Drumul vieţii
Petrache Poenaru, cunoscut, mai ales, cu prenumele Petrache descinde din familia boierilor vâlceni Otetelişanu, cu moşii în zona Bălceşti-Otetelişu. S-a născut la Beneşti, iar copilăria şi-o petrece în comuna natală. învăţătura de carte şi-o începe, mai întâi, în familie, iar la vârsta de numai cinci ani a fost dus de tatăl său la un grec, care, în zelul său aprins de a-l învăţa elineşte, a îmbolnăvit pe micul elev. Asupra acelei perioade, Petrache Poenaru ne-a lăsat o amintire care a avut efect asupra comportamentului său de adult. Astfel, la Brădeşti (Dolj) - spune autorul - „petrecui cinci ani la învăţătura elementară a limbii greceşti şi-mi însuşeam aşa de mult această limbă, încât mai că uitasem limba părinţilor mei, fiindcă dascălul grec mă urmărea îndeaproape, să n-auză că ies din gura mea alte vorbe decât grecească. Până şi femeia ce-mi dăduse maică-mea pe lângă mine, să mă îngrijească, a fost nevoită să înveţe şi ea greceşte. Peste cinci ani, venind maică-mea să mă ia acasă, îmi plânse de milă văzându-mă cu urechile deslipite şi falcă prin falcă de slab, pentru că dascălul meu luase ad literam vorbele cu care tatăl meu mă încrezuse (încredinţase) lui, zicând: „îţi aduc pe fiul meu, acesta, în came şi măcar de mi l-ai da numai piele şi oase”. Curând, Petrache a fost în grija unchiului său din Craiova, Iordache Otetelişanu, de la care a învăţat multe „ce este de folos omului”, spre a-i călăuzi drumul mai departe.
Între 1812 şi 1816, Petrache Poenaru urmează, ca bursier, cursurile şcolii Obedeanu din Craiova, iar din anul 1816, este angajat copist la Cancelaria Episcopiei Râmnicului.
Din anul 1818 urmează Şcoala domnească de la „Sf. Sava” din Bucureşti, unde funcţiona Şcoala românească condusă de Gheorghe Lazăr. Mai târziu, Ion Heliade Rădulescu povestea că la orele de filosofie ţinute de Gheorghe Lazăr învăţaseră de la acesta a cunoaşte vocea patriei, „alergară la chemarea ei, şcoala lui devenid focarul din care scânteia entuziasmul patriotic”. Însufleţit de ideile mentorului său pe care îl va numi, mai târziu, în discursul de recepţie la Academie „marele dascăl şi înfocat patriot care a deschis românilor cartea ştiinţei şi a preţuirii de limba şi naţionalitatea lor, deschizând drum spre regeneraţiune” şi trăind clocotul de revoltă care cuprinsese masele dornice de prefaceri înnoitoare, va fi antrenat în mişcarea revoluţionară de la 1821. În curând îl va cunoaşte pe rudor Vladimirescu, devenind omul său de încredere, îndeplinind funcţia de secretar şi grămătic al cancelariei acestuia de la Cotroceni.
În această perioadă, Petrache Poenaru se ocupă de scoaterea primului ziar românesc. Fiind purtător al mesajului personal primit de la Tudor Vladimirescu când se afla la Braşov: „Nu încetaţi şi din Braşov a lucra pentru dobândirea sfintelor drepturi ale patriei noastre”, Petrache Poenaru află în ziua de 27 mai 1821 despre asasinarea eroului oltean în noaptea precedentă. Antrenat în opera remarcabilă de emancipare a românilor sprijinită de masoneria europeană, el hotărăşte să-şi continue pregătirea profesională, iar una din ideile fundamentale ale programului naţional de emancipare a fost pregătirea elitelor româneşti pentru societatea modernă.
