Cuvânt înainte
Anul 1916 a însemnat în istoria românilor începutul desăvârşirii unităţii naţionale, unificarea într-un singur stat naţional şi independent. Factorii de decizie români au ales să lupte de partea blocului militar cunoscut sub numele de Tripla înţelegere (Antanta - Franţa, Anglia, Rusia şi aliaţii ei) în dorinţa de a alipi Regatului român provinciile istorice deţinute de Austro-Ungaria, chiar dacă unul dintre membrii acestei alianţe militare avea în componenţa sa o altă provincie istorică românească (Rusia ocupase în anul 1812 Basarabia). Debutul războiului pentru armata română a fost unul promiţător, militarii români au trecut graniţa în Transilvania, ocupând teritorii ce ajungeau lângă Sibiu, Braşovul şi mai mult de jumătate din zona locuită de secuime. Din nefericire, proasta organizare a ofensivei, lipsa armamentului şi de pregătire a ofiţerilor români, coroborate cu înfrângerea de la Turtucaia, pe linia Dunării, au stopat ofensiva în Transilvania. Mai mult, armatele române s-au repliat pe linia Carpaţilor de Curbură, intrând în defensivă. Lipsa de comunicare între generalii români care nu se sprijineau reciproc pentru a-şi acoperi flancurile armatelor de atacurile germanilor şi austro-ungarilor (germanii au transferat 4 divizii în Transilvania) au dus la învăluirea acestora şi împingerea lor în depresiunile Carpaţilor.
Episodul pe care încercăm să-l surprindem în acest Catalog face parte din bătăliile de pe Valea Oltului şi s-a desfăşurat pe versantul vestic al muntelui Poiana Spinului, în punctul Culmea Rudarilor, la altitudinea de 1126 m. Zona a fost deosebit de importantă pentru strategii militari români deoarece rezistenţa pe aliniamentul Carpaţilor ar fi salvat Sudul Regatului de la ocupaţie, un important rezervor de provizii şi oameni necesar efortului de război, dar şi un factor moral important. Strategii militari germani şi austro-ungari sperau să ocupe zona mai sus amintită, nelăsând armatei române timp să se reorganizeze, să facă rost de provizii, dar mai ales să forţeze România să capituleze.
Lucrarea de faţă încearcă să aducă un omagiu armatei române care a suportat rigorile frontului, populaţiei civile din Moldova care a trebuit să facă faţă foametei, bolilor, refugiaţilor din zonele de conflict, dar şi populaţiei din zona ocupată de inamic, supusă rechiziţiilor, muncilor forţate, foametei etc.
Modalitatea de omagiere a venit sub forma sprijinului financiar acordat de Ministerul Culturii si Identităţii Naţionale în cadrul Proiectului „România 100", prilej cu care au fost editate mai multe materiale cu caracter ştiinţific, au fost finalizate mai multe proiecte culturale închinate Marii Uniri, dar a fost finanţată şi Cercetarea Arheologică Preventivă din care a rezultat acest Catalog.
În vara anului 2016, au fost postate pe o pagină de Facebook mai multe imagini cu material osteologic uman şi artefacte din timpul Primului Război Mondial (bucăţi de piele dintr-o centură militară, o teacă de baionetă, nasturi de haine militare, lopăţică de front, cartuşe etc). Pagina respectivă aparţine unei asociaţii intitulată Romanian Military Archeology- RMA care studiază zonele de conflict din anii 1916-1918. Mai multe institutii cu atribuţii în domeniul patrimoniului cultural s-au sesizat (Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu" Vâlcea, Poliţia de Patrimoniu, Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Vâlcea) şi au făcut o cercetare a liniei frontului din anul 1916, confirmând existenta materialului osteologic uman şi a artefactelor prezentate în imagini.
