Istorie Locala

Luni, 11 Iulie 2022 11:40

Schița partidelor și doctrinelor politice din județul Vâlcea în perioada interbelică/ V - Socialism/ Social-Democrație

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sorin Oane

(urmare din 4 iulie, clic pentru vizualizarea conținutului «Naționalismul») 

SOCIALISM/ SOCIAL-DEMOCRAŢIE, iniţial forme ale marxismului ortodox; ideea social-democraţiei a dobândit mai apoi un înţeles cu totul diferit. Marx crezuse că polarizarea socială crescândă, sărăcirea accentuată a proletariatului vor duce la ascuţirea tensiunilor sociale din societatea capitalistă şi, în cele din urmă, la revoluţie. Însă Bernstein a arătat în „Cum este posibil socialismul ştiinţific ” (1901) că lucrurile nu se întâmplă aşa; dezvoltarea capitalismului a dus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale proletariatului. De aceea, lupta pentru socialism trebuia să fie graduală şi reformistă - pentru o mai deplină democraţie, pentru creşterea controlului muncitorilor asupra producţiei, prin mijloace politice şi sindicale. Din acest moment, socialismul nu a mai fost considerat ca rezultatul inevitabil al dezvoltării capitaliste, ci mai degrabă, ca o idee morală pentru care cei ce o susţin trebuie să lupte.

Marxismul se caracterizează prin accentuarea materialismului istoric şi a consecinţei că schimbarea politică reformistă a societăţii capitaliste are limite ce nu pot fi depăşite decât prin revoluţie. Socialismul are în comun cu marxismul ideea că mijloacele de producţie trebuie să devină proprietate obştească, dar, spre deosebire de acesta, consideră că o atare schimbare poate fi rezultatul unor reforme graduale, în cadrul democratic. Social-democraţii au în comun cu socialismul ideea de democraţie, dar nu pun un accent atât de mare pe rolul proprietăţii în societate; ei definesc socialismul nu în termenii proprietăţii obşteşti, ci în termenii redistribuirii produselor şi ai unei egalităţi mai mari, într-o economie mixtă.

Mişcarea muncitorească din România a cunoscut în primii ani după 1918 un avânt remarcabil. La 12 decembrie 1918, vechiul Partid Social-Democrat şi-a schimbat denumirea în Partidul Socialist.

MIŞCAREA SOCIALISTĂ. Adevărul este că mişcarea socialistă din România a trecut, în perioada interbelică, prin numeroase frământări, generate de tendinţa unor lideri de a acţiona sub influenţa comunismului sovietic. În 1921, alături de Partidul Comunist din România a apărut Federaţia Partidelor Socialiste din România (din 1927, şi-a luat numele de Partidul Social-Democrat) care s-a manifestat în politica ţării drept partidul muncitorilor industriali. Deosebirile de concepţie politică, tactică şi strategie au dus însă la frământări în cadrul partidului. În 1928 s-a deprins din rândurile sale o grupare care a pus bazele Partidului Socialist al Muncitorilor din România, intitulat apoi, în 1932, Partidul Socialist Independent. În anul următor, acesta s-a unificat cu Partidul Socialist din România (C. Popovici) şi el o disidenţă desprinsă în 1933 din P.S.D. - costituindu-se Partidul Socialist Unitar. În 1935 s-a ajuns însă la separarea celor două grupări socialiste. Partidul Socialist Popovici şi-a reluat activitatea ca partid separat. Partidul Socialist Unitar a fuzionat în cele din urmă cu P.S.D., în 1937. Tot zbuciumul acestei mişcări poate fi greu urmărit la Vâlcea, chiar autorităţile tratând în rapoartele lor, aproape nediferenţiat, mişcarea socialistă.

PARTIDUL SOCIALIST şi-a constituit, la începutul anului 1919, o filială şi la Râmnicu Vâlcea (157). Partidul a încercat să organizeze, în primul rând, mişcarea sindicală a ceferiştilor, tipografilor, tăbăcarilor şi muncitorilor din industria lemnului. În cursul anului următor, au fost create secţiuni ale Partidului Socialist şi la Drăgăşani şi Brezoi. Secţiunea Partidului Socialist din Râmnicu Vâlcea este definitiv reorganizată la 30 martie 1920, odată cu creşterea numerică a membrilor săi, la care o contribuţie însemnată şi-a adus-o militantul craiovean C. Nicolcescu (158). Militantul craiovean urma să reprezinte şi secţiunea vâlceană a Partidului Socialist la congresul din mai 1921, dar a fost arestat şi ca urmare nu a putut participa la congres. Printre fruntaşii mişcării socialiste la Vâlcea amintim pe Anton Diaconescu (cizmar), Gheorghe Enăchescu (tăbăcar), Ion Pîrvulescu (tăbăcar), Florea Marinescu (ceferist, preşedintele sindicatului ceferiştilor din Râmnicu Vâlcea), Ion Stoica (croitor), Dinu Lazăr (tâmplar) etc. (159)

