„Judecă, Doamne, pre cei ce ne fac nouă strâmbătate şi biru<i>eşte pre cei ce luptă împotriva noastră. Binecredincioaselor armate, însă şi armatelor popoarelor care luptă împreună cu noi contra vrăjmaşului comun, dă-le, Doamne, întru mila Ta cea bogată, îndrăzneală multă, tărie şi bărbăţie, ca, întru numele Tău cel întru tot sfânt, să biruiască pe protivnicii noştri. Celor răniţi în luptă, dă-le, Doamne, uşurare de dureri şi-i ridică curând, cu mâna Ta cea puternică şi întru tot vindecătoare, din patul suferinţelor, iar pre cei cari i-ai hotărât să-şi pue sufletele lor jertfă pentru Credinţă, Rege, Împărat şi Patrie pe câmpul de onoare, acelora iartă-le lor toate greşalele cele de voie şi cele fără de voie şi, în ziua înfricoşatei judecăţi, învredniceşte-i pre ei de cununile cele nevestejite ale slavei Tale (subl. ns.: D.G.)” (23). La o asemenea ceremonie, participă şi Grupul Lotru, de sub comanda col. Traian Moşoiu, la biserica din Brezoi, după care se pune în mişcare, pe direcţia Brezoi – Voineasa – Piatra Arsă (24)...
(...)
...activitatea Serviciului Sanitar Militar a fost paralizată încă din primele momente ale intrării noastre în război, din cauza neglijenţei strategilor care plănuiseră atacul-surpriză peste graniţă, dar care uitaseră că – potrivit prevederilor regulamentelor militare –, acest serviciu nu se mobilizează decât în ziua a patra a mobilizării generale (39). Ca atare, răniţii rezultaţi din primele zile ale confruntărilor erau lăsaţi numai pe seama formaţiunilor sanitare regimentare ordinare, incomplete şi acestea, care au fost depăşite de situaţie (40), aşa cum o demonstrează, din plin, documentele de arhivă şi memorialistica dedicată Marelui Război.
Astfel, Serviciul sanitar militar din zona de operaţii a Grupului Olt-Lotru şi-a desfăşurat activitatea concretă, conform principiilor de organizare şi funcţionare ale acestui serviciu, prin instalarea posturilor de prim-ajutor regimentare, ca serviciul cel mai avansat din zona de operaţii şi aşa-zisele posturi de triaj. Deoarece ambele grupuri operative, dar mai ales Lotru, nu au putut realiza pe deplin surprinderea inamicului, purtând lupte grele în defensivă (41), au ca efect creşterea numărului de răniţi încă din primele momente ale luptelor...
(...)
...pe toată durata războiului, în care România s-a implicat din august 1916, au fost mobilizaţi numeroşi preoţi militari (confesori), care au însoţit, pe teatrele de operaţii la care au fost repartizaţi sau în spatele frontului (la spitalele şi trenurile militare), acordând asistenţă spirituală ostaşilor (slujbe, spovedanie, împărtăşanie şi prohodirea celor morţi la datorie), îmbărbătându-i, în cursul luptelor, mângâind şi oblojind rănile celor suferinzi (80)
... probleme deosebite au fost întâmpinate la înhumarea morţilor rezultaţi de pe urma atacului de noapte (2/3 sept. 1916) executat de austro-germani asupra poziţiei de pe dealul Bucata (cota 540), apărată de Rg. 42 Inf. Vl. şi finalizat cu un veritabil carnagiu, de ambele părţi. Pentru înmormântarea lor creştinească, au fost săpate 3 gropi comune, dintre care una pentru slt. (rz.) Petre Dăescu şi slt. (rz.) Ion Dan, celelalte două pentru ostaşii noştri (125), respectiv cei inamici (cca. 60-70), iar preotul regimentului – Dimitrie Ionescu, s-a deplasat în localitate şi a comandat meşterilor locali de „a făcut cruci frumoase, pe care a scris numele ofiţerilor, data şi numele soldaţilor căzuţi şi îngropaţi aici” (92). Apoi, în prezenţa unei numeroase asistenţe – ofiţeri şi trupă –, a oficiat un serviciu divin, unde „a fost la înălţime” (93). În seara aceleiaşi zile, se desfăşoară o procesiune similară, la care mai sunt înhumaţi vreo 17 militari români şi vreo 20-25 militari inamici (94). Totuşi – potrivit relatărilor aceluiaşi memorialist –, „foarte mulţi din ai noştri şi chiar mai mulţi inamici au rămas neîngropaţi, pe panta (dealului Bucata: n. ns. – D.G.) dinspre inamic, deoarece el trăgea în brancardierii noştri, împiedicându-i a ridica morţii, astfel că au rămas două zile neîngropaţi, împuţind văzduhul, încât nu se mai putea sta în tranşee” (95).
