpretând: În capitolul despre Alexandru N. (1840-1897) sunt cercetate sute de titluri, cărți și din arhive.[4]
„Mitraillez-moi cette canaille!”, pretind adversarii politici că ar fi cerut el la ieșirea din Cameră, în ziua de 11 martie 1871. Acuzația fiind reeditată de un ziar liberal în 1885, Al. Lahovari, aflat în afara vieții politice active publică în ”L’independence Roumaine” o scrisoare de dezmințire, care se încheie astfel: „Adaug că ministrul Catargi, din care am avut însemnata onoare de a face parte, nu a împușcat niciodată pe nimeni, nici măcar canalia; dovada este că ea se află încă în viață și mai înfloritoare ca oricând”.[5]
Trimiteri, apoi, la: (Universul literar, 1897, Revista poporului, 1900, Literatura și arta română, 1906, George Bengescu, Câteva suvenire ale carierei mele. I. Ghica, V. Alecsandri, Al. Lahovary, Bruxelles, Editura Paul Lacomblez, 1899), Alexandre Lahovary, 1899, Alexandru N. Lahovary, București, 1908, Alexandru N. Lahovary. Moartea și înmormântarea lui, București, 1899.
„În alte lucrări, numele lui este amintit doar în contextul evenimentelor la care a luat parte: înființarea Junei Drepte, coalizarea grupărilor și fracțiunilor conservatoare în jurul lui Lascăr Catargi, fondarea Partidului Conservator[6], activitatea acestuia și a Partidului Liberla-Conservator[7], încercările de realizare a unificării conservatoare[8], organizarea Opoziției Unite[9], dezbaterea programului junimist, sprijinul acordat de conservatori principelui Carol I în condițiile intensificării mișcărilor radicale[10], proclamarea regatului și discutarea dotei Ferdinand, dezbaterea unor proiecte de legi[11] și a problemei Dunării, declararea porturilor Brăila și Galați ca porturi libere[12], formarea guvernului Manolache Costache Epureanu („cloșca cu pui”), activitatea guvernamentală conservatoare, politica față de românii din Transilvania, negocierea și semnarea celui de al doilea tratat de alianță cu Austro-Ungaria și a convențiilor comerciale cu Germania și Austro-Ungaria[13].
Corectitudinea în cercetare este vizibilă. Diferența specifică vine din calmul valorilor, din liniștirea scriiturii, din frecventarea, de fapt, a valorilor integratoare. Raţionalitatea cercetării si stilistica pulsională, logica afectivă…
Acelaşi fenomen, al iluminismului, este hermeneutizat de Alexandru Piru în Literatura română veche, [14], de la Ion Apostol Popescu [15] la Serafim Duicu, studii monografice, peste mie de pagini, cum îi plăcea să spună ministrului Serafim Duicu, sunt dedicate unor reprezentanți ai Școlii Ardelene: Gheorghe Șincai[16] Samuil Micu-Clain (Pe urmele lui Samuil Micu-Clain, 1986) și Petru Maior. de la Edgar Papu, (Răspântii. Forme de viață şi cultură, Bucureşti, 1936; Artă și imagine, Iași, 1939; Soluţiile artei în cultura modernă, București, 1943; Giordano Bruno. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1947; Călătoriile Renaşterii şi noi structuri literare, Bucureşti, 1967; Din luminile veacului, Bucureşti, 1967; Între Alpi şi Marea Nordului. Eseuri asupra artei germane, Bucureşti, 1973; Arta şi umanul, Bucureşti, 1974; Din clasicii noştri. Contribuţii la ideea unui protocronism românesc, București, 1977; Barocul ca tip de existenţă, I-II, Bucureşti, 1977; Existenţa romantică. Schiţa morfologică a romantismului, Bucureşti, 1980; Orizonturi la început de veac, Bucureşti, 1982; Apolo sau ontologia clasicismului, Bucureşti, 1985; Despre stiluri. Bucureşti, 1986; Lumini perene. Retrospecţii asupra unor clasici români, Bucureşti, 1989; Excurs prin literatura lumii, Bucureşti, 1989, la Nicolae Balotă Euphorion, Bucureşti, 1969, de la Dimitrie Popovici (La litterature roumain a l’epoque des Lumiers) la Ioana EM.Petrescu, Budai-Deleanu, Ion şi eposul comic. – Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1974, Silvia Curticapeanu, Eugen Negrici, (Iluziile literaturii romane, p.34), Dan Horia Mazilu Vocația europeană a literaturii române vechi, București, Editura Universității din București, (Studiu strălucitor, prin contextualizare şi