Istorie Locala

Miercuri, 25 Ianuarie 2023 10:42

550 de ani de comerț și contrabandă pe Valea Oltului, pe drumul și potecile dintre Sibiu și Râmnicu Vâlcea Recomandat

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

 

Se împlinesc 550 de ani de la prima modernizare a Văii Oltului. Piperul și mătasea au transformat atunci o potecă lată cât să încapă un cal, într-un drum pentru o căruță...

Drumul care străbătea Valea Oltului, de la Sibiu și până în Râmnicu Vâlcea era înainte de anul 1500 de fapt o simplă potecă ”atât de îngustă, încât un cal abia îl putea urma pe celălalt și pe care ploaia sau zăpada îl inunda în mod constant, provocând mari pagube sașilor”, după cum se plângeau nobilii din Sibiu regelui Matei Corvin, al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, în anul 1473.

Felul în care s-a dezvoltat acest drum, de fapt una din principalele rute comerciale ale Transilvaniei este descris în cartea ”Sibiu – Hermannstadt. Oriental Trade in Sixteenth Century Transylvania”, scrisă de Maria Pakucs-Willcocks.

Lucrarea, publicată pe Academia.edu, adună mii de documente strânse la Arhiva Statului din Sibiu, documente care redau aproape la milimetru felul în care se desfășurau transporturile de marfă, ce marfă trecea prin zonă, unde se depozita, cum vămuiau produsele, cum se pedepseau trișorii sau cum se căutau spionii printre negustori.

 

Cum să ocolești Valea Oltului, o preocupare veche de peste 500 de ani

O descriere cât se poate de vie a stării drumului de pe Valea Oltului a fost făcută în 1473, anul în care regele Matei a permis locuitorilor din Sibiu să lărgească acest drum pe cheltuiala lor pentru a facilita transportul de mărfuri, scrie în carte Maria Pakucs-Willcocks.

Prin urmare, Matei a permis ca drumul să fie extins pentru căruțele și animalele care să transporte în siguranță marfa, cu condiția ca sașii să vegheze și asupra ei.

Doar că fiind un drum oprit la un moment de o vamă, cea de la Turnu Roșu, era normal să apară mai multe probleme.

În primul rând, din moment ce existau drumuri oficiale, trebuie să fi existat și rute alternative, drumuri secundare folosite pentru a evita și ocoli taxele. Un drum, pe de altă parte, nu însemna în mod exclusiv că oamenii și mărfurile puteau fi transportate în mod pașnic. Spionii care transportau informații, mai mult decât marfă, sau armatele inamice care invadau un teritoriu, toți călătoreau și foloseau aceleași trasee pentru a-și îndeplini sarcinile sau obiectivele.

Drumurile "false" (viae falsae), adică drumurile neoficiale folosite pentru a eluda vămile, reprezentau o preocupare majoră atât pentru oficialitățile sibiene, cât și pentru cele transilvănene. O scrisoare de la sfârșitul secolului al XV-lea de la voievodul valah către orașul Brașov arată că uneori negustorii angajau oameni cu dare de mână pentru a-i ajuta să ocolească vama.

”I-am spus domniilor voastre despre un subiect de-al meu care a cumpărat niște oi acolo, la Brașov, și un om i-a spus: Dă-mi un florin și te duc pe alt drum, și l-a păcălit. Și vameșii i-au urmărit urma și i-au luat toate cele 150 de oi și 6 florini”. Folosirea ”drumurilor false” aduceau deci riscul de a fi prins și de a se confisca toate bunurile.

Așadar, dacă acum călătorii preferă să ocolească Valea Oltului din cauza aglomerației, acum peste 500 de ani drumul era ocolit pentru a nu plăti taxe.

 

Legătura dintre Valahia și Budapesta, către Viena

Drumul oficial care ducea la vămile din Turnu Roșu dinspre sud se întindea pe valea râului Olt. Acest drum funcționa deja ca o rută de transport pentru negustorii din Sibiu în secolul al XIII-lea, când în carta de donație din 1247 în favoarea Cavalerilor Ospitalieri se menționează o "formațiune statală" (românească) pe cealaltă parte a râului Olt, la poalele Carpaților, și că, în acele vremuri, Sibiul se bucura de supremație față de Brașov în comerțul sudic.

Istoricul P. P. Panaitescu era de părere că expansiunea negustorilor sași din Transilvania spre est a deschis și calea comercială de tranzit prin statele medievale românești.

