Numai citand aceste concepte despre mit, trebuie sa adaugam imediat si ideea dupa care functia centrala a literaturii este aceea de a incorpora si transfigura mitolegeme. James Joyce va realiza in "Ulise" si nu numai acest deziderat prin prezentarea unor teme general productive: insula, arhipelagul, marea, cautarea, toate evident subminate de conceptia moderna si postmoderna despre transformarea, daca nu degradarea sensurilor din clasica mitologie.
James Joyce va pune in prim-plan si alta mitologie: a trupului. Fenomenul este amplu, in cultura, pe care il intalnim in literatura antichitatii, renasterii, barocului, modernismului si postmodernismului. Contributia lui James Joyce va putea fi formulata astfel: cata mitologie, atata naturalete, cat imaginar, atata dislocare a realului. Intr-o paradigma culturala care poate fi sintetizata : cu cartile pe fata despre psihologia si geometria corpului. Adaugam si preceptul latin: "naturalia non sunt turpia". Este ceea ce se va intampla cu metamorfozele personajului Molly Bloom. Mai mult, J.Joyce va incerca sa instaureze imortalitatea trupului,prin prezentarea vietii sexuale'' la vedere''
Aristotel, in Metafizica sa, propune o definitie antica despre mit, asemanatoare conceptului modern: "Iubitorul de mituri e oarecum un filozof, caci mitul a fost nascocit pe baza unor intamplari minunnate, pentru explicarea lor." ("Metaphysica",traducere de Andrei Cornea, Editura Humanitas, București, 2001, p. 87).
Cartea "Ulise" a lui James Joyce a fost scrisa ca o replica behaviorista la Metafizica lui Aristotel, prezentand, intai de toate, existenta cuplului: Leopold vine acasa tarziu, Molly Bloom este adormita. O atinge, o saruta fulgurant si apoi ii intoarce spatele. Este o "comunicare" angoasanta, nevrotica. Va urma, apoi, intreg romanul, incercarea de a psihanaliza existenta. Molly isi povesteste aventurile la limita (sau dincolo de limita) suportabilitatii lectorului. James Joyce vrea sa spuna, intr-un complex tematic, tensionat, dar salvat de muzicalitatea scriiturii: cu cat eul personajelor coboara in subconstient, poate sa isi elibereze, prin povestire, complexele.
Poetul latin Lucretiu declama: "Oamenii vedeau in vise ca zeii savarsesc / multe lucruri minunate fara nici un efort. / Pe langa asta, vedeau cum se petrec intr-o ordine sigura / rotirea cerului si schimbarea anotimpurilor deosebite, / dar nu puteau sa cunoasca pricinile celor petrecute. / Ïsi gaseau deci scaparea, punand toate cele minunate / pe seama zeilor, socotind ca toate se petrec din vointa lor" (De rerum natura, Editura Univers, Bucuresti, 1968, p. 84).
"Ulise"al lui James Joyce poate fi o completare a ideii marelui poet Lucretiu, dupa care exista: deus ludens, alias homo ludens: zeii se joaca, creand lumea, scriitorul se joaca, creand scriitura. Sigura James Joyce va intrupa si rolul lui homo cosmogonicus, homo otiosus.
Unul dintre cei mai importanti mitologi este Pierre Grimal, autorul monumentalului "Dictionar de mitologie greaca si romana". Membru al Institutului Frantei, apreciaza Teodor Vargolici, Pierre Grimal s-a impus drept unul dintre cei mai renumiti clasicisti ai lumii, desfasurand si in prezent o activitate prodigioasa, ca exeget, traducator si editor al valorilor reprezentative din antichitatea greaca si romana, precum "Roma si elenismul in timpul razboaielor punice", "Mitologia greaca", "Seneca", "Civilizatia romana", "Teatrul antic", "Secolul lui August, Cicero, Tacit, Marc-Aureliu, Horatiu", s.a. E de la sine inteles, ceea ce confirma si notele din subsolul paginilor, ca Pierre Grimal a depus o enorma munca de documentare pentru elaborarea Dictionarului. Cu o rara putere de sinteza, a selectat si a condensat in Dictionar toate elementele referitoare la diversele categorii de divinitati si eroi venerati in cetatile grecesti si in cuprinsul Imperiului Roman. In mod judicios, Pierre Grimal nu a inregistrat numai o singura ipoteza asupra unei divinitati sau a unui erou din antichitate, ci a expus diversele variante sub care au fost infatisati acestia in decursul timpului, sub actiunea evolutiei orale si a consemnarii scrise de diferiti autori, De pilda, Midas, un rege din Frigia, apare intr-o povestire populara, apoi intr-o alta versiune in Metamorfozele lui Ovidiu si redata ulterior si de Plutarh.