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT a avut un număr mic de membri la Vâlcea, în special la Râmnicu Vâlcea, Brezoi, Ocnele Mari şi Drăgăşani. Printre fruntaşii acestui partid amintim pe:

Alexandru Oiţă, tipograf, secretarul secţiunii P.S.D. din Râmnicu Vâlcea (160). A fost proprietarul tipografiei „Progresul grafic” din Râmnicu Vâlcea (161).

Anton Diaconescu, cizmar, a fost „patriarhul socialismului vâlcean”. În 1933 a trecut la Partidul Socialist-Unitar, devenind preşedintele organizaţiei vâlcene (162). S-a implicat activ în toate momentele sociale tensionate din perioada interbelică, prin discursuri înflăcărate. A făcut parte din conducerea organizaţiei politice Blocul Muncitoresc-Ţărănesc (163) şi a unor asociaţii de factură cultural-sportivă, precum “Societatea sportivă a muncitorilor” (164) etc. În 1944, trece la P.S.D., devenind şeful organizaţiei vâlcene (165). La o conferinţă ţinută la Drăgăşani în iunie 1945 mărturisea că are 32 de ani vechime în mişcarea socialistă (166). Locuia pe strada Hacman nr. 20 din Râmnicu Vâlcea.

D. C.Măldărescu, a fost secretarul organizaţiei vâlcene a P. S. D., între anii 1944- 1947. A fost şi directorul publicaţiei “Pandurul”, vechi militant socialist. A luptat în primul război mondial şi a ajuns la gradul de plutonier. A militat cu îndârjire pentru drepturile veteranilor de război, prin presă sau prin memorii adresate personalităţilor politice.

Constantin Stoichiţoiu, a fost preşedintele secţiei P.S.D. Drăgăşani, colonel pensionar (167).

Alexandru Bertoli, muncitor la Legătoria de cărţi şi imprimate din Râmnic.

PARTIDUL SOCIALIST-UNITAR, secţiunea Vâlcea s-a constituit la 5 februarie 1933. Din conducerea ei făceau parte: Anton Diaconescu-preşedinte, Victor Parhon (avocat) - vicepreşedinte, Alexandru Izvoranu (tâmplar) - secretar, Ion Tufaru (tâmplar), Nicolae Ceapă, membri. Dintre membrii mai importanţi amintim pe: Alexandru Izvoranu, Ilie Cămpeanu, Badea Marinescu, Cărpiniş Dumitru, Iohan Hin, toţi tâmplari, Carol Toth, ceasornicar, Constantin Oprescu, cizmar etc. (168). La scurt timp, a fost creată organizaţia de tineret, secţia Râmnicu Vâlcea a Uniunii tineretului socialist-unitar (169). Secţiunea socialist-unitară din Vâlcea a desfăşurat îndeosebi acţiuni cu caracter propagandistic în întreprinderi şi ateliere. Sub îndrumarea secţiunii şi-a desfăşurat activitatea Sindicatul tâmplarilor din Râmnicu Vâlcea ca şi cel al lucrătorilor de la Fabrica “Vasilatul” din Brezoi (170). Mai cunoscut a fost militantul Nicolae Ceapă.

Nicolae Ceapă, ceasornicar, născut la 30 septembrie 1900, în comuna Valea cu Apă, în judeţul Gorj. Devenit vâlcean prin căsătoria cu Florica Botici, în 1931. Locuia pe strada Ştirbei Vodă nr. 121. A aderat la mişcările muncitoreşti din 1932, fiind membru activ în secţia social-unitară din Râmnicu Vâlcea, până la desfinţarea acesteia, în 1938. A devenit ulterior, probabil în 1940, preşedintele breslei metalurgiste-electricieni, secţia Râmnicu Vâlcea.

Un caz cu totul aparte este cel al vechiului militant socialist, apoi comunist, Gheorghe
Cristescu.

