Comuna Muereasca este legată organic de Mănăstirea Frăsinei, este un tot unitar. Sfântul lăcaş creşte mult spiritualitatea acestei vechi aşezări cu oameni harnici, păstrători ai tradiţiilor strămoşeşti şi cu iubire de Dumnezeu. Întotdeauna, călugării de aici erau priviţi cu multă stimă şi preţuire pentru evlavia lor, iar muereştenii au fost mereu în rezonanţă cu simbolul lor spiritual, unic în România.
Multă vreme, cei din Muereasca nu aveau prea multă carte, preocuparea lor fiind munca şi supravieţuirea în timpul unor vremuri vitrege. Reperul lor permanent, la care s-au raportat după anul 1850, a fost Mănăstirea Frăsinei, ca un simbol al speranţei în mântuire, după o viaţă grea. Roadele pământului, pentru locuitorii din Muereasca, erau de la Dumnezeu, copiii erau de la Dumnezeu, răsăritul de soare - tot de la Dumnezeu!
Titlul lucrării de faţă se doreşte a fi unul încărcat de semnificaţii şi, de aceea, are o trimitere metaforică spre cele trei trepte ale desăvârşirii credinţei întru mântuire: cea care curăţă, cea care luminează, cea care desăvârşeşte. Pentru cei neiniţiaţi, potrivit doxologiei ortodoxe, precizez că aceste trei trepte corespund celor trei categorii de persoane: a celor începători, a celor aflaţi la mijlocul căutărilor lor spirituale şi a celor desăvârşiţi în viaţa duhovnicească. Am dorit ca, încă din titlu, să sugerez faptul că orice lucrare a omului, inclusiv scrierea acestei cărţi, are încuviinţare de la Domnul şi consider că această comunitate din comuna Muereasca se înscrie întocmai în misterul legătuii omului cu divinitatea.
În luna iunie a anului 2016, am acceptat invitaţia regretatului om de cultură, Ion Soare, de a realiza un rezumat monografic pentru lucrarea de mare anvergură pe care o coordona: Enciclopedia Judeţului Vâlcea, vol. III - LOCALITĂŢI RURALE.
Am stat câteva luni prin arhive şi l-am surprins plăcut pe maestru, atunci când i-am prezentat primul rezumat monografic realizat în acel an, cel pentru comuna Dăeşti. M-a rugat să îl ajut şi să încerc să fac ceva similar şi pentru comuna Muereasca, adică să mă implic mai mult în proiect!
Aşa am început, exact cu 6 ani în urmă, să dialoghez cu oamenii de aici şi să explorez trecutul acestui loc încărcat cu sfinţenie. Am scris pentru Enciclopedia Judeţului, timp de 6 ani, încă 16 rezumate monografice pentru alte comune, cu multă trudă şi câte un strop de inspiraţie pentru fiecare în parte. În anul 2020, când am terminat cercetarea şi lucrul la ultimul rezumat monografic din Enciclopedie, m-am gândit să pun în valoare, şi mai mult, munca depusă până atunci şi să transform rezumatele monografice în cărţi. S-a întâmplat să îmi iasă în cale, primarul Ion Ungureanu, care s-a arătat încântat de propunerea mea, venită de undeva din străfundurile firii, de a lucra la o nouă monografie a comunei Muereasca.
