Istorie Locala

Joi, 30 Iunie 2022 11:19

Schița partidelor și doctrinelor politice din județul Vâlcea în perioada interbelică/ II - partidele pe bază de program/ conservatorismul, liberalismul Recomandat

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sorin Oane

 

(urmare de ieri/ clic pentru vizualizarea conținutului ,,partidele pe bază personală”)

«...PARTIDELE PE BAZA DE PROGRAM: sunt partidele care se interesează mai mult de calitatea, decât de cantitatea (numărul) membrilor lor.

Ele sunt partide de cadre care regrupează mai ales reprezentanţi locali bine implantaţi şi persoane care dispun de influenţă socială. Sunt partide slab structurate, ai căror membri nu au decât o legătură superficială cu organizaţia din care fac parte. Puterea notabilităţilor este pusă în serviciul partidului în perioadele electorale. Partidele susţin o scrie de doctrine politice care sunt “discursuri” ale puterii cu privire la putere. Ele descriu ordinea socială, condamnă sau justifică fiind, în acelaşi timp, sisteme de gândire închise şi fixe, ce nu se adresează doar raţiunii oamenilor, ci şi afectivităţii lor. Asemenea unor ghiduri de acţiune colectivă ele trebuie să mobilizeze pasiunile. Deşi, în acest răstimp, judeţul Vâlcea, ca şi România Mare întreagă, nu a avut o cultură politică adecvată, el a fost frământat de marile ideologii politice care au marcat secolul XX: conservatorismul, liberalismul, ţărănismul, naţionalismul, socialismul/social-dcmocraţia şi comunismul.

 

 

 

CONSERVATORISMUL: a fost, după 1918, mai mult o stare de spirit, decât o practică şi o doctrină politică. Doctrina în sine susţinea ordinea socială tradiţională, care era cea ierarhică, rolul primordial al proprietăţii private în apărarea ordinei sociale şi al religiei ca instituţie fundamentală.

 

PARTIDUL CONSERVATOR al lui Marghiloman, nu a avut mare aderenţă la Vâlcea, organizaţia desfiinţându-se în 1925.

Vâlceanul Constantin Disescu a părăsit acest partid, încă din 1918, trecând la liberali (23). Printre cei mai importanţi membri ai organizaţiei vâlcene, s-au numărat Nicolae Puricescu (preşedintele organizaţiei vâlcene şi fost prefect în anul 1918, din partea guvernului Marghiloman), Gheorghe Tănăsescu-Govora, Constantin Vlâdulescu, Gh. F. Mihăilescu, Florin Stanciovici, Em. Bonciu, Eftimie Mărculescu, Atanasie Stoiculescu (24). Toţi cei menţionaţi au participat la alegerile din anii 1920 şi 1922 pe listele Partidului Progresist, aşa cum se numea partidul, din decembrie 1918, dar nu au fost aleşi. Partidul lui Marghiloman se menţine până în 1925, moartea liderului ducând la dizolvarea partidului, ale cărui rămăşiţe au fuzionat cu Partidul Poporului. Acum, se pune capăt şi activităţii organizaţiei vâlcene.

 

PARTIDUL CONSERVATOR-DEMOCRAT al lui Take Ionescu a fost mult mai bine reprezentat la Vâlcea, căci după 1918, majoritatea conservatorilor a trecut la takişti. Takiştii au avut chiar un ziar la Râmnicu Vâlcea, „Unirea”, care, începând cu nr. 8, introduce în subtitlu, după „conservator”, cuvântul “naţionalist”, iar din octombrie 1919 îşi ia subtitlul: «Ziar al partidului Democrat din judeţul Vâlcea» (25).

Desigur, toate aceste adăugiri reflectau schimbările de denumire ale partidului, însă, după moartea lui Take Ionescu, în 1922, cei mai mulţi aderenţi au trecut, în urma tratativelor de la Cluj, la Partidul Naţional Român. Cei mai importanţi membri ai organizaţiei vâlcene au fost: N. R. Căpităneanu, C. Oromolu, Gh. Mihăileanu, Tache Prisăceanu, Gh. Niţnlescu-Voiceşti, Ion Dimitrescu şi Dumitru Simian. Organizaţia vâlceană a partidului a participat la alegerile din 1920, dar nu a depus nici o listă la cele din 1922 (26). În acelaşi an, moare şi Take Ionescu, iar partidul dispare de pe scena politică a ţării şi, evident, a judeţului Vâlcea.