Gheorghe Cristescu (1882-1973) secretarul general al Partidului Comunist din
România între 1922-1924, fost deputat între anii 1919-1922; nu era vâlcean, dar
închiriase o casă la Călimăneşti şi era mult timp prezent în Vâlcea. Autorităţile îi
supravegheau cu stricteţe mişcările, Cristescu fiind deseori pomenit ca agitator
revoluţionar. Din 1928 a făcut parte din conducerea Partidului Socialist Independent,
participând în 1933 la negocierile care au dus la crearea Partidului Socialist-Unitar (171).
Poliţia din Călimăneşti consemna într-o serie de rapoarte din ianuarie 1936 şi până în
noiembrie 1937 că Gheorghe Cristescu face propagandă subversivă printre muncitori şi
ţărani şi introduce idei comuniste în rândul populaţiei din localitate (172).

După 1944 a activat în cadrul mişcării socialiste din Vâlcea, fiind chiar arestat la
Râmnic la 12 martie 1947, alături de liderii locali ai partidelor istorice (173).

Din toamna anului 1937, organizaţiile P.S.U locale şi-au încetat activitatea. O parte a
membrilor P.S.U. au aderat la mişcarea comunistă, unii la cea social-democrată iar alţii la
organizaţia judeţeană a P.N.Ţ.

COMUNISMUL a avut în perioada interbelică o influenţă minoră la Vâlcea, ca şi în
România. Doctrina a radicalizat conceptul de revoluţie, revoluţia fiind transformată
treptat din mijloc în scop.

Comunismul românesc a fost ombilical legat de comunismul sovietic şi va deveni o
mişcare politică demnă de luat în seamă doar în condiţiile înaintării victorioase a Armatei
Roşii, în 1944. Vom studia însă cu atenţie evoluţia fenomenului comunist la Vâlcea, căci el face prezentului studiu de caz.

PARTIDUL COMUNIST din ROMÂNIA (folosim forma P.C.d.R. până în 1943, când, ca urmare a dizolvării Cominternului, partidul comunist nu se mai consideră o secţie a defunctei organizaţii; după această dată folosind formula P.C.R.). Până la ilegalizarea P.C.d.R. în 1924, nu cunoaştem nimic despre existenţa unor celule comuniste la Vâlcea.

Paradoxal Vâlcea intră în atenţia comunismului abia odată cu organizarea partidului comunist pe baze ilegale. Astfel, în august 1924, din iniţiativa conducerii P.C.d.R., s-a creat în Oltenia Secretariatul regional Turnu Severin, în a cărui rază de acţiune au intrat, până în 1926, judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Romanaţi, Olt, Argeş şi Vâlcea (174). În 1925 au luat fiinţa primele celule de partid, la depoul C.F.R. şi Fabrica dc tăbăcărie din Râmnicu Vâlcea, precum şi la Fabrica de cherestea „Carpatina" din Brezoi (175). Ulterior, o celulă de partid s-a creat şi la cariera “Arnota" (176). Dc remarcat faptul că o celulă comunistă era formată din trei membri (177). În acest răstimp, s-au constituit organizaţiile U.T.C. din Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani şi Brezoi (178). Criza economică din anii 1929-1933 a dus însă la radicalizarea muncitorimii vâlcene, fapt de care a profitat şi comunismul. Spre sfârşitul anului 1933, au fost reorganizate Comitetul regional Oltenia şi judeţenele de partid Dolj, Mehedinţi, Romanaţi şi Vâlcea. Cea mai puternică organizaţie dc partid era cea dc la ‘"Carpatina", formată din 6 membri, apoi cea dc la Depoul şi Staţia C.F.R. Râmnicu Vâlcea, cu 3 membri. Câte o celulă de partid mai existau şi în comunele Păuşeşti-Măglaşi, Cheia, Sărăcineşti, Vlădeşti, Mateeşti şi la Salina Ocnele Mari. La Râmnicu Vâlcea existau şi două celule de cartier. Ulterior au apărut încă 6 celule de partid, la Brezoi. În vara anului 1934, s-a organizat la Râmnicu Vâlcea Biroul judeţean al P.C.d.R. La sfârşitul anului 1934, activau în judeţ 42 de membri de partid, numărul simpatizanţilor fiind de 50-60 (179), în 1938 s-a realizat chiar un Comitet judeţean de partid, dar în noiembrie 1938 patru comunişti din conducerea comitetului sunt arestaţi, doi dintre ei fiind trimişi în justiţie. Mai târziu au fost achitaţi şi puşi în libertate (180). În martie 1939, Ion Popescu-Puţuri a primit sarcina din partea C.C. al P.C.d.R. să se ocupe de reorganizarea mişcării comuniste din această parte a ţării, el devenind, ulterior, şeful regionalei comuniste Oltenia (181). În urma a numeroase arestări din rândul cadrelor Regionalei Craiova, Comitetul Central a hotărât să mute sediul acesteia de la Craiova la Râmnicu Vâlcea, încredinţând această sarcină lui Mihai Roşianu, care în vederea acestei operaţii a convocat o conferinţa a Regionalei în casa parohială din piaţa oraşului. Din partea C.C. al P.C.R. a paticipat Constantin Agiu (182). În 1940, organizaţia judeţeană dispunea de un efectiv de 36 de cadre, din carc 22 în raza oraşului Râmnicu Vâlcea şi în satele şi comunele din jur, 7 la Brezoi, 3 la Ocnele Mari şi câte două la Drăgăşani şi la Horezu (183.