Aflat la Viena în primăvara anului 1922, cărturarul vâlcean se înscrie la Academia Universităţii din capitala Austriei, unde învaţă germana, latina, elena, italiana, franceza şi urmează cursul de geografie, retorică, politică, psihologie, algebră şi istorie universală. Dormic de a cunoaşte esenţa existenţei umane şi a transformărilor sociale pentru a fi de folos „obştei”, avea să declare: „m-aş fi dus acum singur la Bucureşti să caz la picioarele eforilor şcolilor, să mă dau rob a sluji toată viaţa în şcoala Patriei, numai să mi se înlesnească sporirea învăţăturii ce am început.”.
Îşi continuă studiile, iar în vara anului 1826, îl găsim la Paris. Aici, lipsindu-i mijloacele materiale suficiente pentru a-şi procura cursurile şi tratatele de care avea nevoie, a trebuit să depună o muncă istovitoare, copiind multe din ele cu mâna. Totodată, el trăieşte din copierea de documente, şi, pentru a-şi uşura munca şi a câştiga mai mult, inventează stiloul, numit „un condei portăreţ, fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”, invenţie care i-a fost recunoscută de guvernul francez prin brevetul eliberat la 25 mai 1827, dată, însă, uitării, mai apoi, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Despre felul cum învăţa Poenaru în Franţa, ne arată D. Constantinescu într-o scrisoare trimisă lui Heliade Rădulescu, în 1829. „Acest cinstit patriot compatriot s-a jertfit cu totul la învăţăturile cele mai folositoare pentru pământul nostru. Ştiinţele şi meşteşugurile sunt toate îndeletnicirile sale şi acum s-a dus să lucreze împreună cu şcolarii din şcoala politehnică o hartă generală a Franţei întregi. Acest tânăr este din noi toţi omul care va face mai multă cinste patriei sale şi, prin urmare, cel mai vrednic de cinstea şi prestigiul domniei sale”.
Urmează cursurile şcolii politehnice din Paris pentru profesia de inginer topograf. Manifestă interes pentru studiul teoretic şi deopotrivă pentru partea aplicativă, practică, în variate întreprinderi industriale şi agricole, lucrând uneori luni de zile ca muncitor, dornic de a cunoaşte tot ce era necesar de a fi putut realiza şi în ţara sa.
Între 1829 şi 1831 studiase la Londra mai ales metalurgia, mineritul şi organizarea uzinală, dar „principalul scop al studiilor mele în această capitală a fost acela de a cunoaşte metodele întrebuinţate pentru încurajarea instrucţiunii publice.
În această perioadă, organizarea învăţământului în cele două Principate a constituit un pas înainte, iar principiile noii politici şcolare sunt receptate şi au entuziasmat sincer pe cei mai mulţi susţinători şi luptători ai învăţământului autohton. Aşa se explică şi faptul că Regulamentul şcolar din Muntenia, operă mai ales a lui Petrache Poenaru, a fost sprijinit şi pus în aplicare prin efortul cărturarilor patrioţi ai vremii. Aceşti tineri care studiaseră peste hotare, încă de la începutul secolului al XlX-lea, erau nu numai tineri boieri, ci şi fii ai unor oameni din pătura de mijloc. În vremea domniilor pământene, numărul fiilor de boieri plecaţi la studii peste hotare a sporit treptat, iar în perioada regulamentară, plecarea lor spre universităţile din Occident s-a accentuat, înregistrându-se şi un număr însemnat de bursieri trimişi de stat, unde au înfiinţat şi Societatea Studenţilor Români, în jur de 100 de tineri.
În lipsa unui învăţământ universitar în ţară, formarea acestor oameni peste hotare s-a dovedit benefică, deoarece stând ani îndelungaţi în străinătare au dobândit o viziune modernă asupra lumii şi propriei existenţe. Aceşti „bonjurişti”, reveniţi în patrie, păstrându-şi şi dezvoltându-şi simţul naţional, au grăbit ritmul mutaţiilor spre bine în ţara, lor.