Asa putem afirma ca Moly Bloom este Penelopa intr-un anumit stadiu al devenirii.
Într-o succinta prefata, Charles Picard, profesorul si mentorul lui Pierre Grimal, releva ca mitul clasic si fabulosul imaginar sunt adesea surse viabile pentru cunoasterea istoriei, scriind: "Mitul clasic, in care inventia greceasca a ocupat un loc atat de important, este cand savant, cand reprezentantul unei traditii orale, adesea schimbatoare si al amintirilor populare, nascute in jurul leaganelor inocente. Astfel, fiecare categorie de varsta isi gaseste aici «prada». Din mometul in care critica istorica a initiat, mai mult sau mai putin savant, aceasta documentare atat de complexa, vede ca nimic nu a distrus poezia trecutului. Doar spiritele seci par sa dispretuiasca povestirile fara rost, transmise - si de altfel transformate din generatie in generatie. Ar fi nedrept sa radem de oamenii de altadata care au apreciat, cu mult inaintea noastra, ca viata ar fi inacceptabila fara fabule, Si astazi aflam, adesea pe propria piele, ca este uneori tot atata realitate in legende ca si in istorie."
În "Introducere", Pierre Grimal precizeaza ca "analiza stiintifica a miturilor nu a fost scopul nostru", preocuparea sa majora fiind aceea de a prezenta fabulatia legendelor greco-romane in substantialitatea ei specifica. In ansamblul sau, "mitologia" se constituie ca "o masa de povestiri fabuloase, de toate felurile, din toate epocile". Legendele mitologice elene si cele romane au urmat drumuri distincte si inegale ca durata, gandirea mitica greaca fiind cea mai bogata, actionand fertil asupra cele romane, pana la o adevarata simbioza.
Dar, subliniaza Pierre Grimal, mitologia latina si-a format si o identitate proprie ce poate fi sesizata. "Fabulele" clasice ale mitologiei latine sunt "adesea simple calcuri sau variante banale ale legendelor elene, dar in care, uneori, se dezvaluie un element national: detaliul unui ritual sau al unei institutii, un «tabu» antic, o intentie politica, pe care legendele au exact scopul de a le explica si in jurul carora s-au format.
Minerva, la Roma, in vremea lui Cicero, nu mai era, se pare, decat un alt nume pentru Atena: cu toate acestea, aventurile sale cu Marte si Anna Perenna nu pot fi intelese decat in interiorul unei mitologii intr-adevar latine. In practica, distinctia dintre cele doua moduri de gandire este destul de dificila. Nu este imposibila, totusi, si observam ca modul roman de gandire, chiar daca a suferit, inca de timpuriu, o prima influenta greceasca, a stiut sa-si pastreze o anumita originalitate".
În sens restrans, Pierre Grimal defineste mitul ca "o intamplare referitoare la o stare de lucruri dintr-o lume anterioara ordinii actuale si destinata, nu sa explice o particularitate locala sau limitata (acesta este rolul «legendei etiotice» simple), ci o lege organica a naturii lucrurilor. In acest sens, intamplarea lui Heracles, care a impus, dupa o aventura, un nume unui loc anumit (cel al «Coloanelor lui Hercule», dat stramtorii Gibraltar, de exemplu), nu este un mit, deoarece nu este pusa in discutie ordinea lumii in ansamblu". Contrar unor afirmatii curente, mitul, chiar atunci cand se refera la actiunile zeilor, nu este in mod obligatoriu religios: „Desi in mitul lui Deucalion, acesta nu face decat sa execute ordinul unui oracol si, prin urmare, in ultima instanta, este instrumentul vointei divine, nu vom ezita totusi sa calificam aceasta legenda drept «religioasa». Ea a recurs la mijloace supranaturale, fara indoiala (la fel se intampla si in povestea „Motanul incaltat”), dar nu are intr-adevar nevoie, pentru a se desfasura, decat de un vag acord al destinului. Ea nu ar merita cu adevarat epitetul de «religioasa» decat daca, pe undeva, ar exista un cult si un ritual inchinat lui Deucalion. Or, Deucalion nu pare sa fi fost niciodata mai mult decat un erou local, devenit, din motive diverse si obscure, instrumentul mitului”.