Cei mai cunoscuţi comunişti vâlceni au fost:

Ilie Stănculescu - a fost primul secretar al Comitetului judeţean Vâlcea, ales în 1932.

În 1934 mai făcea parte din Biroul judeţean al P.C.d.R., dar se ocupa cu munca organizatorică. În 1949 va deveni directorul Societăţii "‘Carpatina” din Brezoi (184). Se născuse în 1895, în comuna Stoeneşti, prenumele părinţilor săi fiind Nae şi respectiv Ioana.

Iosif Himler, tâmplar de meserie, membru de partid din 1932. Se născuse la 13 februarie 1892, la Tg. Mureş, dar devenise vâlcean prin căsătorie, în 1911, când a luat de nevastă pe Anica Popa din Câineni-Vâlcca. Era de origine germană şi de religie catolică. S-a stabilit la Râmnicu Vâlcea pe strada Remus Belu nr. 9. A înfiinţat în 1933, la Râmnicu Vâlcea, Liga Muncii, pentru care a şi candidat la alegerile din 1933. În 1934 a devenit secretarul Biroului judeţean al P.C.d.R. (al doilea secretar judeţean de partid; avea numele conspirativ „Ioșca”). În mai 1946 a devenit primarul oraşului Râmnicu Vâlcea, după ce s-a ocupat un timp de organizarea mişcării sindicale în cadrul Conferinţei Generale a Muncii, la nivelul judeţului Vâlcea.

Petre Chirtop, tâmplar, născut la 6 iunie 1900 în comuna Fofeldea, judeţul Sibiu. Membru de partid din 1933, fost responsabil cu munca sindicală din cadrul Biroului ales în 1934. Din 1940 este secretar al comitetului judeţean de partid (al treilea secretar de partid judeţean), până în 1945. Ulterior a reprezentat P.C.d.R., în 1944, în cadrul Blocului Naţional Democrat, filiala constituită la Râmnicu Vâlcea. (185)

Vasile Oproiu, tipograf la Tipografia Gutenberg din Râmnicu Vâlcea, a răspuns din 1932 de Comitetul judeţean U.T.C.

Gheorghe Belu, tâmplar, născut la 24 aprilie 1908 la Râmnicu Vâlcea, a tăcut parte din conducerea Comitetului judeţean de partid din 1932, în calitate de casier. Şedinţa de organizare a Biroului judeţean din 1934 a avut loc în casa sa din strada Prelungirea Remus Belu nr. 20 (186). Căsătorit în 1935, cu Roza Gebel din Codlea-Braşov.

Ion Pătrăşcoiu, preot la Măciuca, a activat în ilegalitate. Va deveni prefectul judeţului Vâlcea în 10 august 1946 şi va deţine această funcţie până în 1949. Va trece însă la Frontul Plugarilor, devenind chiar şeful organizaţiei judeţene.

Ion Grigore-Gorun, tâmplar, născut în 1905 la Bărbăteşti-Vâlcea, a fost responsabil de presă în Biroul ales în 1934. A fost redactorul publicaţiei “Facla Muncii” (1935), care însă a avut doar două numere (187). Căsătorit, fără copii, locuia în comuna Mateeşti. În 1936 a făcut propagandă pentru Blocul Pentru Apărarea Libertăţilor Democratice cu ocazia alegerilor de la Turnu Scverin. A murit în anul 1957.