Petrache Poenaru revine în ţară în 1832, cu o temeinică pregătire ştiinţifică şi cu o bogată orientare culturală, cu o cunoaştere profundă a dezvoltării învăţământului în aceste ţări. Experienţa şi pregătirea acumulată vor fi valorificate în calitate de profesor şi director la şcoala de la „Sf. Sava”, ca director al Eforiei Şcoalelor, ca participant la alcătuirea legislaţiei şcolare între 1832 şi 1864, ca organizator al învăţământului, ca pedagog şi îndrumător al şcolilor din Ţara Românească, ca publicist în domeniul educaţiei şi învăţământului.
Activitatea şi opera
În cadrul Regulamentului Organic (1832), Petrache Poenaru va pune bazele principiilor şi structurii învăţământului, creând, astfel, Regulamentul de organizare şcolară modernă din Ţara Românească. Noua legiuire şcolară sub denumirea de „Regulamentul special de organizare a învăţământului”, care cuprinde 258 de articole, un stat de salariu al personalului didactic şi un plan de învăţământ, este opera sa. Ea este rezultatul unei analize temeinice a modului de organizare a învăţământului în ţările mai înaintate ale Europei şi cunoaşterea concretă din ţara noastră a acelor vremuri. Meritul cărturarului vâlcean este că a înţeles necesitatea lărgirii treptate a învăţământului care să cuprindă masele largi, din care să rezulte oameni bine pregătiţi pentru dezvoltarea economiei româneşti şi a creşterii, în timp, a nivelului de civilizaţie în ţară.
În calitate de director al Eforiei şcoalelor, desfăşoară o activitate intensă pentru înfiinţarea, mai întâi de şcoli orăşeneşti şi să le asigure condiţii bunele funcţionare. Timp de mai mulţi ani, s-a angajat într-o luptă susţinută pentru crearea învăţământului sătesc (1838), în pofida opoziţiei boierimii faţă de activitatea sa pentru lărgirea învăţământului, îndeosebi a celui sătesc. În acest scop, arată prin argumente necesitatea ridicării economiei naţionale şi îmbunătăţirea situaţiei materiale a ţărănimii, precum şi necesitatea de organizare a unei agriculturi raţionale, de folosirea instrumentelor agricole cu un grad sporit de productivitate. ,,Dacă vom cerceta starea agriculturii pe toată suprafaţa globului, vom vedea că pământul dintr-acele ţări e mai bine lucrat, unde şcoalele populare sunt nenumărate”. De aceea, se impune ,,o educaţie cetăţenească temeinică, oameni mai buni înseamnă oamşni luminaţi prin învăţământ”, iar “o mai bună oblăduire nu se poate întemeia pe neştiinţă”573, spune cu convingere Petrache Poenaru. El dă dovadă de curaj şi dezvăluie prin rapoarte şi presa timpului pe cei ce se opun dezvoltării şcolilor săteşti, şi îi laudă pe cei ce sprijină mersul şi obţinerea unor bune rezultate.
Din 1833, deschide cursurile de aritmetică, algebră şi geometrie agricolă la „Sf. Sava”, liceu care va produce primii ingineri români atestaţi în Principate. Interesantă este preocuparea sa didactică de a transforma inteligenţa nativă a tinerilor români selectaţi pentru sistemul de învăţământ în inteligenţa operaţională, întemeiată pe cunoaştere, nu pe instinct. De aceea, într-o circulară din ianuarie 1838, cărturarul vâlcean cerea „a se căuta tineri feciori de faţă şi alţii”, pe care îi considera „mai ageri la minte”, pentru a fi trimişi la şcolile normale din capitalele de judeţe unde să fie instruiţi timp de două luni, iar plata lor era de “doi lei şi două kile de bucate din magazia de rezervă”.
(fragment introductiv)
Studiul integral:
În flip - la https://issuu.com/bibliotecivalcene/docs/petrache_poenaru
în PDF - la https://drive.google.com/file/d/1ouYnERfweTnmqnpBhaZgd19PI444VX0t/view?usp=sharing