individuaţie, în altă manieră decât Alexandru Dutu,Virgil Candea, I.C.Chitimia, M.Mutu) 1974 – Udriște Năsturel, București, Editura Minerva, 1976 – Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, (areal pentru polemici, cu exagerări şi întoarceri în matcă) București, Editura Minerva, 1978– Cronicarii munteni, București, Editura Minerva, 1981 (de o subtilă analiză naratologică) – Varlaam și Ioasaf. Istoria unei cărți, București, Editura Minerva, 1984 – Literatura română în epoca Renașterii, (introducere în altă viziune asupra conceptelor de Renaştere şi Baroc) București, Editura Minerva, 1986–1987– Proza oratorică în literatura română veche, volumul I–II, București, Editura Minerva, 1991, 1994 – Recitind literatura română veche, volumul I, București, Editura Universității din București, 1996 – Literatura română barocă în context european, București, Editura Minerva, 1997 – Cronicarii moldoveni, București, Editura Humanitas, 1997– Introducere în opera lui Dosoftei, (retorici poetice) Editura Minerva, 1999– Noi despre ceilalți. Fals tratat de imagologie, Iași, Editura Polirom, 1999– Introducere în opera lui Antim Ivireanul, București, Editura Minerva, 2001– O istorie a blestemului, Iași, Editura Polirom, 2003– Voievodul dincolo de sala tronului, Iași, Editura Polirom, 2006– Lege și fărădelege în lumea românească veche, Iași, Editura Polirom, 2008 – Văduvele sau despre istorie la feminin Iași, Editura Polirom.
Vestea încetării activității îi este adusă la cunoștință de ministrul de externe, N. Titulescu, la 20 decembrie 1927, printr-o emoțională scrisoare, în care elogiază marile sale servicii consacrate „apărării neobosite și luminate a intereselor României”, calitățile rare pe care le posedă și care îl vor așeza „în viața diplomatică a României ca una din cele mai strălucite figuri a ei”. Prin decretul Regenței din 31 decembrie 1927 este „pus în poziție de retragere din oficiu pentru limită de vârstă, spre a-și regula drepturile la pensie”. Locul său de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar pe lângă Curtea Regală Italiană este luat de Dimitrie I. Ghica, ministru plenipotențiar clasa a I-a, Secretar General al Ministerului afacerilor străine.
IZVOARE
Arhiva Episcopiei Râmnicului și Argeșului
Arhiva Ministerului Afacerilor Externe
Direcția Arhivelor Naționale Centrale, Achiziții Noi, fond Administrative Vechi, fond Arsaki Apostol, fond Bălăceanu, fond Bibescu, fond Biserica Krețulescu, fond Butculescu, fond Cantacuzino, fond Carp P. P., fond Casa Regală, fond Casa Școalelor. Donatori, Colecția Documente Diplomatice 1626-1847, Colecția George Potra, fond Divanul Judecătoresc, Documente Muntenești, fond Episcopia Râmnicului, fond Felurite Pricini, fond Filipescu, fon Ghica Dimitrie ș.a.
Biblioteca Academiei Române, S. Corespondență, fond dr. Angelescu Constantin, fond Antina Gr., fond Bălăceanu Ion, fond Bengescu G., fond Bianu I., fond Bibescu George, fond Brătianu I. I. C., fond Brătianu Vintilă, fond Catargi Lascăr, fond Ciurcu Al., fond Corespondența Palatului ș.a.
IZVOARE EDITE
Lahovari, Grigore I., Călătoria unui boier român în Europa la anul 1770,Bucuresti,1898.
Lahovari, Ion, Chestia agrară în România, București, 1907.
PERIODICE
Le monde illustre, XVIII, vol. 35, 1874
Calendarul literar ilustrat, București, 1894-1895
Calendarul revistei Lumea Ilustrată, București, 1894
MEMORII. SCRIERI „DE EPOCĂ”
Argetoianu, Constantin, 1907-1912-1914. Conferința ținută la Cercul de Studii al Partidului Conservator, 27 noiembrie 1914, București, 1915.
Bacalbașa, Constantin, Bucureștii de altădată,vol.1-4, Bucuresti,1927-1936.
Carp, P. P., Era nouă. Discursuri parlamentare, București, 1888.
Filipescu, Nicolae, Albii și roșii. Discurs rostit în întrunirea de la 28 august 1894, București, 1894.
Idem, Moștenirea liberală. Discurs rostit în ședința Camerei de la 25 noiembrie 1899.
Ionescu, Take, Discursuri politice, vol. III (1896-1899)
Marghiloman, Al., Doctrina conservatoare, conferință ținută la Fundația Universitară, Carol I în ziua de 18 februarie 1923.