Dumitru Cumpănaşu, preot la Grădiştea, a fost comunist ilegalist; după 23 august 1944 a ajuns general de securitate şi inspector general al penitenciarelor din România, iar din 19 septembrie 1945, chiar prefect de Dolj. Fiul său, Ion Cumpănaşu, a fost membru supleant al C.C. al P.C.R. (1984-1989) şi şeful Departamentului Culte în aceiaşi perioadă (188).

Ion Magheru, muncitor tipograf, a fost primul secretar al Comitetului judeţean al U.T.C.-ului, între anii 1932-1935 (189).

Ion Lateş, tipograf la Tipografia Gutenberg din Râmnicu Vâlcea, a fost secretar al Comitetului judeţean U.T.C. din 1935 până în 1937.

Născut la 19 ianuarie 1913 în comuna Cristonoie-Siberia. Părinţii lui erau originari din Soroca-Basarabia. În jurul anilor 1929-1930 s-a stabilit definitiv la Vâlcea, ca în 1931 să intre ucenic la tipografia Gutenberg din Râmnicu Vâlcea. În 1937, pleacă la Bucureşti pentru a urma o şcoală superioară de arte grafice. Moare la 30 ianuarie 1951, la vârsta de numai 38 de ani, lăsând în urmă o fetiţă de 8 ani. A fost incinerat la crematoriul “Cenuşa” din Bucureşti. O parte din cenuşa sa a fost depusă la cimitirul Sf. Ion din Râmnicu Vâlcea, alături de rămăşiţele soţiei sale Paraschiva Ţârea, decedată în 1948 de T.B.C. (într-un spital din Braşov).190

Mihail Gh. Mitrea, a fost secretarul judeţenei U.T.C. Vâlcea între anii 1932-1935.

Comunismul vâlcean era unul de... familie, printre comunişti se aflau, desigur, şi aproape toate soţiile celor de mai sus: Ana Stănculescu, Ana Belu, Ana Himlcr, Paraschiva Lateş şi Silvia Chirtop. Cu toate eforturile numărul comuniştilor nu a depăşit, la Vâlcea, până în 1944, cifra de 40, cu toţi simpatizanţii (191).

În perioada interbelică au existat multe organizaţii de masă în România, pe care unii istorici comunişti s-au grăbit să le plaseze sub patronajul P.C.d.R. Aceste organizaţii au cuprins de regulă câteva sute de persoane. Ele i-au reunit pe oameni pe baza unor platforme de revendicări general-democratice, unele culturale, altele antifasciste, sau pur şi simplu pentru a-şi aduce adeziunea totală la obiectivele patriotice. Astfel de organizaţii, la Vâlcea, au fost: “Prietenii naturii” (1922-1924), “Comitetul antifascist” (1933), “Liga Muncii” (1933-1934), “Blocul Democratic” (1935-1936) - al cărui preşedinte a fost comunistul Iosif Himler, până la dizolvarea acestuia în noiembrie 1936 - sau “Uniunea Democratică” (1937-1938). Aceste organizaţii şi-au fixat drept obiective: lupta pentru apărarea libertăţilor democratice şi a independenţei naţionale, ridicarea nivelului de trai, instaurarea unui guvern al forţelor democratice etc. La Râmnicu Vâlcea, secţiunea Uniunii avea în frunte pe învăţătorul Mihail Roşianu din Mateeşti. În martie 1938, odată cu instalarea regimului monarhic autoritar, toate aceste organizaţii şi-au încetat activitatea (192).

Cea mai importantă organizaţie politică interbelică influenţată, oarecum, de comunişti a fost “Blocul Muncitoresc-Ţărănesc”.

Începând cu anul 1926, comitetele locale ale B. M. Ţ. s-au constituit la Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani şi Ocnele Mari (193). În fruntea organizaţiei se aflau lideri socialişti sau sindicali, precum: Marin Badea, Anton Diaconescu, Alexandru Oiţă, Alexandru Bertoli, Ion Câmpeanu (194). Organul B.M.Ţ., ziarul „Înainte” a circulat şi printre sătenii vâlceni. Organizaţia a fost interzisă de autorităţi în 1935.

PARTIDELE DE MASE sunt cele care cuprind un număr mare de aderenţi. Atunci când regimul este totalitar, partidul de masă devine unic. În cazul României de până în 1940, există doar situaţia dintre anii 1938-1940, adică regimul monarhiei autoritare, când s-a experimentat un astfel de partid de masă.