Un adept vâlcean celebru al lui Take Ionescu, a fost şi Gheorghe Derussi.

Gheorghe Derussi era un agricultor şi pomicultor din Sărăcineşti-Vâlcea. A devenit senator de Vlaşca şi ministru de externe în ultimul guvern conservator din istoria ţării, cel al lui Take Ionescu din 1921-1922. A fost şi ministru plenipotenţial în Bulgaria şi Suedia. A trecut apoi la liberali, fiind ales senator de Vâlcea în 1927. La 4 iunie 1931, a devenit senator de Vâlcea, la Colegiul consiliilor comunale şi judeţene. A murit, însă, la 11 decembrie 1931, la Bucureşti, presa vâlceană semnalând tristul eveniment. (27)

 

Dintre takiştii vâlceni, mai important a fost Constantin Oromolu.

Constantin Oromolu, fost director al săptămânalului conservator „Vâlcea Conservatoare” (1907-1911), a fost unul dintre primii aderenţi ai lui Take lonescu de la Vâlcea, încă din momentul înfiinţării Partidului Conservator-Democrat, în 1908. A funcţionat ca prefect al judeţului între anii 1912-1914. În 1921, când Take lonescu devine prim-ministru, C. Oromolu este numit prefect de Vâlcea, dar cariera lui de prefect a fost la fel de scurtă ca şi prim-ministeriatul lui Take lonescu. A trecut ulterior la averescani, pentru care a participat la alegerile din 1926 pentru Camera Deputaţilor.

PARTIDUL CONSERVATOR (Gr. N. Filipescu) a fost o grupare condusă de Grigore Filipescu, fiul lui Nicolae Filipescu (mort în 1918) - personalitate remarcabilă a luptei pentru unitate naţională de până în 1918. În 1929, Grigore Filipescu s-a desprins din Partidul Poporului, înfiinţând Liga „Vlad Ţepeş” care, la 18 martie 1932, s-a transformat în Partidul Conservator, partid ce încerca să continue doctrina vechiului partid, cu modificările impuse de noua etapă istorică. Liga a avut la Vâlcea un ziar numit „Tribuna Liberă” (1930), al cărei redactor a fost Leon Şadbev (28).

Leon Şadbey (1887-1930) era avocat. Între anii 1929-1930, el a fost şeful organizaţiei vâlcene a Ligii Vlad Ţepeş, după ce mai înainte activase ca membru marcant al organizaţiei vâlcene a P.N.Ţ., şi chiar ca şef al sectorului Măciuca. Când venise, însă, la Vâlcea ca prim-procuror al tribunalului, era... liberal. A murit dc miocardită şi a fost îngropat la cimitirul Sf. Ioan Botezătorul din Râmnic, la 20 iunie 1930 (29).

LIBERALISMUL. Pentru perioada analizată, istoria liberalismului se confundă aproape cu ultima sută de ani din istoria ţării. În perioada interbelică, liberalismul român a acţionat pentru aplicarea doctrinei “prin noi înşine”, adică pentru limitarea penetraţiei capitalului străin, pentru intervenţia statului în viaţa economică şi socială, intervenţie ce ar fi dus la democratizarea societăţii româneşti. Ideca intcrvenţionismului statal şi concepţia despre libertăţile ca “funcţii sociale” (drepturi acordate de stat în măsura în care interesele acestuia le îngăduie), au dus la naşterea neoliberalismului român, actul acestuia de naştere fiind Constituţia din 1923. Adevărul este că în perioada interbelică liberalismul a fost pervertit de politicianism, corupţie şi arivism. Liberalismul apare acum mai mult ca o doctrină purtătoare de concepte, bună pentru a înfierbânta mulţimile şi a constitui temelia discuţiilor parlamentare.

 

Liberalii promovează o democraţie de tip balcanic, adică o pojghiţă de principii democratice în spatele cărora domnea imperiul bunului plac. Partidul liberal era unul de cadre, dar şi un partid al cărui nume era suficient pentru a-1 menţine în rândul eligibililor şi a-i crea o clientelă politică. La liberali, exista un fel dc combinaţie între personajul dornic de parvenire şi o anumită clientelă dc alegători.