De ce Muereasca? Mă leagă de această comună multe amintiri frumoase! Ţineam minte că începutul de an nou, din punctul de vedere al sărbătorilor locale unde eram invitat, trebuia să îl petrec, pe 6 ianuarie, la Muereasa. Am participat la 9 ediţii ale sărbătorii „Alegerea de June“! Am avut în această comună realizări politico-civice de excepţie! În 1996, la alegerile locale de atunci, am obţinut cu Partidul Alianţei Civice, pe care îl conduceam la Vâlcea, două poziţii de primar: la Muereasca (Valeriu Bădescu) şi la Bălceşti. A fost o mare surpriză pentru toţi! Zece ani mai târziu, în 2006, am reuşit să îl aduc pe premierul ţării, Călin Popescu-Tăriceanu, aici şi, de atunci, prinzând curaj, am reuşit să sprijin lună de lună, până in 2012, proiecte locale de infrastructură în tot judeţul. A fost un moment de cotitură în viaţa mea! Am trecut în activitatea politică, ca să folosesc o metaforă fotbalistică, de la Liga a II-a, la Prima Ligă. Primul mare proiect de infrastructură din activitatea mea lobby-istică l-am avut aici, cu drumul Gura-Văii - Mănăstirea Frăsinei. Aşa am cunoscut mai bine Mănăstirea Frăsinei, pe care am recomandat-o unui număr mare de prieteni, nu numai ca obiectiv turistic de interes, ci şi pentru o certă terapie a sufletului... Nu în ultimul rînd, deşi au mai fost şi alte motive care mi-au dererminat opţiunea, a contat numărul de prieteni pe care mi i-am făcut la Muereasca, în timp...
Monografia, de la cuvântul francez monographie sau din grecescul monographia, este un studiu ştiinţific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat şi multilateral, din toate punctele de vedere (ro.m.wikipedia. org).
Cel mai adesea, monografiile sunt lucrări de complexitate mare, care operează cu informaţii ce cuprind toate sferele vieţii spirituale şi social-economice ale unei localităţi sau arii geografice mai largi.
Înainte de Revoluţie, o bună parte dintre monografiile satelor au fost făcute de dascălii locului, care aveau multă tragere de inimă şi dorinţă de a prezenta lucruri frumoase despre locurile natale, dar acelea erau doar lucrări necesare obţinerii unor gradaţii şcolare. Nu erau monografii în adevăratul sens al cuvântului. Multe au fost doar simple lucrări de nişă, în care majoritatea informaţiilor erau legate, cumva, de familia autorului sau de şcoala unde activa. Aceste - aşa-zis - monografii abundă însă în elemente preluate mai mult din surse orale, fără a se indica concret lucrările sau documentele de unde provin. Afirmaţiile din respectivele monografii nu puteau fi verificate, nu aveau gradul necesar de autenticitate. De aceea, consider că o condiţie obligatorie pentru a considera o monografie, drept o lucrare ştiinţifică, este indicarea sursei, iar preluarea acestor date, denumiri, evenimente, din acel tip de lucrări „didactice“, incumbă riscuri mari pentru cercetători.
Monografia nu este o carte de lecturat, ea este o ladă de zestre în care aduni nestemate peste cele deja moştenite, o tezaurizare nesfârşită de fapte, gânduri, evenimente. Prin scrierile monografice predăm, de fiecare dată, ştafeta celor care vin după noi, cu bucuriile şi tristeţiile acumulate periodic. De aceea, fiecare cetăţean din Muereasca trebuie să pună o cărămidă de construcţie, sau măcar să întreţină ceea ce a moştenit.
Pentru a scrie o carte despre Muereasca nu am călcat pe un teren pustiu, am avut ca primă sursă de inspiraţie 2 lucrări monografice, scrise de dascăli valoroşi, care au iubit comuna şi au lăsat în urmă, după ani de cercetare, lucrări de interes: începuturile ştiinţei de carte şi evoluţia învăţământului în comuna Muereasca - judeţul Vâlcea, scrisă de Ioan Verzescu (1991) şi Comuna Muereasca, pagini monografice, scrisă de Gheorghe Tomescu şi Candiano Vâlcu. Le aduc celor 3 dascăli un profund omagiu şi un prinos de mulţumire! Unul dintre ei, dl. Gheorghe Tomescu mi-a fost, ulterior, chiar şi furnizor de informaţii în ceea ce priveşte detaliile locului, pe care, cu răbdare de dascăl, mi le-a asigurat, la nevoie.