Au fost identificate 3 complexe arheologice numerotate M1, M2 şi M3. La propunerea arheologilor Muzeului Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu" Vâlcea, punctul a fost declarat zonă cu potenţial arheologic, ulterior fiind clasat ca sit arheologic. în 2017, în urma unei noi vizite în teren, a mai fost identificat un complex arheologic, M4. în primăvara anului 2018 au început discuţiile cu autorităţile locale din comuna Perişani, dar şi cu proprietarul terenului, demarându-se procedurile de întocmire a documentaţiei în vederea obţinerii autorizaţiei de cercetare arheologică preventivă. în luna aprilie a fost realizată ridicarea topografică, finanţată de Consiliul Local Perişani, apoi în iunie a fost întocmit proiectul de cercetare arheologică preventivă, obţinându-se autorizaţia nr. 288 din 5 iulie 2018. Tehnica de săpătură propusă şi efectuată a fost prin Secţiuni de dimensiuni medii, transversale pe tranşee (Complexul 2) şi locaşe de tragere (Complexul 3), longitudinale pe morminte (Complexele 1 şi 4), dar şi casete. Responsabil ştiinţific de şantier: arheolog expert Claudiu Aurel Tulugea, colectivul de cercetare arheologică: arheolog expert Ion Tuţulescu, arheolog specialist Carol-Cristian Terteci. Săpătura arheologică propriu zisă s-a efectuat timp de două săptămâni, în prima parte a lunii septembrie, în condiţii improprii de cazare şi masă. Cazarea s-a făcut într-o stână, fără paturi, apă, toaletă şi alte facilităţi de igienă personală. Au mai participat la săpături colegii din cadrul Muzeului Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Bîjbîiac Ion şi Stănescu Gheorghe, dar şi mai vechiul nostru colaborator Vulpe Lucian. Primarul comunei Perişani, Sandu Ion a asigurat plata pentru doi muncitori localnici, Manolache Ion şi Cadar Ion, căruia îi mulţumim pe această cale. De asemenea, mulţumim celor trei cadre militare din Seviciul Pirotehnic din cadrul SRI care au participat efectiv la săpături. Aducem mulţumiri şi elevului Mihai Ion Gabriel, care a participat la săpăturile desfăşurate, dar şi proprietarului pădurii, dl. Băbeanu Nicolae Ştefan, care ne-a permis accesul la sit. Aducem mulţumiri lui Răzvan Bolba, pentru ajutorul dat la identificarea pieselor. Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat în demersul de a completa o pagină de istorie locală şi naţională. Credem că cercetarea arheologică preventivă începută de noi ar trebui continuată, zona prezentând un potenţial arheologic interesant.
Autorii
Contextul istoric
După bătalia Sibiului forţele armate germane şi austro-ungare încearcă să străpungă apărarea trecătorilor aflate la sud: Predeal, Olt, Bran şi Jiu.
Pentru a apăra Valea Oltului, trupele româneşti sunt organizate în corpul Olt sau Olt-Lotru.
Trupele militare austro-ungare şi germane dispuse pe aliniamentul corpului Olt au fost organizate la rândul lor în grupul Krafft von Delmensingen.
Din punct de vedere militar, grupul era alcătuit din:
- corpul alpin bavarez (2) condus de generalul Tutschek;
- brigada 2 munte austro-ungară condusă de colonelul Panzenbock;
-brigada 10 de munte austro-ungară sub conducerea generalului
Tanczos (1).
Acestor trupe li se opuneau, din partea armatei, române Divizia de Infanterie 23(3) şi Divizia de Infanterie 13. Trupele acestor două divizii erau formate din batalioane alcătuite la repezeală din diferite companii care au supravieţuit bătăliei de la Sibiu (4).
După bătălia menţionată mai sus, în septembrie 1916, corpul alpin bavarez se afla în apropierea înălţimilor din zona Câineni (5). Pentru a stopa înaintarea inamicului, Marele Cartier General trimite în zonă un detaşament din Divizia 20 sub conducerea directă a generalului David Praporgescu. în aceste condiţii, asistăm la modificări în conducerea armatei române din zonă -18 septembrie (6):
- grupul Lotru, pe care îl comanda generalul David Praporgescu, îi este înmânat colonelui Traian Mosoiu (7);
- comanda Corpului I Armată îi este înmânată lui David Praporgescu, comanda fiind preluată de la generalul loan Popovici.
Situaţia pentru armata română devine critică după moartea generalului David Praporgescu (8), survenită la 2 săptămâni de la preluarea comenzii, pe data de 13 octombrie (9).
La două zile de la moartea generalului, comanda corpului I Armată îi este înmânată generalului Nicolae Petala10.
La trei zile (11) după moartea generalului, inamicul porneşte o puternică ofensivă pe Olt, unele unităţi germane avansând chiar 30 km pe Valea Topologului, acestea pătrunzând în Sălătruc, comună aflată în apropierea liniilor de fortificaţii cercetate arheologic de către noi.
Din lucrarea publicată de generalul Erich von Falkenhayn aflăm că, la data de 6 octombrie 1916 (12), generalul von Tutschek, comandantul corpului alpin, ajunsese în Poiana Lungă şi Fruntu până la Sălătruc (13).