Aceştia îşi dădeau votul, iar dacă se ajungea la un rezultat pozitiv (alegere de deputat sau senator), cel ales plătea datoria contractată, prin “servicii” care sfidau aproape întotdeauna morala sau ţineau de codul penal. Partidul liberal este, deci, mai mult interesat de calitatea, decât de cantitatea (numărul) membrilor săi. El regrupează mai ales reprezentanţi locali bine implantaţi şi persoane care dispuneau de o anumită influenţă socială. Judeţul Vâlcea dovedeşte că partidul liberal a fost slab structurat în perioada interbelică, deoarece membrii lui nu aveau decât o legătură superficială cu organizaţia din care faceau parte. Puterea notabilităţilor era pusă în serviciul partidului doar în perioadele electorale. Iată, în continuare, partidele politice care au ilustrat această doctrină în judeţul Vâlcea:

PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL Pentru cei iniţiaţi cu politica românească interbelică, este aproape un poncif formula că judeţul Vâlcea era un “fief liberal”. P.N.L. avea în judeţul Vâlcea o bună reprezentare, în pofida faptului că judeţul era unul agricol.

Dintre liberalii de marcă daţi ţării de Vâlcea amintim aici pe:

Constantin Disescu (1854-1932), jurist, profesor universitar la Facultatea de Drept, raportorul comisiei de specialitate la Constituţia din 1923. Fost deputat şi senator. A scris numeroase cărţi de drept, în special de procedură civilă (30). A murit la 10 august 1932. In amintirea sa, locuitorii Râmnicului i-au ridicat, în centrul oraşului, un bust care a fost demolat după alegerile din 1946 (31).

Dumitru Drăghicescu (1870-1945), ideolog al partidului, vâlcean de origine (născut la Zăvoieni), a fost cel care, în 1922, a scris “Partide politice şi clase sociale”. A fost, de asemenea, un mare filozof, sociolog şi diplomat român (32). Ca diplomat, a reprezentat România la Societatea Naţiunilor. A fost deputat (1919-1920) şi senator (1927-1928) de Vâlcea.

Jean Th. Florescu, născut în 1875 la Râmnicu Vâlcea. Licenţiat în drept al Universităţilor din Bucureşti şi Paris. Fost ministru al Justiţiei. Director al revistei “La Roumanie Nouvelle”. Membru activ al Academiei Diplomatice Internaţionale de la Paris. Fost preşedinte al Baroului din Bucureşti. Autor a numeroase studii pe teme literare şi de criminalistică. Deputat, pentru prima oară, în 1904. De atunci, a fost de 12 ori membru al Parlamentului. Senator de drept. în 1931, pe când era ministru al justiţiei, s-a desprins din P.N.L., formând gruparea “Omul liber”, devenită la 12 noiembrie 1931 - Partidul Liberal Democrat.

 

P.L.D. nu a avut însă reprezentare şi în judeţul Vâlcea, rămânând un partid minuscul, profund dinastic, manevrat de regele Carol al II-lea (33).

Emil Marinescu, născut la 18 martie 1880 în Râmnicu Vâlcea. Studii: Şcoala Specială de Artilerie, Inginerie şi Marină, şef al organizaţiei Parascov din judeţul Buzău. Senator în 1927 şi 1933. A făcut şi el parte din Partidul Liberal Democrat, partid care şi-a încheiat activitatea în 1935 (34).

Mihai Oromolu, născut la Râmnicu Vâlcea în 1876. Face studii la Bucureşti, Paris şi Munchen, ajunge ministru al industriei şi comerţului (1921-1922, în timpul guvernării Take Ionescu!) şi guvernator al Băncii Naţionale (1922-1926). A fost, însă, conducător al organizaţiei liberale din judeţul Dolj (35).

 

Dintre liberalii care au reprezentat Vâlcea în perioada interbelică, numele care se impune primul este cel al lui Duca. Din 1907, când a fost ales pentru prima dată deputat de Vâlcea, judeţul a devenit „feuda” lui I. G. Duca.