Dictionarul lui Pierre Grimal este, evident, o opera de mare eruditie, dar se citeste nu numai cu un deosebit interes, ci si cu o mare placere, fiind redactat intr-un stil dezinvolt, bogat nuantat, fara nimic arid. Despre o multitudine de notiuni, intrate in limbajul cult sau in vorbirea curenta, nu se mai stie ce origine si ce semnificatie au avut. Iata, de pilda, legenda despre Cornul Abundentei, in legatura cu Amalteea. Aceasta era „doica ce il hranise si il crescuse in secret pe Zeus, pe muntele Ida din Creta, pentru a-l scapa de cautarile lui Cronos, tatal sau, care voia sa-l devoreze. Pentru antici, Amalteea era cand o capra ce alaptase pe copilul Zeus, cand o nimfa, aceasta fiind versiunea cea mai raspandita. Se povesteste ca Amalteea il agatase pe copil intr-un copac, pentru ca tatal lui sa nu-l gaseasca «nici in cer, nici pe pamant, nici pe mare». Capra care dadea laptele se numea Aix. Se povesteste, de asemenea, ca „jucandu-se, Zeus a rupt un corn al caprei si i l-a daruit Amalteei, promitandu-i ca acest corn se va umple in mod miraculos cu toate fructele pe care le-ar dori. Este Cornul Amalteei sau Cornul Abundentei”.
Fr. Nietzsche, elaborand "Nasterea tragediei", s-a ocupat si de mitologia greaca, careia ii stabileste doua izvoare primordiale: apollinicul (echilibru, maretie, estetica) si dionisiacul (ceea ce e orgiastic si exaltat).
Este, dupa cum vom vedea, una dintre viziunile la care se raporteaza James Joyce. I-am dedicat un subcapitol special.
Psihanaliza lui Sigmund Freud va interpreta mitul cu preponderenta: "arhetipurile mitologicesunt un vis colectiv al omenirii, produs de nevroza avand ca sursa neputinta satifactiei sexuale ("Totem und Tabu", Editura Antet, 2010, p. 75), psihanaliza se amplifica in sfortarile iens documentate, insa canalizandu-se prin aceeasi albie limitativa, ale lui Carl Gustav Jung, careconsidera mitologia o expresie a "inconstientului colectiv", arhetipurile sale putand fi gasite, psihanalitic, in opera mitologica a tuturor popoarelor si raselor, iar autorul urmarind astfel toate transformarile si simbolurile din fenomenul numit de el libido; asadar, zeii cosmici, simboluri ale luminii, exprima constiinta omului, iar demonii, simboluri ale intunericului si ai haosului, inconstientul sau."
James Joyce va realiza in "Ulise" si precepte ale psihanalizei. Personajele din "Ulise", Molly, Leopold si Stephen, intre altele, semnifica "libidoul narcisiac", care se metaorfozeaza in "libidoul obiectual".
Starea amoroasa, scenariul erotic, sexual sau sublim, sunt palierele de desfasurare a "psihologiei profunzimilor" personajelor.
Claude Levi-Strauss, folosind metoda structuralista in raportarea sa la antropologia generala si in conditiile "gandirii salbatice" ("La pensee sauvage", 1952, "Anthropologie structurale", 1958) aproximeaza mitul: "drept matricea reprezentarilor si aria solutionarii unor probleme ale logicii primitive, iar mitologia, un cod sui-generis cu ajutorul caruia gandirea salbatica isi construieste diferite modele de lumi, obarsia aflandu-se asadar in nevoia primitivului de a-si explica fenomenele din jur, de pilda antiteza viata-moarte."
Despre mit Georges Dumezil a scris pagini mirobolante. A incercat sa descopere in mit structura societatilor arhaice. Volumul cu cea mai mare circulatie este "Mit si epopee" (Vol. 1, 2, 3, traducere de Francisca Baltaceanu, Gabriela Cretia, Dan Slusanchi la Editura Stiintifica, Bucuresti, 1993). Traducerea in limba romana a acestui volum este ea insasi vraja, mitologie, epopee. Traducatorii insisi afirma dupa prolegomene la editia lor: "Iubite Cititorule, n-am gasit cu cale ca, dupa cuvintele Maestrului Insusi, sa adaugam comentarii ale noastre asupra amplelor domenii si a largilor orizonturi deschise noua de cercetarile sale de o viata, caci, alaturi de personalitate al lui Emile Beneviste, statura lui Georges Dumezil a dominat cu autoritate, in ciuda unor timpurii contestari, indo-europenistica celei de-a doua jumatati a veacului ce sta se incheie, incununat de indelung separatele innoiri pe care avem rarul privilegiu istoric de a le trai."