FRONTUL RENAŞTERII NAŢIONALE s-a înfiinţat prin decret regal în 15 decembrie 1938, fiind singurul partid admis. Şeful acestei formaţiuni era însuşi regele; membrii frontului purtau uniforme speciale şi se salutau între ei prin ridicarea braţului drept.

Ideea partidului unic a avut o slabă aderenţă, el neputând dobândi caracter naţional, evidenţiindu-se doar ca grupare de forţe sociale şi politice controlate de monarh. În vara anului 1940, la 22 iunie, F.R.N. a primit numele de Partidul Naţiunii. F.R.N. nu a reuşit să se închege ca un organism viabil, să genereze o mişcare capabilă să înlocuiască vechile partide. Mecanismul statal nu a reuşit să pună în mişcare masele în direcţia dorită de regim. În Front au fost obligaţi să se înscrie, de la început, sute de mii de persoane care constituiau funcţionarii statului. Alături de ei au venit şi o parte din membrii vechilor partide politice, ca şi pe cei care socoteau acest partid ca un azil care să-i ferească de represiunile regimului carlist. Doar liderii P.N.L. şi P.N.Ţ. au boicotat de la început F.R.N.

La Vâlcea preşedinte al F.R.N. a fost Constantin Tetoianu-Bebe (195).

Judeţul a fost condus în acest răstimp de militari, precum: colonelul Anton Teodorescu (1938-1940) şi apoi de colonelul Mihail Dobriceanu (1940). (196).

La Râmnicu Vâlcea, organul de presă al frontului era „Biruinţa”, având ca director pe Nicolae Cristofor (197).

SCURTE CONCLUZII

Partidele despre care am scris în acest capitol, aveau, sub raport numeric, o reţea restrânsă de membri şi simpatizanţi constanţi, care de obicei activau cu predilecţie în timpul campaniilor electorale. Deşi în general ele nu reprezentau clase sau pături sociale, au activat, totuşi, ca instrumente politice de clasă. Un lucru este însă foarte clar. Societatea românească interbelică a căpătat “gustul” organizării politice. Din păcate, regimurile politice care s-au perindat în fruntea ţării, nu au antrenat masele la conducerea ei.

Democraţia a fost mai mult clamată decât aplicată.

Există astăzi tendinţa dc a considera perioada interbelică drept un fel de epocă de aur

a istoriei româneşti.Este de netăgăduit că, în domeniile economic şi cultural, ea a

înregistrat remarcabile progrese.

Pe plan politic, însă, democraţia s-a degradat şi a căpătat aspecte caricaturale. Clasa politică pierduse mult                         din prestigiul de odinioară.

Războiul din anii1916-1918 a constituit un examen lacare ea s-a prezentat foarte

slab. Pe acest fond a apărut legionarismul, camarazii lui Corneliu Zelea Codreanu considerând că această clasă politică făcuse mai mult rău ţării decât duşmanul însuşi. Comunismul a apărut însă datorită faptului că în anii 1919-1920 Rusia sovietică, despre a cărei situaţie reală se ştia foarte puţin, înfierbânta imaginaţia celor dornici de echitate socială.

Angajarea oamenilor în cadrul unui partid depindea acum în mod esenţial de două lucruri: de statutul lor social şi de ...caracter.

Statutul social era decisiv în ceea ce priveşte participarea individului la viaţa politică. Ridicarea unei clase la o poziţie de mai mare importanţă în cadrul comunităţii era totdeauna însoţită de educarea unui anumit număr din membrii ei pentru a face politică în mod profesional. Oamenii prezentaţi în acest capitol au reprezentat elita politică şi cea mai mare parte a celei culturale vâlcene, din perioada de până la comunism (excepţie fac desigur, cei din partidele muncitoreşti). În general, observăm că ei fac parte din clasa avută a societăţii, că au preocupări artistice, mulţi dintre ei fiind chiar scriitori (Dumitrescu Colteşti, Budurescu, Lazăr Popescu, Gyr, Teodor Geantă, Gheorghe Bobei, Daniilescu, etc.), că sunt oameni de o aleasă ţinută intelectuală, remarcabili profesionişti în domeniile lor.