Aici, Brigada 2 austriacă nu a putut corela acţiunile cu corpul alpin care a fost atacat de români, ceea ce face ca acţiunile să înceteze în acest punct odată cu retragerea austriecilor (14).
Acţiunea românilor la pătrunderea inamicului la Sălătruc, în spatele liniilor, a fost energică. Deşi s-au cerut întăriri la Marele Cartier General s-a răspuns cu sintagma "Nici un om, nici un cal” (15). În mare grabă sunt organizate 2 detaşamente (16) conduse de colonelul Moşoiu (17) şi colonelul Cihoschi (18).
Astfel, în urma bătăliei de la Sălătruc din perioada 22-24 octombrie 1916, obligă inamicul să se retragă cu mari pierderi (19).
Situaţia devine critică pentru trupele româneşti, Divizia 23 (20) cedează teritoriu în centru, cedare datorată înaintării Corpului Alpin, obligând şi Divizia a 13-a aflată la vest de Olt să facă acelaşi lucru (21).
Profitând de înrăutăţirea vremii, frontul pătrunde într-o perioadă scurtă de încetare a ostilităţilor. Acum, în sprijinul armatei române din acest sector este adusă Divizia 14 iar pentru aliaţii austro-ungaro-germani sunt aduse Divizia Infanterie 216 germană şi Divizia Infanterie 73 austriacă (22). Observând rezistenţa românilor de pe Valea Oltului, cât şi viitoarea acţiune a mareşalului Mackensen, Marele Cartier General German (23) cât si comandantul trupelor germane, generalul Erich von Falkenhayn, stabilesc ca principala cale de atac pentru străpungerea apărării din zona montană să fie Surduc (24) -Lainici.
Pentru a nu atrage atenţia asupra viitoarei ofensive din zona Surduc, grupul Krafft von Delmensingen pregăteşte un atac asupra poziţiilor româneşti de pe Valea Oltului. În timpul acestor pregătiri îşi găseşte sfârşitul prinţul Heinrich de Bavaria, comandant din Corpul Alpin. Acesta primise ordin pentru a inspecta linia Perişani în vederea unui atac decisiv.
Astfel, la 10 noiembrie 1916, grupul Krafft porneşte o puternică ofensivă, ofensivă care în prima zi este respinsă cu mari pierderi (25).
Situaţia devine critică pentru armata română. Asistăm la retragerea unor trupe importante de teama unor încercuiri. Comandanţii români primesc ordin să amplaseze în spatele liniilor poliţia militară cu ordinul expres de a împuşca orice soldat care îşi părăsea poziţiile.
După calendarul vechi, în lucrarea generalui Dabija aflăm că la data de 20 octombrie 1916 un detaşament (26) condus de colonelul Bădescu, adunat pe muntele Sule, execută un atac pe valea Topologului, atac care surprinde Batalionul 2 vânători bavarezi, situaţia fiind salvată pentru nemţi de intervenţia Regimentului Gardă bavarez (27). În aceste condiţii, colonelul Bădescu se retrage pe muntele Sule, acoperind dreapta Diviziei 23.
Între timp, muntele Sule şi Valea Topologului sunt puternic atacate, muntele Sule fiind părăsit de locotenent colonelul Hergot. Situaţia este remediată de către detaşamentul maiorului Ghenciu care, împreună cu maiorul Modreanu, reocupă zona muntelui Sule.
Din aceeaşi lucrare a generalului Dabija aflăm că, până la data de 24 octombrie (28), Regimentul Gardă Bavarez nu reuşeşte să ocupe muntele Sule.
O zi mai târziu, pe 25 octombrie, muntele Sule este ocupat de bavarezi, iar atenţia regimentului de gardă este îndreptată spre Poiana Spinului.
La 26 octombrie 1916, după o bună pregătire de artilerie, Regimentul Gardă Bavarez împreună cu Batalionul l/R 13 Infanterie atacă şi ocupă Poiana Spinului (29). Într-o încercare de a recuceri Poiana Spinului, colonelul Moşoiu trimite trupe, încercare care este sortită eşecului. În zilele următoare sunt încercări din partea armatei române de a reocupa Poiana Spinului şi muntele Sule, încercări care sunt respinse de trupele germane. Mai mult, pe 31 octombrie, Regimentul Gardă bavarez înaintează spre Sălătruc si ia ca prizonieri peste 1000 de soldaţi din Divizia 14.
Criza de la Olt coroborată cu acţiunile de pe Valea Jiului îi provoacă generalului Petala o cădere nervoasă. Un ofiţer francez din misiunea lui Berthelot îl convinge pe general să solicite un concediu medical, fiind înlocuit cu generalul Dumitru Strătilescu (30).