I. G. Duca (1879-1933) nu era vâlcean, dar şi-a legat activitatea politică de judeţul Vâlcea. Acesta ocupase în 1903, după susţinerea unui strălucit doctorat în drept şi ştiinţe politice la Sorbona, un modest post de judecător la Horezu (36). Mai târziu, el a cumpărat o culă în comuna Măldăreşti, unde îşi petrecea vacanţele. Debutul lui Duca în Parlament a fost la 12 decembrie 1907, când a rostit un important discurs privind Legea învoielilor agricole (37). La alegerile din 1919, 1922, 1926, 1928 şi 1932, Duca a fost ales mereu deputat de Vâlcea.

După moartea, în 1930, a lui Vintilă Brătianu, I. G. Duca a devenit preşedintele partidului. Fusese de mai multe ori ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1912- 1918), al Agriculturii şi Domeniilor (1918), ministru de Externe (1922-1926), ministru de Interne (1927), iar în perioada noiembrie-decembrie 1933 a fost chiar prim-ministru.

A căzut victimă asasinilor legionari la 29 decembrie 1933, pe peronul gării Sinaia (38), în 1930, Duca a simţit nevoia să-şi alcătuiască testamentul, cu următorul cuprins: “Las cotitatea disponibilă a întregii mele averi soţiei mele, Nadia, şi rog pe fiul meu să îi lase cât va trăi ea uzufructul reşedinţei mele de vară de la Măldăreşti (Vâlcea). Doresc ca fiul meu să distrugă toate actele şi hârtiile ce se vor găsi după moartea mea şi care nu vor prezintă un interes deosebit. De asemenea, îl rog să publice, 15 ani după moartea mea, memoriile mele, făcându-le corecturile cuvenite, dacă nu cumva mor înainte de a le fi putut da forma cuvenită şi definitivă. Am întru aceasta toată încrederea în priceperea şi tactul seu. Doresc să fiu îngropat în biserica de la Urşani, lângă Horezu (Vâlcea). Dacă - ceea ce nu pot crede - această permisie ar fi refuzată, doresc să fiu îngropat lângă suspomenita biserică. Făcut la Măldăreşti, azi 28 mai 1930. 1. G. Duca \ Este de notat şi faptul că, în 1962, Nadia Duca şi Gheorghe Duca, fiul acestuia - ce se stabilise în S.U.A., încă înainte de cel de-al doilea război mondial - a donat statului român proprietatea din comuna Măldăreşti, inclusiv cula din acel loc, pentru scopuri cultural-artistice. Semnalând testamentul lui I. G. Duca, nu putem să nu apreciem că acest politician vâlcean a fost factorul de căpetenie care a împiedicat, aproape un deceniu, ascensiunea fascismului la conducerea ţării (39). Alţi liberali vâlceni de marcă au fost:

Nicolae Budurescu (1888-1974) - preşedintele organizaţiei P.N.L. Vâlcea, după decesul lui Duca, a fost subsecretar de stat pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri în guvernele I.G.Duca (noiembrie-decembrie 1933) şi Gh. Tătărescu (1934-1937) (40). Scriitor şi avocat, cu licenţa obţinută în 1912. A devenit ulterior şef de cabinet al lui I. G. Duca pe când acesta era ministrul instrucţiunii publice (1912-1918). Ales deputat de Vâlcea în trei legislaturi: 1919-1920, 1931-1932 şi 1933-1937 (41). În 1954 va deveni administrator al societăţii Sovrom-Petrol. A fost preşedinte al Societăţii pentru comerţul cu zahăr, membru al Asociaţiei economiştilor din România, membru în Consiliul Superior Naţional, Membru al Societăţii Scriitorilor din România (din 1912). Ca scriitor, a scris poezii, nuvele, proză, teatru şi a făcut numeroase traduceri. A fost decorat şi a primit diferite distincţii: Medalia: “Avântul Ţării” (1913), Medalia “Bene Merenti” cl. I pentru merite literare, ordinul “Steaua României” în grad de comandor, ordinul “Coroana României” în grad de comandor, ordinul “Serviciul Credincios” în grad de comandor, Ordinul francez “Legiunea de Onoare” în grad de ofiţer (42).