Toţi sunt şi gazetari, creatori de opinie, într-o vreme în care ziarele formau publicul, îl educau politic. Pe de altă parte, oportunismul acestor politicieni a devenit repede remarcat, chiar de mai puţin educata, politiceşte vorbind, societate vâlceană, dominată, totuşi, de o ţărănime analfabetă. Iată doar un scurt fragment din memoriile profesorului Angelescu în care îşi analiza câţiva colegi de-ai săi: „Constantin Tetoianu, fost averescian, fost ţărănist; Constantin Săndulescu, fost liberal, fost ţărănist, fost frontist...” (198). Dar lista “migranţilor politici” poate continua cu: Adam Ionescu (fost averescan, fost ţărănist, fost lupist, fost frontist), Gheorghe Mihăileanu (fost conservator, fost averescan, fost iorghist, fost argetoianist), Dinu Simian (fost liberal, fost ţărănist), Octav Livezeanu (fost ţărănist, fost lupist, fost adept al lui Ralea, apoi al lui Cuza, ca în final să treacă la comunişti), Dumitrescu Colţeşti (fost ţărănist, fost iunianist, revenit apoi la ţărănişti), Dumitru Zena ( fost averescan, fost gogist, apoi legionar) etc. Acest fapt dovedeşte cu prisosinţă faptul că ideologiile au animat mai puţin viaţa politică vâlceană şi că mult mai mult a contat “ciolanul puterii”. De altfel spectacolul “migranţilor politici” de la un pol la altul este unul obişnuit pentru scena politică românească interbelică. Vom constata din paginile următoare că organizaţii întregi dispăreau în preajma alegerilor, trecând de partea guvernului, care organiza şi... câştiga alegerile. Practic politicianul vâlcean nu face nimic din convingere ideologică, din dorinţa de a rezolva problemele comunităţii. Partidele sunt pentru el vehicule prin care îşi poate atinge ţintele subiective, fiind gata oricând să le abandoneze, dacă nu-i servesc interesele personale. Iată de altfel cum definea partidul politic profesorul vâlcean Nicu Angelescu: “o asociaţie de ajutor mutual pentru îndeplinirea unor scopuri personale pe seama ţării (199).

La Vâlcea, ca de altfel în întreaga Românie, analfabetismul a generat imobilism social şi neparticipare la viaţa politică. Dar dacă partidele “capitaliste” au favorizat oamenilor accesul la politică pe calea educaţiei şi a meritului personal, partidul comunist vorbea doar despre “cucerirea” puterii prin revoluţie, accesul la viaţa politică putându-se astfel realiza doar pe calea violenţei. Comuniştii considerau că se formează ca oameni politici doar în lupta contra duşmanului de clasă şi prin instrucţia ideologică din cadrul partidului.

“Revoluţionari profesionişti”, comuniştii au operat, în special, cu criteriul de clasă cunoscut: proletariatul versus burghezia.

Sigur, ascendenţa partidelor politice de după 1918 se înscrie în cadrul extinderii la scară naţională a vieţii politice, fapt datorat lărgirii sufragiului, dezvoltării şcolarizării şi accesului la informaţii, conştientizării raportului dintre societate şi comunitatea locală. Toţi aceşti factori au transformat contextul şi mizele vieţii politice.

Handicapul societăţii româneşti interbelice nu era însă de natură politică, în ciuda oportunismului dovedit de oamenii noştri politici sau al dispersării forţelor politice într-o mulţime prea mare de partide.

Nenorocirea societăţii româneşti era că un sistem politic modern, eficace într-un anume fel, cu un grad de participare a cetăţenilor la o viaţă publică în creştere, nu putea funcţiona pe baze economice arhaice, într-o societate tradiţională. Vâlcea dovedeşte, dacă mai era cazul, că vechea luptă dintre formă şi fond era încă deschisă în România interbelică.

  

_____________

157 Gheorghe Dumitraşcu, Mişcarea muncitorească şi socialistă din judeţul Vâlcea im primii ani de după Marea Unire (1918-1921),în „Studii vâlcene”, VI/1983, p. 53.

158 Idem

159 Idem, p. 61

160 Gheorghe Dumitraşcu, Aspecte privind mişcarea muncitorească din judeţul Vâlcea im anii crizei economice (1929-1933), în „Buridava”, 4/1982, p. 175.

161 „Naţionalul Vâlcei”, nr. 4/1928, p. 4.

162 Corneliu Tamaş, op. cit.,p. 218.

163 Ibidem,p. 215.

164 Ibidem,p. 216.

165 D.J.V.A.N., fond Prefectura judeţului Vâlcea, dos. 10/1945, f. 322.

166 „Pandurul” din 7 iunie 1945, p. 2.