LUCRĂRI GENERALE
Argetoianu, Constantin, Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, Editura Humanitas, București, 1991.
Bălăceanu-Stoinici, Constantin, Cele trei săgeți. Saga Bălăcenilor
Berindei, Dan, Aspecte ale problemei agrare în Țara Rpmânească la începutul domniei lui Cuza Vodă
Bianu, I. O comunicare obștească a condițiilor păcii de la Kuciuk Kainargi
Bodea, Cornelia, Lupta românilor pentru unitate națională 1834-1849
Brătianu, Gh., Două veacuri de la reforma lui Constantin Mavrocordat, București, 1940
Idem, La politique exterieure du Roi Charles I-er de Roumanie, București, 1940
Bucur, Marin, C. A. Rosetti. Mesianism și donquijotism revoluționar, Editura Minerva, București, 1970
Bulei, Ion, Atunci când veacul se năștea Bunea, A., Parlamentul României în sprijinul învățământului românilor din Transilvania (1892-1899) Campus, Eliza, Din politica externă a României.
1913-1947
Caracostea, D., Hohenzollernii, antemergătorii statului modern, București
***, Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație
Cornea, Paul, Originile romantismului românesc, Editura Minerva, București, 1972
Dabija, Al. Chestia țărănească și partidul liberal, Iași, 1913
Dame, Fr., Histoire de la Roumanie Contemporaine, Paris, 1900
Djuvara, Neagu, Între Orient și Occident. Țările Românie la începutul epocii moderne, București, 1995 (Cărţile lui Neagu Djuvara reflexivizează bibliografia românească, şi, implicit, pe cea europeană. Doctoratul sâu durând aproape 2 decenii, fiind alături de Gheorghe Brătianu,autorul cărţii despre despre Marea Neagră în primul rând, între puţinii români cu doctorat „bun pentru Occident”.
Drăghicescu, D,. Din psihologia poporului român, Editura Albatros, București, 1995 (Noul Sfântul Ioan botează cu raţiune, interpretam noi).
Idem, Partidele politice și clasele sociale, București, 1922
Idem, Titu Maiorescu. Schiță de biografie psihosocială, București, 1940
Dumitru, Snagov, I., Le Saint Siege et la Roumanie moderne (1866-1887)
Duțu, Al., Coordonate ale culturii românești în sec. al XVIII-lea, București, 1968(pionierat in abordarea fenomenologiei culturii romane)
Idem, Cultura română în civilizația europeană modernă, Editura Minerva, București, 1978
Idem, Iluminism și preromantism în cultura română, în „Revista de istorie și teorie literară”, nr. 1, 1972
Idem, Literatura română în epoca luminilor. Imaginea unei epoci, în „Revista de istorie și teorie literară”, nr. 2, 1971
Idem, Stereotipuri și imagini noi în comunicarea intelectuală din sec. al XVIII-lea, în „Revista de istorie”, nr. 3, 1985 (superbe studii și superbe polemici cu, de exemplu, Paula Diaconescu..)
Idem, Teodor Pompiliu, Iluminismul (Discuția despre iluminismul romanesc, în general, cuprinde studii importante în cultura română, de la Alexandru Dutu la Iosif Pervain, de la Nicolae Iorga la Stefan Ciobanu, de la Al. Piru la D.Popovici, de la Ion Apostol Popescu la Serafim Duicu, de la Edgar Papu la Nicolae Balota... Cartografierea a fost prezentată mai sus).
„Prezența lui Al. Lahovari în fruntea Ministerului Afacerilor Străine este privită cu speranțe și încredere de colonia albaneză din România, reprezentată de societatea „Drita”. Amenințați cu deznaționalizarea de către elementele slave, locuitorii româno-albanezi din Peninsula Balcanică privesc Regatul Român ca pe singura speranță pentru înfăptuirea aspirațiilor lor naționale. Ideea este din nou subliniată de președintele menționatei societăți, Narcio, în scrisoarea adresată șefului diplomației române, pe care îl consideră un bărbat demn și plin de patriotism.” (Arhiva M. A. E., Problema 82, 1888-1904, Legi de organizare, vol. 4, f. 37).
„Spirit superior și deschis, se înscrie în rândul adevăraților oameni de stat, care dovedesc conștiința responsabilităților superioare, se situează cu mult deasupra politicienilor ariviști – iluștri reprezentanți ai politicianismului – chiar și deasupra multor oameni politici cu vocație, care enunță idei politice, care, pe lângă ambiții, denotă concepții și responsabilități.
Promovarea unei politici externe prudente, echilibrate, i-a adus succese lăudabile și multe aprecieri favorabile. Am reținut, nu tocmai în spiritul obiectivității, pe aceea a regelui Carol I: Doi miniștri de externe a avut țara: Kogălniceanu și Lahovari.