O mențiune foarte timpurie (pentru istoria valahă) din secolul al XV-lea despre taxa vamală de la Câineni, chiar înainte de intrarea în Transilvania, confirmă vechimea legăturilor comerciale dintre Valahia și Sibiu.

Orașul sudic cel mai apropiat de Sibiu, de unde negustorii veneau pe această rută, era Râmnicu Vâlcea. De acolo, diferite ramificații ale drumului Oltului duceau la Pitești, Târgoviște, Curtea de Argeș sau Slatina, de unde se ajungea la punctele de trecere de la Turnu și Giurgiu pe Dunăre.

În interiorul Transilvaniei, rutele directe mergeau de la Sibiu la Brașov, cu legături vestice prin Alba-Iulia, Deva, Cluj și Oradea spre Buda și Viena. Rutele comerciale care treceau pe la Sibiu și Brașov se numără printre principalele rute de comerț de la sfârșitul Evului Mediu și începutul perioadei moderne, care legau Peninsula Balcanică de Europa Centrală.

Carta de donație din 1453, când Sibiul a dobândit dreptul de proprietate asupra orașului Turnu Roșu, conține așadar prima descriere a drumului de pe Valea Oltului, prezentat ca o cale foarte îngustă prin Carpați, prin defileul supravegheat de cetatea Turnu Roșu.

 

Brașovenii cu sudul, sibienii cu vestul

Disputa dintre Sibiu și Brașov, care oraș să fie considerat lider în zonă, nu este nouă. Era aceeași situație și acum după 5-600 de ani.

Se pare totuși că în secolele al XIV-lea și al XV-lea orientarea comercială a orașelor comerciale săsești de la granița sudică a Transilvaniei era diferită: în timp ce Brașovul era activ în comerțul cu Valahia și Dunărea de Jos, negustorii din Sibiu preferau să-și îndrepte afacerile spre Europa Centrală.

Într-adevăr, în timp ce Brașovului i s-au acordat privilegii comerciale favorabile în Valahia, mai întâi de către Ludovic și apoi de către voievozii valahi, negustorii din Sibiu nu au primit avantaje similare pentru comerțul valah, ci au fost susținuți constant pentru activitățile întreprinse pe ruta către Buda.

Astfel, încă din 1365, regele Ludovic a încurajat orașul Buda să permită negustorilor din Sibiu să călătorească spre Viena și să înceteze să-i mai oblige să își depoziteze mărfurile acolo. Acest privilegiu de călătorie liberă a fost extins în 1372 (reînnoit în 1373 și 1406) împotriva orașului Székesfehérvár, existent și astăzi în Ungaria, carta stipulând că cetățenii din Sibiu ar trebui să fie liberi să călătorească spre Viena pe orice drum doresc, odată ce taxele vamale corecte au fost plătite. În afară de ruta de la Viena, în 1371, negustorilor din Sibiu li s-a acordat dreptul de a călători liber în Polonia, în mod similar cu negustorii din Cracovia și Kosice.

Orașul Viena a colaborat și el cu negustorii din Sibiu care veneau să facă comerț în piața lor. Scrisorile emise de primarii din Viena în 1401, 1404 și 1407 au permis negustorilor din Sibiu să facă comerț fără a plăti taxe în anumite perioade ale anului, adică în timpul târgurilor anuale.

La rândul lor, negustorii sași au găsit la Viena o importantă piață de credit.

 

Dreptul cetățenilor de a primi marfă

Marfa ajunsă în Sibiu prin Valea Oltului, sau dinspre Bran, ori dinspre Buda și Viena putea foarte bine să-i ocolească pe cetățenii Sibiului, dacă nobilii locali nu cereau drepturi suplimentare. În principiu, se insista pentru a-i obliga pe negustorii care ajungeau în cetate, să facă comerț sau doar să treacă, să rămână o perioadă de timp și de a-și scoate marfa la vânzare exclusiv pentru cetățenii cetății. Puteau să plece mai departe doar cu ce nu reușeau să vândă.

În mod tradițional, istoricii consideră că Sibiul a primit ”dreptul de așezare” de la regele Ludovic în 1382, când carta de privilegiu interzicea negustorilor străini, pe de o parte, să vândă mirodenii cu amănuntul în afara târgurilor, iar pe de altă parte, să intre în Valahia.