167 Idem.

168 vezi caietul II din Memoriile lui Pavel Chirtop, p. 4, aflat în posesia autorului acestui studiu.

169 Gheorghe Dumitraşcu, op. cit.,p. 175.

170 Idem.

171 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 483.

172 D.J.V.A.N., fond Serviciul administraţiei, dos. 9/1936, f. 23.

173 Radu Livezeanu, op. cit., p. 101.

174 Romus Dima, Mişcarea muncitorească din Oltenia, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1982, p. 178.

175 D.J.V.A.N., fond Manuscrise, dos. nr.2, f. 4.

176Gheorghe Dumitraşcu, Noi forme organizatorice şi politice folosite de secțiunea Vâlcea a P.C.R. în condiţiile muncii ilegale (1924-1928), în Studii vâlcene VII/1985, p. 100.

177Ibidem, p. 101.

178 D.J.V.A.N., fond Manuscrise, dos. nr.4, f. 6 şi fond Prefectura judeţului Vâlcea, dos. 16/1925, f. 25.

179 Gheorghe Dumitraşcu, Principalele obiective ale organizaţiei Vâlcea a P.C.R in perioada 1924-1940, în Studii vâlcene IV/ 1980, p. 71.

180 Ibidem p. 73

181 Ibidem p. 74

182 Mihail Roşianu, Ne pregătim pentru marele preludiu. Insurecţia, în „Orizont" (Rm. Vâlcea), supliment, aprilie 1971, p. 5.

183 Gheorghe Dumitraşcu,op. cit., p. 74.

184 Gheorghe Dumitraşcu, Aspecte privind mişcarea muncitorească din judeţul Vâlcea un anii crizei economice (1929-1933),în „Buridava” 4/1982, p. 173 şi Corneliu Tamaş op. cit.p. 218; vezi Petre Bardaşu, Gheorghe Simeanu, Brezoi, 100 de ani de industrie forestieră,Tipografia Rm. Vâlcea, 1973, p. 107.

185 Serghie Iandola, op.cit.,în „Curierul de Vâlcea”, nr. 968 din 13-14 nov. 1993, p. 3, vezi şi D.J.V.A.N. fond Manuscrise,dos. 3, f. 6; Chirtop a lăsat şi o serie de însemnări, scrise în 1977, prin care încerca să-şi povestească viaţa, şi bineînţeles activitatea din partidul comunist. Manuscrisul se află în posesia autorului acestui studiu.

186 Petre Bardaşu, Din lupta comuniştilor vâlceni pentru stăvilirea pericolului fascist (1934-1940), „Studii vâlcene”, 11/1974, p. 104, vezi şi D.J.V.A.N. fond Manuscrise,dos. 85, f. 48.

187 Horia Nesorescu-Bălceşti, op. cit.,p. 102.

188 Gheorghe Crişan, op. cit., p. 84.

189Mărturisesc că am trăit şi am văzut visul împlinit. Memoriile lui Mitrea Gh. Mihail, manuscris aflat la D.J.V.A.N, fond Manuscrise, dos. nr. 1 np.

190 Mihai Toartă, Ion Lateş, în „Anale de istorie”, nr. 6/ 1972, p. 227, vezi şi Memoriile lui Mitrea Cih. Mihail, p. 16-18.

191 vezi Petre Chirtop, op. cit., caietul II, p. 5.

192Gheorghe Dumitraşcu, Unele organizaţii de masă legale şi ilegale create, conduse sau influenţate de P.C.R. în judeţul Vâlcea în perioada interbelică, în „Studii vâlcene”, V/1982, p. 102

193 D.J.V.A.N, fond Manuscrise, dos. nr.2, p. 4.

194 Gheorghe Dumitraşcu, op. cit., p. 102.

195 „Îndrumarea Vâlcei”, 15 martie 1940, p. 4.

196 Ibidem, nr. 144/ 1 iulie 1940, p. 1.

197 Horia Nestorescu-Bălceşti, op. cit. p. 79.

198 Nicu Angelescu, op. cit., caietul XIII, p. 7 verso.

199 Ibidem, caietul IX, f. 71.

Informații adiționale

Citit 193 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea Schița partidelor și doctrinelor politice din județul Vâlcea în perioada interbelică/ V - Socialism/ Social-Democrație