 

Grigore Procopiu (1859-1930), avocat, cu studii juridice făcute la Bucureşti, deputat şi senator liberal (ales la Vâlcea în 1919, 1922 şi 1927), membru în comitetul judeţean de conducere al P. N. L., primar al Râmnicului înainte de 1918, director al publicaţiei “Democraţia Vâlcii”, (care a apărut la Râmnic în perioada 1918-1919). A făcut parte din Grupul român al Uniunii interparlamentare, consilier la secţia a Il-a al Consiliului legislativ, membru în comisia pentru studierea ajutorării despăgubiţi lor de război, vicepreşedinte al Senatului. Ziarele vremii îl considerau “filozoful” Vâlcii. A decedat la 13 octombrie 1939 în Bucureşti şi a fost înhumat în cimitirul Sf. Ioan din Râmnic. La 13 septembrie 1939 i s-a dezvelit un bust în sala Tribunalului judeţean Vâlcea, astăzi amplasat pe Calea lui Traian. O stradă din oraş aminteşte şi acum de figura marelui jurist şi patriot (43).

I. M. Nicolescu, prefect al judeţului între anii 1918-1919, 1922-1926, 1927-1928, fost senator între anii 1928-1929, 1931-1932, 1933-1937, ales şi în 1937, fost preşedinte al organizaţiei P. N. L. Vâlcea (44). Preşedinte al Băncii Râmnicului, a fost unul dintre ultimii lideri judeţeni ai P. N. L., de până la instaurarea regimului comunist. Numele lui apare uneori şi cu completarea “Mahane”.

Eugen Băcescu, fost deputat între anii 1927-1928, fost prefect al judeţului între 1933- 1938 (45). Ales deputat la 2 iunie 1939, în timpul regimului monarhic autoritar. A devenit şeful grupării lui Guţă Tătărescu din judeţul Vâlcea, în 1945, grupare care a încercat o colaborare cu comuniştii.

C. Gh. Ştefănescu Tică, născut în 1889 la Horezu (46), avocat, primar destoinic al Râmnicului între anii 1934-1938 (47) şi apoi între 1941-1946 (48). În 1945, a devenit şeful organizaţiei din Râmnicu Vâlcea a grupării liberale a lui Gheorghe Tătărescu. Locuinţa familiei Ştefănescu era pe strada Col. Apostol Dumitrescu nr. 12, din Râmnicu Vâlcea (49).

Ionel Fărcăşanu, deputat liberal de Vâlcea între anii 1919-1920 şi 1922-1926.

Iorgu Novac, ales deputat de Vâlcea în 1922.

Emil Răuţ, avocat, era şeful tineretului liberal din judeţul Vâlcea. Redactor, din 1935, la „Îndrumarea Vâlcei”. A trecut ulterior la liberalii georgişti.

Mitică Simian, preşedintele Sfatului Negustoresc din judeţul Vâlcea, primar al Râmnicului între anii 1922-1926 şi apoi între 1931-1932, dar din partea Uniunii Naţionale conduse de Iorga, din care, ce e drept, făceau parte şi duciştii. Deputat în urma alegerilor din 1939. Era proprietarul unei fabrici de tăbăcărie.

 

Gogu Ştefănescu, fost primar al oraşului Râmnicu Vâlcea între anii 1927-1928, fost director al celei mai importante fabrici interbelice vâlcene, «Carpatina». A fost şi deputat liberal de Vâlcea, între anii 1933-1937. Ales senator în 1937.

 

Mişu Mihăilescu, fost deputat (ales în 1919 şi 1927) fost senator (ales în 1922), fost primar al oraşului Drăgăşani. înlăturat din P. N. L. de Duca, în 1933, pentru afacerism, revenit însă în partid după decesul acestuia. La moartea sa, în 1947, primarul de atunci al oraşului Drăgăşani, Mihai Mateescu, a abordat drapelul negru la primărie, iscând chiar un mic incident politic judeţean (50).

 

Ion Popescu-Zătreni, senator ales în 1919, deputat între 1922-1926, mare proprietar. Iniţial a fost învăţător, dar în 1903 a înfiinţat o Bancă Populară. Apoi a pus bazele unei Societăţi anonime pe acţiuni cu denumirea de Banca Populară, de la care a fost înlăturat (51).

 

Grigore Opran, căpitan, invalid de război (ulterior - maior), mare proprietar, ales deputat în 1927 şi senator în 1933.

Nicolae Balotescu, ales deputat în 1927.

Partidul a avut în judeţ un organ de presă propriu, „Viitorul Vâlcii” (1920-1939). În Râmnicu Vâlcea, P.N.L. controla trei bănci: Banca Râmnicului, Banca Naţională şi Banca de Scont, care constituiau suportul financiar pentru menţinerea partidului în primele rânduri (52).