Erau timpurile cand inca patologia nu coborase distructiv in societate. Mitul functioneaza deasupra si in interiorul timpilor istorici. Partea I se numeste: "Pamantul alinat", cuprinde capitolul I: "Mahabharata". Partea a II-a: "Nasterea unui popor" - Primii 4 regi ai Romei, Cele 3 componente ale Romei, Propertiu, O intentie a lui Vergiliu, Concluzii si intrebari. Ultimul subcapitol are si segmentele: "Imposibilitatea unor concluzii istorice", "Zei si fatum in original si in transpunere". Partea a IV-a este Epica minora. Subcapitole ar fi: "Judecata lui Paris", "Alegerea fiilor lui Feridum", "Alegerea fiilor lui Wilhelm Cuceritorul", "Visul lui Solomon", "Alegerea lui Drona", "Legendele Germane ale lui Lucien Gerschel".
Am citat acribios din Georges Dumezil pentru a sublinia maretia viziunii si rascolitoarea paradigma culturala, venita de la un structuralist asupra lumii, asupra constituirii ei ca mitologie, ca mit personal.
Putem cita apoi, in contraparadigma, opera lui James Joyce, substantializata in Ulise, sinteza a gandirii moderne, raportarea la Nietzsche, Wagner, metamorfoza a miturilor antice si deschidere spre postmodernism acolo unde relativizarea valorilor este principiul dominant.
Mircea Eliade in "Aspect du Mythe", Paris, 1963, precizeaza: "Mitul descrie diferite eruptii ale supranaturalului in lume ce au constituit temeiurile acestei lumi asa cum este ea si datorita carora omul considera ca a ajuns asa cum e el azi - fiinta muritoare, sexuata si culturala".
Ar trebui apoi sa citam si caracteristicile mitului in viziunea lui Mircea Eliade:
1) "constituie istoria faptelor fiintelor supranaturale"
2) "aceasta povestire e socotita absolut adevarata (deoarece are raport cu realitatile) si sacra (deoarece este opera fiintelor supranaturale)"
3) "mitul se refera totdeauna la o «creatie», el povesteste cum ia fiinta ceva sau cum un model de comportare, o institutie, o deprindere de munca au fost stabilite: iata de ce miturile constituie paradigmele pentru toate actele omenesti semnificative"
4) "prin cunoasterea miturilor se cunoaste originea lucrurilor si de aici se poate controla si manipula totul dupa dorinta; aceasta nu e o cunoastere exterioara abstracta, ci o cunoastere pentru care experientele rituale fie relatand mitul, intr-un ceremonial, fie indeplinind, sunt insasi justificarea"
5) "pe o cale sau alta mitul este trait, in sensul ca e inteles ca o forta sacra, inaltatoare, a evenimentelor rememorate sau repetate"
Este evident ca James Joyce va avea alta perceptie asupra mitului decat Mircea Eliade, sau poate ca uneori sunt complementare. Sacralitatea despre care vorbeste Mircea Eliade este sinonima cu fiinta. Fenomenologul religiilor, Mircea Eliade o spune clar in comentariile lui referitoare la Martin Heidegger publicate si in editia de la Iasi a traducerii celebrei opere a filozofului german Martin Heidegger, "Fiinta si timp",trad. de Dorin Tilinca și Mircea Arman, București, Jurnalul Literar, 1995, p. 218, reluat citatul din Mircea Eliade pe coperta a patra a volumului. Trebuie sa mai spunem aici ca intre sacru si sfant nu este sinonimie. Reamintim viziunea erudita a lui James Joyce asupra mitului, mitologiei, acum cand spre sfarsitul modernismului si inceputul postmodernismului conceptele isi schimba paradigma, se degradeaza pana la disolutie. "Ulisse" este o carte revolutionara, tocmai fiindca opune conceptiei clasice asupra mitului una actuala, a omului recent: transfigurarea trupului prin desantul psihanalitic in "zona complexelor''si aducerea lor la vedere,apotropaic.
Mircea Eliade va asertiona: "Intelegerea mitului se va numara, intr-o zi, printre cele mai utile descoperiri ale secolului XX" (in "Mythes, reves et mysteres", Paris, 1957). Replica lui James Joyce va fi: geometria si reflexivitatea trupului, mit, reverie, mister, alt mit, acum cand omenirea este intr-o situatie limita. Cele doua personalitati sunt complementare, fiecare revalorizand mitul in felul sau, cu aceeasi functie de fapt: inrourarea omului..
Sursa: https://www.facebook.com/ion.predescu.1/posts/1623522687734177