Politica de nuanță conservatoare și diplomația îl vor captiva și pe fratele său.” (p. 146)
Volumul profesorului Costel Iordăchită implinește paradigma cercetătorului artifex...»
Sursa: prof. dr. Ion Predescu: «Costel Iordăchiță – „Familia Lahovari – ascendență și destin politic”/ Editura Carminis, Pitești, 2004. Un argument pentru viziunea aulică asupra istoriei, prin informație, metamorfozele bibliografiei, rafinamentul cercetării, scriitura, din desenul evenimențial, savoarea excursului genealogic»*
_______
„[1] Alexander Lahovary, în „Rumanische Wochenschrift”, II, 1892, p. 94095; Alexandry Lahovari, în „Universul Literar” XV, nr. 10, 1897, p. 3; Alexandru N. Lahovari. Moartea și înmormântarea lui, 1987, București, Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, 1899; Alexandre Lahovary, Bucarest, Imprimerie La Roumanie, E. S. Cerbu, 1900; Alexandru Lahovari, în „Literatură și artă română”, 1906, p. 443-449; Alexandru Lahovari (1841-1897), București, Tipografia G. A. Lăzăreanu, București, 1908; Antonescu, Petre, Ioan N. Lahovari, în „Revsta pădurilor”, XXIX, București, 1915, p. 241-247; Bibesco, Marthe, Un ami de la France: Jean N. Lahovary, în „La Revue de Paris”, Paris, 1922, XXIX, t. III, p. 5-27; Idem, Portraits d”hommes. Ferdinand de Roumanie, Herbert Henry Asquith, Anatole France, Jean Lahovary, Paris, 1929; Dissescu. C., Cum vorbia Al. Lahovari, în „Literatură și artă română”, 1899, IV, p. 486- 496; Torouțiu I. E., Studii și documente literare, vol. II, Editura Junimea. București, Institutul de Arte Grafice Bucovina. 1932; Ibidem, vol. X, „Semănătorul”, Institutul de Arte Grafice Bucovina, f. a.
[2](apud, Costel Iordachita..) Arhiva M. A. E., Problema 82, 1888-1904, Legi de organizare, vol. 4, f. 37
[3] Iordachita, Costel – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.146
[4] (apud, Iordachita..)***Alexander Lahovary, în Rumanische Wochenschrift, 1892, II, p. 94-95
[5] (apud..)Iordachita..)Cf. ***, Alexandre Lahovary, București, 1899, p. 51;
[6] Apostol, Stan, Grupări și curente politice în România între Unire și Independență (1859-1877), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979, Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.124
[7] C. Bacalbașa, Bucureștii de altădată, vol. II, 1927 apud Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2004, p.124
[8] Traian Lungu, Viața politică în România la sfârșitul sec. al XIX-lea (1888-1899), Editura Științifică, București, 1967 Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.124
[9] *** Cum s-a înfăptuit România modernă, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 1993 apud Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2004, p.124
[10] Vasile Russu, Mihai Timofte, Împrejurările și semnificația instaurării guvernării conservatoare Lascăr Catargi (martie 1871), în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie A. D. Xenopol, Iași, XVI, 1979, p. 359-384 apud Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2oo4, p.124
[11] ***, Istoria parlamenului și a vieții parlamentare din România, Editura Academiei, București, 1983 apud Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2004, p.124
[12] Paraschiva, Câncea, Viața politică din România în primul deceniu al independenței de stat (1878-1888), Editura Științifică, București, 1974, apud Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2004, p.124
[13] ***, România în relațiile internaționale (1699-1939), Editura Junimea, Iași, 1980, apud Costel, Iordăchiță – Familia Lahovari – ascendență și destin politic, Editura Carminis, Pitesti, 2004, p.124
[14] Alexandru, Piru în Literatura română veche, Epoca veche, vol. 1, Epoca Premodernă, Ediția a doua revăzută, Editura Didactică și Pedagogică, București-1970, Perioada veche, Editura didactică și pedagogică-1970, Ediția a treia revăzută (Referent științific Șerban Cioculescu, prof. dr. doc. D. Păcurariu, referent științific, la Epoca Premodernă, Prof. dr. Șerban Cioculescu, prof. dr. doc. Constantin Ciopraga)
[15] Ion Apostol, Popescu, Literatura română veche, Tg. Mures, 1972 [16] Serafim, Duicu, Pe urmele lui Gheorghe Șincai.
&&&
__________
* Ion Predescu/ «Bibliografii asumate», Editura Hoffman Contemporan, 2019.