În câteva săptămâni, efectivul diviziei a 14-a se diminuează la 42 ofiţeri si la 2974 soldaţi. Acesta sosise în zonă cu un efectiv de 12000 soldaţi (31).
Astfel, din dorinţa de a stabiliza frontul, în zonă este adusă Divizia Infanterie 8 (32) care înlocuieşte Divizia 23 (33) pe 19 noiembrie.
Străpungerea apărării de pe Jiu şi trecerea Oltului a trupelor germane obligă trupele române de pe Valea Oltului să renunţe la apărare şi să se retragă.
Punctul în care a avut loc cercetarea arheologică se află amplasat la 1126 m altitudine, pe versantul vestic al muntelui Poiana Spinului, în punctul Culmea Rudarilor (identificat în documentele din Primul Război Mondial ca Suţu, Sule, Sate, Sulele, respectiv Frunţii Sălătrucului). Proiectul de cercetare face parte din planul de activităţi al Muzeului Judeţean "Aurelian Sacerdoteanu” Vâlcea dedicat CENTENARULUI.
Pentru cercetarea celor patru complexe au fost trasate următoarele secţiuni şi suprafeţe:
- pentru complexul notat de noi M. 1 a fost trasată o suprafaţă S.l. 3,90 x 5 m;
- pentru M. 2 a fost trasată o secţiune notată S.A de 7,25 x 3,30 m dar si C.1 de 2,20 x 1,60 m;
- pentru M. 3 au fost trasate două secţiuni: S.B şi S.C. Astfel, S.B a fost de 7 x 2 m si S.C de 9 x 2,5 m.
- pentru M. 4 a fost trasată suprafaţa S.ll de 3,30 x 6,60 m dar şi C.2 de 2,20 x 1,60 m.
S.l: 3,90x 5m
Complexul numerotat de noi M.1 este cel mai sudic complex cercetat pe Culmea Rudarilor. Situaţia din punct de vedere arheologic a fost compromisă în proporţie de cca. 80% de un brad şi de intervenţia celui care a realizat detectia.
Cel mai probabil, complexul şi scheletul soldatului au fost orientate nord-sud. Încă de la curăţirea suprafeţei, în imediata apropiere a bradului au fost descoperite cartuşe de tip Mannlicher M. 1895, resturi de haină militară şi fragmente osteologice dispuse haotic. Complexul cercetat anul acesta a fost idetificat de noi şi în anul 2016, prilej cu care au fost ridicate mai multe piese de aici: o cazma, o teacă de baionetă şi multă muniţie, piese ce se aflau la suprafaţa solului. Din punct de vedere al amplasamentului în cadrul S.l, M.1 a fost descoperit la 1,10 m nord faţă de profilul de sud şi la 2,30 m est faţă de profilul de vest.
Baza complexului a putut fi stabilită la - 0,27 m de la nivelul actual al solului, groapa acestuia fiind surprinsă pe o lungime de 1,20 m şi o lăţime de 0,90 m.
În imediata apropiere a suprafeţei trasate s-au putut observa mai multe amenajări militare, M.1 aflându-se la 10 m sud de un cuib de mitralieră/groapă de obuz (34).
S.A: 7,25 x 3,30 m
Pentru cercetarea celui de-al doilea complex a fost trasată o secţiune perpendiculară pe sistemul de fortificaţie (35) aflat aici. M.2 se află la 153 m vest de M.1.
Prin secţionarea sistemul de apărare s-a putut stabili faptul că şanţul (tranşee) de culoare neagră are la partea superioară deschiderea de 1,50 m, iar la baza lui 1 m. Valul acestui sistem de apărare a fost surprins pe o lungime de 5 m. Valul în construcţie conţine două straturi diferite:
- stratul din interior este de culoare alb deschisă care în compoziţia sa are pietre de dimensiuni mari (0,54 x 0,52 x 0,12 m);
- stratul exterior este de culoare gălbuie. Acest strat s-a putut observa că a fost tasat.
Prin trasarea secţiunii au fost surprinse trei complexe numerotate de noi: M.2; M.2’ si M.2” (36).
Pentru cercetarea celor trei complexe, săpătura a fost extinsă printr- o casetă notată de noi cu C.1. Prin trasarea lui C.1 (37) au putut fi cercetate M.2; M.2’, M. 2” (38), dar s-a ajuns şi la informaţia că acestea au fost descoperite la limita de vest a şanţului/ tranşee.
