Scurt istoric
Primele mărturii documentare despre existența izvoarelor minerale de la Cozia, datează din anul 1520, pe care le găsim în lucrarea monografică Viața și traiul sfinției sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Tarigradului, care a strălucit între multe patimi şi ispite în Tarigrad şi Ţara Românească, scrisă de chiar Gavriil Protul, adecă mai marele Sfetagorii (Muntele Sfant - Atos), în anul 1520. Gavriil a participat la târnosirea Mânăstirii Curtea de Argeş în ziua de 15 august 1517, după care a vizitat şi Mânăstirea Cozia. În lucrarea meționată, el a făcut, printre altele, următoarele consemnări: " această regiune (Cozia, n. n.) este plină de toate bunătăţile, cu munţi mari şi vii, îngrădită şi ocolită de un mare râu...) şi acolo cură pucioasă (...), am văzut cu ochii noştri şi i-am zis pământul făgăduinţei".
Mai târziu, prin 1830, dr. C.F. Siller a analizat compoziția chimică a izvoarelor de la Cozia. Peste un sfert de veac, în 1855, tot un medic, dr. Carol Davila a fost însărcinat din "înaltă poruncă" (a domnitorului Barbu Ştirbei, n. n.) să cerceteze, împreună cu o echipă de specialişti, apele minerale de la Balta Albă şi Călimăneşti. După studiile efectuate tot în acelaşi an (1855), dr. Carol Davila a propus construirea, în zona Cozia, a unui hotel şi a unui "aşezământ balnear cu 50 camere de băi minerale".
Propunerea avea să se materializeze abia peste cinci sferturi de veac, în zilele noastre. În anul 1855, principele Barbu Ştirbei a emis chiar un ordin, cu nr. 1724, în care poruncea ca izvoarele minerale de la Cozia să fie folosite în scop terapeutic. Din nefericire, ordinul nu s-a aplicat, probabil din lipsa fondurilor băneşti.
Trecut-au anii, care au aşternut vremelnic mantia uitării peste aceste comori naturale de sănătate, până într-o zi. Ziua "redeşteptării" s-a ivit la 28 octombrie 1968, când harnicul şi întreprinzătorul prof. dr. docent Traian Dinculescu, directorul Institutului de Balneofizioterapie din Bucureşti, a început primul foraj din imediata apropiere a campingului de la Cozia, pe malul drept al râului Olt. Această dată marchează zorii Coziei balneare. În perioada 1968-1975, aici s-au forat 5 izvoare în partea de sud a Mânăstirii Cozia, de către Institutul de Balneofizioterapie Bucureşti.
În anul 1969, la aproximativ 800 m spre nord de Mânăstirea Cozia, tot pe malul drept al Oltului, s-au forat încă două surse de ape minerale de către I.S.P.I.F Bucureşti; aceste izvoare au fost astupate mai târziu, în anii 1979-1980, de lucrările hidrocentralei de la Turnu.
Tinând seama de apariția acestor noi surse de ape minerale, cu certă valoare terapeutică, şi avându-se în vedere amplasarea lor într-o zonă geografică pitorească şi însorită, s-a hotărât ca în aceste locuri să se construiască un complex balnear. La realizarea lui şi-au adus contribuția personalități centrale şi locale: Dan Cosma --ministrul turismului, dr. Sergiu Ştefănescu - directorul direcției balneare şi colaboratorul său principal dr. Laviniu Munteanu, amândoi - tot din cadrul Ministerului Turismului; prof. dr. docent Traian Dinculescu - directorul Institutului de Balneofizioterapie din Bucureşti; Petre Dănică - preşedinte şi ec. Nicolae Albu - vicepreşedinte al Consiliului Popular al judeţului Vâlcea; Vasile Dumitrescu - primarul oraşului Călimăneşti, C. Predescu - director coordonator al Întreprinderii Balneare Călimăneşti şi dr. Gh. Mămularu de la aceeași întreprindere. A trebuit mai întâi să obținem de la Cooperativa Agricolă de Producție Jiblea - Călimăneşti (preşedinte - Gh. Iacobici) aprobarea de a vinde stațiunii suprafața de 5000 mp în zona respectivă. După aceasta, s-a impus mutarea campingului de la Cozia în partea de sud a oraşului Călimăneşti, la Seaca.
În toamna anului 1971, a început întocmirea proiectului pentru un complex balnear cu 1200 locuri de cazare şi bază de tratament, care să fie amplasat în locul fostului camping. Lucrarea a fost executată de Institutul "Proiect" de la Braşov, fondurile băneşti fiind alocate de Ministerul Turismului.