Pentru Muereasca, dar şi pentru fiecare rezumat monografic elaborat pentru Enciclopedie, în parte, am urmat acelaşi tipic: 2-3 luni de studiu la Arhivele Naţionale, filiala Vâlcea, unde am notat toate detaliile culese din procesele verbale ale şedinţelor de la primărie/Consiliul popular sau de la structurile politice de atunci, PMR-PCR, precum şi din lucrările care făceau trimiteri, chiar şi tangenţial, la evenimentele petrecute în Muereasca, de-a lungul timpului. Cum la Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale nu era deschis, la Sala de lectură, decât lunea, marţea şi miercurea, în zilele de vineri şi sâmbătă m-am dus, adesea, la Bibloteca Judeţeană Antim Ivireanul din Râmnic, pentru documentare, sau m-am deplasat în teritoriu, pentru a sta de vorbă cu primarul localităţii, în primul rând, dar şi cu oamenii locului, persoane vârstnice, care ştiau multe lucruri din trecut, dar şi cu medici, preoţi, directori de şcoală şi dascăli, bibliotecari, poştaşi, pădurari, oameni respectaţi de comunitate sau care lucrau acolo... De la fiecare, am preluat un detaliu sau o informaţie legată de clipa prezentă, dar şi lucruri interesante care să acopere, cu detalii, cele conspectate în arhive.
Aşa am făcut la Muereasca! La fel am procedat şi la Vlădeşti, Dăeşti, Mateeşti, Păuşeşti, Diculeşti, Lăcusteni şi Făureşti. În aceste comune, cercetarea am realizat-o până la detaliu şi ele vor face obiectul unor lucrări similare, dacă Dumnezeu îmi va lăsa timpul necesar. Despre celelalte comune din Enciclopedie, ale căror rezumate monografice le-am realizat direct sau în colaborare: Boişoara, Budeşti, Ghioroiu, Livezi, Sălătrucel, Stroeşti, Titeşti, Zătreni... voi vedea în ce măsură va exista timp să transform rezumatele monografice în cărţi. Poate mă vor convinge primarii acelor localităţi să schimb, cumva, ordinea enunţată acum. Oricum, în cazul lor, deplasările pe teren şi cercetările nu au fost aşa de ample şi riguroase ca la precedentele.
Pe traseul Muereasca - Frăsinei, am fost de 7 ori, numai în ultimele 3 luni de zile, de când mi-am propus predarea manuscrisului la tipar înainte de 15 noiembrie. Am fost de câteva ori la mănăstire pentru a adăuga lucrării detalii de interes. Am dorit, apoi, să fotografiez la muzeul, de acolo, actul prin care Alexandru Ioan Cuza a scutit de la secularizare Mănăstirea Frăsinei, la rugămintea episcopului Calinic.
Probabil că Dumnezeu a dorit să trec de cât mai multe ori pragul mănăstirii, pentru că abia a şaptea oară am găsit muzeul deschis. Acest lucru mi-a prilejuit însă bucuria să beneficiez de mai multe ori de „prânzul pelerinului“, în prezenţa stareţului Ioanichie, şi să primesc povaţa sa duhovnicească şi binecuvântarea... Partener de dialog, dar mereu fără cheile de la muzeul şi biblioteca mănăstirii, mi-a fost călugărul Damian, un duhovnic tânăr, dar cu mare înţelepciune. Întotdeauna a existat un motiv pentru care cheile de la bibliotecă sau de la muzeu nu au fost la îndemână. Aşa am tras concluzia că Cel de Sus mi-a verificat răbdarea şi dragostea pentru mănăstire.