M.2 (39), orientat est-vest, a fost cercetat atât în C.1 cât ș i în SA Complexul a fost descoperit la adâncimea de - 0,40 m şi a fost surprins în S.A pe o lungime de 0,40 m (partea inferioară a membrelor inferioare). Ca inventar menţionăm o gardă de trăgaci de armă, resturi de la bocanci (plachiuri) şi cartuşe. Complexul a fost cercetat şi în C.1. Astfel, în caseta trasată la vest de S.A s-a stabilit că M.2 avea craniul deplasat spre stânga şi suprapune pe M.2’. În dreptul bazinului, M.2 deţinea o gamelă cu diametrul de 16 cm şi cu pereţii groşi de 0,05 cm.
M.2’a fost descoperit în interiorul S.A/tranşee la adâncimea de- 0,50 m, fiind suprapus de M.2 şi suprapunând M.2”. Ca şi în cazul lui M.2, M.2’ a fost cercetat în S.A pe o lungime de 0,50 m. În C.1 s-a putut stabili că M.2’ este întins pe spate. Suprapunând dimensiunile complexului din S.A şi C.1, M.2’ a fost cercetat pe o lungime de 1,70 m. Ca inventar menţionăm în partea stângă a piciorului capacul de la gamela lui M.2, iar partea de sud/mâna dreaptă o magazie de cartuşe de tip 6,5 x 53 R pentru Mannlicher 1983 cu 118 gloanţe şi o baionetă.
M. 2” orientat est-vest a fost descoperit chircit pe dreapta la adâncimea de -0,70 m de la nivelul actual de călcare al santului/transee. În interiorul S.A, complexul a fost cercetat pe o lungime de 1,20 m, restul de 0,52 m fiind cercetat în C.1. Astfel, s-a stabilt că M.2 avea craniul căzut pe partea dreaptă, mână stângă întinsă spre vest iar cea dreaptă pe lângă corp. Ca inventar deosebit, menţionăm o cartuşieră lângă bazin, o teacă de fier de la baionetă, buton militar în dreptul gâtului, urme de bocanci la picioare.
S. B: 7 x 2 m
Încă de la redactarea proiectului de cercetare arheologică înaintat la Comisia Naţională de Arheologie semnalam că pentru cercetarea complexului notat de noi M.3 sunt necesare două secţiuni pentru identificarea acestuia. Secţiunea notată S.B a fost trasată pentru a secţiona un cuib de militralieră sau o groapă de obuz. Astfel, la adâncimea de - 0,30 m şi la 1 m sud faţă de cuibul de mitralieră au fost descoperite mai multe cartuşe trase, dar şi nepercutate. Din prima observaţie am putut stabili că muniţia din acest punct nu aparţine tipului Mannlicher, vârful glontelui fiind ascuţit şi nu bont ca în cazul celor de factură austriacă. După curăţirea acestora am putut observa că muniţia este de factură franceză, gloanţele fiind de tip 8 x 50R Lebel pentru puşca Berthier 1907-15 (40).
În cadrul acestei secţiuni, la 4,26 m nord faţă de profilul de sud şi la adâncimea de - 0,90 m de la nivelul actual de călcare, a fost găsită o armă de tip Mannlicher M. 1893.
După definitivarea cercetării, pe baza profilului de vest am putut stabili că acest cuib de mitralieră/ groapă de obuz avea la partea superioară deschiderea de 3 m iar la bază 1,3 m.
S.C: 9 x 2,5 m
La adâncimea de - 0,50 m şi la 4,20 m sud faţă de profilul de nord a fost descoperit complexul notat M.3. Din păcate, ca şi în cazul lui M.1, M.2 şi după cum vom prezenta şi M.4, situaţia arheologică a fost deranjată de intervenţia realizată în urma detecţiei. La această adâncime am putut observa pe o dimensiune de 0,30 x 0,45 m mai multe piese după cum urmează:
- bidon de apă din metal;
- 35 de cartuşe trase si netrase;
- centură cataramă;
- curea din piele;
- fragmente de manta;
- fragmente osteologice umane (calotă craniană, coaste şi un femur).
După documentarea celor prezentate s-a continuat cu cercetarea complexului, stabilindu-se faptul că M.3 a fost orientat sud/est-nord/ vest cu capul spre sud/ est sprijinit pe marginea cuibului de mitralieră/ groapă de obuz. M.3 a fost cercetat în interiorul S.C pe o lungime de 1,30 m, picioarele pătrunzând în profilul de vest al secţiunii. In dreptul bazinului, M.3 a deţinut o magazie din piele cu cartuşe de tip 7,92 x 57 Mauser pe lamele de câte 5 gloanţe (41). Un alt obiect care face identificarea soldatului drept neamţ este cocarda (42) de pe laterala căştii germane cu ţui de tip Pickelhaube (43).