 

În timpul dictaturii regale şi apoi a războiului, P.N.L.- organizaţia Vâlcea şi-a redus substanţial activitatea. Partidul nu a avut o organizaţie teritorială prea bună, fiind un partid de elite. În 1945 avea, în judeţ, în jur de 1.000 de membri (53).

PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL-GHEORGHE BRĂTIANU

În 1930, datorită neînţelegerilor în privinţa Restauraţiei, Gheorghe Brătianu iese din P.N.L., formând un partid cu acelaşi nume, P.N.L.- Gheorghe Brătianu, numit şi „georgist”. În Vâlcea, organizaţia georgistă s-a constituit la 15 noiembrie 1930, în urma unei consfătuiri ce a avut loc în sala Bulevard din reşedinţa judeţului. Consfătuirea a fost prezidată de profesorul de istorie Vasile Nicolau, fost student al lui George Brătianu (54). Dintre georgiştii vâlceni, mai cunoscuţi sunt Teodor Geantă, Dumitru Dina şi N. Enescu. Ei au editat o publicaţie locală, numită „Viaţa nouă” (1931-1937), al cărei director a fost Teodor Geantă (55).

 

Teodor Geantă (1890-1968), născut la Bujoreni-Vâlcea, este reprezentantul cel mai de seamă al partidului georgist în judeţul Vâlcea. A urmat Şcoala Normală la Câmpulung-Muscel, apoi Conservatorul din Bucureşti. Inspector general în Ministerul Culturii Naţionale (1943). Profesor la Şcoala de Muzică din Râmnicu Vâlcea.

Profesor la Şcoala nr.l din acelaşi oraş, component al orchestrei semisimfonice a Palatului Culturii şi a Şcolii de Muzică. A fost conducător al Asociaţiei Judeţene a Învăţătorilor Vâlceni, autor de cărţi didactice - alături de preşedintele Asociaţiei Profesorilor Secundari din România, Ion Nisipeanu, autor premiat pentru lucrarea „Pentru educaţia religioasă a copiilor”, creator al Băncii Învăţătorilor Vâlceni, autor dramatic - a scris piesa „Ţiganii” în 1928, alături de C. Popian, director al publicaţiei „Învăţătorul” (56). A fost şi director al publicaţiei „Viaţa nouă” (1931-1937), organ al P.N.L.- Gh. Brătianu. În 1939, a intrat în Parlament, ca deputat, din partea Frontului Renaşterii Naţionale (57). A fost vicepreşedinte al Uniunii Prunarilor din România (58).

 

Silviu Ionescu, primar la Drăgăşani între anii 1922-1926 şi între 1941-1944, a trecut la georgişti în 1930, devenind chiar vicepreşedintele organizaţiei vâlcene.

 

Marius Popescu, avocat, alt vicepreşedinte al organizaţiei georgiste vâlcene, din 1930.

Vasile Nicolae, profesor, a fost secretarul organizaţiei.

Datorită deselor vizite făcute în judeţ, atât de profesorul C.C. Giurescu, preşedintele de onoare al organizaţiei vâlcene, cât şi de Gheorghe Brătianu, organizaţia judeţeană era foarte activă, reuşind să înscrie în rândurile sale personalităţi cunoscute în judeţ, cum au fost: Dumitru Guşetoiu - profesor şi Gheorghe Bobei - profesor, folclorist, dirijor (59).

 

Dumitru Guşetoiu a fost un remarcabil profesor de istorie, el publicând în 1937 o lucrare metodică foarte apreciată, în acea perioadă, în întreaga ţară: „Metodica istoriei în şcoala secundară” (60). A predat la liceul «Al. Lahovari», între anii 1934-1937 şi 1942-1948, fiind chiar directorul acestui liceu, între anii 1944-1946. (61).

 

Gheorghe Bobei (1897-1973) a urmat Şcoala Pedagogică de pe lângă Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, pe care a terminat-o strălucit. Deşi solicitat să urmeze o carieră universitară, preferă să se întoarcă învăţător în satul său natal, Bărbăteşti. A fost şi un remarcabil folclorist, animator cultural, publicist şi poet (62).

(fragment)

Va urma (în ,,episodul” următor – Țărănismul).