Am avut parte de o adevărată revelaţie când călugărul duhovnic Damian ne-a condus în biblioteca mănăstirii Frăsinei. Aceasta este ferită de privirile curioase ale pelerinilor ce se opresc în trapeza aflată sub bibliotecă. Mulţi se mulţumesc cu hrana trupului, pe când noi am descoperit acolo, la etaj, precum în mănăstirea descrisă în romanul Numele trandafirului, scris de Umberto Eco, lumina cărţilor păstrate departe de privirile curioşilor. Emoţia a fost majoră. Să priveşti aceste cărţi găzduite în mănăstirea Frăsinei este o ocazie unică. Mulţimea cărţilor îţi transmite căldura lor şi intri, în acel spaţiu ce are un aer de surprinzătoare austeritate, cu sfiiciune. Culoarul ce duce la bibliotecă este străjuit, ca într-un recviem, de portretele călugărilor ce au făcut istorie pe aceste plaiuri. În interiorul bibliotecii, devii conştient de puterea cunoaşterii şi dornic de studiu. Cărţile s-au supus privirii, invitându-ne să le deschidem. Orele treceau repede, pe nesimţite. Nu ne mai puteam despărţi de comorile depozitate pe rafturile încăperii, dar alarma ceasului, ce indica ora fixată, ne-a trezit la realitate. Nu acelaşi lucru pot spune despre vizitarea muzeului mănăstirii. O cămăruţă meschină ca dimensiuni, care adăposteşte numeroase lucruri, relativ obişnuite, îngrămădite într-un spaţiu de aproximativ 4x5 mp, care nu pune deloc în valoare patrimoniul istoric al mănăstirii! Sunt sigur că părintele stareţ va aşeza, curând, muzeul într-un spaţiu mai generos şi, dacă nu se vor putea expune obiecte ce au aparţinut unor stareţi încărcaţi de sfinţenie (ca la marile mănăstiri unde poţi mângâia, cu evlavie, diverse obiecte de îmbrăcăminte ale unor mari duhovnici, iubiţi de mii şi mii de pelerini), măcar să se pună pe pereţi fotografii în care să apară imagini de la diverse evenimente ale obştii şi fotografii cu acele figuri emblematice pentru menţinerea DUHULUI mănăstirii.
Acum, scriu acest Cuvânt într-un moment fast pentru lucrare: am ajuns la faza când aşez imaginile în text şi era musai să încep să mă opresc din culegerea de informaţii pentru lada de zestre a lucrării, după ce încheiasem, cu bine, de corectat mărturiile în oglindă ale celor 29 de persoane intervievate.
Această carte este o monografie a mileniului III, pentru trăitorii mileniului III, realizată cu mijloace tehnice specifice mileniului III (fotografii din dronă), pentru bibliotecile mileniului III (online)... Pentru prima dată, cel puţin la nivelul judeţului Vâlcea, o monografie nu respectă tiparul clasic, unde cititorul este zăpăcit sau plictisit, după caz, cu mii de informaţii seci, greu de digerat, aşezate la începutul lucrării şi, abia la sfârşit, la capitolul PERSONALITĂŢILE locului, îşi regăseşte, poate, cunoscuţii sau se bucură aflând lucruri interesante, pe care le-a trăit alături de ei.
MUEREASCA - TREPTE SPRE CER este o lucrare care se mulează pe dorinţa omului modern, care aşteaptă să găsească - cât mai rapid - informaţiile dorite, să fie beneficiarul unor elemente surprinzătoare, inedite, dar şi să afle lucruri certe despre trecutul existenţei comunităţii în care trăieşte.
De aceea, lucrarea are două părţi, aproape egale ca dimensiune. Prima parte, MĂRTURII ÎN OGLINDĂ, conţine 29 de interviuri de la oameni care au contribuit sau contribuie la dezvoltarea comunei. Am dorit ca Muereasca să fie cunoscută prin ochii, gândurile, trăirile sau amintirile unor persoane diverse, care să acopere cât mai mult spectrul personalităţilor locului, de la autorităţi locale, oameni ai amvonului, dascăli sau medici, până la poştaşi, artizani, oameni simpli. În a doua parte, LADA DE ZESTRE a comunei Muereasca - repere monografice, sunt adunate, cu grijă, pe parcursul a 6 ani de cercetare, informaţii esenţiale - pe model monografic, pe subcapitole - despre aşezere, istorie, evoluţie demografică, dezvoltare economică, administrativă şi politică a comunei, învăţământ, cultură, religie, sănătate, sport, turism şi personalităţi.