S.ll: 3,30 x 6,60 m
Noua suprafaţă a fost trasată la cca. 50 m sud de actual gol alpin. După curăţarea suprafeţei, în planul de lângă un copac au fost descoperite cartuşe percutate şi nepercutate de tip Mannlicher (25 gloanţe), două rame de bronz de la masca de gaze, fragmente de filtru de la masca de gaze, partea inferioară de la o teacă de baionetă şi fragmente umane. Ca şi în cazul celorlalte complexe, M.4 (44) a fost deranjat de detecţia realizată în urma descoperirii. Complexul a fost delimitat în cadrul S.ll pe o lungime de 1,45 m est-vest şi 1,20 m nord-sud. Limitele de nord şi vest nu au fost surprinse. Astfel, pentru a prinde limita de vest a M.4 a fost trasată C.2.
C.2:2,20 x 1,60 m
Prin trasarea celei de-a doua casete au fost cercetate alte două complexe numerotate: M.5 şi M.6.
M.5, orientat est-vest cu craniul spre vest, a fost cercetat în proporţie de 40%. O parte din complex a fost deranjată din vechime sau din perioada detecţiei.
M.6 suprapune parţial M.5 şi a fost aruncat în groapă peste M.5 cu faţa în jos.
Ambele complexe deţin ca inventar baionete, M.6 bocanci, urme de manta şi curea de piele (M.6).
Prin cercetarea arheologică din acest punct putem stabili existenţa unei gropi surprinsă pe o lungime de 2 m şi o lăţime de 1,30 m în care au fost depuse trei schelete de soldaţi români. Baza gropii a fost identificată la adâncimea de - 0,60 m de la nivelul actual de călcare.
(selecție)
Sursa: Ion Tuțulescu/ Carol Terteci/ Claudiu Tulugea/ Muzeul Judeţean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea/ «100 de ani de la Marea Unire/ Cercetarea arheologică de la Perişani-Poiana Spinului»
Lucrare finanţată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin proiectul strategic „Centenarul Marii Uniri” - proiectul ”100 de ani de la Marea Unire” 2018. Integral în PDF - la https://drive.google.com/file/d/1FOYoOoQZmqWK88Ggcpc8tLUuMDX1Ds1G/view?usp=sharing
Selecție incl.foto, la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/pfbid02crnTAX6ZG3b8drm6kU9PXECQ4tpg3GkLPEcCAEomt2XzpakNgEuwQvA7sggqzdY4l
___________
Note bibliografice
1) Dabija 1936a, p. 363.
2) "Corpul alpin bavarez a fost înfiinţat în primăvara anului 1915, în urma intrării în război a Italiei, ca o trupă specială pentru războiul din munţi. Corpul era alcătuit din bavarezi şi prusieni, toţi sub 30 de ani, echipaţi şi antrenaţi pentru un astfel de război. Ca organizare, corpul alpin era format din trei regimente a câte trei batalioane: regimentul de infanterie a gărzii bavareze, un regiment de vânători prusian şi unul bavarez; în plus 6 baterii de câmp, 6 baterii de munte şi o baterie grea, geniu şi tren” (Kiriţescu 1922, p. 251).
3) Din lucrarea publicată de Traian Moşoiu, reeditată şi publicată în anul 1987, aflăm la pagina 133 că în componenţa Diviziei de Infanterie 23 intrau până la data de 26 septembrie 1916 următoarele trupe: 1 escadron ştafetă; Brigada 3 Infanterie (Regimentul 2 Infanterie Vâlcea; Regimentul 42 Infanterie); Brigada Combinată (Regimentul 42 infanterie; Regimentul 1 Grăniceri; Batalionul de Miliţii "Argeş”; Batalionul de Miliţii "Radu Negru”); Artilerie (2 baterii 87 mm; 4 baterii din Regimentul 1 Obuziere; Divizionul Munte 77 mm; 1 baterie 53 mm; 1 baterie 57 mm).
4) Torrey 2014, p. 140; în total erau 33 de batalioane în raport cu cele 20 ale inamicului. Superioritatea s-a putut observa în tehnică şi echipament militar.
5) Aici, în zonă, se afla chiar regimentul condus de prinţul Heinrich de Bavaria.
6) Moşoiu 1987, p. 38.