Tot în toamna anului 1971 Liceul teoretic din Călimăneşti şi-a schimbat profilul, devenind liceu economic de turism, în vederea pregătirii cadrelor corespunzătoare.
În ziua de 7 aprilie 1972, de Ziua Mondială a Sănătății, s-au pus temeliile primului hotel şi ale bazei de tratament. Să ni se ierte lipsa de modestie, dar tot greul treburilor a căzut pe umerii celor doi directori ai stațiunii: C. Predescu şi dr. Gh. Mămularu. Începând cu această zi - 7 aprilie 1972 - ziua noastră de lucru începea dimineața la ora 5.00, pe şantier. Lucrările au fost executate de Intreprinderea de Construcții - Montaj a județului Vâlcea.
În ziua de 28 iunie 1976 s-a inaugurat Hotelul Căciulata (nr. 1) şi baza de tratament. În luna august 1977 a fost dat în folosinţă hotelul Cozia (nr. 2), iar în august 1979 a intrat în funcțiune hotelul Oltul (nr. 3); în decembrie 1979, a fost terminat în întregime și hotelul Oltul.
Complexul Balnear Cozia se compunea din 3 hoteluri, fiecare dintre acestea având câte 400 locuri de cazare: Căciulata (în partea de sud), Cozia în (partea de nord) şi Oltul (în partea de est); între ele, se află baza de tratament.
Hotelurile au fost construite cu un înalt grad de confort, ele dispunând de pensiuni restaurant, săli de lectură și terase însorite. La hotelul Căciulata functionau: un magazin cu exponate de artizanat indigen, farmacie, librărie, frizerie şi coafură, iar la hotelul Cozia - poșta, sala polivalentă pentru simpozioane, biblioteca, o cofetăria și sala cu jocuri mecanice. La hotelul Oltul, la mezanin, se află o sală pentru conferinţe şi simpozioane.
Baza de tratament, situată între cele 3 hoteluri, este legată funcțional de acestea prin culoare închise, luminoase. Ea cuprindea următoarele secții: băi de ape minerale, băi minerale (la cadă), hidroterapie, electroterapie, aerosoli, masaj, săli de gimnastică medicală, două piscine, saună, încă o piscină cu apă sulfuroasă termală în aer liber și buvetă pentru izvoarele minerale de cură internă (Cozia 2, 3 şi 4).
În partea de nord a complexului, s-au construit şi terenuri de sport. Izvoarele minerale au fost forate, aşa cum am mai spus, în perioada 1968-1975, la adâncimi variabile, de 56 m până la 807 m. Izvoarele Cozia 1, 2, 3 şi 4 se află în spatele hotelurilor Oltul şi Căciulata, iar Cozia 5 - la cca. 250 m nord de hotelul Cozia. Din punct de vedere chimic, acestea sunt ape sulfuroase, cloruro-sodice, iodurate (Cozia 1, 3 şi 5), magneziene (Cozia 4 şi 5). După concentrație (mineralizare totală la litru) toate sunt hipotone, variind de la 1,25 gr.‰o (Cozia 2) până la 6,45 gr.‰% (Cozia 1). Temperatura este şi ea variabilă: sunt izvoare reci sub 20° C (Cozia 2, 3 şi 4) şi termale, peste 40° C (Cozia 1 şi 5). În anul 1983, în partea de nord, la cca 300 m de hotelul Cozia, a fost forat un izvor până la adâncimea de 3250 m şi s-a obținut apă a cărei temperatură este de 90° C. Din punct de vedere chimic, ea este o apă sulfuroasă cloruro-sodică, bicarbonatată, calcică şi magneziană.
Virtuţile curative ale Coziei balneare Aici se pot trata:
boli ale aparatului digestiv şi glandelor anexe: gastrita, colita, ulcerul gastric şi duodenal, hepetita cronică stabilizată, dischinezii biliare, colecistite, litiaza biliară, pancreatita cronică;
- boli renale, litiază simplă şi asociată cu infecții urinare, pielonefrita cronică, cistita;
- boli reumatismale inflamatorii, degenerative şi abarticulare;
-sechele posttraumatice ale membrelor superioare şi inferioare;
- boli metabolice: guta, obezitatea şi diabetul zaharat;
- boli respiratorii şi O.R.L., bronşita, astmul bronsic, sinuzita, faringita, laringita; - boli alergice cutanate respiratorii și digestive.
Cozia balneară s-a înscris chiar de la "naştere" în şirul stațiunilor balneare de interes național și internațional.