Acest proiect a întâmpinat şi numeroase piedici. Când eram la al treilea drum spre Frăsinei, am avut un accident tare neplăcut - el, în sine, dar şi prin cosecinţe: schimbarea maşinii, noi numere, noi asigurări, mult timp pierdut cu strângerea actelor pentru completarea faimoaselor „dosare“, tipic româneşti, necesare la cele 6-7 instituţii implicate etc). Tocmai când, de dimineaţă, oprisem maşina pe DN 7, şi semnalizasem pentru a intra pe drumul judeţean Gura-Văii - Mănăstirea Frăsinei, un şofer de dubiţă, care rămăsese cu gândurile aiurea şi privirea căutând cursul Oltului, a intrat violent în noi, făcând spatele maşinii mele „armonică“. Noroc că nu ne-a aruncat prea mult pe sensul opus, căci pe acolo tocmai treceau şiruri de maşini în mare viteză. Am aflat că în acel loc, de pe DN 7, avuseseră loc numeroase accidente, deoarece accesul spre mănăstire nu este suficient de bine semnalat, prin panouri de informare şi atenţionare. Această cumpănă nu m-a demoralizat, ba - din contră - mi-a dublat ambiţia de a termina proiectul. Şi alte întâmplări ciudate ne-au testat răbdarea: de două ori, în zile diferite, ni s-a stricat drona care filma, câzând de la înălţime. Supărare, înlocuirea aparaturii cu acele costuri inerente, activitate suspendată câteva zile... ! Lipsa cheilor de la muzeul mănăstirii a fost cea mai mică problemă din această perioadă! Au fost şi persoane care au refuzat dialogul cu noi, pe motiv că ei nu ar prezenta vreun interes pentru comunitate, sau că sunt tot timpul "ocupaţi”. Nouă mi-a părut rău că nu am putut prezenta familiile lor şi nici crâmpeie din activitate, dar le-am respectat dorinţa.
Cele mai dureroase momente au fost, însă, acelea când, pentru câteva zile, din motive de boală, oboseală sau nînţelegeri pecuniare, m-am trezit singur, fără coechipier fotograf. Doar prietenul Gigi Stanciu, economist competent, acum pensionat, care a asigurat transportul în oraş sau la Muereasca, mi-a fost constant alături, la volan, cu o glumă sau cu vorbe de duh, necesare, adesea, pentru păstrarea optimismului colectivului, pe măsură ce înaintam în proiect. Am avut surpriza să constat că avea şi un talent evident pentru profesia de fotoreporter şi multe unghiuri de filmare le-a surprins aproape ca un profesionist.
Am început proiectul împreună cu Emanoil-Marius Popescu, pe care îl ştiam de la RTv. "Vâlcea 1”, ca bun cameraman şi reporter, dar care prezenta şi avantajul că era un om al zonei, tatăl lui fiind, mulţi ani, sanitarul comunei. Din motive de sănătate, a lipsit vreo două luni din acţiunile de deplasare în teritoriu, participând, în compensare, din când în când, la studierea unor dosare de la Arhivele Naţionale. Cu el am filmat şi câteva locuri interesante, care ne-au încântat ochiul şi sufletul.
Am discutat să continui proiectul cu un artist al mânuirii aparatului foto, poet consacrat, pe deasupra, cu varii premii obţinute de la reviste culturale din ţară şi străinătate: Ovidiu Dinică. Ne-am împrietenit din mers şi am ajuns, împreună, cu reportofonul şi aparatul fotografic, peste tot. Aşa ne-a venit ideea de a dezvolta partea de "jurnalism monografic” şi de a alege, nu doar 12 persoane - cât ne propusesem la început - ci 20, număr crescut, în „focul creaţiei”, fără să ne dăm seama, la 29... , cărora le-am luat interviuri. După ce am ajuns la peste 100 de pagini scrise, acoperite cu interviurile făcute celor abordaţi, a apărut o nouă idee. De ce nu am face „o mică revoluţie“ în modul de abordare al unei monografii şi să începem cartea cu această zonă jurnalistică, ca să ofere cititorului posibilitatea ca să privească comuna Muereasca şi prin ochiul şi trăirile celor intervievaţi?