7) La 27.09.1916, prin desfiinţarea Diviziei a 20-a şi prin preluarea efectivelor sale de către Diviziile 23 şi 13, acesta este transformat în Brigada a 26 Infanterie, compus din grupurile Robu, Brezoi, Voineasa şi Malaia.
8) "Aflat în inspecţie, generalul ajunge la Coţi unde este pus la curent cu situaţia militară. La plecare, generalul a văzut un grup de soldaţi din Regimentul 2 Vâlcea care spăla rufe în Valea Câinenilor. A coborât cu suita pentru a mulţumi personal ostaşilor pentru respingerea a şase atacuri. Un aeroplan care patrula în zonă, observând această aglomeraţie de oameni din Valea Câinenilor, a semnalat unei baterii de calibru mare un obiectiv atât de important. Un obuz a căzut chiar în mijlocul trupei, făcând numeroase victime, printre care şi generalul Praporgescu ce s-a prăbuşit mort, lovit în piept de o schijă. Lângă el a căzut şi locotenentul Popescu Ion, comandant de companie în Regimentul 2 Vâlcea” - Moşoiu 1987, p. 116.
9) Data la care este ucis generalul apare diferit în mai multe lucrări: 13 octombrie la G. Torrey; 15 octombrie în volumul de documente din Judeţul Vâlcea; 30 septembrie/17 octombrie la Moşoiu; 30 septembrie/17 octombrie la Dabija.
10) Comanda provizorie a Corpului este preluată de generalul Castriş (Dabija 1936a, p. 426); Participase la intrarea armatei române în Transilvania, fiind comandant de brigadă în Divizia a 7-a. A participat la cucerirea muntelui Magyaros. Pentru bravura din această bătălie a primit comanda Diviziei a 9-a, comandă pe care a detinut-o până la numirea în fruntea Corpului I Armată de pe Valea Oltului.
11) Torrey 2014, p. 140.
12) Dată după calendarul vechi.
13) Falkenhayn 1939, p. 121.
14) Retragerea corpului alpin şi a austriecilor se datorează atât acţiunilor energice ale românilor dar şi schimbărilor meteorologice în zonă.
15) Torrey 2014, p. 140.
16) Aceste detaşamente au avut un efectiv numeros şi prin aducerea unor trupe de pe alte fronturi: 8 batalioane de la Divizia 11 care acţiona pe Jiu; 2 batalioane din Regimentul 1 Vânători de la Cerna şl 2 batalioane din Armata a ll-a (Dabija 1936a, p. 440).
17) Detaşamentul colonelului Moşoiu format din 7 batalioane, 3 baterii artilerie şi 30 călăreţi era staţionat pe linia est Poiana Spinului - Muntele Sule cu faţa spre sud şi est.
18) Detaşamentul colonelului Cihoschi deţinea 8 batalioane, 2 baterii artilerie şi un escadron.
19) ”Un batalion bavarez” menţiona Cihoschi ”nu a fost în stare să tragă un cartuş la primul foc de armă tras în spatele lui”.
20) La sfârşitul lunii octombrie situaţia diviziei 23 era deplorabilă. Efectivele militare se ridicau la 125 ofiţeri si la 6000 soldaţi.
21) Torrey 2014, p. 141.
22) Torrey 2014, p. 141-142.
23) Ludendorff 1919, p. 352.
24) Falkenhayn 1939, p. 135; într-un răspuns dat O. H. L din data de 17 octombrie, generalul scria "Menţin părerea de până acum. Luptele în munţi sunt todeauna şi pretutindeni, foarte grele. Nu se poate prevedea, dacă intervenţia ambelor divizii proaspete, într-altă parte a frontului, va avea mai mult succes sau mai mulţi sorţi de izbândă ca în regiunea Surduc .......... Ofensiva Kneussl face în tot cazul dovada, că muntele poate fi trecut în această parte într-o zi de marş, iar căile de comunicaţie, la vest de Surduc sunt accesibile pe vremuri normale. Că inamicul se va întări la Surduc nu se poate admite, cu atât mai puţin dacă observă intenţia lui Mackensen”.
25) Torrey 2014, p. 142
26) Format din patru batalioane.
27) Dabija 1936a, p. 450.
28) Data după calendarul vechi; Dabija1936a, p. 452.
29) Dabija 1936a, p. 453.
30) Torrey 2014, p. 142; Prinţul Carol menţiona în jurnalul său "Generalii noştri se prăbuşesc unul după altul, fie din incompetenţă, fie din cauza nervilor”.