Un caz aparte de înmormântare a fost înregistrat pe frontul de la muntele Coţi, apărat de ostaşii Rg. 1 Grăniceri, comandaţi de lt.-col. Gh. (Zizi) Cantacuzino, când 3 militari au fost executaţi, în după-amiaza zilei de 24 sept. 1916, deoarece 2 dintre aceştia îşi părăsiseră posturile de pază, iar al treilea se automutilase, prin împuşcare în mână. Iată ce consemnează dr. slt. (rz.) S. Demetrescu, martor ocular al acestui moment dramatic: „Au fost judecaţi sumar şi executaţi imediat. Fiecare a fost legat cu mâinile la spate, a fost spovediţi de preot, iar, de la 10 metri, din spatele lor, au tras o salvă de focuri o grupă de 8 soldaţi, sub comanda unui sergent. Au căzut cu toţi morţi şi au fost imediat îngropaţi în locul unde au căzut (subl. ns.: D.G.). Erau de faţă, la această tristă solemnitate, delegaţi din toate companiile, pentru a le arăta că toţi acei care vor lipsi de la posturile lor vor fi executaţi. Mai toţi soldaţii, care erau pe acolo, aprobau această pedeapsă. O pedeapsă drastică, dar, în aceste momente, foarte bună, mai ales că e ordinul Marelui Stat Major” (96).
Această tristă experienţă şi-a avut efectul scontat asupra moralului trupei, fiind depăşită, cu brio, manifestarea unor forme ale instinctului de conservare (panica, disperarea etc.), din partea acesteia, când, în urma unui atac teribil al inamicului, din 27 sept. 1916, s-au înregistrat peste 150 de morţi şi răniţi: „Partea frumoasă şi de admirat a ostaşilor noştri a fost – consemnează, în continuare, acelaşi memorialist –, că, cu toată ploaia de obuze care cădea pe creasta unde se aflau ei, în trăgători, niciunul nu şi-a părăsit poziţia, murind mulţi pe locul unde se găseau” (97) (subl. ns.: D.G.).
(fragmente)
Comunicarea științifică integrală a dlui Dumitru Garoafă poate fi lecturată în flip la https://issuu.com/home/published/garoafa
în PDF la https://drive.google.com/file/d/1JW5OGCnusxxbR9LOrRCSZAvlerq0aHT3/view?usp=sharing
Despre proiect, la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/pfbid0576phEbfWfExTHZYynh3DQVrvDqDs58iW7zxsr773RTqVjT3urfcsPRYTaaBQqacl
______________________
21 Cf. Liviu Maior, Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni şi basarabeni în Război. 1914- 1916, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016, pp. 140-141.
22 Gh. Nicolescu et alii, op. cit., doc. nr. 13, p. 15.
23 B.O.R., XL, nr. 5-6, 1916, p. 367.
24 Grl. Tr. Moşoiu, Memorial de război (august-octombrie 1916), Ediţie, studiu introductiv şi note
de Al. Dragomirescu şi Marius Pop, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987, p. 69.
39 C. Argetoianu, op. cit., p. 20.
40 Ibidem.
41 Cf. grl. Tr. Moşoiu, op. cit., p. 69-70. Pentru descrierea operaţiilor acestui grup, în faza ofensivă, vezi Dumitru Garoafă, Desfăşurarea luptelor din Ţara Loviştei în «toamna pătimirii noastre», în Posada – 685. Ţara Loviştei. Studii de geografie, toponimie, istorie şi etnografie, coordonatori: Dinică Ciobotea, Eugen Petrescu, Radu-Ştefan Vergatti, Editura Universitaria, Craiova, 2015, pp. 281-286.
80 Pentru această problematică, vezi şi valoroasa lucrare a P.C. pr. dr. Laurenţiu Rădoi, Vâlcea. Vatră de cultură şi spiritualitate românească, Editura Alma Mater, Sibiu, 2012, pp. 487-498.
95 Ibidem 92: Cf. C. Popian, op. cit., p. 65.
96 S.J.A.N.Vl., Col. Manuscrise, nr. 192, f. 66v.-67v.
97 Ibidem, f. 72-72v.