Fiecare interviu a avut povestea lui. Aşa am descoperit, cu adevărat, oamenii locului şi am fost mulţumit de alegerea făcută. Într-un fel, am devenit şi eu muereştean, ştiindu-le, pe de rost, bunii şi străbunii. Uneori, la cei mai în vârstă, în timpul interviului, le aduceam eu aminte de anumite episoade din viaţa lor, pe care le aflasem, în aceeaşi zi, mai devreme, de la un alt intervievat
În toată această perioadă, mi-a fost de mare ajutor primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu. Veneam, la fiecare întâlnire, cu 20-30 de detalii noi, pe care simţeam că trebuie să le lămuresc (de la numărul tractoarelor din comună, la numele veteranilor de război în viaţă, de la numele locurilor şi oamenilor - inclusiv poreclele lor - pe care le întâlnisem în dosarele din arhive, până la cele mai noi date statistice privind populaţia comunei, numărul de case sau autoturisme). Autorii primei monografii mi-au fost alături, direct sau prin copiii lor, pe parcursul elaborării lucrării MUEREASCA - TREPTE SPRE CER. Fără efortul lor din perioada 2002-2005, mi-ar fi fost mai greu să dezvolt anumite capitole. Am avut şi norocul de a găsi în putere pe vechiul meu prieten din localitate, unul din autori, Gheorghe Tomescu, care s-a aşezat cu mine la taclale, ca un bunic cu nepotul lui curios. Acest om a făcut mult pentru
comunitate, este respectat de toţi muereştenii şi, toţi cei cu care am vorbit, cred că ar merita pe deplin titlul de CETĂŢEAN De oNoARE al comunei. Se întreabă: „Dacă nu el, cine“?
Imaginea familiei Seltea a plutit, cumva, deasupra mea, în timpul cercetărilor făcute la Arhivele Statului pentru perioada 1900-1950. Pentru perioada comunistă, studiind zecile de dosare selectate anterior de mine pentru acea perioadă, am retrăit, parcă, atmosfera de la şedinţele lunare de partid sau de la Consiliul Popular Muereasca, din ale căror procese verbale am extras, tot timpul, informaţii interesante şi, de cele mai multe ori, neaşteptate. Eram în acele clipe similar unui adevărat colecţionar de timbre, care se bucura, ca un copil, de piesa filatelică rară, descoperită cu intuiţie şi
noroc.
În ultimele două luni, a revenit în echipa proiectului, Marius Popescu, dar nu cu mâna goală! L-a adus cu el pe alt jurnalist, format de mine la RTv "Vâlcea 1 ”: Vasile Mircea Ungureanu, care s-a specializat în filmări la Pro Tv şi BBC. Aşa au apărut filmările cu drona, care au dat o notă de modernitate itinerariilor noastre prin cotloanele trecutului comunei.
ÎMPREUNĂ cu ei, cu toţi patru, am fost, ca străvechii argonauţi, în căutarea lânii de aur, alergând fără răgaz să câştigăm pariul cu timpul (trimiterea către editură a lucrării cu BUN DE TIPAR, până la data de 15 noiembrie). Le mulţumesc!
În final, adresez sincerele mele mulţumiri celor care m-au ajutat, cu fapta şi gândul, să pot elabora şi publica rezultatele cercetării efectuate: istorici şi arhivişti, conducători de instituţii, oameni ai amvonului, care, prin observaţiile şi sugestiile făcute, mi-au întărit forţa necesară pentru finalizarea proiectului.
Mulţumesc şi editorului, de la Craiova, care a lucrat cu mine, online, zi de zi. A avut răbdare şi inspiraţie!
Mulţumesc pentru înţelegere şi sprijin familiei, care nu m-a văzut, în ultimele luni, decât scriind, fără a mai ajuta cu ceva la treburile gospodăreşti, dar şi prietenilor pe care, din această cauză, i-am neglijat total. Bucuria acestui moment de împlinire editorială, va compensa, cumva, lipsa mea din viaţa cetăţii.
Şi mulţumesc lui Dumnezeu, care mi-a dat forţă să duc la bun sfârşit acest proiect care, va rămâne, poate, ca stânca singulară de la Stolovan, nu piatră de hotar între două lumi, ci o TREAPTĂ solidă în devenirea comunei Muereasca.
AUTORUL