31) Cea mai mare parte din efectivul diviziei a 14-a a fost luat în prizonierat.
32) Dabija 1936a, p. 461-462; Divizia este adusă din Moldova, zona Poenari-Deduleşti- Cotmeana.
33) Efectivul militar care mai era din Divizia 23 este trimis către Piteşti.
34) Din studiul istoric prezentat mai sus, arătam că atacul de pe 26 octombrie 1916 în punctul Poiana Spinului s-a dat în urma unui bombardament de artilerie.
35) în perioada în care am realizat ridicarea topografică a celor patru complexe am putut observa că sistemul de fortificaţie din acest punct era format din trei linii de tranşee, complexul M.2 fiind cercetat în ultima linie aflată la sud în raport cu celelalte.
36) Numerotarea celor 3 complexe a fost realizată pornind de sus în jos.
37) Complexele au fost cercetate în cadrul C.1 la o adâncime mult mai mică faţă de
S.A. Astfel, dacă în S.A M.2 a fost descoperit la adâncimea de -0,40 m în C.1, acelaşi complex (craniul şi partea toracică) a fost descoperit la adâncimea de - 0,10 m.
38) Cele trei complexe au fost descoperite în interiorul şanţului/tranşee.
39) M.2 şi M.2’ sunt întinse pe spate, cu partea toracică pe marginea de vest a santului/transee, craniile în afara acestuia si picioarele în interiorul santului/transee. M.2” este chircit pe partea dreaptă, cu craniul căzut pe dreapta, aflat pe marginea de vest a santului/transee.
40) Din lucrarea generalului Traian Moşoiu aflăm că în dotarea armatei româneşti nu se afla acest model în anul 1916; din prezentarea armei aflăm că aceasta va fi folosită si de armata română din anul 1917. https://ro. wikipedia.org/wi ki/Pu%C8%99c%C4%83_cu_repeti%C8%9Bie_%E2%80%9 EBerthier%E2%80%9D,_model_1907/1915
41) https://en.wikipedia.Org/wiki/7.92%C3%9757mm_Mauser
42) Casca nu a fost identificată şi datorită faptului că aceasta era realizată din piele, un material perisabil.
43) https://en.wikipedia.org/wiki/Pickelhaube
44) Distrus în mare parte. I s-a păstrat craniul şi puţine fragmente osteologice.
Bibliografie
1. Averescu A, "Notiţe zilnice din războiu (1916-1919) ”, Bucureşti, 1935.
2. Dabija A., "Armata română în rasboiul mondial (1916-1918)”, voi. II- III, Bucureşti 1936.
3. Falkenhayn Erich von, Campania Armatei a 9 a împotriva românilor şi ruşilor 1916/1917, Bucureşti 1937.
4. Kiriţescu Constantin, „ Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919,voi. I-III, Bucureşti, 1922.
5. Ludendorff, "Memoriile generalului Ludendorff despre războiul mondial şi prăbuşirea Germaniei”, voi. I, Buc. 1919, voi. II., Bucureşti 1920.
6. Moşoiu Traian, general „Memorial de război (august-octombrie 1916)”, Cluj-Napoca, 198.7
7. Novac Vasile, "Regimentul 2 Dorobanţi Vâlcea”, Rm. Vâlcea 2018.
8. Purece Sergiu, Bardaşu Petre, Simeanu Gheorghe, ”Ani de restrişte”, Rm. Vâlcea, 1997.
9. Otu Petre, "România în primul război mondial. Beligeranţa 1916¬1917”, Bucureşti 2017.
10. Pogăciaş Andrei, "Bătăliile din trecători. România în toamna anului 1916” https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/bataliile-din- trecatori-romania-in-toamna-anului-1916.
11. Torrey Glenn, "România în primul război mondial”, Bucureşti 2014.
12. http://www.kartitsch.at/prinzheinrich_16/hfrprinzheinrich.htm
13. http://www. kriegsopfer.org/Regiment_Wk1 /KB_I nf_Leib_Rgt/KB_lnf_Leib_Rgt_4.html
14. http://www.kaiserscross.com/40038.html
15. http://www.worldwar1 .com/sfgrank.htm
17. http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_pe_Valea_Oltului(1916)
18. https://en.wikipedia.Org/wiki/7.92%C3%9757mm_Mauser
19. http://www.resboiu.ro/ceva-despre-uniformele-romanesti-din-marele-razboi
20. https://en.wikipedia.org/wiki/Pickelhaube
21. http://antique-photos.com/en/unidatabase/kingdom-of-romania/429- romanian-steel-helmets.html