Cu patru ani mai devreme, în 1378, la Sibiu fusese creată o regulă care interzicea negustorilor din "Kosice și alte orașe din această parte a pădurii" (adică netransilvăneni) să vândă stofe cu amănuntul în cele șapte scaune sau "să viziteze cealaltă parte a munților" (adică Valahia) cu mărfurile lor. Acești negustori străini aveau voie să vândă liber doar în timpul târgurilor anuale.

 

”Hub-ul” de la Șelimbăr. Mai aproape de cetate, să fie ferit de hoți

După ce își plăteau taxele, negustorii erau obligați să își depoziteze mărfurile pentru o anumită perioadă de timp și să vândă doar cu ridicata și exclusiv cetățenilor din Sibiu. Depozitul se afla inițial la Tălmaciu, la 20 km sud de Sibiu și la aproximativ 5 km de vama din Turnu Roșu. Orașul Sibiu a obținut stăpânirea asupra Tălmaciu în 1490: John Szapolyaith l-a luat de la saxoni, care au reușit să îl obțină de la Istvan Majlath în schimbul a 2.000 de florini, în 1539.

Trebuie să fi fost o chestiune importantă pentru oraș, deoarece această (re)achiziție a localității Tălmaciu a fost introdusă în primul paragraf al statutului orașului din 1541, scrie autoarea.

În 1577, depozitul negustorilor a fost mutat la Șelimbăr "de teama hoților și a altor români jefuitori care, pândind în timpul nopții, intră prin efracție pentru a lua marfa vânzătorilor". Noua locație urma să fie dotată "cu pivnițe și încăperi pentru depozitarea mărfurilor", potrivit declarației principelui transilvănean.

Vama însemna o sursă imediată de bani gata pentru vistieria statului. Sibiul a primit veniturile vămii de frontieră în anii 1556 și 1570, ani în care orașul a fost devastat de incendii. Din cauza ultimului incendiu, regele Ioan Sigismund a donat veniturile vămii cetățenilor din Sibiu pentru următorii trei ani, pentru a fi cheltuite pe reparații la zidul orașului.

Veniturile vămii erau destinate, de asemenea, să satisfacă nevoia de bani pentru treburile publice sau să acopere lipsurile personale ale notabililor orașului, iar astfel de cheltuieli puteau implica activități edilitare, achiziții de armament, salarii plătite soldaților sau anumite cadouri, nunți. Totodată acești bani puteau susține și școala locală și spectacolele de teatru.

 

Ce marfă se transporta pe Valea Oltului: de la piper și alte mirodenii, până la stofe și bijuterii 

În linii mari, comerțul din Sibiu, mai ales prin Valea Oltului, așa cum a fost înregistrat la 1500 în vama de la Turnu Roșu, poate fi grupat în două componente majore.

În primul rând, comerțul de mare distanță care ducea înspre sud produse manufacturate din Europa Centrală și de Vest, precum țesături și cuțite, de exemplu și aducea din Valahia a produselor din Orient. Comerțul de mai mică distanță aducea din sud pește, miere și ceară și exporta unelte agricole, arme și obiecte de uz casnic.

Treceau, așadar, pe aici țesături din mohair, diferite tipuri de fire de mătase, condimente precum piper, șofran, ghimbir, cuișoare, nucșoară, mac, scorțișoară, tămâie, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte: curele, brâuri, eșarfe, mantii, cizme, produse din piele și piei brute, dar și produse alimentare: orez, stafide, ulei de măsline.

În registrele păstrate aici figurează tone de covoare, prosoape, cuverturi de pat (plăpumi), pături, dar și produse diverse, precum frânghii și corturi.

Pentru a înțelege cât de bine erau puse la punct aceste registre de import-export, se poate realiza un grafic al traficului de mătase, de la sfârșitul anilor 1400, până dincolo de 1700.

Cantitățile de mătase înregistrate la vama din Sibiu au scăzut în 1597, după ce în 1546 se înregistraseră cantități maxime. Registrele vămii din Sibiu atestă prezența mai multor tipuri de mătase, diferite ca culoare și calitate.

Pe lângă denumirea generală de sericum sau Seid, care uneori era înregistrată și ca fiind "simplă" (simplex), registrele cuprind următoarele tipuri de mătase colorată: Mătasea Baccamis, mătasea Hermis, care își trage numele de la kerme´s, un colorant roșu obținut din insecta Coccus ilicis și care era un important obiect de comerț în Evul Mediu.

