Oraşul a cunoscut o dezvoltare susţinută de-a lungul întregii perioade regulamentare. Documentele anului 1840 consemnau existenţa Râmnic a 302 case (123 de case în vopseaua de roşu şi 179 case în vopseaua de negru) (7). În numai 14 ani, o catagrafie de la nivelul anului 1854 consemna 442 de clădiri în cuprinsul oraşului, o creştere netă cu peste o treime.
Toate aceste realităţi au forţat autorităţile să implementeze o legislaţie de inspiraţie europeană referitoare la sistematizarea oraşelor, pentru a crea premizele unei armonioase dezvoltări a lor.
Norme referitoare la regimul construcţiilor
Anul 1833 aducea cu sine obligaţia tuturor „hălăduitorilor orăşeni care de acum înainte va clădi binale la uliţă” ( 8 ) să anunţe acest lucru Magistratului orăşenesc. Porunca nr. 6856 din acelaşi an a Departamentului Treburilor din Lăuntru impunea tuturor celor care doreau să–şi închidă curţile sau grădinile cu garduri „despre uliţă” obligativitatea de a „lăsa la uliţi patru palme domneşti din locul său sau mai multe, după trebuinţă, până când uliţile atât cele mici cât şi cele mari din mahalale vor fi în lărgime de 6 stânjeni” (9) , astfel încât să ofere condiţii optime de circulaţie carelor. Din 4 martie 1837, cei care doreau să construiască „binale” noi, să reconstruiască case vechi sau să refacă garduri erau obligaţi să ceară Magistratului, cu cel puţin trei zile înainte de începerea lucrărilor, eliberarea unui „bilet” de construire, echivalent cu autorizaţia de construcţie din prezent. Celor care nu respectau regulamentul li se punea în vedere că „le va fi acea lucrare zadarnică şi neîngăduită” (10).
În urma cererii, un membru al Magistratului se deplasa la locul construcţiei, împreună cu un reprezentant al poliţiei orăşeneşti, „spre a chibzui şi a hotărî lucrarea după poziţia locului şi fiinţa trebuinţii” (11). Obiectivele legislaţiei erau „zidirea caselor după un plan regulat şi aşternerea uliţelor cu piatră”.
Respectarea legii cădea în sarcina cinovnicului Magistratului, printre îndatoririle sale numărându-se şi aceea de a „fi cu priveghere în tot coprinsul oraşului, ca nimeni să nu fie slobod a face vreo clădire în faţa uliţelor până nu va lua bilet de la cinstitul Magistrat”. În momentul în care identifica un proprietar care construise fără „bilet”, anunţa Magistratul. Acesta delega poliţia orăşenească să investigheze abaterea respectivă, de cele mai multe ori construcţia nelegală fiind desfiinţată. În luna mai a anului 1834, autorităţile „au tăiat” gardul unei silişti a vistierului Iordache Olănescu, pentru că astupa o fereastră a vecinului său şi nu luase aprobare de construcţie de la Magistrat (12). Dacă lucrarea realizată nu aducea atingere lăţimii de şase stânjeni a uliţei, proprietarul primea numai „biletul” de la autorităţi, fiind liber a continua lucrările începute.
Normele de construcţie a clădirilor au fost completate în anul 1855 cu ordinul Ministerul de Interne referitor la dimensiunile „cărămizilor mari de clădiri: lungimea de 0,145 stânjeni -26,5 cm; lăţimea de 0,070 stânjeni-15,5 cm; grosimea de 0,030-6cm”...»
(fragment)
Sursa: Bogdan Dumitru Aleca/ «Aspecte referitoare la sistematizarea oraşului Râmnic în perioada regulamentară», revista Buridava nr. 9/ 2011
__________
*cronologic, perioada de la 1831-1832 până la Convenţia de la Paris din 19 august 1858 care aboleşte Regulamentele Organice
2 P.O.R.V., dos. 14/1833, f. 219.
3 Ibidem, dos. 13/1833, f. 5.
4 Idem, dos. 9/1831, f. 41.
5 Ibidem, f. 96.
6 P.J.V., dos. 86/1831, f. 51.
7 P.O.R.V., dos. 16/1832, f. 82v şi 94v.
8 Idem, dos. 13/1833, f. 1.
9 Idem, dos. 9/1851, f. 85.
10 Idem, dos. 13/1833, f. 108.
11 Ibidem.