___________________________

(20) D.J.V.A.N. fond Prefectura Judeţului Vâlcea,dos.22/1920, f. 153, 232 şi 334 (în Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, voi II, Ed.ştiinţifică şi enciclopedică, Buc. 1988, p.328 sc afirmă eronat că generalul Cantacuzino-Grănicerul ar 11 fost deputat independent în 1920. el fiind în realitate ales deputat de Vâlcea pe lista Partidului Poporului).

(21) Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, Ed. Antim Ivireanul. Rm. Vâlcea 1994, p.

(22)„Steaua”, din 15 august 1928, p. 3.

(23) Corneliu Tamaş, op. cit., p. 195.

(24) D.J.V.A.N. fond Prefectura Judeţului Vâlcea, dos.22/1920, f. 153, 155 şi dos.28/1922, f. 202, 217.

(25) Horia Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p. 155.

(26) Corneliu Tamaş, op. cit., p. 195; vezi şi D.J.V.A.N., fondul Prefectura Judeţului Vâlcea,dos.22/1920, f. 204 şi 217.

(27) „Naţionalul Vâlcei”, decembrie 1931, p. 6.

(28) Ibidem, p. 205

(29) Ibidem, nr. 7/ iulie 1930, p. 6

(30) Ibidem, nr. 60/decembrie 1932, p. 8.

(31) Ibidem, p. 197.

(32) Dicţionar de filozofie, Ed. Politică 1978, p. 209.

(33) Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, voi. II partea a Il-a, Ed. ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc. 1988, p. 161.

(34) Ibidem, p. 162.

(35) Ibidem, p. 146, vezi şi Cronologia guvernatorilor şi preşedinţilor B.N.R. (1880-1995), în „Magazin istoric”, nr. 7/iulie 1995, p. 62.

(36) Eliza Campus, I. Gh. Duca (1878-1933), în voi. V din Diplomaţi iluştri, Ed. politică, Bucureşti 1986, p. 368.

(37) I. G. Duca, Discurs relativ la Legea pentru învoieli agricole, Imprimeria Statului, Bucureşti, 1908, p. 3.

(38) Mircea Muşat, Ultima voinţă a lui I. G. Duca, în „Magazin istoric”, nr. 3 din 1980, p. 38.

(39) Idem.

(40) Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 521.

(41) Radu Livezeanu, op. cit., p. 45.

(42) Petre Petria, op. cit., p. 67-68.

(43) Corneliu Tamaş, op. cit., p. 163.

(44) Radu Livezeanu, op. cit., p. 22 şi 110.

(45) „Observatorul”, nr. 7-8 din 1934, p. 1.

(46) D.J.V.A.N. fond Prefectura Judeţului Vâlcea,dos. 17/1946, 1.284.

(47) Corneliu Tamaş, op. cit., p. 183.

(48) Ion Soare, op. cit., p. 66.

(49) D.J.V.A.N. fond Prefectura Judeţului Vâlcea,dos.8/1945, f.57.

(50) Ibidem, dos. 61/1947, f. 34.

(51) Ibidem, Fond personal Petre Coce, dos. 1/1948-1950, f. 82.

(52) Corneliu Tamaş, op. cit., p. 197.

(53) D.J.V.A.N. fondP. C. R- Comitet Judeţean Vâlcea,dos. 1/1945, f. 186, verso.

(54) „Curierul Muncii”, nr.44 din 10 decembrie 1930, p. 3-4.

(55) Horia Nestorescu-Bălceşti, op. cit., p. 160.

(56) „Tribuna Vâlcii”, martie 1937, p. 3.

(57) Radu Livezeanu, op. cit., p. 51.

(58) „Vremea nouă”, nr. 1/1929, p. 2.

(59) „Viaţa nouă”, nr. 3/august-septembrie 1933, p. 1.

(60) Gheorghe Tănasă, Metodica predării-învăţării istoriei în şcoală, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1996, p. 148.

(61) Corneliu Tămaş, Constantin Drugan, Gheorghe Tudor,o/?. cit. p. 337 şi 326.

(62) Petre Petria, op. cit., p. 50-51.

Informații adiționale

Citit 310 ori Ultima modificare Marți, 05 Iulie 2022 09:10
Ești aici: Home Valcea Valcea Schița partidelor și doctrinelor politice din județul Vâlcea în perioada interbelică/ II - partidele pe bază de program/ conservatorismul, liberalismul