Alte tipuri de mătase înregistrate erau: mătasea evreiască (iudeum, Judisch, Judes); mătasea roșie; mătasea neagră; mătasea verde. Rareori se face referire la calități "bune" sau "slabe" ale mătăsii.

 

Vameși corupți și negustori înșelați care plăteau cu viața

Comportamentul abuziv al vameșilor era frecvent în acea perioadă și s-au păstrat chiar și documente.

La un moment dat, în timpul domniilor sale succesive, voievodul Radu cel Frumos a scris Sibiului că a convenit cu negustorii săi că nu vor intra în Transilvania prin punctul lor vamal din cauza acțiunilor ilicite și dăunătoare ale vameșului Ghiurcău.

În 1514, NeagoeBasarab s-a plâns lui Jacob Medwischer, primarul Sibiului: "Deci noi trăim aici cu oamenii din Brașov ca niște frați, și nimeni nu s-a plâns, nici negustorii, nici orășenii, nici slujitorii mei și nimeni. Și toată lumea se plânge de vameșii care sunt acolo, la Sibiu".

Retorica acestei scrisori nu trebuie să inducă în eroare cititorul, deoarece există mai multe plângeri și împotriva vameșilor din Brașov, explică Maria Pakucs-Willcocks în carte.

Mai multe scrisori de reclamație ale principilor români către Sibiu și Brașov atestă practicarea operațiunilor de creditare sub formă de credit de vânzare și plăți întârziate.

Negustorii valahi au fost intermediarii în acest lanț de credite, deoarece luau pe credit mărfurile orientale de la "turci" (adică negustori veniți din Imperiul Otoman) și le transmiteau sașilor pe credit. Astfel, o anumită cantitate de mărfuri a fost vândută pe credit de cel puțin două ori pe acest segment al comerțului pe distanțe lungi.

Problemele au apărut atunci când sașii, care se aflau la capătul lanțului valah, nu au reușit să onoreze datoriile în termenii conveniți. Nu există surse care să susțină această ipoteză, dar este foarte probabil ca acest lanț al plăților întârziate să fi fost continuat și de către negustorii sași, cu încălcarea acordului de plată motivată de o ruptură de încredere similară cu partenerii lor din Transilvania.

Cea mai bună descriere a întregului mecanism este păstrată în scrisoarea prințului Basarab cel Bătrân (1477-1482) trimisă la Brașov în jurul anului 1480.

"Am făcut cunoscut domniilor voastre că negustorii mei care fac comerț cu mărfuri au venit și mi s-au plâns că după ce negociați cu ei, nu le luați mărfurile la termen, ci le țineți acolo și nu le plătiți. Dar negustorii noștri iau mărfurile de la turci, care le dau termene, și nu pot plăti când vine termenul, pentru că nu le plătiți ca să poată plăti turcii. Și atunci aceștia aduc scrisori de la sultan și, cum oamenii noștri nu pot plăti, îi predăm legați turcilor. Și așa au sărăcit toți negustorii mei, pentru că nici nu-i plătiți, nici nu le permiteți să vândă altor negustori din Țara Ungurească. Și nici nu le permiteți să se întoarcă cu mărfurile care nu vă plac, ca să le dea înapoi celor de la care le-au luat, ci le dați foc la piper, și vreți să-i omorâți, așa cum ați făcut cu Dragota.

Așadar, domniile voastre ar trebui să știți cum să vă înțelegeți cu negustorii noștri: voi veniți și luați marfa de la negustori la graniță; negustorii noștri vor plăti vama turcilor și nouă, iar voi veți plăti ungurilor”.

 Alin Bratu

Sursa: pagina electronică a ziarului Turnul Sfatului, accesată în 25 ianuarie 2023 - https://www.turnulsfatului.ro/2023/01/14/se-implinesc-550-de-ani-de-la-prima-modernizare-a-vaii-oltului-piperul-si-matasea-au-transformat-atunci-o-poteca-lata-cat-sa-incapa-un-cal-intr-un-drum-pentru-o-caruta-199561?fbclid=IwAR3hl0JQsM8ZXtpN7r3qWS6lclnUR2hmzBkAS1JfjrDDrivDIG7bv9ksRLo

 

Informații adiționale

Citit 83 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Ianuarie 2023 13:04
Ești aici: Home Valcea Valcea 550 de ani de comerț și contrabandă pe Valea Oltului, pe drumul și potecile dintre Sibiu și Râmnicu Vâlcea